Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 90 din 26 aprilie 2007

privind prospectele de emisiune ale certificatelor de trezorerie cu discont si ale obligatiunilor de stat de tip benchmark, aferente lunii mai 2007

ACT EMIS DE: MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 296 din 4 mai 2007

In temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale,

având în vedere prevederile Legii datoriei publice nr. 313/2004, ale Regulamentului privind operaţiunile cu titluri de stat emise în formă dematerializată, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.408/2005, cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 11/2005 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României şi ale Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 12/2005 privind piaţa secundară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 773/2006 şi ale Convenţiei nr. 184.575/13/2005, încheiată între Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României,

ministrul economiei şi finanţelor emite următorul ordin:

Art. 1. - In vederea finanţării şi refinanţării datoriei publice în luna mai 2007, se aprobă prospectele de emisiune ale certificatelor de trezorerie cu discont şi ale obligaţiunilor de stat de tip benchmark, în valoare nominală totală de  1.400  milioane  lei,  prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 care fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Unitatea de Management a Trezoreriei Statului va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul economiei şi finanţelor,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu,

secretar de stat

ANEXA Nr. 1

PROSPECT   DE   EMISIUNE

al certificatelor de trezorerie cu discont lansate în luna mai 2007

Art.  1.  - In vederea finanţării şi refinanţării datoriei publice în luna mai 2007, Ministerul Economiei şi Finanţelor anunţă lansarea de emisiuni de certificate de trezorerie cu discont, astfel:

Cod ISIN

Data licitaţiei

Data emisiunii

Data scadenţei

Nr. zile

Valoarea emisiunii - lei -

RO0708CTN080

9 mai 2007

11 mai 2007

9 mai 2008

364

500.000.000

RO0708CTN098

23 mai 2007

25 mai 2007

23 mai 2008

364

100.000.000

Art. 2. - Valoarea nominală individuală a unui certificat de trezorerie cu discont este de 10.000 lei.

Art. 3. - Metoda de vânzare este licitaţia şi va avea loc la data menţionată în tabelul de mai sus, iar adjudecarea se va face după metoda cu preţ multiplu.

Art. 4. - Certificatele de trezorerie cu discont pot fi cumpărate de către dealerii primari, care vor depune oferte atât în cont propriu, cât şi în contul clienţilor, persoane fizice şi juridice.

Art. 5. - (1) Ofertele de cumpărare sunt competitive şi necompetitive.

(2) In cadrul ofertei de cumpărare competitive se vor indica elementele cuprinse în anexa nr. 7 la Normele Băncii Naţionale a României nr. 13/2005 emise în aplicarea Regulamentului nr. 11/2005 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare.

(3)   Numărul de tranşe valorice la rate diferite ale randamentului nu este restricţionat.

(4)   Ofertele de cumpărare necompetitive pot fi depuse de persoane fizice şi juridice, cu excepţia instituţiilor de credit, astfel cum sunt acestea definite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, în calitate de clienţi ai dealerilor primari.

(5)  In cadrul ofertei de cumpărare necompetitive se vor indica elementele cuprinse în anexa nr. 5 la Normele Băncii Naţionale a României nr. 13/2005 emise în aplicarea Regulamentului nr. 11/2005 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare. Se admit oferte de cumpărare necompetitive într-o pondere de 10% din totalul emisiunilor anunţate. Executarea acestora se va efectua la nivelul mediu ponderat al randamentului la care s-au adjudecat ofertele competitive.

(6) Fiecare tranşă a ofertei de cumpărare competitivă sau necompetitivă va fi de minimum 10.000 lei.

Art. 6. - Preţul şi randamentul se vor determina utilizându-se următoarele formule:

P = 1 -     d x r

                360

Y  = r/P, în care:

P = preţul titlului cu discont, exprimat cu patru zecimale;

d = număr de zile până la scadenţă;

r = rata discontului, exprimată cu două zecimale;

Y  = randamentul, exprimat cu două zecimale.

Art. 7. - Ofertele de cumpărare se depun la Banca Naţională  a  României,  ce  acţionează în  calitate  de administrator al pieţei primare şi secundare a titlurilor de stat şi al sistemului de înregistrare/depozitare, în ziua licitaţiei, până la ora 12,00.

Art. 8. - Rezultatul licitaţiei se va stabili în aceeaşi zi la sediul Băncii Naţionale a României de către comisia de licitaţie constituită în acest scop şi va fi dat publicităţii.

Art. 9. - Evenimentele de plată aferente certificatelor de trezorerie cu discont se gestionează în conformitate cu Regulile Sistemului de înregistrare şi decontare a operaţiunilor cu titluri de stat - SaFIR.

Art. 10. - Dacă data la care trebuie efectuată una dintre plăţile aferente titlului de stat este o zi de sărbătoare sau o zi nelucrătoare, plata se va face în următoarea zi lucrătoare, fără obligarea la dobânzi moratorii. Titlurile de stat care se regăsesc în această situaţie rămân în proprietatea deţinătorului înregistrat şi nu pot fi tranzacţionate.

Art. 11. - Regimul fiscal al titlurilor de stat prevăzute la art. 1 este reglementat de legislaţia în vigoare.

ANEXA Nr. 2

PROSPECT   DE   EMISIUNE

al obligaţiunilor de stat de tip benchmark lansate în luna mai 2007

Art. 1. - In vederea finanţării şi refinanţării datoriei publice în luna mai 2007, Ministerul Economiei şi Finanţelor anunţă redeschiderea emisiunilor de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu scadenţa la 3 şi, respectiv, 5 ani, cu următoarele caracteristici:

Cod ISIN

Data licitaţiei

Data emisiunii

Data scadenţei

Maturitate Nr. ani

Rata cuponului

- % -

Dobânda acumulată*) - lei/titlu -

Valoarea nominală totală

- lei -

RO0712DBN021

3 mai 2007

7 mai 2007

5 martie 2012

5

6,5

111,89

700.000.000

RO0710DBN017

17 mai 2007

21 mai 2007

25 octombrie 2010

3

6,0

341,92

100.000.000

Art. 2. - Valoarea nominală totală a emisiunii de obligaţiuni de stat de tip benchmark poate fi majorată prin redeschideri ulterioare ale acesteia.

Art. 3. - Valoarea nominală individuală a unei obligaţiuni de stat de tip benchmark este de 10.000 lei.

Art. 4. - Dobânda (cuponul) se plăteşte anual la datele specificate în prospectele de emisiune aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 307/2007 privind prospectele de emisiune ale certificatelor de trezorerie cu discont şi ale obligaţiunilor de stat de tip benchmark, aferente lunii martie 2007, pentru obligaţiunile de stat cu scadenţa la 5 ani, şi, respectiv, prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 126/2007 privind prospectele de emisiune ale certificatelor de trezorerie cu discont şi ale obligaţiunilor de stat de tip benchmark, aferente lunii februarie 2007, pentru obligaţiunile de stat cu scadenţa la 3 ani, şi va fi determinată conform formulei:

D = VN x r/frecvenţa anuală a cuponului (1),

în care:

D = dobânda (cupon);

VN = valoarea nominală;

r = rata cuponului.

Art. 5. - Metoda de vânzare este licitaţia şi va avea loc la data menţionată în tabelul de mai sus, iar adjudecarea se va efectua după metoda cu preţ multiplu.

Cotaţia de preţ va fi exprimată sub formă procentuală, cu patru zecimale.

Art. 6. - Obligaţiunile de stat de tip benchmark pot fi cumpărate de către dealerii primari, care vor depune oferte atât în cont propriu, cât şi în contul clienţilor, persoane fizice şi juridice.

Art. 7. - (1) Ofertele de cumpărare sunt competitive şi necompetitive.

(2)  In cadrul ofertei de cumpărare competitive se vor indica elementele cuprinse în anexa nr. 10 la Normele Băncii Naţionale a României nr. 13/2005 emise în aplicarea Regulamentului nr. 11/2005 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare.

(3)  Numărul cotaţiilor de preţ nu este restricţionat.

(4)   Ofertele de cumpărare necompetitive pot fi depuse de persoane fizice şi juridice, cu excepţia instituţiilor de credit, astfel cum sunt acestea definite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, în calitate de clienţi ai dealerilor primari.

(5)  In cadrul ofertei de cumpărare necompetitive se vor indica elementele cuprinse în anexa nr. 9 la Normele Băncii Naţionale a României nr. 13/2005 emise în aplicarea Regulamentului nr. 11/2005 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare. Se admit oferte de cumpărare necompetitive într-o pondere de 10% din totalul emisiunilor anunţate. Executarea acestora se va efectua la nivelul mediu ponderat al preţului la care s-au adjudecat ofertele competitive.

(6) Fiecare tranşă a ofertei de cumpărare competitivă sau necompetitivă va fi de minimum 10.000 lei.

Art. 8. - Ofertele de cumpărare se depun la Banca Naţională a României, ce acţionează în calitate de administrator al pieţei primare şi secundare a titlurilor de stat şi al sistemului de înregistrare/depozitare, în ziua licitaţiei, până la ora 12,00.

Art. 9. - Rezultatul licitaţiei se va stabili în aceeaşi zi la sediul Băncii Naţionale a României de către comisia de licitaţie constituită în acest scop şi va fi dat publicităţii.

Art. 10. - Evenimentele de plată aferente obligaţiunilor de stat de tip benchmark se gestionează în conformitate cu Regulile Sistemului de înregistrare şi decontare a operaţiunilor cu titluri de stat - SaFIR.

Art. 11. - Dacă data la care trebuie efectuată una dintre plăţile aferente titlului de stat este o zi de sărbătoare sau o zi nelucrătoare, plata se va face în următoarea zi lucrătoare, fără obligarea la dobânzi moratorii. Titlurile de stat care se regăsesc în această situaţie rămân în proprietatea deţinătorului înregistrat şi nu pot fi tranzacţionate.

Art. 12. - Regimul fiscal al titlurilor de stat prevăzute la art. 1 este reglementat de legislaţia în vigoare.

*) Dobânda acumulată este determinată în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 773/2006 pentru aprobarea procedurii privind contractarea datoriei publice guvernamentale interne prin emiterea de titluri de stat de tip benchmark.

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 90/2007

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 90 din 2007
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 90/2007
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu