DECIZIE   Nr. 178 din 16 noiembrie 1999

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 - 8 din Legea nr. 105/1997 pentru solutionarea obiectiunilor, contestatiilor si a plangerilor asupra sumelor constatate si aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finantelor, modificata prin Ordonanta Guvernului nr. 13 din 28 ianuarie 1999, si a dispozitiilor art. 1 si 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

ACT EMIS DE:                CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 267 din 14 iunie 2000

    Lucian Mihai           - presedinte
    Costica Bulai          - judecator
    Constantin Doldur      - judecator
    Kozsokar Gabor         - judecator
    Ioan Muraru            - judecator
    Nicolae Popa           - judecator
    Lucian Stangu          - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Romul Petru Vonica     - judecator
    Paula C. Pantea        - procuror
    Mihai Paul Cotta       - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 - 8 din Legea nr. 105/1997 pentru solutionarea obiectiunilor, contestatiilor si a plangerilor asupra sumelor constatate si aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finantelor, modificata prin Ordonanta Guvernului nr. 13 din 28 ianuarie 1999, si a dispozitiilor art. 1 si 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "Betania Impex" - S.R.L. din Caransebes in Dosarul nr. 985/CA/1999 al Curtii de Apel Timisoara.
    La apelul nominal au raspuns reprezentantul autorului exceptiei si reprezentantul Ministerului Finantelor, lipsind Directia generala a finantelor publice si controlului financiar de stat a judetului Caras-Severin.
    Procedura de citare a fost legal indeplinita.
    Cauza fiind in stare de judecata, reprezentantul autorului exceptiei pune concluzii de admitere a exceptiei ridicate, solicitand Curtii Constitutionale: a) sa constate neconstitutionalitatea principiului taxelor procentuale de timbru in cazul cererilor si actiunilor evaluabile in bani, stabilit la art. 1 si 2 din Legea nr. 146/1997 si la art. 6 din Legea nr. 105/1997. Acest principiu reprezinta o discriminare in functie de avere, ceea ce contravine dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, precum si ale art. 26 din Pactul international privitor la drepturile civile si politice; b) sa se pronunte asupra procedurii jurisdictional-administrative instituite prin Legea nr. 105/1997, procedura care incalca art. 134 alin. (2) lit. a) si f) din Constitutie, deoarece, prin suplimentarea cailor de atac cu inca trei grade de jurisdictie, ajungandu-se, in felul acesta, la cinci grade de jurisdictie, se ingreuneaza accesul la justitie. Existenta celor trei grade de jurisdictie administrativa contravine si dispozitiilor art. 6 pct. (1) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, privitor la termenele rezonabile in care urmeaza sa se solutioneze litigiile; c) sa se pronunte o decizie interpretativa a art. 9 pct. 9.7 din Ordinul ministrului finantelor nr. 1.495/1997, in sensul ca termenele procedurale pentru exercitarea cailor de atac sunt termene de decadere.
    Reprezentantul Ministerului Finantelor solicita respingerea exceptiei ca fiind neintemeiata, deoarece instituirea procedurii administrativ-jurisdictionale prin Legea nr. 105/1997 nu contravine nici unei dispozitii constitutionale, iar stabilirea taxelor de timbru nu este o problema de constitutionalitate, ci o optiune a legiuitorului.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ridicate ca fiind nefondata, deoarece prin deciziile sale Curtea s-a mai pronuntat asupra procedurii administrativ-jurisdictionale instituite prin Legea nr. 105/1997 si a statuat ca aceasta nu incalca Constitutia, atata timp cat partea nemultumita de hotararea organului administrativ se poate adresa instantelor judecatoresti. In legatura cu modalitatea de plata a taxelor de timbru, aceasta este o problema care apartine competentei organului legislativ.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 31 martie 1999 Curtea de Apel Timisoara a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 - 8 din Legea nr. 105/1997 pentru solutionarea obiectiunilor, contestatiilor si a plangerilor asupra sumelor constatate si aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finantelor, modificata prin Ordonanta Guvernului nr. 13 din 28 ianuarie 1999, si a dispozitiilor art. 1 si 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "Betania Impex" - S.R.L. din Caransebes intr-o cauza civila avand ca obiect solutionarea plangerii formulate de autorul exceptiei impotriva deciziei Ministerului Finantelor prin care s-a admis in parte cererea de exonerare de la plata unei amenzi fiscale.
    In motivarea exceptiei se sustine ca, in cazul interpretarii de catre instanta a textului art. 2 - 8 din Legea nr. 105/1997 care reglementeaza caile administrative de atac, in sensul ca stabileste termene de recomandare pentru organele administrativ-jurisdictionale, iar nu de decadere, "sa fie sesizata Curtea Constitutionala a Romaniei, in vederea elaborarii unei decizii interpretative care sa stabileasca ca interpretarea corecta a textului este cea propusa, si anume ca aceste termene sunt de decadere, orice alta interpretare fiind contrara dispozitiilor art. 16 din Constitutie si ale art. 6 alin. (1) din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Sanctiunea decaderii in acest caz este pierderea dreptului organelor abilitate de a se mai pronunta cu privire la obiectiunile, contestatiile si plangerile cu care au fost legal investite sau o achiesare tacita la motivele cuprinse in aceasta cerere". In existenta celor trei grade de jurisdictie autorul exceptiei considera ca solutionarea cererii se face cu timbrarea la valoare, fara participarea si punerea in discutia partilor, mentinandu-se, astfel, pe o perioada indelungata, stari de fapt care prejudiciaza contestatorul. De altfel, insasi procedura administrativ-jurisdictionala introdusa prin Legea nr. 105/1997 este neconstitutionala, intrucat, fara asigurarea unei cenzuri din partea autoritatii judecatoresti, nu ar putea fi inlaturate abuzurile savarsite de organele fiscale si nu ar putea fi respectate egalitatea partilor si dreptul la aparare. Deoarece prin existenta unor dispozitii, precum cea cuprinsa in Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creantelor bugetare, creantele se executa indiferent de exercitarea cailor de atac, se incalca, astfel, principiul separatiei puterilor in stat. Pe de alta parte, obligarea la plata unei taxe de timbru la valoare, conform Legii nr. 146/1997, si nu a unei sume fixe rezonabile, conduce la o discriminare in functie de avere, precum si la lipsa cadrului favorabil de valorificare a tuturor factorilor de productie si crestere a calitatii vietii, ceea ce contravine art. 1 alin. (3), art. 41 alin. (1) si (2), art. 45 alin. (5), art. 166 si art. 134 alin. (2) lit. a) si f) din Constitutie.
    Exprimandu-si opinia asupra exceptiei ridicate, instanta de judecata apreciaza ca aceasta este neintemeiata, deoarece cererea de a se pronunta o interpretare obligatorie a unor prevederi legale de catre Curtea Constitutionala nu are temei in Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, lege prin care este stabilita, imperativ, competenta Curtii. Pe de alta parte, interpretarea prevederilor legale in sensul dispozitiilor constitutionale este un atribut al instantelor judecatoresti, solutia fiind supusa controlului jurisdictional prin exercitarea cailor legale de atac. In conformitate cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala nu se poate pronunta asupra modului de interpretare si de aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar legii.
    Cat priveste existenta unei jurisdictii administrative, prealabile, se apreciaza ca aceasta nu exclude recurgerea la sistemul instantelor judecatoresti si nu incalca principiul constitutional al liberului acces la justitie.
    In legatura cu critica referitoare la instituirea unor taxe pentru exercitarea cailor administrativ-jurisdictionale, instanta considera ca prevederea acestor taxe nu este neconstitutionala, deoarece stabileste o contributie in sarcina celor care recurg la aceste proceduri si cu scopul de a limita posibilitatea exercitarii lor abuzive.
    Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    In punctul de vedere primit din partea Guvernului se considera ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 105/1997, precum si ale Legii nr. 146/1997 este neintemeiata, datorita urmatoarelor motive:
    1. In legatura cu solicitarea autorului exceptiei privind "elaborarea de catre Curtea Constitutionala a unei decizii interpretative" a textelor din Legea nr. 105/1997, se apreciaza ca, in raport cu prevederile art. 144 din Constitutia Romaniei, care stabilesc atributiile Curtii Constitutionale, precum si cu dispozitiile art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, Curtea nu se poate pronunta asupra modului de interpretare si aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constitutiei.
    2. Referitor la sustinerea autorului exceptiei, potrivit careia "insasi procedura administrativ-jurisdictionala introdusa de Legea nr. 105/1997 este neconstitutionala, incalcandu-se astfel principiul separatiei puterilor in stat", aceasta nu poate fi retinuta, intrucat, asa cum rezulta din prevederile art. 9 din legea mentionata, "Impotriva deciziei Ministerului Finantelor se poate face actiune, in termen de 15 zile de la comunicarea deciziei, la instanta judecatoreasca prevazuta in legea speciala de instituire a impozitelor si taxelor contestate.
    In situatia in care legea speciala nu precizeaza instanta judecatoreasca competenta sa solutioneze actiunea, aceasta va fi remisa spre solutionare curtii de apel in a carei raza teritoriala petentul isi are sediul sau domiciliul, dupa caz.
    Impotriva sentintei curtii de apel sau a judecatoriei se poate face recurs la Curtea Suprema de Justitie sau la tribunal, dupa caz, in termen de 15 zile de la comunicare". Jurisprudenta Curtii Constitutionale in aceasta problema a fost constanta, prin respingerea exceptiei de neconstitutionalitate.
    3. Cu privire la sustinerea autorului exceptiei ca "obligatia platii unei taxe de timbru la valoare si nu a unei sume fixe rezonabile conform Legii nr. 105/1997 si Legii nr. 146/1997 conduce la discriminare in functie de avere si lipsa cadrului favorabil de valorificare a tuturor factorilor de productie si cresterea calitatii vietii, ceea ce, de asemenea contravine art. 1 alin. (3), art. 41 alin. (1) si (2), art. 45 alin. (5), art. 166 si art. 134 alin. (2) lit. a) si f) din Constitutie", Guvernul considera ca nu se contesta constitutionalitatea celor doua legi, ale caror taxe in sume fixe sunt "rezonabile", ci "obligatia platii unei taxe de timbru la valoare". Justificarea unei asemenea taxe consta, insa, in stavilirea unor abuzuri care s-ar putea comite in exercitiul acestui drept, daca orice sesizare ar fi scutita de timbrare.
    Cat priveste obligatia platii unei taxe de timbru la valoare, iar nu a unei sume fixe, aceasta nu reprezinta o problema de constitutionalitate, ci de optiune a legiuitorului, respectiv de politica fiscala.
    4. Se precizeaza, totodata, ca motivele invocate in sprijinul exceptiei de neconstitutionalitate ridicate, in afara de faptul ca sunt neintemeiate, nu au nici o concludenta pentru solutionarea cauzei.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile partilor prezente si ale procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta sa solutioneze exceptia ridicata.
    Din examinarea incheierii de sesizare, precum si a sustinerilor formulate in dosarul cauzei de autorul exceptiei rezulta ca acesta a ridicat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 - 8 din Legea nr. 105/1997 pentru solutionarea obiectiunilor, contestatiilor si a plangerilor asupra sumelor constatate si aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finantelor, modificata prin Ordonanta Guvernului nr. 13/1999, precum si a dispozitiilor art. 1 si 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, solicitand Curtii Constitutionale sa se pronunte asupra cailor de atac administrativ-jurisdictionale, precum si asupra modalitatii de timbrare in cazul litigiilor prevazute de Legea nr. 105/1997 si de Legea nr. 146/1997.
    Prevederile criticate din Legea nr. 105/1997, astfel cum au fost modificate prin Ordonanta Guvernului nr. 13/1999, au urmatorul cuprins:
    "Art. 2
    Impotriva masurilor dispuse prin procesele-verbale sau prin alte acte ale organelor cu atributii de control sau de impunere se pot face obiectiuni care se depun, in termen de 5 zile lucratoare de la comunicare, la organul care a incheiat procesul-verbal sau alt act al organului cu atributii de control sau de impunere.
    Raspunsul la obiectiuni se comunica in termen de 15 zile de la inregistrarea acestora, prin hotarare motivata, semnata de seful organului care a intocmit procesul-verbal sau care a comunicat actul organului cu atributii de control sau de impunere.
    Art. 3
    Impotriva hotararii se poate depune, in termen de 15 zile de la data comunicarii acesteia, la organele care au emis hotararea, contestatie care se solutioneaza de directia generala a finantelor publice si controlului financiar de stat judeteana sau a municipiului Bucuresti, dupa caz.
    Contestatia, impreuna cu actele care au stat la baza hotararii, va fi remisa directiei generale a finantelor publice si controlului financiar de stat judetene sau a municipiului Bucuresti, dupa caz, in termen de 5 zile de la inregistrarea acesteia.
    Contestatia adresata directiei generale a finantelor publice si controlului financiar de stat judetene sau a municipiului Bucuresti, dupa caz, nu poate avea ca obiect alte sume si alte masuri decat cele asupra carora s-au emis hotarari prin care s-au solutionat obiectiunile.
    Contestatia se solutioneaza in termen de 30 de zile de la inregistrarea ei, prin dispozitie motivata, semnata de directorul general.
    Art. 4
    Impotriva dispozitiei date de directorul general al directiei generale a finantelor publice si controlului financiar de stat judetene sau a municipiului Bucuresti, dupa caz, se poate face plangere la Ministerul Finantelor in termen de 15 zile de la data comunicarii acesteia.
    Ministerul Finantelor solutioneaza plangerea, prin decizie motivata, in termen de 60 de zile de la primirea acesteia.
    Art. 5
    Plangerea adresata Ministerului Finantelor se depune la directia generala a finantelor publice si controlului financiar de stat judeteana sau a municipiului Bucuresti, dupa caz, care o va inainta, in termen de 5 zile, Ministerului Finantelor, impreuna cu documentul original de plata a taxei de timbru si cu dosarul contestatiei.
    Art. 6
    Contestatiile adresate directiilor generale ale finantelor publice si controlului financiar de stat judetene sau a municipiului Bucuresti, dupa caz, sunt supuse unei taxe de timbru de 2% la suma contestata, dar nu mai putin de 10.000 lei, iar plangerile adresate Ministerului Finantelor sunt supuse unei taxe de timbru de 1% la suma contestata, dar nu mai putin de 10.000 lei.
    Sumele platite cu titlu de taxe de timbru, aferente contestatiei si plangerii, se restituie, la cerere, integral sau partial, in raport cu admiterea integrala sau partiala a acestora.
    Art. 7
    Plangerile adresate Ministerului Finantelor nu pot avea ca obiect alte sume si alte masuri decat cele asupra carora s-au emis dispozitii prin care s-au solutionat contestatiile de catre directiile generale ale finantelor publice si controlului financiar de stat judetene sau a municipiului Bucuresti, dupa caz.
    Art. 8
    Prin solutionarea contestatiilor si a plangerilor nu se poate crea petitionarului o situatie mai grea decat cea constatata si aplicata prin actul care face obiectul petitiei."
    1. Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, "In exercitarea controlului, Curtea Constitutionala se pronunta numai asupra problemelor de drept, fara a putea modifica sau completa prevederea legala supusa controlului. De asemenea, Curtea Constitutionala nu se poate pronunta asupra modului de interpretare si aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constitutiei". Prin urmare, cererea autorului exceptiei, adresata Curtii Constitutionale, de a stabili, pe calea unei decizii de interpretare, ca termenele prevazute de Legea nr. 105/1997 sunt termene de decadere, cu consecinta pierderii dreptului organelor abilitate de a se mai pronunta asupra obiectiunilor, contestatiilor si plangerilor, cu care au fost legal investite, iar nu termene de recomandare, nu poate fi examinata, intrucat Curtea Constitutionala nu este competenta sa se pronunte asupra interpretarii unui text de lege, ci numai asupra intelesului sau contrar Constitutiei.
    2. Procedura administrativ-jurisdictionala prevazuta de Legea nr. 105/1997 nu incalca dispozitiile constitutionale ale art. 123, conform carora "(1) Justitia se infaptuieste in numele legii. (2) Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii", si nici pe cele ale alin. (1) din art. 125, potrivit carora "Justitia se realizeaza prin Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege", dupa cum nu incalca nici principiul constitutional al separatiei puterilor in stat. Aceasta procedura priveste exercitarea mai multor cai administrative de atac, care, insa, nu sunt in competenta instantei judecatoresti, iar pe de alta parte, decizia organului administrativ de jurisdictie poate fi atacata in fata unei instante judecatoresti, conform art. 9 din Legea nr. 105/1997, potrivit caruia: "Impotriva deciziei Ministerului Finantelor se poate face actiune, in termen de 15 zile de la comunicarea deciziei, la instanta judecatoreasca prevazuta in legea speciala de instituire a impozitelor si taxelor contestate.
    In situatia in care legea speciala nu precizeaza instanta judecatoreasca competenta sa solutioneze actiunea, aceasta va fi remisa spre solutionare curtii de apel in a carei raza teritoriala petentul isi are sediul sau domiciliul, dupa caz.
    Impotriva sentintei curtii de apel sau a judecatoriei se poate face recurs la Curtea Suprema de Justitie sau la tribunal, dupa caz, in termen de 15 zile de la comunicare."
    Referitor la legitimitatea constitutionala a procedurilor administrativ-jurisdictionale, instituite de Legea nr. 105/1997, Curtea Constitutionala a statuat, de principiu, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, ca instituirea unei proceduri administrativ-jurisdictionale nu contravine dispozitiilor constitutionale, atata timp cat decizia organului administrativ de jurisdictie poate fi atacata in fata unei instante judecatoresti, iar "existenta unor organe administrative de jurisdictie nu poate sa duca la inlaturarea interventiei instantelor judecatoresti in conditiile legii. In atare situatie este exclusa posibilitatea ca un organ al administratiei publice, chiar cu caracter jurisdictional, sa se substituie instantei judecatoresti", astfel incat partilor nu li se poate limita exercitarea unui drept consfintit de Constitutie. Faptul ca prin Legea nr. 105/1997 s-au instituit trei modalitati consecutive pentru solutionarea obiectiunilor, contestatiilor si plangerilor impotriva actelor intocmite de organele Ministerului Finantelor, iar nu una singura, este o optiune a legiuitorului si nu o problema de constitutionalitate. Ceea ce intereseaza, insa, este posibilitatea accesului la justitie impotriva hotararii pronuntate de acest organ administrativ-jurisdictional.
    3. In legatura cu critica referitoare la dreptul de aparare, Curtea retine ca, in cazul procedurilor administrative, desi nu poate fi vorba de un proces in sensul art. 24 alin. (2) din Constitutie, similar cu cel realizat in fata instantelor judecatoresti, legea nu interzice posibilitatea celor interesati de a formula obiectiuni, cereri ori de a administra probe, potrivit specificului acestor jurisdictii administrative. In acest context, termenele pentru realizarea celor doua categorii de proceduri - administrativ-jurisdictionale si judiciare -, in vederea solutionarii contestatiilor si plangerilor prevazute de Legea nr. 105/1997, sunt stabilite de lege tocmai pentru a da posibilitatea organelor fiscale care au emis actele contestate sa isi corecteze eventualele greseli cuprinse in aceste acte, iar contestatorilor sa isi poata administra toate probele necesare in fata jurisdictiilor care solutioneaza aceste cereri.
    4. Analizand sustinerea autorului exceptiei ca solutionarea unui litigiu este conditionata de obligativitatea timbrarii la valoare, iar nu de plata unei taxe stabilite conform prevederilor Legii nr. 105/1997 si ale Legii nr. 146/1997, Curtea constata ca sunt criticate, in primul rand, prevederile art. 1 si 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, deoarece conditioneaza judecarea unui litigiu de obligativitatea timbrarii la valoare, iar nu de plata unei taxe stabilite, fara insa sa se faca referire la obiectul cauzei, si anume la plangerea formulata de autorul exceptiei impotriva Deciziei nr. 1.617/1998 a Ministerului Finantelor, plangere care, potrivit art. 3 lit. m) prima liniuta din Legea nr. 146/1997, se taxeaza cu suma fixa de 10.000 lei.
    In baza art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, "Curtea Constitutionala decide asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare, de care depinde solutionarea cauzei".
    Asa fiind, in temeiul art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicata, exceptia este inadmisibila, intrucat Curtea Constitutionala nu se poate pronunta asupra unor exceptii privind textele de lege care nu au legatura cu cauza.
    Regula de baza in materia impozitelor si taxelor, prevazuta de legislatia fiscala, care decurge din dispozitiile art. 53 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora: "Cetatenii au obligatia sa contribuie, prin impozite si prin taxe, la cheltuielile publice", este aceea ca pentru anumite activitati desfasurate de institutiile publice, inclusiv pentru solutionarea contestatiilor la impuneri si taxe, se datoreaza taxe de timbru, cu exceptia persoanelor care beneficiaza de scutire, aceste taxe avand rolul de contributie la cheltuielile publice. Autorul exceptiei de neconstitutionalitate nu contesta insa obligatia platii unei taxe de timbru, ci pretinde numai ca aceasta taxa de timbru ar trebui sa fie stabilita intr-o suma fixa. Stabilirea modalitatii de plata a taxelor de timbru, ca, de altfel, si a cuantumului lor, nu este, insa, o problema de constitutionalitate, ci o optiune a legiuitorului, tinand de politica legislativa fiscala.
    5. Cat priveste ultima critica, referitoare la lipsa cadrului favorabil de valorificare a tuturor factorilor de productie si de crestere a calitatii vietii, determinata de plata taxei de timbru la valoare, fapt care ar contraveni art. 1 alin. (3), art. 41 alin. (1) si (2), art. 45 alin. (5), art. 166 si art. 134 alin. (2) lit. a) si f) din Constitutie, Curtea constata ca aceasta nu are legatura cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate, iar art. 166, invocat de autorul exceptiei, nu este cuprins in Constitutie. Asa fiind, nici aceasta critica nu poate fi primita.

    Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, cu majoritate de voturi,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    1. Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 - 8 din Legea nr. 105/1997 pentru solutionarea obiectiunilor, contestatiilor si a plangerilor asupra sumelor constatate si aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finantelor, modificata prin Ordonanta Guvernului nr. 13 din 28 ianuarie 1999, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "Betania Impex" - S.R.L. din Caransebes, judetul Caras-Severin, in Dosarul nr. 985/CA/1999 al Curtii de Apel Timisoara.
    2. Respinge, ca fiind inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "Betania Impex" - S.R.L. din Caransebes, judetul Caras-Severin, in Dosarul nr. 985/CA/1999 al Curtii de Apel Timisoara.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 16 noiembrie 1999.

             PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                         LUCIAN MIHAI

                                Magistrat-asistent,
                                Mihai Paul Cotta

                                *

                          OPINIE SEPARATA

    Consider ca prevederile art. 2 - 5 din Legea nr. 105/1997 pentru solutionarea obiectiunilor, contestatiilor si a plangerilor asupra sumelor constatate si aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finantelor, modificata prin Ordonanta Guvernului nr. 13/1999, sunt neconstitutionale. Pe de alta parte, sunt de acord cu solutia de constatare a constitutionalitatii celorlalte prevederi din aceeasi lege (art. 6 - 8) ce fac obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, precum si a prevederilor art. 1 si 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
    In lumina dispozitiilor art. 11 [conform carora "(1) Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern".] si a dispozitiilor art. 20 alin. (2) din Constitutie (conform carora "Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale".), prevederile art. 2 - 5 din Legea nr. 105/1997 contravin dispozitiilor art. 6 paragraful 1, fraza intai din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, potrivit carora: "Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa. [...]".
    Intr-adevar, procedura reglementata prin prevederile legale mentionate nu permite satisfacerea dreptului de solutionare in justitie "intr-un termen rezonabil" a cauzelor referitoare la "obiectiunile, contestatiile sau plangerile asupra sumelor constatate si aplicate prin actele de control ale organelor Ministerului Finantelor".
    1. La prima vedere, termenele stabilite prin aceste prevederi legale pentru diversele organe ale Ministerului Finantelor sunt extrem de scurte si, deci, "rezonabile". Mai precis, in succesiunea stabilita prin lege, aceste termene sunt de 15 + 5 + 30 + 5 + 60 zile, ceea ce ar permite accesul in justitie in aproximativ 115 zile (aproape 4 luni) de la comunicarea "masurilor dispuse prin procesele-verbale sau prin alte acte ale organelor cu atributii de control sau de impunere"; aceasta, desigur, numai daca se presupune ca petitionarii ar putea actiona cu maxima diligenta, prin depunerea obiectiunilor, contestatiilor si plangerilor in chiar prima zi din cadrul termenelor de 5 zile, de 15 zile si, din nou, de 15 zile (in total, alte 35 zile, adica mai mult de o luna) prevazute prin, respectiv, art. 2 alin. 1, art. 3 alin. 1 si art. 9 alin. 1 din Legea nr. 105/1997, ceea ce, de buna seama, nu poate sa corespunda pe deplin cu realitatea.
    De fapt, in circumstantele concrete ale acestor categorii de cauze, a caror solutionare definitiva presupune, potrivit altor reglementari legale aplicabile, parcurgerea a doua grade de jurisdictie (cel mai adesea, in fata curtii de apel componente si, apoi, a Curtii Supreme de Justitie, adica in fata celor mai inalte instante judecatoresti, a caror activitate din motive obiective, nu se poate caracteriza prin acordarea unor termene scurte), modul in care art. 2 si urmatoarele din Legea nr. 105/1997 reglementeaza aceasta procedura prealabila determina incalcarea "dreptului la un proces echitabil", conferit prin art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
    2. Nu este vorba despre neconstitutionalitatea instituirii, in sine, a acestei proceduri prealabile, intrucat, astfel cum se arata prin decizia la care se refera aceasta opinie separata, nu sunt incalcate dispozitiile constitutionale referitoare la dreptul la aparare (art. 24), la infaptuirea justitiei (art. 123) sau la instantele judecatoresti (art. 125), dupa cum nu este incalcat nici accesul liber la justitie, prevazut la art. 21 din Legea fundamentala ["(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept."], cata vreme art. 9 din Legea nr. 105/1997 dispune ca impotriva deciziei Ministerului Finantelor "[...] se poate face actiune, in termen de 15 zile de la comunicarea deciziei, la instanta judecatoreasca competenta [...]."
    3. Sub acest din urma aspect, trebuie, insa, reamintit ca cea mai mare parte a reglementarilor legale inlocuite prin Legea nr. 105/1997 - in masura in care este vorba despre continutul acestora in redactarile existente anterior pronuntarii de catre Plenul Curtii Constitutionale a Deciziei nr. 1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la justitie al persoanelor in apararea drepturilor, libertatilor si intereselor lor legitime, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994 - stabileau, de regula, ca decizia Ministerului Finantelor este "definitiva". Aceasta a fost, de exemplu, situatia reglementarilor legale privind impozitul pe salarii, taxa pe valoarea adaugata sau accizele la produsele din import si din tara (mentionate explicit in cuprinsul art. 12 din Legea nr. 105/1997, printre actele normative ale caror prevederi se abroga, total sau partial). Toate aceste legi, in redactarile anterioare anului 1994, prevedeau, de asemenea, si o procedura administrativ-jurisdictionala prealabila sesizarii Ministerului Finantelor. Astfel incat se poate constata ca, in esenta, Legea nr. 105/1997 a recunoscut in mod expres (ca urmare a mentionatei Decizii nr. 1/1994 a Plenului Curtii Constitutionale) posibilitatea accesului in justitie impotriva actelor de control sau de impunere a organelor Ministerului Finantelor, mentinand insa procedura prealabila administrativ-jurisdictionala, pe care a unificat-o, prin instituirea a trei paliere succesive: "organele cu atributii de control sau de impunere"; directia generala a finantelor publice si controlului financiar de stat judeteana sau a municipiului Bucuresti; Ministerul Finantelor.
    4. Existenta unei proceduri prealabile administrativ-jurisdictionale este acceptata, de altfel, si in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului asupra aplicarii prevederilor art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care a subliniat ca "Ratiuni de flexibilitate si eficienta, care sunt pe deplin compatibile cu protectia drepturilor omului, pot justifica interventia anterioara a unor organe administrative sau profesionale [...] ce nu satisfac sub fiecare aspect in parte exigentele mentionatelor prevederi; un asemenea sistem poate fi reclamat de traditia juridica a mai multor state membre ale Consiliului Europei" (cazul "Le Compte, Van Leuven si De Meyere contra Belgiei", 1981).
    5. Este insa stabilit, in aceeasi jurisprudenta, ca imperativul solutionarii cauzei "intr-un termen rezonabil" include ("dies ad quo") si durata unor asemenea proceduri prealabile sesizarii instantei judecatoresti (de exemplu, cazurile "Golder contra Regatului Unit", 1975, si "Vallee contra Frantei", 1994), precum si ca "termenul rezonabil" se calculeaza pana la ("dies ad quem") solutionarea finala a cauzei (de exemplu, cazurile "Eckle contra Republicii Federale a Germaniei", 1982, si "Bricmont contra Belgiei", 1986). Nu se considera ca fiind solutionare finala a cauzei pronuntarea unei hotarari judecatoresti prin care doar se recunoaste existenta dreptului (de exemplu, existenta dreptului de a fi despagubit, in cadrul raspunderii civile), fara a se fi stabilit inca si cuantumul concret al sumei de bani (de exemplu, cuantumul despagubirii), ceea ce ar presupune un proces separat (in acest sens, cazurile "Guincho contra Portugaliei", 1984, si "Silva Pontes contra Portugaliei", 1994). Procedurile pentru punerea in executare a hotararii judecatoresti nu sunt acoperite de garantia "termenului rezonabil" (cazurile "X. contra Regatului Unit", 1981, si "Alsterlund contra Suediei", 1988).
    6. Aceeasi jurisprudenta indica, in legatura cu caracterul "rezonabil" al duratei solutionarii cauzei, ca acesta nu se determina in mod abstract, ci sunt avute in vedere circumstantele concrete ale fiecarei spete, neexistand limite absolute de timp (de exemplu, cazurile "Konig contra Republicii Federale a Germaniei", 1978, si "Santilli contra Italiei", 1991). Factorii care trebuie intotdeauna luati in considerare sunt: complexitatea cauzei; activitatea procesuala a partii ale carei drepturi sau obligatii fac obiectul procesului; activitatea autoritatilor administrative si judiciare (Idem; in acelasi sens, cazul "Vallee contra Frantei", 1994). Desigur, numai intarzierea cauzata de acest din urma factor poate determina concluzia ca au fost incalcate dispozitiile art. 6 paragraful 1 fraza intai din conventie, referitoare la "termenul rezonabil". Potrivit aceleiasi jurisprudente, statului ii revine o obligatie pozitiva si de rezultat de a asigura solutionarea cauzelor intr-un "termen rezonabil", prin toate mijloacele care ii stau la dispozitie (cazurile: "Zimmermann si Steiner contra Elvetiei", 1983; "Martins Moreira contra Portugaliei", 1988; "Moreira de Azevedo contra Portugaliei", 1991; "Francesco Lombardo contra Italiei", 1992; "Muti contra Italiei", 1994).
    7. In stabilirea modului in care cerinta "termenului rezonabil" este satisfacuta, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a mai utilizat, pe langa analiza celor trei factori permanenti (complexitatea cauzei, activitatea partii implicate si activitatea autoritatilor), si criteriul referitor la "miza" speciala a procesului ("enjeu" sau "at stake", expresii utilizate in redactarea franceza si, respectiv, in cea engleza a hotararilor acelei Curti). Este vorba, cu alte cuvinte, despre criteriul interesului special caruia, in speta, i se acorda importanta de catre partea ale carei drepturi ori obligatii fac obiectul judecatii. Astfel, s-a considerat ca o diligenta speciala trebuie acordata atunci cand "miza" procesului priveste materii precum: starea civila (cazul "Bock contra Republicii Federale a Germaniei", 1989), calitatea de salariat (cazurile "Bucholz contra Republicii Federale a Germaniei", 1981, si "Obermeier contra Republicii Federale a Germaniei", 1990), acordarea de despagubiri pentru victimele accidentelor de circulatie (cazurile "Martins Moreira contra Portugaliei", 1988, si "Silva Pontes contra Portugaliei", 1994), recunoasterea titlului de proprietate asupra imobilelor (cazurile "Poiss contra Austriei", 1987, si "Hentrich contra Frantei", 1994), restabilirea relatiilor personale dintre parinti si copii (cazul "H. contra Regatului Unit", 1987) etc.
    8. O asemenea relevanta speciala a fost acordata si situatiei in care, pe parcursul solutionarii litigiului, sunt percepute penalitati sau dobanzi asupra sumei de bani ce constituie obiectul acestuia, astfel incat intarzierea solutionarii procesului are caracter oneros pentru reclamant (cazul "Schouten si Meldrum contra Olandei", 1994).
    9. Consider ca, mutatis mutandis, aceasta din urma jurisprudenta, in care "miza" procesului include interesul reclamantului de a evita inrautatirea situatiei sale financiare, identifica ratiunea pentru care trebuie decis ca procedura reglementata prin art. 2 - 5 din Legea nr. 105/1997 nu permite satisfacerea dreptului de solutionare in justitie "intr-un termen rezonabil" a cauzelor referitoare la "obiectiunile, contestatiile sau plangerile asupra sumelor constatate si aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finantelor".
    10. Spre a se ajunge la aceasta concluzie, este necesar sa fie avute in vedere si alte reglementari legale ce ii sunt aplicabile persoanei care se afla in situatia de a formula asemenea obiectiuni, contestatii sau plangeri, utilizand procedura prevazuta de Legea nr. 105/1997. Este vorba despre unele dintre prevederile Ordonantei Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creantelor bugetare (aprobata, cu modificari, prin Legea nr. 108/1996), modificata si completata prin Ordonanta Guvernului nr. 53/1997 (aprobata, cu modificari, prin Legea nr. 258/1998) si, din nou, modificata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 113/1999. Intr-adevar, subiectul de drept care formuleaza, dupa caz, obiectiuni, contestatii sau plangeri in baza Legii nr. 105/1997 este, dintr-un alt punct de vedere, debitorul unei creante bugetare si, de aceea, el este supus, deopotriva, si procedurii executarii creantelor bugetare ce au ca obiect "sumele constatate si aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finantelor", acte de care acest subiect de drept este nemultumit.
    10.a) Astfel, potrivit alin. 1 al art. 10 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996, "Obligatiile bugetare stabilite de organele competente, prin documente de verificare sau de constatare, se platesc in termen de cel mult 15 zile de la data semnarii sau a comunicarii documentului de verificare sau de constatare, care constituie si instiintare de plata." Art. 23 si urmatoarele din acelasi act normativ reglementeaza procedura executarii silite a creantelor bugetare, procedura care, in mod firesc, este caracterizata prin maxima celeritate. In acest sens, art. 23 alin. 2 stabileste ca "Daca debitorul nu a efectuat plata in termenul prevazut in instiintarea de plata, organul de executare va incepe executarea silita prin comunicarea unei somatii, prin care ii va face cunoscut debitorului ca, in termen de 15 zile, este obligat sa efectueze plata sumelor datorate." Iar conform art. 25 alin. 3, "Pentru obligatiile bugetare reprezentand impozite, taxe, contributii, amenzi, majorari de intarziere si alte sume datorate si neachitate la termenul legal de plata, titlul executoriu il constituie actul, emis sau aprobat de organul competent, prin care acestea se stabilesc." Executarea silita se poate face prin trei modalitati care pot fi folosite succesiv ori concomitent: poprire, asupra bunurilor mobile, asupra bunurilor imobile (art. 40).
    10.b) Sub aspectele la care se refera prezenta opinie separata, esential este ca, in toate aceste situatii de executare a creantelor bugetare, "Exercitarea cailor de atac la organele competente, de catre platitori, cu privire la stabilirea obligatiilor bugetare, nu suspenda obligatia acestora de plata." (alin. 2 al art. 10 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996, in redactarea data prin art. I pct. 6 din Ordonanta Guvernului nr. 53/1997). Este adevarat ca alin. 3 al aceluiasi text de lege (in redactarea data prin art. I pct. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 113/1999) dispune: "Cu toate acestea, Ministerul Finantelor sau, dupa caz, autoritatile administratiei publice locale, prin organele lor competente in solutionarea obiectiunilor, pot dispune, la cererea platitorului si tinand seama de motivele invocate de acesta, suspendarea obligatiei de plata la bugetul de stat sau, respectiv, la bugetele locale, pana la solutionarea primei cai de atac."
    Trebuie, insa, observat, mai intai, ca o asemenea suspendare intra in puterea "organelor [...] competente in solutionarea obiectiunilor" (iar nu si a organelor competente in solutionarea contestatiilor sau plangerilor), asadar, astfel cum rezulta din art. 2 alin. 1 din Legea nr. 105/1997, in competenta celui dintai palier din succesiunea de organe ale Ministerului Finantelor avand atributii in cadrul procedurii instituite prin aceasta lege; de aceea, apare evident ca solicitarea de suspendare va fi admisa extrem de rar, fiindca este vorba despre o decizie a insesi organelor care au stabilit existenta creantei bugetare puse in executare si fiindca, in aceasta etapa, nici nu exista posibilitatea vreunui control asupra acestei puteri discretionare. In al doilea rand - si mult mai relevant -, este de observat ca, inclusiv in cazul in care, in mod exceptional, suspendarea ar fi dispusa de catre organul care solutioneaza obiectiunea, aceasta masura poate dainui numai "pana la solutionarea primei cai de atac", moment dupa care se continua executarea silita.
    10.c) In aceeasi ordine de idei, este necesar sa fie cunoscut ca, desi art. 76 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 permite formularea, la instanta judecatoreasca, a unei contestatii la executare, inregistrarea acesteia nu determina, eo ipso, suspendarea executarii silite. Intr-adevar, conform art. 78 alin. 1 si 2 din acest act normativ, "Pana la judecarea contestatiei, instanta, la cerere, prin incheiere motivata, poate suspenda executarea silita.
    O data cu incuviintarea suspendarii, contestatorul va putea fi obligat sa depuna o cautiune, dar nu mai mult decat suma ce reprezinta obligatia bugetara, pentru care se face executarea silita si cheltuielile de executare. La stabilirea cautiunii, instanta va tine seama de inscrisul constatator al dreptului invocat de contestator, de starea solvabilitatii sale, de valoarea bunurilor supuse executarii silite, de cuantumul sumei datorate, precum si de orice alte date ce intereseaza solutionarea contestatiei." Dificultatea obtinerii, in aceste conditii, a incuviintarii suspendarii este sporita, ca urmare a faptului ca art. I pct. 27 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 113/1999 a abrogat dispozitiile imediat urmatoare, cuprinse in alin. 3 al art. 78 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996, text care prevedea: "In cazuri urgente, presedintele instantei, potrivit alin. 1, poate dispune suspendarea executarii silite, fara citarea partilor si fara dispunerea unei cautiuni."
    11. In esenta, rezulta din acest (atat de complicat si instabil, din pacate) ansamblu de reglementari legale ca procedura executarii creantelor bugetare se caracterizeaza printr-o deosebita celeritate si eficienta - ceea ce este pe deplin firesc, avand in vedere importanta acestei categorii de creante. Ca urmare, actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finantelor, la care se refera obiectiunile, contestatiile si plangerile reglementate prin art. 2 - 5 din Legea nr. 105/1996, sunt puse in executare foarte rapid.
    12. Aceasta inseamna ca, in imensa majoritate a cazurilor, executarea creantei bugetare este finalizata mai inainte de parcurgerea procedurii prealabile administrativ-jurisdictionale astfel reglementate. Cu alte cuvinte, la momentul in care organele Ministerului Finantelor desfasoara aceasta procedura, subiectul de drept care a formulat obiectiunea, contestatia sau plangerea se vede deja lipsit, dupa caz, de sume de bani executate din contul sau bancar ori de alte bunuri mobile sau de bunuri imobile din patrimoniul sau ce au constituit obiectul executarii silite. Iar pana la obtinerea unei hotarari judecatoresti care sa clarifice intr-o modalitate definitiva si irevocabila daca reclamantul datoreaza sau nu vreo suma de bani este cale lunga, ce include, cel mai adesea, proceduri in fata unor instante judecatoresti (curtea de apel si Curtea Suprema de Justitie) care, in mod obiectiv, nu pot solutiona cauza foarte rapid. In acest context, este evident ca cele 4 + 1 luni de procedura prealabila administrativ-jurisdictionala capata o alta semnificatie, nefiind onesta utilizarea de locutiuni de genul "numai 4 + 1 luni" ori "nici macar jumatate de an"; in realitate, aceste 4 + 1 luni (aproape jumatate de an) constituie o durata care nu corespunde conceptului de "termen rezonabil" impus prin art. 6 paragraful 1 fraza intai din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
    Atunci cand unei societati comerciale (de exemplu, o intreprindere mica sau mijlocie) ii sunt poprite conturile bancare pentru mai multe luni, la care se adauga o alta lunga perioada de timp de continuare a acestei situatii (de obicei, aproape doi ani) pana cand este epuizata definitiv si irevocabil si procedura judecatoreasca ulterioara, eventuala hotarare judecatoreasca de restituire a sumei de bani executate cu titlu de creanta bugetara va fi primita, adeseori, de o societate comerciala aflata intr-o dificila situatie financiara sau (daca este vorba despre o suma mare de bani) chiar in stare de faliment. Cand banii pentru care te judeci ti-au fost deja luati de adversar, orice zi de intarziere a solutionarii actiunii tale in justitie devine foarte importanta, indeosebi atunci cand esti comerciant (si cu atat mai mult cand actionezi in conditii economice neprielnice, asa cum sunt acelea impuse, obiectiv, de trecerea la o economie de piata). Aici, "miza" procesului este nu numai obtinerea recunoasterii nelegalitatii actului de control sau de impunere intocmit de organele Ministerului Finantelor, ci obtinerea cat mai rapida a restituirii sumei de bani deja executate silit. Altfel, dreptatea vine prea tarziu.
    Pe de alta parte, "Conventia [pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale] subliniaza importanta acordata ideii ca justitia nu trebuie realizata cu intarzieri de natura sa-i compromita eficacitatea si credibilitatea" (cazul "Moreira de Azevedo contra Portugaliei", 1990; in acelasi sens, cazul "H. contra Frantei", 1989).
    13. Aspectele anterioare trebuie sa fie apreciate si prin prisma situatiei impovaratoare ce rezulta pentru reclamant prin aplicarea art. 6 din Legea nr. 105/1997, potrivit caruia: "Contestatiile adresate directiilor generale ale finantelor publice si controlului financiar de stat judetene sau a municipiului Bucuresti, dupa caz, sunt supuse unei taxe de timbru de 2% la suma contestata, dar nu mai putin de 10.000 lei, [...].
    Sumele platite cu titlu de taxe de timbru, aferente contestatiei si plangerii, se restituie, la cerere, integral sau partial, in raport cu admiterea integrala sau partiala a acestora."
    14. Nu trebuie omisa nici imprejurarea ca, in cele mai numeroase situatii, dupa obtinerea unei hotarari judecatoresti prin care se constata nelegalitatea actului de control sau de impunere intocmit de organele Ministerului Finantelor, este necesara formularea unei alte actiuni in justitie, prin care sa se solicite actualizarea cuantumului sumei de bani ce trebuie restituita (avandu-se in vedere efectele inflatiei si alte efecte negative determinate de trecerea timpului in cadrul unei economii aflate in curs de reforma si restructurare), precum si sa fie stabilit cuantumul prejudiciului cauzat reclamantului prin lipsirea sa de posibilitatea utilizarii acelei sume de bani de-a lungul procesului (de exemplu, lipsirea de incasarea dobanzilor bancare). Acest nou proces in justitie (pentru care, de altfel, trebuie avansate noi cheltuieli de judecata) poate sa aiba o durata comparabila cu durata procesului anterior. Noul proces nu trebuie sa fie analizat separat, din punctul de vedere al indeplinirii exigentei "termenului rezonabil", ci impreuna cu durata celui dintai proces (astfel cum rezulta din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu din hotararile pronuntate in cazurile "Guincho contra Portugaliei", 1984, si "Silva Pontes contra Portugaliei", 1994).
    15. La toate acestea, se adauga necesitatea de a nu omite ca, o data obtinuta hotararea judecatoreasca definitiva si irevocabila prin care se dispune restituirea unei anumite sume de bani catre reclamant, aceasta nu echivaleaza cu insasi restituirea, adeseori procedura de restituire putand fi mai indelungata chiar si decat procedura stabilita prin Legea nr. 105/1997. Desigur insa ca, astfel cum s-a statuat in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, in cazurile "X. contra Regatului Unit", 1981 si" Alsterlund contra Suediei", 1988), procedurile pentru punerea in executare a hotararii judecatoresti nu sunt acoperite de garantia "termenului rezonabil" prevazuta de art. 6 paragraful 1 fraza intai din conventie.
    16. Dar nu numai aspectul pur "temporal" al procedurii prealabile instituite prin art. 2 - 5 din Legea nr. 105/1997 intereseaza din perspectiva cerintei ca litigiul sa fie solutionat "intr-un termen rezonabil". Intr-adevar, in contextul dispozitiilor art. 6 din conventie, cu privire la dreptul la un "proces echitabil", finalitatea acestei locutiuni atrage si conotatia: "intr-o modalitate rezonabila". De aceea, procedura prealabila administrativ-jurisdictionala prevazuta de art. 2 - 5 din Legea nr. 105/1997 contravine acestei finalitati si prin stabilirea a nu mai putin de trei paliere succesive de organe apartinand aceleiasi structuri administrative ("organele cu atributii de control sau de impunere", directia generala a finantelor publice si controlului financiar de stat judeteana sau a municipiului Bucuresti, Ministerul Finantelor). Unui asemenea periplu administrativ i s-ar fi putut recunoaste, eventual, o ratiune, dar numai daca ar fi avut o alta natura juridica decat aceea de procedura prealabila, compusa din secvente relativ omogene; bunaoara, astfel cum s-a aratat anterior, in conceptia care a determinat modul de redactare a actelor normative inlocuite prin Legea nr. 105/1997, deciziile Ministerului Finantelor erau considerate "definitive" (situatie declarata neconstitutionala prin jurisprudenta Curtii Constitutionale, de exemplu prin Decizia Plenului nr. 1/1994). Dar, in conditiile in care acest periplu administrativ are doar semnificatia indeplinirii unor conditii prealabile accesului in justitie, o asemenea modalitate complicata de reglementare nu mai este "rezonabila", impunand - inutil, din perspectiva conceptului de "proces echitabil" - proceduri intermediare similare si favorizand, de altfel, o excesiva birocratie si, uneori, coruptia. Cu alte cuvinte, unul si acelasi termen (precum cel de 4 + 1 luni) poate prezenta dificultati diferite, fiind, asadar, mai mult sau mai putin "rezonabil", dupa cum inauntrul acestuia reclamantul trebuie sa desfasoare o procedura juridica in fata unui singur organ abilitat, sau, dimpotriva, este obligat la eforturi mai mari, fiindca trebuie sa se adreseze - cu cereri de fiecare data motivate - unei succesiuni de trei organe administrative.
    17). In concluzie, prevederile art. 2 - 5 din Legea nr. 105/1997 sunt neconstitutionale. Daca aceasta concluzie ar fi fost impartasita prin decizia Curtii Constitutionale la care se refera prezenta opinie separata, decizia astfel pronuntata ar fi atras, desigur, datorita relatiei normative existente, si inaplicabilitatea prevederilor din textele de lege imediat urmatoare (indeosebi a prevederilor art. 6), care insa nu contin, in sine, vreun element de neconstitutionalitate.

                                  * * *

    Potrivit art. 1 alin. (3) din Constitutie, Romania este stat de drept. De aceea, considerentele si dispozitivul deciziei la care se refera prezenta opinie separata (rezultat al vointei exprimate prin mecanisme democratice de catre majoritatea judecatorilor Curtii Constitutionale) sunt singurele care produc efecte obligatorii, "erga omnes", conform art. 145 alin. (2) din Constitutie. Atat considerentele, cat si enuntul prezentei opinii separate constituie, exclusiv, exercitarea libertatii de exprimare si afirmarea independentei unuia dintre judecatorii Curtii Constitutionale, fara a produce insa vreun efect juridic in privinta solutionarii litigiului aflat pe rolul instantei judecatoresti sau in privinta constitutionalitatii prevederilor art. 2 - 5 din Legea nr. 105/1997 pentru solutionarea obiectiunilor, contestatiilor si a plangerilor asupra sumelor constatate si aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finantelor.

                               Lucian Mihai,
                   presedintele Curtii Constitutionale