REGULAMENT Nr. 8 din 11 octombrie 1996
privind regimul de decontare speciala si autorizare a caselor de compensatii
interbancare
ACT EMIS DE: BANCA NATIONALA A ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 267 bis din 29 octombrie
1996
CAP. 1
Dispozitii generale
Art. 1
Obiectul regulamentului
In temeiul art. 2 si 40 din Legea nr. 33/1991 si al art. 20 si 21 din Legea
nr. 34/1991, Banca Nationala a Romaniei emite prezentul regulament, al carui
obiect il constituie:
1.1. - autorizarea de catre Banca Nationala a Romaniei a caselor de
compensatii interbancare;
1.2. - decontarea interbancara finala, in evidentele bancii centrale, pe
raspunderea si cu garantia societatilor bancare participante, a sumelor in lei
aferente operatiunilor cu valori mobiliare, celor cu carduri, operatiunilor
stabilite prin contractele de mandat privind operarea conturilor curente
incheiate intre Banca Nationala a Romaniei si societatile bancare, precum si oricaror
alte operatiuni de transfer de fonduri aprobate de Consiliul de administratie
al Bancii Nationale a Romaniei ca fiind realizabile in regim de decontare
speciala prin operarea de inscrieri in:
a) conturile curente deschise la Banca Nationala a Romaniei pe numele
societatilor bancare autorizate si agreate pentru decontari in regim special de
catre Banca Nationala a Romaniei, denumite in continuare societati bancare
participante; si
b) un cont special de decontare finala deschis la Banca Nationala a
Romaniei pe numele unei case de compensatii interbancare autorizate de Banca
Nationala a Romaniei sau pe numele altui titular aprobat de Consiliul de
administratie al Bancii Nationale a Romaniei, denumit in continuare cont
special pe baza balantelor de decontare propuse pe propria raspundere la Banca
Nationala a Romaniei de catre titularul contului special;
1.3. - principiile activitatii Bancii Nationale a Romaniei in cadrul
schemelor de garantare si de acoperire a riscurilor de neplata, inclusiv a
celor de incapacitate de plata, denumite in continuare scheme aferente
functionarii contului special, aplicabile in regim de decontare speciala.
Art. 2
Casa de compensatii interbancare
2.1. - O casa de compensatii interbancare este acea persoana juridica
autorizata de Banca Nationala a Romaniei, in conformitate cu reglementarile in
vigoare, sa compenseze obligatiile reciproce prin conturi ale societatilor
bancare participante in vederea decontarii lor finale prin conturi deschise la
Banca Nationala a Romaniei.
2.2. - In vederea obtinerii, din partea Bancii Nationale a Romaniei, a
autorizatiei de functionare in calitate de casa de compensatii interbancare,
persoana juridica constituita conform Legii nr. 31/1990 privind societatile
comerciale va adresa Consiliului de administratie al Bancii Nationale a
Romaniei o cerere de autorizare, insotita de o copie conforma de pe documentele
sale constitutive, precum si o estimare privind necesitatea, volumul
operatiunilor pentru cel putin un an de activitate, precum si fezabilitatea
casei de compensatii interbancare proiectate.
2.3. - Prin prezentul regulament, limita minima a capitalului subscris si
varsat la casa de compensatii interbancare care conditioneaza autorizarea sa de
functionare de catre Banca Nationala a Romaniei se stabileste la un miliard
lei.
In vederea obtinerii autorizatiei de functionare din partea Bancii
Nationale a Romaniei, solicitantul va trebui sa-i faca dovada ca suma minima de
capital varsata la data solicitarii este de un miliard lei.
2.4. - Societatile bancare care intentioneaza sa subscrie la capitalul
proiectatei case de compensatii interbancare vor trebui sa obtina aprobarea
prealabila a Bancii Nationale a Romaniei - Directia generala autorizare,
reglementare si supraveghere prudentiala a societatilor bancare - pentru
efectuarea acestui tip de plasament.
2.5. - In cazul in care proiectata casa de compensatii interbancare
intentioneaza sa ofere servicii de compensare in vederea decontarii
interbancare a tranzactiilor cu valori mobiliare, pe cererea de autorizare, pe
estimarea mentionata, precum si pe orice corespondenta scrisa cu Banca
Nationala a Romaniei, pana la obtinerea autorizatiei de functionare in calitate
de casa de compensatii interbancare, va exista avizul favorabil al Comisiei
Nationale a Valorilor Mobiliare, sub semnatura autorizata, strict in termenii
"necesar, fezabil si in conformitate cu prevederile legii".
2.6. - In aplicarea prevederilor art. 3 alin. 2 din Regulamentul Bancii
Nationale a Romaniei nr. 10/1994, Directia generala de plati si urmarire a
riscurilor bancare va putea aviza favorabil si inainta spre aprobare catre
Consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei documentatia de
autorizare prevazuta mai sus. Pentru acordarea avizului sau, Directia generala
de plati si urmarire a riscurilor bancare este imputernicita de Consiliul de
administratie al Bancii Nationale a Romaniei sa solicite toate informatiile si
orice document pe care il va considera necesar pentru a limita riscurile de
neplata si a evalua performanta sistemelor de credit si de plati.
2.7. - Dupa obtinerea autorizatiei din partea Bancii Nationale a Romaniei,
casele de compensatii interbancare pot deschide la Banca Nationala a Romaniei
un unic cont special. Ele nu pot deschide cont de corespondent in lei cu nici o
societate bancara autorizata de Banca Nationala a Romaniei si se supun
obligatiilor societatilor bancare autorizate de raportare la Banca Nationala a
Romaniei, inclusiv obligatiilor privind raportarea tuturor datelor si oricarui
document referitor la conturile in lei pe care le mentin la societatile bancare
autorizate de Banca Nationala a Romaniei.
2.8. - Dupa obtinerea autorizatiei din partea Bancii Nationale a Romaniei,
casa de compensatii interbancare va adresa Bancii Nationale a Romaniei cererea
de deschidere a contului sau special la Banca Nationala a Romaniei, indeplinind
cu aceasta ocazie si ulterior toate obligatiile prevazute de reglementarile in
vigoare pentru conturile curente ale societatilor bancare. In cazul
neindeplinirii acestor obligatii de catre solicitant sau in conformitate cu
scopurile sale, Banca Nationala a Romaniei poate refuza unilateral decontarea
finala pentru casa de compensatii interbancare, suspendandu-i fara preaviz functionarea
printr-o notificare care sa insoteasca extrasul contului ei special, incepand
cu ziua bancara urmatoare datei extrasului remis. Directia generala de plati si
urmarire a riscurilor bancare este obligata sa aduca neintarziat faptul la
cunostinta Consiliului de administratie al Bancii Nationale a Romaniei, putand
propune cu aceasta ocazie retragerea autorizatiei de functionare. Pana cand
Consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei decide asupra
autorizatiei, Banca Nationala a Romaniei nu va efectua decontare finala pentru
casa de compensatii interbancare in cauza si nu va elibera extras pentru contul
ei special.
Art. 3
Regimul de decontare speciala
3.1. - Regimul de decontare speciala priveste decontarea finala prin
conturi deschise de Banca Nationala a Romaniei in evidentele sale, a platilor
interbancare, exclusiv pe raspunderea si cu garantia integrala a societatilor
bancare participante in scopul:
a) limitarii la maximum a riscului utilizarii resurselor aflate in posesia
Bancii Nationale a Romaniei pentru acoperirea soldului debitor al conturilor
curente sau speciale din evidentele sale;
b) bunei functionari si intaririi disciplinei decontarilor fara numerar.
3.2. - Consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei
imputerniceste Directia generala de plati si urmarire a riscurilor bancare -
Directia decontarii operatiunilor bancare - Serviciul administrarea regimului
de decontare speciala, organizat pe principiul sediilor O.I.S. - B.N.R.,
distincte, si denumit in continuare administratorul pentru realizarea si
impunerea respectarii prevederilor reglementarilor in vigoare privind regimul
de decontare speciala.
3.3. - Toate conturile speciale intra sub incidenta regimului de decontare
speciala. Conturile curente la Banca Nationala a Romaniei ale societatilor
bancare autorizate pot intra, de la caz la caz, pe baza referatului de
necesitate al administratorului, aprobat de Consiliul de administratie al
Bancii Nationale a Romaniei, in regimul de decontare speciala.
3.4. - Administratorul notifica titularului de cont hotararea Consiliului
de administratie al Bancii Nationale a Romaniei privind intrarea in regimul de
decontare speciala.
Art. 4
Schema aferenta regimului de decontare speciala
4.1. - La notificarea Bancii Nationale a Romaniei privind intrarea in
regimul de decontare speciala, titularii de conturi puse sub incidenta acestuia
au obligatia ca, in termenul stabilit in notificare, sa contracteze cu Banca
Nationala a Romaniei modalitatea de executie a schemei.
4.2. - Casele de compensatii interbancare nu vor putea functiona inainte ca
Banca Nationala a Romaniei sa contracteze operarea schemei.
4.3. - Administratorul este imputernicit sa aplice, in numele Bancii
Nationale a Romaniei, schema contractata pe baza urmatoarelor principii:
4.3.1. - Banca Nationala a Romaniei nu va oferi facilitati suplimentare de
refinantare pentru acoperirea pozitiilor debitoare ale societatilor bancare
participante, schema fiind finantata integral pe raspunderea si cu resursele
acestora.
4.3.2. - In elaborarea de reglementari si incheierea de contracte,
compartimentele Bancii Nationale a Romaniei vor urmari limitarea la maximum a
riscului participarii Bancii Nationale a Romaniei in scheme, inclusiv urmatoarele:
a) functionarea fiecarui cont special va fi reglementata prin contractul de
decontare si garantare incheiat in acest scop cu Banca Nationala a Romaniei,
denumit in continuare contract;
b) in contract vor fi cuprinse clauze asiguratorii pentru ca Banca
Nationala a Romaniei, in limitele schemei si mandatului stabilit prin contract,
sa nu acopere in nici un moment din resursele sale lipsa disponibilitatilor
necesare decontarilor prin conturi speciale, putand afecta in acest scop numai
disponibilitati asupra carora societatile bancare participante au drepturi
certe, constituite in prealabil, inclusiv in cazul in care astfel de
disponibilitati sunt organizate in fonduri de garantare a tranzactiilor;
c) portofoliul de garantare a decontarii finale in regim de decontare
speciala se constituie din valori de buna calitate bancara, mobilizabile
imediat si cu gradul de lichiditate specific conditiilor pietei, acceptat de
catre Banca Nationala a Romaniei, denumite in continuare valori de garantare
convenite cu Banca Nationala a Romaniei. Clauzele din contract privind aceste
valori vor fi avizate in vederea incheierii contractului de catre Directia
generala operatiuni monetare, valutare si de credit;
d) daca schema este insuficient asigurata cu fonduri si valori de garantare
convenite cu Banca Nationala a Romaniei sau daca Banca Nationala a Romaniei
constata ca nu pot fi aplicate clauzele asiguratorii pentru Banca Nationala a
Romaniei, administratorul este imputernicit de Consiliul de administratie al
Bancii Nationale a Romaniei sa nu efectueze operatiunea si sa nu elibereze
extras pentru ziua respectiva, aplicand prevederile art. 2 pct. 2.8.
Art. 5
Selectarea societatilor bancare participante la regimul de decontare
speciala pentru casa de compensatii interbancare
5.1. - In documentatia depusa la Banca Nationala a Romaniei pentru
autorizare, persoana juridica care solicita autorizarea pentru a functiona in
calitate de casa de compensatii interbancare poate propune Bancii Nationale a Romaniei
societati bancare autorizate de Banca Nationala a Romaniei, in vederea
selectarii lor de catre Banca Nationala a Romaniei in calitate de societate
bancara participanta pentru respectiva casa de compensatii interbancare.
Banca Nationala a Romaniei poate conditiona acordarea autorizatiei de
functionare in calitate de casa de compensatii interbancare de modificarea
selectiei propuse in cerere de solicitant privind societatile bancare
participante.
In cazul casei de compensatii interbancare pentru decontarea de operatiuni
cu valori mobiliare, propunerea privind selectia din cererea de autorizare la
Banca Nationala a Romaniei va fi vizata de Comisia Nationala a Valorilor
Mobiliare in conditiile prevazute la art. 2 pct. 2.5 din prezentul regulament.
Banca Nationala a Romaniei va nominaliza societatile bancare participante si le
va mentiona in autorizatia acordata.
5.2. - In cazul in care o societate bancara autorizata este si societate
bancara participanta pentru o casa de compensatii interbancare autorizata de
Banca Nationala a Romaniei, administratorul, pe baza referatului sau de
necesitate aprobat de Consiliul de administratie al Bancii Nationale a
Romaniei, poate trece in orice moment contul sau curent in regimul de decontare
speciala.
Art. 6
Intreruperea decontarilor la Banca Nationala a Romaniei
Consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei imputerniceste
Directia generala de plati si urmarire a riscurilor bancare sa constate
incalcarile de catre societatile bancare participante a prevederilor
reglementarilor in vigoare, pe parcursul regimului de decontare speciala, sa
evalueze in mod operativ conditiile pietei si sa intrerupa neintarziat si in
mod unilateral fluxul operativ al tuturor decontarilor in contul curent al unei
societati bancare autorizate de Banca Nationala a Romaniei care actioneaza si
in calitate de societate bancara participanta, Banca Nationala a Romaniei fiind
exonerata in acest caz de orice raspundere privind afectarea patrimoniului
societatilor bancare si al caselor de compensatii interbancare.
CAP. 2
Proceduri privind decontarea finala in regim de decontare speciala a
operatiunilor casei de compensatii interbancare
Art. 7
Decontarea finala
Decontarea finala in regim de decontare speciala a operatiunilor casei de
compensatii interbancare se efectueaza de catre Banca Nationala a Romaniei prin
transferul irevocabil si neconditionat al fondurilor banesti intre conturile
curente ale societatilor bancare participante si contul special de decontare
finala al casei de compensatii interbancare.
Art. 8
Conturi
8.1. - Directia decontarii operatiunilor bancare efectueaza decontarea
finala in regim de decontare speciala pentru casa de compensatii interbancare
prin urmatoarele conturi deschise in evidentele sale:
a) contul special de decontare finala deschis pe numele casei de
compensatii interbancare autorizate de Banca Nationala a Romaniei;
b) contul curent al fiecarei societati bancare participante, printr-un
analitic special destinat acestui scop.
Contul special de decontare finala al unei case de compensatii interbancare
deschis la Banca Nationala a Romaniei se inchide in fiecare zi de decontare cu
sold zero.
Conturile curente analitice special destinate decontarii finale a
operatiunilor casei de compensatii interbancare fac parte integranta din
conturile curente sintetice ale societatilor bancare participante deschise la
Banca Nationala a Romaniei.
8.2. - Codificarea conturilor mentionate la art. 8 pct. 8.1 lit. a) si b)
se face de catre Directia generala de plati si urmarire a riscurilor bancare
impreuna cu Directia generala informatica, procesare statistica si
contabilitate.
Art. 9
Balanta
9.1. - Deschiderea zilnica a procedurilor de decontare finala se face la
initiativa casei de compensatii interbancare, prin remiterea de catre aceasta
la Banca Nationala a Romaniei a documentului denumit "Balanta pentru
decontarea finala a operatiunilor casei de compensatii interbancare autorizate
de B.N.R. ................... pentru ziua de decontare ...................
"(anexa nr. 1), (denumirea casei) (data
decontarii)
denumita in continuare balanta.
9.2. - Balanta constituie un document informativ, in baza caruia se
receptioneaza ordine de plata emise in vederea decontarii finale.
9.3. - Pentru ca balanta sa fie acceptata de catre Banca Nationala a
Romaniei ca document informativ in vederea decontarii finale care urmeaza sa se
efectueze prin conturile curente ale societatilor bancare participante si prin
contul special de decontare finala al casei de compensatii interbancare este
obligatoriu ca:
a) valoarea totala pe debit inscrisa in finalul partii I a balantei sa fie
egala cu valoarea totala pe credit inscrisa in finalul partii a II-a a
balantei;
b) sa poarte semnatura reprezentantilor casei de compensatii interbancare,
recunoscuti de Banca Nationala a Romaniei conform reglementarilor sale.
Art. 10
Instrumente de plata
10.1. - Instrumentul de plata pe baza caruia Banca Nationala a Romaniei
efectueaza decontarea finala pentru casa de compensatii interbancare este
ordinul de plata conform reglementarilor Bancii Nationale a Romaniei in
vigoare.
10.2. - Ordinele de plata sunt emise de societatile bancare participante si
de casa de compensatii interbancare pentru acoperirea pozitiilor lor debitoare
rezultate in urma efectuarii compensarii interbancare zilnice.
10.3. - Formularul de ordin de plata in vederea receptiei la Banca
Nationala a Romaniei pentru decontarea finala a operatiunilor casei de
compensatii interbancare poate fi:
a) completat prin dactilografiere sau editat pe calculator;
b) transmis letric sau sub forma de mesaj modem sau mesaj telex, conform
reglementarilor Bancii Nationale a Romaniei in vigoare.
Pentru a fi acceptate de catre Banca Nationala a Romaniei in vederea
decontarii finale, este obligatoriu ca ordinele de plata sa contina si sa aiba
completate toate elementele obligatorii prevazute de reglementarile Bancii
Nationale a Romaniei in vigoare, inclusiv completarea, in mod obligatoriu, la
rubrica "reprezentand" a ordinului de plata, a formulei
"decontare finala pentru casa de compensatii interbancare".
In cazul transmiterii de catre societatile bancare participante sau de
catre casa de compensatii interbancare a ordinelor de plata prin modem sau
telex, este necesara incheierea cu Banca Nationala a Romaniei de conventii
speciale privind asigurarea securitatii transmisiilor de date.
10.4. - Ordinele de plata emise de societatile bancare participante si casa
de compensatii interbancare trebuie sa aiba inscrise strict sumele cuprinse in
balanta.
Art. 11
Orar
Decontarea finala in regim de decontare speciala se efectueaza de catre
Banca Nationala a Romaniei in fiecare zi lucratoare, intre orele 14,30 - 16,00.
In cazul aplicarii procedurilor prevazute la art. 17 pct. 17.4, orarul se
prelungeste pana la ora 18,30.
Art. 12
Proceduri de decontare
Decontarea finala a operatiunilor casei de compensatii interbancare se
realizeaza de catre Banca Nationala a Romaniei la sediul administratorului,
prin efectuarea a patru grupe de operatiuni, dupa cum urmeaza:
12.1. - Grupa de operatiuni 1 are loc intre orele 14,30 - 15,00, astfel:
a) prezentarea balantei de catre casa de compensatii interbancare;
b) prezentarea de catre societatile bancare participante a ordinelor de
plata prin care se dispune debitarea conturilor lor curente cu sumele stabilite
prin balanta;
c) prezentarea de catre casa de compensatii interbancare a ordinului de
plata prin care se dispune debitarea contului sau special de decontare finala
cu suma stabilita prin balanta.
12.2. - Grupa de operatiuni 2 are loc intre orele 15,00 - 15,15, astfel:
a) verificarea de catre administrator a emiterii si depunerii la Banca
Nationala a Romaniei a ordinelor de plata pentru valorile inscrise in balanta
de catre toate societatile bancare participante aflate in pozitie debitoare;
b) verificarea de catre administrator a emiterii si depunerii la Banca
Nationala a Romaniei, de catre casa de compensatii interbancare, a ordinului de
plata pentru valoarea corespunzatoare pozitiei sale debitoare, inscrisa in
balanta.
12.3. - Grupa de operatiuni are loc intre orele 15,15 - 16,00, astfel:
Situatia 1
In cazul in care intre ordinele de plata emise in vederea decontarii finale
si balanta nu exista neconcordante, administratorul desfasoara operatiunile de
decontare finala in urmatoarea ordine:
Compararea soldului contului curent al fiecarei societati bancare
participante aflate in pozitie debitoare cu valoarea ordinului de plata care
urmeaza a fi decontat prin respectivul cont curent. In functie de rezultatele
obtinute, administratorul va urma procedurile prevazute in continuare pentru cazul
1 sau cazul 2.
Cazul 1 - daca toate societatile bancare participante aflate in pozitie
debitoare au suficiente disponibilitati in conturile lor curente pentru a
deconta final operatiunile catre casa de compensatii interbancare, atunci, in
succesiune, are loc:
- efectuarea primei parti a decontarii finale prin debitarea conturilor
curente ale societatilor bancare participante aflate in pozitii debitoare si
creditarea contului special de decontare finala al casei de compensatii
interbancare;
- efectuarea celei de-a doua parti a decontarii finale prin debitarea
contului special de decontare finala al casei de compensatii interbancare si
creditarea conturilor curente ale societatilor bancare participante aflate in
pozitie creditoare.
Cazul 2 - daca una sau mai multe societati bancare participante aflate in
pozitie debitoare nu au suficiente disponibilitati banesti in conturile lor
curente pentru a deconta final operatiunile catre casa de compensatii
interbancare, atunci, in succesiune, au loc:
- desfasurarea procedurilor de acoperire a pozitiilor debitoare prevazute
in capitolul 3;
- efectuarea primei parti a decontarii finale prin debitarea conturilor
curente ale societatilor bancare participante aflate in pozitii debitoare si
creditarea contului special de decontare finala al casei de compensatii
interbancare;
- efectuarea celei de-a doua parti a decontarii finale prin debitarea
contului special de decontare finala al casei de compensatii interbancare si
creditarea conturilor curente ale societatilor bancare participante aflate in
pozitie creditoare.
Situatia 2
In cazul in care intre ordinele de plata emise in vederea decontarii finale
si balanta exista neconcordante, administratorul initiaza proceduri specifice
pentru decontarea finala, in urmatoarea ordine:
Notifica in scris casei de compensatii interbancare, pe baza unei proceduri
convenite prin contract, prin documentul "COMUNICARE tip 1" (anexa
nr. 2), neconcordantele dintre balanta si ordinele de plata emise si depuse la
administrator in vederea decontarii finale si solicita prin "COMUNICARE
tip 1" casei de compensatii interbancare ca, dupa caz, singura (daca
neconcordantele se refera la propriul sau ordin de plata) si/sau impreuna cu
societatile bancare participante in cauza, sa solutioneze, pana la ora 15,45,
neconcordantele semnalate in respectiva "COMUNICARE tip 1".
Incepand de la ora 15,45, administratorul va urma procedurile prevazute in
continuare:
Cazul 1 - daca neconcordantele semnalate sunt solutionate pana la ora
15,45, Banca Nationala a Romaniei continua decontarea finala prin desfasurarea
operatiunilor descrise in Situatia 1 - cazul 1 sau Situatia 1 - cazul 2.
Cazul 2 - daca neconcordantele semnalate nu sunt solutionate pana la ora
15,45, administratorul notifica acest fapt casei de compensatii interbancare si
societatilor bancare participante in scris, prin documentul "COMUNICARE
tip 2" (anexele nr. 3A si nr. 3B) si restituie balanta si, respectiv,
toate ordinele de plata aferente emitentilor acestora. In aceasta situatie,
pentru ziua in care s-a emis "COMUNICAREA tip 2" Banca Nationala a
Romaniei nu efectueaza decontarea finala a operatiunilor casei de compensatii
interbancare respective, nu elibereaza extrasul contului special al casei de
compensatii interbancare respective si nu are nici o responsabilitate privind
consecintele ulterioare de orice natura.
12.4. - Grupa de operatiuni 4 are loc intre orele 16,00 - 16,15, astfel:
Grupa de operatiuni 4 se efectueaza de catre Banca Nationala a Romaniei
numai in situatia in care decontarea finala se desfasoara conform grupei de
operatiuni 3, Situatia 1 - cazul 1 sau cazul 2, ori Situatia 2 - cazul 1.
Banca Nationala a Romaniei notifica in scris casei de compensatii
interbancare, prin documentul "CONFIRMAREA DECONTARII FINALE" (anexa
nr. 4), incheierea procedurilor de decontare finala prin care s-a efectuat
transferul irevocabil si neconditionat al fondurilor banesti aferente
operatiunilor casei de compensatii interbancare, conform balantei si elibereaza
extrasul contului special pentru ziua de decontare respectiva, conform
reglementarilor Bancii Nationale a Romaniei in vigoare.
CAP. 3
Scheme de garantare a decontarii finale in regim de decontare speciala a
casei de compensatii interbancare
Art. 13
Schema de garantare si aplicabilitate
In cazul in care o societate bancara participanta aflata in pozitie
debitoare fata de casa de compensatii interbancare nu dispune, pentru
acoperirea acestei pozitii, la ora 15,15, de suficiente disponibilitati banesti
in contul sau curent deschis la Banca Nationala a Romaniei, aceasta aplica, in
cadrul regimului special de decontare, Schema de garantare a decontarii finale
a casei de compensatii interbancare la Banca Nationala a Romaniei, denumita in
continuare schema de garantare, cuprinzand procedurile prevazute in prezentul
capitol.
Elementele schemei de garantare vor fi cuprinse in mod obligatoriu in
contractele incheiate in prealabil.
Schema de garantare se aplica de catre administrator dupa ce acesta are
certitudinea privind nivelul disponibilitatilor banesti existente si
utilizabile in conturile curente ale societatilor bancare participante si preia
garantiile in evidentele sale.
La schema de garantare participa numai societatile bancare participante ca
parti contractante.
Art. 14
Proceduri ale schemei de garantare
14.1. - Schema de garantare cuprinde trei categorii de proceduri pe care
Banca Nationala a Romaniei le va aplica in ordine, dupa cum urmeaza:
a) proceduri de garantare unilaterala;
b) proceduri de garantare bilaterala;
c) proceduri de garantare multilaterala.
14.2. - Fiecare societate bancara participanta are obligatia punerii la
dispozitia administratorului a tuturor datelor necesare aplicarii schemelor de
garantare pe baza documentului Raportare pentru stabilirea referintelor in
aplicarea procedurilor de garantare, conform anexei nr. 5, pe data de 25 a
lunii in curs pentru operatiunile desfasurate de la data de 25 a lunii
anterioare. Daca obligatia de raportare la Banca Nationala a Romaniei a casei
de compensatii interbancare este intr-o zi nelucratoare, aceasta este scadenta
in avans, iar din cuprinsul raportarii nu va lipsi, fata de precedenta
raportare, nici una dintre zilele in care casa de compensatii interbancare a
primit extras ca urmare a decontarii finale prin contul sau special la Banca
Nationala a Romaniei.
Art. 15
Proceduri de garantare unilaterala
15.1. - Pe baza anexei nr. 5 lit. A, Banca Nationala a Romaniei calculeaza
limita maxima de expunere pe care casa de compensatii interbancare o are fata
de fiecare societate bancara participanta, ca fiind cea mai mare diferenta
dintre incasarile si platile zilnice ale societatii bancare participante,
inscrise in raportarea corespunzatoare perioadei. Urmare a verificarii
raportarii, administratorul notifica fiecarei societati bancare participante,
pana cel tarziu pe data de 28 a lunii curente, limita pe care o stabileste prin
documentul Comunicare privind procedura de garantare unilaterala (anexa nr. 6).
15.2. - Fiecare societate bancara participanta este obligata:
a) sa constituie la Banca Nationala a Romaniei garantii, sub forma de
valori mobiliare convenite cu Banca Nationala a Romaniei, in valoare
echivalenta cu limita sa maxima de expunere;
si/sau
b) sa constituie, la alte societati bancare, garantii, sub forma de
depozite interbancare in lei, in valoare echivalenta cu limita sa maxima de
expunere.
In cazul in care o societate bancara participanta aflata in pozitie
debitoare fata de casa de compensatii interbancare nu dispune de suficiente
disponibilitati banesti in contul sau curent deschis la Banca Nationala a
Romaniei, pentru acoperirea acestei pozitii, garantiile prevazute la art. 15
pct. 15.2 lit. a) si b) vor putea fi executate automat de catre Banca Nationala
a Romaniei, in baza contractului incheiat cu respectiva societate bancara
participanta, conform reglementarilor si procedurilor Bancii Nationale a
Romaniei in vigoare, referitoare la garantii.
15.3. - Obligatiile societatilor bancare participante, conform prevederilor
prezentului articol, trebuie sa fie indeplinite de acestea incepand cu prima zi
lucratoare a lunii urmatoare.
Art. 16
Proceduri de garantare bilaterala
16.1. - In situatia in care, prin executarea garantiilor mentionate la
art. 15 pct. 15.2 de catre Banca Nationala a Romaniei, o societate bancara
participanta nu isi poate acoperi pozitia debitoare fata de casa de compensatii
interbancare, Banca Nationala a Romaniei este obligata sa aplice fara preaviz
procedurile existente de garantare bilaterala contractate in prealabil.
16.2. - Fiecare societate bancara participanta care doreste sa participe la
procedurile de garantare bilaterala are obligatia prezentarii la Banca
Nationala a Romaniei a unui angajament prin care accepta sa contribuie la
acoperirea riscurilor de incapacitate de plata a celorlalte societati bancare
participante privind decontarea finala a operatiunilor casei de compensatii
interbancare pana la data de 28 a fiecarei luni, prin documentul denumit
Angajament de participare privind procedura de garantare bilaterala (anexa nr.
7) pe baza datelor transmise prin propria raportare conform anexei nr. 5 lit.
B.
16.3. - Dupa primirea angajamentului la Banca Nationala a Romaniei,
societatea bancara participanta are obligatia de a contribui la acoperirea
riscurilor de incapacitate de plata a celorlalte societati bancare participante
privind decontarea finala a operatiunilor casei de compensatii interbancare cu
o suma cel putin egala cu cea mai mica diferenta dintre incasarile si platile
sale zilnice, conform anexei nr. 5 lit. B.
16.4. - Aplicarea procedurilor de garantare bilaterala se face de catre
administrator in cazul in care o societate bancara participanta nu isi poate
acoperi pozitia debitoare dupa executarea garantiilor constituite prin
procedurile de garantare unilaterala. Astfel, administratorul:
a) calculeaza suma reprezentand pozitia debitoare neacoperita, ramasa dupa
executarea garantiilor;
b) stabileste societatile bancare participante aflate in pozitie creditoare
fata de casa de compensatii interbancare si calculeaza pentru societatile
bancare participante aflate in pozitie creditoare valoarea totala a
angajamentelor pe care si le-au asumat in cadrul schemei de garantare
bilaterala aplicabila in ziua respectiva;
c) calculeaza ponderea de participare a fiecarei societati bancare
participante aflate in pozitie creditoare in schema de garantare bilaterala
aplicabila in ziua respectiva;
d) aplica la pozitia debitoare neacoperita ponderile obtinute la lit. c) si
obtine valoarea sumei cu care fiecare societate bancara participanta aflata in
pozitie creditoare trebuie sa contribuie la acoperirea acestei pozitii;
e) debiteaza sumele calculate conform lit. d) din disponibilul in conturile
curente ale societatilor bancare participante aflate in pozitie creditoare,
care urmeaza sa contribuie la acoperirea pozitiei debitoare.
16.5. - In cazul in care, prin executarea operatiunilor de la art. 16 pct.
16.4, se determina schimbarea pozitiei creditoare initiale a unei societati
bancare participante in pozitie debitoare pe contul sau curent, procedurile de
garantare bilaterala nu sunt aplicabile, Banca Nationala a Romaniei urmand sa
aplice procedurile de garantare multilaterala.
Art. 17
Proceduri de garantare multilaterala
17.1. - Administratorul returneaza casei de compensatii interbancare
balanta, solicitand acesteia prin documentul "COMUNICARE tip 3",
conform anexei nr. 8 sa refaca compensarea interbancara eliminand operatiunile
care au determinat pozitia debitoare neacoperita de catre societatea bancara
participanta in cauza.
17.2. - Banca Nationala a Romaniei nu are nici o responsabilitate privind
refacerea compensarii interbancare.
17.3. - Casa de compensatii interbancare si societatile bancare
participante au obligatia prezentarii la Banca Nationala a Romaniei a balantei
refacute si a ordinelor de plata aferente, pana la ora 16,30. In cazul in care
balanta si ordinele de plata aferente nu sunt prezentate in intervalul de timp
stabilit, Banca Nationala a Romaniei nu efectueaza decontarea finala a
operatiunilor casei de compensatii interbancare pentru ziua de decontare
respectiva.
17.4. - In situatia in care balanta refacuta si ordinele de plata aferente
sunt prezentate pana la ora 16,30, Banca Nationala a Romaniei efectueaza
decontarea finala a acestor operatiuni intre orele 17,30 - 18,00 si notifica
transferul irevocabil si neconditionat al fondurilor banesti catre casa de
compensatii interbancare intre orele 18,00 - 18,30.
Art. 18
Corectii
Pentru decontarea finala a operatiunilor aferente unei anumite zile de
decontare, Banca Nationala a Romaniei nu efectueaza corectii prin conturile
curente ale societatilor bancare participante si contul special de decontare al
casei de compensatii interbancare in zile de decontare ulterioare.
Art. 19
Comisioane
Pentru decontarea finala a operatiunilor in regim de decontare speciala,
Banca Nationala a Romaniei percepe comisioanele stabilite prin reglementarile
in vigoare pentru "operatiuni in regim special".
CAP. 4
Dispozitii finale
Art. 20
Pentru prima luna de functionare a caselor de compensatii interbancare,
limitele prevazute la art. 15 si 16 urmeaza a fi declarate pe propria
raspundere de catre societatile bancare participante.
Art. 21
Consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei imputerniceste
Directia generala de plati si urmarire a riscurilor bancare sa modifice, pe
baza trimiterii de notificari scrise societatilor bancare participante, orarul
decontarii finale pe care o efectueaza prin conturile deschise in evidentele
sale.
Art. 22
Anexele fac parte integranta din prezentul regulament.
GUVERNATORUL BANCII NATIONALE A ROMANIEI,
MUGUR ISARESCU,
presedintele Consiliului de administratie
ANEXA 1
BALANTA
pentru decontarea finala a operatiunilor Casei de Compensatii Interbancare
autorizate de B.N.R. ........................
(denumirea casei)
pentru ziua de decontare .........
Pe baza efectuarii de catre noi a operatiunilor de compensare interbancara,
solicitam B.N.R. efectuarea decontarii finale in conditiile reglementarilor in
vigoare, cu data decontarii |_|_|_|_|_|_|_|_|, astfel:
---------------------------------------------------------------
| Partea I | Partea a II-a |
|------------------------------|--------------------------------|
|Denumirea |Numarul |Valoarea |Denumirea |Numarul |Valoarea |
|debitorului|contului|debitului|creditorului|contului|creditului|
| |debitor | - lei - | |creditor| - lei - |
|-----------|--------|---------|------------|--------|----------|
| | | | | | |
| | | | | | |
| | | | | | |
|___________|________|_________|____________|________|__________|
___________________________________________________
| Valoarea | | | Valoarea | |
| totala pe| | = | totala pe| |
| debit | | | credit | |
---------------------- ----------------------
............................... L.S./S.S.
(semnatura autorizata a C.C.I.)
ANEXA 2
COMUNICARE TIP 1 nr. ..... |_|_|_|_|_|_|_|_|, ora .....
(data emiterii)
Catre Casa de Compensatii Interbancare .............................
(denumirea casei)
Urmare solicitarii dvs., va notificam ca pana in prezent nu exista
posibilitatea efectuarii decontarii finale a operatiunilor remise de dvs., ca
urmare a neconcordantei dintre balanta remisa noua cu nr. ..... data ........
si ordinul/ordinele de plata:
_
|_| emis de casa de compensatii interbancare
............................................................................
(identificarea ordinului de plata prin nr., data, suma)
din motivul: ..............................................................
_
|_| emis de societatea bancara participanta
.........................................................................
(denumirea emitentului sau prescurtarea, ori codificarea convenita pentru
aceasta)
din motivul: ............................................................ .
In cazul in care, pana la data de |_|_|_|_|_|_|_|_| ora 15,45, nu remiteti
Bancii Nationale a Romaniei corectiile necesare, va instiintam ca, in
conformitate cu reglementarile in vigoare, B.N.R. nu va efectua decontarea
finala a operatiunilor dvs., cu data extrasului |_|_|_|_|_|_|_|_|
Am primit, Administrator,
S.S./L.S. ........ S.S./L.S. ...........
ANEXA 3A
.......................
(B.N.R. - D.D.O.B.)
COMUNICARE TIP 2 Nr. ..... |_|_|_|_|_|_|_|_|,
(data emiterii)
Catre Casa de Compensatii Interbancare .............................
(denumirea casei)
Ca urmare a faptului ca neconcordantele semnalate dvs. de catre B.N.R. prin
Comunicarea nr. ........... din data de .......... nu au fost solutionate, va
aducem la cunostinta prin prezenta ca decontarea finala a operatiunilor casei
de compensatii interbancare, propusa pentru data de ....., NU a fost efectuata
de Banca Nationala a Romaniei, care, in baza Regulamentului B.N.R. nr. 8/1996
(art. 12 pct. 12.3), Situatia 2 - cazul 2, nu isi asuma nici o responsabilitate
privind consecintele ulterioare de orice natura.
Va remitem in anexa BALANTA si ordinul de plata emis de dvs. cu nr.
........
Am primit, Am predat,
Administrator,
S.S./L.S. ........ S.S./L.S. ...........
ANEXA 3B
.......................
(B.N.R. - D.D.O.B.)
COMUNICARE TIP 2 Nr. ..... |_|_|_|_|_|_|_|_|,
(data emiterii)
Catre Societatea bancara .............................
(denumirea)
Ca urmare a faptului ca neconcordantele semnalate Casei de Compensatii
Interbancare ................................ de catre B.N.R., prin Comunicarea
(denumirea casei)
nr. ........... din data de .......... nu au fost solutionate, va aducem la
cunostinta prin prezenta ca decontarea finala a operatiunilor casei de
compensatii interbancare, propusa pentru data de ........., NU a fost efectuata
de Banca Nationala a Romaniei, care, in baza Regulamentului B.N.R. nr. 8/1996,
(art. 12 pct. 12.3), Situatia 2 - cazul 2, nu isi asuma nici o responsabilitate
privind consecintele ulterioare de orice natura.
Va remitem in anexa propriul ordin de plata nr. ........ .
Am primit, Am predat,
Administrator,
S.S./L.S. ........ S.S./L.S. ...........
ANEXA 4
.....................
(B.N.R. - D.D.O.B.)
CONFIRMARE DECONTARE FINALA Nr. ............... |_|_|_|_|_|_|_|_|
(data emiterii)
Catre Casa de Compensatii Interbancare .....................
(denumirea casei)
Va comunicam ca, in concordanta cu BALANTA si cu ordinele de plata primite,
Banca Nationala a Romaniei a procedat la decontarea finala a operatiunilor
Casei de Compensatii Interbancare ................... si s-a efectuat
transferul
(denumirea casei)
irevocabil si neconditionat al fondurilor banesti, cu data extrasului ........
.
(data)
Va rugam sa va prezentati pentru a ridica extrasul de cont, intre orele
.... ... .
Administrator,
S.S./L.S. ..................
ANEXA 5
...................................
(Societatea bancara participanta la
Casa de Compensatii Interbancare)
RAPORTARE
pentru stabilirea referintelor in
aplicarea procedurilor de garantare
nr. ....... |_|_|_|_|_|_|_|_|
(denumirea casei)
- lei -
________________________________________________________________
| |Valoarea | |Valoarea | | Valoarea | |
|Data|operatiunilor| |operatiunilor | | diferentei | |
| |de incasari | |de plati | | (+/-) | |
| |la semnatar | |pentru semnatar| |(col. 1 - col. 2)| |
|----|-------------|---|---------------|---|-----------------|---|
| 0 | 1 Lei | b | 2 Lei | b | 3 Lei | b |
|----|-------------|---|---------------|---|-----------------|---|
(1)|----|-------------|---|---------------|---|-----------------|---|
(2)|----|-------------|---|---------------|---|-----------------|---|
(3)|----|-------------|---|---------------|---|-----------------|---|
. |----|-------------|---|---------------|---|-----------------|---|
. |----|-------------|---|---------------|---|-----------------|---|
. |----|-------------|---|---------------|---|-----------------|---|
|----|-------------|---|---------------|---|-----------------|---|
|____|_____________|___|_______________|___|_________________|___|
A. Baza de calcul pentru | |
procedurile de | |
garantare unilaterala: | |
cea mai mare valoare | |
negativa (-) --->|---------------------|
B. Baza de calcul pentru | |
procedurile de | |
garantare bilaterala: | |
cea mai mica valoare | |
pozitiva (+) --->|---------------------|
......................................... L.S.
(semnatura autorizata a societatii
bancare participante)
ANEXA 6
.....................
(B.N.R. - D.D.O.B.)
COMUNICARE
privind procedura de garantare unilaterala
nr. ..... |_|_|_|_|_|_|_|_|
(data emiterii)
In conformitate cu Raportarea pentru stabilirea referintelor in aplicarea
procedurilor de garantare nr. ....... din data de ............, va comunicam ca
limita maxima de expunere a casei de compensatii interbancare fata de
societatea dvs. bancara este de __________________
lei |____________|_____|
..................................
(in cifre) (in litere)
Conform Regulamentului B.N.R. nr. 8/1996, art. 15 pct. 15.2 si 15.3, aveti
obligatia ca pana la data de .............. sa constituiti la concurenta
acestei sume, la Banca Nationala a Romaniei, garantii sub forma de valori de
garantare, convenite cu Banca Nationala a Romaniei, si/sau sa constituiti la
alte societati bancare garantii sub forma de depozite interbancare, in lei,
mobilizabile de catre Banca Nationala a Romaniei.
Am primit, Administrator,
S.S./L.S. ........... S.S./L.S. ...............
ANEXA 7
............................................
(denumirea societatii bancare participante)
ANGAJAMENT AL SOCIETATII BANCARE PARTICIPANTE ...................
privind participarea la procedura de garantare bilaterala
nr. .... |_|_|_|_|_|_|_|_|
(data emiterii)
Ne angajam ca limita noastra de participare la acoperirea riscurilor de
incapacitate de plata a celorlalte societati bancare participante pe luna ......
sa fie: _____________________
|________________|____| ................................ .
(in cifre) (in litere)
In limita acestei sume, in cazul prevazut la art. 16 pct. 16.1 din
Regulamentul B.N.R. nr. 8/1996, va autorizam sa aplicati procedura de garantare
bilaterala.
.................................................... L.S.
(semnatura autorizata a societatii bancare participante)
ANEXA 8
.....................
(B.N.R. - D.D.O.B.)
COMUNICARE TIP 3 nr. ...... din |_|_|_|_|_|_|_|_|
(data emiterii)
Catre Casa de Compensatii Interbancare ...................
(denumirea casei)
Va informam ca in urma aplicarii de catre Banca Nationala a Romaniei a
procedurilor de garantare bilaterala pentru acoperirea soldului debitor al
societatii bancare ......................................................,
(denumirea)
pozitia initiala creditoare a societatii bancare ..................... s-a
(denumirea)
schimbat in pozitie debitoare.
Drept urmare, va remitem in anexa BALANTA si va solicitam refacerea
compensarii interbancare, eliminand din aceasta operatiunile care au determinat
pozitia debitoare neacoperita a societatii bancare ................. .
(denumirea)
In conformitate cu prevederile Regulamentului B.N.R. nr. 8/1996 (art. 17
pct. 17.3), aveti obligatia ca, impreuna cu societatile bancare participante,
sa refaceti BALANTA si ordinele de plata aferente si sa le remiteti Bancii
Nationale a Romaniei pana la ora 16,30.
Am primit, Administrator,
S.S./L.S. ........... S.S./L.S. ...............