Decizia Nr.17 din 19.06.2020

Pe rol, pronunţarea asupra sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală în Dosarul nr. 678/740/2019 privind dezlegarea chestiunii de drept: „În aplicarea dispoziţiilor art. 124 alin. (3) din Codul penal, în cazul înlocuirii măsurii educative a internării într-un centru educativ cu măsura internării într-un centru de detenţie, fiind incidentă ipoteza concursului de infracţiuni, se scade din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenţie perioada executării măsurii educative a internării într-un centru educativ?"Dezbaterile au avut loc în şedinţa din data de 28 mai 2020, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la aceeaşi dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit termen de pronunţare la data de 19 iunie 2020, când a decis următoarele:ÎNALTA CURTE,asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul şi obiectul sesizăriiPrin Încheierea de şedinţă din data de 27 februarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 678/740/2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării chestiunii de drept: „În aplicarea dispoziţiilor art. 124 alin. (3) din Codul penal, în cazul înlocuirii măsurii educative a internării într-un centru educativ cu măsura internării într-un centru de detenţie, fiind incidentă ipoteza concursului de infracţiuni, se scade din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenţie perioada executării măsurii educative a internării într-un centru educativ?"II. Expunerea succintă a cauzeiPrin Sentinţa penală nr. 490 din 6 decembrie 2019, Judecătoria Alexandria a dispus, printre altele, în temeiul art. 124 alin. (3) din Codul penal, înlocuirea măsurii educative a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 3 ani, dispusă faţă de inculpatul minor PFI, prin Sentinţa penală nr. >490 din 12 decembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Alexandria, în Dosarul nr. 7.478/740/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 159A din 7 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie, pe o perioadă de 3 ani, potrivit art. 125 alin. (2) din Codul penal, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. a), d) şi f) din Codul penal, cu aplicarea art. 113 şi următoarele din Codul penal, săvârşită împotriva persoanei vătămate GAS - Junior.În temeiul art. 127 din Codul penal raportat la art. 72 alin. (1) din Codul penal, s-a dispus deducerea duratei reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu şi scăderea perioadei executate în centrul educativ, în Dosarul nr. 7.478/740/2017 al Judecătoriei Alexandria, de la 13.11.2017 la 6.03.2018 şi de la 23.05.2018 la zi, fiind anulate formele de executare emise anterior şi dispusă emiterea unor noi forme de executare.Judecătoria a reţinut, printre altele, că situaţia de fapt descrisă în actul de sesizare corespunde adevărului, în sensul că, în data de 29 martie 2018, în jurul orei 23,15, inculpatul a pătruns prin efracţie în locuinţa persoanei vătămate, ocazie cu care a sustras trei rânduri de chei de la două imobile deţinute de către persoana vătămată şi, fiind surprins la locul faptei, pentru a-şi asigura scăparea şi a păstra bunurile sustrase, a ameninţato pe aceasta cu un cuţit, iar fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. a), d) şi f) din Codul penal, cu aplicarea art. 113 şi următoarele din Codul penal.De asemenea, instanţa a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 490 din 12 decembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Alexandria, în Dosarul nr. 7.478/740/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 159A din 7 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, s-a dispus faţă de inculpatul minor PFI măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 3 ani, infracţiunea din prezenta cauză fiind săvârşită în concurs real cu infracţiunile pentru care s-a dispus internarea într-un centru educativ pe durată maximă, prin sentinţa anterior menţionată.Împotriva Sentinţei penale nr. 490 din 6 decembrie 2019 a Judecătoriei Alexandria a declarat apel partea civilă GAS - Junior, prin care a solicitat, în esenţă, desfiinţarea sentinţei penale apelate şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se dispună o măsură educativă privativă de libertate pe o durată maximă, având în vedere gravitatea faptelor săvârşite, iar pe latură civilă, majorarea cuantumului despăgubirilor civile acordate şi obligarea la despăgubiri civile a inculpatului, în solidar cu reprezentantul legal al acestuia, mama sa.La termenul din data de 27 februarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, din oficiu, faţă de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, a pus în discuţie admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „În aplicarea dispoziţiilor art. 124 alin. (3) din Codul penal, în cazul înlocuirii măsurii educative a internării întrun centru educativ cu măsura internării într-un centru de detenţie, fiind incidentă ipoteza concursului de infracţiuni, se scade din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenţie perioada executării măsurii educative a internării într-un centru educativ?"Prin Încheierea din 27 februarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru a statua asupra problemei de drept puse în discuţie.III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi JustiţieCurtea de Apel Bucureşti a apreciat că nu sunt aplicabile, prin analogie, dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Codul penal, referitoare la contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente. Măsurile educative, chiar privative de libertate, sunt sancţiuni de drept penal cu caracter eminamente educativ, destinate personalităţii în formare a infractorului minor, şi nu pot fi asimilate, ca gravitate, pedepsei cu închisoarea aplicabile infractorilor majori. Dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Codul penal sunt aplicabile exclusiv în cazul pedepselor şi sunt un efect al cumulului juridic al pedepselor, prevăzut de lege pentru infracţiuni concurente. Aplicarea acestor dispoziţii şi în cazul altor sancţiuni de drept penal, prin analogie, s-ar justifica numai dacă acestea ar avea un caracter mai grav decât pedepsele, condiţie pe care măsurile educative nu o îndeplinesc.Legiuitorul a prevăzut expres cazurile în care anumite perioade ale privării de libertate a infractorilor minori se deduc din perioada măsurii educative privative de libertate dispuse cu privire la aceştia, după cum urmează:– potrivit art. 125 alin. (3) din Codul penal, dacă în perioada internării într-un centru de detenţie minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa prelungeşte măsura internării, iar din durata măsurii educative se scade perioada executată până la data hotărârii;– potrivit art. 127 din Codul penal, în cazul măsurilor educative privative de libertate, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 71-73 din Codul penal (privind calculul duratei pedepselor, inclusiv computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate).A concluzionat că, din moment ce în cazul măsurii educative a internării într-un centru educativ legiuitorul nu a procedat în acelaşi mod ca în cazul măsurii educative a internării într-un centru de detenţie, nu înseamnă că a omis acest lucru, ci că aceasta a fost intenţia sa (în sensul acceptării posibilităţii executării în mod separat, succesiv, a măsurilor educative aplicate pentru infracţiuni concurente, altele decât măsura educativă cea mai gravă, aceea a internării într-un centru de detenţie). Totodată, a susţinut că soluţia şi argumentele care au stat la baza pronunţării Deciziei nr. 2 din 26 ianuarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 15 martie 2016, nu pot fi interpretate per a contrario în sensul că, în ipoteza infracţiunilor concurente săvârşite în timpul minorităţii, judecate separat, durata măsurii educative privative de libertate executate, dispusă pentru o infracţiune concurentă, se scade din durata măsurii educative privative de libertate dispuse ulterior. Pe lângă faptul că o asemenea interpretare ar conduce la o soluţie contra legem, faţă de dispoziţiile incidente în materie, redate anterior, în cauza în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat decizia mai sus menţionată, inculpatul minor săvârşise, în timpul minorităţii, un concurs de infracţiuni, fiind ulterior trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor din cadrul concursului de infracţiuni prin rechizitorii distincte, iar pentru una dintre infracţiuni i se aplicase o măsură educativă neprivativă de libertate, pe care o executase integral înainte de a fi trimis în judecată şi pentru săvârşirea celorlalte infracţiuni din cadrul concursului. Valorificarea măsurii educative deja executate se realizează în procesul de individualizare a măsurii aplicabile pentru întregul concurs de infracţiuni, în sensul că la alegerea acestei din urmă măsuri şi la stabilirea duratei ei se va ţine seama de faptul că pentru una dintre infracţiunile concurente s-a luat şi s-a executat deja o altă măsură educativă. IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. 4.1. Într-o primă opinie, susţinută de magistraţii curţilor de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Piteşti, Galaţi şi Suceava, ai tribunalelor Constanţa şi Bihor şi ai judecătoriilor Constanţa, Giurgiu, Oneşti şi Oradea, s-a apreciat că, în aplicarea dispoziţiilor art. 124 alin. (3) din Codul de procedură penală, în cazul înlocuirii măsurii educative a internării într-un centru educativ cu măsura internării într-un centru de detenţie, fiind incidentă ipoteza concursului de infracţiuni, se scade din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenţie perioada executării măsurii educative a internării într-un centru educativ. În argumentarea acestei opinii s-a arătat, în esenţă, că se face aplicarea, prin analogie, a dispoziţiilor art. 72 din Codul penal coroborate cu art. 127 din Codul penal, în sensul că perioada în care o persoană este supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate, dată fiind natura juridică a celor două măsuri educative care formează obiectul sesizării, în sensul că ambele sunt măsuri privative de libertate, conform art. 115 alin. (1) pct. 2 din Codul penal. Conform dispoziţiilor art. 129 alin. (1) din Codul penal, în caz de concurs de infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii, se stabileşte şi se ia o singură măsură educativă pentru toate faptele, în condiţiile art. 114, ţinând seama de criteriile prevăzute în art. 74, concluzionându-se că înlocuirea măsurii educative a internării într-un centru educativ cu măsura internării într-un centru de detenţie constituie un temei comun de sancţionare atât a faptei săvârşite anterior de către minor, cât şi a faptei care a atras înlocuirea măsurii educative. Astfel, din moment ce măsura educativă este unică pentru toate faptele concurente, partea din sancţiune care este deja executată se deduce din măsura educativă privativă de libertate deja executată. În cazul minorilor nu se poate aplica un regim mai sever decât în cazul majorilor, de aceea nu este necesară pentru efectuarea computării o dispoziţie normativă care să o prevadă expres, precum cea prevăzută de art. 40 alin. (3) din Codul penal, aplicabilă infractorilor majori, lipsa unui text legal în acest sens fiind, mai curând, o omisiune a legiuitorului, iar nu o opţiune a acestuia. Nu există niciun motiv obiectiv care să justifice diferenţa de tratament dintre minorul faţă de care s-a dispus iniţial luarea măsurii educative a internării într-un centru educativ, iar, ulterior, înlocuirea acestei măsuri cu cea a internării într-un centru de detenţie şi cel faţă de care s-a dispus de la început luarea măsurii internării într-un centru de detenţie, iar, ulterior, prelungirea acestei măsuri. Faptul că măsura educativă a internării într-un centru educativ presupune un regim de executare mai uşor în comparaţie cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie nu este un motiv care să împiedice deducerea perioadei de executare a celei dintâi din cea din urmă, având în vedere că şi în cazul măsurilor preventive privative de libertate faptul că arestul la domiciliu presupune un regim de executare mai uşor în comparaţie cu arestarea preventivă nu împiedică deducerea perioadei de arest la domiciliu din pedeapsa finală, ceea ce interesează fiind natura privativă de libertate a măsurii, iar nu regimul de executare a acesteia. Situaţia din speţă este diferită de cea avută în vedere de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 2 din 26 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 15 martie 2016, prin care a statuat că, în ipoteza infracţiunilor concurente săvârşite în timpul minorităţii, judecate separat, durata măsurii educative neprivative de libertate, dispusă pentru o infracţiune concurentă şi executată, nu se scade din durata măsurii educative neprivative sau privative de libertate, dar va fi avută în vedere la alegerea şi stabilirea sancţiunii conform art. 129 alin. (1) din Codul penal, întrucât conţinutul măsurii educative a internării într-un centru educativ şi cel al măsurii educative a internării întrun centru de detenţie sunt aproape identice, singura diferenţă fiind aceea că în cazul celei din urmă măsuri educative privative de libertate există un regim de pază şi supraveghere. Mecanismul de sancţionare rezultat din decizia mai sus menţionată („în procesul de individualizare a măsurii, instanţa urmează să stabilească mental măsura educativă pe care ar lua-o pentru întregul concurs de infracţiuni, dacă nu s-ar fi executat nimic anterior pentru o faptă concurentă, iar apoi să analizeze în ce măsură sancţiunea deja executată ar influenţa măsura rezultantă") nu s-ar putea aplica în ipoteza analizată, întrucât marja de apreciere a instanţei în situaţia expusă în speţă este mult mai redusă în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, măsura educativă a internării într-un centru de detenţie neputând fi dispusă sub minimul prevăzut de lege. Dacă din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenţie nu s-ar deduce perioada în care minorul a fost privat de libertate în temeiul măsurii internării într-un centru educativ, s-ar crea acestuia o situaţie mai grea faţă de cea rezultată ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 125 alin. (3) teza finală din Codul penal şi ale art. 129 alin. (3) din Codul penal, care au în vedere situaţii de o gravitate mai mare faţă de cea care face obiectul discuţiei. 4.2. În a doua opinie exprimată, susţinută de magistraţii curţilor de apel Cluj şi Ploieşti, ai tribunalelor Bucureşti, Ialomiţa (inclusiv instanţele arondate), Ilfov (inclusiv instanţele arondate), Giurgiu şi Teleorman şi ai judecătoriilor Babadag, Lieşti, Lehliu-Gară, Măcin, Roman, Tecuci, Alexandria, Roşiori de Vede şi Turnu Măgurele, s-a apreciat că, în ipoteza concursului de infracţiuni, nu se scade din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenţie perioada executată din măsura educativă a internării într-un centru educativ, însă, în procesul de individualizare a măsurii aplicabile pentru întregul concurs de infracţiuni, la stabilirea duratei măsurii educative a internării întrun centru de detenţie se va avea în vedere că anterior s-a executat deja de către minor o altă măsură educativă. Astfel, este necesar să fie avut în vedere, în primul rând, regimul sancţionator al minorilor, prin prevederea măsurilor educative, neprivative şi privative de libertate, infracţiunile săvârşite pe perioada minorităţii nefiind sancţionate cu pedepsele prevăzute de dispoziţiile art. 53-55 din Codul penal. Cu privire la săvârşirea infracţiunilor de către minori în condiţiile concursului de infracţiuni sunt relevante dispoziţiile art. 129 din Codul penal referitoare la pluralitatea de infracţiuni conform cărora, în caz de concurs de infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii, se stabileşte şi se ia o singură măsură educativă pentru toate faptele, în condiţiile art. 114, ţinând seama de criteriile prevăzute în art. 74. Faţă de dispoziţiile art. 124 alin. (3) şi art. 125 alin. (3) din Codul penal, rezultă că scopul urmărit de legiuitor a fost luarea unei singure măsuri dintre cele prevăzute de Codul penal pentru sancţionarea minorului, indiferent de numărul de fapte săvârşite, acest criteriu fiind avut în vedere de instanţă la alegerea măsurii dispuse (privative sau neprivative de libertate). Din analiza comparativă a acestor dispoziţii rezultă că legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea ca din durata măsurii internării într-un centru de detenţie să fie dedusă perioada în care minorul s-a aflat într-un centru educativ, în cazul înlocuirii măsurii în ipoteza concursului de infracţiuni, însă a prevăzut-o expressis verbis în ipoteza prelungirii duratei măsurii internării într-un centru de detenţie, în condiţiile săvârşirii de infracţiuni concurente. Lipsa acestei prevederi din dispoziţiile art. 124 alin. (3) din Codul penal nu poate fi calificată ca fiind o omisiune a legiuitorului, ce permite aplicarea prin analogie a dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Codul penal. Dimpotrivă, în ipoteza dispunerii înlocuirii măsurii internării într-un centru educativ cu măsura internării într-un centru de detenţie, instanţa va avea în vedere şi va lua în considerare aspectul că inculpatul a fost anterior internat într-un centru educativ, valorificând măsura educativă ori perioada deja executată din aceasta în procesul de individualizare a măsurii pe care urmează să o dispună pentru întreaga activitate infracţională. Într-o asemenea ipoteză nu sunt incidente nici prevederile art. 40 alin. (3) din Codul penal, care permit deducerea din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente a perioadei executate în temeiul hotărârii anterioare, nefiind vorba despre o pedeapsă în sensul titlului III din Codul penal, ci despre o măsură educativă, care are un alt regim juridic. În susţinerea acestei soluţii este relevantă şi Decizia nr. 2 din 26 ianuarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 15 martie 2016, prin care s-a admis sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi s-a stabilit că, în ipoteza infracţiunilor concurente săvârşite în timpul minorităţii, judecate separat, durata măsurii educative neprivative de libertate, dispusă pentru o infracţiune concurentă şi executată, nu se scade din durata măsurii educative neprivative sau privative de libertate, dar va fi avută în vedere la alegerea şi stabilirea sancţiunii, conform art. 129 alin. (1) din Codul penal. A fost ataşată şi Minuta întâlnirii de unificare a practicii în materie penală din data de 28 octombrie 2019, organizată la nivelul Curţii de Apel Bucureşti şi a instanţelor arondate pe trimestrul III al anului 2019, din care reiese că, cu majoritate de voturi, s-a opinat în sensul deducerii duratei executate din măsura educativă a internării într-un centru educativ din noua măsură privativă de libertate aplicată, întrucât este vorba despre o privare de libertate. Răspunsul Curţii de Apel Oradea cuprinde doar menţiunea neidentificării, în jurisprudenţa acesteia şi a instanţelor din circumscripţie, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării. V. Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Departamentul de drept penal al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, prin lector universitar doctor Mihai Dunea, a opinat că, în cazurile prevăzute de art. 124 alin. (3) din Codul penal (în special în ipoteza judecării unei infracţiuni concurente celei pentru care sa dispus iniţial măsura educativă a internării în centrul educativ, pe durata executării acesteia), dacă instanţa optează, în sancţionarea infractorului minor, pentru varianta înlocuirii măsurii educative a internării în centrul educativ cu măsura educativă a internării în centrul de detenţie, se impune ca din durata acestei noi măsuri educative privative de libertate (dispusă în final, ca sancţiune rezultantă a pluralităţii de infracţiuni comise de infractorul minor) să se deducă durata de privare de libertate deja executată cu titlu de măsură educativă a internării în centrul de detenţie (anterior dispusă, definitiv, pentru o altă infracţiune din compunerea aceleiaşi pluralităţi de infracţiuni), separat de obligaţia computării perioadelor de executare a măsurilor preventive privative de libertate (în temeiul art. 127 raportat la art. 72 din Codul penal). Ca soluţie secundară, în ipoteza în care această opinie nu va avea câştig de cauză în deliberarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a apreciat că, în aplicarea art. 124 alin. (3) din Codul penal, instanţa care dispune înlocuirea internării în centrul educativ cu internarea în centrul de detenţie trebuie să ţină cont (obligatoriu), în luarea deciziei, precum şi în determinarea duratei pe care se va stabili noua măsură educativă privativă de libertate, de împrejurarea că minorul a executat deja, anterior, o privare de libertate, cu titlu de măsură educativă definitiv aplicată (internarea în centrul educativ) pentru o infracţiune cuprinsă în sfera aceleiaşi pluralităţi de infracţiuni cu o infracţiune care a generat aplicarea art. 124 alin. (3) din Codul penal, urmând a deduce din durata internării în centrul de detenţie toată perioada deja executată de minor anterior, cu titlu de măsură preventivă privativă de libertate, inclusiv, dacă este cazul, prin luarea măsurii arestului preventiv în perioada internării (anterioare) în centrul educativ, pe parcursul procesului penal desfăşurat cu privire la infracţiunea care a generat aplicarea art. 124 alin. (3) din Codul penal. În argumentarea primei teze s-a arătat, în esenţă, că nu se poate face aplicarea regulii de interpretare per a contrario în privinţa textului de la art. 124 alin. (3) din Codul penal, comparat cu dispoziţia de la art. 125 alin. (3) din Codul penal, întrucât argumentului că dispoziţiile legii penale sunt de strictă interpretare şi aplicare i se poate opune regula, general acceptată, că este admisibilă interpretarea prin analogie a legii penale, atunci când procedeul este realizat in bona partem (în avantajul celui acuzat), ceea ce, în mod evident, este cazul în ipoteza analizată. Se impune o identitate de tratament cu deducerea perioadei deja executate în situaţia menţinerii şi prelungirii măsurii internării într-un centru educativ şi în ipoteza alternativă în care instanţa ar opta pentru soluţia sancţionatoare a înlocuirii internării în centrul educativ cu internarea în centrul de detenţie, caz în care trebuie să opereze deducerea perioadei deja executate prin internarea iniţială în centrul educativ din perioada de internare în centrul de detenţie, stabilită de instanţă, în final, prin înlocuirea primei măsuri educative dispuse cu cealaltă, mai severă. Soluţia este justificată şi de interpretarea a fortiori a dispoziţiilor art. 72 din Codul penal, care reglementează deducerea duratei măsurilor preventive privative de libertate, o soluţie contrară fiind de natură a crea o situaţie mai grea minorului infractor aflat în această ipoteză (infracţiuni concurente judecate separat, pentru care s-a aplicat şi executat deja o parte dintr-o sancţiune penală privativă de libertate, înainte de pronunţarea hotărârii definitive finale vizând întreaga pluralitate de infracţiuni comisă), prin comparaţie cu situaţia similară a unui infractor major (care a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate parţial executată, pentru o infracţiune concurentă, înainte de a fi condamnat definitiv pentru încă o infracţiune concurentă). Lipsa unei dispoziţii legale exprese în materie nu ar trebui să conducă la interpretarea rigidă a imposibilităţii computării în cazul în care, potrivit art. 124 alin. (3) din Codul penal, instanţa înlocuieşte internarea în centrul educativ cu internarea în centrul de detenţie. Departamentului de drept public al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu", prin conferenţiar universitar doctor Gabriel Liviu Ispas, profesor universitar doctor Alexandru Boroi, conferenţiar universitar doctor Andreea Simona Uzlău, lector universitar doctor Bogdan Vîrjan şi asistent universitar doctor Teodor Manea, a opinat că, în ipoteza înlocuirii măsurii internării într-un centru educativ cu cea a internării într-un centru de detenţie, în aplicarea art. 124 alin. (3) din Codul penal, minorul fiind judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, perioada în care acesta a fost internat în centrul educativ nu se scade din durata măsurii internării într-un centru de detenţie dispuse de instanţă, dar va fi avută în vedere de către instanţa de judecată în procesul de individualizare a măsurii educative, în vederea atingerii scopului de reeducare a minorului. În susţinerea acestei opinii s-a menţionat că, raportat la regimul juridic fundamental diferit stabilit infractorilor minori, nu există temei legal pentru a se susţine că textele din această materie reprezintă norme speciale faţă de cele referitoare la tratamentul sancţionator instituit pentru majori, care ar reprezenta cadrul general în materie. Atunci când a dorit ca soluţiile legislative destinate majorilor să fie aplicabile şi în cazul persoanelor care au comis infracţiuni în timpul minorităţii, legiuitorul a prevăzut aceasta în mod expres. Aceasta este situaţia, spre exemplu, a art. 127 din Codul penal, unde se arată că, în cazul măsurilor educative privative de libertate, dispoziţiile art. 71-73 din Codul penal se aplică în mod corespunzător, precum şi a art. 125 alin. (3) din Codul penal, conform căruia, dacă în perioada internării într-un centru de detenţie, minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa prelungeşte măsura internării, din durata căreia se scade perioada executată până la data hotărârii. În anumite situaţii, durata măsurii educative a internării întrun centru educativ poate fi mai mare decât cea a măsurii educative a internării într-un centru de deţinere (de exemplu, se aplică internarea într-un centru educativ pe o durată de 3 ani şi, ulterior, instanţa apreciază că este suficientă o durată de 2 ani a măsurii educative privative mai grave), susţinându-se că o interpretare în sens contrar ar impune judecătorului obligaţia ca, indiferent de situaţie, să aplice pentru concursul de infracţiuni măsura educativă a internării într-un centru de detenţie cel puţin egală cu durata efectiv executată în centrul educativ. VI. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în sensul că, în interpretarea dispoziţiilor art. 124 alin. (3) din Codul de procedură penală, în cazul înlocuirii măsurii educative a internării într-un centru educativ cu măsura internării într-un centru de detenţie, în ipoteza concursului de infracţiuni, perioada internării într-un centru educativ executată nu se scade din durata internării întrun centru de detenţie. În argumentarea opiniei exprimate s-a arătat, în esenţă, că, în concepţia Codului penal, în ipoteza concursului de infracţiuni comise în timpul minorităţii, instanţa nu stabileşte câte o măsură educativă pentru fiecare dintre infracţiunile concurente şi nu aplică o măsură educativă rezultantă pe baza unui sistem similar cu cel prevăzut de art. 39 din Codul penal, ci dispune luarea unei singure măsuri educative pentru întreg concursul de infracţiuni, ţinând seama de criteriile prevăzute în art. 74 din Codul penal. Indiferent de numărul infracţiunilor concurente comise în timpul minorităţii, instanţa stabileşte o singură măsură educativă, existenţa concursului de infracţiuni fiind valorificată în stabilirea unei măsuri educative unice. Această soluţie legislativă, care nu permite stabilirea unor măsuri educative distincte pentru infracţiunile concurente, nu permite nici efectuarea unei operaţiuni de scădere a măsurii educative executate, dispuse separat pentru o infracţiune concurentă. Cu privire la posibilitatea scăderii duratei executate a unei măsuri educative, în dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Codul penal, legiuitorul prevede expres că, „Dacă în perioada internării minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa prelungeşte măsura internării, fără a depăşi maximul prevăzut în alin. (2), determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite. Din durata măsurii educative se scade perioada executată până la data hotărârii". Aşadar, în cazul în care legiuitorul a avut intenţia de a reglementa scăderea duratei executate a unei măsuri educative, intenţia acestuia s-a concretizat într-o dispoziţie expresă. Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Codul penal, scăderea duratei executate a măsurii educative este posibilă numai în cazul prelungirii măsurii educative a internării într-un centru de detenţie. Legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea scăderii duratei internării într-un centru educativ, care a fost executată, din durata internării într-un centru de detenţie, nici în cazul prevăzut de art. 124 alin. (3) din Codul penal, nici în cel prevăzut de art. 125 alin. (7) lit. b) din Codul penal. Examinarea comparativă a dispoziţiilor art. 124 alin. (3) din Codul penal, referitoare la internarea într-un centru educativ, şi a dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Codul penal, referitoare la internarea într-un centru de detenţie, conduce la concluzia că legiuitorul a reglementat scăderea perioadei executate din durata unei măsuri educative privative de libertate exclusiv în ipoteza prelungirii măsurii educative a internării într-un centru de detenţie, nu şi în cazul prelungirii internării într-un centru educativ sau al înlocuirii acesteia cu măsura internării într-un centru de detenţie. Aceeaşi examinare comparativă conduce la concluzia că scăderea perioadei executate operează exclusiv în ipoteza în care există o identitate a măsurii educative privative de libertate, nu şi în ipoteza inexistenţei acestei identităţi, deducerea fiind inoperantă între măsuri educative privative de libertate distincte. Legiuitorul nu a reglementat scăderea perioadei executate în dispoziţiile art. 124 alin. (3) din Codul penal, nici în ipoteza înlocuirii acesteia cu măsura internării într-un centru de detenţie, ci numai în dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Codul penal, pentru ipoteza distinctă a prelungirii măsurii educative a internării întrun centru de detenţie, context în care a apreciat că deducerea perioadei executate a internării într-un centru educativ nu poate fi realizată pe calea hotărârii prealabile, în actualul cadru legal. În plus, considerentele Deciziei nr. 2 din 26 ianuarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 15 martie 2016, converg spre soluţia imposibilităţii deducerii perioadei executate a internării într-un centru educativ, având valoare de principiu cu privire la tot ansamblul măsurilor educative privative şi neprivative de libertate. VII. Punctul de vedere exprimat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară este în sensul că, în aplicarea dispoziţiilor art. 124 alin. (3) din Codul penal, în cazul înlocuirii măsurii educative a internării într-un centru educativ cu măsura internării într-un centru de detenţie, fiind incidentă ipoteza concursului de infracţiuni, nu se scade din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenţie perioada executată din măsura educativă a internării într-un centru educativ. În argumentarea opiniei exprimate s-a arătat, în esenţă, că regimul sancţionator al minorilor care au comis fapte de natură penală este unul specific, diferit fundamental de cel prevăzut pentru majori. De aceea, regulile specifice majorilor devin incidente şi în cazul minorilor doar dacă legiuitorul a prevăzut expres, neputând fi aplicate prin analogie. Acest principiu este valabil şi în cazul computării duratei în care minorul a fost sub imperiul unor măsuri preventive sau al unor măsuri educative neprivative de libertate. În acest sens, potrivit art. 127 din Codul penal, cu denumirea marginală sugestivă „Calculul duratei măsurilor educative", în cazul măsurilor privative de libertate, dispoziţiile art. 71-73 se aplică în mod corespunzător. În acest temei, este evident că din măsura educativă privativă de libertate trebuie scăzută perioada în care minorul a fost reţinut, arestat la domiciliu sau arestat preventiv. Pe de o parte, reglementând instituţia prelungirii sau menţinerii măsurii educative într-un centru de detenţie, Codul penal stabileşte, la art. 125 alin. (3) teza finală, că din durata măsurii educative se scade perioada executată până la data hotărârii. Pe de altă parte, legea penală nu face referire la faptul că art. 40 alin. (3) din Codul penal, care prevede computarea a ceea ce s-a executat din pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente, se aplică şi minorilor. În lipsa unei astfel de dispoziţii, voinţa legiuitorului a fost ca norma să nu se aplice pentru cazul în care un minor a comis un concurs de infracţiuni, i-a fost aplicată măsura educativă a internării într-un centru educativ pentru una dintre acestea şi, fiind judecat ulterior pentru o faptă concurentă, instanţa apreciază că, potrivit art. 124 alin. (3) din Codul penal, se impune înlocuirea acestei măsuri cu aceea a internării într-un centru de detenţie. Această interpretare are sens şi în contextul sistemului măsurilor educative aplicabile minorului, întrucât Codul penal tratează măsura educativă a internării într-un centru de detenţie (ce se poate dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 şi 5 ani) diferit, considerând-o mai grea decât măsura educativă a internării într-un centru educativ (ce se poate dispune pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 3 ani). În aplicarea art. 124 alin. (3) din Codul penal, nimic nu împiedică instanţa ca, în situaţia unui inculpat minor care se găseşte deja internat într-un centru educativ pentru o perioadă de 3 ani, să dispună, judecându-l pentru o faptă concurentă, înlocuirea măsurii cu cea a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă similară sau chiar mai mică, dacă apreciază că însăşi agravarea regimului la care este supus este suficientă, context în care deducerea ar face ca măsura înlocuirii să fie fără efect şi ar priva, fără temei legal, instanţa de posibilitatea de a pronunţa o astfel de soluţie. Cazul descris la art. 125 alin. (2) teza finală din Codul penal, când instanţa deduce perioada executată anterior în cazul menţinerii sau prelungirii măsurii internării într-un centru de detenţie, este diferit, în această situaţie măsura fiind identică, doar durata acesteia fiind eventual diferită, context în care ar fi lipsit de sens ca perioada deja executată să nu fie luată în considerare. VIII. Examenul jurisprudenţei în materie 1. Jurisprudenţa naţională relevantă În materialul transmis de curţile de apel au fost identificate hotărâri în sensul ambelor opinii exprimate în cauză. 2. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 2.1. Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, relevantă pentru problema de drept ridicată în speţă este Decizia nr. 2 din 26 ianuarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 15 martie 2016, prin care s-a stabilit că „(...) în ipoteza infracţiunilor concurente săvârşite în timpul minorităţii, judecate separat, durata măsurii educative neprivative de libertate, dispusă pentru o infracţiune concurentă şi executată, nu se scade din durata măsurii educative neprivative sau privative de libertate, dar va fi avută în vedere la alegerea şi stabilirea sancţiunii conform art. 129 alin. (1) din Codul penal". În cuprinsul acesteia s-a argumentat că „(...) Diversitatea obligaţiilor şi a restricţiilor ce caracterizează diferitele măsuri educative neprivative de libertate nu permite echivalarea acestora şi, implicit, posibilitatea de a scădea durata unei măsuri educative neprivative de libertate executate din durata unei măsuri educative neprivative de libertate care implică o altă obligaţie sau restricţie. Valorificarea măsurii educative deja executate se realizează în procesul de individualizare a măsurii aplicabile pentru întregul concurs de infracţiuni, în sensul că la alegerea acestei din urmă măsuri şi la stabilirea duratei ei se va ţine seama de faptul că pentru una dintre infracţiunile concurente s-a luat şi s-a executat deja o altă măsură educativă. În procesul de individualizare a măsurii, instanţa urmează să stabilească mental măsura educativă pe care ar lua-o pentru întregul concurs de infracţiuni dacă nu s-ar fi executat nimic anterior pentru o faptă concurentă, iar apoi să analizeze în ce măsură sancţiunea deja executată ar influenţa măsura rezultantă. În mod evident, nu există un algoritm matematic pentru derularea acestor operaţiuni, dar ele trebuie menţionate în considerentele hotărârii". 3. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale Relevantă pentru problema de drept ridicată în speţă este Decizia Curţii Constituţionale nr. 601 din 27 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.057 din 13 decembrie 2018, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal şi s-a constatat că sintagma „cel puţin" din cuprinsul acestora este neconstituţională. În cuprinsul acesteia s-a reţinut că „(...) răspunderea penală a persoanei fizice este reglementată în corelaţie cu dezvoltarea sa psihologică, din acest punct de vedere prezentând relevanţă noţiunea de discernământ, prin care se înţelege atât capacitatea mentală (psihică şi intelectuală) a persoanei de a înţelege semnificaţia socială a faptelor pe care le comite (urmările acestora), cât şi capacitatea de a-şi manifesta voinţa neconstrânsă de a le săvârşi. 20. Or, toate aceste aspecte arată că persoanele care săvârşesc fapte prevăzute de legea penală înainte de a fi împlinit vârsta de 18 ani beneficiază de un regim sancţionator mai blând, în comparaţie cu cele care săvârşesc fapte similare după împlinirea majoratului, acesta fiind reglementat, conform politicii penale a statului, drept consecinţă a particularităţilor psihologice specifice vârstei minorităţii. (...) reglementarea în privinţa inculpaţilor la care face referire textul criticat a unui regim sancţionator mai aspru, caracterizat prin aplicarea pedepsei închisorii, care a fost stabilită pentru infracţiunea comisă în stare de majorat, la care se adaugă un spor egal cu cel puţin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârşirii infracţiunii comise după majorat, în comparaţie cu cel stabilit pentru persoanele care comit două infracţiuni concurente după împlinirea majoratului, apare ca fiind discriminatorie, întrucât creează pentru cea dintâi categorie de persoane, care comit fapte prevăzute de legea penală în condiţiile unui discernământ în formare, o situaţie mai grea - caracterizată prin aplicarea unui spor de cel puţin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârşirii infracţiunii comise după majorat - decât cea creată pentru persoanele care, săvârşind faptele de natură penală după împlinirea vârstei de 18 ani, în condiţiile existenţei discernământului - cărora li se aplică un spor egal cu o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. ........ ................ ................ ................ ................ ........ ......... 24. Acest regim sancţionator disproporţionat, care, de altfel, semnifică şi o lipsă de corelare a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal cu prevederile art. 113 şi următoarele din Codul penal, determină şi o restrângere nejustificată a libertăţii individuale a celor dintâi, cu consecinţa încălcării dispoziţiilor art. 23 din Constituţie. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, dacă în cazul regimului sancţionator al concursului de infracţiuni, legiuitorul a prevăzut un spor limitat, egal cu o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în cazul pluralităţii de infracţiuni, prevăzută la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal, este reglementată doar limita minimă a sporului aplicabil, cuantumul acestuia fiind lăsat la aprecierea instanţei de judecată şi fiind limitată, teoretic, potrivit modului de formulare a textului, doar de limita generală maximă a pedepsei închisorii, aplicabilă pedepsei rezultante." IX. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. X. Dispoziţii legale incidente Art. 2 din Codul penal: Legalitatea sancţiunilor de drept penal
(1) Legea penală prevede pedepsele aplicabile şi măsurile educative ce se pot lua faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni, precum şi măsurile de siguranţă ce se pot lua faţă de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală.
(2) Nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau o măsură de siguranţă dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când fapta a fost săvârşită.
(3) Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită şi aplicată în afara limitelor generale ale acesteia. Art. 71 din Codul penal: Durata executării
(1) Durata executării pedepsei privative de libertate se socoteşte din ziua în care condamnatul a început executarea hotărârii definitive de condamnare.
(2) Ziua în care începe executarea pedepsei şi ziua în care încetează se socotesc în durata executării.
(3) Perioada în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital intră în durata executării, în afară de cazul în care şi-a provocat în mod voit boala, iar această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei.
(4) Permisiunile de ieşire din penitenciar, acordate condamnatului conform legii de executare a pedepselor, intră în durata executării pedepsei. Art. 73 din Codul penal: Computarea pedepselor şi măsurilor preventive executate în afara ţării
(1) În cazul infracţiunilor săvârşite în condiţiile art. 8, art. 9, art. 10 sau art. 11, partea din pedeapsă, precum şi durata măsurilor preventive privative de libertate executate în afara teritoriului ţării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune în România.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care pedeapsa executată în afara ţării este amenda. Art. 74 din Codul penal: Criteriile generale de individualizare a pedepsei
(1) Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:a)împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b)starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c)natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d)motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e)natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f)conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g)nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
(2) Când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedepse alternative, se ţine seama de criteriile prevăzute în alin. (1) şi pentru alegerea uneia dintre acestea. Art. 114 din Codul penal: Consecinţele răspunderii penale
(1) Faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate.
(2) Faţă de minorul prevăzut în alin. (1) se poate lua o măsură educativă privativă de libertate în următoarele cazuri:a)dacă a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat; b)atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă. Art. 115 din Codul penal: Măsurile educative
(1) Măsurile educative sunt neprivative de libertate sau privative de libertate.1. Măsurile educative neprivative de libertate sunt: a)stagiul de formare civică; b)supravegherea; c)consemnarea la sfârşit de săptămână; d)asistarea zilnică.2. Măsurile educative privative de libertate sunt: a)internarea într-un centru educativ; b)internarea într-un centru de detenţie.
(2) Alegerea măsurii educative care urmează să fie luată faţă de minor se face, în condiţiile art. 114, potrivit criteriilor prevăzute în art. 74. Art. 124 din Codul penal: Internarea într-un centru educativ
(1) Măsura educativă a internării într-un centru educativ constă în internarea minorului într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, unde va urma un program de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale, precum şi programe de reintegrare socială.
(2) Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între unu şi 3 ani.
(3) Dacă în perioada internării minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa poate menţine măsura internării într-un centru educativ, prelungind durata acesteia, fără a depăşi maximul prevăzut de lege, sau o poate înlocui cu măsura internării într-un centru de detenţie. (...)
(7) În cazul săvârşirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infracţiuni de către o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi faţă de care s-a dispus înlocuirea măsurii internării într-un centru educativ cu măsura asistării zilnice, instanţa revine asupra înlocuirii şi dispune:a)executarea restului rămas din durata măsurii internării iniţiale, cu posibilitatea prelungirii duratei acesteia până la maximul prevăzut de lege; b)internarea într-un centru de detenţie. Art. 125 din Codul penal: Internarea într-un centru de detenţie
(1) Măsura educativă a internării într-un centru de detenţie constă în internarea minorului într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, cu regim de pază şi supraveghere, unde va urma programe intensive de reintegrare socială, precum şi programe de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale.
(2) Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 şi 5 ani, afară de cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă, când internarea se ia pe o perioadă cuprinsă între 5 şi 15 ani.
(3) Dacă în perioada internării minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa prelungeşte măsura internării, fără a depăşi maximul prevăzut în alin. (2), determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite. Din durata măsurii educative se scade perioada executată până la data hotărârii.(...)
(7) În cazul săvârşirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infracţiuni de către o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi faţă de care s-a dispus înlocuirea măsurii internării într-un centru de detenţie cu măsura asistării zilnice, instanţa revine asupra înlocuirii şi dispune:a)executarea restului rămas din durata măsurii internării întrun centru de detenţie; b)prelungirea duratei acestei internări în condiţiile prevăzute în alin. (3). Art. 127 din Codul penal: Calculul duratei măsurilor educative În cazul măsurilor educative privative de libertate, dispoziţiile art. 71-73 se aplică în mod corespunzător. Art. 129 din Codul penal: Pluralitatea de infracţiuni
(1) În caz de concurs de infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii se stabileşte şi se ia o singură măsură educativă pentru toate faptele, în condiţiile art. 114, ţinând seama de criteriile prevăzute în art. 74.
(2) În cazul săvârşirii a două infracţiuni, dintre care una în timpul minorităţii şi una după majorat, pentru infracţiunea comisă în timpul minorităţii se ia o măsură educativă, iar pentru infracţiunea săvârşită după majorat se stabileşte o pedeapsă, după care:(...) b)dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puţin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârşirii infracţiunii comise după majorat;(...)
(3) În cazul prevăzut în alin. (2) lit. b), din durata pedepsei aplicate se scade ceea ce s-a executat din momentul săvârşirii infracţiunii comise după majorat până la data judecării. (...) XI. Opinia judecătorului-raportor Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul admiterii sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală în Dosarul nr. 678/740/2019 şi a se stabili că, în aplicarea dispoziţiilor art. 124 alin. (3) din Codul penal, în cazul înlocuirii măsurii educative a internării într-un centru educativ cu măsura internării într-un centru de detenţie, fiind incidentă ipoteza concursului de infracţiuni, se scade din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenţie perioada executării măsurii educative a internării într-un centru educativ. XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală în Dosarul nr. 678/740/2019, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a se dezlega, reţine următoarele: Cu privire la admisibilitatea sesizării Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea curţilor de apel sau a tribunalelor, învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu respectivei probleme de drept. În lumina celor arătate rezultă că, pentru a fi admisibilă sesizarea în baza dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, trebuie îndeplinite mai multe condiţii prevăzute în mod cumulativ şi imperativ, respectiv: a)întrebarea să fie formulată în cursul judecăţii şi de un complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al unei curţi de apel sau tribunal;b)cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă;c)să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective;d)Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat anterior asupra acelei chestiuni printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.În speţă, se constată că sunt îndeplinite primele două condiţii [lit. a) şi b)] privind existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală fiind învestită, în Dosarul nr. 678/740/2019, cu soluţionarea apelului declarat de persoana vătămată GAS - Junior împotriva Sentinţei penale nr. 490 din 6 decembrie 2019, pronunţată de Judecătoria Alexandria. Este îndeplinită în cauză şi cea de-a treia cerinţă impusă de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât soluţionarea pe fond a apelului cu care a fost învestită Curtea de Apel Bucureşti depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări [lit. c)]. De asemenea, chestiunea de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă nu a primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii [lit. d)]. Astfel, admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de împrejurarea ca interpretarea dată de instanţa supremă să aibă consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Cu alte cuvinte, între problema de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia dată asupra acţiunii penale (în speţă) de către instanţa pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicţie trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul ca decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în procedura prevăzută de art. 476 şi 477 din Codul de procedură penală să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are în cadrul soluţionării pe fond a litigiului. Prin sintagma „soluţionarea pe fond a cauzei" folosită de legiuitor în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală pentru a desemna legătura obiectivă dintre chestiunea de drept supusă interpretării şi procesul penal în curs trebuie astfel să se înţeleagă dezlegarea raportului juridic penal născut ca urmare a încălcării relaţiilor sociale proteguite prin norma de incriminare. În speţă, se observă că prima instanţă a dispus, în baza art. 124 alin. (3) din Codul penal, înlocuirea măsurii educative a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 3 ani, dispusă prin Sentinţa penală nr. 490 din 12 decembrie 2018 a Judecătoriei Alexandria, cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 3 ani, conform art. 125 alin. (2) din Codul penal, şi a dedus din durata măsurii educative aplicate reţinerea, arestarea preventivă, arestul la domiciliu şi durata executată în centrul educativ. Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel persoana vătămată care, printre alte motive de apel, a criticat, sub aspectul legalităţii, deducerea din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenţie aplicate a duratei deja executate din măsura internării într-un centru educativ, dispusă prin Sentinţa penală nr. 490 din 12 decembrie 2018 a Judecătoriei Alexandria. În speţă, deducerea sau nededucerea perioadei executate din măsura educativă a internării într-un centru educativ din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenţie poate conduce la soluţii diferite sub aspectul duratei efective de executat a măsurii educative a internării într-un centru de detenţie, în funcţie de rezolvarea ce ar fi dată chestiunii de drept puse în discuţie de către Curtea de Apel Bucureşti. Faţă de cele arătate, se constată că rezolvarea chestiunii de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal. În consecinţă, chestiunea de drept care formează obiectul sesizării prealabile este admisibilă. Cu privire la fondul chestiunii de drept Problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări este determinată de faptul că legiuitorul nu a reglementat expres deducerea din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenţie aplicate a duratei deja executate din măsura internării într-un centru educativ. De aceea, chiar dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015), a arătat, în esenţă, că este necesar ca sesizarea să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce ţin de particularităţile fondului speţei, nefiind astfel avută în vedere situaţia vidului legislativ, este evident că până la o viitoare reglementare este necesar ca prin intermediul acestui instrument de unificare a practicii judiciare să se pronunţe, bineînţeles, fără a adăuga la lege, ci printr-o interpretare logico-juridică sistematică a normelor juridice incidente, o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea de principiu a chestiunii supuse dezbaterii, respectiv „În aplicarea dispoziţiilor art. 124 alin. (3) din Codul penal, în cazul înlocuirii măsurii educative a internării într-un centru educativ cu măsura internării într-un centru de detenţie, fiind incidentă ipoteza concursului de infracţiuni, se scade din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenţie perioada executării măsurii educative a internării într-un centru educativ?" În primul rând, chestiunea analizată nu îşi găseşte rezolvare, neavând incidenţă directă, în problema de drept şi soluţia impusă acesteia prin Decizia nr. 2 din 26 ianuarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 15 martie 2016, respectiv că „în ipoteza infracţiunilor concurente săvârşite în timpul minorităţii, judecate separat, durata măsurii educative neprivative de libertate, dispusă pentru o infracţiune concurentă şi executată, nu se scade din durata măsurii educative neprivative sau privative de libertate, dar va fi avută în vedere la alegerea şi stabilirea sancţiunii conform art. 129 alin. (1) din Codul penal." Această decizie vizează doar ipoteza necomputării duratei deja executate dintr-o măsură educativă neprivativă de libertate dispusă pentru o infracţiune concurentă din durata măsurii educative rezultante dispuse ulterior, în considerarea întregii pluralităţi infracţionale reţinute în sarcina infractorului minor. După cum se evidenţiază şi în cuprinsul acestei hotărâri prealabile, unul dintre principalele motive care au fundamentat această soluţie a fost eterogenitatea măsurilor educative neprivative de libertate, diferenţele obiective existente între acestea, precum şi între acestea şi măsurile educative privative de libertate, aspecte care fac practic imposibilă scăderea duratei deja executate într-una dintre ele din durata unei alteia, dispusă ulterior ca măsură educativă pentru întreaga pluralitate de infracţiuni. Or, este evident că această problemă nu se ridică în prezenta situaţie supusă discuţiei, în speţă fiind vorba despre măsurile educative privative de libertate, a căror executare implică, în esenţă, acelaşi aspect: privarea de libertate a minorului, în condiţiile supunerii acestuia, pe durata executării, la programe de pregătire şcolară şi calificare profesională potrivit aptitudinilor acestuia, precum şi la programe de reintegrare socială. Astfel, art. 124 din Codul penal reglementează regimul juridic al măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru educativ ce reprezintă, alături de internarea într-un centru de detenţie, prevăzută de art. 125 din Codul penal, cele mai aspre sancţiuni penale ce pot fi aplicate minorilor infractori. Dispoziţiile art. 124 alin. (3) din Codul penal au în vedere cazul unui infractor minor aflat în executarea măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru educativ care este judecat pentru o altă infracţiune săvârşită anterior dispunerii definitive a internării în centrul educativ sau care săvârşeşte o nouă infracţiune, în timpul executării măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru educativ, pentru care de asemenea este judecat. În aceste condiţii, potrivit aceluiaşi text de lege [art. 124 alin. (3) din Codul penal], instanţa poate să menţină măsura educativă iniţial dispusă, prelungind durata acesteia, dar fără ca astfel să se depăşească maximul prevăzut de lege [3 ani, potrivit art. 124 alin. (2) din Codul penal], sau să înlocuiască măsura educativă privativă de libertate anterior dispusă cu măsura educativă privativă de libertate mai severă, respectiv internarea într-un centru de detenţie. Este de observat că doar în raport cu această ultimă soluţie, lăsată la alegerea instanţei, în ipotezele indicate de art. 124 alin. (3) din Codul penal, se ridică problema de drept care constituie obiectul sesizării. Rezultă că dacă instanţa ar opta pentru prima dintre soluţiile sancţionatoare pe care legea i le pune la dispoziţie în această ipoteză, şi anume menţinerea măsurii educative iniţial dispuse (internarea în centrul educativ), prelungind durata acesteia, dar fără să depăşească maximul de 3 ani prevăzut de lege, perioada deja executată (din măsura educativă privativă de libertate în cauză) până la judecarea noii infracţiuni şi dispunerea prelungirii respectivei măsuri educative se va deduce din durata aceleiaşi măsuri educative stabilite (prin prelungire) în final pentru întreaga pluralitate de infracţiuni comisă de infractorul minor. Concluzia care se desprinde este că, în pofida faptului că operaţiunea deducerii nu este prevăzută expres de lege, în acest caz totuşi ea se impune în mod firesc, logic şi natural, fiind de neconceput neaplicarea sa pe motivul inexistenţei unei dispoziţii legale explicite care să o consacre, altfel fiind posibil ca infractorul minor să execute, pentru o pluralitate de infracţiuni comise, o sancţiune privativă de libertate (cu titlu de măsură educativă) superioară maximului permis de lege. Acceptarea punctului de vedere potrivit căruia este imposibilă deducerea măsurii educative a internării în centrul educativ deja executate, în ipoteza analizată, ridică serioase incongruenţe juridice şi prin raportare la imperativul scăderii duratei măsurilor preventive privative de libertate din durata final stabilită a unei măsuri educative privative de libertate. A fortiori, dacă durata măsurilor preventive privative de libertate se deduce din durata internării în centrul de detenţie, dispusă în baza art. 124 alin. (3) din Codul penal, prin înlocuirea internării în centrul educativ, în ipotezele acelui text legal, se impune aceeaşi soluţie prin raportare la perioada de privare de libertate executată deja cu titlu de măsură educativă privativă de libertate a internării în centrul educativ. În caz contrar, s-ar ajunge la crearea unei situaţii mai grave minorului infractor aflat într-o situaţie juridică identică cu infractorul major, respectiv săvârşirea de infracţiuni concurente ce au fost judecate separat, pentru care s-a aplicat şi executat deja o parte dintr-o sancţiune penală privativă de libertate, înainte de pronunţarea hotărârii definitive finale vizând întreaga pluralitate de infracţiuni comisă. Evident că inculpatul major va beneficia de deducerea perioadei executate, pe când infractorul minor nu, ceea ce este inadmisibil, raportat la faptul că legiuitorul penal a urmărit, pentru minori, instituirea unui regim sancţionator specific, diferenţiat, în sensul unui grad de severitate mai scăzut faţă de regimul sancţionator incident în cazul infractorilor majori. Convergent, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 601 din 27 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1057 din 13 decembrie 2018, a admis excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal, constatându-se că sintagma „cel puţin" din cuprinsul acestora este neconstituţională. Printre considerentele principale ale acestei decizii, instanţa de contencios constituţional a avut în vedere tocmai faptul că prevederea legală în cauză conducea la o situaţie mai nefavorabilă în cazul infractorilor minori, prin comparaţie cu situaţiile similare vizându-i pe infractorii majori. Mai mult, dispoziţiile art. 127 din Codul penal fac trimitere la art. 73 din Codul penal, care reglementează deducerea privării de libertate executate în afara ţării. Astfel, din durata unei măsuri educative privative de libertate dispuse în România în sarcina unui infractor minor (indiferent de principiul de aplicare în spaţiu a legii penale române potrivit căruia a fost acesta judecat, respectiv teritorialitatea, personalitatea, realitatea sau universalitatea) urmează a se computa, după caz, durata unei eventuale măsuri preventive privative de libertate sau a unei măsuri educative privative de libertate dispuse pentru aceeaşi persoană şi pentru aceeaşi infracţiune de către o instanţă străină a cărei hotărâre este recunoscută în România. Or, este discriminatoriu ca durata deja executată a unei măsuri educative privative de libertate executate în străinătate, care poate fi doar parţial echivalentă cu măsurile educative privative de libertate reglementate de legiuitorul român, să se deducă din durata unei măsuri educative privative de libertate aplicate în România, fără ca acelaşi tratament să se aplice însă în cazul în care, potrivit art. 124 alin. (3) din Codul penal, instanţa ar înlocui internarea în centrul educativ cu internarea în centrul de detenţie. Aceeaşi concluzie se impune şi faţă de deducerea măsurii arestării preventive dispuse faţă de minorul care se află în executarea măsurii educative a internării într-un centru educativ, pentru o infracţiune concurentă cu cea pentru care s-a luat această măsură. În acelaşi sens al unei reglementari indirecte sunt şi dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările ulterioare, conform cărora, la data intrării în vigoare a Codului penal actual, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, aplicată potrivit Codului penal anterior, s-a înlocuit cu măsura educativă a internării într-un centru educativ, iar perioada executată din măsura educativă a internării în centrul de reeducare, precum şi durata reţinerii şi arestării preventive se consideră ca parte executată din durata măsurii educative a internării în centrul educativ. De altfel, este de observat că legiuitorul a admis expres computarea duratei unei măsuri educative privative de libertate executate din durata unei pedepse. Sunt avute în vedere dispoziţiile cuprinse în art. 129 alin. (3) din Codul penal combinat cu ale art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal, care stabilesc situaţia juridică a infractorului ce a comis o infracţiune în timpul minorităţii pentru care i se stabileşte o măsură educativă privativă de liberate, fără a distinge care dintre cele două, iar alta în concurs, după ce a devenit major, pentru care i se va stabili o pedeapsă cu închisoarea. În această ipoteză, atunci când atât măsura educativă, cât şi pedeapsa sunt privative de libertate, aşa cum s-a precizat mai sus, după aplicarea dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal şi dispunerea executării pedepsei majorate ca echivalent al neexecutării distincte a măsurii educative, din durata pedepsei astfel stabilite se va computa privarea de libertate deja executată cu titlu de măsură educativă privativă de libertate, indiferent care dintre cele două existente, din momentul săvârşirii infracţiunii comise după majorat. Un argument în plus este dat de dispoziţiile art. 299 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157 din 10 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 11 aprilie 2016, conform cărora „Dispoziţiile art. 43-49 se aplică în mod corespunzător în centrele educative şi de detenţie". Prin urmare, regimul juridic al executării măsurilor educative privative de libertate este identic cu cel al executării pedepselor, dispoziţiile normative din Regulament privind noţiunea de regim de executare a pedepselor privative de libertate (art. 43), regulamentul de ordine interioară (art. 44-46), precum şi definirea, conţinutul şi comunicarea programului zilnic (art. 47-49) fiind aplicabile atât în penitenciare, cât şi în centrele educative şi de detenţie. Pe de altă parte, în nicio împrejurare situaţia judecării separate a infracţiunilor concurente nu îi este imputabilă minorului. În acest context, a refuza posibilitatea deducerii din durata măsurii educative privative de libertate mai severe, final dispuse, a perioadei deja executate din măsura educativă privativă de libertate mai uşoară, iniţial stabilită pentru una dintre infracţiunile concurente, se poate interpreta ca o formă de sancţionare a minorului infractor pentru un aspect de natură procesuală ce nu i se poate imputa acestuia, aşa cum s-a precizat. Practic, s-ar ajunge în punctul în care statul, prin organele judiciare, şi-ar invoca, în unele ipoteze posibile, propria culpă, pentru a conduce la o sancţionare mai severă a minorului infractor. Inutil de subliniat că o asemenea practică ar fi nu doar nelegală, ci şi profund inechitabilă, mai ales în domeniul în care interesul superior al copilului este o sarcină formal asumată de statul român în numeroase angajamente internaţionale. Lipsa unei dispoziţii legale exprese în materie nu ar trebui să conducă la interpretarea rigidă a imposibilităţii computării în cazul în care, potrivit art. 124 alin. (3) din Codul penal, instanţa înlocuieşte internarea în centrul educativ cu internarea în centrul de detenţie, deoarece o asemenea soluţie ar respecta doar aparent „litera legii", în detrimentul unei evidente soluţii opuse, formulate „în spiritul legii". Pentru motivele arătate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 678/740/2019, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „În aplicarea dispoziţiilor art. 124 alin. (3) din Codul penal, în cazul înlocuirii măsurii educative a internării într-un centru educativ cu măsura internării într-un centru de detenţie, fiind incidentă ipoteza concursului de infracţiuni, se scade din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenţie perioada executării măsurii educative a internării într-un centru educativ?" Stabileşte că, în aplicarea dispoziţiilor art. 124 alin. (3) din Codul penal, în cazul înlocuirii măsurii educative a internării întrun centru educativ cu măsura internării într-un centru de detenţie, fiind incidentă ipoteza concursului de infracţiuni, se scade din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenţie perioada executării măsurii educative a internării într-un centru educativ. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 iunie 2020. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător DANIEL GRĂDINARU Magistrat-asistent, Mirela Cojocaru