REGULAMENT   Nr. 8 din 7 noiembrie 2006

privind standardele de cunoastere a clientelei institutiilor financiare nebancare

ACT EMIS DE: BANCA NATIONALA A ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 941 din 21 noiembrie 2006

Având în vedere prevederile art. 34 alin. (1) din titlul I al Ordonanţei Guvernului nr. 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 266/2006,

în temeiul prevederilor art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, ale art. 72 din Ordonanţa Guvernului nr. 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 266/2006, precum şi ale art. 9 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu modificările şi completările ulterioare,

Banca Naţională a României emite prezentul regulament.

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1. - Prezentul regulament se aplică instituţiilor financiare nebancare persoane juridice române şi sucursalelor din România ale instituţiilor financiare nebancare străine, înscrise în Registrul special ţinut de Banca Naţională a României, denumite în continuare instituţii financiare nebancare, şi reprezintă un cadru general pentru elaborarea de către acestea a politicilor şi procedurilor proprii de cunoaştere a clientelei, în scopul combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului.

Art. 2. - (1) In înţelesul prezentului regulament, termenii şi expresiile utilizate au semnificaţiile prevăzute în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Pentru scopul prezentului regulament, termenul client va fi înţeles în cel mai larg sens, astfel încât să includă, fără a fi limitativ:

a)  orice persoană fizică, persoană juridică ori entitate fără personalitate juridică ce beneficiază de un serviciu sau de un produs oferit de o instituţie financiară nebancară în desfăşurarea activităţilor de creditare prevăzute la art. 7 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 266/2006;

b)  orice persoană împuternicită să acţioneze în numele unui client al instituţiei financiare nebancare.

CAPITOLUL II

Programe de cunoaştere a clientelei

SECŢIUNEA 1

Elemente generale

Art. 3. - Fiecare instituţie financiară nebancară va elabora un program propriu de cunoaştere a clientelei, constând în politici şi proceduri de cunoaştere a clientelei, care să corespundă naturii, mărimii, complexităţii şi întinderii activităţii sale şi să fie adaptat la gradul de risc asociat categoriilor de clienţi pentru care aceasta prestează servicii financiare.

Art. 4. - Programele de cunoaştere a clientelei trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:

a)  o politică de acceptare a clientului;

b)  proceduri de identificare a clientului şi de încadrare a acestuia în categoria de clientelă corespunzătoare;

c)   modalităţi de întocmire şi de păstrare a evidenţelor corespunzătoare;

d)   modalităţi de detectare a tranzacţiilor suspecte şi procedura de raportare a acestora;

e)   proceduri şi sisteme de verificare a modului de implementare a programelor elaborate şi de evaluare a eficienţei acestora;

f)   programe de pregătire a personalului în domeniul cunoaşterii clientelei.

Art. 5. - Programele de cunoaştere a clientelei trebuie să fie elaborate în formă scrisă, să fie aprobate de organele competente conform prevederilor actelor constitutive şi să fie cunoscute de întregul personal implicat. Programele de cunoaştere a clientelei trebuie să fie reanalizate periodic în vederea actualizării lor.

SECŢIUNEA a 2-a

Politica de acceptare a clientelei

Art. 6. - Instituţiile financiare nebancare trebuie să elaboreze politici clare de acceptare a clientului, prin care să se stabilească cel puţin categoriile de clientelă pe care îşi propun să le atragă, procedurile graduale de acceptare a clientelei, stabilite în funcţie de riscul asociat diferitelor categorii de clienţi şi care să includă şi o descriere a categoriilor de clienţi cu un grad de risc potenţial mai ridicat decât nivelul mediu acceptat de către instituţia financiară nebancară.

SECŢIUNEA a 3-a

Identificarea clientului

3.1. Principii generale

Art. 7. - Instituţiile financiare nebancare trebuie să stabilească o procedură sistematizată pentru verificarea identităţii noilor clienţi şi a persoanelor care acţionează în numele acestora şi să nu intre în relaţii de afaceri până când identitatea noului client nu este verificată în mod corespunzător.

Art. 8. - Instituţiile financiare nebancare trebuie să obţină toate informaţiile necesare pentru a stabili identitatea fiecărui nou client, scopul şi natura preconizată a serviciilor ce urmează să fie prestate pentru respectivul client. Volumul şi natura informaţiilor solicitate vor fi în funcţie de tipul  potenţialului client  -  persoană fizică, societate comercială - şi de volumul preconizat al operaţiunilor ce urmează să fie derulate în relaţia cu acesta.

3.2. Cerinţe generale de identificare

Art. 9. - (1) Instituţiile financiare nebancare vor stabili identitatea clientului pe baza unui document oficial şi vor înregistra în evidente corespunzătoare identitatea clienţilor lor.

(2) Instituţiile financiare nebancare vor acorda o atenţie specială cazurilor clienţilor care nu se prezintă personal la sediul acestora.

Art. 10. - (1) Pentru stabilirea identităţii clientului, instituţiile financiare nebancare vor putea utiliza orice documente, date sau informaţii provenind din surse de încredere şi vor depune diligentele necesare pentru verificarea informaţiilor furnizate de client. Verificarea se poate realiza prin observarea directă a locaţiei la adresa indicată, prin schimb de corespondenţă şi/sau accesarea numărului de telefon furnizat de client, compararea informaţiilor furnizate de client cu cele înscrise pe facturile remise la plată sau prin orice altă metodă.

(2) Instituţiile financiare nebancare vor urmări ca documentele pe baza cărora se verifică identitatea clienţilor să fie din categoria celor mai greu de falsificat sau de obţinut pe cale ilicită sub un nume fals, cum sunt documentele originale de identitate, emise de o autoritate oficială, care să includă o fotografie a titularului, eventual o descriere a persoanei şi semnătura acesteia, precum cărţile de identitate sau paşapoartele.

Art. 11. - (1) In cazul clienţilor persoane fizice, instituţiile financiare nebancare trebuie să solicite şi să obţină cel puţin următoarele informaţii:

a)  numele şi prenumele şi, după caz, pseudonimul;

b)  adresa domiciliului şi/sau reşedinţei;

c)  data şi locul naşterii;

d)   codul numeric personal sau, după caz, un alt element unic de identificare similar;

e)   numele/denumirea angajatorului sau natura activităţii proprii.

(2) In vederea încadrării corespunzătoare în categoriile de clienţi stabilite şi pentru asigurarea îndeplinirii în mod corespunzător a obligaţiilor de raportare ce le revin potrivit legislaţiei în vigoare, instituţiile financiare nebancare pot solicita informaţii suplimentare care se vor referi la naţionalitate sau la ţara de origine a clientului, poziţia publică sau politică deţinută şi altele.

Art. 12. - (1) Identificarea clienţilor persoane juridice sau entităţi fără personalitate juridică se realizează prin obţinerea, de la client sau de la un registru public ori din ambele surse, a documentelor care au stat la baza înmatriculării ori înregistrării acestora şi a unui extras la zi din acel registru; în cazul absenţei unei cerinţe de înregistrare, identificarea se va realiza pe baza documentelor de constituire, inclusiv a autorizaţiilor de funcţionare şi/sau a rapoartelor de audit.

(2) Procedura de identificare a clientului va consta cel puţin în:

a) verificarea existenţei legale a entităţii, respectiv dacă aceasta este înregistrată în registrul comerţului sau, după caz, într-un alt registru public, şi obţinerea de informaţii privind denumirea, forma juridică, adresa sediului social, tipul şi natura activităţii desfăşurate, identitatea administratorilor/directorilor şi prevederile care reglementează puterile acestora de angajare a entităţii;

b) verificarea oricărei persoane care susţine că acţionează în numele clientului, pentru a se stabili că aceasta este autorizată/împuternicită în acest sens, şi identificarea persoanei în cauză.

Art. 13. - (1) In scopul asigurării unei cât mai bune cunoaşteri a clientului, instituţiile financiare nebancare pot solicita informaţii suplimentare referitoare la situaţia financiară şi structura acţionariatului entităţii respective.

(2) Pentru verificarea unor informaţii furnizate de client, instituţiile financiare nebancare pot solicita confirmarea acestora de către terţe persoane.

Art. 14. - Instituţiile financiare nebancare trebuie să întocmească şi să păstreze evidenţe adecvate privind identitatea clienţilor, care să cuprindă copii de pe documentele de identificare şi/sau de pe alte documente, care să furnizeze cel puţin informaţiile prevăzute la art. 11 alin. (1) sau, după caz, la art. 12 alin. (2), măsurile întreprinse în scopul verificării realităţii informaţiilor, analizele şi evaluările legate de identificarea clientului respectiv.

3.3. Cerinţe specifice de identificare

Art. 15. - (1) Instituţiile financiare nebancare trebuie să ia măsurile necesare pentru a obţine informaţii cu privire la identitatea persoanelor care beneficiază în realitate de serviciile acestora.

(2) Dacă există suspiciunea că un client nu este şi beneficiarul real al serviciului ori dacă este cert că acesta nu acţionează în nume sau în interes propriu, instituţiile financiare nebancare trebuie să manifeste diligenta necesară pentru stabilirea identităţii beneficiarului real. In acest sens ele vor solicita clientului să completeze o declaraţie pe propria răspundere, conform formularului prevăzut în anexa la prezentul regulament, prin care acesta să facă cunoscută identitatea beneficiarului real.

Art. 16. - Formularul de declaraţie menţionat la art. 15 alin. (2) poate fi întocmit de către instituţiile financiare nebancare într-o formă agreată de acestea, care să corespundă propriilor cerinţe, şi poate fi redactat în una sau în mai multe limbi de circulaţie internaţională, dar trebuie să includă cel puţin textul cuprins în formularul prevăzut în anexa la prezentul regulament.

Art. 17. - Instituţiile financiare nebancare trebuie să manifeste suspiciune cu privire la identitatea beneficiarului real în situaţii cum ar fi:

a)   persoana împuternicită de client să îl reprezinte nu are, în mod evident, relaţii cu acesta;

b)  valoarea fondurilor rambursate anticipat de un client este disproporţionată în raport cu situaţia financiară a acestuia, cunoscută de instituţia financiară nebancară;

c)   instituţia financiară nebancară observă aspecte neobişnuite pe parcursul derulării relaţiilor sale cu un client.

Art. 18. - Instituţia financiară nebancară trebuie să solicite clientului completarea declaraţiei prevăzute la art. 15 alin. (2), referitoare la identitatea beneficiarului real, şi în următoarele cazuri:

a)   operaţiuni cu numerar a căror valoare depăşeşte 10.000 euro în echivalent lei;

b)  în cazurile în care instituţia financiară nebancară intră în relaţii cu clienţii prin corespondenţă sau prin altă modalitate care nu implică prezenţa clientului.

Art. 19. - Dacă, după completarea declaraţiei prevăzute la art. 15 alin. (2), suspiciunile privind informaţiile furnizate de către client persistă şi nu pot fi înlăturate prin clarificări suplimentare, instituţia financiară nebancară va refuza să intre în relaţii cu clientul respectiv sau să efectueze operaţiunea solicitată.

Art. 20. - (1) In cazul acceptării unui nou client pe baza datelor de identificare furnizate de instituţii de credit, de alte instituţii financiare nebancare sau de o terţă parte, care intermediază contactul clientului cu instituţia financiară nebancară, aceasta trebuie să se asigure de calitatea procedurilor de identificare aplicate de intermediar. La evaluarea calităţii procedurilor se vor avea în vedere următoarele cerinţe:

a)   asigurarea că procedurile intermediarului sunt conforme cu standardele minime referitoare la cunoaşterea clientelei şi cel puţin la fel de riguroase ca cele implementate de instituţia financiară nebancară;

b)  încheierea unei înţelegeri cu intermediarul, prin care să i se permită instituţiei financiare nebancare să verifice procedurile urmate de acesta pentru cunoaşterea clientelei;

c)   obligativitatea transmiterii către instituţia financiară nebancară a tuturor informaţiilor şi a documentelor de identificare obţinute de intermediar în cadrul procedurilor proprii de identificare.

(2) Responsabilitatea ultimă pentru cunoaşterea clientelei revine întotdeauna instituţiei financiare nebancare.

Art. 21. - (1) Instituţiile financiare nebancare au obligaţia să aplice şi clienţilor cu care au început relaţii prin corespondenţă sau prin intermediul mijloacelor moderne de telecomunicaţii - telefon, e-mail, internet - procedurile de identificare şi standardele de monitorizare prevăzute în prezentul regulament.

(2)   In cazul acestei categorii de clienţi, instituţiile financiare nebancare trebuie să verifice realitatea adresei şi a numărului de telefon prin metodele indicate la art. 10 alin. (1). Cu ocazia primei vizite a clientului la instituţia financiară nebancară, aceasta va solicita documentele corespunzătoare pentru identificarea clientului.

(3)  In vederea realizării unei cât mai bune cunoaşteri a acestei categorii de clientelă, instituţiile financiare nebancare pot lua anumite măsuri, cum ar fi:

a)  certificarea documentaţiei transmise instituţiei financiare nebancare, inclusiv a specimenului de semnătură, în special în cazul clienţilor nerezidenţi, de către un intermediar de încredere;

b)  solicitarea unor documente suplimentare;

c)  acceptarea clientului ca urmare a introducerii acestuia de către un intermediar care îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 20.

SECŢIUNEA a 4-a

Monitorizarea clientelei

Art. 22. - Monitorizarea clientelei se realizează cel puţin prin următoarele activităţi: actualizarea permanentă a evidenţelor privind identitatea clienţilor, reevaluarea periodică a calităţii procedurilor de identificare aplicate de intermediari şi monitorizarea tranzacţiilor în vederea determinării şi raportării tranzacţiilor suspecte în conformitate cu procedurile interne ale instituţiei financiare nebancare.

Art. 23. - (1) Instituţiile financiare nebancare trebuie să asigure o revizuire periodică a informaţiilor deţinute cu privire la client şi să realizeze o actualizare permanentă a evidenţelor întocmite la începutul relaţiei; în funcţie de evoluţia relaţiei cu fiecare client, instituţiile financiare nebancare vor proceda la reîncadrarea acestora în categoriile de clientelă corespunzătoare.

(2)   Schimbările ulterioare în informaţiile furnizate vor fi verificate şi înregistrate în mod corespunzător.

(3)  Dacă apar în mod frecvent schimbări substanţiale în structura unui client persoană juridică sau a unei entităţi fără personalitate juridică, instituţia financiară nebancară trebuie să realizeze verificări suplimentare.

(4)  Revizuirea poate avea loc atunci când se derulează o tranzacţie semnificativă, când cerinţele referitoare la documentaţia necesară pentru fiecare client se modifică în mod semnificativ sau când există o modificare importantă în modul de operare a clientului.

(5)   In situaţiile în care există lipsuri în informaţiile deţinute despre un client existent ori când există indicii sau instituţia financiară nebancară suspectează că informaţiile furnizate nu corespund realităţii, aceasta trebuie să ia măsurile necesare pentru ca toate informaţiile relevante să fie obţinute cât mai curând posibil.

(6)   In situaţia în care nu pot fi obţinute informaţiile solicitate sau în cazul în care se constată ulterior că informaţiile furnizate de client nu corespund realităţii, instituţia financiară nebancară va depune diligentele necesare pentru încheierea relaţiilor cu clientul respectiv şi, după caz, va raporta despre aceasta autorităţilor competente.

Art. 24. - (1) Instituţiile financiare nebancare trebuie să asigure monitorizarea activităţii clientului prin urmărirea tranzacţiilor efectuate de acesta la oricare dintre unităţile teritoriale ale instituţiei financiare nebancare prin care se derulează operaţiunile.

(2) Programul de cunoaştere a clientelei trebuie să prevadă un nivel de monitorizare a tranzacţiilor derulate corelat cu gradul de risc asociat diferitelor categorii de clienţi.

Art. 25. - In vederea asigurării unei monitorizări eficiente a tranzacţiilor, instituţiile financiare nebancare trebuie să poată identifica tranzacţiile care ies din tiparele obişnuite ale operaţiunilor derulate de fiecare client.

Art. 26. - (1) Programul de cunoaştere a clientelei trebuie să prevadă un sistem de determinare a tranzacţiilor suspecte şi o procedură de raportare a acestora persoanelor desemnate potrivit art. 14 din Legea nr. 656/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi autorităţilor competente. Instituţia financiară nebancară trebuie să se concentreze asupra tipurilor de tranzacţii care nu se încadrează în tiparele obişnuite şi să izoleze tranzacţiile care prezintă factori de risc ce necesită o evaluare ulterioară.

(2) Circumstanţele şi scopul unor tranzacţii de tipul celor prevăzute la alin. (1) trebuie să fie examinate fără întârziere, inclusiv pe baza unor documente suplimentare solicitate clientului pentru justificarea tranzacţiei, constatările trebuind să fie consemnate în scris şi să fie disponibile pentru verificările ulterioare.

Art. 27. - Pentru categoria clienţilor cu un risc potenţial mai ridicat este necesar să se monitorizeze majoritatea sau, după caz, toate tranzacţiile derulate de aceştia. La stabilirea persoanelor care se încadrează în această categorie se vor lua în considerare:

a)  tipul clientului  - persoană fizică, persoană juridică;

b)  ţara de origine;

c)  poziţia publică sau poziţia importantă deţinută;

d)  specificul activităţii desfăşurate de client;

e)  alţi indicatori de risc.

Art. 28. - Pentru clienţii cu un risc potenţial mai ridicat, instituţiile financiare nebancare trebuie:

a)   să dispună de sisteme adecvate de gestiune a informaţiei care să furnizeze personalului de conducere şi de audit intern informaţii în timp util, necesare pentru identificarea, analizarea şi monitorizarea efectivă a acestor tranzacţii; sistemele implementate trebuie să evidenţieze cel puţin lipsa sau insuficienţa documentaţiei corespunzătoare, tranzacţiile neobişnuite derulate de client şi situaţia agregată a tuturor relaţiilor clientului cu instituţia financiară nebancară;

b)  să acorde atenţie sporită informaţiilor provenite de la terţe părţi în legătură cu aceste persoane;

c)   să aprobe la nivelul organelor competente, conform prevederilor actelor constitutive, tranzacţiile de mare valoare ale acestor clienţi.

Art. 29. - Instituţia financiară nebancară va putea refuza efectuarea operaţiunilor considerate suspecte sau care nu pot fi justificate corespunzător.

Art. 30. - In afara obligaţiei de a raporta autorităţilor competente operaţiunile efectuate în cazul cărora suspectează că fondurile provin din, au legătură cu sau urmează să fie utilizate în scopul săvârşirii de infracţiuni, instituţiile financiare nebancare vor raporta operaţiunile suspecte şi Băncii Naţionale a României - Direcţia supraveghere, în situaţia în care aceste operaţiuni pot afecta în mod semnificativ reputaţia instituţiei financiare nebancare. Raportarea către Banca Naţională a României va cuprinde elemente de identificare a clientului, sumele implicate în operaţiune, justificarea operaţiunii oferită de client, motivele pentru care operaţiunea solicitată este considerată suspectă şi orice alte informaţii considerate relevante de către instituţia financiară nebancară.

SECŢIUNEA a 5-a

Managementul riscului

Art. 31. - Fiecare instituţie financiară nebancară trebuie să îşi stabilească politici şi proceduri corespunzătoare pentru asigurarea implementării unui program eficient de cunoaştere a clientelei. In acest sens, prin reglementările interne, trebuie să se asigure cel puţin:

a)  separarea responsabilităţilor;

b)   supravegherea periodică a gestiunii informaţiei, a sistemelor şi controlului acestora;

c)   o strategie de pregătire a personalului în domeniul standardelor de cunoaştere a clientelei şi al programelor proprii elaborate pe baza acestora.

Art. 32. - Instituţiile financiare nebancare trebuie să stabilească în mod explicit responsabilităţile prin reglementări interne, astfel încât să se asigure că politicile şi procedurile sunt aplicate în mod eficient. Procedura de raportare a tranzacţiilor suspecte trebuie să fie clar stabilită, în formă scrisă, şi adusă la cunoştinţă întregului personal.

Art. 33. - (1) Procedurile de audit intern ale instituţiei financiare nebancare trebuie să cuprindă o evaluare independentă a politicilor şi procedurilor proprii privind cunoaşterea clientelei, inclusiv din punctul de vedere al conformării la cerinţele legii şi ale altor reglementări aplicabile.

(2)   Prin auditul intern trebuie să se evalueze periodic eficienţa procedurilor şi politicilor stabilite, inclusiv nivelul de pregătire a personalului, să se facă propuneri pentru înlăturarea deficienţelor constatate şi să se urmărească modul de punere în aplicare a propunerilor formulate.

(3)    Responsabilităţile personalului însărcinat cu exercitarea auditului intern trebuie să includă monitorizarea permanentă a performanţelor personalului, testând prin sondaj respectarea conformităţii cu normele interne şi revizuirea rapoartelor privind cazurile excepţionale, în vederea atenţionării conducerii instituţiei financiare nebancare în cazul în care se consideră că procedurile stabilite privind cunoaşterea clientelei nu sunt respectate.

(4)   Conducerea instituţiei financiare nebancare trebuie să se asigure că departamentul de audit intern dispune de personal adecvat.

Art. 34. - (1) Instituţiile financiare nebancare trebuie să aibă un program continuu de pregătire a personalului, astfel încât personalul implicat în relaţia cu clienţii să fie pregătit în mod adecvat. Programul de pregătire şi conţinutul acestuia pe diferite sectoare trebuie să fie adaptate necesităţilor fiecărei instituţii financiare nebancare.

(2)   Cerinţele de pregătire a personalului trebuie să fie focalizate diferit în cazul noilor angajaţi, lucrătorilor de la ghişeu, personalului din departamentul de audit intern şi al personalului implicat în relaţia cu noii clienţi. Personalul nou-angajat trebuie instruit în legătură cu importanţa programelor de cunoaştere a clientelei şi cu cerinţele minime ale instituţiei financiare nebancare în acest domeniu. Personalul de la ghişeu, care vine în contact direct cu publicul, trebuie instruit să verifice identitatea noilor clienţi, să manifeste în permanenţă vigilenţă în administrarea tranzacţiilor clienţilor existenţi şi să detecteze tipurile de operaţiuni suspecte.

(3)  Personalul va fi instruit periodic, cel puţin o dată pe an şi ori de câte ori se consideră necesar, pentru a se asigura că acesta cunoaşte responsabilităţile care îi revin şi pentru a fi ţinut la curent cu noile progrese în domeniu, astfel încât să se asigure implementarea consecventă a programelor stabilite.

CAPITOLUL III

Supravegherea respectării cerinţelor privitoare la cunoaşterea clientelei

Art. 35. - Conducătorii şi administratorii instituţiei financiare nebancare sunt răspunzători pentru:

a) elaborarea şi implementarea unui program eficient de cunoaştere a clientelei;

b)   asigurarea pregătirii corespunzătoare a personalului implicat;

c)   realizarea controlului asupra respectării programelor de cunoaştere a clientelei stabilite şi eficienţei politicilor, procedurilor şi sistemelor implementate;

d)   efectuarea de tranzacţii sau angajarea instituţiei financiare nebancare în tranzacţii atunci când ştiau sau trebuiau să ştie că tranzacţiile prezintă un risc semnificativ, periclitând credibilitatea şi viabilitatea instituţiei financiare nebancare prin administrarea necorespunzătoare a fondurilor acesteia;

e)   nerespectarea altor prevederi cuprinse în prezentul regulament.

Art. 36. - (1) Instituţiile financiare nebancare au obligaţia de a păstra toate evidenţele cu privire la identitatea clienţilor şi la relaţia cu aceştia, cel puţin 5 ani după încheierea relaţiei cu respectivul client. Aceste evidenţe trebuie să fie suficiente pentru a permite o reconstituire a tranzacţiilor - inclusiv suma şi tipul valutei - şi pentru a furniza, dacă este necesar, probe pentru incriminarea faptelor de natură penală.

(2) Instituţiile financiare nebancare trebuie să asigure, în condiţiile legii, accesul autorităţilor competente în domeniul investigării şi incriminării faptelor de natură penală, precum şi al autorităţii de supraveghere la întreaga documentaţie cu privire la clienţi şi la relaţia cu aceştia, inclusiv la orice analiză pe care instituţia financiară nebancară a făcut-o pentru detectarea tranzacţiilor neobişnuite sau suspecte ori pentru a determina gradul de risc asociat unei tranzacţii în care aceasta este implicată.

Art. 37. - (1) Pentru nerespectarea prevederilor prezentului regulament, Banca Naţională a României va aplica sancţiunile prevăzute la art. 52 alin. (2) din titlul I al Ordonanţei Guvernului nr. 28/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 266/2006, şi/sau va dispune, după caz, măsuri de remediere, conform art. 53 din acelaşi act normativ.

(2) Aplicarea sancţiunilor de către Banca Naţională a României nu înlătură răspunderea penală, civilă sau de altă natură, după caz, a persoanelor sancţionate.

CAPITOLUL IV

Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 38. - (1) In termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, instituţiile financiare nebancare vor adopta şi vor implementa programe de cunoaştere a clientelei, adaptate specificului propriei activităţi.

(2) In termenul prevăzut la alin. (1) instituţiile financiare nebancare vor asigura identificarea clienţilor existenţi şi întocmirea evidenţelor corespunzătoare în conformitate cu prezentul regulament.

Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

ANEXĂ

DECLARAŢIE

privind identitatea beneficiarului real

Subsemnatul*) ................................................................................ declar pe propria răspundere, sub sancţiunea legii:

a)  că subsemnatul este beneficiarul real al serviciilor;

b)  că beneficiarul real/beneficiarii reali este/sunt:

.....................................................          ...................................................................

.....................................................          ...................................................................

.....................................................          ...................................................................

(numele şi prenumele/denumirea)               (adresa domiciliului/sediului social şi ţara)

Subsemnatul mă oblig să comunic orice modificare referitoare la cele declarate.

Locul şi data .................................                                             Semnătura

                                                                                          ...................................

N.B.: Instituţia financiară nebancară îşi rezervă dreptul de a refuza efectuarea tranzacţiilor ordonate de client/de a înceta relaţiile cu clientul în cazul unor declaraţii false sau dacă are suspiciuni cu privire la realitatea celor declarate de client.

*) Se va completa cu numele şi prenumele/denumirea clientului, codul numeric personal/codul de înregistrare din registrul public, după caz, şi adresa domiciliului/sediului social.