Decizia Nr.137 din 20.05.2018

1. Pe rol se află soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 98/2017 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, sesizare formulată de un număr de 56 de deputaţi.2. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.539 din 27 februarie 2017 şi constituie obiectul Dosarului nr. 284C/2018.3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate sunt invocate atât motive de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi de natură intrinsecă.4. În privinţa motivelor de neconstituţionalitate extrinsecă, se arată că proiectul de hotărâre promovat de domnul deputat Ioan Muntean a fost completat cu un amendament care modifică procedura de dezbatere şi adoptare a amendamentelor la un proiect/propunere legislativă în sensul împiedicării dezbaterii şi supunerii la vot în şedinţa Camerei Deputaţilor a amendamentelor respinse cuprinse în anexa la raportul comisiei de specialitate. Se arată că această completare nu are nicio legătură cu obiectul de reglementare propus de iniţiator, ceea ce, coroborat cu inexistenţa vreunei motivări cuprinse în expunerea de motive la proiectul de hotărâre care să detalieze scopul avut în vedere, distinct de modificarea şi completarea art. 46 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, generează imprevizibilitatea normei adoptate, aceasta fiind dificil de identificat şi aplicat de destinatarul său. În consecinţă, inexistenţa legăturii între scopul iniţiativei de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor şi rezultatul acesteia contravine art. 8 alin. (4) şi art. 32 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 şi, implicit, art. 1 alin. (5) din Constituţie.5. În privinţa criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă, se susţine că hotărârea criticată încalcă principiul reprezentării proporţionale în funcţiile de conducere ale Camerei Deputaţilor conform configuraţiei iniţiale a acesteia, intervenind brutal în autonomia asigurată grupurilor parlamentare de a-şi desemna, conform voinţei proprii a membrilor săi, reprezentanţii în funcţiile de conducere ale comisiilor permanente de specialitate din Camera Deputaţilor. Se arată că principiul reprezentării proporţionale a grupurilor parlamentare, conform configuraţiei politice iniţiale a Camerei Deputaţilor, a fost consacrat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, indicându-se, în acest sens, Decizia nr. 317 din 13 aprilie 2006 sau Decizia nr. 209 din 7 martie 2012.6. Se arată că, la începutul fiecărei legislaturi, atât conducerea Camerei Deputaţilor, cât şi conducerea comisiilor se stabilesc pe întreaga legislatură, prin negocieri între grupurile parlamentare, cu respectarea criteriului constituţional al configuraţiei politice rezultate din alegeri. De îndată ce au fost repartizate funcţiile, fiecare grup parlamentar, prin liderul său de grup, are dreptul, conform art. 15 alin. (3) lit. f) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, de a-şi desemna reprezentanţii pentru ocuparea acestora. În exercitarea acestui drept se manifestă autonomia grupului parlamentar care nu poate fi cenzurată prin vot sau prin orice altă modalitate de niciun grup parlamentar pentru că ar însemna ca partidele parlamentare care formează majoritatea parlamentară să împiedice, la constituirea Biroului permanent sau a comisiilor de specialitate, manifestarea de voinţă autonomă a grupului parlamentar minoritar, protejată prin votul exprimat de cetăţeni în favoarea acelui partid politic reprezentat în Parlament. Votul care se exprimă la constituirea Biroului permanent sau a comisiilor permanente pentru desemnarea conducerii acestora este unul confirmatoriu, nu unul de alegere intuitu personae într-o anumită funcţie. De aceea, şi votul de conformare se exprimă asupra listei care conţine toate propunerile grupurilor parlamentare. Acest principiu se aplică mutatis mutandis şi situaţiilor când un grup parlamentar procedează la înlocuirea unui membru al său dintro funcţie de conducere cu un alt reprezentant al acelui grup parlamentar. Numai grupul parlamentar care a propus iniţial, la începutul legislaturii, un deputat pentru o funcţie de conducere în cadrul comisiilor permanente de specialitate poate propune înlocuirea acestuia cu un alt membru al aceluiaşi grup parlamentar.7. Prin urmare, se arată că articolul unic pct. 1 al hotărârii, prin care se instituie procedura alegerii prin vot, în considerarea persoanei, chiar şi o singură dată a deputaţilor în funcţiile de conducere din cadrul comisiilor permanente de specialitate ale Camerei Deputaţilor este neconstituţională, fiind contrară art. 1 alin. (5) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.8. În privinţa articolului unic pct. 2 din hotărâre, se arată că împiedică dezbaterea şi votarea tuturor amendamentelor conţinute în anexa de amendamente respinse la raportul comisiei permanente de specialitate şi constituie o încălcare a dreptului la iniţiativă legislativă a membrilor Camerei Deputaţilor. Se susţine că, potrivit regulamentelor parlamentare, dreptul la iniţiativă legislativă include, pe lângă dreptul de a elabora şi înregistra pentru dezbatere şi adoptare o propunere legislativă, şi dreptul de a depune spre dezbatere şi adoptare amendamente la proiectele sau propunerile de lege, aflate în procedură legislativă. Fracţionarea dreptului la iniţiativă legislativă prin existenţa unui drept complet de a depune şi dezbate o propunere legislativă, cu asigurarea unei proceduri legislative complete constând în dezbaterea în comisiile de specialitate, dezbaterea în şedinţa Camerei Deputaţilor şi, ulterior, supunerea la vot a raportului de adoptare sau de respingere a acesteia, şi a unui drept „incomplet" în privinţa depunerii şi dezbaterii amendamentelor, cu aplicarea incompletă a procedurii legislative, constând în dezbaterea amendamentelor în comisiile parlamentare, iar ulterior în şedinţa Camerei Deputaţilor, nediscutarea şi neaplicarea procedurii de vot pe motivul arbitrar, la dispoziţia majorităţii parlamentare, al expirării timpului de dezbatere, consacră, în mod evident, o procedură neconstituţională. În consecinţă, se apreciază că articolul unic pct. 2 din hotărâre încalcă art. 74 alin. (1) din Constituţie.9. Tot cu privire la articolul unic pct. 2 din hotărâre, se arată că îngrădeşte dreptul parlamentarilor opoziţiei la exprimarea punctului de vedere cu privire la proiectele sau propunerile legislative aflate în procedură legislativă. Dispoziţiile criticate aduc deputaţii în imposibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la amendamentele respinse de comisia sesizată pentru elaborarea raportului de specialitate, dacă timpul de dezbatere a expirat. Or, o atare stare de drept încalcă principiul „opoziţia se exprimă, majoritatea decide", consacrat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale; în consecinţă, textul criticat este contrar art. 147 alin. (4) din Constituţie.10. În conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedintelui Camerei Deputaţilor, pentru a comunica punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.11. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 2/2.535 din 13 martie 2018, punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, prin care se apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată.12. Cu referire la motivele neconstituţionalitate extrinsecă privind încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, se arată că instanţa constituţională, în jurisprudenţa sa, a precizat că Legea nr. 24/2000 nu constituie, în sine, o normă de rang constituţional, chiar dacă nerespectarea prevederilor sale se constituie într-un veritabil criteriu de constituţionalitate prin prisma aplicării art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală (Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016). Astfel, criteriile stabilite prin Legea nr. 24/2000 nu pot fi absolutizate şi, pe cale de consecinţă, se apreciază că instanţa constituţională nu se poate pronunţa şi asupra aplicării in concreto a normelor privind structura actului normativ sau a condiţiilor de fond pentru modificarea şi completarea actelor normative. De altfel, modificările ce au fost aduse proiectului de hotărâre au fost evidenţiate chiar prin titlu, care corespunde intervenţiei operate.13. Cu referire la motivele neconstituţionalitate intrinsecă, constând în încălcarea art. 74 alin. (1) din Constituţie, se arată că, dacă în urma consultărilor derulate cu privire la dezbaterea propunerii legislative se desprind situaţii în care subiecţii care au dreptul de a formula amendamente îşi însuşesc din punct de vedere formal, sub forma amendamentelor, opiniile/părerile temeinic fundamentate exprimate de ceilalţi participanţi la dezbateri, dar care nu au drept de a formula amendamente, acest lucru nu înseamnă că se încalcă prevederile constituţionale referitoare la iniţiativa legislativă.14. În ceea ce priveşte locul şi rolul comisiilor permanente ale Parlamentului, se subliniază faptul că forul constituţional are o jurisprudenţă constantă în care statuează că acestea sunt organe interne de lucru ale Camerelor Parlamentului, a căror activitate are caracter pregătitor, pentru a oferi forului deliberativ toate elementele necesare adoptării unei decizii (a se vedea Decizia nr. 48 din 17 mai 1994). Dispoziţiile constituţionale nu fac decât să exprime acest rol subordonat, pregătitor, al activităţii comisiilor, diferenţiat conform tipologiei lor, cuprinse, de altfel, în prevederile art. 64 alin. (4) din Constituţie. Parlamentul „nu poate fi reprezentat sau înlocuit de niciunul dintre organele sale interne, pe care chiar el şi le înfiinţează, din simplul motiv că el nu poate delega nimănui - şi cu atât mai puţin unui grup de parlamentari - suveranitatea naţională cu care electoratul l-a împuternicit în urma alegerilor parlamentare. Pentru ca un control parlamentar să fie autentic, el trebuie să fie deplin, adică Parlamentul ţării trebuie să dispună de posibilitatea de a lua orice măsuri pentru a da conţinut acestei plenitudini" (Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017).15. Cu referire la încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie, este invocată Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, prin care Curtea a stabilit că, în virtutea principiului autonomiei regulamentare, reglementat de art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentală, aplicarea regulamentului, în cazul dat, este o atribuţie a Camerei Deputaţilor, aşa încât contestaţiile deputaţilor privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competenţa exclusivă a Camerei Deputaţilor, aplicabile, în acest caz, fiind căile şi procedurile parlamentare stabilite prin propriul regulament.16. Pe rolul Curţii se află şi soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 98/2017 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, sesizare formulată de grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România.17. Sesizarea de neconstituţionalitate menţionată la paragraful precedent a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.724 din 5 martie 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 321C/2018.18. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate, se arată că articolul unic pct. 2 din hotărâre prevede că amendamentele respinse de comisie mai pot fi supuse la vot numai dacă niciun amendament cu propunere de eliminare a unui text şi niciun amendament adoptat de comisie nu este acceptat de forul decizional. Astfel, prin votarea unui singur amendament dintre cele menţionate mai sus, toate amendamentele respinse de comisie se consideră a fi respinse în mod automat şi de plenul Camerei Deputaţilor. În accepţiunea noului text regulamentar, plenul Camerei Deputaţilor nu mai poate să aleagă o variantă alternativă în care adoptă doar o parte dintre amendamentele propuse spre admitere şi respinge doar o parte dintre cele propuse spre respingere, fiind constrâns ori să îşi însuşească recomandările de admitere în tot sau în parte, ori să respingă toate recomandările şi să lase textul normativ nemodificat. Se apreciază că această reglementare, cu toate că scurtează în mod semnificativ durata de adoptare a actelor normative şi contribuie, astfel, la eficientizarea procedurii legislative, conferă raportului comisiei parlamentare o valoare cvasiobligatorie, contrară naturii sale juridice de act preliminar, cu caracter de recomandare, astfel cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Se ajunge la deplasarea unui centru de decizie constituţional la comisiile Camerei, ceea ce este contrar literei şi spiritului Constituţiei. Rezultă că sunt încălcate prevederile art. 61 alin. (1) coroborate cu ale art. 64 alin. (4) din Constituţie.19. Cu privire la articolul unic pct. 2 teza „în primul rând, se supun votului amendamentele prin care se propune eliminarea unor texte, apoi amendamentele adoptate de comisie" din hotărâre, se arată că aceasta nu clarifică dacă eliminarea priveşte articole, alineate sau teze din cadrul acestora, dacă se aplică în privinţa amendamentelor propuse la fiecare articol în parte sau implică toate amendamentele propuse asupra proiectului de lege în ansamblul său şi nu este clar dacă au prioritate toate amendamentele prin care se propune eliminarea unor texte sau doar cele respinse de comisie, respectiv dacă următoarele amendamente supuse votului sunt toate cele admise de comisie sau numai cele prin care se propune eliminarea unor texte şi au primit acceptul comisiei. Se mai arată că sintagma „amendamente adoptate" este eronată, cea corectă fiind „amendamente admise".20. Cu privire la articolul unic pct. 2 teza „dacă niciunul dintre aceste amendamente nu a fost adoptat, se supun votului amendamentele respinse din raport, în ordinea înscrisă în acesta" din hotărâre, se arată că nu este clar dacă se referă doar la amendamentele admise de comisie sau şi la cele respinse de aceasta; de asemenea, nu este cert dacă vizează toate amendamentele respinse de comisie, inclusiv cele prin care se propunea eliminarea unor texte sau fără acestea din urmă.21. Cu privire la articolul unic pct. 2 teza „dacă unul dintre amendamente a fost acceptat de majoritatea deputaţilor prezenţi, celelalte amendamente se consideră respinse" din hotărâre, se arată că nu specifică adoptarea cărui amendament conduce la respingerea implicită a altor amendamente şi nici nu le identifică pe acestea din urmă. Se mai arată că sintagma „amendamente adoptate" este eronată, cea corectă fiind „amendamente admise".22. Cu privire la articolul unic pct. 2 teza „dacă niciunul dintre amendamentele din raport nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat, se consideră adoptată forma iniţială" din hotărâre, se arată că, pe de o parte, aceasta este redundantă pentru că, dacă niciun amendament din raport nu este votat de plenul Camerei Deputaţilor, atunci textul iniţiatorului rămâne nemodificat, iar, pe de altă parte, este neconstituţională, întrucât elimină obligaţia ca actul normativ în ansamblul său să mai fie supus votului plenului Camerei Deputaţilor, prin introducerea unei prezumţii în sensul că dacă toate amendamentele din raport au fost respinse, atunci forma iniţială a propunerii legislative se consideră adoptată din oficiu, ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 76 din Constituţie. Se arată că, din modul de redactare a textului analizat, nu se înţelege că acesta s-ar referi la amendamentele şi forma iniţială ale unui singur articol, ci la cele ale întregului act normativ.23. Se mai punctează faptul că art. 120 alin. (2), astfel cum a fost modificat, nu se mai corelează cu art. 119 din Regulament, potrivit căruia „La discutarea fiecărui articol la care s-au făcut amendamente se aplică procedura de dezbatere prevăzută la art. 107-114. [...]", deoarece elimină de la aplicare art. 110 din Regulament, ale cărui prevederi sunt foarte clare în privinţa faptului că vizează procedura de supunere la vot a amendamentelor propuse pentru fiecare articol în parte şi nu pentru actul normativ în ansamblul său.24. În conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedintelui Camerei Deputaţilor, pentru a comunica punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.25. Cu referire la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, se arată că instanţa constituţională, în jurisprudenţa sa, a precizat că Legea nr. 24/2000 nu constituie, în sine, o normă de rang constituţional, chiar dacă nerespectarea prevederilor sale se constituie într-un veritabil criteriu de constituţionalitate prin prisma aplicării art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală (Decizia Curţii Constituţionale nr. 733 din 10 iulie 2012 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 22 din 20 ianuarie 2016). De asemenea, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată".26. Din analiza sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, se arată că acestea reglementează în mod expres posibilitatea modificării sau completării unui act normativ, fiind circumstanţiate limitele referitoare la conţinutul material al intervenţiei legislative, şi anume: prevederile modificate sau de completare să nu afecteze concepţia generală şi caracterul unitar al actului de bază; să nu privească întreaga ori cea mai mare parte a reglementării în cauză; să se integreze în mod armonios în actul de bază; să asigure unitatea de stil şi de terminologie, precum şi succesiunea normală a articolelor. Din parcurgerea textului criticat prin raportare la celelalte prevederi regulamentare se constată că acesta este redactat cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane să înţeleagă şi să aplice prevederile în cauză. Invocarea unei eventuale neclarităţi nu intră în sfera exercitării controlului de neconstituţionalitate, ci mai degrabă ţine de stricta interpretare şi aplicare a prevederilor regulamentare. Ca urmare, criticile referitoare la precizia, claritatea şi previzibilitatea actului normativ sunt neîntemeiate.27. Subsecvent, referitor tot la criticile cu privire la previzibilitatea unei norme juridice, se menţionează practica Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Hertel împotriva Elveţiei, unde se precizează că legea nu trebuie neapărat să fie însoţită de certitudini absolute. Certitudinea, chiar dacă este de dorit, este dublată uneori de o rigiditate excesivă, or dreptul trebuie să ştie să se adapteze schimbărilor de situaţie. În sensul celor precizate, criteriile stabilite prin Legea nr. 24/2000 nu pot fi absolutizate şi, pe cale de consecinţă, se apreciază că instanţa de contencios constituţional nu se pronunţă şi asupra aplicării in concreto a normelor privind structura actului normativ sau a condiţiilor de fond pentru modificarea şi completarea actelor normative. Totodată, stabilirea procedurii legislative de urmat cu privire la proiectele/propunerile legislative ţine de regulamentele celor două Camere şi excedează competenţei Curţii Constituţionale.28. Cu referire la încălcarea art. 61 alin. (1) coroborat cu art. 64 alin. (4) din Constituţie, este reiterată jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, potrivit căreia organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere a Parlamentului se stabilesc prin regulament propriu, adoptat prin hotărâre proprie a fiecărei Camere, cu votul majorităţii membrilor Camerei respective. Astfel, în virtutea principiului autonomiei regulamentare a Camerei Deputaţilor, consacrat de art. 64 alin. (1) teza întâi din Constituţie, orice reglementare privind organizarea şi funcţionarea Camerei Deputaţilor, care nu este prevăzută de Constituţie, poate şi trebuie să fie stabilită prin regulamentul propriu. Prin urmare, Camera Deputaţilor este suverană în a adopta măsurile pe care le consideră necesare şi oportune pentru buna organizare şi funcţionare a sa, inclusiv cele privind constituirea şi alegerea structurilor sale de conducere şi de lucru (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 667 din 18 mai 2011). De asemenea, Curtea a statuat că nu este de competenţa sa să analizeze eventualele încălcări ale Regulamentului. Curtea Constituţională nu îşi poate extinde controlul şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încălca însuşi principiul autonomiei regulamentare al celor două Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentală. Analiza Curţii este una în drept, fără a viza aspecte de fapt ale procedurii parlamentare (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 786 din 13 mai 2009). În sensul celor de mai sus este invocată şi Decizia nr. 710 din 6 mai 2009.29. Ca urmare, din perspectiva criticilor formulate, se apreciază că nu se poate reţine încălcarea principiului autonomiei regulamentare a Camerei Deputaţilor, întrucât prevederile articolului unic pct. 2 din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 98/2017 reglementează procedura de vot aplicabilă situaţiei specifice procedurii de urgenţă în care timpul de dezbatere a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative a fost epuizat, fără a limita sau a afecta în vreun fel libertatea de decizie a plenului Camerei Deputaţilor. Totodată, se subliniază că neconstituţionalitatea unei prevederi regulamentare presupune nerespectarea unor principii ori dispoziţii din Legea fundamentală, iar eventualul caracter injust al unei asemenea dispoziţii faţă de anumite persoane, ca şi modalităţile de punere în practică a acesteia, nu pot echivala cu neconstituţionalitatea măsurii preconizate.30. Curtea, având în vedere obiectul celor două sesizări de neconstituţionalitate, precum şi criticile formulate, în temeiul art. 139 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, a dispus conexarea Dosarului nr. 321C/2018 la Dosarul nr. 284C/2018, care este primul înregistrat.CURTEA,examinând sesizările de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, dispoziţiile regulamentare criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:31. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1, art. 10, art. 27-28 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra sesizării de neconstituţionalitate.32. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 98/2017 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 989 din 13 decembrie 2017, care au următorul cuprins:ARTICOL UNICRegulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8 din 24 februarie 1994, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 28 iunie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 46, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (8¹), cu următorul cuprins: (8¹) Membrii Comisiei pot respinge o singură dată, motivat, propunerea grupului parlamentar căruia i-a revenit funcţia, situaţie în care grupul parlamentar respectiv nominalizează o altă persoană, alegerea candidatului urmând procedura prevăzută la alin. (4) 2. La articolul 120, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(2) După ce timpul de dezbatere stabilit în funcţie de complexitatea raportului a fost epuizat, dezbaterea se încheie şi preşedintele de şedinţă supune votului amendamentele cuprinse în raportul comisiei, în următoarea ordine: în primul rând, se supun votului amendamentele prin care se propune eliminarea unor texte, apoi amendamentele adoptate de comisie. Dacă niciunul dintre aceste amendamente nu a fost adoptat, se supun votului amendamentele respinse din raport, în ordinea înscrisă în acesta. Dacă unul dintre amendamente a fost acceptat de majoritatea deputaţilor prezenţi, celelalte amendamente se consideră respinse. Dacă niciunul dintre amendamentele din raport nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat, se consideră adoptată forma iniţială 33. Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea actelor normative, art. 61 alin. (1) cu privire la rolul Parlamentului, art. 64 alin. (3), alin. (4) teza întâi şi alin. (5) privind grupurile parlamentare, constituirea comisiilor permanente, de anchetă sau speciale ale Camerelor Parlamentului şi configuraţia politică a comisiilor permanente, art. 74 alin. (1) privind iniţiativa legislativă şi art. 147 alin. (4) privind efectele general obligatorii ale deciziilor Curţii Constituţionale.34. Examinând sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. c) din Constituţie, atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, aceasta fiind formulată de un număr de 56 de deputaţi, respectiv un grup parlamentar, sens în care a semnat liderul acestuia, conform art. 15 alin. (3) lit. c) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cât şi sub aspectul obiectului sesizării, şi anume o hotărâre de modificare şi completare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, respectiv Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 98/2017 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor.35. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 1 alin. (5) din Constituţie, autorii sesizării de neconstituţionalitate susţin că adoptarea hotărârii criticate întro variantă redacţională care diferă de obiectul propunerii de modificare a Regulamentului şi lipsa motivării noilor prevederi introduse generează imprevizibilitatea normei adoptate, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie. În consecinţă, Curtea observă că autorii sesizării de neconstituţionalitate sunt nemulţumiţi de modul de desfăşurare a procedurii de adoptare a hotărârii plenului Camerei Deputaţilor de modificare a Regulamentului, în sensul că, la dezbaterea din Comisia pentru Regulament a Camerei Deputaţilor, domnul deputat Eugen Nicolicea a depus un amendament completator al propunerii iniţiale de modificare ce nu are nicio legătură cu obiectul acesteia.36. Analizând susţinerile autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în privinţa lucrărilor Camerelor ce au ca obiect adoptarea Regulamentului sau a hotărârilor modificatoare sau completatoare ale acestuia, Constituţia nu cuprinde decât două reguli esenţiale: cvorumul de participare şi majoritatea de vot (art. 67 şi art. 76 din Constituţie). Celelalte aspecte, referitoare la modul de iniţiere a hotărârii şi de desfăşurare a procedurii de dezbatere şi votare a acesteia, nu sunt reglementate prin Constituţie. Curtea nu are competenţa de a efectua un control de conformitate a hotărârii astfel adoptate cu prevederile Regulamentului însuşi. Astfel, Regulamentul Camerei Deputaţilor nu este normă de referinţă în exercitarea controlului de constituţionalitate. Faptul că o propunere de modificare a regulamentului a fost completată cu un text care nu avea legătură cu conţinutul iniţial al propunerii nu este o problemă de constituţionalitate, întrucât niciun text constituţional nu prevede că modificările şi completările care se pot aduce propunerii de modificare/completare a Regulamentului trebuie să fie în corelaţie/coroborare cu textul său iniţial. De asemenea, faptul că propunerea de modificare a regulamentului a fost adoptată într-o variantă redacţională diferită faţă de cea iniţial propusă nu este o chestiune de constituţionalitate, ci una care ţine de interpretarea şi aplicarea Regulamentului. Curtea Constituţională nu are nicio competenţă în această privinţă, fiind chestiuni de procedură parlamentară.37. De asemenea, Curtea constată că premisa de la care se porneşte în formularea criticii de neconstituţionalitate este aceea că, potrivit art. 1 alin. (5) din Constituţie, propunerile de modificare/completare a Regulamentului Camerei Deputaţilor trebuie să urmeze acelaşi regim precum proiectele/propunerile legislative. Or, o asemenea premisă este eronată în sine, întrucât, pe de o parte, cele două categorii de iniţiative privesc acte normative diferite ca natură juridică (regulament/lege), iar, pe de altă parte, iniţiativele regulamentare au o procedură diferită de adoptare şi nu pot forma obiectul dezbaterilor în şedinţele separate/comune ale celor două Camere, precum proiectele/propunerile legislative. Prin urmare, iniţiativelor de modificare/completare a Regulamentului nu le pot fi aplicate, în temeiul textului constituţional antereferit, acele aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la principiul bicameralismului [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 3 martie 2017, paragraful 33, prin raportare la art. 61 alin. (2) din Constituţie ca text constituţional de referinţă], care accentuează ideea că ar trebui să existe o echivalenţă sau similitudine între conţinutul normativ al legii adoptate şi obiectivele urmărite de iniţiatorii proiectului/ propunerii legislative.38. În consecinţă, Curtea constată că, întrucât critica de neconstituţionalitate nu vizează aspecte referitoare la dispoziţiile art. 67 sau art. 76 din Constituţie, nu poate reţine încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, ceea ce echivalează cu reţinerea caracterului neîntemeiat al criticii de neconstituţionalitate care priveşte hotărârea în ansamblul său.39. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind articolul unic pct. 1 din hotărâre, Curtea reţine că, potrivit textului regulamentar criticat, membrii Comisiei permanente pot respinge o singură dată, motivat, propunerea grupului parlamentar căruia i-a revenit funcţia din biroul Comisiei, situaţie în care grupul parlamentar respectiv nominalizează o altă persoană, alegerea candidatului este supusă votului membrilor acesteia şi se aprobă cu majoritatea voturilor deputaţilor prezenţi.40. Curtea constată că, potrivit art. 46 alin. (1) teza întâi din Regulament, în prima lor şedinţă convocată de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, comisiile permanente îşi aleg birourile, compuse din câte un preşedinte, 2-3 vicepreşedinţi şi 2 secretari, cu excepţia Comisiei pentru regulament, al cărei birou este compus din preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar. Componenţa biroului comisiei se stabileşte prin negocieri între liderii grupurilor parlamentare la începutul fiecărei sesiuni ordinare, în funcţie de ponderea grupurilor parlamentare; propunerile nominale pentru aceste funcţii se fac de către liderii grupurilor parlamentare, în cadrul numărului de locuri stabilit, iar lista candidaţilor pentru biroul comisiei se supune în întregime votului membrilor acesteia şi se aprobă cu majoritatea voturilor deputaţilor prezenţi [art. 46 alin. (2)-(4) din Regulament].41. Conform art. 64 alin. (5) din Constituţie, comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere. Prin configuraţia politică a fiecărei Camere se înţelege compunerea acesteia rezultată din alegeri, pe baza proporţiei pe care grupurile parlamentare o deţin în totalul membrilor Camerei respective (Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005, şi Decizia nr. 602 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005). Curtea constată că, în accepţiunea textului constituţional antereferit, configuraţia politică vizează atât componenţa celor două Camere şi a comisiilor permanente, cât şi cea a biroului acestora, aşadar, nivelul conducerii comisiilor, aspect reflectat, de altfel, în textul regulamentar [art. 46 alin. (2)].42. În continuare, Curtea reţine că, potrivit art. 46 alin. (2) din Regulament, componenţa biroului comisiilor permanente se realizează de către liderii grupurilor parlamentare prin negociere. Această soluţie este firească, întrucât împărţirea locurilor pe grupuri parlamentare în cadrul comisiilor permanente şi, implicit, a celor din biroul acestora se face potrivit unui algoritm politic aplicat la toate comisiile permanente privite per ansamblu, şi nu pe fiecare comisie permanentă/ birou al acesteia privit individual.43. Cu privire la propunerile nominale pentru funcţiile din biroul comisiei, Curtea constată că odată agreate numărul membrilor biroului şi împărţirea funcţiilor potrivit algoritmului politic, revine fiecărui grup parlamentar, reprezentat prin liderul său, îndreptăţirea de a propune pe funcţia dată pe oricare membru al său care face parte din comisia respectivă. Niciunul dintre liderii grupurilor parlamentare nu poate cenzura, în niciun fel, decizia liderului altui grup parlamentar. Cu atât mai puţin Comisia permanentă poate cenzura propunerile astfel avansate. Votul Comisiei asupra listei candidaţilor pentru biroul comisiei, prevăzut de art. 46 alin. (4) din Regulament, are semnificaţia confirmării candidaţilor propuşi, astfel că, de la data confirmării lor în funcţie, aceştia îşi vor putea exercita atribuţiile aferente funcţiei lor.44. În consecinţă, prin prisma celor expuse anterior, Curtea reţine că nici liderii altor grupuri parlamentare şi nici comisia permanentă în discuţie nu pot cenzura, în niciun fel, propunerea nominală avansată de grupul parlamentar pentru ocuparea funcţiei din biroul Comisiei la care acesta are dreptul. Or, Curtea reţine că textul criticat reglementează tocmai acest lucru, şi anume un control al comisiei asupra persoanei nominalizate de grupul parlamentar; chiar dacă membrii Comisiei nu dispun, potrivit textului criticat, de un veto absolut, ci de unul limitat, se constată că, în cauză este vorba tot de un control al opţiunii grupului parlamentar pentru o persoană sau alta, ceea ce este inadmisibil prin prisma art. 64 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Prin urmare, comisiile parlamentare nu pot avea niciun fel de drept de veto asupra nominalizării reprezentanţilor grupurilor parlamentare. În acest sens, Curtea reţine că, de principiu, configuraţia politică reglementată la art. 64 alin. (5) din Constituţie presupune atât dreptul grupului parlamentar de a fi reprezentat proporţional în structurile parlamentare, cât şi de a îşi vedea numiţi reprezentanţii pe care îi consideră de cuviinţă în cadrul acestora. Această din urmă consecinţă ce rezultă din configuraţia politică constituie, în mod exclusiv, o decizie/opţiune politică şi de oportunitate din partea grupului parlamentar, indiferent de mărimea acestuia. Nici liderii celorlalte grupuri parlamentare şi nici comisiile permanente care se constituie/sunt deja constituite nu pot cenzura o asemenea opţiune. A acredita o teză contrară ar însemna ca o majoritate parlamentară consolidată sau conjuncturală să se opună şi să aleagă, direct sau indirect, din cadrul grupului parlamentar inferior numeric persoanele pe care le-ar dori, din cadrul acestora, în componenţa comisiilor sau în biroul acestora; aşadar, s-ar ajunge la stabilirea componenţei nominale a comisiilor/biroului acestora nu de către grupul parlamentar, ci de către ceilalţi actori politici.45. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că orice fel de control instituit asupra opţiunii de oportunitate politică venită din partea unui grup parlamentar în privinţa componenţei nominale a comisiei permanente sau a biroului acestuia încalcă opţiunea politică a grupurilor parlamentare legal constituite şi afectează ideea de configuraţie politică a comisiilor parlamentare. În consecinţă, Curtea constată că articolul unic pct. 1 din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 98/2017 încalcă prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 64 alin. (3) şi (5) din Constituţie.46. Cu privire la critica de neconstituţionalitate privind articolul unic pct. 2 din hotărâre, prin raportare la art. 74 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, dreptul de a prezenta amendamente derivă din dreptul de iniţiativă legislativă, astfel încât numai Guvernul, senatorii şi deputaţii pot formula amendamente (Decizia nr. 474 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 3 august 2016, paragraful 37), drept pentru care acest text constituţional este incident în cauză, fiind vorba de procedura dezbaterii şi adoptării amendamentelor.47. Critica de neconstituţionalitate principală vizează faptul că articolul unic pct. 2 din hotărâre a reglementat o procedură de dezbatere şi votare a amendamentelor în plenul Camerei Deputaţilor prin aplicarea căreia se poate ajunge, pe de o parte, la eliminarea dezbaterii articolelor în plen faţă de care există numai amendamente respinse de către Comisia sesizată în fond, iar, pe de altă parte, în privinţa articolelor la care există atât amendamente admise, cât şi respinse, la eliminarea dezbaterii şi votării în plen a amendamentelor respinse în Comisie, ceea ce duce la deplasarea centrului de decizie constituţional de la plenul la comisiile Camerei.48. Pentru analiza acestor aspecte, Curtea reţine că textul legal criticat face parte din secţiunea referitoare la dezbaterea legilor în procedură de urgenţă. În consecinţă, textul criticat vizează modificarea art. 120 alin. (2) din Regulament, care trebuie coroborat cu art. 119, ceea ce înseamnă că acesta se referă la procedura de dezbatere pe articole pentru legile aflate în procedură de urgenţă.49. Potrivit art. 108 (procedură legislativă obişnuită) sau art. 119 teza a doua (procedură legislativă de urgenţă) din Regulament, în plenul Camerei nu pot fi depuse amendamente de fond, respectiv în timpul dezbaterilor nu pot fi făcute amendamente. Prin urmare, de principiu, amendamentele pot fi depuse numai în cadrul şedinţelor Comisiilor permanente, care le poate admite sau respinge. Curtea mai reţine că dezbaterea şi adoptarea, în procedură obişnuită/de urgenţă, a legilor presupune o dezbatere generală şi una pe articole, care include amendamentele corespunzătoare articolelor dezbătute. În privinţa dezbaterii pe articole din plenul Camerei Deputaţilor, Curtea constată că există o diferenţă între cele două proceduri, în sensul că, în procedura obişnuită, Camera Deputaţilor trece la dezbaterea pe articole a acelor articole la care există amendamente admise sau respinse [art. 106, art. 107 alin. (1), art. 108 alin. (1)], pe când în procedura de urgenţă, ca urmare a modificării operate, se înţelege că, în procedura de urgenţă, dezbaterea pe articole priveşte numai articolele în raport cu care există amendamente admise; este de observat că, până la modificarea operată prin textul criticat, dezbaterea pe articole a proiectului sau a propunerii legislative se realiza, precum în procedură obişnuită, în privinţa articolelor la care au fost formulate amendamente admise sau respinse.50. Se reţine că în procedură obişnuită, cu privire la unul şi acelaşi articol, supunerea la vot a amendamentelor se face în următoarea ordine: în primul rând, se supun votului amendamentele prin care se propune eliminarea unor texte, apoi amendamentele de modificare şi/sau de completare propuse de comisia sesizată în fond, urmând amendamentele de modificare şi/sau de completare respinse şi cuprinse în raportul comisiei şi apoi cele de corelare tehnico-legislativă, gramaticale şi lingvistice [art. 110 alin. (2)], iar dacă toate amendamentele referitoare la un articol sunt respinse, se supune votului textul iniţiatorului sau textul Senatului, în cazul în care Camera Deputaţilor este Cameră decizională [art. 110 alin. (5)].51. În schimb, în procedura de urgenţă, cu privire la unul şi acelaşi articol, există, în prezent, următoarea ordine: în primul rând, se supun votului amendamentele prin care se propune eliminarea unor texte, apoi amendamentele adoptate de comisie; dacă niciunul dintre aceste amendamente nu a fost adoptat, se supun votului amendamentele respinse din raport, în ordinea înscrisă în acesta; dacă unul dintre amendamente a fost acceptat de majoritatea deputaţilor prezenţi, celelalte amendamente se consideră respinse; dacă niciunul dintre amendamentele din raport nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat, se consideră adoptată forma iniţială.52. Din punct de vedere procedural, nu poate fi comparată situaţia proiectelor/propunerilor legislative aflate în procedură obişnuită, cu cele aflate în procedură de urgenţă. Chiar Constituţia consacră această dihotomie, astfel încât revine Camerei în cauză competenţa de stabili în mod concret dispoziţiile regulamentare privind adoptarea legii în procedură obişnuită/de urgenţă. Prin urmare, nu trebuie să existe o identitate de procedură de lucru, astfel că diferenţele de procedură nu se convertesc ab initio într-o încălcare a art. 74 alin. (1) din Constituţie. De aceea, ţine de opţiunea Parlamentului ca pe cale regulamentară să stabilească dacă în plen dezbaterea pe articole vizează articolele la care există amendamente formulate, fie admise, fie respinse, sau, din contră, numai articolele la care există amendamente admise. Normativizarea unui asemenea criteriu nu pune în discuţie probleme de constituţionalitate, ci desfăşurarea coerentă, fără blocaje, a procesului legislativ.53. Centrul decizional în privinţa adoptării legilor nu este deplasat de la plen la comisii pentru că, în ambele situaţii, plenul poate trimite textele în discuţie comisiei sesizate în fond, cu stabilirea termenului de prezentare a punctului de vedere [art. 109 din Regulament] şi numai el va putea adopta proiectul/ propunerea legislativă. Comisia permanentă nu dobândeşte competenţe decizionale, ci acordă suportul necesar plenului în sensul stabilirii unor soluţii legislative care să fie adaptate şi corespunzătoare cerinţelor plenului Parlamentului.54. Pe lângă acest aspect, anterior prezentei modificări, Curtea constată că în privinţa articolelor faţă de care existau amendamente atât admise, cât şi respinse, toate aceste amendamente erau supuse votului plenului; în schimb, după modificarea operată, numai cele admise sunt votate în mod obligatoriu, cele respinse putând fi votate numai dacă amendamentele admise la comisie au fost respinse de plen. O asemenea reglementare ţine de autonomia regulamentară a celor două Camere ale Parlamentului. Textul criticat permite depunerea şi dezbaterea amendamentelor, ca expresie a art. 74 alin. (1) din Constituţie, însă, modul de organizare/desfăşurare a activităţii Camerei respective cu privire la depunerea, dezbaterea şi votarea acestora este o chestiune care excedează controlului de constituţionalitate.55. Prin urmare, titularii dreptului de iniţiativă legislativă au posibilitatea de a depune amendamente, iar toate amendamentele sunt dezbătute şi votate la nivelul Comisiei. Reglementarea unei proceduri de filtraj pentru a nu se bloca activitatea plenului Camerei Deputaţilor nu pune în discuţie art. 74 alin. (1) din Constituţie, ci ţine de raţionalizarea procedurilor parlamentare şi de buna administrare a acestora. Or, o asemenea opţiune parlamentară face obiectul autonomiei regulamentare şi poate fi normativizată ca atare prin regulament, fără a putea face obiectul controlului de constituţionalitate. Prin urmare, art. 74 alin. (1) din Constituţie nu este încălcat.56. Cu privire la faptul că odată timpul de dezbatere expirat nu se mai admit intervenţii, procedându-se la votarea amendamentelor admise sau a celor respinse de Comisie, după caz, Curtea constată că nici forma în vigoare anterior modificării operate şi nici noua soluţie legislativă nu permiteau/permit intervenţii după expirarea timpului de dezbateri. Acceptarea opticii autorilor sesizării ar conduce la acordarea, pe lângă timpul de dezbatere, a unui interval temporal suplimentar pus la dispoziţia deputaţilor pentru susţinerea amendamentelor respinse la Comisie înaintea votării acestora, în cazul în care amendamentele admise la Comisie au fost respinse de plen. Nimic nu împiedică deputatul ca la dezbaterea pe articole să facă referire, în limita timpului disponibil, la amendamentul respins în Comisie, putând, astfel, convinge plenul să respingă amendamentul admis în Comisie şi să voteze, în consecinţă, amendamentul respins în Comisie. De asemenea, astfel de observaţii pot fi realizate şi la dezbaterile generale, în urma cărora plenul poate trimite proiectul/propunerea legislativă înapoi Comisiei. Din nou, Curtea reiterează faptul că stabilirea procedurilor parlamentare ţine de sfera regulamentului parlamentar, reprezentând o opţiune regulamentară, ce nu poate fi cenzurată de Curte dacă ea în sine nu contravine vreunei dispoziţii constituţionale exprese sau implicite. 57. Principiul „opoziţia se exprimă, majoritatea decide", reluat constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012, pct. 8, sau Decizia nr. 730 din 22 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.043 din 29 decembrie 2017, paragraful 40) nu înseamnă că se aplică în lipsa unui cadru regulamentar, ci, din contră, acest principiu îşi găseşte forma şi expresia în cadrul regulamentar; absolutizarea uneia sau a alteia dintre cele două componente ale sale dă naştere unui dezechilibru între opoziţie şi majoritate, drept pentru care Camera Parlamentului trebuie să găsească o formă adecvată de punere în aplicare a acestui principiu. Evaluarea aplicării acestui principiu se realizează per ansamblul procedurii legislative şi nu cu privire la acte/proceduri privite individual, ceea ce înseamnă că marja de apreciere a Parlamentului este una largă. Faptul că nu s-a reglementat un interval temporal suplimentar pus la dispoziţia deputaţilor pentru susţinerea amendamentelor respinse la Comisie înaintea votării acestora, în cazul în care amendamentele admise la Comisie au fost respinse de plen, nu reprezintă în sine o încălcare a principiului, având în vedere că deputatul are posibilitatea să susţină amendamentul fie în Comisie, fie în intervalul de timp stabilit pentru dezbaterile generale sau pe articole. Prin urmare, Curtea constată că art. 147 alin. (4) din Constituţie nu este încălcat.58. Cu privire la criticile punctuale de neconstituţionalitate, din perspectiva respectării cerinţelor de calitate a actelor normative, Curtea constată că articolul unic pct. 2 teza întâi partea finală din hotărâre, deşi are anumite probleme de acurateţe, se impune a fi coroborat cu teza a doua a aceluiaşi text, caz în care interpretul poate descifra conţinutul textului analizat. Astfel, având în vedere că amendamentele respinse se votează în subsidiar (dacă au fost respinse amendamentele admise) şi că articolul analizat se referă la dezbaterea pe articole a legii, sintagma „amendamentele prin care se propune eliminarea unor texte" se referă la amendamentele admise de Comisie prin care se propune eliminarea unor texte din cuprinsul articolului respectiv. Prin urmare, în continuare, sintagma „amendamentele adoptate de comisie" se va referi la cele de modificare şi/sau de completare propuse şi admise de comisia sesizată în fond.59. Curtea observă că articolul unic pct. 2 teza a doua din hotărâre este, de fapt, elementul central al întregului text analizat, pentru că acesta foloseşte sintagma de „amendamente respinse din raport", care indică faptul că teza întâi partea finală se referă la amendamentele admise (de eliminare/modificare şi completare, după caz). În acest context, sintagma „aceste amendamente" este previzibilă.60. Articolul unic pct. 2 teza a treia din hotărâre trebuie interpretat prin prisma faptului că articolul analizat se referă la dezbaterea pe articole a legii. Prin urmare, admiterea unui amendament de către plen, dintre cele respinse de Comisie, duce la respingerea implicită a celorlalte amendamente respinse în Comisie care vizează aspectul reglementat prin amendamentul admis; ar fi absurd ca admiterea unui amendament cu privire la un alineat să ducă la respingerea implicită a altor amendamente care vizează acel alineat, dar din perspective diferite.61. Articolul unic pct. 2 teza a patra din hotărâre trebuie interpretat prin prisma faptului că articolul analizat se referă la dezbaterea pe articole a legii. Prin urmare, se înţelege că dacă au fost respinse de plen toate amendamentele din raport (admise sau respinse în Comisie), textul iniţiatorului sau a formei rezultate din Camera de reflecţie, după caz, nu se mai supune votului, fiind considerat implicit adoptat. Acest lucru nu înseamnă că legea, în ansamblul său, nu este supusă votului final. În acest sens, Curtea reţine că art. 119 teza întâi din Regulament, potrivit căruia „La discutarea fiecărui articol la care s-au făcut amendamente se aplică procedura de dezbatere prevăzută la art. 107-114„ se coroborează cu art. 111 alin. (1) şi (2) din Regulament, care stabileşte că: „(1) Proiectul de lege sau propunerea legislativă, în forma rezultată din dezbaterea pe articole, se supune Camerei spre adoptare în condiţiile existenţei cvorumului legal.
(2) Votul final poate avea loc într-o şedinţă consacrată acestui scop, conform programului de lucru aprobat. În cazul în care până la data şedinţei de vot final, stabilită prin ordinea de zi, dezbaterea pe articole nu s-a încheiat, votul final se amână de drept".62. Norma de trimitere cuprinsă în art. 119 din Regulament la art. 110 din acelaşi act nu este rămasă fără obiect, întrucât se aplică, în procedura de urgenţă, în mod corespunzător art. 110 alin. (6) şi (7), potrivit cărora „(6) Rezultatul votului - numărul de voturi «pentru», «împotrivă» şi numărul abţinerilor - va fi anunţat de preşedintele de şedinţă şi va fi consemnat în stenogramă.
(7) Articolul în forma rezultată din aprobarea textelor se supune, în integralitate, votului şi se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi". Mai mult, art. 120 din Regulament coroborat cu art. 110 devine mult mai clar şi uşor de înţeles.63. Folosirea repetată a sintagmei „amendamente adoptate" denotă, de asemenea, o redactare defectuoasă, în realitate, fiind vorba de „amendamente admise" de către Comisie. 64. Totuşi, în pofida caracterului lipsit de acurateţe al formulărilor şi al utilizării defectuoase, în unele situaţii, a termenilor specifici procedurii parlamentare, Curtea constată că, prin Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 28 februarie 2018, paragraful 46, a statuat că previzibilitatea unui act normativ depinde într-o mare măsură de conţinutul normei juridice despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi. Or, o normă juridică, precum cea de faţă, care conţine prescripţii normative referitoare la adoptarea legii în procedură de urgenţă, domeniu ce se subsumează dreptului parlamentar şi care se adresează exclusiv parlamentarilor (deputaţilor) poate fi înţeleasă şi aplicată de către destinatarii acesteia. Astfel, chiar în aceste condiţii, Curtea apreciază că, dat fiind calitatea destinatarilor normei şi natura acesteia, ea respectă cerinţele de calitate implicit aplicabile şi hotărârilor parlamentare, conform art. 1 alin. (5) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, mutatis mutandis, şi Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, paragrafele 43 şi 47). 65. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. c) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.c), al art. 27 alin. (1) şi al art. 28 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Admite sesizarea de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile articolului unic pct. 1 din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 98/2017 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor sunt neconstituţionale. 2. Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile articolului unic pct. 2 din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 98/2017 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, precum şi hotărârea, în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică preşedintelui Camerei Deputaţilor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 martie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly