DECIZIE
Nr. 197 din 4 iunie 1997*)
privind exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330^1, ale art.
330^2, ale art. 330^3 si ale art. 330^4 din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 23 din 26 ianuarie 1998

*) A se vedea si Decizia Curtii Constitutionale nr. 658 din 16 decembrie
1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 23 din 26
ianuarie 1998.
Nicolae Popa - presedinte
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Doina Suliman - magistrat-asistent
Completul de judecata, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din
Legea nr. 47/1992, constata urmatoarele:
Curtea Suprema de Justitie - Sectia civila, prin Incheierea din 5 martie
1997, pronuntata in Dosarul nr. 3.512/1996, a sesizat Curtea Constitutionala cu
exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330^1, ale art. 330^2,
ale art. 330^3 si ale art. 330^4 din Codul de procedura civila, invocata de
intimatii-reclamanti Moldoveanu Marta si Moldoveanu Gheorghe.
Exceptia nu este motivata in raport de prevederile constitutionale.
Exprimandu-si opinia, instanta suprema apreciaza ca exceptia este
neintemeiata.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, incheierea de sesizare, raportul
intocmit de judecatorul-raportor, dispozitiile atacate raportate la prevederile
Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr.
47/1992, Curtea urmeaza sa solutioneze exceptia privind art. 330^1 si
urmatoarele din Codul de procedura civila.
Asupra constitutionalitatii art. 330^2, art. 330^3 si art. 330^4 din Codul
de procedura civila, Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin Decizia nr. 73
din 4 iunie 1996, ramasa definitiva prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996,
publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie
1996 si, respectiv, nr. 255 din 22 octombrie 1996, prin care, pe de o parte,
s-a constatat ca prevederile art. 330^2 alin. 2, ale art. 330^3 si ale art.
330^4 din Codul de procedura civila sunt constitutionale, iar, pe de alta
parte, s-a admis exceptia de neconstitutionalitate a art. 330^2 alin. 1 din
Codul de procedura civila.
Avand in vedere ca un text declarat neconstitutional nu mai poate face
obiectul unei noi exceptii de neconstitutionalitate, deoarece, potrivit art.
145 alin. (2) din Constitutie si art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992,
deciziile definitive ale Curtii Constitutionale sunt obligatorii erga omnes,
rezulta ca exceptia privind art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedura civila
este lipsita de obiect, urmand sa fie respinsa ca vadit nefondata.
De asemenea, urmeaza sa fie respinsa ca vadit nefondata si exceptia privind
dispozitiile art. 330^2 alin. 2, ale art. 330^3 si ale art. 330^4 din Codul de
procedura civila, intrucat nu au intervenit elemente noi care sa determine
schimbarea practicii constante a Curtii Constitutionale.
In ceea ce priveste dispozitiile art. 330^1 din Codul de procedura civila,
se constata ca prin Legea nr. 17/1997, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997, recursul in anulare nu mai
poate fi declarat oricand de catre Ministerul Public, ci numai in termen de 6
luni de la data cand hotararea judecatoreasca a ramas irevocabila, pentru
motivul prevazut de art. 330 pct. 1 din Codul de procedura civila, sau de la
data ramanerii definitive a hotararii de condamnare, pentru motivul prevazut de
art. 330 pct. 2 din acelasi cod.
Autorii exceptiei de neconstitutionalitate nu au pus insa in discutie
legitimitatea constitutionala a acestui termen. De altfel, dispozitiile atacate
nu sunt raportate la prevederile Constitutiei.
Rezulta din cele aratate ca si aceasta exceptie urmeaza sa fie respinsa, ca
vadit nefondata.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145
alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art.
24 alin. (2) si al art. 25 din Legea nr. 47/1992, in unanimitate,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca vadit nefondata, exceptia de neconstitutionalitate invocata de
Moldoveanu Marta si Moldoveanu Gheorghe in Dosarul nr. 3.512/1996 al Curtii
Supreme de Justitie - Sectia civila, privind:
- dispozitiile art. 330^1, ale art. 330^2 alin. 2, ale art. 330^3 si ale
art. 330^4 din Codul de procedura civila;
- dispozitiile art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedura civila,
fiind lipsita de obiect.
Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronuntata la data de 4 iunie 1997.
PRESEDINTE,
prof. univ. dr. Nicolae Popa
Magistrat asistent,
Doina Suliman