Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

DECIZIE Nr

DECIZIE   Nr. 2 din 19 ianuarie 2009

în vederea stabilirii caracterului public sau nu al sedintei de judecata în care se solutioneaza cererea de liberare provizorie sub control judiciar.

ACT EMIS DE: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 469 din 7 iulie 2009

Dosar nr. 34/2008

Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea stabilirii caracterului public sau nu al sedintei de judecata în care se solutioneaza cererea de liberare provizorie sub control judiciar.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind prezenţi 88 de judecători din totalul de 117 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că în cazul judecării cererilor de liberare provizorie sub control judiciar şedinţa de judecată este publică.

SECŢIILE UNITE,

deliberând   asupra   recursului   în   interesul   legii,   constată următoarele:

In practica instanţelor judecătoreşti nu există un punct de vedere unitar în legătură cu caracterul public sau nu al şedinţei de judecată ce are ca obiect soluţionarea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar.

Astfel, unele instanţe au judecat cererea de liberare provizorie sub control judiciar în camera de consiliu.

Alte instanţe, dimpotrivă, au judecat astfel de cereri în şedinţă publică.

Aceste din urmă instanţe au procedat în mod corect.

Publicitatea şedinţei de judecată constituie un principiu în dreptul procesual penal, consacrat pe plan european în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, iar pe plan intern, în Constituţia României, în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi, nu în ultimul rând, în Codul de procedură penală.

Principiul publicităţii şedinţei de judecată este înscris în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ca garanţie a dreptului la un proces echitabil, textul Convenţiei stabilind că orice persoană are dreptul la judecarea în mod public a cauzei sale.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în jurisprudenţa referitoare la art. 6 paragraful 1 din Convenţie rolul principiului publicităţii, statuând că publicitatea procedurilor în faţa organelor judiciare, la care se referă art. 6 paragraful 1, protejează justiţiabilii împotriva unei justiţii secrete, care s-ar situa în afara controlului publicului; ea constituie, de asemenea, unul dintre mijloacele care contribuie la menţinerea încrederii în instanţe. Prin transparenţa pe care o asigură administrării justiţiei, publicitatea contribuie la realizarea scopului art. 6 paragraful 1: procesul echitabil, a cărui garantare constituie unul dintre principiile fundamentale ale oricărei societăţi democratice, în sensul Convenţiei (Cauza Sutter împotriva Elveţiei, Hotărârea din 22 februarie 1984, paragraful 26).

Constituţia României stabileşte în art. 127, integrat în cadrul dispoziţiilor constituţionale referitoare la instanţele judecătoreşti, că „şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege", dispoziţie reluată în art. 12 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în capitolul dedicat dispoziţiilor generale privind procedura judiciară.

In legea de procedură penală, principiul publicităţii şedinţei de judecată este consacrat în art. 290 alin. 1 teza I din Codul de procedură penală, în cadrul dispoziţiilor generale referitoare la judecată. In sistematizarea acestor dispoziţii, art. 290 alin. 1 teza I din Codul de procedură penală, potrivit căruia „şedinţa de judecată este publică", este înscris în continuarea dispoziţiei generale cuprinse în art. 289, care reglementează celelalte principii ale judecăţii - oralitatea, nemijlocirea şi contradictorialitatea - principiul publicităţii şedinţei de judecată având rolul de a garanta respectarea lor.

Importanţa publicităţii şedinţei de judecată, ca element al dreptului la un proces echitabil, ca garanţie procesuală, este pusă în lumină de sancţiunea instituită în legea de procedură penală în cazul încălcării acestui principiu. Astfel, nerespectarea dispoziţiilor referitoare la publicitatea şedinţei de judecată atrage nulitatea absolută, conform art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală, şi casarea hotărârii penale, în temeiul art. 3859 alin. 1 pct. 4 din acelaşi cod.

Legea de procedură penală nu reglementează expres numai principiul publicităţii şedinţei de judecată şi sancţiunea instituită în cazul încălcării sale, ci şi excepţiile de la acest principiu, ca situaţii în care publicitatea este restrânsă la anumite categorii de persoane, excepţii recunoscute de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi admise de art. 127 din Constituţia României.

Astfel, Codul de procedură penală prevede în art. 290 alin. 2 excepţii cu caracter general de la publicitatea şedinţei de judecată, în cazurile în care judecarea în şedinţă publică ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnităţii sau vieţii intime a unei persoane. în toate aceste cazuri, instanţa poate declara şedinţă secretă, în condiţiile şi cu respectarea dispoziţiilor art. 290 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală.

De asemenea, atât Codul de procedură penală, cât şi legile speciale prevăd expres excepţii de la publicitatea şedinţei de judecată, limitate la anumite categorii de cauze, ale căror particularităţi l-au determinat pe legiuitor ca, în aplicarea art. 127 din Constituţie, să adopte norme derogatorii de la principiul publicităţii şedinţei de judecată. Constituie asemenea norme derogatorii, de exemplu, art. 485 alin. 2 din Codul de procedură penală, în care legiuitorul a prevăzut că şedinţa în care are loc judecarea infractorului minor nu este publică, art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, cu modificările şi completările ulterioare, în care a stabilit că şedinţele de judecată în cauzele privind infracţiunea de trafic de persoane prevăzută la art. 13 şi de pornografie infantilă prevăzută la art. 18 nu sunt publice sau art. 139 alin. (4) şi art. 151 raportat la art. 139 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare, în care a prevăzut că cererea de transferare a persoanelor condamnate se judecă în camera de consiliu, indicând în fiecare caz categoriile de persoane care participă sau pot participa la şedinţa de judecată.

In materia măsurilor preventive, legiuitorul a prevăzut expres în Codul de procedură penală categoriile de cereri care se judecă în camera de consiliu. In acest sens, de exemplu, în art. 146 alin. 4 şi art. 1491 alin. 4 din Codul de procedură penală legiuitorul a stabilit că propunerea de arestare preventivă a învinuitului şi, respectiv, a inculpatului în cursul urmăririi penale se soluţionează în camera de consiliu, iar în art. 159 alin. 2 din acelaşi cod a stabilit că propunerea de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale se soluţionează în camera de consiliu, indicând, de asemenea, categoriile de persoane care participă la şedinţa de judecată.

Excepţiile de la publicitatea şedinţei de judecată în procesul penal sunt întotdeauna prevăzute expres în legea de procedură penală, ţinând seama de caracterul lor derogatoriu de la dispoziţiile generale ale art. 290 alin. 1 teza I din Codul de procedură penală şi de prevederile constituţionale ale art. 127, care permit derogări de la principiul publicităţii şedinţei de judecată numai în cazurile prevăzute de lege.

Regula de interpretare logică a normelor juridice, potrivit căreia excepţiile sunt de strictă interpretare, exclude posibilitatea ca, în măsura în care nu este prevăzută în mod expres într-o dispoziţie legală, o excepţie de la principiul publicităţii şedinţei de judecată să fie stabilită pe cale de interpretare.

Examinarea dispoziţiilor art. 1601-art. 16010 din Codul de procedură penală, referitoare la liberarea provizorie sub control judiciar şi liberarea provizorie pe cauţiune, reflectă faptul că în niciunul dintre textele cuprinse în secţiunea dedicată acestor instituţii legiuitorul nu a prevăzut o dispoziţie derogatorie, similară celei a art. 146 alin. 4, art. 1491 alin. 4 sau art. 159 alin. 2 din Codul de procedură penală, în temeiul căreia cererea de liberare provizorie să fie soluţionată în camera de consiliu.

In cadrul dispoziţiilor comune privind liberarea provizorie sub control judiciar şi liberarea provizorie pe cauţiune sunt reglementate cererea de liberare provizorie şi organul competent să o rezolve (art. 1606), măsurile premergătoare examinării cererii (art. 1607), examinarea şi admiterea în principiu a cererii (art. 1608), soluţionarea cererii (art. 1608a), recursul împotriva încheierilor privind liberarea provizorie (art. 1609)şi revocarea liberării (art. 16010).

Reglementarea detaliată a procedurii liberării provizorii, dar în care nu a fost prevăzută o dispoziţie referitoare la judecarea cererii de liberare provizorie în camera de consiliu, reflectă voinţa legiuitorului de a nu institui o derogare de la principiul publicităţii şedinţei de judecată în procedura de soluţionare a cererii de liberare provizorie.

Mai mult, art. 1609 alin. 5 din Codul de procedură penală, în care se prevedea că recursul împotriva încheierii prin care s-a admis ori s-a respins cererea de liberare provizorie se va soluţiona în camera de consiliu, a fost abrogat prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi.

In absenţa unei dispoziţii legale exprese, prin care legiuitorul să prevadă judecarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar în camera de consiliu şi deci să stabilească o excepţie de la principiul publicităţii şedinţei de judecată, se aplică dispoziţiile generale ale art. 290 alin. 1 teza I din Codul de procedură penală, conform cărora şedinţa de judecată este publică.

In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că, în cazul judecării cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, şedinţa de judecată este publică.

PENTRU  ACESTE   MOTIVE

In numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie. In aplicarea dispoziţiilor art. 290 alin. 1 teza I din Codul de procedură penală stabilesc că, în cazul judecării cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, şedinţa de judecată este publică.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 ianuarie 2009.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Adriana Daniela White

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 2/2009

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 2 din 2009
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 2/2009
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu