E-mail:
Parola:
     
 Nu ai cont? Inregistreaza-te
 Ai uitat parola? Click aici
alerte legex
Coduri postale şi prefixe telefonice naţionale şi internaţionale
Legături cu alte acte
nu a modificat niciun act
Cele mai căutate legi
Ultimele acte citite
Sisteme de securitate
Registrul Agricol Integrat - www.registrulagricolintegrat.ro

Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDONANTA Nr

ORDONANTA   Nr. 41 din 22 august 2007

pentru comercializarea produselor de protectie a plantelor, precum si pentru modificarea si abrogarea unor acte normative din domeniul fitosanitar

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 592 din 28 august 2007



In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. IV.3 din Legea nr. 266/2007 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

CAPITOLUL I

Comercializarea produselor de protecţie a plantelor

Art. 1. - (1) Comercializarea pe teritoriul României a produselor de protecţie a plantelor, fabricate în ţară sau provenite din import, se poate face numai de către persoanele înregistrate pe baza unui certificat de înregistrare eliberat de către unitatea fitosanitară în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea de comercializare a produselor de protecţie a plantelor, conform modelului din anexa nr. 1, denumit în continuare certificatele înregistrare.

(2) Perioada pentru care se emite certificatul de înregistrare este de maximum 5 ani, cu viză anuală. Nesolicitarea vizei anuale, în termen de o lună de la expirarea acesteia, atrage nulitatea certificatului de înregistrare şi interzicerea comercializării produselor de protecţie a plantelor. Nulitatea se constată şi din oficiu.

Art. 2. - (1) Produsele de protecţie a plantelor pot fi comercializate în spaţii special amenajate, denumite în continuare unităţi fitofarmaceutice (fitofarmacii, depozite fitofarmaceutice). Condiţiile de organizare şi funcţionare a unităţilor fitofarmaceutice sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(2) Este interzisă comercializarea în unităţile fitofarmaceutice a produselor de protecţie a plantelor care nu sunt omologate pentru a fi utilizate în România.

(3)  Schimbarea sediului sau încetarea activităţii unităţii fitofarmaceutice se va face obligatoriu cu anunţarea unităţii fitosanitare care a eliberat certificatul de înregistrare, cu 15 zile înainte de data de la care urmează schimbarea sediului sau încetarea activităţii.

Art. 3. - (1) Pot obţine certificat de înregistrare potrivit prevederilor art. 1:

A.  operatorii economici, persoane juridice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a)   prin obiectul de activitate precizat în statutul de funcţionare, au profil specializat în domeniul fabricării şi sau/comercializării produselor de protecţie a plantelor;

b)  dispun de personal încadrat, cu pregătire în domeniul agricol/biologic sau silvic de nivel superior şi mediu, atestat prin certificat de atestare profesională, eliberat nominal, în urma examinării de către unitatea fitosanitară în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea comercială. Modelul de certificat de atestare profesională pentru activităţi de comercializare a produselor de protecţie a plantelor este prevăzut în anexa nr. 3;

c) îndeplinesc condiţiile de organizare şi funcţionare pentru unităţile fitofarmaceutice, prevăzute în anexa nr. 2;

B. persoanele fizice sau asociaţiile familiale care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) sunt autorizate pentru activitatea pe care o desfăşoară potrivit prevederilor Legii nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent, cu modificările şi completările ulterioare;

b) au pregătire în domeniul agricol/biologic sau silvic, de nivel superior şi mediu, şi sunt atestate prin certificat de atestare profesională pentru activităţi de comercializare a produselor de protecţie a plantelor, eliberat nominal, în urma examinării de către unitatea fitosanitară în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea comercială, conform modelului din anexa nr. 3;

c) îndeplinesc condiţiile de organizare şi funcţionare pentru unităţile fitofarmaceutice, prevăzute în anexa nr. 2.

(2) Persoanele fizice sau asociaţiile familiale pot să se înregistreze numai pentru comerţul cu amănuntul cu produse de protecţie a plantelor clasificate ca nocive (Xn), iritante (Xi) sau a celor fără clasificare de periculozitate.

Art. 4. - Pentru înregistrarea privind activitatea de comerţ cu amănuntul cu produse de protecţie a plantelor, solicitanţii vor depune la unitatea fitosanitară în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea comercială următoarele documente:

A. operatorii economici, persoane juridice:

a) cerere privind obţinerea certificatului de înregistrare pentru comercializarea produselor de protecţie a plantelor, conform modelului din anexa nr. 4;

b)   copii de pe certificatul constatator, certificatul de înregistrare sau certificatul de înscriere de menţiuni, eliberate conform Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare;

c)  copie de pe certificatul de atestare profesională pentru activităţi de comercializare a produselor de protecţie a plantelor pentru personalul încadrat.

B.  persoanele fizice sau asociaţiile familiale:

a) cerere privind obţinerea certificatului de înregistrare pentru comercializarea produselor de protecţie a plantelor, conform modelului din anexa nr. 4;

b) copie de pe autorizaţia eliberată de autorităţile competente potrivit prevederilor Legii nr. 300/2004, cu modificările şi completările ulterioare;

c)   copii de pe certificatul constatator, certificatul de înregistrare sau certificatul de înscriere de menţiuni, eliberate conform Legii nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare;

d)  copie de pe certificatul de atestare profesională pentru activităţi de comercializare a produselor de protecţie a plantelor.

Art. 5. - Pentru înregistrarea privind activitatea de comerţ cu ridicata a produselor de protecţie a plantelor, operatorii economici, persoane juridice, vor depune la unitatea fitosanitară în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea comercială următoarele documente:

a) cerere privind obţinerea certificatului de înregistrare pentru comercializarea produselor de protecţie a plantelor, conform modelului din anexa nr. 4;

b)   copii de pe certificatul constatator, certificatul de înregistrare sau certificatul de înscriere de menţiuni, eliberate conform Legii nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare;

c) copie de pe autorizaţia de mediu eliberată de autorităţile competente conform Hotărârii Guvernului nr. 573/2002 pentru aprobarea procedurilor de autorizare a funcţionării comercianţilor, cu modificările ulterioare;

d)  copie de pe certificatul de atestare profesională pentru activităţi de comercializare a produselor de protecţie a plantelor pentru personalul încadrat.

Art. 6. - (1) Pot fi înregistrate persoanele fizice sau juridice din alte state membre ale Uniunii Europene care sunt atestate de către autorităţile competente din statele respective, în condiţiile prevăzute de directivele Consiliului 74/556/CEE si 74/557/CEE.

(2)  Persoanelor fizice sau juridice care sunt înregistrate în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe şi care solicită autorităţilor competente din alte state membre ale Uniunii Europene autorizarea pentru desfăşurarea de activităţi de comercializare a produselor de protecţie a plantelor le sunt eliberate atestate de către autorităţile competente din România în condiţiile prevăzute de directivele Consiliului 74/556/CEE si 74/557/CEE.

(3)  Normele de aplicare a dispoziţiilor alin. (1) şi (2) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, care va fi promovată în termen de 90 de zile de la data publicării prezentei ordonanţe în Monitorul Oficial al României, Partea I.

CAPITOLUL II

Modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/1995 privind fabricarea, comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în agricultură şi silvicultură

Art. 7. - Ordonanţa Guvernului nr. 4/1995 privind fabricarea, comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în agricultură şi silvicultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 30 ianuarie 1995, aprobată cu modificări prin Legea nr. 85/1995, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează, după cum urmează:

1. Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 15. - Produsele de protecţie a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) şi toxice (T) au regimul produselor reglementate cu stricteţe, în care scop:

a)  pentru fabricarea, comercializarea, importul, distribuirea şi utilizarea lor vor fi înregistrate/autorizate numai persoanele juridice care dispun de personal calificat, confirmat prin certificatul de atestare profesională, cu pregătire în domeniul agricol/biologic sau silvic, de nivel superior şi mediu, precum şi de mijloacele necesare depozitării, manipulării şi utilizării în siguranţă a acestor produse, pentru eliminarea riscurilor de intoxicare a oamenilor, a animalelor şi de poluare a mediului înconjurător, precum şi pentru protejarea albinelor;

b)   fabricanţii, importatorii, comercianţii, distribuitorii şi utilizatorii autorizaţi să desfăşoare activităţi cu produse de protecţie a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) şi toxice (T) se vor înregistra, în mod obligatoriu, la serviciile de specialitate ale inspectoratelor judeţene de poliţie în a căror rază teritorială aceştia urmează să-şi desfăşoare activitatea;

c)  sunt interzise comercializarea, distribuirea şi utilizarea produselor de protecţie a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) şi toxice (T) de către persoane fizice, precum şi de către persoane juridice neînregistrate/neautorizate;

d)   utilizatorii autorizaţi pentru folosirea produselor de protecţie a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) şi toxice (T) se vor înregistra la unităţile fitosanitare, inspectoratele judeţene pentru protecţia muncii, agenţiile judeţene pentru protecţia mediului şi la inspectoratele judeţene de poliţie în a căror rază teritorială aceştia urmează să-şi desfăşoare activitatea;

e) la distribuirea produselor de protecţie a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) şi toxice (T), fabricanţii, importatorii şi distribuitorii înregistraţi au obligaţia să ceară cumpărătorului certificatul de înregistrare (pentru comercianţi şi distribuitori), iar utilizatorului autorizaţia de utilizare, să le verifice valabilitatea şi să le înregistreze într-un registru special de evidenţă a distribuirii acestor produse, potrivit autorizaţiilor eliberate. Registrele de evidenţă se sigilează şi paginile se numerotează de către unităţile fitosanitare."

2. Articolele 16 şi 17 se abrogă.

3. Articolul 31 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art.  31. - Constituie contravenţii la normele privind fabricarea, comercializarea şi utilizarea produselor de protecţie a plantelor următoarele fapte şi se sancţionează după cum urmează:

1. cu amendă de la 100 de lei la 2.000 de lei:

a) nerespectarea obligaţiilor ce revin deţinătorilor de terenuri agricole pentru menţinerea culturilor agricole într-o stare fitosanitară corespunzătoare;

b)  nereturnarea ambalajelor de la produsele de protecţie a plantelor de către producătorii agricoli şi prestatorii de servicii fitosanitare la furnizorii produselor şi neefectuarea operaţiei de clătire de trei ori a ambalajului după utilizarea produsului;

c) ridicarea de la furnizori cu bună ştiinţă a unor produse de protecţie a plantelor necorespunzătoare sub aspectul calităţii şi al ambalării;

d)  efectuarea tratamentelor fitosanitare fără respectarea instrucţiunilor tehnice privind utilizarea produselor, a echipamentelor şi condiţiile de efectuare a tratamentelor;

e) refuzul de a permite accesul autorităţilor în locurile în care se efectuează controlul, precum şi refuzul pentru ridicarea probelor de analiză;

2. cu amendă de la 1.500 de lei la 4.500 de lei:

a) refuzul de a permite efectuarea acţiunilor de prevenire şi combatere a unor boli, dăunători şi buruieni care constituie obiecte de carantină fitosanitară sau care, prin potenţialul de dăunare, constituie agenţi deosebit de periculoşi, de către unităţile fitosanitare;

b)  publicitatea pentru produse de protecţie a plantelor care nu sunt omologate pentru utilizare pe teritoriul României;

c)  prestarea de servicii cu produse de protecţie a plantelor fără autorizaţie pentru prestări de servicii;

d) utilizarea produselor de protecţie a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) şi toxice (T) fără autorizaţie de utilizare;

e) tratarea şi comercializarea de sămânţă tratată cu produse clasificate ca foarte toxice (T+) şi toxice (T) de către/şi la persoane fizice sau persoane juridice neautorizate/ neînregistrate, precum şi deţinerea şi utilizarea de astfel de sămânţă de către persoane fizice sau juridice neautorizate;

f) refuzul din partea operatorilor economici care desfăşoară activităţi cu produse de protecţie a plantelor - fabricanţi, importatori, comercianţi, distribuitori şi utilizatori - de a transmite informaţiile solicitate de către unitatea fitosanitară;

g) comercializarea de produse de protecţie a plantelor fără etichete, cu etichete necorespunzătoare sau în ambalaje neautorizate;

h) neprezentarea operatorilor economici înregistraţi/autorizaţi pentru comercializarea, utilizarea sau prestarea de servicii cu produse de protecţie a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) şi toxice (T) în vederea înregistrării la inspectoratele judeţene de poliţie, precum şi la inspectoratele judeţene pentru protecţia muncii;

i) neţinerea evidenţei operaţiunilor cu produse de protecţie a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) şi toxice (T) într-un registru special şi necompletarea datelor necesare pentru identificarea beneficiarilor de către fabricanţi, importatori şi comercianţi înregistraţi;

3. cu amendă de la 3.000 de lei la 7.000 de lei şi confiscarea mărfii:

a) punerea în vânzare a produselor agricole recoltate înainte de expirarea timpului de pauză de la aplicarea ultimului tratament;

b)  comercializarea produselor de protecţie a plantelor cu termen de garanţie expirat sau în afara parametrilor omologaţi. Cheltuielile rezultate în urma efectuării analizelor de laborator se suportă de către comercianţi;

c)  utilizarea în agricultură şi în silvicultură a produselor de protecţie a plantelor neomologate;

d)  punerea în consumul animalelor sau al populaţiei a seminţelor tratate cu produse de protecţie a plantelor sau a subproduselor obţinute prin prelucrarea acestor seminţe;

e) utilizarea ambalajelor de produse de protecţie a plantelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost destinate;

4.  cu amendă de la 4.000 de lei la 8.000 de lei:

a)  comercializarea produselor de protecţie a plantelor fără certificat de înregistrare;

b) vânzarea produselor de protecţie a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) şi toxice (T) la persoane fizice sau la persoane juridice neautorizate;

c) depozitarea produselor de protecţie a plantelor, precum şi a materialului semincer tratat în spaţii neautorizate sau cu nerespectarea condiţiilor de depozitare;

d) nerecuperarea ambalajelor de la produsele de protecţie a plantelor de către fabricanţi, importatori, comercianţi şi distribuitori;

e)  crearea de stocuri de produse de protecţie a plantelor peste nevoile de utilizare;

f)  aplicarea cu mijloace avio a produselor de protecţie a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) şi toxice (T) şi a celor pentru care există reglementări nominale privind interzicerea utilizării cu mijloace avio;

g)  aplicarea tratamentelor la plantele melifere, precum şi la cele care îşi realizează polenizarea cu ajutorul albinelor, cu produse toxice pentru albine, în perioada înfloritului, fără aprobare;

h) efectuarea de tratamente fitosanitare cu produse interzise în zonele de protecţie a apelor, de protecţie sanitară şi ecologică, precum şi în alte zone protejate;

i) utilizarea produselor de protecţie a plantelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost omologate, inclusiv sub formă de momeli toxice sau pentru braconaj;

j) deversarea pe sol sau în ape a soluţiilor de produse de protecţie a plantelor rămase neutilizate, precum şi a apelor de spălare a utilajelor, echipamentelor şi a ambalajelor de produse de protecţie a plantelor."

4. Alineatul (3) al articolului 32 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Contravenţiilor prevăzute la art. 31 le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare."

5. După alineatul (3) al articolului 32 se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

„(4) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiunea despre această posibilitate în procesul-verbal."

6. Articolul 33 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 33. - Anularea sau suspendarea pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 6 luni a certificatului de înregistrare, a autorizaţiei de utilizare şi a autorizaţiei de prestări de servicii cu produse de protecţie a plantelor se face de către emitent în următoarele situaţii:

a) când aceasta este cerută de către personalul împuternicit cu atribuţii de control din partea unităţii fitosanitare, agenţiei judeţene pentru protecţia mediului, inspectoratului judeţean de poliţie, inspectoratului judeţean pentru protecţia muncii şi a altor unităţi competente;

b) în cazul săvârşirii repetate, în decurs de 2 ani, a uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 31;

c) când certificatul de înregistrare, autorizaţia de utilizare şi autorizaţia de prestări de servicii cu produse de protecţie a plantelor au fost obţinute pe baza unor informaţii false care au indus în eroare;

d)  când deţinătorul certificatului de înregistrare, autorizaţiei de utilizare şi al autorizaţiei de prestări de servicii cu produse de protecţie a plantelor nu anunţă emitentul, în termenul prevăzut, că în documentaţia depusă la înregistrare/autorizare au intervenit modificări.".

7.  La articolul 38 alineatul (1), literele e), h) şi i) se abrogă.

8. In cuprinsul ordonanţei sintagma „de uz fitosanitar" şi sintagma „fitosanitare" se înlocuiesc cu sintagma „de protecţie a plantelor", sintagma „din grupele I şi a II-a de toxicitate" se înlocuieşte cu sintagma „clasificate ca foarte toxice (T+) şi toxice (T)", sintagma „din grupele a III-a şi a IV-a de toxicitate" se înlocuieşte cu sintagma „clasificate ca nocive (Xn), iritante (Xi) sau fără clasificare de periculozitate" iar sintagma „inspectoratul judeţean pentru protecţia plantelor şi carantină fitosanitară" se înlocuieşte cu sintagma „unitatea fitosanitară".

CAPITOLUL III

Dispoziţii finale

Art. 8. -Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă.

Art. 9. - Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 10. - La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă Legea nr. 5/1982 privind protecţia plantelor cultivate şi a pădurilor şi regimul pesticidelor, publicată în Buletinul Oficial, nr. 105 din 20 noiembrie 1982, cu modificările ulterioare.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Decebal Traian Remeş

Ministrul sănătăţii publice,

Gheorghe Eugen Nicolăescu

p. Ministrul mediului şi dezvoltării durabile,

Silviu Stoica,

secretar de stat

Ministrul economiei şi finanţelor,

Varujan Vosganian

ANEXA Nr. 1

MINISTERULAGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

Unitatea Fitosanitară...............................................................................

CERTIFICAT  DE  ÎNREGISTRARE

pentru comercializarea produselor de protecţie a plantelor

nr...............din.............................

Se înregistrează..............................., cu sediul în localitatea................,str..................nr......judeţul..................înmatriculat la registrul comerţului cu nr.................din......................., pentru comercializarea produselor de protecţie a plantelor clasificate ca:

- foarte toxice (T+) şi toxice (T) *):         DA                           NU

- nocive (Xn), iritante (Xi) sau fără clasificare

de periculozitate*):                                  DA                           NU

Prezentul certificat de înregistrare nu scuteşte pe deţinător de răspunderile care îi revin potrivit legislaţiei în vigoare. Solicitantul înregistrării are obligaţia să anunţe emitentul prezentului certificat de înregistrare despre orice modificare intervenită în documentaţia depusă pentru înregistrare, în termen de 15 zile de la producerea modificării.

Director executiv adjunct,

..................................................

Avizul inspectoratului judeţean de poliţie

Nr.........din.................

Semnătura şi ştampila

..................................................

Avizul inspectoratului judeţean pentru protecţia muncii

Nr...........din....................

Semnătura şi ştampila

..................................................

NOTĂ: Prezentul certificat de înregistrare este valabil 5 ani de la data eliberării cu viza anuală.

Vize anuale

anul............

anul..........

anul.........

anul.........

anul.........

*) Se barează clasificarea produselor pentru care nu se eliberează certificatul de înregistrare.

Avizul inspectoratului judeţean de poliţie şi cel al inspectoratului judeţean pentru protecţia muncii se solicită numai pentru comercializarea produselor de protecţie a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) şi toxice (T).

Avizul eliberat de poliţie pentru comercializarea produselor de protecţie a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) şi toxice (T) se obţine de la Serviciul arme, explozivi şi substanţe toxice din cadrul inspectoratului judeţean de poliţie.

ANEXA Nr. 2

CONDIŢIILE

de organizare şi funcţionare a unităţilor fitofarmaceutice

1. Fitofarmacia

1.  In fitofarmacii îşi desfăşoară activitatea comercianţii înregistraţi pe baza certificatului de înregistrare şi care au ca domeniu principal de activitate comerţul cu amănuntul cu produse de protecţie a plantelor clasificate ca nocive (Xn), iritante (Xi) sau a celor fără clasificare de periculozitate.

2. Localul fitofarmaciei trebuie să fie situat în spaţii adecvate, la parterul clădirilor, şi să aibă o suprafaţă utilă suficientă şi adecvată pentru desfăşurarea activităţii.

3.    Este interzisă amplasarea fitofarmaciei în spaţii improvizate, în barăci de lemn, de aluminiu sau în garaje.

4. Incăperile fitofarmaciei vor fi legate funcţional între ele, nefiind permisă dispersarea acestora în interiorul aceleiaşi clădiri.

5.  In cazul amplasării fitofarmaciei la parterul clădirilor, accesul se face direct din stradă.

6.  In cazul în care fitofarmacia este situată la parterul unui bloc de locuinţe, este obligatoriu ca intrarea în aceasta să fie diferită de intrarea pentru locatari.

7. Fitofarmacia va fi racordată în mod obligatoriu la instalaţia de apă curentă sau o sursă de apă, canalizare sau fosă septică, după caz, sursă de curent electric şi grup sanitar şi va fi prevăzută cu pardoseală din ciment sau gresie.

8.  Fitofarmacia trebuie să aibă următoarele încăperi:

a)  o încăpere în care are acces publicul şi în care se comercializează produsele, cu o suprafaţă corespunzătoare pentru desfăşurarea activitatiilor pentru care are aprobare;

b) o încăpere destinată depozitării şi păstrării produselor de protecţie a plantelor. Produsele se depozitează în ambalajul original, sigilat în încăperi uscate, destinate produselor de protecţie a plantelor, fara acţiunea directă a razelor solare şi a căldurii;

c) grup sanitar.

9.  La sediului fitofarmaciei trebuie să existe următoarele documente:

a)  acte care să ateste provenienţa şi calitatea produselor, facturi sau note de transfer, buletine de analiză şi certificate de conformitate;

b) lista furnizorilor;

c) documente care atestă efectuarea recepţiei calitative a produselor;

d) registrul unic de control.

Documentele se vor arhiva şi se vor păstra în fitofarmacie într-un spaţiu special amenajat, pe perioada prevăzută de legislaţia în vigoare.

10. Personalul fitofarmaciei poate fi compus din:

a)  personal cu pregătire de specialitate corespunzătoare, atestat prin certificat de atestare profesională pentru activităţi de comercializare a produselor de protecţie a plantelor eliberat de unitatea fitosanitară a judeţului în raza căruia îşi desfăşoară activitatea.

b) personal administrativ.

2. Depozitul fitofarmaceutic

1. In depozitele fitofarmaceutice îşi desfăşoară activitatea comercianţii înregistraţi pe baza certificatului de înregistrare şi care au ca obiect de activitate comerţul cu ridicata al produselor de protecţie a plantelor, incluzând achiziţia, stocarea, asigurarea calităţii acestora şi distribuţia produselor de protecţie a plantelor.

2.  Spaţiul în care funcţionează depozitul fitofarmaceutic trebuie să aibă o suprafaţă utilă suficientă şi adecvată pentru desfăşurarea activităţii. Pentru depozitarea produselor de protecţie a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) şi toxice (T) se va amenaja un spaţiu special astfel încât aceste produse să fie separate de celelalte produse.

3.  Depozitul fitofarmaceutic va fi racordat în mod obligatoriu la instalaţie de apă curentă sau la o sursă de apă, canalizare sau fosă septică, după caz, sursă de curent electric şi grup sanitar şi va fi prevăzut cu pardoseală din ciment sau gresie.

4.  Depozitul fitofarmaceutic va fi organizat pe diviziuni, în număr suficient, în funcţie de complexitatea activităţii, care să asigure recepţia/livrarea produselor, depozitarea corespunzătoare, stocarea produselor expirate, retrase sau returnate din diferite motive.

5.  Depozitul fitofarmaceutic trebuie dotat cu:

a) rafturi metalice şi paleţi;

b) sistem pentru asigurarea condiţiilor optime de climatizare;

c) sisteme de protecţie împotriva rozătoarelor şi insectelor;

d) sisteme de prevenire şi stingere a incendiilor şi sisteme antiefracţie.

6.  La sediului depozitului fitofarmaceutic trebuie să existe următoarele documente:

a)  acte care să ateste provenienţa şi calitatea produselor, facturi sau note de transfer, buletine de analiză şi certificate de conformitate.

b) registru special de evidenţă a distribuirii pentru produsele de protecţie a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) si toxice (T);

c) lista furnizorilor;

d)  documente care atestă efectuarea recepţiei calitative a produselor;

e) registrul unic de control.

Documentele se vor arhiva şi se vor păstra în depozitul fitofarmaceutic într-un spaţiu special amenajat, pe perioada prevăzută de legislaţia în vigoare.

ANEXA Nr. 3

CERTIFICAT  DE  ATESTARE   PROFESIONALĂ

pentru activităţi de comercializare a produselor de protecţie a plantelor

nr.............din..................

Subsemnaţii .............................................., desemnaţi pentru verificarea profesională a specialistului prezentat în fişa de prezentare depusă la dosarul Cererii nr ................... din.......................pentru obţinerea certificatului de înregistrare, am procedat astăzi, ........................., la atestarea profesională a domnului/doamnei(numele şi prenumele) ......................................................................................................................................................... domiciliat(ă) în (domiciliul stabil) ........................................................................................., posesor al B.I./C.I. seria .....................nr......................., eliberat(ă) de.........................la data de...................., şi apreciem că are competenţa şi experienţa necesare pentru desfăşurarea activităţii de comercializare a produselor de protecţie a plantelor.

NOTĂ;

Se admite la atestare profesională numai personalul cu studii medii şi superioare, absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ cu profil agricol/biologic sau silvic.

ANEXA Nr. 4

CERERE

privind obţinerea certificatului de înregistrare pentru comercializarea produselor de protecţie a plantelor

Solicitantul.................................................................., cu sediul în localitatea............................, str................ nr......, judeţul................., înmatriculat la registru comerţului cu nr..................din......................., reprezentat prin.................................., având funcţia de...................................(numele şi prenumele persoanei împuternicite), solicit eliberarea certificatului de înregistrare pentru comercializarea produselor de protecţie a plantelor clasificate ca:

- foarte toxice (T+) şi toxice (T) *):                                 DA                      NU

- nocive (Xn), iritante (Xi) sau fara clasificare de periculozitate*):   DA                      NU

Declar pe propia răspundere că nu am suferit sancţiuni în legatură cu activitatea pentru care solicităm înregistrarea şi ne-am însuşit dispoziţiile legale cu privire la normele generale de comerţ, precum şi dispoziţiile speciale referitoare la comercializarea produselor de protecţie a plantelor.

Semnătura solicitantului

........................................

Data.................................

NOTĂ;

1. Certificatul de înregistrare se solicită şi se eliberează pentru fiecare unitate fitofarmaceutică.

2. Cererile se verifică obligatoriu pe teren şi se soluţionează în termen de 30 de zile de la înregistrare, dacă documentaţia depusă şi situaţia din teren sunt conforme cu dispoziţiile legale.

3. Cererea va fi însoţită de documentele prevăzute la art. 4 sau 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 41/2007.

*) Se barează clasificarea produselor pentru care nu se eliberează certificatul de înregistrare.


SmartCity5

COMENTARII la Ordonanţa 41/2007

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordonanţa 41 din 2007
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu