REGULAMENT Nr.
22 din 30 septembrie 2010
pentru modificarea si
completarea Regulamentului Bancii Nationale a României nr. 18/2009 privind
cadrul de administrare a activitatii institutiilor de credit, procesul intern
de evaluare a adecvarii capitalului la riscuri si conditiile de externalizare a
activitatilor acestora
ACT EMIS DE:
BANCA NATIONALA A ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 690 din 14 octombrie 2010
Având în vedere prevederile art. 51 alin. (1) lit. d),
art. 77 alin. (1), art. 101, 104, 122, art. 150 alin. (1), art. 289, 320, 382,
art. 384 alin. (1) şi ale art. 385 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările
şi completările ulterioare,
în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. a) şi
ale art. 48 alin. (1) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale
a României şi al art. 420 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu
modificările şi completările ulterioare,
Banca Naţională a României emite următorul regulament:
Art. I. - Regulamentul nr. 18/2009 privind cadrul de administrare a
activităţii instituţiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului
la riscuri şi condiţiile de externalizare a activităţilor acestora, publicat în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 23 septembrie 2009, cu modificările ulterioare, se
modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 1,
după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul
cuprins:
„(3) Prevederile privind administrarea riscului de
lichiditate din cap. III - Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri şi din cap. IV - Simulări de criză se aplică în mod
corespunzător şi sucursalelor instituţiilor de credit din state membre."
2. La articolul 155,
alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(4) Strategiile, politicile, procesele şi sistemele
prevăzute la alin. (2) trebuie să corespundă complexităţii, profilului de risc,
obiectului de activitate al instituţiei de credit şi toleranţei la risc
stabilite de structura de conducere şi trebuie să reflecte importanţa
instituţiei de credit în fiecare stat membru în care desfăşoară activitate. Instituţiile de credit trebuie să comunice
toleranţa la risc tuturor liniilor de activitate relevante."
3. La articolul 156,
alineatele (1), (2) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„Art. 156. - (1)0 instituţie de credit trebuie să
dispună de un proces solid pentru identificarea, măsurarea, administrarea şi
monitorizarea poziţiilor de lichiditate. Acest proces trebuie să includă un
cadru robust pentru proiectarea fluxurilor de numerar provenite din active,
datorii şi elemente din afara bilanţului, inclusiv datorii contingente, precum
şi a fluxurilor de numerar aferente capacităţii de contrabalansare, pe un set
de orizonturi de timp adecvate, atât în condiţii normale, cât şi în condiţii de
criză. Proiectarea fluxurilor de numerar trebuie distribuită în funcţie de
principalele linii de activitate, instrumente şi benzi de scadenţă, cu luarea
în considerare a posibilului impact al riscului reputaţional. Aplicarea
scenariilor de criză pentru proiectarea fluxurilor de numerar trebuie să se
bazeze pe proiecţii realizate în condiţii normale, cu revizuirea fluxurilor de
numerar pe toate liniile de activitate şi benzile de scadenţă potrivit
ipotezelor aferente scenariilor de criză.
(2) In sensul alin. (1), fluxurile de numerar provenite
din active, datorii şi elemente din afara bilanţului
se stabilesc în funcţie de strategia instituţiei de credit şi de modelul de
activitate al acesteia, iar capacitatea de contrabalansare trebuie considerată
ca fiind un plan care să asigure deţinerea sau accesarea unui exces de
lichiditate pentru a permite continuarea activităţii pe orizonturi de timp
scurte, medii şi lungi, în condiţiile unor scenarii de criză, precum şi un plan
aferent capacităţii de a genera lichiditate în viitor fie prin accesarea unor
surse de finanţare adiţionale, fie prin ajustarea activităţii ori prin
aplicarea unor măsuri mai radicale.
.........................................................................
(6) In sensul alin. (4) lit. b), o instituţie de credit
trebuie să identifice, să măsoare, să monitorizeze şi să controleze fluxurile
de numerar potenţiale legate de angajamentele din afara bilanţului şi de alte
obligaţii neprevăzute. O atenţie deosebită trebuie acordată administrării
riscului de lichiditate legat de relaţia cu entităţi special create în scopul
securitizării, în relaţie cu care instituţia de credit acţionează ca sponsor
sau furnizează suport de lichiditate semnificativ, de instrumente financiare
derivate şi de garanţii şi angajamente."
4. La articolul 157, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) In sensul alin. (1), instituţia de credit trebuie
să monitorizeze şi să controleze expunerile la riscul de lichiditate şi
necesităţile de finanţare la nivelul entităţilor grupului din care face parte
şi la nivelul respectivului grup, pe linii de activitate şi pe monede, cu
luarea în considerare a limitelor operaţionale şi a celor impuse de cadrul de
reglementare în ceea ce priveşte transferabilitatea lichidităţilor şi a
activelor negrevate de sarcini ce pot fi utilizate ca garanţii financiare, atât
în cadrul Spaţiului Economic European, cât şi în afara acestuia."
5. La articolul 159,
după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:
„(21) In sensul
alin. (2), instituţiile de credit trebuie să acopere neconcordanţele fluxurilor
de numerar - liquidity gap - din diferite surse de finanţare care fac parte din capacitatea de contrabalansare sau să le transfere pe
benzi de scadenţă cu scadenţe mai îndepărtate."
6. La articolul 160, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 160. - (1) Instituţiile de credit trebuie să
utilizeze diferite instrumente de diminuare a riscului de lichiditate, inclusiv
un sistem de limite şi rezerve de lichiditate pentru a controla expunerea şi
vulnerabilităţile la riscul de lichiditate şi pentru a face faţă unor situaţii
de criză diferite, şi să le revizuiască periodic."
7. La articolul 166,
alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„Art. 166. - (1) O instituţie de credit trebuie să îşi
administreze în mod activ poziţiile pe active ce pot fi utilizate ca garanţii
financiare, făcând diferenţiere între activele grevate de sarcini şi cele
negrevate de sarcini, care sunt disponibile în orice moment, în special în
situaţii de urgenţă.
(2) Instituţia de credit trebuie să monitorizeze
nivelul garanţiilor financiare în funcţie de entitatea şi jurisdicţia în care
respectivele garanţii sunt înregistrate, fie într-un registru, fie într-un
cont, şi în funcţie de monedă. De asemenea, instituţia de credit trebuie să
monitorizeze eligibilitatea garanţiilor financiare, precum şi modalitatea în
care aceste garanţii pot fi mobilizate în timp util în funcţie de posibilitatea
accesării acestora în locaţia fizică de păstrare - instituţia de credit custode
sau sistemul de decontare a titlurilor în care este deţinută garanţia
financiară."
8. La articolul 167,
alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 167. - (1) Instituţiile de credit trebuie să ia în
considerare în mod explicit măsura în care riscul de lichiditate în situaţii
neprevăzute trebuie să fie acoperit prin rezerve de lichiditate disponibile
imediat în raport cu alte surse ale capacităţii de contrabalansare."
9. Articolul 168 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 168. - (1) Cadrul de administrare a riscului de lichiditate trebuie să asigure că instituţia de credit dispune de
lichiditate suficientă, inclusiv de o rezervă de lichiditate.
(2) In sensul alin. (1), rezerva de lichiditate
reprezintă lichiditatea disponibilă, care acoperă necesităţile suplimentare de
lichiditate ce pot apărea pe un orizont scurt de timp definit, în condiţii de
criză. Rezerva de lichiditate reprezintă componenta pe termen scurt, în
condiţii de criză, a capacităţii de contrabalansare.
(3) Dimensiunea rezervei de lichiditate trebuie
corelată cu toleranţa la risc stabilită de instituţia de credit."
10. După articolul
168 se introduc două noi articole, articolele 1681 şi 1682, cu următorul cuprins:
„Art. 1681. - (1) Rezerva de lichiditate trebuie să fie calibrată în funcţie de 3 factori:
a) severitatea şi caracteristicile scenariilor de
criză;
b) orizontul de timp stabilit ca perioadă de menţinere;
c) caracteristicile activelor incluse în rezervă.
(2) In sensul alin. (1) lit. a), instituţiile de credit trebuie să ia în considerare 3 tipuri de
scenarii de criză: scenarii legate de specificul instituţiei de credit
(scenarii de tip «idiosyncratic»), scenarii legate de piaţă în general şi o
combinare a primelor două
tipuri de scenarii de criză. In toate cele 3 tipuri de scenarii, instituţiile
de credit trebuie să diferenţieze finanţarea de tip wholesale astfel: societăţi
financiare, societăţi nefinanciare mari şi întreprinderi mici şi mijlocii.
(3) In sensul alin. (2), scenariul legat de specificul
instituţiei de credit ar putea presupune o pierdere a
încrederii pieţei într-o instituţie de credit sau în grupul din care aceasta
face parte, echivalent cu o înrăutăţire a ratingului. In acest tip de scenariu,
ipoteza plauzibilă ar fi că finanţarea negarantată de tip wholesale nu se
reînnoieşte şi se înregistrează anumite retrageri ale depozitelor de tip
retail.
(4) In sensul alin. (2), scenariul legat de piaţă în
general (definită ca o restrângere simultană a finanţării disponibile pe mai
multe pieţe, în condiţiile în care valoarea activelor financiare devine incertă
sau suferă un declin general şi există incertitudini privind impactul
recesiunii economice) presupune o scădere a valorii lichidităţii anumitor
active şi o deteriorare a condiţiilor pieţei pe care instituţia de credit poate
obţine finanţare. In acest tip de scenariu, ipoteza plauzibilă ar fi că
finanţarea de tip wholesale (atât garantată, cât şi negarantată) scade în
primul rând şi este cel mai mult afectată.
(5) In sensul alin. (1) lit. b), perioada de menţinere este perioada în care instituţia de credit poate
continua să îşi desfăşoare activitatea fără a avea nevoie de finanţare
suplimentară şi poate să onoreze plăţile datorate în scenariile de criză avute
în vedere. Instituţiile de credit trebuie să aibă în vedere o perioadă de
menţinere, care să fie împărţită astfel: un orizont de timp scurt (de până la
una sau două săptămâni) caracterizat de condiţii de criză foarte severă şi un
orizont de timp mai lung (de până la una sau două luni) caracterizat de
condiţii de criză mai puţin severă, dar mai persistentă.
(6) In sensul alin. (5), cerinţele de rezervă rezultate
trebuie să reflecte necesităţile de lichiditate asumate în cele două
subperioade în funcţie de scenariile de criză, iar distribuţia rezervei, în
ceea ce priveşte compoziţia şi dimensiunea relativă pe cele două orizonturi de
timp, trebuie să reflecte necesarul de lichiditate proiectat în condiţiile
ipotezelor formulate. Pe parcursul celor două perioade, instituţiile de credit
trebuie să ia şi alte măsuri (cum ar fi: planuri alternative de finanţare,
ajustarea activităţii, modificări ale modelului de activitate) pentru a asigura
continuarea activităţii pe termen mai lung.
(7) In sensul alin. (1) lit. c), rezerva de lichiditate
trebuie să fie compusă, în principal, din numerar şi din active cu grad ridicat
de lichiditate chiar şi în condiţii de criză, pe care instituţia de credit
poate să le vândă sau să le dea în pensiune fără a accepta reduceri mari, care
să afecteze încrederea pieţei în acestea şi să genereze pierderi, evaluate prin
metoda marcării la piaţă, instituţiilor de credit care deţin instrumente
similare.
(8) In sensul alin. (7), numerarul reprezintă activele
lichide deţinute de instituţii de credit care compun baza monetară, în sensul
acceptat de banca centrală, şi trebuie să excludă numerarul care nu este
disponibil din cauza cerinţelor activităţii curente (cum ar fi numerarul din
ATM-uri). In cazul rezervelor minime obligatorii, instituţiile de credit
trebuie să aibă în vedere orizontul de timp pentru care acestea sunt
disponibile. Astfel, pentru orizontul de timp scurt (de până la una sau două
săptămâni) toate depunerile la vedere la bănci centrale, inclusiv rezervele minime obligatorii, pot fi incluse în rezerva de
lichiditate. In contextul aplicării mecanismului
potrivit căruia există posibilitatea îndeplinirii nivelului prevăzut ca medie
la nivelul perioadei de constituire - averaging
mechanism -, instituţiile de credit trebuie să
stabilească planuri de acţiune predefinite pentru a regulariza cerinţele de
rezerve în eventualitatea unei neîncadrări în nivelul minim şi să definească
puncte de declanşare oficiale pentru a implementa aceste planuri. Pentru
orizontul de timp mai lung (de până la una sau două luni), numai excesul de
active lichide deţinute de instituţiile de credit care depăşeşte rezervele
minime obligatorii poate fi luat în calculul rezervei de lichiditate.
(9) In sensul alin. (7), instituţiile de credit trebuie
să deţină active care sunt eligibile pentru operaţiunile cu băncile centrale şi
care au un grad ridicat de lichiditate pe pieţe (cum ar fi obligaţiuni
guvernamentale negrevate de sarcini, de o calitate ridicată, obligaţiuni
garantate), pe care să le folosească în condiţii de criză severă aferentă
orizontului de timp scurt (de până la una sau două săptămâni), în situaţia în
care lichiditatea pieţei este sub presiune şi instituţiile de credit trebuie să
aibă capacitatea de a genera lichiditate imediat şi la valori ce pot fi prevăzute
fără a adăuga presiune suplimentară pieţei.
(10) In sensul alin. (7), în condiţii de criză aferente
orizontului de timp mai lung (de până la una sau două luni), instituţiile de
credit pot să deţină un set mai larg de active lichide, cu condiţia să
demonstreze Băncii Naţionale a României - Direcţia supraveghere că au
capacitatea de a genera lichiditate din activele respective, în condiţii de
criză, în perioada de timp specificată. Instituţiile de credit trebuie să
specifice, în politicile lor interne, criterii relevante pentru a distinge
activele care rămân lichide în condiţii de criză (cum ar fi caracteristicile
emitentului unui titlu, adâncimea pieţei relevante pe o perioadă suficient de
mare).
(11) Instituţiile de credit trebuie să aibă o înţelegere
clară a termenilor şi condiţiilor în care banca centrală poate furniza
finanţare garantată cu activele eligibile ca garanţie financiară în condiţii de
criză. In acest sens, instituţiile de credit trebuie să testeze în mod periodic
dacă banca centrală va furniza efectiv finanţare garantată cu aceste active şi
trebuie să aplice marje corespunzătoare pentru a reflecta suma pe care aceasta
ar putea să o furnizeze în condiţii de criză. Instituţiile de credit trebuie să
demonstreze Băncii Naţionale a României - Direcţia supraveghere existenţa unei
diversificări adecvate a activelor componente ale rezervei, astfel încât să
asigure că nu se bazează aproape în totalitate pe accesul la facilităţile
oferite de banca centrală.
Art. 1682. - (1)
Instituţiile de credit trebuie să îşi administreze stocul de active lichide
pentru a asigura, într-o măsură cât mai mare posibil, că acesta va fi
disponibil în condiţii de criză. Instituţiile de credit trebuie să evite
concentrările în deţinerea de active şi trebuie să asigure că nu există
impedimente de ordin juridic sau operaţional pentru utilizarea acestor active.
(2) In sensul alin. (1), pentru determinarea
lichidităţii activelor şi a măsurii în care acestea rămân lichide în condiţii
de criză, instituţiile de credit pot să utilizeze factori cum ar fi: factori
specifici emitentului (de exemplu, calitatea creditului aferentă emitentului),
factori specifici emisiunii (de exemplu, scadenţa şi dimensiunea emisiunii) şi
factori instituţionali [de exemplu, dacă activul este tranzacţionat pe pieţe centralizate ori pe pieţe
nereglementate (OTC) sau dacă are o bază de investitori diversificată].
(3) In sensul alin. (1), diversificarea deţinerilor de
active trebuie să se facă în funcţie de factori cum ar fi emitentul, scadenţa
sau moneda.
(4) In sensul alin. (1), instituţiile de credit trebuie
să depună toate diligentele pentru a fi active în mod regulat pe fiecare piaţă
pe care acţionează direct şi în care deţin active în scopuri de asigurare a
lichidităţii."
11. La articolul 169,
alineatul (2) se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„(2) Instituţiile de credit trebuie să utilizeze
rezultatele simulărilor de criză pentru ajustarea strategiilor, politicilor şi
limitelor aferente riscului de lichiditate şi pentru dezvoltarea unor planuri
alternative eficace."
12. La articolul 202,
alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 202. - (1) Instituţiile de credit trebuie, în mod
regulat, să proiecteze fluxuri de numerar în condiţiile unor scenarii
alternative în care vor avea în vedere orizonturi de timp diferite şi grade
variate ale condiţiilor de criză, luând în considerare dificultăţi legate de
piaţă în general - factori externi -, dificultăţi legate de specificul
instituţiei de credit - factori interni - şi o combinare a celor două tipuri de
dificultăţi."
13. La articolul 202,
alineatul (2) se abrogă.
Art. II. - (1)
Sucursalele instituţiilor de credit din state membre vor finaliza demersurile
necesare în vederea conformării cu prevederile privind administrarea riscului
de lichiditate din cap. III - Procesul intern de evaluare a adecvării
capitalului la riscuri, aşa cum au fost modificate prin prezentul regulament,
şi din cap. IV - Simulări de
criză până la data de 31 decembrie 2010.
(2) Instituţiile de credit persoane juridice române şi
sucursalele instituţiilor de credit din state terţe vor finaliza demersurile
necesare în vederea conformării cu prevederile referitoare la administrarea
riscului de lichiditate din cap. III - Procesul intern de evaluare a adecvării
capitalului la riscuri, aşa cum au fost modificate prin prezentul regulament,
până la data de 31 decembrie 2010.
Prezentul regulament transpune prevederile art. 1 pct.
40 lit. b), c) şi d) din Directiva 2009/111/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului din 16 septembrie 2009 de modificare a directivelor 2006/48/CE,
2006/49/CE şi 2007/64/CE în ceea ce priveşte băncile afiliate instituţiilor
centrale, anumite elemente ale fondurilor proprii, expunerile mari,
reglementările privind supravegherea, precum şi gestionarea crizelor, publicată
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 302 din
17 noiembrie 2009.
Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii
Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu