DECIZIE Nr. 131 din 3 aprilie 2003
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin.
(3), (5) si (6) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si
regimul refugiatilor in Romania, aprobata si modificata prin Legea nr.
323/2001, precum si ale art. 16 alin. (1) si (2) si ale art. 17 alin. (1), (3)
si (4) din Hotararea Guvernului nr. 622/2001 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Ordonantei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul
si regimul refugiatilor in Romania
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 271 din 18 aprilie 2003

Costica Bulai - presedinte
Nicolae Cochinescu - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Petre Ninosu - judecator
Serban Viorel Stanoiu - judecator
Lucian Stangu - judecator
Ioan Vida - judecator
Florentina Balta - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent sef
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 16 alin. (3), (5) si (6) din Ordonanta Guvernului nr.
102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania, aprobata si
modificata prin Legea nr. 323/2001, precum si ale art. 16 alin. (1) si (2) si
ale art. 17 alin. (1), (3) si (4) din Hotararea Guvernului nr. 622/2001 pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei Guvernului nr.
102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania, exceptie ridicata
de Mohammad Al Ali din Siria in Dosarul nr. 15.133/2001 al Judecatoriei
Sectorului 3 Bucuresti, Asef Sari din Turcia, Anwar Hossain din Bangladesh si
Nezir Gamel Akile Al Nashe din Irak in dosarele nr. 11.082/2002, nr. 9.851/2002
si nr. 13.027/2002 ale Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti.
La apelul nominal raspunde, pentru Asef Sari din Turcia si Nezir Gamel
Akile Al Nashe din Irak, avocatul Eugenia Crangariu. Lipsesc ceilalti autori ai
exceptiei si partea Oficiul National pentru Refugiati, fata de care procedura
de citare este legal indeplinita.
Curtea, avand in vedere ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata in
dosarele nr. 320C/2002, nr. 373C/2002, nr. 375C/2002 si nr. 439C/2002 are un continut
identic, pune in discutie, din oficiu, problema conexarii cauzelor.
Avocatul nu se opune conexarii cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public, avand in vedere art. 164 din Codul de
procedura civila, nu se opune conexarii dosarelor.
Curtea, in temeiul dispozitiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992,
republicata, coroborate cu cele ale art. 164 din Codul de procedura civila,
dispune conexarea dosarelor nr. 373C/2002, nr. 375C/2002 si nr. 439C/2002 la
Dosarul nr. 320C/2002, care este primul inregistrat.
Avocatul Eugenia Crangariu solicita admiterea exceptiei de
neconstitutionalitate pentru motivele invocate cu ocazia ridicarii exceptiei in
fata instantelor judecatoresti, motive depuse in scris la dosare.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca fiind
neintemeiata, a exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16
alin. (3), (5) si (6) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000. Referitor la
exceptia de neconstitutionalitate a art. 17 alin. (1), (3) si (4) din Hotararea
Guvernului nr. 622/2001, avand in vedere prevederile constitutionale ale art.
144 lit. c) si dispozitiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicata, arata ca aceasta este inadmisibila.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarelor, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 1 februarie 2002, pronuntata in Dosarul nr. 15.133/2001
de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti, si incheierile din 22 august 2002, 8
august 2002 si 7 octombrie 2002, pronuntate in dosarele nr. 11.082/2002, nr.
9.851/2002 si nr. 13.027/2002 de Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti, Curtea
Constitutionala a fost sesizata cu exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 16 alin. (3), (5) si (6) din Ordonanta Guvernului nr.
102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania, aprobata si
modificata prin Legea nr. 323/2001, precum si ale art. 16 alin. (1) si (2) si
ale art. 17 alin. (1), (3) si (4) din Hotararea Guvernului nr. 622/2001 pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei Guvernului nr.
102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania. Exceptia a fost
ridicata de Mohammad Al Ali din Siria, Asef Sari din Turcia, Anwar Hossain din
Bangladesh si Nezir Gamel Akile Al Nashe din Irak.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorii acesteia sustin ca
dispozitiile de lege criticate contravin prevederilor constitutionale ale art.
18 alin. (1) si (2), cu trimitere la art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (1), art.
16 alin. (1) si (2), art. 21, 22, 23, 24, 49 si 51. De asemenea, apreciaza ca
sunt incalcate prevederile art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, art. 1 din Conventia de la
Geneva din 1951 privind Statutul refugiatilor, precum si paragrafele nr. 190,
192, 195 - 197, 201 si 203 - 205 din Manualul Inaltului Comisariat al
Natiunilor Unite pentru Refugiati. In acest sens, arata ca, reglementand
procedura de solutionare a unei noi cereri de acordare a statutului de
refugiat, acest text de lege instituie o discriminare fata de procedura primei
cereri si aduce atingere insasi substantei dreptului de a promova o noua cerere
pentru protectie umanitara conditionata.
Instantele de judecata apreciaza ca textele de lege criticate nu contravin
prevederilor constitutionale invocate. Astfel, considera ca dispozitiile art.
16 alin. (3), (5) si (6) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 instituie o
procedura speciala, derogatorie, ulterioara si completatoare procedurii
considerate de drept comun, care vine sa asigure garantii in plus
solicitantului de azil.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,
incheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor doua Camere ale
Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra
exceptiei de neconstitutionalitate ridicate, iar in conformitate cu art. 18^1
din Legea nr. 35/1997, cu modificarile ulterioare, a fost solicitat punctul de
vedere al institutiei Avocatul Poporului.
Presedintele Camerei Deputatilor considera ca textele de lege criticate
sunt in deplina concordanta cu prevederile constitutionale invocate.
Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata,
deoarece dispozitiile legale criticate nu contravin prevederilor
constitutionale si nici reglementarilor internationale invocate.
Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra
exceptiei ridicate.
Avocatul Poporului considera ca textele de lege criticate nu incalca
prevederile constitutionale invocate.
CURTEA,
examinand incheierile de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei
Deputatilor, ale Guvernului si cele ale institutiei Avocatul Poporului,
rapoartele intocmite in cauze de judecatorul-raportor, sustinerile partii prezente,
sustinerile partilor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate,
raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr.
47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144
lit. c) din Constitutie, precum si celor ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 si
23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de
neconstitutionalitate cu care a fost sesizata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.
16 alin. (3), (5) si (6) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul
si regimul refugiatilor din Romania, aprobata si modificata prin Legea nr.
323/2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 342 din 27
iunie 2001, precum si cele ale art. 16 alin. (1) si (2) si ale art. 17 alin.
(1), (3) si (4) din Hotararea Guvernului nr. 622/2001 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Ordonantei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul
si regimul refugiatilor in Romania, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 396 din 18 iulie 2001.
Art. 16 alin. (3), (5) si (6) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 are
urmatoarea redactare: "(3) O noua cerere de acordare a statutului de
refugiat poate fi depusa numai daca a fost pronuntata o hotarare definitiva si
irevocabila asupra cererii anterioare si numai daca sunt indeplinite alternativ
urmatoarele conditii:
a) pe parcursul procedurii de solutionare a cererii anterioare au aparut
elemente noi care nu au putut fi prezentate, din motive neimputabile
solicitantului, cu conditia ca aceste elemente sa nu fie rezultatul unor
actiuni provocate in scopul obtinerii unei forme de protectie din partea
statului roman. Solicitantul este obligat sa faca dovada existentei noilor
motive invocate si a imposibilitatii prezentarii lor cu ocazia solutionarii
cererii anterioare;
b) au survenit transformari de ordin politic, social, militar sau
legislativ in tara de origine, de natura a avea consecinte grave pentru
solicitant. [...]
(5) Hotararea se pronunta in termen de 5 zile, numai in baza noii cereri
depuse, motivata corespunzator, si a documentatiei prezentate anterior de
solicitant si se comunica, in scris, de indata acestuia.
(6) Hotararea prin care se acorda accesul la solutionarea unei noi cereri
de acordare a statutului de refugiat are ca efect si anularea dispozitiei de a
parasi teritoriul Romaniei, prevazuta in hotararea anterioara, solicitantul
urmand sa beneficieze de drepturile prevazute la art. 13."
In sustinerea neconstitutionalitatii acestor texte de lege, se invoca
incalcarea urmatoarelor prevederi constitutionale:
- Art. 11 alin. (2): "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit
legii, fac parte din dreptul intern.";
- Art. 16 alin. (1) si (2): "(1) Cetatenii sunt egali in fata legii si
a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege."
- Art. 18: "(1) Cetatenii straini si apatrizii care locuiesc in
Romania se bucura de protectia generala a persoanelor si a averilor, garantata
de Constitutie si de alte legi.
(2) Dreptul de azil se acorda si se retrage in conditiile legii, cu
respectarea tratatelor si a conventiilor internationale la care Romania este
parte.";
- Art. 20 alin. (1): "Dispozitiile constitutionale privind drepturile
si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu
Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate
la care Romania este parte.";
- Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru
apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.";
- Art. 22: "(1) Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate
fizica si psihica ale persoanei sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii si nici unui fel de pedeapsa sau de
tratament inuman ori degradant.
(3) Pedeapsa cu moartea este interzisa.";
- Art. 23: "(1) Libertatea individuala si siguranta persoanei sunt
inviolabile.
(2) Perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt permise
numai in cazurile si cu procedura prevazute de lege.
(3) Retinerea nu poate depasi 24 de ore.
(4) Arestarea se face in temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o
durata de cel mult 30 de zile. Asupra legalitatii mandatului, arestatul se
poate plange judecatorului, care este obligat sa se pronunte prin hotarare
motivata. Prelungirea arestarii se aproba numai de instanta de judecata.
(5) Celui retinut sau arestat i se aduc de indata la cunostinta, in limba
pe care o intelege, motivele retinerii sau ale arestarii, iar invinuirea, in
cel mai scurt termen; invinuirea se aduce la cunostinta numai in prezenta unui
avocat, ales sau numit din oficiu.
(6) Eliberarea celui retinut sau arestat este obligatorie, daca motivele
acestor masuri au disparut.
(7) Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa in
libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune.
(8) Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare,
persoana este considerata nevinovata.
(9) Nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile
si in temeiul legii.";
- Art. 24: "(1) Dreptul la aparare este garantat.
(2) In tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un
avocat, ales sau numit din oficiu.";
- Art. 49: "(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate
fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea
sigurantei nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a
drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale;
prevenirea consecintelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit
de grav.
(2) Restrangerea trebuie sa fie proportionala cu situatia care a
determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertatii.";
- Art. 51: "Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor
este obligatorie."
De asemenea, mai sunt invocate urmatoarele prevederi din reglementari
internationale:
- Art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale, potrivit carora: "Orice persoana are dreptul la
judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei
sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care
va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter
civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate
impotriva sa. Hotararea trebuie sa fie pronuntata in mod public, dar accesul in
sala de sedinta poate fi interzis presei si publicului pe intreaga durata a
procesului sau a unei parti a acestuia in interesul moralitatii, al ordinii
publice ori al securitatii nationale intr-o societate democratica, atunci cand
interesele minorilor sau protectia vietii private a partilor la proces o impun,
sau in masura considerata absolut necesara de catre instanta atunci cand, in
imprejurari speciale, publicitatea ar fi de natura sa aduca atingere
intereselor justitiei.";
- Art. 31 si 33 din Conventia privind statutul refugiatilor incheiata la
Geneva in 1951:
- Art. 31: "Refugiati aflati ilegal in tara de primire
1. Statele contractante nu vor aplica sanctiuni penale, pe motivul intrarii
sau sederii lor ilegale, refugiatilor care, sosind direct din teritoriul unde
viata sau libertatea lor erau amenintate in sensul prevazut de art. 1, intra
sau se gasesc pe teritoriul lor fara autorizatie, sub rezerva prezentarii lor
fara intarziere la autoritati pentru a le expune motivele, recunoscute ca
valabile, ale intrarii sau prezentei lor ilegale.
2. Statele contractante nu vor aplica, in ce priveste deplasarile acestor
refugiati, alte restrictii decat acelea care sunt necesare; aceste restrictii
vor fi aplicate numai pana la reglementarea statutului lor de refugiati in tara
respectiva sau pana la obtinerea admiterii in alta tara. In vederea acestei
ultime admiteri, statele contractante vor acorda acestor refugiati un termen
rezonabil si toate facilitatile necesare.";
- Art. 33: "Interdictia de expulzare si returnare
1. Nici un stat contractant nu va expulza sau returna, in nici un fel, un
refugiat peste frontierele teritoriilor unde viata sau libertatea sa ar fi
amenintate pe motiv de rasa, religie, nationalitate, apartenenta la un anumit
grup social sau opinii politice.
2. Beneficiul prezentei dispozitii nu va putea totusi fi invocat de catre
un refugiat fata de care ar exista motive serioase de a fi considerat ca un
pericol pentru securitatea tarii unde se gaseste sau care, fiind condamnat
definitiv pentru o crima sau un delict deosebit de grav, constituie o
amenintare pentru comunitatea tarii respective."
In fine, autorii exceptiei mai sustin ca textul de lege criticat contravine
principiului impartirii sarcinii probei si beneficiului dubiului, asa cum este
reglementat in paragrafele nr. 190, 192, 195, 196, 197, 201, 203, 204 si 205
din Manualul Inaltului Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati.
Examinand exceptia, Curtea constata ca dispozitiile legale criticate sunt
constitutionale.
Astfel, referitor la critica ce vizeaza infrangerea art. 16 alin. (1) si
(2) din Constitutie, care reglementeaza egalitatea cetatenilor in fata legii si
a autoritatilor publice, Curtea constata ca prevederea constitutionala
mentionata este inaplicabila in cauza, deoarece are in vedere persoane care au
calitatea de cetatean roman.
In legatura cu sustinerea privind incalcarea prevederilor art. 18 alin. (1)
din Constitutie, Curtea observa ca, intre drepturile refugiatilor si ale
persoanelor care au dobandit o forma de protectie, legea romana prevede:
liberul acces la instantele de judecata - art. 23 alin. (1) lit. l), dreptul de
a fi asistat sau de a fi reprezentat de un avocat si de a i se asigura, in mod
gratuit, un interpret pe intreaga durata a procedurii de acordare a statutului
de refugiat - art. 13 alin. (1) lit. b), precum si dreptul de a nu fi expulzat
sau returnat ("non-refoulement"), cu exceptiile stabilite prin lege -
art. 23 alin. (1) lit. m). Asa fiind, nu exista contrarietate intre textele
criticate si prevederile constitutionale invocate.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia au invocat
si incalcarea art. 23 din Constitutie. Examinand aceasta sustinere, Curtea
constata ca textele de lege criticate reglementeaza procedura de solutionare a
unei noi cereri de acordare a statutului de refugiat, in timp ce dispozitiile
constitutionale pretins a fi incalcate se refera la "Libertatea
individuala" a persoanei, conditiile in care se pot realiza perchezitii,
retineri si arestari si faptul ca acestea pot fi dispuse numai in cazurile si
cu procedura prevazute de lege. Asa fiind, rezulta ca prevederile art. 23 din
Constitutie nu sunt incidente in cauza.
Art. 49 din Constitutie reglementeaza restrangerea prin lege a exercitiului
unor drepturi sau al unor libertati, proportional cu situatia care determina
aceasta restrangere. Prevederile legale din ordonanta, criticate ca fiind
neconstitutionale, nu contin restrangeri speciale ale exercitiului unor
drepturi pentru strainii care urmeaza procedura de acordare a unei forme de
protectie din partea statului roman.
De asemenea, autorii exceptiei critica textele de lege mentionate si cu
referire la prevederile constitutionale cuprinse in art. 51. Curtea observa
insa ca acestea nu contin nici o dispozitie care sa contravina principiului
respectarii Constitutiei si a legilor.
Referitor la prevederile cuprinse in Conventia pentru apararea drepturilor
omului si a libertatilor fundamentale, si anume cele care privesc procesul
echitabil si dreptul persoanei de a se plange unei instante, Curtea retine ca
textele legale criticate de autorul exceptiei nu opresc, in realitate, partile
interesate de a apela la instantele judecatoresti, de a fi aparate si de a se
prevala de toate garantiile procesuale care conditioneaza intr-o societate
democratica procesul echitabil.
Dispozitiile legale ce fac obiectul exceptiei de neconstitutionalitate sunt
in deplina concordanta si cu prevederile din Conventia privind statutul
refugiatilor incheiata la Geneva in 1951, referitoare la expulzare si
returnare.
In sfarsit, Manualul Inaltului Comisariat al Natiunilor Unite pentru
Refugiati reprezinta un ghid de reguli si criterii, util in formarea unei
imagini de ansamblu in analizarea cererii solicitantului de azil, dar nicidecum
un instrument juridic cu forta obligatorie pentru statele parti la Conventia
din 1951 sau care sa reprezinte un argument valabil pentru sustinerea exceptiei
de neconstitutionalitate.
Referitor la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16
alin. (1) si (2) si ale art. 17 alin. (1), (3) si (4) din Hotararea Guvernului
nr. 622/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei
Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania, in
temeiul dispozitiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, potrivit
carora aceasta "decide asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor
judecatoresti privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei
dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare, de care depinde
solutionarea cauzei", dispozitii coroborate cu cele ale art. 23 alin. (6)
din aceeasi lege, aceasta exceptie este inadmisibila.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145
alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23
alin. (1) si (6) si al art. 25 alin. (1) si (3) din Legea nr. 47/1992,
republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
I. Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin.
(3), (5) si (6) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si
regimul refugiatilor in Romania, aprobata si modificata prin Legea nr.
323/2001, exceptie ridicata de Mohammad Al Ali din Siria in Dosarul nr.
15.133/2001 al Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti, Asef Sari din Turcia, Anwar
Hossain din Bangladesh si Nezir Gamel Akile Al Nashe din Irak in dosarele nr.
11.082/2002, nr. 9.851/2002 si nr. 13.027/2002 ale Judecatoriei Sectorului 6
Bucuresti.
II. Respinge, ca fiind inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 16 alin. (1) si (2) si ale art. 17 alin. (1), (3), si (4)
din Hotararea Guvernului nr. 622/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a Ordonantei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul
refugiatilor in Romania, ridicata de aceiasi autori in aceleasi dosare.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 3 aprilie 2003.
PRESEDINTE,
prof. univ. dr. COSTICA BULAI
Magistrat asistent,
Doina Suliman