DECIZIE Nr. 169 din 2 noiembrie 1999
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9
alineatul ultim din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice
a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 151 din 12 aprilie 2000
Lucian Mihai - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Ioan Muraru - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Paula C. Pantea - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 9 alineatul ultim din Legea nr. 112/1995 pentru
reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte,
trecute in proprietatea statului, exceptie ridicata de Horatiu Moldoveanu in
Dosarul nr. 915/1999 al Tribunalului Brasov.
La apelul nominal raspund avocat George Echim, pentru Horatiu Moldoveanu,
si avocat Livia Vatafu, pentru Maro Antal.
Cauza fiind in stare de judecata, avocatul autorului exceptiei solicita
admiterea acesteia, aratand ca prin deciziile nr. 73/1995 si nr. 485/1997
Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra constitutionalitatii dispozitiilor
art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, ceea ce nu poate duce la concluzia ca, in
mod implicit, Curtea s-a pronuntat si asupra dispozitiilor alineatului ultim al
acestui articol. Prin dispozitiile art. 9 alineatul ultim din Legea nr.
112/1995 se aduce atingere exercitiului tuturor atributelor dreptului de
proprietate, care este garantat de Constitutie prin art. 41 alin. (1) teza
intai. De asemenea, se precizeaza ca exceptia de neconstitutionalitate este
motivata atat in raport cu art. 41 alin. (1), cat si in raport cu alin. (2) al
aceluiasi articol, potrivit caruia "Proprietatea privata este ocrotita in
mod egal de lege, indiferent de titular". In continuare se mai arata ca
prin Decizia nr. 485/1997 a fost solutionata exceptia de neconstitutionalitate
a dispozitiilor art. 9 numai cu privire la modul de dobandire, la continutul si
la limitele dobandirii dreptului de proprietate, fara nici o referire la
limitarea exercitarii acestui drept.
Avocatul reprezentant al partii Maro Antal solicita respingerea exceptiei,
cu sustinerea ca prin Decizia nr. 485/1997 Curtea Constitutionala a statuat ca
textul art. 9 este constitutional. De asemenea, apreciaza ca prin aceasta
decizie Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra intregului articol, astfel
ca o solutie contrara nu s-ar justifica. Considerente economice, morale si
sociale au determinat stabilirea continutului si, mai ales, a limitelor
dreptului de proprietate astfel dobandit.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei
de neconstitutionalitate, aratand ca prin deciziile nr. 73/1995 si nr. 485/1997
Curtea Constitutionala a statuat ca dispozitiile art. 9 sunt constitutionale.
Asa fiind, nici un motiv nu justifica modificarea jurisprudentei Curtii
Constitutionale. Interdictia de instrainare prevazuta la alineatul ultim al
art. 9 este un caz de inalienabilitate legala, care nu contravine garantarii
dreptului de proprietate. Acest text nu are ca scop limitarea exercitarii
dreptului de proprietate, astfel de interdictii de instrainare nefiind
singulare; de exemplu si art. 32 din Legea nr. 18/1991 prevede o asemenea
interdictie.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Tribunalul Brasov a sesizat Curtea Constitutionala, prin Incheierea din 5
mai 1999, cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 alineatul
ultim din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor
imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, exceptie
ridicata de Horatiu Moldoveanu.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate s-a sustinut ca dispozitiile
art. 9 alineatul ultim din Legea nr. 112/1995 sunt neconstitutionale, deoarece
aduc atingere exercitiului dreptului de proprietate garantat prin dispozitiile
art. 41 alin. (1) teza intai din Constitutie. In ceea ce priveste dispozitiile
tezei a doua a art. 41 alin. (1) din Constitutie, acestea ar fi aplicabile
numai in cazurile prevazute la art. 9 alin. 1 din lege, iar nu si in cele
prevazute la alineatul ultim al acestui articol.
Tribunalul Brasov, exprimandu-si opinia, apreciaza ca exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor alineatului ultim al art. 9 din Legea nr.
112/1995 este intemeiata, textul atacat fiind neconstitutional, deoarece
limiteaza liberul exercitiu al atributelor dreptului de proprietate, si anume
prerogativa dispozitiei, ceea ce reprezinta incalcarea prevederilor art. 41
alin. (1) din Constitutie. In ceea ce priveste Decizia Curtii Constitutionale
nr. 485 din 2 decembrie 1997, prin care s-a respins exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, instanta
judecatoreasca arata ca "Efectul principal al hotararilor pronuntate in
materia exceptiilor de neconstitutionalitate il constituie puterea de lucru
judecat, ceea ce inseamna ca nici una din partile din proces nu mai poate pune
in discutie dreptul consfintit printr-o astfel de hotarare, dupa ramanerea ei
definitiva. Aceasta priveste numai partile in cauza in care Curtea
Constitutionala a examinat exceptia de neconstitutionalitate, neputand fi opusa
in alte cauze in care Curtea Constitutionala n-a fost sesizata spre a se
pronunta asupra neconstitutionalitatii unei prevederi legale. Efectul principal
deci nu consta in desfiintarea actului normativ supus controlului judecatoresc
al constitutionalitatii, ci numai in inlaturarea aplicarii lui in speta dedusa
judecatii. Ca atare, declararea neconstitutionalitatii se limiteaza numai la
pricina judecata si prin urmare autoritatea de lucru judecat fiind relativa
priveste numai partile aflate in proces, legea pastrandu-si valabilitatea si
valoarea pentru toate celelalte procese, cazuri, intrucat nu poate fi
considerata abrogata". In final instanta judecatoreasca mai arata ca, de
altfel, prin Decizia nr. 485/1997 a Curtii Constitutionale nu s-a procedat la
controlul constitutionalitatii si a alineatului ultim al art. 9, ci numai a
celui dintai alineat al acestui articol.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea
de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului
si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de
neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul, in punctul sau de vedere, considera ca exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 alineatul ultim din Legea nr.
112/1995, in raport cu prevederile art. 41 alin. (1) din Constitutie, este
neintemeiata, astfel cum a statuat Curtea Constitutionala prin Decizia nr.
73/1995 si prin Decizia nr. 485/1997, stabilind ca prevederile art. 9 din Legea
nr. 112/1995 sunt constitutionale. Prin aceste decizii Curtea s-a pronuntat
deci si asupra alineatului ultim al art. 9 din Legea nr. 112/1995. Art. 41
alin. (1) din Constitutie prevede ca dreptul de proprietate, precum si
creantele asupra statului sunt garantate, iar continutul si limitele acestor
drepturi sunt stabilite de lege. Se precizeaza, de asemenea, ca interdictia de
instrainare prevazuta la alineatul ultim al art. 9 din Legea nr. 112/1995 este
un caz de inalienabilitate legala care nu contravine principiului garantarii
dreptului de proprietate.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul
judecatorului-raportor, sustinerile partilor, concluziile procurorului,
dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si
Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr.
47/1992, republicata, Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este
competenta sa solutioneze exceptia ridicata.
Exceptia de neconstitutionalitate priveste dispozitiile art. 9 alineatul
ultim din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor
imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, potrivit
carora "Apartamentele dobandite in conditiile alin. 1 nu pot fi
instrainate 10 ani de la data cumpararii".
Potrivit alin. 1 al art. 9 din Legea nr. 112/1995, "Chiriasii titulari
de contract ai apartamentelor ce nu se restituie in natura fostilor proprietari
sau mostenitorilor acestora pot opta, dupa expirarea termenului prevazut la
art. 14, pentru cumpararea acestor apartamente cu plata integrala sau in rate a
pretului".
Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca prevederile art. 9
alineatul ultim din Legea nr. 112/1995 incalca dispozitiile art. 41 alin. (1)
teza intai din Constitutie, conform carora "Dreptul de proprietate, precum
si creantele asupra statului sunt garantate"; in ceea ce priveste
dispozitiile tezei a doua a art. 41 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora
"Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege",
acestea ar fi aplicabile numai in cazurile prevazute la art. 9 alin. 1 din
lege, iar nu si in cele prevazute la alineatul ultim al acestui articol.
I. Examinand aceste sustineri si procedand la verificarea propriei
jurisprudente, Curtea retine ca prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 177 din 8 august
1995, in cadrul controlului de constitutionalitate anterior promulgarii legii,
realizat conform art. 144 lit. a) din Constitutie, Curtea Constitutionala a
stabilit ca prevederile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 sunt
constitutionale in raport cu dispozitiile art. 41 alin. (1) - (5) si (7),
precum si cu cele ale art. 135 alin. (6) din legea fundamentala. Spre a se
ajunge la aceasta concluzie, la pct. 4 din considerentele mentionatei decizii
s-a aratat, in esenta, ca necesitatea reglementarii prin Legea nr. 112/1995 a
cumpararii de catre chiriasi a locuintelor nerestituite in natura "nu are
nici o legatura cu cauzele de utilitate publica avute in vedere de Constitutie
cu referire la conditiile exproprierii [art. 41 alin. (3)], dat fiind ca
obiectul legii este cu totul altul decat exproprierea".
De asemenea, in cadrul controlului de constitutionalitate posterior
promulgarii legii, realizat potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie, Curtea
Constitutionala a stabilit prin Decizia nr. 485 din 2 decembrie 1997, publicata
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 143 din 8 aprilie 1998, ca prin
dispozitiile art. 9 din Legea nr. 112/1995 nu sunt infrante nici prevederile
art. 41 alin. (2) din Constitutie, referitoare la ocrotirea in mod egal a
proprietatii private (retinandu-se in acest sens aplicabilitatea in cauza a
considerentelor cuprinse in Decizia nr. 73/1995) si nici prevederile art. 16
alin. (1) din legea fundamentala, referitoare la egalitatea cetatenilor in fata
legii si a autoritatilor publice, "deoarece prin art. 9 din Legea nr.
112/1995 se acorda posibilitatea tuturor chiriasilor titulari ai unor contracte
de inchiriere a apartamentelor in care locuiesc de a opta intre a cumpara
aceste apartamente, dupa expirarea termenului prevazut la art. 14 din lege, sau
de a ramane in continuare chiriasi".
Asa fiind, Curtea Constitutionala observa ca dispozitiile alineatului ultim
al art. 9 din Legea nr. 112/1995 nu au mai facut, in sine, obiectul controlului
de neconstitutionalitate prin raportare, astfel cum solicita autorul exceptiei
solutionate prin prezenta decizie, la prevederile art. 41 alin. (1) teza intai
din legea fundamentala, conform carora "Dreptul de proprietate, precum si
creantele asupra statului sunt garantate".
De aceea Curtea va proceda la examinarea pe fond a exceptiei de
neconstitutionalitate, astfel cum aceasta a fost formulata in prezenta cauza.
Sub acest aspect Curtea Constitutionala constata ca interdictia stabilita
prin art. 9 alineatul ultim din Legea nr. 112/1995, de a nu se instraina timp
de 10 ani de la data cumpararii locuintele cumparate de chiriasi in conditiile
alin. 1 al textului mentionat, nu infrange prevederile art. 41 alin. (1) teza
intai din Constitutie. Intr-adevar, prevederile tezei intai din textul
constitutional mentionat nu pot fi disociate de prevederile imediat urmatoare
ale tezei a doua, potrivit carora continutul si limitele dreptului de
proprietate sunt stabilite prin lege. Asa fiind, intra in puterea
Parlamentului, ca "unica autoritate legiuitoare a tarii" [conform
art. 58 alin. (1) din Constitutie], dreptul de a decide instituirea unei
asemenea interdictii temporare de instrainare, interdictie care, de altfel, era
cunoscuta de autorul exceptiei inca din momentul in care acesta a optat pentru
dobandirea dreptului de proprietate asupra locuintei detinute pana in acel
moment in calitate de chirias.
In consecinta, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 9
alineatul ultim din Legea nr. 112/1995, in raport cu dispozitiile art. 41 alin.
(1) teza intai din Constitutie, este neintemeiata, urmand sa fie respinsa.
II. In ceea ce priveste consideratiile instantei judecatoresti in fata
careia a fost ridicata exceptia de neconstitutionalitate ce face obiectul
prezentei decizii, cu privire la gradul de opozabilitate a efectelor deciziilor
pronuntate de Curtea Constitutionala in solutionarea, potrivit art. 144 lit. c)
din legea fundamentala, a exceptiilor de neconstitutionalitate, Curtea constata
ca aceste consideratii sunt lipsite nu numai de relevanta in cadrul prezentei cauze,
dar si de temeinicie.
Intr-adevar, obligativitatea deciziilor Curtii Constitutionale, pronuntate
in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, in cadrul solutionarii exceptiilor
ridicate in fata instantelor judecatoresti privind neconstitutionalitatea
legilor si a ordonantelor, trebuie conturata in lumina prevederilor art. 23
alin. (3) teza a doua si alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si
functionarea Curtii Constitutionale, republicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 187 din 7 august 1997. Conform alin. (3) "Nu pot
face obiectul exceptiei prevederile legale a caror constitutionalitate a fost
stabilita potrivit art. 145 alin. (1) din Constitutie sau prevederile
constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioara a Curtii
Constitutionale", iar alin. (6) al art. 23 dispune: "Daca exceptia
este inadmisibila, fiind contrara prevederilor alin. [...] (3), instanta o
respinge, printr-o incheiere motivata, fara a mai sesiza Curtea Constitutionala".
Rezulta de aici ca instanta judecatoreasca in fata careia se ridica o
exceptie de neconstitutionalitate referitoare la o lege sau la o ordonanta (ori
la una sau mai multe dispozitii dintr-o lege ori ordonanta), a carei
neconstitutionalitate fusese constatata de Curtea Constitutionala printr-o
decizie publicata anterior ridicarii exceptiei de neconstitutionalitate, are
obligatia de a face aplicarea acelei decizii anterioare a Curtii
Constitutionale inclusiv in cazul in care acea decizie fusese pronuntata in
temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie.
In consecinta, deciziile pronuntate in cadrul solutionarii exceptiilor de
neconstitutionalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, in cadrul
procesului in care a fost ridicata exceptia de neconstitutionalitate, ci produc
efecte absolute, erga omnes.
Dispozitiile art. 23 alin. (3) si (6) din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, isi au
reazemul constitutional in mai multe dispozitii constitutionale, dupa cum
urmeaza:
a) Conform art. 145 alin. (2) fraza intai, teza intai, "Deciziile
Curtii Constitutionale sunt obligatorii [...]". Intrucat aceste prevederi
nu disting, rezulta ca ele se aplica si deciziilor pronuntate in temeiul art.
144 lit. c) din Constitutie.
b) Potrivit art. 16 alin. (1), "Cetatenii sunt egali in fata legii si
a autoritatilor publice, fara privilegii si discriminari", iar conform
art. 51, "Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este
obligatorie". In lumina acestor doua texte constitutionale trebuie
observat ca, in masura in care deciziile Curtii Constitutionale nu ar produce
efecte erga omnes, s-ar putea ajunge la situatia ca una si aceeasi dispozitie
legala - a carei neconstitutionalitate, prin ipoteza, a fost declarata printr-o
decizie anterioara a Curtii Constitutionale - sa nu se aplice in procesul in
cadrul caruia exceptia a fost ridicata, dar, pe de alta parte, sa se aplice
nestingherit in orice alt proces sau in orice alta imprejurare in care nu se
pune problema unui proces in fata unei instante judecatoresti. Este insa
evident ca asemenea consecinte ar fi contrare:
- egalitatii cetatenilor "in fata legii si a autoritatilor
publice" [art. 16 alin. (1) din Constitutie], fiindca ar insemna: sub cel
dintai aspect, ca o lege declarata neconstitutionala prin decizia Curtii
Constitutionale sa nu se aplice fata de unele subiecte de drept (cele implicate
in procesul care a prilejuit pronuntarea acelei decizii a Curtii
Constitutionale), dar sa se aplice fata de alte subiecte de drept; iar sub cel
de-al doilea aspect, ca autoritatile publice sa aplice legea diferit fata de
unele sau altele dintre subiectele de drept, dupa cum acestea au fost ori nu au
fost parti in procesul in cadrul caruia a fost ridicata exceptia de
neconstitutionalitate;
- asigurarii "respectarii Constitutiei" si a
"suprematiei" acesteia (art. 51 din legea fundamentala).
De altminteri, Curtea Constitutionala retine ca, indiferent de orice
argumente care, intr-un fel sau altul, ar tinde la concluzia ca deciziile
Curtii Constitutionale, pronuntate in cadrul solutionarii exceptiilor de
neconstitutionalitate, nu ar produce efecte erga omnes fac abstractie de
imposibilitatea ca o prevedere legala a carei neconstitutionalitate a fost
stabilita - in mod definitiv, pe caile si de catre autoritatea prevazute de
Constitutie - sa se mai aplice inca.
In ceea ce priveste conturarea sferei obligativitatii erga omnes a
deciziilor pronuntate in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, mai trebuie
adaugat ca, astfel cum rezulta indirect din cuprinsul art. 23 alin. (3) si (6)
din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii
Constitutionale, republicata, nu produc efecte erga omnes, ci doar inter partes
(efecte relative) acele decizii ale Curtii Constitutionale prin care au fost
respinse exceptiile de neconstitutionalitate. Desigur, aceleasi parti si pentru
aceleasi motive nu pot reitera exceptia de neconstitutionalitate, intrucat s-ar
incalca autoritatea lucrului judecat. Dar intr-un alt proces exceptia poate fi
reiterata, dandu-se astfel posibilitatea reanalizarii de catre Curtea
Constitutionala a aceleiasi probleme de neconstitutionalitate, ca urmare a
invocarii unor temeiuri noi ori a intervenirii altor elemente noi, care sa
determine modificarea jurisprudentei Curtii.
Ca o consecinta a caracterului obligatoriu erga omnes al deciziilor Curtii
Constitutionale, pronuntate in baza art. 144 lit. c) din Constitutie, prin care
se constata neconstitutionalitatea unei legi sau a unei ordonante, prevederea
normativa a carei neconstitutionalitate a fost constatata nu mai poate fi
aplicata de nici un subiect de drept (cu atat mai putin de autoritatile si
institutiile publice), incetandu-si de drept efectele pentru viitor, si anume
de la data publicarii deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial al
Romaniei, potrivit tezei a doua din fraza intai a art. 145 alin. (1) din
Constitutie. Fara indoiala ca in urma pronuntarii unei decizii prin care Curtea
Constitutionala constata neconstitutionalitatea unei legi sau a unei ordonante
Parlamentul sau, dupa caz, Guvernul are obligatia de a interveni in sensul
modificarii sau abrogarii actului normativ declarat ca fiind neconstitutional.
Dar aceasta nu inseamna ca, in situatia in care o asemenea interventie nu s-ar
produce ori ar intarzia, decizia Curtii Constitutionale si-ar inceta efectele.
Dimpotriva, aceste efecte se produc in continuare, fiind opozabile erga omnes,
in vederea asigurarii suprematiei Constitutiei, potrivit art. 51 din aceasta.
Caracterul obligatoriu erga omnes al deciziilor Curtii Constitutionale,
prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau a unei ordonante,
implica existenta raspunderii juridice in cazul nerespectarii acestor decizii.
Sub acest aspect exista echivalenta cu situatia in care nu este respectata o
lege adoptata de Parlament ori o ordonanta emisa de Guvern. Sau, in termeni mai
generali, este vorba despre problema identificarii raspunderii juridice atunci
cand una dintre autoritatile statului refuza sa puna in aplicare masurile
stabilite, in limitele competentelor atribuite prin Constitutie, de catre o
alta autoritate a statului. Intr-o asemenea situatie identificarea raspunderii
juridice decurge din caracterul imperativ al dispozitiilor art. 1 alin. (3) din
Constitutie, potrivit carora "Romania este stat de drept [...]".
Altfel s-ar ajunge la inlaturarea de catre una dintre puterile statului a
acestui principiu constitutional fundamental, ceea ce este inadmisibil. De
asemenea, in lumina dispozitiilor art. 11 si 20 din Constitutie, raspunderea
juridica pentru nerespectarea unei decizii a Curtii Constitutionale poate
consta, in masura in care sunt indeplinite conditiile prevazute de Conventia
pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, in
pronuntarea unei hotarari a Curtii Europene a Drepturilor Omului impotriva
statului roman.
Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin.
(2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 alin.
(1) si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 alineatul
ultim din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor
imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, exceptie
ridicata de Horatiu Moldoveanu in Dosarul nr. 915/1999 al Tribunalului Brasov.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 2 noiembrie 1999.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat asistent,
Maria Bratu