Decizia Nr.12 din 15.01.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză“ cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 152 din 03 martie 2015

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Cristina Cătălina Turcu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local şi art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, excepţie ridicată de Romulus Vasile, Lucian Vasile şi Cătălin Vasile în Dosarul nr. 14.695/3/2008/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 161D/2014.2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 18 decembrie 2014, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, a apărătorului autorilor excepţiei şi a autorului Romulus Vasile şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, precum şi art. 56 alin. (2) teza a doua din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, adoptat prin Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 6/2012, a amânat pronunţarea pentru data de 15 ianuarie 2015, dată la care a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:3. Prin Încheierea din 13 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 14.695/3/2008/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local şi art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Excepţia a fost invocată de recurenţii-reclamanţi Romulus Vasile, Lucian Vasile şi Cătălin Vasile într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva deciziei prin care s-au admis apelurile declarate împotriva sentinţei prin care s-a soluţionat acţiunea civilă având ca obiect anularea parţială a Hotărârii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. - C.N.A.D.N.R. - de stabilire a despăgubirilor nr. 21 din 25 februarie 2008, sub aspectul cuantumului acestora, şi obligarea statului român, prin C.N.A.D.N.R, la plata sumelor reprezentând valoarea de circulaţie a imobilului proprietate a autorilor excepţiei. Apelurile declarate de părţi au fost admise, iar sentinţa schimbată în parte, în sensul diminuării despăgubirilor acordate autorilor.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii arată, în esenţă, că art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 cuprinde o normă de trimitere la procedura reglementată prin art. 21-27 din Legea nr. 33/1994. Potrivit prevederilor Legii nr. 198/2004, exproprierea propriu-zisă, adică transferul dreptului de proprietate din patrimoniul expropriatului în cel al expropriatorului, este întotdeauna precedată de efectuarea unui raport de evaluare, în vederea stabilirii cuantumului just al despăgubirilor ce se cuvin expropriatului, ceea ce este în acord cu dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală. Or, art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, prin trimitere la procedura instituită de art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, fără să fie interpretat în sensul respectării prevederilor privind obligativitatea întocmirii raportului de evaluare prealabil exproprierii, încalcă textul constituţional anterior invocat, supunând riscului arbitrariului un drept fundamental al omului - dreptul de proprietate privată. Coroborarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 cu prevederile referitoare la obligativitatea întocmirii raportului de evaluare prealabil exproprierii din Legea nr. 198/2004 este indispensabilă în vederea respectării principiilor procedurii exproprierii: utilitatea publică şi caracterul just şi prealabil al despăgubirii, principii care au la bază însăşi textul art. 44 alin. (3) din Constituţie.5. Pe de altă parte, greşita interpretare a art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, doar prin trimiterea la dispoziţiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, fără a avea în vedere întregul mecanism de ofertare realizat de expropriator şi de refuz sau acceptare a acestei oferte, este de natură să genereze o situaţie injustă, în sensul admiterii posibilităţii aprecierii despăgubirilor în funcţie de valoarea imobilului la o dată aleatorie faţă de momentul la care a avut loc transferul dreptului de proprietate în condiţiile în care expropriatul a fost deposedat de bun încă de la finalizarea procedurii de expropriere. Se ajunge astfel ca pentru proprietăţi identice vecine, în funcţie de momentul efectuării expertizei, de durata procesului şi de exercitarea căilor de atac, să existe valori care nu au legătură cu valoarea bunului la data transferului dreptului de proprietate. Caracterul just al despăgubirii nu mai există în aceste condiţii.6. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, soluţionarea acesteia este impusă de interpretarea greşită pe care instanţele de judecată o fac în practică, interpretare care afectează dreptul de proprietate privată. Astfel, expropriatorul va beneficia de dreptul de proprietate asupra bunului începând cu momentul transferului dreptului de proprietate, potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004, în timp ce expropriatul, în ipoteza acordării unor despăgubiri cu al căror cuantum nu este de acord şi a contestării cuantumului acestora, va trebui să suporte riscul fluctuaţiei valorii imobilului, raportat la momentul întocmirii raportului de expertiză în cursul procesului. Aceasta aduce atingere art. 44 alin. (3) din Constituţie, despăgubirea trebuind să fie prealabilă transferului dreptului de proprietate către expropriator.7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, Legea nr. 33/1994 stabileşte un criteriu ce trebuie avut în vedere de comisia de experţi ce este desemnată în cauză, criteriu potrivit căruia evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport cu preţurile de tranzacţionare ale unor imobile similare la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât mai apropiată de momentul pronunţării hotărârii prin care se stabileşte cuantumul despăgubirii. În sistemul acestui act normativ legiuitorul a legat cele două momente - al transferului dreptului de proprietate din proprietatea privată a expropriatului în proprietatea publică a statului şi cel al plăţii despăgubirii efective - de momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti pronunţate în cauza având ca obiect expropriere, cu respectarea imperativului constituţional consacrat de art. 44 alin. (3) din Constituţie.8. În ceea ce priveşte art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, acesta a fost modificat prin art. I pct. 12 din Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, într-o primă etapă, şi prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, într-o a doua etapă, iar, în final, Legea nr. 198/2004 a fost abrogată prin art. 35 lit. c) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local. Acest act normativ continuă însă să îşi producă efectele juridice în cauza dedusă judecăţii, constituind unul dintre temeiurile legale ale desfăşurării procedurii de expropriere a imobilului aflat în proprietatea reclamanţilor. Calculul despăgubirilor în cauză se face potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, sintagma „data întocmirii raportului de expertiză“ presupunând raportarea la data efectuării expertizei în cursul judecăţii, iar nu la data exproprierii, cu atât mai mult cu cât legiuitorul foloseşte o terminologie diferită pentru conturarea celor două etape, respectiv „raport de expertiză“ pentru etapa jurisdicţională şi „raport de evaluare“ pentru faza administrativă, fără a o avea pe aceasta din urmă ca reper al momentului de calculare a despăgubirilor.9. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 sunt indicate, ca jurisprudenţă, deciziile Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1.648 din 15 decembrie 2009, nr. 996 din 8 iulie 2010 şi nr. 984 din 22 noiembrie 2012, iar referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 sunt invocate deciziile nr. 1.695 din 17 decembrie 2009, nr. 996 din 8 iulie 2010, nr. 29 din 19 ianuarie 2012, nr. 316 din 29 martie 2012, nr. 388 din 26 aprilie 2012 şi, în special, considerentele care au stat la baza Deciziei nr. 395 din 1 octombrie 2013.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.11. Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens considerentele de principiu care au stat la baza deciziilor Curţii Constituţionale nr. 996 din 8 iulie 2010, nr. 29 din 19 ianuarie 2012, nr. 316 din 29 martie 2012, nr. 388 din 26 aprilie 2012 şi nr. 617 din 12 iunie 2012.12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile apărătorului autorului excepţiei, ale autorului prezent şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de autorii excepţiei în faţa instanţei care a sesizat Curtea, îl constituie prevederile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Curtea, observând data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 17 aprilie 2008, precum şi concluziile formulate de autorii excepţiei, constată că obiectul acesteia îl constituie, în realitate, prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 31 mai 2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 31 octombrie 2008, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză“ cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 2 iunie 1994 şi republicată, ulterior, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 5 iulie 2011.15. Curtea constată că Legea nr. 198/2004 a fost abrogată prin art. 35 lit. c) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010, însă prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, continuă să îşi producă efectele juridice în cauza dedusă judecăţii, constituind temeiul cererii de chemare în judecată, astfel încât, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să examineze excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004.16. Prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 şi art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 au următorul conţinut:

– Art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004: „[...] Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.[...].“;

– Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994: „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.“17. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (3) potrivit căruia „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.“ Totodată, acestea contravin şi art. 1 referitor la protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că reglementarea-cadru în materia exproprierii o constituie Legea nr. 33/1994. Din coroborarea art. 1, art. 2, art. 12 şi art. 28 din Legea nr. 33/1994 rezultă că exproprierea este un mod de transfer al dreptului de proprietate asupra imobilelor aflate în proprietatea persoanelor fizice, juridice, precum şi a unităţilor administrativ-teritoriale în proprietatea publică a statului, judeţului, municipiului, oraşelor şi comunelor, după caz, în condiţiile existenţei unei cauze de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Procedural, exproprierea parcurge două etape: administrativă şi judiciară, ambele obligatorii. În etapa judiciară, dacă părţile se învoiesc asupra exproprierii şi asupra despăgubirii, instanţa va lua act de învoială şi va pronunţa o hotărâre definitivă (art. 24); dacă părţile nu se învoiesc asupra despăgubirii, instanţa va stabili cuantumul despăgubirilor pe baza expertizei administrate în cauză şi va pronunţa hotărârea judecătorească [art. 23 alin. (2) şi art. 24 alin. (2) ]. Transferul dreptului de proprietate în patrimoniul expropriatorului se produce de îndată ce obligaţiile impuse acestuia prin hotărâre judecătorească au fost îndeplinite (art. 28). 19. Curtea reţine că, în urma parcurgerii procedurii menţionate, despăgubirile acordate sunt stabilite în raport cu valoarea imobilului de la momentul realizării transferului dreptului de proprietate. În acest sens, Curtea a reţinut, cu valoare de principiu, examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prin raportare la dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală, că „despăgubirea acordată pentru exproprierea imobilului trebuie să reflecte valoarea de piaţă a acestuia la data întocmirii raportului de expertiză, nu o valoare anterioară, ci una contemporană realizării efective a exproprierii, tocmai pentru a asigura o reparaţie completă şi integrală pentru cel expropriat“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 395 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 7 noiembrie 2013). 20. Distinct de cele reglementate prin Legea nr. 33/1994 - lege generală - în materia exproprierii pentru lucrări de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale legiuitorul a adoptat o reglementare specială, respectiv Legea nr. 198/2004, care cuprinde prevederi derogatorii în privinţa momentului transferului dreptului de proprietate fără ca derogările astfel reglementate să fie însoţite de o măsură similară în privinţa stabilirii despăgubirii, cuantumul acestora fiind determinat prin aplicarea tale quale a dispoziţiilor legii generale. 21. Astfel, Curtea observă că, potrivit Legii nr. 198/2004, în forma incidentă în cauză, procedura de expropriere parcurge în mod obligatoriu doar o etapă administrativă la sfârşitul căreia expropriatorul efectuează, prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirilor către titularii drepturilor reale asupra imobilelor expropriate sau consemnarea acestora (art. 8). Transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora (art. 15). Doar în cazul în care expropriatul este nemulţumit de cuantumul despăgubirii procedura parcurge şi o etapă judiciară întrucât acesta se poate adresa instanţei judecătoreşti, ulterior transferului dreptului de proprietate (art. 9 teza întâi), iar acţiunea sa va fi soluţionată potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 respectiv, sub aspectul incident în cauză, despăgubirile fiind stabilite prin raportare la valoarea imobilului de la data întocmirii raportului de expertiză, dată ulterioară momentului realizării transferului dreptului de proprietate. 22. Curtea observă că art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, criticat în prezenta cauză, a suferit modificări mai întâi prin art. I pct. 12 din Legea nr. 184/2008 şi, ulterior, prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 5 ianuarie 2009. Curtea Constituţională constată că art. 9 din Legea nr. 198/2004, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 12 din Legea nr. 184/2008, prevedea în mod expres că la calculul cuantumului despăgubirii experţii şi instanţa de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate; ulterior, prin dispoziţiile art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008 s-a revenit la soluţia legislativă criticată în prezenta cauză. Art. 9 din Legea nr. 198/2004, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 12 din Legea nr. 184/2008, a fost în vigoare în perioada 3 noiembrie 2008 - 4 ianuarie 2009 şi a făcut obiectul controlului de constituţionalitate prin raportare la dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie. Prin Decizia nr. 984 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 11 ianuarie 2013, Curtea a stabilit că „legiuitorul a prevăzut expres, potrivit dispoziţiilor tezei a doua din textul de lege criticat, ca modul de calcul al despăgubirii să se raporteze la momentul transferului dreptului de proprietate, astfel încât expropriatul să nu suporte riscul deprecierii valorii imobilului între momentul transferului dreptului de proprietate şi momentul efectuării expertizei, în deplină conformitate cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (3) referitor la expropriere.“ 23. Curtea observă că, astfel cum a reţinut în paragrafele anterioare, legea specială, respectiv Legea nr. 198/2004, cuprinde o dispoziţie derogatorie faţă de cea generală - Legea nr. 33/1994 - în materia exproprierii pentru lucrări de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în privinţa momentului realizării transferului de proprietate. Astfel, spre deosebire de legea generală - Legea nr. 33/1994 - unde transferul dreptului de proprietate se realizează la momentul plăţii despăgubirii impuse prin hotărârea judecătorească de expropriere, cu consecinţa stabilirii cuantumului despăgubirii prin raportare la un moment temporal cât mai apropiat de realizarea transferului, legea specială - Legea nr. 198/2004 - prevede că transferul dreptului de proprietate operează fie la momentul plăţii despăgubirii stabilite pe cale administrativă, ceea ce echivalează cu recunoaşterea faptului că stabilirea cuantumului acestei despăgubiri se raportează la momentul transferului dreptului, fie la momentul consemnării despăgubirii menţionate, ipoteză în care stabilirea cuantumului despăgubirii pe cale judiciară nu se mai raportează la momentul transferului dreptului, ci la un moment ulterior, respectiv cel al pronunţării hotărârii judecătoreşti prin care se stabileşte întinderea despăgubirii, şi nu la cel al transferului dreptului de proprietate. Având în vedere soluţia normativă a legii speciale în privinţa momentului de la care operează transferului dreptului de proprietate, aspect asupra căruia legiuitorul este liber să aprecieze, beneficiind de o anumită marjă de apreciere în considerarea obiectului propriu de reglementare a Legii nr. 198/2004, respectiv construcţia de autostrăzi şi drumuri naţionale, Curtea constată că o atare măsură trebuie corelată, în mod logic, cu stabilirea despăgubirilor la valoarea imobilului de la data exproprierii. Aşadar, stabilirea cuantumului despăgubirii este o măsură conexă şi indisolubil legată de momentul transferului dreptului de proprietate, întrucât acest moment este cel determinant în raportul juridic ce se naşte între expropriat şi expropriator, iar nu de vreun alt moment ulterior stabilit aleatoriu. În consecinţă, în această privinţă legiuitorul nu are nicio marjă de apreciere, valoarea bunului expropriat neputând fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului. Dacă în privinţa exproprierii reglementate de legea generală această exigenţă constituţională este pe deplin respectată prin dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cuantumul despăgubirilor fiind stabilit la un moment apropiat în timp, contemporan transferului dreptului de proprietate, în privinţa legii speciale aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză“, generează o situaţie juridică ce se abate de la o asemenea finalitate în sensul că expertiza judiciară dispusă nu reflectă valoarea bunului de la momentul contemporan realizării transferului dreptului, ci o valoare de la un moment ulterior care nu este cert. Rezultă că, determinându-se în acest fel cuantumul despăgubirii, aceasta nu mai este „dreaptă“ în sensul art. 44 alin. (3) din Constituţie. Acest caracter inerent despăgubirilor stabilite în considerarea exproprierii realizate reflectă gradul sporit de protecţie pe care constituantul originar a reglementat-o în privinţa dreptului de proprietate privată. De altfel, în acest sens, Curtea, prin Decizia nr. 395 din 1 octombrie 2013, a stabilit că în materia dreptului de proprietate privată standardul naţional de protecţie reprezentat prin art. 44 din Constituţie este superior celui prevăzut de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie (a se vedea, mutatis mutandis, deciziile nr. 872 şi 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010). De aceea Curtea constată contrarietatea soluţiei legislative criticate în raport cu art. 44 alin. (3) din Constituţie fără a mai apela la standardul convenţional în materie, acesta fiind inferior ca protecţie celui naţional. 24. Aşadar, Curtea reţine că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 prin raportare la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză“ cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 aduc atingere exigenţelor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală. Despăgubirea stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză, adică în cursul procesului, nu este „dreaptă“ (nu are un caracter just) deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietate, soluţie de principiu cu valoare constituţională, reţinută de Curte prin deciziile nr. 984 din 22 noiembrie 2012 şi nr. 395 din 1 octombrie 2013. 25. Prin urmare, Curtea va admite excepţia de neconstituţionalitate formulată şi va reţine că la calcularea cuantumului despăgubirilor solicitate potrivit art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, experţii şi instanţa de judecată vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate. 26. Curtea observă că soluţia legislativă constatată ca fiind neconstituţională se regăseşte atât în art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, astfel cum a fost modificat prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008, în vigoare în perioada 5 ianuarie 2009 - 22 decembrie 2010, cât şi în art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, revenind legiuitorului obligaţia constituţională de a modifica în mod corespunzător legea în vigoare pentru a da efecte depline prezentei decizii a Curţii Constituţionale. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate formulată de Romulus Vasile, Lucian Vasile şi Cătălin Vasile în Dosarul nr. 14.695/3/2008/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză“ cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 ianuarie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu