Decizia Nr.235 din 17.02.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, excepţie ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 553/36/2009.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul de lege criticat instituie un tratament juridic diferenţiat între persoane care se află în situaţii identice.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 5 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 553/36/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal arată că prevederile de lege criticate, potrivit cărora numirea într-o altă funcţie publică reprezintă o cauză de încetare a raporturilor de serviciu ale poliţistului, sunt neconstituţionale în măsura în care interpretarea sintagmei „funcţie publică“ se limitează doar la definiţia acestei noţiuni conţinută în art. 2 din Legea nr. 188/1999, în detrimentul persoanelor care exercită prerogativele unei funcţii publice, dar care nu au calitatea de funcţionar public. De asemenea, arată că diferenţa de tratament juridic dintre poliţiştii care dobândesc calitatea de magistrat după formarea iniţială în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi cei care dobândesc această calitate direct, ca efect al promovării concursului pentru juriştii cu vechime mai mare de 5 ani, este lipsită de o justificare obiectivă şi rezonabilă, neexistând un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat, aşa cum se prevede în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În acest sens, invocă Hotărârea din 6 decembrie 2007 pronunţată în Cauza Beian împotriva României şi Hotărârea din 13 iunie 1979 pronunţată în Cauza Marckx contra Belgiei.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, dispoziţii potrivit cărora: „(1) Încetarea raporturilor de serviciu ale poliţistului se dispune în mod corespunzător de către persoanele care, potrivit art. 15, au competenţa de acordare a gradelor profesionale şi are loc: [...]e)la numire într-o altă funcţie publică;“.Înalta Curte de casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că acest text de lege contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi la dreptul la muncă, precum şi dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind interzicerea discriminării. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia solicită o clarificare a noţiunii de „funcţie publică“, tinzându-se la o interpretare care să excedeze cadrul stabilit de art. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că funcţia publică nu este doar cea exercitată de funcţionarii publici, magistraţii putând fi consideraţi, de asemenea, că ocupă o funcţie publică. Mai mult, arată că în ipoteza textului de lege criticat ar trebui să se încadreze şi poliţiştii care dobândesc calitatea de auditori de justiţie în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii. În consecinţă, atât poliţiştii care dobândesc direct calitatea de magistrat, ca efect al promovării concursului pentru juriştii cu vechime mai mare de 5 ani, cât şi cei care dobândesc mai întâi calitatea de auditori de justiţie ar trebui încadraţi în ipoteza art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002 şi exceptaţi de la aplicarea dispoziţiilor art. 70 din aceeaşi lege, care obligă poliţistul care a absolvit o instituţie de învăţământ a Ministerului de Interne şi căruia i-au încetat raporturile de serviciu în primii 10 ani de activitate din motive imputabile lui să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa, proporţional cu perioada rămasă până la 10 ani, potrivit angajamentului încheiat în acest sens. Faţă de aceste aspecte, Curtea reţine că textul de lege criticat a mai constituit obiect al controlului de neconstituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 37 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 8 martie 2010, Curtea a respins criticile de neconstituţionalitate raportate la aceleaşi dispoziţii constituţionale ca şi cele invocate în prezenta cauză, arătând că „prevederile art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002 au un conţinut clar, neechivoc, care stabileşte ca motiv de încetare a raporturilor de serviciu situaţia în care un poliţist este numit într-o funcţie publică, situaţie distinctă de aceea în care o persoană demisionează, indiferent de motivele demisiei. Această dispoziţie de lege se aplică fără nicio deosebire tuturor persoanelor care se încadrează în ipoteza normei, astfel încât orice poliţist care este numit într-o funcţie publică va înceta raporturile de serviciu potrivit dispoziţiilor art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, cu antrenarea consecinţelor juridice legale subsecvente. Din contră, demisia ori celelalte motive de încetare a raporturilor de serviciu pot atrage consecinţe juridice diferite, întrucât situaţiile sunt obiectiv diferite“. De asemenea, Curtea a arătat că „auditorul de justiţie este numit ca judecător sau procuror doar în urma absolvirii Institutului Naţional al Magistraturii, aflându-se într-o situaţie deosebită de persoana care, îndeplinind condiţiile legale, este numit direct ca judecător sau procuror în urma susţinerii concursului pe post“. În continuare, respingând criticile referitoare la încălcarea dreptului la muncă, Curtea arăta: „consecinţele pe care trebuie să le suporte un poliţist care decide să îşi aleagă un alt loc de muncă pot fi mai degrabă circumscrise aspectelor patrimoniale pe care le implică o astfel de decizie. Aceste consecinţe au fost acceptate, însă, de cel care a dorit să devină poliţist, prin angajamentul încheiat în acest sens, aşa cum reiese din cuprinsul art. 70 din Legea nr. 360/2002. În plus, restituirea are în vedere acele sume investite în vederea pregătirii profesionale a poliţistului, sume a căror acordare nu se mai justifică de vreme ce beneficiarul lor renunţă la această calitate într-un termen mai scurt decât cel considerat de legiuitor ca justificând efortul financiar al statului pentru acest obiectiv.“ Curtea constată că în considerentele deciziei amintite nu a limitat interpretarea noţiunii de „funcţie publică“ la cea menţionată de art. 2 din Legea nr. 188/1999, ci a avut în vedere un sens mai larg, care cuprinde şi funcţiile publice de autoritate, între care se găseşte şi cea exercitată de către magistraţi. În acelaşi timp însă a stabilit că există o diferenţă obiectivă între situaţia poliţiştilor care dobândesc calitatea de auditori de justiţie şi cei care dobândesc direct calitatea de magistraţi, astfel că tratamentul juridic diferenţiat este justificat. Aşa fiind, Curtea apreciază că atât soluţia deciziei amintite, cât şi considerentele acesteia îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei sale în materie. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, excepţie ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 553/36/2009. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 februarie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea