ORDONANTA
URGENTA Nr. 57 din 23 iunie 2010
pentru completarea unor acte
normative din domeniul finantelor publice
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 436 din 29 iunie 2010
Având în vedere:
- implementarea măsurilor anticriză iniţiate de
Guvernul României pentru accelerarea gradului de absorbţie a fondurilor externe
nerambursabile postaderare destinate României şi utilizarea eficientă a
acestora;
- necesitatea adoptării unor măsuri de sprijin pentru
beneficiarii publici în implementarea contractelor aferente proiectelor
finanţate din aceste fonduri;
- scăderea capacităţii contractorilor de a susţine din
surse proprii şi/sau atrase (credite) derularea optimă a lucrărilor şi
serviciilor, în contextul actualei crize economico-financiare;
- evitarea blocajului implementării unor proiecte
majore de infrastructură,
întrucât toate aceste aspecte vizează interesul public
şi constituie situaţii urgente şi extraordinare a căror reglementare nu poate
fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României,
republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I. - Legea nr.
500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, cu modificările şi completările
ulterioare, se completează după cum urmează:
- La articolul 52, după alineatul (8) se introduc
două noi alineate, alineatele (9) şi (10), cu următorul cuprins:
„(9) Prin excepţie de la prevederile alin. (8):
a) partea aferentă cheltuielilor eligibile din
sumele reprezentând plăţi în avans pentru implementarea programelor,
proiectelor şi acţiunilor finanţate din fonduri externe nerambursabile
postaderare, altele decât cele prevăzute la lit. b), poate fi justificată prin
bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate până la termenul
stabilit pentru plata finală conform contractelor încheiate, cu respectarea
eventualelor prevederi specifice din memorandumuri/acorduri/contracte/
decizii/ordine de finanţare;
b) sumele reprezentând plăţi în avans pentru
implementarea proiectelor şi acţiunilor finanţate în cadrul Programului
operaţional sectorial Transport şi a unor proiecte şi acţiuni finanţate în
cadrul Programului operaţional sectorial Mediu pot fi justificate prin bunuri
livrate, lucrări executate şi servicii prestate până la termenul stabilit
pentru plata finală conform contractelor încheiate, cu respectarea eventualelor
prevederi specifice din contracte/decizii/ordine de finanţare şi, după caz,
memorandumuri/acorduri de împrumut;
c) proiectele şi acţiunile finanţate în cadrul
Programului operaţional sectorial Mediu pentru care se aplică prevederile lit.
b), precum şi condiţiile de aplicare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(10) In cazurile prevăzute la alin. (9), sumele
reprezentând plăţi în avans şi nejustificate prin bunuri livrate, lucrări
executate şi servicii prestate până la termenul stabilit pentru plata finală,
în condiţiile prevederilor contractuale, vor fi recuperate de către instituţiile
publice care au acordat avansurile şi se vor restitui bugetului din care au
fost avansate, cu perceperea majorărilor de întârziere existente pentru
veniturile bugetare, calculate pentru perioada cuprinsă între data acordării
avansului şi data recuperării sumelor restante."
Art. II. - Legea nr.
273/2006 privind finanţele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modificările şi completările
ulterioare, se completează după cum urmează:
- La articolul 54, după alineatul (9) se introduc
două noi alineate, alineatele (91) şi (92), cu următorul
cuprins:
„(91) Prin excepţie de la prevederile alin.
(9):
a) partea aferentă cheltuielilor eligibile din
sumele reprezentând plăţi în avans pentru implementarea programelor,
proiectelor şi acţiunilor finanţate din fonduri externe nerambursabile
postaderare, altele decât cele aferente Programului operaţional sectorial
Transport şi cele prevăzute la lit. b), poate fi justificată prin bunuri
livrate, lucrări executate şi servicii prestate până la termenul stabilit
pentru plata finală conform contractelor încheiate, cu respectarea eventualelor
prevederi specifice din memorandumuri/acorduri/contracte/ decizii/ordine de
finanţare;
b) sumele reprezentând plăţi în avans pentru
implementarea unor proiecte şi acţiuni finanţate în cadrul Programului
operaţional sectorial Mediu pot fi justificate prin bunuri livrate, lucrări
executate şi servicii prestate până la termenul stabilit pentru plata finală
conform contractelor încheiate, cu respectarea eventualelor prevederi specifice
din contracte/decizii/ordine de finanţare şi, după caz, memorandumuri/acorduri
de împrumut. Proiectele şi acţiunile, precum şi condiţiile pentru aplicarea
acestor prevederi se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(92) In cazurile prevăzute la alin. (91),
sumele reprezentând plăţi în avans şi nejustificate prin bunuri livrate,
lucrări executate şi servicii prestate până la termenul stabilit pentru plata
finală, în condiţiile prevederilor contractuale, vor fi recuperate de către
instituţiile publice care au acordat avansurile şi se vor restitui bugetului
din care au fost avansate, cu perceperea majorărilor de întârziere existente
pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada cuprinsă între data acordării
avansului şi data recuperării sumelor restante."
Art. III. - Prevederile
art. I şi II se vor aplica şi contractelor aflate în derulare.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu