ORDIN Nr
ORDIN Nr. 86
din 19 martie 2008
privind stabilirea unor
tarife pentru analiza si marcarea obiectelor si bijuteriilor din metale
pretioase si pentru alte activitati conexe
ACT EMIS DE:
AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 250 din 31 martie 2008
Având în vedere prevederile:
- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000
privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr. 748/2007 privind organizarea
şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor;
- Hotărârii Guvernului nr. 633/2003 privind înfiinţarea
pe lângă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a unei
activităţi finanţate integral din venituri proprii,
în temeiul art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului
nr. 748/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru
Protecţia Consumatorilor,
preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor emite următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă tarifele
prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin,
pentru analiza şi marcarea obiectelor şi bijuteriilor din metale preţioase şi
pentru alte activităţi conexe, efectuate de către personalul Direcţiei metale
preţioase şi pietre preţioase din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor, la cererea persoanelor fizice şi juridice interesate.
Art. 2. - Pentru analiza şi marcarea obiectelor şi
bijuteriilor din metale preţioase a căror contravaloare facturată depăşeşte
5.000 lei/factură, inclusiv TVA, se acordă reducerile prevăzute în anexa nr. 2,
care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 3. - Prevederile prezentului ordin se aplică de
către personalul Direcţiei metale preţioase şi pietre preţioase şi al Direcţiei
economice, investiţii şi resurse umane.
Art. 4. - Prezentul ordin se va publica în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Art. 5. - La data publicării prezentului ordin, Ordinul
preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr.
534/2005 privind aprobarea tarifelor pentru operaţiunile de analiză şi marcare
a obiectelor şi bijuteriilor din metale preţioase, publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 12 ianuarie 2006, se abrogă.
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor,
Dan Vlaicu
ANEXA Nr. 1
TARIFE
pentru operaţiunile de analiză şi marcare a
obiectelor şi bijuteriilor din metale preţioase şi pentru alte activităţi
conexe
Nr. crt.
|
Denumirea bijuteriilor sau obiectelor supuse analizei şi marcării în funcţie de numărul de componente analizate
|
Categoria de complexitate
|
Tarif de analiză şi marcare
- lei/obiect -
|
Aur
|
Argint
|
Platină
|
1.
|
Bijuterii şi obiecte în greutate de până la 2 grame (inclusiv)
|
I
|
1,25
|
0,50
|
3,00
|
2.
|
Bijuterii şi obiecte la care se analizează una până la 3
componente (inclusiv) şi care depăşesc 2 grame: verighetă, inel, cercel,
pandantiv, buton, brăţară simplă, ac de siguranţă, agrafă de păr, colier,
pieptene, închizătoare, coupe-papier, jeton, insignă, ornamente diferite
(spirală, frunză, buton, bobită, firet, nasture, fluture, floricică, copcă,
mărgea, plăcuţă etc.), tacâmuri (lingură, linguriţă, furculiţă, cuţit,
polonic), paletă, farfurie, sosieră, scrumieră, solniţă, ouar, portşerveţele,
inel de şervet, capac, cleşte pentru zahăr, ţigaret, portchei, clopoţel,
căţuie, căuc, opaiţ, mucarniţă, suporturi diferite, steluţă svezda), tavă
simplă, vas de mir, disc, mărturie de botez, baptisier, arătător, menorah,
cutie pentru mirodenii, pahar cu sau fără picior, suport pentru coroană,
cupă, cană, strecurătoare, toc de scris, pană, vârf de lance, foarfece,
cleşte pentru unghii, spatulă, spirtieră, riză de icoană, cotieră, călimară
şi altele asemenea
|
II
|
3,00
|
1,00
|
5,00
|
3.
|
Bijuterii şi obiecte la care se analizează 4 până la 8 componente
inclusiv: brăţară (gliduri, fantezie, de ceas etc.), medalion, lanţ,
lănţişor, broşa, colier (diferite modele), ochelari, monoclu, cataramă,
portpahar, copertă de carte, vază, ceainic, bombonieră, zaharniţă, creion
mecanic, portţigaret, pipă, tabacheră, casetă, stilou, etui, pudrieră, colan,
cordon, breloc, pinten, zăbală, frâu, mâner, ripidă, baston, cârjă de cult
(episcopală, arhierească etc.), coroană, hanuchia, pieptar, cunună, făraş,
suport ulei -oţet, flacon, ramă de tablou, ramă foto, perie, ştampilă,
sigiliu, blazon, stemă nobiliară, bibelou, statuetă şi altele asemenea
|
III
|
5,00
|
1,50
|
7,00
|
4.
|
Bijuterii şi obiecte la care se analizează peste 8 părţi
componente (foarte complexe): ceas de mână şi de buzunar, engolpion, tăvi
ornamentale, sfeşnice, geantă din plasă, icoană, trusă de botez, ibric,
aplică de perete, trepied, pafta, tablouri, brichetă, scăpărătoare,
afumătoare, cutie ornamentală, bidon, candelă, cădelniţă, căldăruşă, potir,
copaie, panaghiar, diademă, mitră, chivot, policandru - candelabru, raclă,
evanghelie cu încuietoare, catapeteasmă, anaforniţă, coif, sabie, teacă de
sabie, placă cu ornamente, samovar, junghier, truse diferite şi altele
asemenea
|
IV
|
8,75
|
3,50
|
10,50
|
5.
|
Analiza fragmentelor de bijuterii şi
obiecte incomplete confecţionate din metale preţioase
|
-
|
1,25
|
0,50
|
3,00
|
6.
|
Cântărirea unul obiect
|
1,00 leu/obiect
|
7.
|
Analiza obiectelor confecţionate din metale comune sau metale
comune acoperite cu metale preţioase, precum şi a obiectelor găsite marcate
|
1,50 lei/obiect
|
NOTĂ:
a) Analiza obiectelor şi bijuteriilor exceptate de la
marcare se încadrează la una dintre categoriile de complexitate prevăzute în
prezenta anexă.
b) Obiectele şi bijuteriile neenumerate în prezenta
anexă se asimilează, de la caz la caz, la una dintre categoriile de complexitate,
în funcţie de numărul de componente analizate.
c) La obiectele şi bijuteriile din categoriile de
complexitate II, III şi IV, cu greutate mai mare de 20 grame la aur
şi 500 grame la argint, pentru greutatea până la acest nivel, se aplică
tarifele categoriei în care se încadrează, iar pentru ceea ce depăşeşte acest
nivel se aplică un tarif suplimentar de 0,30 lei/gram la aur şi 0,10 lei/gram
la argint, pentru fiecare gram în plus (fracţiunile sub un gram se rotunjesc la
gram).
d) Calcularea tarifelor de analiză şi marcare se face
pentru fiecare obiect, când obiectele se prezintă în perechi, seturi, loturi,
duzini.
e) Tarifele de mai sus nu includ TVA.
ANEXA Nr. 2
Nr. crt.
|
Valoare factură
(lei)
|
Reducere acordată
(%/factură)
|
1
|
5.000-10.000
|
5%
|
2
|
10.000-20.000
|
10%
|
3
|
20.000-30.000
|
15%
|
4
|
30.000-40.000
|
20%
|
5
|
peste 40.000
|
25%
|
NOTĂ:
Subdiviziunile leului de până la 50 bani inclusiv se
rotunjesc în favoarea beneficiarului plăţii, iar peste 50 bani, în favoarea
plătitorului.
|