DECIZIE Nr.
109 din 9 februarie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.
159/2008 privind modificarea si completarea Legii nr. 51/1995 pentru
organizarea si exercitarea profesiei de avocat
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 175 din 18 martie 2010
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Puşkaş Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 159/2008 privind modificarea şi
completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei
de avocat, excepţie ridicată de George Dan Gogu în Dosarul nr.
166/36/2009 ai Curţii de Apel Constanţa - Secţia
comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ
şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc părţile,
faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent-şef, făcând referatul
cauzei, arată că partea Ministerul Justiţiei a depus la dosar
concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de
neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
Cauza este în stare de judecată.
Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului
Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele: Prin Incheierea din 17 martie 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 166/36/2009, Curtea de Apel
Constanţa - Secţia comercială, maritimă şi
fluvială, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
159/2008 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru
organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Excepţia a fost ridicată de George Dan Gogu
într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în
contencios administrativ prin care s-a solicitat anularea
dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
159/2008, în afara celor de la pct. 30 referitoare la asistenţa
judiciară, în contradictoriu cu Guvernul României.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
susţine că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 159/2008, în afara celor din cap. V referitoare la
asistenţa judiciară, care reprezintă singura justificare a
adoptării unor modificări pe calea ordonanţei de
urgenţă, contravin prevederilor constituţionale ale art. 32
alin. (1), art. 53, art. 73 alin. (3) lit. h), art. 61 şi art. 115 alin.
(4). In esenţă, autorul excepţiei arată că
ordonanţa a fost adoptată fără respectarea condiţiilor
prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie, fără a
exista o situaţie extraordinară şi fără ca
urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei.
Curtea de Apel Constanţa - Secţia
comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ
şi fiscal consideră că excepţia
de neconstituţionalitate este întemeiată. Astfel, arată că
deşi art. 115 alin. (4) din Constituţie dispune ca Guvernul să
poată adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii
extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având
obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora, în preambulul
ordonanţei de urgenţă criticate este motivată doar
necesitatea adoptării acesteia, fără a se arăta
situaţia extraordinară ce impune urgenţa recurgerii la
această cale de reglementare.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului arată
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. In
acest sens, observă că în preambulul ordonanţei de
urgenţă se arată că aceasta a fost adoptată avându-se
în vedere că asigurarea asistenţei prin avocat, ca formă a
ajutorului public judiciar, reclamă necesitatea sporirii competenţei
profesionale a avocaţilor, îmbunătăţirea procedurilor de
selecţie la primirea în profesie şi la dobândirea titlului
profesional de avocat definitiv şi creşterea
responsabilităţii acestora prin asigurarea cadrului
instituţional apt să permită realizarea prestaţiilor
avocaţiale prin implicarea directă a avocatului în finalizarea
procedurilor reclamate de întocmirea unor acte.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernul nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele
scrise depuse de Ministerul Justiţiei, concluziile procurorului,
dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 159/2008 privind modificarea şi completarea Legii nr.
51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2008.
Autorul excepţiei susţine că
dispoziţiile acestei ordonanţe de urgentă contravin prevederilor
constituţionale ale art. 32 alin. (1), art. 53, art. 73 alin. (3) lit. h),
art. 61 şi art. 115 alin. (4).
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea reţine că, potrivit art. 115 alin. (4) din Constituţie, „Guvernul
poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii
extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având
obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora."
Conform acestui text constituţional, Guvernul
poate adopta o ordonanţă de urgenţă numai dacă
următoarele condiţii sunt întrunite cumulativ: existenţa unei
situaţii extraordinare, reglementarea acesteia să nu poată fi
amânată şi urgenţa să fie motivată în cuprinsul
ordonanţei.
Curtea observă că elementele cuprinse în nota
de fundamentare nu sunt de natură să justifice adoptarea ordonanţei
de urgenţă, în condiţiile stabilite de art. 115 alin. (4) din
Constituţie.
Astfel, în raport cu obiectul criticii de
neconstituţionalitate formulate, Curtea reţine că, în preambulul
ordonanţei de urgenţă supuse controlului, caracterul de
urgenţă este determinat de oportunitatea, raţiunea şi
utilitatea reglementării, fără a se evidenţia însă
existenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu
poate fi amânată.
Carenţele în motivarea unei asemenea situaţii
impun concluzia că adoptarea reglementării în cauză, pe calea
unei ordonanţe de urgenţă, nu îndeplineşte exigenţele
impuse de textul constituţional menţionat.
Având în vedere argumentele expuse, Curtea reţine
că nerespectarea normelor constituţionale ale art. 115 alin. (4)
atrage şi înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin.
(5), potrivit cărora: „In România, respectarea Constituţiei, a
supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."
Neconstituţionalitatea extrinsecă astfel
reţinută lipseşte de utilitate examinarea celorlalte critici cu
finalitate similară, formulate prin excepţia de
neconstituţionalitate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate
ridicată de George Dan Gogu în Dosarul nr. 166/36/2009 al Curţii de
Apel Constanţa - Secţia comercială, maritimă şi
fluvială, contencios administrativ şi fiscal şi constată
că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
159/2008 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru
organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sunt neconstituţionale.
Decizia se comunică celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernului.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 9 februarie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman