ORDIN Nr. 7
din 11 octombrie 2006
privind procedurile de lucru
pentru derularea operatiunilor cu certificate de depozit emise de Banca
Nationala a Romaniei
ACT EMIS DE:
BANCA NATIONALA A ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 861 din 20 octombrie 2006
Având în vedere prevederile art. 12 şi 43 din
Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 1/2000 privind operaţiunile de
piaţă monetară efectuate de Banca Naţională a României şi facilităţile
permanente acordate de aceasta participanţilor eligibili (contrapartidelor
eligibile), cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 48
din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României,
Banca Naţională a României emite următorul ordin:
CAPITOLUL I
Piaţa primară a certificatelor de depozit
Art. 1. - Caracteristicile certificatelor de depozit emise de Banca Naţională a României sunt următoarele: a)
certificatele de depozit se emit lunar;
b) data publicării anunţului: a doua miercuri din
lună, până la ora 14,00;
c) data licitaţiei: ziua lucrătoare următoare
publicării anunţului licitaţiei. Ofertele de cumpărare se depun în ziua
licitaţiei, până la ora 10,00;
d) data emisiunii (decontării): ziua lucrătoare
următoare desfăşurării licitaţiei;
e) valoarea nominală individuală: 100.000 lei;
f) modalitatea de plasare a certificatelor de depozit: licitaţie;
g) metoda de alocare: rată variabilă;
h) metoda de determinare a rezultatelor licitaţiei:
metoda ratei multiple.
Art. 2. - (1) Anunţul emisiunii va fi aprobat de
directorul Direcţiei operaţiuni de piaţă şi va conţine următoarele elemente:
a) seria emisiunii de certificate de depozit (cod
ISIN);
b) data scadenţei emisiunii;
c) volumul emisiunii (valoarea cu discont a
certificatelor de depozit).
(2) Anunţul va fi transmis participanţilor eligibili
(contrapartidelor eligibile) prin poştă electronică şi va fi publicat în
paginile de contribuţie ale Băncii Naţionale a României din sistemele de
transmitere a informaţiilor financiare (Reuters, Bloomberg etc).
Art. 3. - (1) Certificatele de depozit emise de Banca
Naţională a României se pot cumpăra de către participanţii eligibili
(contrapartidele eligibile) prin intermediul licitaţiei.
(2) Participanţii eligibili (contrapartidele eligibile)
vor transmite ofertele la Direcţia operaţiuni de piaţă din cadrul Băncii
Naţionale a României, prin modalităţile considerate acceptabile de Banca
Naţională a României, precum letric, fax, SWIFT, poştă electronică etc, cu
încadrarea în termenul de transmitere a ofertelor prevăzut la art. 1.
Art. 4. - (1) Ofertele transmise după expirarea
termenului de transmitere a ofertelor prevăzut la art. 1 nu vor fi validate.
(2) Valoarea cu discont cumulată a opţiunilor unui
participant eligibil (unei contrapartide eligibile) nu va putea depăşi volumul
emisiunii anunţat de Banca Naţională a României. In caz contrar, ofertele respective nu vor fi validate.
(3) Pentru ofertele care nu au fost validate, Direcţia
operaţiuni de piaţă din cadrul Băncii Naţionale a României va comunica în scris
decizia sa participantului eligibil (contrapartidei eligibile), înainte de
publicarea rezultatelor licitaţiei.
(4) Ofertele cu vicii de formă (oferte incomplete sau
care nu respectă modelul specificat de Banca Naţională a României) pot fi
rectificate, cu acordul comun al Băncii Naţionale a României şi al
participantului eligibil emitent (contrapartidei eligibile emitente), cu
condiţia încadrării în termenul de transmitere a ofertelor prevăzut la art. 1.
(5) Ofertele sunt revocabile până la expirarea
termenului de transmitere a ofertelor prevăzut la art. 1.
(6) Ofertele vor conţine, pentru fiecare rată a
discontului, valoarea cu discont cumulată (preţul total) ce urmează a fi
investită. Sumele vor fi exprimate în lei cu două zecimale, divizibile cu
valoarea cu discont a unui certificat de depozit (preţul individual), iar
ratele discontului şi randamentele vor fi exprimate în termeni anualizaţi şi
vor conţine două zecimale.
(7) Participanţii eligibili (contrapartidele
eligibile) vor transmite ofertele cu opţiunile ordonate crescător, începând cu
opţiunea care are rata discontului cea mai mică.
Art. 5. - (1) Participanţii eligibili (contrapartidele
eligibile) pot prezenta oferte de cumpărare numai în nume şi cont propriu.
Modelul ofertei de participare la licitaţie este prezentat în anexa nr. 1.
(2) Valoarea de emisiune (preţul) şi randamentul
certificatelor de depozit se calculează după următoarele formule:
P = N (1 - dxn ); Y = d/(P/N),
360
unde:
P = valoarea de emisiune;
N = valoarea nominală;
d = rata discontului;
n = numărul de zile
până la scadenţă;
Y = randamentul (rata
dobânzii).
Art. 6. - Valoarea adjudecată (investită) totală a
emisiunii de certificate de depozit poate varia în marja de 75% -125% din
volumul anunţat al emisiunii. De asemenea, Banca Naţională a României îşi
rezervă dreptul de a anula în totalitate emisiunea.
Art. 7. - In urma determinării rezultatelor licitaţiei
pentru emiterea de certificate de depozit, Banca Naţională a României publică
rezultatele licitaţiei după procedura prevăzută în Regulamentul nr. 1/2000
privind operaţiunile de piaţă monetară efectuate de Banca Naţională a României
şi facilităţile permanente acordate de aceasta participanţilor eligibili
(contrapartidelor eligibile), cu modificările şi completările ulterioare, şi
notifică participanţilor eligibili (contrapartidelor eligibile) care au
prezentat oferte de cumpărare la respectiva emisiune sumele
adjudecate/neadjudecate la licitaţie.
Art. 8. - In situaţia în care, în urma anunţării
rezultatelor licitaţiei şi notificărilor transmise participanţilor eligibili
(contrapartidelor eligibile), aceştia nu pot onora oferta transmisă Băncii
Naţionale a României şi declarată câştigătoare, Banca Naţională a României va
aplica prevederile art. 40 din Regulamentul nr. 1/2000, cu modificările şi
completările ulterioare.
Art. 9. - (1) Rezultatele licitaţiei sunt transmise
sistemului de depozitare şi decontare SaFIR în ziua licitaţiei, până la
închiderea sistemului SaFIR.
(2) Decontarea operaţiunilor cu certificate de depozit
derulate pe piaţa primară se efectuează în conformitate cu Regulile sistemului
de depozitare şi decontare SaFIR, ale sistemului cu decontare brută în timp
real ReGIS, precum şi cu reglementările în domeniu emise de Banca Naţională a
României.
CAPITOLUL II
Piaţa secundară a certificatelor de depozit
Orarul şi calendarul de tranzacţionare
Art. 10. - (1) Orarul de funcţionare pentru piaţa
secundară a certificatelor de depozit este cuprins între orele 09,00-16,00.
(2) Piaţa secundară a certificatelor de depozit
funcţionează în zilele bancare, aşa cum sunt acestea definite şi stabilite de
reglementările în vigoare.
Art. 11. - (1) Tranzacţiile în afara orarului de
funcţionare se pot încheia până cel târziu la ora 16,30 în cazul în care
decontarea acestora implică un transfer de fonduri în sistemul ReGIS.
(2) Tranzacţiile menţionate
la alin. (1) se pot încheia numai dacă procedurile interne de lucru conţin
prevederi privind tipurile de tranzacţii permise şi formalităţile prevăzute de
art. 31 pentru a asigura validitatea tranzacţiei.
(3) Pentru aceste tranzacţii,
instrucţiunile de decontare trebuie să fie transmise conform regulilor
sistemului SaFIR.
(4) Tranzacţiile încheiate în afara orarului de
funcţionare al pieţei secundare a certificatelor de depozit pot fi efectuate
sub rezerva obligativităţii încadrării în plafoanele şi limitele stabilite de
compartimentele de control al riscului ale participanţilor.
Art. 12. - In cazul în care decontarea unei tranzacţii
la scadenţa stabilită iniţial ar avea loc într-o zi nebancară, decontarea va
avea loc în următoarea zi bancară.
Art. 13. - In cazul imposibilităţii generale de
funcţionare a pieţei, ca urmare a unor dezastre naturale sau evenimente
neprevăzute, Banca Naţională a României poate dispune măsuri specifice.
Practici de piaţă
Art. 14. - Participanţii pe piaţa secundară sunt
obligaţi să dispună de proceduri interne privind derularea tranzacţiilor pe
piaţa secundară, care vor cuprinde prevederi referitoare la toate tipurile de
tranzacţii care se pot derula, modalităţile prin care se pot încheia
tranzacţiile, respectiv procedurile de confirmare.
Art. 15. - Participanţii au obligaţia de a evalua anual
procedurile din perspectiva alinierii acestora la tendinţa pieţei.
Art. 16. - Relaţiile dintre preţ, randament şi dobânda
acumulată sunt descrise mai jos:
PB = 100 x [1 - (n x d)/(360 x 100)]
Y = d/[1 - (n x d)/(360)] sau Y = d/PB,
unde:
Y = randamentul (rata
dobânzii);
PB = preţul brut al
certificatului de depozit exprimat ca procent din valoarea nominală;
n = numărul de zile până
la scadenţă;
d = rata
discontului.
Operaţiuni pe piaţa secundară a certificatelor de
depozit
Art. 17. - (1) Pe piaţa secundară a certificatelor de
depozit se pot încheia următoarele tipuri de operaţiuni:
1. tranzacţii de vânzare-cumpărare: spot/today/
tomorrow/forward;
2. tranzacţii repo/reverse repo: tranzacţii repo/reverse
repo pe termen lung, tranzacţii repo/reverse repo în cadrul zilei;
3. operaţiuni de transfer fără plată;
4. contracte de garanţie.
(2) Tranzacţiile sell-buyback/buy-sellback sunt
asimilate în categoria tranzacţiilor de vânzare-cumpărare ca operaţiuni
reversibile şi se vor raporta distinct, în conformitate cu prevederile anexei
nr. 2.
(3) Operaţiunile de transfer fără plată, precum şi
contractele de garanţie se încheie în conformitate cu reglementările în vigoare
privind transferurile cu titlu gratuit şi, respectiv, garanţiile financiare
şi/sau mobiliare şi se procesează conform regulilor sistemului SaFIR.
Art. 18. - (1) Participanţii pot încheia tranzacţii
forward, repo/reverse repo, sell-buyback/buy-sellback numai în baza unor
contracte agreate de părţi.
(2) Pentru încheierea tranzacţiilor prevăzute la alin.
(1), Banca Naţională a României recomandă folosirea contractelor-cadru
standardizate şi poate propune modele de astfel de contracte-cadru.
Art. 19. - (1) In funcţie de data la care are loc
decontarea, tranzacţiile pe piaţa secundară a certificatelor de depozit se
clasifică în:
a) spot;
b) today;
c) tomorrow;
d) forward.
(2) In cazul tranzacţiilor spot, data decontării este
a doua zi lucrătoare de la data tranzacţiei.
(3) In cazul tranzacţiilor today, data decontării
este aceeaşi cu data tranzacţiei.
(4) In cazul tranzacţiilor tomorrow, data decontării
este ziua lucrătoare următoare datei tranzacţiei.
(5) In cazul tranzacţiilor forward, data decontării
este o zi lucrătoare ulterioară decontării tranzacţiei spot.
Art. 20. - Participanţilor la piaţa secundară a
certificatelor de depozit le este interzisă adoptarea unor politici de
tranzacţionare care pot conduce la disfuncţionalităţi sau pot împiedica
derularea normală a activităţii celorlalţi participanţi, precum şi a oricăror
practici de manipulare sau de fraudare.
Publicarea cotaţiilor
Art. 21. - (1) Participanţii pe piaţa secundară a
certificatelor de depozit au obligaţia să afişeze în permanenţă, prin sistemele
de difuzare a informaţiei (Reuters, Bloomberg etc), în timpul orelor de
funcţionare a pieţei certificatelor de depozit, cotaţii informative de
vânzare-cumpărare aferente tranzacţiilor spot, sub formă de preţ de
vânzare-cumpărare şi randament pentru toate emisiunile de certificate de
depozit aflate în circulaţie.
(2) Prin cotaţia informativă se indică un preţ la care
cel ce cotează este dispus să vândă sau să cumpere.
(3) Cotaţia fermă reprezintă o obligaţie asumată de a
încheia tranzacţia la clauzele standard sau negociate în cazul în care cotaţia
este acceptată.
(4) La solicitare, pe piaţa secundară a
certificatelor de depozit este obligatorie oferirea de cotaţii ferme de
vânzare-cumpărare de către participanţii cărora le-au fost solicitate. In
situaţia în care cotaţia fermă este acceptată, tranzacţia este considerată
încheiată şi se execută necondiţionat.
Art. 22. - Cotaţiile trebuie să se publice simultan ca
randament la maturitate şi ca preţ exprimat procentual cu trei zecimale.
Art. 23. - Pentru o emisiune, cantitatea minimă a
certificatelor de depozit pentru care se va publica o cotaţie fermă este de
cinci ori valoarea nominală individuală a acestora. Cantităţile pentru care se
vor publica cotaţii ferme/informative vor fi multipli de cinci ai valorii
nominale individuale şi vor fi exprimate în valoare nominală.
Art. 24. - Participantul care a solicitat o cotaţie
fermă trebuie să răspundă prompt, indiferent dacă va încheia sau nu tranzacţia.
Art. 25. - In procesul de negociere bilaterală, cotaţia
pentru care au fost afişate numai identificatorul emisiunii, randamentul şi
preţul este indicativă şi se referă la o tranzacţie spot, iar cantitatea
oferită reprezintă cantitatea minimă tranzacţionabilă valabilă.
Art. 26. - Participanţii care doresc să deruleze
tranzacţii cu alte scadenţe decât spot sau pentru o altă cantitate, multiplu al
cantităţii minime tranzacţionabile, vor specifica explicit acest lucru la
solicitarea unei cotaţii.
Art. 27. - Participanţii pe piaţa secundară vor raporta
Direcţiei plăţi - Serviciul depozitare şi decontare instrumente financiare din
cadrul Băncii Naţionale a României orice acţiune de natură a pune în pericol
integritatea sau reputaţia pieţei secundare a certificatelor de depozit, cum ar
fi, de exemplu (fără a se limita însă la acestea):
a) publicarea de cotaţii ferme şi retragerea imediată
a acestora ca urmare a intenţiei de a nu tranzacţiona la preţul astfel afişat;
b) publicarea unor cotaţii ferme nerealiste, pentru
care nu există intenţia onorării obligaţiilor sau destinate să inducă confuzie
în rândul celorlalţi participanţi.
Art. 28. - Banca Naţională a României va monitoriza
activitatea participanţilor pe piaţa secundară din punct de vedere al
îndeplinirii obligaţiilor de cotare.
Incheierea şi confirmarea tranzacţiilor
Art. 29. - Tranzacţiile între participanţi se încheie
telefonic, prin telex, Reuters dealing sau prin alte sisteme de tranzacţionare
agreate de Banca Naţională a României.
Art. 30. - O tranzacţie se consideră încheiată în
momentul în care preţul şi toţi ceilalţi termeni ai tranzacţiei au fost
agreaţi, prin intermediul mijloacelor specificate la art. 29, de către părţile
implicate în tranzacţie.
Art. 31. - Tranzacţia se confirmă letric, prin telex,
e-mail, fax, electronic, SWIFT sau prin alte mijloace agreate de părţi.
Confirmarea tranzacţiei reprezintă dovada încheierii tranzacţiei, însă aceasta
nu poate înlocui termenii agreaţi ai tranzacţiei.
Art. 32. - (1) Confirmările trebuie să conţină cel
puţin următoarele elemente:
a) ISIN;
b) data încheierii tranzacţiei;
c) data decontării tranzacţiei;
d) tipul tranzacţiei;
e) cantitatea tranzacţionată exprimată ca valoare
nominală;
f) suma de decontat;
g) conturile din/în care se va efectua decontarea
fondurilor;
h) preţul brut;
i) preţul net;
j) randamentul tranzacţiei (după caz).
(2) In cazul tranzacţiilor repo/reverse repo
confirmările vor conţine suplimentar următoarele elemente:
a) scadenţa celui de-al doilea pas;
b) suma de decontat aferentă celui de-al doilea pas;
c) rata repo.
(3) După confirmare, operaţiunea va fi cât mai curând
posibil decontată în sistemul SaFIR conform regulilor de sistem ale acestuia.
Art. 33. - Compartimentul de
procesare posttranzacţionare al participanţilor trebuie să asigure emiterea şi
verificarea confirmărilor de tranzacţionare. Compartimentul de procesare
posttranzacţionare are obligaţia de a transmite confirmările în cel mai scurt
timp posibil după încheierea unei tranzacţii, dar nu mai târziu de sfârşitul
zilei.
Art. 34. - In cazul în care confirmarea primită de la
contrapartidă conţine informaţii eronate, trebuie solicitată o nouă confirmare.
Raportarea tranzacţiilor
Art. 35. - La sfârşitul
fiecărei zile de tranzacţionare participanţii au obligaţia de a transmite
lista tuturor tranzacţiilor
încheiate către Direcţia plăţi - Serviciul depozitare şi decontare instrumente
financiare din cadrul Băncii Naţionale a României.
Art. 36. - (1) Tranzacţiile vor
fi raportate de către participanţi în ziua în care acestea se încheie,
indiferent de scadenţa tranzacţiei, în intervalul orar 16,00-18,00.
(2) Raportarea se va transmite sub forma unui fişier
Excel folosind serviciul de poştă electronică securizată Lotus Notes, în
conformitate cu prevederile din anexa nr. 2.
Art. 37. - Raportările vor conţine detaliile tuturor
categoriilor de tranzacţii prevăzute în tabelul 1 din anexa nr. 2.
Publicarea preţului mediu zilnic
Art. 38. - (1) Determinarea preţului
mediu zilnic pentru emisiunile de certificate de depozit se poate realiza
astfel:
- pe baza tranzacţiilor spot încheiate sau a
cotaţiilor aferente tranzacţiilor spot publicate de participanţi;
- prin alte proceduri, comunicate în prealabil de Banca Naţională a României.
(2) In acest scop, Banca Naţională a României poate
solicita participanţilor pe piaţa secundară a certificatelor de depozit
publicarea de cotaţii ferme sau indicative pentru una sau mai multe emisiuni de
certificate de depozit.
Art. 39. - Determinarea şi
publicarea preţului mediu zilnic pentru fiecare emisiune de certificate de
depozit se realizează în fiecare zi bancară, după închiderea pieţei secundare,
de către Direcţia plăţi - Serviciul depozitare şi decontare instrumente
financiare din cadrul Băncii Naţionale a României.
Interdicţii, sancţiuni şi soluţionarea diferendelor
Art. 40. - Diseminarea de informaţii, prin orice
mijloace, care oferă sau sunt în măsură a oferi indicaţii false sau înşelătoare
cu privire la tranzacţii cu certificate de depozit este strict interzisă.
Art. 41. - Părţile implicate vor depune toate diligentele
pentru soluţionarea pe cale amiabilă a diferendelor apărute în aplicarea
prevederilor prezentului ordin.
Art. 42. - (1) Părţile implicate pot să îşi soluţioneze
diferendele apărute în aplicarea prevederilor prezentului ordin apelând la
structura din cadrul Băncii Naţionale a României, respectiv Direcţia plăţi,
dacă au epuizat toate posibilităţile de soluţionare pe cale amiabilă.
(2) In astfel de cazuri, părţile trebuie să recunoască
în scris acceptarea necondiţionată a deciziei de soluţionare a diferendului
adoptate de Banca Naţională a României.
CAPITOLUL III
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 43. - (1) Anexele nr. 1 şi 2*) fac parte
integrantă din prezentul ordin.
(2) Prezentul ordin intră în vigoare la data de 23
octombrie 2006.
(3) La data intrării în vigoare a prezentului ordin
se abrogă orice alte dispoziţii contrare.
Guvernatorul Băncii Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu
*) Anexele nr. 1 şi 2 sunt
reproduse în facsimil.
ANEXA Nr. 1
ANTET PARTICIPANT ELIGIBIL (CONTRAPARTIDĂ ELIGIBILĂ)
Nr...........Data..............
OFERTA DE PARTICIPARE LA LICITAŢIA DIN DATA
DE....................... PENTRU CUMPĂRARE DE CERTIFICATE DE DEPOZIT
EMISE DE B.N.R.
Nr. de referinţă al licitaţiei:
Seria emisiunii de certificate de depozit:
OPŢIUNI
|__1__| |__2__| |__3__|
Număr de certificate de depozit (buc):
|_____| |_____| |_____|
Valoare nominală individuală (lei):
|_____| |_____| |_____|
Valoare nominală totală (lei):
|_____| |_____| |_____|
Rata discontului
(%): |_____| |_____|
|_____|
Preţ individual
|_____| |_____| |_____|
Preţ total
|_____| |_____| |_____|
Randament
(%) |_____|
|_____| |_____|
Data emisiunii (decontării):
|_____| |_____| |_____|
Data scadenţei emisiunii:
|_____| |_____| |_____|
PARTICIPANT ELIGIBIL (CONTRAPARTIDĂ ELIGIBILĂ)
Persoane autorizate: Numele şi prenumele
Funcţia
Semnături autorizate cf. art.34
din
Legea nr.58/1998 privind activitatea bancară,
republicată
(L.S.)
ANEXA Nr. 2
RAPORT DE TRANZACŢIONARE
NR
|
Denumire
|
Format
|
Descriere
|
1
|
Cod tranzacţie
|
4!a
|
Cod tranzacţie conform tabel 1 "Categorii tranzacţii şi
corespondenţa cu codurile operaţiunilor SaFIR"
|
2
|
Cod operaţiune
|
3!n
|
Cod operaţiune, conform regulilor sistemului SaFIR, Anexa 8
|
3
|
Ora tranzacţiei
|
HHMM
|
Ora şi minutul la care s-a încheiat tranzacţia
|
4
|
Data tranzacţiei
|
YYYYMMDD
|
Data la care s-a încheiat tranzacţia
|
5
|
Data scadenţei
|
YYYYMMDD
|
Data la care se va iniţia decontarea tranzacţiei
|
6
|
ADEL
|
YYYYMMDD
|
Data limită pentru decontarea fondurilor pentru tranzacţiile cu
titluri denominate în valută
|
7
|
Identificatorul emisiunii
|
el2!oă4*35x]
|
Cod ISIN
|
S
|
Identificator vânzător
|
4!a2!a2!că3!c]
|
Cod BIC
|
9
|
Cont vânzător
|
4!al!n
|
Simbol cont SaFIR
|
10
|
Identificator cumpărător
|
4!a2!a2!că3!c]
|
Cod BIC
|
11
|
Cont cumpărător
|
4!al!n
|
Simbol cont SaFIR
|
12
|
Randament
|
15d
|
Pentru tranzacţiile LTR se va specifica rata repo Pentru
tranzacţiile IDR câmpul nu se va completa
|
13
|
Preţ net
|
15d
|
|
14
|
Preţ brut
|
15d
|
|
15
|
Suma de decontat
|
15d
|
|
16
|
Cod monedă
|
3!a
|
Cod monedă în care se efectuează tranzacţia: RON
|
17
|
Contract standardizat
|
|
Acronimul contractului standardizat conform tabelului 2,
"Acronim contract standardizat";
|
18
|
Nr. contract
|
16!a
|
Numărul contractului; se aplică pentru tranzacţiile FWD, IDR,
LTR, SBB, PLEX
|
19
|
Confirmare
|
35!a
|
Câmp descriptiv care descrie modul în care s-a derulat
confirmarea (tel., poştă electronică etc.)
|
20
|
Modul de încheiere a tranzacţiei
|
35!a
|
Câmp descriptiv care precizează modalitatea de încheiere a
tranzacţiei: telefonic, Reuters, etc.
|
21
|
Comentarii
|
35!a
|
Câmp descriptiv care poate conţine alte informaţii
|
Tabel 1 - Categorii tranzacţii raportate şi
corespondenţa cu codurile operaţiunilor SaFIR
Tip tranzacţie
|
Cod tranzacţie
|
Cod SaFIR
|
Vânzări - Cumpărări spot
|
SPOT
|
802
|
Vânzări - Cumpărări today
|
TD
|
802
|
Vânzări - Cumpărări tomorrow
|
TM
|
802
|
Vânzări - Cumpărări forward
|
FWD
|
802
|
Repo/Reverse repo în cadrul zilei primul pas
|
IDR1
|
810
|
Repo/Reverse repo în cadrul zilei pasul doi
|
IDR2
|
813
|
Repo/Reverse repo pe termen lung primul pas
|
LTR1
|
811
|
Repo/Reverse repo pe termen lung pasul doi
|
LTR2
|
814
|
Sell - buyback/buy-sellback primul pas
|
SBB1
|
802
|
Sell - buyback/buy-sellback pasul doi
|
SBB2
|
802
|
Executări de gajuri prin vânzare
|
PLEX
|
823
|
Tabel 2 - Acronim contract standardizat
Contract
|
Acronim
|
Exemple
|
Contract cadru standardizat propus sau încheiat cu Banca
Naţională a României
|
NBR4!a, unde
4!a: reprezintă codificarea tranzacţiei
conform tabelului 1
|
NBRIDR: contract cadru aferent
tranzacţiilor repo/reverse repo cu decontare în aceeaşi zi conform
Regulamentului nr 10/2005 privind facilităţile acordate de Banca Naţională a
României în scopul fluidizării decontărilor în sistemul ReGIS
|
Contract nestandardizat, agreat
bilateral de participanţii care încheie tranzacţia
|
4!a: reprezintă codificarea tranzacţiei sonform tabelului 1
|
SBB: contract aferent tranzacţiilor
sell- buyback/buy-sellback, agreat
bilateral
REPO: contract aferent tranzacţiilor
repo/reverse repo, agreat bilateral
|