Decizia Nr.12 din 07.05.2019

Pe rol se află soluţionarea sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 5.780/202/2017 (2.031/2018) prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „dacă regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare, şi în cazul în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a Codului penal actual, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile".Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ce formează obiectul Dosarului nr. 404/1/2019 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 27⁴ alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru.Conform art. 27⁶ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la şedinţa de judecată participă doamna Manuela-Magdalena Dolache, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă.Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 404/1/2019 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.Precizează că la data de 22 martie 2019 a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.De asemenea, învederează că prin Încheierea din data de 17 aprilie 2019, faţă de lipsa obiectivă de prezentare a judecătorului-raportor, a fost amânată cauza şi s-a stabilit termen astăzi, 7 mai 2019. În continuare, menţionează că la dosar au fost transmise puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie de către curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Bucureşti, Braşov, Craiova, Cluj, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara. Totodată, au fost comunicate puncte de vedere de către Catedra de drept penal a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Centrul de Cercetări în Ştiinţe Penale al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, Universitatea din Bucureşti - Facultatea de Drept.Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 404/1/2019.Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate referitoare la prezenta chestiune de drept, respectiv de a se stabili dacă art. 10 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal se opune sau nu aplicării art. 15 din acelaşi act normativ, în ipoteza săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei, în contextul în care aceasta a fost aplicată ca lege penală mai favorabilă în temeiul Codului penal vechi, însă după intrarea în vigoare a noului Cod penal.Reprezentantul Ministerului Public a precizat că instanţa de trimitere este dintre cele prevăzute limitativ de art. 475 din Codul de procedură penală, se află învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, de soluţionarea chestiunii depinde soluţia pe fondul cauzei, iar asupra acesteia nu s-a statuat până în prezent. Referitor la fondul chestiunii de drept, a considerat că trebuie avută în vedere împrejurarea că, într-adevăr, art. 15 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal rezolvă doar conflictul de legi penale în timp, conflict generat de intrarea în vigoare a noului Cod penal, legiuitorul stabilind că măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei se menţine şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal, ca, de altfel, şi regimul suspendării condiţionate dispuse anterior intrării în vigoare a noului Cod penal, atât sub aspectul anulării, cât şi sub aspectul revocării acesteia.A precizat că în acelaşi sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 13/2015 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 10 iunie 2015, însă art. 15 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal reprezintă doar o normă tranzitorie care are în vedere, aşadar, numai această ipoteză în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei s-a dispus anterior intrării în vigoare a noului Cod penal. Ca atare, aceste dispoziţii nu pot fi aplicate în mod direct ipotezei din încheierea de sesizare, însă, pentru egalitate de tratament, raţionamentul este identic, întrucât stabilirea şi executarea pedepsei, conform art. 83 din Codul penal anterior, în măsura în care se apreciază că aceste dispoziţii sunt mai favorabile, nu contravin voinţei legiuitorului şi nici prevederilor art. 5 din Codul penal, aşa cum au fost ele lămurite prin deciziile Curţii Constituţionale. În opinia reprezentantului Ministerului Public, o instituţie aplicată în baza legii penale care o reglementează într-un mod mai favorabil trebuie preluată integral atât cu privire la condiţiile de aplicare, cât şi sub aspectul regimului şi efectelor sale. Prin urmare, a susţinut că măsura suspendării condiţionate aplicate în cauză trebuie să preia atât condiţiile, cât şi regimul şi efectele din legea veche, atâta vreme cât, analizându-se în raport cu infracţiunea comisă şi cu măsura de individualizare a pedepsei ce a fost determinată în mod global ca fiind mai favorabilă legea veche, aceasta trebuie avută în vedere şi ulterior, în ipoteza în care în termenul de încercare se comite o nouă infracţiune, neexistând niciun raţionament pentru care anularea sau revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei dispuse după intrarea în vigoare a noului Cod penal într-o astfel de ipoteză să beneficieze de dispoziţiile legii noi.Aşadar, reprezentantul Ministerului Public a susţinut că art. 10 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal nu poate constitui temei pentru aplicarea tratamentului penal al recidivei ori al pluralităţii intermediare, chiar dacă infracţiunile nou-comise se află în ipoteza acestui text, întrucât trebuie preluată integral instituţia suspendării condiţionate din Codul vechi.În concluzie, a solicitat admiterea sesizării, urmând a se constata că, în măsura în care în termenul de încercare a suspendării condiţionate a executării pedepsei dispuse în baza Codului vechi, dar după intrarea în vigoare a noului Cod penal, se comite o nouă infracţiune, regimul anulării sau revocării suspendării este cel din vechiul Cod penal.Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, declară dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală reţine dosarul în pronunţare.ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul şi obiectul sesizăriiPrin Încheierea de şedinţă din data de 7 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.780/202/2017 (2.031/2018), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept: „dacă regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare, şi în cazul în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a Codului penal actual, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile".II. Expunerea succintă a cauzei şi soluţia propusă de instanţa care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi JustiţiePrin Rechizitoriul din data de 31 august 2017, emis în Dosarul de urmărire penală nr. 1.323/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, fără măsură preventivă, a inculpatului P.H., sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal.În fapt, s-a reţinut că la data de 4 aprilie 2016 inculpatul a condus un autoturism marca Dacia pe un bulevard şi pe două străzi din municipiul Călăraşi, având o îmbibaţie alcoolică de 1,20 g/l alcool pur în sânge.Prin Sentinţa penală nr. 182 din data de 6 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 5.780/202/2017, Judecătoria Călăraşi (instanţa sesizată cu judecarea în primă instanţă a cauzei) a hotărât, în temeiul art. 336 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, condamnarea inculpatului, pentru infracţiunea anterior menţionată, la pedeapsa amenzii în cuantum de 10.000 lei, determinată prin înmulţirea a 200 zile-amendă cu suma de 50 lei, corespunzătoare unei zile-amendă.Împotriva Sentinţei penale nr. 182 din data de 6 iunie 2018, pronunţată de Judecătoria Călăraşi în Dosarul nr. 5.780/202/2017, a declarat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi, care nu a criticat pedeapsa cu amenda aplicată inculpatului pentru infracţiunea care constituie obiectul judecăţii, ci a invocat dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 83 alin. (1) din Codul penal din 1969, exclusiv pretinsa omisiune a primei instanţe de a dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 66 din data de 19 februarie 2015 a aceleiaşi instanţe (rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 10 martie 2015).Conform acestei sentinţe, inculpatul a fost condamnat, pentru o infracţiune de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, săvârşită la data de 1/2 iunie 2013, la pedeapsa de 8 luni închisoare, dispunându-se suspendarea condiţionată a executării acesteia, conform art. 81 şi următoarele din Codul penal din 1969, pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.Potrivit dispozitivului aceleiaşi sentinţe, instanţa care a pronunţat-o a respins cererea parchetului de schimbare a încadrării juridice a faptei în norma prevăzută de legea penală intrată în vigoare la data de 1 februarie 2014, respectiv din art. 321 alin. (1) din Codul penal din 1969 în art. 371 din Codul penal actual, apreciind, prin prisma dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, că legea penală mai favorabilă inculpatului era cea de la data săvârşirii infracţiunii.Înăuntrul termenului de încercare anterior menţionat, care sar fi împlinit la data de 9 noiembrie 2017, inculpatul este acuzat că ar fi comis, la data de 4 aprilie 2016, infracţiunea ce constituie obiectul judecăţii în prezenta cauză.Punctul de vedere al Ministerului PublicReprezentantul Ministerului Public a susţinut, invocând dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, că, şi în cazul în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, regimul acesteia, inclusiv sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, fiind aplicabile, prin urmare, dispoziţiile art. 83 din acel Cod penal, care nu fac nicio distincţie în raport cu felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare (închisoare sau amendă).Intimatul inculpat, fiind asistat juridic de avocatul ales, a fost de acord cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar nu a exprimat un punct de vedere.Punctul de vedere motivat al completului de judecatăInstanţa a redat normele de drept intern apreciate a fi relevante în speţă, respectiv art. 15 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, art. 83 alin. (1) din Codul penal din 1969, art. 96 alin. (4) şi alin. (5) din Codul penal actual. S-a precizat că în jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti nu au fost identificate hotărâri prin care chestiunea de drept anterior menţionată să fi fost analizată.În opinia completului de judecată, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei, aplicată în baza Codului penal din 1969, se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal.De asemenea, conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, numai în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), deci a celei care se menţine după intrarea în vigoare a Codului penal actual, regimul acesteia, inclusiv sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.Prin urmare, dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal au un domeniu de incidenţă clar stabilit şi precis limitat, fiind aplicabile exclusiv în situaţia în care, la data intrării în vigoare a noului Cod penal (1 februarie 2014), suspendarea condiţionată aplicată în baza Codului penal din 1969 era încă în fiinţă.S-a susţinut că această concluzie se desprinde, fără echivoc, din interpretarea sistematică a textelor de lege anterior menţionate, întrucât alin. (2) al art. 15 din Legea nr. 187/2012 face trimitere expresă la alin. (1), care se referă numai la suspendarea condiţionată a executării pedepsei care se menţine după intrarea în vigoare a noului Cod penal. Or, în mod evident, în opinia parchetului, nu se poate menţine decât ceea ce exista la momentul respectiv (data de 1 februarie 2014), deci o suspendare condiţionată a executării pedepsei dispusă anterior acelui moment.Conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, doar în cazul suspendării condiţionate, care era în fiinţă la momentul intrării în vigoare a noului Cod penal, regimul acesteia, inclusiv sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969. Drept urmare, numai în acest caz, tratamentul sancţionator este cel reglementat de art. 83 alin. (1) din Codul penal din 1969, respectiv dispunerea executării în întregime a pedepsei a cărei executare a fost iniţial suspendată condiţionat şi adăugarea acesteia la pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune, săvârşită în cursul termenului de încercare, indiferent de felul acestei ultime pedepse (închisoare sau amendă).Referitor la natura dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, acestea sunt dispoziţii tranzitorii, astfel cum au şi fost calificate în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, relevante fiind, sub acest aspect, considerentele Deciziei nr. 3/2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 2 iunie 2015. În consecinţă, aplicarea acestor dispoziţii nu poate fi extinsă la alte situaţii decât aceea la care, în mod exclusiv şi neechivoc, se referă (o suspendare condiţionată în fiinţă la data intrării în vigoare a actualului Cod penal).Pentru suspendarea condiţionată dispusă în baza Codului penal din 1969, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, după intrarea în vigoare a Codului penal actual, nu există nicio dispoziţie legală care să îi reglementeze în mod expres regimul, inclusiv sub aspectul revocării. În cazul unei astfel de suspendări, s-a apreciat că nu se poate realiza aplicarea prin analogie a dispoziţiilor tranzitorii ale art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal - care, astfel cum deja s-a evidenţiat, se referă, în mod exclusiv, prin trimiterea clară şi neechivocă făcută la alin. (1), la o altă situaţie - dacă o astfel de aplicare, ce ar atrage tratamentul sancţionator prevăzut de art. 83 alin. (1) din Codul penal din 1969, este în detrimentul inculpatului.S-a susţinut că extinderea, prin analogie, a aplicării unei norme cu privire la o situaţie nereglementată este, de principiu, prohibită în materie penală, aceasta fiind admisă totuşi dacă este realizată în favoarea inculpatului. Din această perspectivă, în lipsa unei reglementări exprese în lege pentru situaţia analizată, analogia în favoarea inculpatului nu poate opera decât în raport cu o instituţie asemănătoare celei a suspendării condiţionate, şi anume suspendarea sub supraveghere, al cărei regim, indiferent de legea în baza căreia a fost aplicată (Codul penal din 1969 sau Codul penal în vigoare), este, sub aspectul revocării, cel prevăzut de art. 96 alin. (4) şi (5) din Codul penal în vigoare.Astfel, revocarea suspendării nu poate fi dispusă, conform art. 96 alin. (4) din Codul penal, în cazul condamnării, pentru noua infracţiune, săvârşită în termenul de încercare (de supraveghere), la pedeapsa amenzii.De asemenea, în cazul condamnării, pentru noua infracţiune, la pedeapsa închisorii, revocarea suspendării executării unei pedepse anterioare de cel mult un an ar atrage aplicarea dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Codul penal în vigoare, referitoare la pluralitatea intermediară, pedepsele contopindu-se astfel conform prevederilor de la concursul de infracţiuni, iar, în ipoteza unei pedepse anterioare mai mari de 1 an, aplicarea dispoziţiilor referitoare la recidivă ar produce, potrivit art. 43 alin. (1) din acelaşi cod, efecte similare cu cele prevăzute de art. 83 alin. (1) din Codul penal din 1969.În acest sens, s-a apreciat a fi aplicabile şi dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, întrucât noua infracţiune, datând din termenul de încercare, este săvârşită, prin ipoteză, sub legea nouă, astfel că tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni generate de comiterea acesteia trebuie aplicat potrivit legii noi.În concluzie, opinia instanţei a fost aceea că regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării, nu este cel prevăzut de Codul penal din 1969, indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare, în cazul în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a Codului penal actual, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, pentru acest regim urmând a fi aplicate, prin analogie, în favoarea inculpatului, dispoziţiile din noul Cod penal referitoare la suspendarea sub supraveghere.III. Opinia instanţelor judecătoreştiÎn conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Târgu Mureş şi Curtea de Apel Timişoara, care, după caz, au făcut referire şi la opiniile unora dintre instanţele arondate.De asemenea, au comunicat punct de vedere Universitatea de Vest din Timişoara - Facultatea de Drept - Centrul de Cercetări în Ştiinţe Penale, Universitatea Babeş-Bolyai - Facultatea de Drept şi Universitatea din Bucureşti - Facultatea de Drept.În opinia majoritară, exprimată de Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, Judecătoria Lehliu-Gară, Judecătoria Alexandria, Tribunalul Ialomiţa şi instanţele arondate, Tribunalul Bacău şi Judecătoria Moineşti, Tribunalul Neamţ, Judecătoria Roman, Curtea de Apel Braşov, Tribunalul Braşov, Judecătoria Zărneşti, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Judecătoria Bistriţa, Judecătoria Năsăud, Judecătoria Târgu Lăpuş, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinţi, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Tribunalul Olt, Judecătoria Slatina, Judecătoria Caracal, Judecătoria Constanţa, Judecătoria Măcin, Curtea de Apel Galaţi, Judecătoria Adjud şi Judecătoria Panciu, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti şi instanţele arondate, Curtea de Apel Suceava, Judecătoria Reghin, Judecătoria Târnăveni, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Timiş, Judecătoria Arad, Judecătoria Timişoara, Judecătoria Lugoj, s-a susţinut că regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare, şi în cazul în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a Codului penal actual, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile.În susţinerea acestei opinii s-a argumentat, în esenţă, că noul Cod penal nu prevede dispoziţii legale care să reglementeze regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei dispuse în baza Codului penal din 1969, de vreme ce legiuitorul a înţeles să renunţe la această instituţie, singurele măsuri alternative la pedepsele privative de libertate actuale fiind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei (art. 91 şi următoarele din Codul penal), amânarea aplicării pedepsei (art. 83 şi următoarele din Codul penal) şi renunţarea la aplicarea pedepsei (art. 80 şi următoarele din Codul penal).S-a susţinut că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal prevăd că norma tranzitorie vizează suspendările condiţionate aplicate anterior intrării în vigoare a Codului penal actual, însă, în ceea ce priveşte suspendările condiţionate aplicate după intrarea în vigoare a Codului penal actual, ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile pentru fapte săvârşite sub imperiul Codului penal din 1969, sunt aplicabile dispoziţiile art. 83 din Codul penal din 1969. Identificarea Codului penal din 1969 ca fiind mai favorabil are în vedere atât soluţia de suspendare condiţionată a executării pedepsei, cât şi regimul revocării suspendării condiţionate, sens în care, cu ocazia pronunţării soluţiei de condamnare, persoanei condamnate i se pun în vedere dispoziţiile art. 83 din Codul penal din 1969 în cazul în care va mai comite infracţiuni. Astfel fiind, având în vedere că instituţia suspendării condiţionate nu are corespondent în Codul penal actual, pe durata termenului de încercare persoana condamnată se află sub incidenţa art. 83 din Codul penal din 1969, iar faţă de caracterul special de reglementare, această normă se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile generale din Codul penal actual.De asemenea, s-a avut în vedere de către Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi Decizia nr. 13/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 10 iunie 2015.În opinia minoritară, exprimată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, Judecătoria Sector 3 Bucureşti, Judecătoria Sector 6 Bucureşti, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Roşiori de Vede, Tribunalul Gorj - Secţia penală, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Oneşti, Tribunalul Maramureş şi Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Babadag, Tribunalul Caraş-Severin - Secţia penală, Judecătoria Caransebeş, s-a arătat că regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării, nu este cel prevăzut de Codul penal din 1969, indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare, în cazul în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a Codului penal actual, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, pentru acest regim urmând a fi aplicate, prin analogie, în favoarea inculpatului, dispoziţiile din noul Cod penal referitoare la suspendarea sub supraveghere.Răspunsurile Curţii de Apel Constanţa şi Tribunalului Constanţa, judecătoriilor Medgidia şi Mangalia, Judecătoriei Hârşova, Tribunalului Tulcea, Tribunalului Cluj, Tribunalului Sălaj şi judecătoriilor Zalău şi Şimleu Silvaniei, Judecătoriei Târgu Jiu - Secţia penală, Judecătoriei Târgu Cărbuneşti, Judecătoriei Motru, Judecătoriei Novaci, Judecătoriei Braşov, judecătoriilor Făgăraş şi Rupea, Judecătoriei Beclean, Judecătoriei Turda, Judecătoriei Huedin, Judecătoriei Gherla, Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, Judecătoriei Vişeu de Sus, Judecătoriei Dragomireşti, Judecătoriei Luduş, judecătoriilor Sânnicolau Mare şi Deta, judecătoriilor Oraviţa şi Moldova Nouă cuprind doar menţiunea neidentificării, în jurisprudenţa acestora ori a instanţelor din circumscripţie, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării. Tribunalul Satu Mare nu a formulat un punct de vedere.IV. Examenul jurisprudenţei:Jurisprudenţa naţională relevantăÎn materialul transmis de curţile de apel au fost identificate hotărâri judecătoreşti relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării.Curtea de Apel Bucureşti a transmis Sentinţa penală nr. 2.154/20 iulie 2018, pronunţată de Judecătoria Sector 5 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2.173/A/ 3 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală; Sentinţa penală nr. 8/18 ianuarie 2018, pronunţată de Judecătoria Lehliu-Gară, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 794/A/20 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală; Sentinţa penală nr. 128/ 14 august 2014, pronunţată de Tribunalul Călăraşi - Secţia penală, Sentinţa penală nr. 12/25 ianuarie 2016, pronunţată de Judecătoria Călăraşi (definitivă la data de 23 februarie 2016, prin neapelare), Sentinţa penală nr. 255/14 septembrie 2017, pronunţată de Judecătoria Călăraşi, Sentinţa penală nr. 114/ 24 mai 2016, pronunţată de Judecătoria Călăraşi (definitivă la data de 28 iunie 2016, prin neapelare), Sentinţa penală nr. 298/ 19 octombrie 2017, pronunţată de Judecătoria Călăraşi (definitivă la data de 8 noiembrie 2017, prin neapelare), Sentinţa penală nr. 137/8 mai 2018 (definitivă prin Decizia penală 1.161/A/26.09.2018 a Curţii de Apel Bucureşti), Sentinţa penală nr. 334 din 25 octombrie 2018, pronunţată de Judecătoria Călăraşi (definitivă prin Decizia penală nr. 1.650/A/18 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală), Sentinţa penală nr. 9/18 ianuarie 2019, pronunţată de Judecătoria Olteniţa.Curtea de Apel Alba Iulia a transmis Sentinţa penală nr. 77/ 19 octombrie 2016, pronunţată de Judecătoria Sălişte, şi Sentinţa penală nr. 71/1 ianuarie 2017, pronunţată de Judecătoria Sibiu.Curtea de Apel Bacău a transmis Sentinţa penală nr. 103/P/25 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Neamţ, şi Sentinţa penală nr. 1/2015, pronunţată de Judecătoria Moineşti.Curtea de Apel Braşov a transmis Sentinţa penală nr. 140/ 8 iunie 2018, pronunţată de Judecătoria Zărneşti (definitivă prin Decizia penală nr. 661/Ap/25 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov), Sentinţa penală nr. 156/11 august 2017, pronunţată de Judecătoria Zărneşti (definitivă prin Decizia penală nr. 897Ap/ 24 noiembrie 2017, a Curţii de Apel Braşov), Sentinţa penală nr. 1/18 ianuarie 2017, pronunţată de Tribunalul Covasna, Sentinţa penală nr. 47/13 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Covasna, şi Sentinţa penală nr. 24/25 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Covasna.Curtea de Apel Cluj a transmis ca practică relevantă Decizia penală nr. 1.159/A/16.10.2018, Sentinţa penală nr. 295 din 11.07.2018 a Judecătoriei Târgu Lăpuş (definitivă la data de 16 octombrie 2018 prin Decizia penală nr. 1.159/A/2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj), Sentinţa penală nr. 68/9.09.2015 a Judecătoriei Jibou (definitivă prin Decizia penală nr. 34/A din 15 ianuarie 2016).Curtea de Apel Craiova a transmis Sentinţa penală nr. 128 din 9 decembrie 2015, pronunţată de Judecătoria Strehaia (definitivă prin Decizia penală nr. 1.504 din 6 octombrie 2017 a Curţii de Apel Craiova), Sentinţa penală nr. 411 din 29 mai 2017, pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin (definitivă prin Decizia penală nr. 1.820 din 23 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova), Sentinţa penală nr. 1.261 din 12 iulie 2018, pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin (definitivă prin Decizia penală nr. 1.669 din 3 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova).Curtea de Apel Galaţi a transmis Sentinţa penală nr. 608/2018, pronunţată de Tribunalul Galaţi (rămasă definitivă prin necontestare la data de 15 ianuarie 2019), Sentinţa penală nr. 38/17 aprilie 2018, pronunţată de Judecătoria Făurei, Sentinţa penală nr. 603/2016 pronunţată de Judecătoria Făurei (definitivă prin neapelare la 27.04.2016), Sentinţa penală nr. 372/2017, pronunţată de Judecătoria Brăila (definitivă prin neapelare la 28 martie 2017), Sentinţa penală nr. 1.435/2015, pronunţată de Judecătoria Brăila (definitivă prin Decizia penală nr. 1.392/11 decembrie 2015 a Curţii de Apel Galaţi).Curtea de Apel Ploieşti a transmis Sentinţa penală nr. 2.410/7 noiembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Ploieşti în Dosarul nr. 7.495/281/2018, Sentinţa penală nr. 2.129/ 5 octombrie 2018, pronunţată de Judecătoria Ploieşti - Secţia penală în Dosarul nr. 3.851/281/2018, Sentinţa penală nr. 320/10 februarie 2017, pronunţată de Judecătoria Ploieşti - Secţia penală în Dosarul nr. 24.356/281/2016, Decizia penală nr. 538/28 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Sentinţa penală nr. 2.374/25 septembrie 2017, pronunţată de Judecătoria Ploieşti - Secţia penală în Dosarul nr. 3.976/281/2017, Decizia penală nr. 1.234/9 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Sentinţa penală nr. 120/21.12.2018, pronunţată de Judecătoria Sinaia - Secţia penală în Dosarul nr. 1.577/310/2018.Curtea de Apel Suceava a transmis hotărâri judecătoreşti relevante în materie, respectiv Sentinţa penală nr. 472/2018 a Judecătoriei Rădăuţi (modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 1.115/2018 a Curţii de Apel Suceava), Sentinţa penală nr. 515/2016 a Judecătoriei Rădăuţi (definitivă prin Decizia penală nr. 223/2017 a Curţii de Apel Suceava), Sentinţa penală nr. 648/2018 a Judecătoriei Rădăuţi (definitivă prin neapelare), Sentinţa penală nr. 765/2017 a Judecătoriei Rădăuţi (definitivă prin Decizia penală nr. 1.302/2017 a Curţii de Apel Suceava).Curtea de Apel Timişoara a transmis sentinţele penale nr. 292/10.09.2015 şi nr. 245/27 septembrie 2017 ale Judecătoriei Reşiţa.Jurisprudenţa relevantă a Curţii ConstituţionaleDecizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, referitoare la aplicarea globală a legii penale mai favorabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014;Decizia nr. 648/2014 a Curţii Constituţionale, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015;Decizia nr. 748/2016 a Curţii Constituţionale, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 4 mai 2017;Decizia nr. 298/2017 a Curţii Constituţionale, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 26 iulie 2017.Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi JustiţieDecizia nr. 13/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 10 iunie 2015, prin care s-a stabilit că în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării care, conform art. 41 alin. (1) din Codul penal, nu îndeplineşte condiţiile pentru a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiţionate, se realizează potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 83 alin. (1) din Codul penal anterior.Decizia nr. 3/2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 2 iunie 2015, prin care s-a statuat în sensul că, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, stabilirea pedepsei în baza legii noi, în cazul pluralităţii de infracţiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie cu revocarea suspendării condiţionate, iar, potrivit Codului penal, condiţiile recidivei postcondamnatorii cu privire la primul termen nu mai sunt întrunite, se determină conform art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal în vigoare, referitoare la pluralitatea intermediară.Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor OmuluiJurisprudenţa privind art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Hotărârea din 22 iunie 2000 pronunţată în Cauza Coëme şi alţii împotriva Belgiei - Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat ideea că, potrivit jurisprudenţei sale, art. 7 din Convenţie consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege). În acelaşi sens, hotărârile Cantoni contra Franţei din 15 noiembrie 1996, Culegere 1996-V, p. 1.627, § 29; şi S.W. şi C.R. contra Regatului Unit din 22 noiembrie 1995, serie A nr. 335-B şi 335-C, pp. 41-42, § 35, şi, respectiv, pp. 68-69, § 33.V. Opinia specialiştilor consultaţiÎn conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a specialiştilor din cadrul facultăţilor de drept, fiind transmise puncte de vedere de Universitatea de Vest din Timişoara - Facultatea de Drept - Centrul de Cercetări în Ştiinţe Penale, Universitatea Babeş-Bolyai - Facultatea de Drept şi Universitatea din Bucureşti - Facultatea de Drept.Astfel, Universitatea de Vest din Timişoara - Facultatea de Drept - Centrul de Cercetări în Ştiinţe Penale a apreciat că sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti este admisibilă, impunându-se soluţionarea fondului acesteia.Faţă de chestiunea de drept ce impune o dezlegare din partea instanţei supreme, respectiv aceea dacă, potrivit art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, regimul juridic al revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în temeiul Codului penal din 1969 se menţine, pentru toate faptele pentru care s-a stabilit această modalitate de individualizare, indiferent dacă pedeapsa a rămas definitivă înainte de 1 februarie 2014 (fiind aplicată în baza principiului activităţii legii vechi) sau după intrarea în vigoare a actualului Cod penal, aplicată ca lege penală mai favorabilă, s-a arătat că ipoteza de la care porneşte instanţa de sesizare este aceea a opţiunii pentru pedeapsa amenzii penale privind infracţiunea săvârşită în termenul de încercare al suspendării condiţionate aplicate în temeiul dispoziţiilor Codului penal din 1969. În acest sens, interpretând în baza raţionamentului a contrario dispoziţiile art. 96 din Codul penal în vigoare, s-a admis în mod unanim că, în cazul în care instanţa ar opta pentru o altă soluţie decât condamnarea la pedeapsa închisorii, revocarea suspendării anterioare şi executarea pedepsei rezultante în regim de detenţie nu sunt posibile.S-a arătat că, potrivit doctrinei de drept penal, în interpretarea art. 96 alin. (4) din Codul penal în vigoare, „este necesar ca pedeapsa stabilită de instanţă pentru infracţiunea comisă în termenul de supraveghere să fie închisoarea, dacă pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune este amenda, nu se va dispune revocarea suspendării sub supraveghere, pedeapsa amenzii urmând a fi executată" (M. Udroiu, Drept penal, Partea generală, ediţia a 4-a, Ed. C.H. Beck, 2017, p. 427) sau: „revocarea nu va putea opera dacă pedeapsa aplicată este amenda penală" (A-V. Iugan, Individualizarea judiciară a pedepsei. Alternative la pedeapsa închisorii. Ed. Universul Juridic, 2018, p. 294). Dispoziţiile art. 83 ale Codului penal din 1969 nu diferenţiau însă între felurile pedepsei, referitor la revocarea suspendării, făcând vorbire doar despre pronunţarea unei condamnări definitive, ce atrăgea în mod obligatoriu revocarea. Doctrina elaborată în aplicarea Codului penal din 1969 a susţinut că: „pentru a se putea revoca suspendarea executării se cere ca cel condamnat să fi săvârşit în cursul termenului de încercare o nouă infracţiune, iar pentru aceasta să se fi pronunţat o condamnare, indiferent de natura sau durata pedepsei" (V. Dongoroz, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. II, 1969, p. 185).Aşadar, s-a susţinut că dispoziţiile legale din Codul penal din 1969, respectiv cele din codul în vigoare, ce reglementează revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, au un conţinut diferit, în ipoteza în care instanţa, care judecă acuzaţia care ar putea atrage sancţiunea revocării, optează pentru pedeapsa amenzii penale. Sub dispoziţiile vechi, revocarea este obligatorie, pe când potrivit Codului penal în vigoare, aceasta nu se poate dispune.Potrivit normei tranzitorii prevăzute de art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, „Măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal. Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969". Norma este una ce conferă ultraactivitate regulilor de drept prevăzute în vechiul Cod penal, după ieşirea acestuia din vigoare, prezumând că acestea sunt, în ansamblu, mai favorabile faţă de dispoziţiile art. 91 din noul Cod penal. Alineatul (1) al textului anterior citat se referă la cazul în care sentinţa prin care s-a aplicat pedeapsa individualizată în temeiul art. 81 din vechiul Cod penal a rămas definitivă până la 1 februarie 2014. În această situaţie, legislatorul arată că măsura, în ansamblul său, se menţine şi după acest moment, în sensul că nu se va pune problema unei reindividualizări post-sententiam, după intrarea în vigoare a noii legislaţii penale.Ipoteza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal se referă, aşadar, la măsura suspendării condiţionate a pedepselor aplicate definitiv înainte de 1 februarie 2014 şi care se află în curs la acel moment. Faptul că art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal face referire la menţinerea măsurii „după intrarea în vigoare a Codului penal" exclude raportarea la o măsură aplicată definitiv după 1 februarie 2014. S-a susţinut că nu poate fi menţinut ceva ce nu este în fiinţă, ci doar ceva preexistent.În ceea ce priveşte art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, acesta cuprinde o normă de trimitere, incompletă, ce împrumută o parte din conţinutul alineatului precedent, urmând a fi interpretată în sensul că „regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969ˮ. Aşadar, în timp ce art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal se referă la menţinerea măsurii de individualizare aflate în fiinţă la 1 februarie 2014, art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal se referă la menţinerea pentru viitor nu a măsurii însăşi, ci a regimului juridic al acesteia, care cuprinde toate normele juridice care o guvernează. Legislatorul a simţit nevoia, cu toate acestea, să prevadă în mod expres că regimul modalităţii de individualizare se referă şi la revocarea sau anularea acesteia, pentru a evita interpretarea contrară.Legea reglementează în art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi o altă ipoteză, în plus faţă de cea a menţinerii pentru viitor a efectelor suspendării condiţionate în fiinţă la momentul tranzitoriu. Astfel, s-a apreciat că dispoziţia art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal nu se referă doar la suspendările condiţionate aflate deja în fiinţă la data de 1 februarie 2014, ci şi la suspendările condiţionate aplicate în temeiul art. 81 şi următoarele ale Codului penal din 1969, pentru fapte comise înainte de această dată, dar pentru care modalitatea de individualizare a fost considerată lege penală mai favorabilă. Regimul juridic, sub aspectul revocării sau anulării suspendării condiţionate, va fi cel care s-a aplicat măsurii de individualizare în ansamblul său, indiferent de momentul rămânerii definitive a sentinţei prin care aceasta a fost dispusă.S-a apreciat că această interpretare a textului de lege apare ca firească, putând fi dedusă atât din scopul reglementării, cât şi literal, din conţinutul său. Apare legitim ca regimul juridic ataşat suspendării condiţionate aplicate în temeiul vechii dispoziţii să fie acelaşi, chiar dacă termenul de încercare se prelungeşte dincolo de momentul intervenirii noii legislaţii penale, în ambele ipoteze mai sus enunţate (suspendare aplicată definitiv înainte de 1 februarie 2014 sau după această dată).S-a opinat, în dezacord cu cele reţinute de instanţa de trimitere, că prin aplicarea regulilor ce privesc revocarea sau anularea măsurii suspendării condiţionate dispuse în baza legii vechi (ca lege mai favorabilă), după intrarea în vigoare a legii noi, nu există situaţia extinderii aplicării unor dispoziţii penale prin analogie in malam partem. Cele două cazuri de activare a revocării ori anulării sunt identice din punctul de vedere al raţiunii legiuitorului.S-a susţinut că instanţa de judecată ce soluţionează fapta susceptibilă să atragă revocarea suspendării condiţionate nu ar avea niciun temei legal pentru a aplica art. 96 alin. (4) din Codul penal în vigoare şi pentru a nu reţine dispoziţiile art. 83 ale Codului penal din 1969. Nu poate fi disociat în mod artificial regimul juridic al suspendării condiţionate de măsura însăşi, aplicată printr-o hotărâre definitivă. Întrucât sentinţa de condamnare este, prin ipoteză, una definitivă, ea îşi produce efectele până la reabilitarea de drept a celui condamnat, acesta fiind pe deplin supus rigorilor revocării sau anulării suspendării condiţionate aplicate prin sentinţa de condamnare.S-a apreciat în acest sens că situaţia juridică a inculpaţilor cărora li s-a aplicat o pedeapsă cu suspendarea condiţionată în temeiul Codului penal din 1969, care a rămas definitivă înainte de intrarea în vigoare a noii legislaţii, este aceeaşi cu situaţia juridică a celor cărora li s-au aplicat aceleaşi dispoziţii, dar ulterior, cu reţinerea art. 5 din Codul penal în vigoare. Norma li s-a aplicat celor din urmă în temeiul ultraactivităţii legii vechi mai favorabile, care, prin medierea art. 15 al Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, va avea efecte în continuare, până la încetarea tuturor efectelor condamnării. Aşa cum s-a apreciat unanim, suspendarea condiţionată aplicată în baza vechii reglementări este mai favorabilă în ansamblul său faţă de dispoziţiile art. 91 şi următoarele din Codul penal în vigoare. În aceste condiţii lipseşte cu desăvârşire temeiul juridic al reactivării dispoziţiilor art. 96 din noua legislaţie penală, cu referire la o normă de drept penal ce aparţine legii vechi, prin crearea unei lex tertia.Astfel, s-a opinat în sensul că instanţa învestită cu soluţionarea cauzei privind o infracţiune săvârşită în termenul de încercare al suspendării condiţionate aplicate după 1 februarie 2014 în baza Codului penal din 1969 nu ar putea, în funcţie de natura pedepsei spre care s-ar orienta (închisoarea sau amenda penală), să opteze pentru aplicarea dispoziţiilor art. 83 din Codul penal din 1969 sau ale art. 96 din Codul penal în vigoare, norma tranzitorie interzicând aceasta, fiind aplicabile doar dispoziţiile legii vechi.În susţinerea celor arătate mai sus sunt şi considerentele Deciziei nr. 13/2015 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 10 iunie 2015, în care s-a arătat că „în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, în cazul unei pluralităţi de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării care, conform art. 41 alin. (1) din Codul penal, nu îndeplineşte condiţiile pentru a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, anterior datei de 1 februarie 2014, pentru care legea penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiţionate, se realizează potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 83 alin. (1) din Codul penal anterior, iar nu conform dispoziţiilor art. 96 alin. (5) raportat la art. 44 alin. (2) din Codul penal, referitoare la pluralitatea intermediară.ˮPrin aceeaşi hotărâre, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai arătat: „cu privire la măsura suspendării condiţionate, s-a menţionat că noua politică penală concepută de legiuitor (care nu a mai reglementat în Codul penal actual instituţia respectivă) se reflectă în dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care prevăd, prin norme clare, nesusceptibile de interpretări din partea instanţelor judecătoreşti, menţinerea efectelor acesteia, până la epuizarea lor, conform legii penale vechi, dar şi aplicarea regimului specific, prevăzut de aceeaşi lege, inclusiv sub aspectul revocării ei, astfel că stabilirea şi executarea pedepsei conform prevederilor art. 83 alin. (1) din Codul penal anterior, chiar dacă legea penală mai favorabilă pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare este legea nouă, corespund voinţei legiuitorului şi, astfel, nu contravin prevederilor art. 5 din Codul penal actual, în interpretarea constatată a fi constituţională".Prin aceeaşi decizie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut şi împrejurarea că „[...] din conţinutul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal rezultă că temeiul legal al revocării suspendării condiţionate, ca efect al săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, chiar dacă pentru infracţiunea respectivă legea penală mai favorabilă este legea nouă, îl constituie, potrivit voinţei legiuitorului, art. 83 alin. (1) din Codul penal din 1969, fără a putea face distincţie între dispoziţia de revocare şi tratamentul sancţionator impus de acelaşi text de lege.Pe cale de consecinţă, în ipoteza revocării suspendării, tratamentul sancţionator nu poate fi decât acela reglementat de art. 83 din Codul penal anterior (care nu era diferit după cum noua infracţiune era săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie sau în stare de pluralitate intermediară), nefiind de acceptat revocarea suspendării condiţionate pe un temei (cel din Codul penal anterior) şi stabilirea pedepsei de executat, în urma acestei revocări, pe un alt temei (cel din noul Cod penal), întrucât s-ar ajunge la crearea unei tex tertia, pe cale de interpretare judecătorească".De asemenea, prin Decizia nr. 648/2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015, s-a reţinut că „art. 96 alin. (5) din Codul penal, care prevede că pedeapsa principală pentru noua infracţiune, în cazul revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară, nu poate fi considerat lege penală mai favorabilă în raport cu vechea reglementare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, ci doar în ceea ce priveşte, eventual, vechea reglementare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.Mai mult, realizând controlul de constituţionalitate asupra dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 298/2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 26 iulie 2017), a arătat că „situaţia din speţa dedusă controlului de constituţionalitate se caracterizează prin faptul că cel condamnat, fiindu-i aplicată suspendarea condiţionată a executării pedepsei potrivit Codului penal din 1969, a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită în termenul de încercare, procesul său fiind pendinte la data intrării în vigoare a noului Cod penal. Această situaţie tranzitorie este reglementată de art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care prevede că măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, iar regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969".Având în vedere atât cele anterior arătate, cât şi cele reţinute de instanţa supremă şi de instanţa de control constituţional, s-a apreciat că soluţia privind chestiunea de drept aflată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie să fie următoarea:Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, cu referire la aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare, inclusiv în cazul în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a Codului penal actual, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile.Universitatea Babeş-Bolyai - Facultatea de Drept a susţinut că răspunsul la această chestiune de drept decurge în mod firesc din principiile generale care guvernează materia aplicării legii penale în timp. Astfel, o instituţie aplicată în baza legii care o reglementează într-o manieră mai favorabilă va fi preluată în integralitate, atât sub aspectul condiţiilor de aplicare, cât şi al regimului şi efectelor. Doar legiuitorul, printr-o dispoziţie expresă, ar putea institui derogări de la această regulă.Regula evocată se impune cu atât mai mult cu cât suspendarea condiţionată este o instituţie ce nu mai are corespondent în Codul penal în vigoare, astfel că ea nu mai poate fi dispusă decât în situaţii tranzitorii şi numai potrivit Codului penal anterior. De aceea, condiţiile de dispunere vor fi întotdeauna cele prevăzute de art. 81 din Codul penal din 1969.În condiţiile Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a stabilit aplicarea legii penale mai favorabile pe baza sistemului aprecierii globale, nu ar fi de conceput ca instanţa să dispună suspendarea condiţionată potrivit legii vechi, dar să îi asocieze regimul prevăzut de legea nouă. Mai mult, aşa cum s-a arătat, chiar în absenţa Deciziei nr. 265/2014 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, soluţia ar fi fost aceeaşi, pentru că este vorba despre o instituţie unică - suspendarea condiţionată - care nu îşi poate lua condiţiile de aplicare dintr-o lege, iar regimul şi efectele din altă lege.În plus, caracterul mai favorabil al acestei modalităţi de individualizare avut în vedere de instanţă atunci când a ales-o, în detrimentul suspendării sub supraveghere prevăzute de Codul penal în vigoare, a fost stabilit, cu siguranţă, şi prin prisma efectelor - reabilitarea de drept la împlinirea termenului de încercare. Din această perspectivă ar fi de neconceput ca măsura să fie aleasă (şi) în considerarea unor efecte prevăzute doar de legea veche, dar cauzele de anulare şi revocare să le împrumute din legea nouă.Nu în ultimul rând, s-a susţinut că preluarea, pentru această suspendare, a regimului asociat de legea nouă suspendării sub supraveghere ar conduce la o diferenţă de tratament nejustificată între condamnaţii ale căror pedepse cu suspendare condiţionată au fost definitiv aplicate sub legea veche [pentru care se aplică art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal] şi cei în cazul cărora o condamnare similară a fost dispusă după intrarea în vigoare a Codului penal actual.Pentru aceste motive, s-a apreciat că regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, chiar şi atunci când suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a Codului penal actual, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile.Universitatea din Bucureşti - Facultatea de Drept a arătat că în cauză măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei a fost dispusă prin aplicarea legii penale vechi care a fost considerată mai favorabilă. În procesul de stabilire a legii penale mai favorabile instanţa trebuie să aibă în vedere nu numai condiţiile, prevăzute în legile supuse comparaţiei, prin care inculpatul ar putea beneficia de aplicarea unei instituţii ale cărei efectele imediate ar conduce la o situaţie mai blândă, ci şi efectele definitive ale aplicării instituţiei respective. Toate aceste aspecte sunt analizate pentru a identifica legea penală mai favorabilă în mod global, astfel cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014.Cu privire la efectele măsurii suspendării executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969 s-a precizat că în Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului Cod penal s-au prevăzut dispoziţii cu privire la aplicarea în timp a legii penale, dar aceste dispoziţii au ca ipoteză existenţa deja a unei hotărâri de condamnare cu suspendarea condiţionată ce a fost pronunţată până la intrarea în vigoare a Codului penal actual. Astfel, în art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal se arată că măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal (Codului penal actual), iar conform art. 15 alin. (2) din aceeaşi lege, regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut în Codul penal din 1969.S-a susţinut că aceste dispoziţii nu pot fi aplicate în cauza din care rezultă problema de drept ce se cere a fi rezolvată, deoarece în speţă măsura de suspendare condiţionată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a Codului penal actual şi nu este o măsură ale cărei efecte să fie menţinute şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal (ipoteza avută în vedere de art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal). Astfel, s-a arătat că măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei a fost dispusă potrivit Codului penal din 1969 care a fost identificat ca fiind legea penală mai favorabilă în cazul concret, apreciere globală atât în ceea ce priveşte individualizarea aplicării pedepsei, cât şi măsura de individualizare a executării prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Aplicarea măsurii suspendării condiţionate a executării pedepsei a fost dispusă tot pentru o situaţie tranzitorie ca efect al identificării legii vechi (Codul penal din 1969) ca fiind mai favorabilă.Aşadar, efectele instituţiei juridice, astfel cum sunt acestea prevăzute în legea considerată ca fiind mai favorabilă (lege determinată în condiţiile art. 5 din Codul penal), nu se pot produce decât în condiţiile acelei legi.În speţă, odată ce a fost determinată ca fiind mai favorabilă legea în vigoare la data comiterii faptei (Codul penal din 1969), cadrul în care se vor produce efectele ulterioare provizorii ori definitive ale măsurii a fost stabilit şi nu s-ar mai putea modifica ulterior prin aplicarea dispoziţiilor unei alte legi care a fost supusă comparaţiei pentru determinarea legii mai favorabile, dar care nu a fost aleasă ca fiind mai favorabilă. Revocarea măsurii suspendării condiţionate a executării pedepsei este ulterioară dispunerii acesteia şi reprezintă o consecinţă a comportamentului necorespunzător al condamnatului în raport cu prevederile legii aplicabile lui (lege care a fost aleasă ca mai favorabilă). Odată ce în raport cu infracţiunea comisă şi cu măsura de individualizare a pedepsei a fost determinată, în mod global, ca fiind mai favorabilă legea veche nu ar mai fi posibil ca ulterior, în cazul comiterii din nou a unei infracţiuni, pe durata termenului de încercare, să fie aplicabilă legea nouă deoarece ar prevedea condiţii mai favorabile în ceea ce priveşte incidenţa revocării măsurii suspendării sau efectele acesteia. Dacă s-ar proceda astfel, s-a susţinut că s-ar ajunge ca în raport cu măsura suspendării executării pedepsei să se aplice atât legea veche, cât şi legea nouă, deşi este vorba despre aceeaşi instituţie - suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Aplicarea legii în acest mod ar reprezenta o combinaţie de dispoziţii mai favorabile care nu poate fi admisă.Dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal nu pot servi drept temei pentru aplicarea tratamentului penal de la recidivă ori pluralitate intermediară, chiar dacă infracţiunile ce compun pluralitatea se găsesc în ipoteza textului respectiv. Până a vedea ce reguli se vor aplica pluralităţii de infracţiuni este necesar ca mai întâi pedeapsa a cărei executare a fost suspendată să devină executabilă (în speţă ca efect al revocării). Revocarea măsurii suspendării executării pedepsei se va face în condiţiile legii aplicabile în cauză. În acest caz efectul revocării va fi cel prevăzut în dispoziţiile din legea aplicabilă [în cauză art. 83 alin. (1) din Codul penal din 1969] şi care au caracter special în raport cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. În acord cu dispoziţiile art. 83 alin. (1) din Codul penal din 1969, atât pedeapsa a cărei suspendare a fost revocată, cât şi pedeapsa pentru noua infracţiune se vor executa fără a fi contopite.În concluzie, s-a susţinut că, şi în cazul în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru o infracţiune săvârşită anterior intrării în vigoare a Codului penal actual, a fost dispusă printr-o hotărâre pronunţată după intrarea în vigoare a Codului penal actual, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, regimul acesteia, inclusiv sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.VI. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informare juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi JustiţieCu privire la problema de drept în discuţie s-a susţinut că regimul revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzut în Codul penal din 1969 nu este aplicabil în ipoteza în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile. Examinarea dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, în cuprinsul cărora legiuitorul face referire la suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal anterior, precum şi la menţinerea acestei măsuri după intrarea în vigoare a noului Cod penal, conduce la concluzia că sfera de incidenţă a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cuprinde exclusiv măsurile constând în suspendarea condiţionată a executării pedepsei dispuse prin hotărâri judecătoreşti definitive la data intrării în vigoare a noului Cod penal.Cu privire la măsurile constând în suspendarea condiţionată a executării pedepsei, dispuse după intrarea în vigoare a noului Cod penal şi a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (1 februarie 2014), ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, legiuitorul nu ar fi putut să prevadă în cuprinsul Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal că acestea se menţin, în condiţiile în care la data de 1 februarie 2014 nu erau încă dispuse definitiv.S-a arătat că în cuprinsul dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal legiuitorul stabileşte că regimul revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei reglementat în Codul penal anterior este aplicabil în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute în art. 15 alin. (1) din aceeaşi lege.S-a susţinut că interpretarea corelată a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal conduce la concluzia că regimul revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei reglementat în Codul penal anterior este aplicabil doar măsurilor constând în suspendarea condiţionată a executării pedepsei care, la data intrării în vigoare a noului Cod penal, erau deja dispuse prin hotărâri judecătoreşti definitive.În consecinţă, dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal nu pot constitui temeiul legal pentru aplicarea regimului revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei reglementat în Codul penal anterior, în ipoteza în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu era dispusă la data de 1 februarie 2014 printr-o hotărâre judecătorească definitivă, ci a fost dispusă după intrarea în vigoare a noului Cod penal şi a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile.S-a făcut referire la Decizia nr. 748/2016 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 4 mai 2017, în care instanţa constituţională, în examinarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, porneşte de la premisa că sfera de incidenţă a acestor dispoziţii este limitată la suspendarea condiţionată a executării pedepsei, ca măsură aplicată prin hotărâri judecătoreşti definitive înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal şi a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (paragrafele 15 şi 17).În acelaşi timp, incidenţa regimului revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzut în Codul penal anterior este justificată, în viziunea Curţii Constituţionale, de faptul că acest regim era în vigoare la momentul dispunerii suspendării condiţionate a executării pedepsei. Or, în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei, dispusă după intrarea în vigoare a noului Cod penal şi a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, argumentul reţinut de Curtea Constituţională nu îşi păstrează validitatea.De asemenea s-a făcut referire la Decizia nr. 13/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 10 iunie 2015, în care se porneşte de la premisa că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt incidente doar în ipoteza suspendării condiţionate a executării pedepsei, dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă anterior intrării în vigoare a noului Cod penal şi menţinută după intrarea în vigoare a acestuia, iar nu şi în ipoteza în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost dispusă (nu doar menţinută) după intrarea în vigoare a noului Cod penal, conform principiului aplicării legii penale mai favorabile. În viziunea Deciziei nr. 13/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 10 iunie 2015, scopul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal constă în reglementarea situaţiei tranzitorii privind hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi care produceau efecte la data intrării în vigoare a noului Cod penal şi a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în sensul aplicabilităţii dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal pentru o ipoteză în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, iar infracţiunea care determină revocarea a fost săvârşită tot înainte de intrarea în vigoare a acestuia.Spre deosebire de situaţia reglementată prin Decizia nr. 13/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 10 iunie 2015, s-a precizat că sesizarea prealabilă priveşte suspendarea condiţionată a executării pedepsei dispusă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, conform principiului aplicării legii penale mai favorabile, iar infracţiunea care ar determina revocarea este săvârşită sub imperiul noului Cod penal. În acest caz, în temeiul art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, aplicarea tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni prevăzut în noul Cod penal este obligatorie, în absenţa unei reglementări derogatorii explicite.În consecinţă, aplicarea tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni prevăzut în Codul penal anterior, subsecvent revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei (cumulul aritmetic), este exclus prin dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, în absenţa unui temei legal clar prin care legiuitorul să îşi exprime voinţa de a deroga de la aceste dispoziţii. Inaplicabilitatea tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni prevăzut în Codul penal anterior, subsecvent revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei, are drept consecinţă excluderea posibilităţii aplicării regimului revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei în ansamblul său, întrucât, în cadrul aceleiaşi instituţii (revocarea suspendării), nu este posibilă aplicarea, în mod scindat, a condiţiilor revocării suspendării prevăzute în Codul penal anterior şi a tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni prevăzut în noul Cod penal.S-a opinat că soluţia care s-ar impune constă în aplicarea, prin analogie in bonam partem, a dispoziţiilor art. 96 din Codul penal în vigoare, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, sub aspectul condiţiilor revocării şi al tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni [art. 96 alin. (4)-(6) din noul Cod penal].În ceea ce priveşte jurisprudenţa privind art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale s-a arătat că în Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coëme şi alţii împotriva Belgiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că, potrivit jurisprudenţei sale, art. 7 consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege). Dacă acesta interzice în special extinderea câmpului de aplicare a infracţiunilor existente la faptele care, anterior, nu constituiau infracţiuni, el prevede, de asemenea, principiul că legea penală nu trebuie să fie aplicată extensiv în defavoarea persoanei acuzate, de exemplu, prin analogie. Rezultă că legea trebuie să definească clar infracţiunile şi pedepsele pe care le reprimă. Această condiţie este îndeplinită atunci când justiţiabilul poate cunoaşte, din formularea dispoziţiei relevante şi, dacă este necesar, cu ajutorul interpretării instanţelor referitoare la aceasta, ce acte şi omisiuni îi angajează răspunderea penală. Noţiunea de „lege" utilizată în art. 7 corespunde aceluiaşi concept care figurează în alte articole ale Convenţiei; cuprinde dreptul de origine atât legislativă, cât şi jurisprudenţială şi implică cerinţe calitative, inclusiv cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii (hotărârile Cantoni contra Franţei din 15 noiembrie 1996, Culegere 1996-V, p. 1627, § 29; şi S.W. şi C.R. contra Regatului Unit din 22 noiembrie 1995, serie A nr. 335-B şi 335-C, pp. 41-42, § 35 şi, respectiv, pp. 68-69, § 33).Sub un prim aspect, pe baza modului în care sunt formulate dispoziţiile art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, interpretarea acestora în sensul includerii în sfera lor de aplicare a ipotezelor în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, cu titlu de lege penală mai favorabilă, echivalează cu o aplicare extensivă a normei penale cuprinse în art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, în materie de revocare, în defavoarea persoanei acuzate.În condiţiile în care nici din dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi nici din dispoziţiile art. 15 alin. (2) din aceeaşi lege nu rezultă că ipoteza suspendării condiţionate a executării pedepsei dispuse după intrarea în vigoare a noului Cod penal intră sub incidenţa normelor penale cuprinse în art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, includerea acestei ipoteze în sfera de aplicare a normelor penale menţionate şi, deci, aplicarea regimului revocării suspendării reglementat în Codul penal anterior nu se pot realiza decât prin interpretarea extensivă a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, în dezacord cu art. 7 din Convenţie, întrucât operează în defavoarea persoanei acuzate. Interpretarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, în sensul incidenţei acestora în cazul în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost dispusă după data de 1 februarie 2014 cu titlu de lege penală mai favorabilă, nu întruneşte exigenţele previzibilităţii, întrucât nu rezultă nici din dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 187/2012, nici din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi nici din jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.Sub un al doilea aspect, dacă aplicarea extensivă a normei penale prin analogie in malam partem este prohibită de art. 7 din Convenţie, aplicarea extensivă a normei penale in bonam partem este permisă. Aşadar, omisiunea legiuitorului de a reglementa regimul revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei în ipoteza în care suspendarea condiţionată a fost dispusă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, cu titlu de lege penală mai favorabilă, poate fi complinită, în sensul aplicării prin analogie a dispoziţiilor art. 96 din noul Cod penal, întrucât analogia operează în favoarea persoanei acuzate [art. 96 alin. (4)-(6) din Codul penal în vigoare].În primul rând, s-a susţinut că aplicarea dispoziţiilor art. 96 din Codul penal în vigoare operează în favoarea persoanei acuzate, în raport cu dispoziţiile art. 83 din Codul penal din 1969, din punct de vedere al condiţiilor revocării suspendării (noul Cod penal nu permite revocarea suspendării în cazul în care pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune este amenda).În al doilea rând, s-a susţinut că aplicarea dispoziţiilor art. 96 din noul Cod penal operează în favoarea persoanei acuzate din punctul de vedere al tratamentului sancţionator, în cazul în care pluralitatea de infracţiuni îmbracă forma pluralităţii intermediare.Din ambele puncte de vedere, a admite aplicarea dispoziţiilor mai severe, defavorabile, ale art. 83 din Codul penal din 1969 în materia revocării suspendării condiţionate, în condiţiile în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei a putut fi dispusă după data de 1 februarie 2014 exclusiv cu titlu de lege penală mai favorabilă, înseamnă a transforma principiul aplicării legii penale mai favorabile în contrariul său.VII. Dispoziţii legale incidenteLegea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penalCapitolul III - Dispoziţii privind aplicarea şi executarea sancţiunilor penaleArt. 10Tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.(...)Art. 15
(1) Măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal.
(2) Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.Art. 16
(1) Măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare.Codul penal din 1969 Articolul 83Revocarea în cazul săvârşirii unei infracţiuni
(1) Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.(...)Codul penal în vigoare Articolul 96Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (...)
(4) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.
(5) Pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară.VIII. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la admisibilitatea sesizării S-a susţinut că admisibilitatea unei sesizări formulate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a trei cerinţe: instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii sau să nu facă obiectul unui asemenea recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării să depindă soluţionarea pe fond a cauzei. În cauză s-a constatat că, deşi sesizarea răspunde unora dintre criteriile de admisibilitate, nu este îndeplinită condiţia esenţială a existenţei unei chestiuni de drept ce ar necesita lămuriri sau interpretări. Această condiţie de admisibilitate a fost consacrată în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016, şi Decizia nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016), considerându-se că este admisibilă întrebarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile doar în cazul unei dificultăţi reale de interpretare a textelor de lege, care este de natură a naşte o îndoială rezonabilă asupra conţinutului acestora. Sesizarea admisibilă urmăreşte cunoaşterea înţelesului exact al normei, clarificarea sensului şi scopului acesteia, astfel încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate. Referitor la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, s-a constatat că nu reprezintă o reală problemă generată de dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale ori de opinii divergente exprimate şi argumentate în doctrină. Astfel, raportat la situaţia juridică premisă - existenţa unei suspendări condiţionate dispuse în baza Codului penal anterior, ca efect al legii penale mai favorabile, după intrarea în vigoare a Codului penal - în actuala reglementare nu mai este prevăzută această măsură de individualizare judiciară a executării pedepsei reglementată în dispoziţiile art. 81 - art. 86 din Codul penal din 1969. Sistemul de sancţionare prevăzut în art. 83 alin. (1) din Codul penal din 1969 pentru situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare al suspendării condiţionate presupunea revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, instanţa de judecată urmând să dispună executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopea cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune (cumulul aritmetic al pedepselor). În soluţionarea conflictului de legi rezultat din intrarea în vigoare a noului Codul penal, legiuitorul, prin introducerea art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a stabilit că măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, iar regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969. Aşadar, art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi regimul juridic pe care îl instituie reprezintă în mod evident o opţiune legală expresă în soluţionarea conflictului de legi în timp în materia aspectelor legate de aplicarea legii penale mai favorabile intervenite însă după rămânerea definitivă a unei hotărâri prin care s-a dispus, ca modalitate de individualizare a executării pedepsei, suspendarea condiţionată. Pe de altă parte, s-a precizat că soluţionarea problemei de drept îşi găseşte lămurirea, mutatis mutandis, într-o decizie anterioară a instanţei supreme. Astfel, modul în care trebuie aplicate dispoziţiile legale în chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări reiese din considerentele Deciziei nr. 13 din 6 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 10 iunie 2015, în care instanţa supremă a arătat, între altele, că prin art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal legiuitorul a prezumat că suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate în condiţiile reglementării anterioare este mai favorabilă, nefiind necesară modificarea acesteia ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod penal, care nu mai prevede o astfel de modalitate de executare a pedepsei. Din conţinutul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal rezultă că temeiul legal al revocării suspendării condiţionate ca efect al săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare îl constituie, potrivit voinţei legiuitorului art. 83 alin. (1) din Codul penal anterior, fără a putea face distincţie între dispoziţia de revocare şi tratamentul sancţionator impus de acelaşi text de lege. Prin urmare, în condiţiile în care Codul penal în vigoare nu mai reglementează instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei şi în lipsa oricărei dispoziţii legale contrare, acesteia nu îi pot fi aplicate, prin analogie, dispoziţiile din Codul penal în vigoare penal referitoare la regimul suspendării sub supraveghere, inclusiv sub aspectul revocării, motiv pentru care, într-o astfel de ipoteză, stabilirea şi executarea pedepsei nu se pot realiza în condiţiile art. 96 alin. (5) din Codul penal. În plus, s-a arătat că aplicarea tratamentului sancţionator prevăzut de art. 83 alin. (1) din Codul penal anterior (care presupune executarea în întregime a pedepsei în privinţa căreia s-a dispus revocarea suspendării condiţionate alături de pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune, chiar dacă nu sunt îndeplinite, conform legii penale noi, condiţiile recidivei postcondamnatorii, ci acelea ale pluralităţii intermediare) nu contravine Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 372 din 20 mai 2014, paragrafele 45 şi 49, care, consacrând interdicţia creării unei lex tertia, se referă exclusiv la interpretarea pe cale judiciară, ce vizează doar instanţele de judecată, nu şi legiuitorul. Cu privire la măsura suspendării condiţionate s-a menţionat că noua politică penală concepută de legiuitor (care nu a mai reglementat în Codul penal actual instituţia respectivă) se reflectă în art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care prevede, prin norme clare, nesusceptibile de interpretări din partea instanţelor judecătoreşti, menţinerea efectelor acesteia până la epuizarea lor, conform legii penale vechi, dar şi aplicarea regimului specific prevăzut de aceeaşi lege, inclusiv sub aspectul revocării. Cum însă art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal reprezintă normă tranzitorie, articolul vizează doar situaţia suspendării condiţionate dispuse anterior intrării în vigoare a noului Cod penal, aşadar nu este aplicabil în mod direct ipotezei evocate în sesizare, dar pentru egalitate de tratament, raţionamentul este identic. Pe cale de consecinţă, stabilirea şi executarea pedepsei conform prevederilor art. 83 alin. (1) din Codul penal din 1969 corespund voinţei legiuitorului şi astfel nu contravin prevederilor art. 5 din Codul penal în vigoare în interpretarea constatată a fi constituţională. O instituţie aplicată în baza legii care o reglementează într-un mod mai favorabil trebuie preluată în integralitate, atât sub aspectul condiţiilor de aplicare, cât şi al regimului şi efectelor. Dimpotrivă, în opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, abordarea propusă de instanţa de trimitere în soluţionarea problemei de drept este contrară interpretării date dispoziţiilor art. 5 din Codul penal de către instanţa de contencios constituţional, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 10 iunie 2015, cu atât mai mult cu cât instituţia suspendării condiţionate nu mai are corespondent în legea nouă, iar caracterul mai favorabil este de necontestat. IX. Opinia judecătorului-raportor Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul admiterii sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală prin Încheierea de şedinţă din data de 7 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.780/202/2017 (2.031/2018), şi stabilirii că, indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare, regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în baza art. 81 din Codul penal din 1969, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, printr-o hotărâre pronunţată după 1 februarie 2014, se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal actual, inclusiv sub aspectul revocării sau anularii acesteia, fiind cel prevăzut de Codul penal din 1969. Judecătorul-raportor a apreciat că o instituţie aplicată în baza legii care o reglementează într-o manieră mai favorabilă va produce consecinţe generate de acea lege atât sub aspectul condiţiilor de aplicare, cât şi al regimului şi efectelor. Doar legiuitorul, printro dispoziţie expresă, ar putea institui derogări de la această regulă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală prin Încheierea de şedinţă din data de 7 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.780/202/2017 (2.031/2018), raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: A. Cu privire la admisibilitatea sesizării În conformitate cu art. 475 din Codul de procedură penală: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată". Ca urmare, admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerinţe: – instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;

– soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării;

– chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare.În speţă, sunt îndeplinite toate cele trei cerinţe anterior enunţate. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală este învestită, în Dosarul nr. 5.780/202/2017, cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi împotriva Sentinţei penale nr. 182 din data de 6 iunie 2018, pronunţată de Judecătoria Călăraşi în Dosarul nr. 5.780/202/2017, privind pe inculpatul P. H., iar rezolvarea dată chestiunii de drept ce face obiectul trimiterii preliminare este susceptibilă a avea consecinţe juridice directe asupra modului de soluţionare a cauzei. O chestiune asupra căreia instanţele de judecată au puncte de vedere diferite reprezintă o veritabilă problemă de drept în sensul art. 475 din Codul de procedură penală. Din cele ce precedă rezultă că instanţele de judecată consultate au avut puncte de vedere diferite cu privire la soluţia ce ar urma să fie dată problemei de drept:

– Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, Judecătoria Lehliu-Gară, Judecătoria Alexandria, Tribunalul Ialomiţa şi instanţele arondate, Tribunalul Bacău şi Judecătoria Moineşti, Tribunalul Neamţ, Judecătoria Roman, Curtea de Apel Braşov, Tribunalul Braşov, Judecătoria Zărneşti, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Judecătoria Bistriţa, Judecătoria Năsăud, Judecătoria Târgu Lăpuş, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinţi, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Tribunalul Olt, Judecătoria Slatina, Judecătoria Caracal, Judecătoria Constanţa, Judecătoria Măcin, Curtea de Apel Galaţi, Judecătoria Adjud şi Judecătoria Panciu, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti şi instanţele arondate, Curtea de Apel Suceava, Judecătoria Reghin, Judecătoria Târnăveni, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Timiş, Judecătoria Arad, Judecătoria Timişoara, Judecătoria Lugoj au susţinut că regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969 indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare, şi în cazul în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a Codului penal actual, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile. Aceeaşi soluţie a problemei de drept a fost argumentată în punctele de vedere trimise de către Universitatea de Vest din Timişoara - Facultatea de Drept - Centrul de Cercetări în Ştiinţe Penale, Universitatea Babeş-Bolyai - Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti - Facultatea de Drept şi în opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (care însă a solicitat respingerea ca inadmisibilă a sesizării deoarece, deşi susţine această interpretare, nu există o veritabilă problemă de drept);

– Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, Judecătoria Sector 3 Bucureşti, Judecătoria Sector 6 Bucureşti, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Roşiori de Vede, Tribunalul Gorj - Secţia penală, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Oneşti, Tribunalul Maramureş şi Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Babadag, Tribunalul Caraş-Severin - Secţia penală, Judecătoria Caransebeş au susţinut că regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării, nu este cel prevăzut de Codul penal din 1969, indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare, în cazul în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a Codului penal actual, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, pentru acest regim urmând a fi aplicate, prin analogie, în favoarea inculpatului, dispoziţiile din noul Cod penal, referitoare la suspendarea sub supraveghere. Aceeaşi soluţie a problemei de drept a fost argumentată de către Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informare juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Din verificările efectuate a rezultat că problema de drept ce face obiectul sesizării nu a primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-o decizie de recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, aflat în curs de soluţionare. Situaţia reglementată prin Decizia nr. 13/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 10 iunie 2015, este diferită de sesizarea prezentă care priveşte suspendarea condiţionată a executării pedepsei dispusă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, conform principiului aplicării legii penale mai favorabile, iar infracţiunea care ar determina revocarea este săvârşită sub imperiul Codului penal în vigoare. B. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare sa solicitat Problema de drept, pusă în discuţie de sesizarea instanţei de trimitere, este de a stabili dacă art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal se opune aplicării art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare a suspendării condiţionate a executării pedepsei dispusă de Codul penal din 1969 (ca lege mai favorabilă), suspendare a executării pedepsei aplicată după intrarea în vigoare a Codului penal actual. Prin introducerea art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, legiuitorul a stabilit, în soluţionarea conflictului de legi rezultat din intrarea în vigoare a Codului penal actual, că măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, iar regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia. Aşadar, art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi regimul juridic pe care îl instituie reprezintă opţiunea legală expresă în soluţionarea conflictului de legi în timp, în materia aspectelor legate de aplicarea legii penale mai favorabile intervenite însă după rămânerea definitivă a unei hotărâri prin care s-a dispus, ca modalitate de individualizare a executării pedepsei, suspendarea condiţionată. O instituţie aplicată în baza legii care o reglementează întro manieră mai favorabilă va produce consecinţe generate de acea lege atât sub aspectul condiţiilor de aplicare, cât şi al regimului şi efectelor. Doar legiuitorul, printr-o dispoziţie expresă, ar putea institui derogări de la această regulă. O instituţie juridică (în cauză suspendarea condiţionată) nu îşi poate lua condiţiile de aplicare dintr-o lege, iar regimul şi efectele dintr-o altă lege. Aplicarea legii penale mai favorabile, pe baza sistemului aprecierii globale (Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), nu permite ca o instanţă să dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei potrivit legii vechi, dar să îi asocieze regimul prevăzut de legea nouă. În consecinţă, aplicarea regulilor referitoare la revocarea sau anularea suspendării condiţionate dispuse în baza Codului penal din 1969 (ca lege mai favorabilă), după intrarea în vigoare a Codului penal în vigoare, nu este urmarea aplicării unor dispoziţii penale prin analogie in malam partem. Cele două cazuri de revocare ori anulare a suspendării condiţionate, pentru ipoteza unei suspendări a executării pedepsei aplicate anterior intrării în vigoare a Codului penal actual şi pentru ipoteza unei suspendări a executării pedepsei aplicate după intrarea în vigoare a Codului penal actual, dar dispusă conform art. 81 din Codul penal din 1969 ca lege mai favorabilă, sunt identice din punctul de vedere al raţiunii legiuitorului. Aplicarea regimului juridic asociat de legea nouă suspendării sub supraveghere ar conduce la o diferenţă de tratament nejustificată între condamnaţii ale căror pedepse cu suspendare condiţionată au fost definitiv aplicate sub legea veche [pentru care se aplică art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal] şi cei în cazul cărora o condamnare similară a fost dispusă după intrarea în vigoare a noului Cod penal. Dacă s-ar proceda astfel, s-ar ajunge ca aceleiaşi instituţii juridice (măsura suspendării executării pedepsei) să i se aplice atât legea veche, cât şi legea nouă. Aplicarea legii în acest mod ar reprezenta o combinaţie de dispoziţii mai favorabile, care nu poate fi admisă în interpretarea dată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014. În procesul de stabilire a legii penale mai favorabile instanţa trebuie să aibă în vedere nu numai condiţiile, prevăzute în legile supuse comparaţiei, prin care inculpatul ar putea beneficia de aplicarea unei instituţii ale cărei efecte imediate ar conduce la o situaţie mai blândă, ci şi efectele definitive ale aplicării instituţiei respective. Toate aceste aspecte sunt analizate pentru a identifica legea penală mai favorabilă în mod global, astfel cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014. Odată ce a fost determinată ca fiind mai favorabilă legea în vigoare la data comiterii faptei (Codul penal din 1969), cadrul în care se vor produce efectele ulterioare provizorii ori definitive ale măsurii a fost stabilit şi nu s-ar mai putea modifica ulterior prin aplicarea dispoziţiilor unei alte legi care a fost supusă comparaţiei pentru determinarea legii mai favorabile, dar care nu a fost aleasă ca fiind mai favorabilă. Revocarea măsurii suspendării condiţionate a executării pedepsei este ulterioară dispunerii acesteia şi reprezintă o consecinţă a comportamentului necorespunzător al condamnatului în raport cu prevederile legii aplicabile lui (lege care a fost aleasă ca mai favorabilă). Odată ce în raport cu infracţiunea comisă şi cu măsura de individualizare a pedepsei a fost determinată, în mod global, ca fiind mai favorabilă legea veche nu ar mai fi posibil ca ulterior, în cazul comiterii din nou a unei infracţiuni, pe durata termenului de încercare, să fie aplicabilă legea nouă deoarece ar prevedea condiţii mai favorabile în ceea ce priveşte incidenţa revocării măsurii suspendării sau efectele acesteia. Dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal nu pot servi drept temei pentru aplicarea tratamentului penal de la recidivă ori pluralitate intermediară, chiar dacă infracţiunile ce compun pluralitatea se găsesc în ipoteza textului respectiv. Până a vedea ce reguli se vor aplica pluralităţii de infracţiuni este necesar ca mai întâi pedeapsa a cărei executare a fost suspendată să devină executabilă (în speţă ca efect al revocării). Revocarea măsurii suspendării executării pedepsei se va face în condiţiile legii aplicabile în cauză. În acest caz efectul revocării va fi cel prevăzut în dispoziţiile din legea aplicabilă [în cauză art. 83 alin. (1) din Codul penal din 1969] şi care au caracter special în raport cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. În acord cu dispoziţiile art. 83 alin. (1) din Codul penal din 1969, atât pedeapsa a cărei suspendare a fost revocată, cât şi pedeapsa pentru noua infracţiune se vor executa fără a fi contopite. Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzut de art. 81-84 din Codul penal din 1969, inclusiv sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, chiar şi atunci când suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a Codului penal actual, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile. Indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare, regimul juridic al revocării sau anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei, aplicată în baza art. 81 din Codul penal din 1969, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, printr-o hotărâre pronunţată după 1 februarie 2014, se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal actual, fiind cel prevăzut de Codul penal din 1969. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală prin Încheierea de şedinţă din data de 7 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.780/202/2017 (2.031/2018), prin care se solicită dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dacă regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare, şi în cazul în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a Codului penal actual, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile". Va stabili că, indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare, regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza art. 81 din Codul penal din 1969, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, printr-o hotărâre pronunţată după 1 februarie 2014, se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal actual, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, fiind cel prevăzut de Codul penal din 1969. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală prin Încheierea de şedinţă din data de 7 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.780/202/2017 (2.031/2018), prin care se solicită dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dacă regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare, şi în cazul în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a Codului penal actual, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile". Stabileşte că, indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare, regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza art. 81 din Codul penal din 1969, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, printr-o hotărâre pronunţată după 1 februarie 2014, se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal actual, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, fiind cel prevăzut de Codul penal din 1969. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 mai 2019. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător DANIEL GRĂDINARU Magistrat-asistent, Manuela-Magdalena Dolache