CIRCULARA Nr. 8 din 21 februarie 1997
privind modificarea si completarea Regulamentului Bancii Nationale a Romaniei
nr. 8/1996
ACT EMIS DE: BANCA NATIONALA A ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 31 din 27 februarie 1997
Art. 1
In temeiul art. 2, 15 si 4O din Legea nr. 33/1991 si al art. 1, 20 si 21
din Legea nr. 34/1991, incepand cu data de 1 martie 1997, Banca Nationala a
Romaniei stabileste modificarea si completarea Regulamentului nr. 8/1996
privind regimul de decontare speciala si autorizare a caselor de compensatii
interbancare, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 267 bis
din 29 octombrie 1996, dupa cum urmeaza:
1. Articolul 9 punctul 9.2 se completeaza cu un alineat care va avea
urmatorul cuprins:
"Balanta remisa in fiecare zi lucratoare de catre titularii de conturi
de decontare speciala, aprobati de Consiliul de administratie al Bancii
Nationale a Romaniei, constituie document de plata in baza caruia administratorul
procedeaza la decontarea sumelor in si din conturile societatilor bancare
participante, daca aceasta procedura se stabileste pe baza contractuala."
2. Articolul 9 punctul 9.3 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"9.3 Pentru ca balanta sa fie acceptata de catre Banca Nationala a
Romaniei ca document informativ sau ca document de plata in vederea decontarii
finale, care urmeaza sa se efectueze prin conturile curente ale societatilor
bancare participante si prin contul special de decontare finala al casei de
compensatii interbancare sau al unui titular aprobat de Consiliul de
administratie al Bancii Nationale a Romaniei, este obligatoriu ca:
a) valoarea totala pe debit, inscrisa in finalul partii I a balantei, sa
fie egala cu valoarea totala pe credit inscrisa in finalul partii a II-a a
balantei;
b) sa poarte semnatura reprezentantilor recunoscuti de Banca Nationala a
Romaniei conform reglementarilor sale."
3. Articolul 10 punctul 10.1 se completeaza cu un alineat care va avea
urmatorul cuprins:
"Banca Nationala a Romaniei poate efectua decontarea finala in regim
special a operatiunilor cu carduri, exclusiv in baza balantei zilnice, fara a
fi necesar ca societatile bancare participante si titularii de conturi speciale
sa remita administratorului ordine de plata, in cazul in care aceasta procedura
se stabileste pe baza contractuala."
4. Articolul 14 punctul 14.2 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"14.2. - In scopul aplicarii de catre administrator a schemei de
garantare, fiecare societate bancara participanta are obligatia depunerii la
Banca Nationala a Romaniei, in penultima zi lucratoare a fiecarei saptamani, a
documentului "Raportare pentru stabilirea referintelor in aplicarea
procedurilor de garantare", conform anexei nr. 5, aferent operatiunilor
desfasurate de aceasta in ultimele 5 zile lucratoare."
5. Articolul 15 punctele 15.1, 15.2 si 15.3 se modifica si vor avea
urmatorul cuprins:
"15.1. - Pe baza anexei nr. 5 lit. A, societatile bancare participante
calculeaza limita maxima de expunere pe care casa de compensatii interbancare
sau titularul de cont de decontare speciala o are fata de respectiva societate
bancara participanta, ca fiind cea mai mare diferenta negativa dintre
incasarile si platile sale zilnice aferente perioadei la care se refera
raportarea.
In cazul in care o societate bancara participanta nu a stabilit corect
limita maxima de expunere, administratorul remite acesteia documentul
"Comunicare tip 4" (anexa nr. 6) prin care i se solicita refacerea
situatiei si retransmiterea acesteia la Banca Nationala a Romaniei in maximum o
zi lucratoare de la data comunicarii.
15.2 In baza limitei calculate in conformitate cu prevederile pct. 15.1,
fiecare societate bancara participanta este obligata sa constituie la
administrator un plafon tehnic de garantare unilaterala care reprezinta nivelul
minim al garantiilor pe care o societate bancara participanta trebuie sa le
puna la dispozitia administratorului in scopul asigurarii resurselor necesare
aplicarii de catre acesta a schemei de garantare unilaterala.
Fiecare societate bancara participanta este obligata:
a) sa constituie la administrator garantii sub forma de valori mobiliare
convenite cu Banca Nationala a Romaniei, avand la data constituirii o valoare
acceptata de Banca Nationala a Romaniei cel putin egala cu cea a plafonului
tehnic de garantare unilaterala;
si/sau
b) sa constituie, la alte societati bancare, garantii sub forma de depozite
interbancare in lei, avand o valoare cel putin egala cu cea a plafonului tehnic
de garantare unilaterala.
In cazul in care o societate bancara participanta, aflata in pozitie
debitoare fata de casa de compensatii interbancare sau fata de titularul de
cont special, nu dispune de suficiente disponibilitati banesti in contul sau
curent deschis la Banca Nationala a Romaniei pentru acoperirea acestei pozitii
in momentul decontarii speciale, garantiile prevazute la pct. 15.2 lit. a) si
b) vor fi executate si trecute automat in proprietatea Bancii Nationale a
Romaniei, cu data extrasului de cont al zilei respective de plati, in baza
contractului incheiat cu societatea bancara participanta si in conformitate cu
reglementarile Bancii Nationale a Romaniei in vigoare referitoare la garantii.
In situatia in care la finalul aceleiasi zile de plati societatea bancara
participanta dispune de suficiente disponibilitati banesti in contul sau
curent, garantiile, sub forma valorilor mobiliare executate conform alineatului
precedent, vor fi repuse automat de catre administrator in proprietatea
respectivei societati bancare participante, cu evidentierea operatiunilor in
extrasul de cont al acesteia.
15.3 Societatile bancare participante au obligatia sa faca dovada
administratorului, in ultima zi lucratoare a fiecarei saptamani, ca au
constituit garantiile in conformitate cu pct. 15.2, aferente operatiunilor care
se vor desfasura in urmatoarele 5 zile lucratoare."
6. Articolul 16 punctele 16.2 si 16.3 se modifica si vor avea urmatorul
cuprins:
"16.2 Pe baza anexei nr. 5 lit. B, fiecare societate bancara
participanta are obligatia sa calculeze o limita minima de acoperire a
riscurilor de incapacitate de plata a celorlalte societati bancare
participante, ca fiind cea mai mica valoare pozitiva intre incasarile si
platile sale zilnice, aferente perioadei la care se refera raportarea.
Fiecare societate bancara participanta are obligatia depunerii la Banca
Nationala a Romaniei, in penultima zi lucratoare a fiecarei saptamani, a
documentului "Angajament privind participarea la procedura de garantare
bilaterala" (anexa nr. 7), prin care se obliga sa contribuie la acoperirea
riscurilor de incapacitate de plata a celorlalte societati bancare
participante.
In cazul in care valoarea angajamentelor este inferioara nivelului limitei
minime de acoperire a riscului de incapacitate de plata a societatilor bancare
participante, administratorul remite acesteia "Comunicarea tip 4"
(anexa nr. 6), prin care i se solicita refacerea situatiei si retransmiterea
acesteia la Banca Nationala a Romaniei in maximum o zi lucratoare de la data
comunicarii.
16.3 In baza limitei calculate in conformitate cu prevederile pct. 16.2,
fiecare societate bancara participanta este obligata sa constituie la
administrator un plafon tehnic de garantare bilaterala care reprezinta nivelul
minim al disponibilitatilor din conturile curente ale societatilor bancare
participante creditoare in limita caruia administratorul aplica schema de
garantare bilaterala."
7. Articolul 21 se completeaza cu un alineat care va avea urmatorul
cuprins:
"Banca Nationala a Romaniei poate hotari, in functie de conditiile
pietei, ca procedurile de garantare unilaterala si bilaterala sa fie aplicate
si altor tipuri de decontari interbancare operate prin Banca Nationala a
Romaniei."
8. Anexa nr. 6 se inlocuieste cu anexa nr. 1 la prezenta circulara, iar
anexa nr. 7 se inlocuieste cu anexa nr. 2 la prezenta circulara.
Art. 2
Regulamentul Bancii Nationale a Romaniei nr. 8/1996, modificat prin prezenta
circulara, va fi republicat in Monitorul Oficial al Romaniei.
GUVERNATOR,
PRESEDINTELE CONSILIULUI
DE ADMINISTRATIE AL
BANCII NATIONALE A ROMANIEI
MUGUR ISARESCU
ANEXA 1
................
(BNR - DDOB)
COMUNICARE tip 4 Nr ....... |_|_|_|_|_|_|_|_| catre
(data emiterii)
Societatea Bancara ................................
(denumirea)
Va comunicam ca prin Raportarea pentru stabilirea referintelor in aplicarea
procedurilor de garantare nr. ........ |_|_|_|_|_|_|_|_|
|_| limita maxima de expunere;
|_| limita minima de acoperire a riscurilor de incapacitate de plata a
celorlalte societati bancare participante
NU a fost stabilita corect.
Conform prevederilor art. 15 pct. 15.1 si ale art. 16 pct. 16.2 din
Regulamentul Bancii Nationale a Romaniei nr. 8/1996 aveti obligatia sa refaceti
si sa remiteti administratorului pana la data de |_|_|_|_|_|_|_|_| raportarea
aferenta.
Administrator,
S.S./L.S...................
ANEXA 2
...........................................
(denumirea societatii bancare participante)
ANGAJAMENT
al Societatii Bancare participante.................. privind participarea la
procedura de garantare bilaterala
Nr. ........ |_|_|_|_|_|_|_|_|
(data emiterii)
Ne obligam sa participam la acoperirea riscurilor de incapacitate de plata
a celorlalte societati bancare participante, in limita sumei de
__________________
(in cifre)
...................... aferente perioadei...........
(in litere)
Precizam ca acest plafon tehnic de garantare bilaterala a fost stabilit in
conformitate cu prevederile art. 16 pct. 16.2 din Regulamentul Bancii Nationale
a Romaniei nr. 8/1996.
............................ L.S.
(semnatura autorizata a
societatii bancare participante)