DECIZIE Nr.
122 din 19 februarie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 282 1, art. 299, art. 317, art. 318
si art. 322 din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 298 din 16 aprilie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2821, 299, 317, 318 şi 322 din Codul de procedură civilă, excepţie
ridicată de Gheorghe Şerban Marian în Dosarul nr. 5.642/62/2007 al Tribunalului
Braşov - Secţia civilă.
La apelul nominal se prezintă apărătorul autorului
excepţiei, cu delegaţie la dosar, lipsind celelalte părţi, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi
acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul autorilor excepţiei solicită admiterea
acesteia, susţinând oral concluziile scrise depuse la instanţa care a sesizat
Curtea.
Reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate,
apreciind că se impune păstrarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în
materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 27 septembrie 2007, pronunţată în Dosarul
nr. 5.642/62/2007 Tribunalul Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2821, art. 299, art. 317, art.
318 şi art. 322 din Codul de procedură civilă.
Excepţia a fost ridicată într-o cauză având ca obiect o
contestaţie în anulare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele de lege criticate sunt neconstituţionale,
deoarece din conţinutul lor rezultă că justiţiabilul care a avut o soluţie
favorabilă la instanţa de fond într-o cauză ce nu este supusă apelului nu are
nicio cale de atac împotriva unei hotărâri defavorabile pronunţate în recurs.
In felul acesta, pentru partea care nu a declarat recurs, pentru că nu avea
interes deoarece câştigase procesul în faţa instanţei de fond, procesul se
rezumă la un singur grad de jurisdicţie, şi anume judecata la prima instanţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la
jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului apreciază
că textele de lege criticate sunt constituţionale, deoarece nu înlătură
posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justiţiei şi de a se
prevala de toate garanţiile pe care le presupune un proces echitabil. Pe de
altă parte, în baza prevederilor art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din
Constituţie, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură şi
modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât
accesul liber la justiţie nu înseamnă în toate cazurile accesul la toate
structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului autorului excepţiei, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate
la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl constituie prevederile art. 2821, 299, 317, 318 şi 322 din Codul de
procedură civilă, care au următorul cuprins:
-Art. 2821: „Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă
instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de
întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei
inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materie comercială, acţiunile
posesorii, precum şi cele referitoare la înregistrările în registrele de stare
civilă, luarea măsurilor asigurătorii şi în alte cazuri prevăzute de lege.
Hotărârile instanţelor judecătoreşti prin care se
soluţionează plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei
publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate
nu sunt supuse apelului, dacă legea nu prevede altfel.";
- Art. 299: „Hotărârile date
fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de
lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse
recursului. Dispoziţiile art. 282 alin. 2 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Recursul se soluţionează de instanţa imediat
superioară celei care a pronunţat hotărârea în apel.";
- Art. 317: „Hotărârile
irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate
mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau
recursului:
1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua
când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu
călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită
pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate
prin cererea de recurs, dar instanţa Ie-a respins pentru că aveau nevoie de
verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost
judecat în fond.";
-Art. 318: „Hotărârile
instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată
este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul
sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre
motivele de modificare sau de casare.";
- Art. 322: „Revizuirea unei
hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a
unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate
cere în următoarele cazuri:
1. dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii
potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire;
2. dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu
s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult
decât s-a cerut;
3. dacă obiectul pricinii nu se află în fiinţă;
4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat
parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare
la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în
cursul sau în urma judecăţii ori dacă un magistrat a fost sancţionat
disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în
acea cauză;
5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit
înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o
împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a
modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei
revizuire se cere;
6. dacă statul ori alte persoane juridice de drept
public sau de utilitate publică, dispăruţii, incapabilii sau cei puşi sub
curatelă nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei
însărcinaţi să-i apere;
7. dacă există hotărâri definitive potrivnice date
de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină,
între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate;
Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când
hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs. In cazul când una dintre
instanţe este Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire se va
judeca de această instanţă;
8. dacă partea a fost împiedicată să se înfăţişeze
la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai
presus de voinţa sa;
9. dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei
hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă
să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii
pronunţate."
Excepţia este raportată la dispoziţiile constituţionale
ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi ale art. 129 privind
folosirea căilor de atac. Autorul excepţiei apreciază că se aduce atingere şi
prevederilor art. 6 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, însă Curtea
observă că, în realitate, autorul face referire la dispoziţiile art. 6 privind
dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia, Curtea constată că aceasta este
neîntemeiată. Astfel, textele de lege criticate sunt norme de procedură pe care legiuitorul este
abilitat să le instituie în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, cu
condiţia ca acestea să nu contravină principiilor consacrate de Legea
fundamentală.
Curtea reţine că atât accesul la justiţie, cât şi
folosirea căilor de atac se exercită în formele şi condiţiile procedurale
instituite prin lege. Astfel, chiar dacă recursul este declarat de partea
potrivnică, autorul excepţiei are dreptul de a-şi formula apărările pe care le
consideră necesare şi de a combate probele adversarului în faţa instanţei care
judecă această cale de atac.
Totodată, Curtea Constituţională a stabilit prin
Decizia Plenului nr.1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16
martie 1994, că accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate
cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.
De asemenea, Curtea a statuat prin Decizia nr. 522 din
11 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 993
din 9 noiembrie 2005, că prin dispoziţiile şi principiile Legii fundamentale nu
s-a prevăzut obligativitatea existenţei triplului grad de jurisdicţie şi că
reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea
gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile
naţionale, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs
efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un
grad de jurisdicţie. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în
jurisprudenţa sa, a statuat că dreptul de acces la tribunale nu este absolut şi
că, fiind vorba despre un drept pe care convenţia l-a recunoscut fără să îl
definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor
implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui
drept (Cauza Golder împotriva Regatului Unit, 1975).
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2821, art. 299, art. 317, art. 318 şi art. 322 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Şerban Marian în Dosarul nr.
5.642/62/2007 al Tribunalului Braşov - Secţia civilă.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 februarie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Cătălina Turcu