Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDONANTA URGENTA Nr

ORDONANTA URGENTA   Nr. 44 din 14 iunie 2006

pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului si a Legii nr. 61/1993 privind alocatia de stat pentru copii

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 545 din 23 iunie 2006



Având în vedere existenţa unor disfuncţionalităţi în aplicarea reglementărilor din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările ulterioare, şi existenţa unor inechităţi constând în neincluderea unor persoane în rândul beneficiarilor drepturilor prevăzute de actul normativ, precum şi în considerarea obiectivelor stabilite în Programul de guvernare pentru perioada 2005-2008 cu privire la reducerea abandonului de copii şi sporirea natalităţii, prin adoptarea unor măsuri specifice şi diversificarea formelor de protecţie socială destinate familiilor cu copii în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap, se impune adoptarea de măsuri imediate în vederea înlăturării deficienţelor semnalate, precum şi pentru instituirea unui regim echitabil prin includerea şi a altor categorii de persoane în cadrul beneficiarilor drepturilor de protecţie reglementate de această ordonanţă de urgenţă, elemente ce constituie o situaţie extraordinară ce vizează interesul public.

Principalele deficienţe constatate în primele luni de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, cu modificările ulterioare, semnalate atât de beneficiari, cât şi de instituţiile implicate în aplicarea prevederilor acesteia, deficienţe care au condus la imposibilitatea acordării în bune condiţii a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, sunt următoarele:

-   necuprinderea anumitor categorii de persoane în prevederile ordonanţei de urgenţă;

-  condiţionarea acordării stimulentului de acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului;

-   inexistenţa unor reglementări clare în ceea ce priveşte acordarea alternativă a indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi a stimulentului lunar;

-   imposibilitatea efectuării plăţii drepturilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, cu modificările ulterioare, în conturile personale sau în conturile de card ale beneficiarilor.

Deficienţele constatate au indus o stare accentuată de nemulţumire în rândul potenţialilor beneficiari, precum şi dificultăţi de aplicare de către direcţiile de muncă, solidaritate socială şi familie teritoriale. Din acest punct de vedere, categoria cea mai defavorizată o constituie persoanele care s-au asigurat în sistemul asigurărilor sociale tocmai pentru a beneficia de acest drept prevăzut de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările ulterioare, şi care nu au mai beneficiat de indemnizaţia pentru creşterea copilului odată cu apariţia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, cu modificările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din Constituţia României, republicată, statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav sau cu handicap, stabilindu-se astfel un regim special de protecţie şi asistenţă în realizarea drepturilor lor, fără nicio discriminare sau condiţionare.

In anul 1993 a fost adoptată Legea nr. 61 privind alocaţia de stat pentru copii, act normativ care instituie o alocaţie familială, respectiv alocaţia de stat, ca un drept universal al copiilor garantat de Constituţie. In temeiul acestei legi, toţi copiii aflaţi în grija familiilor lor sau a familiilor substitutive primeau alocaţie de stat. Au existat însă unele condiţionalităţi. Rata crescută la acea dată a abandonului şcolar şi analfabetismul constatat la unele segmente ale populaţiei au impus ca pentru copiii de vârstă şcolară acordarea alocaţiei de stat să fie condiţionată de frecventarea cel puţin a învăţământului general obligatoriu. De asemenea, copiii aflaţi în instituţiile de ocrotire ale statului nu primeau această alocaţie, ei beneficiind în această perioadă de întreţinere şi îngrijire complete în cadrul instituţiilor.

In temeiul acestor prevederi, Curtea Constituţională a dispus prin Decizia nr. 277 din 21 martie 2006 admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) şi ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, fapt care impune modificarea de urgenţă a acestor prevederi neconstituţionale şi eliminarea oricăror condiţionări în acordarea alocaţiei de stat pentru copii.

Menţionăm că dispoziţiile Legii nr. 61/1993 declarate neconstituţionale îşi încetează efectele juridice în termen de 45 de zile de la emiterea deciziei Curţii Constituţionale, respectiv începând cu data de 2 iunie 2006. In situaţia în care actul normativ nu este modificat corespunzător, aplicarea noilor dispoziţii se va realiza aleatoriu, fără unitate la nivel teritorial, ceea ce ar conduce la excluderea unor categorii de beneficiari.

In temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. I. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Alineatul (2) al articolului 1 va avea următorul cuprins:

„(2) Cele 12 luni prevăzute la alin. (1) pot fi constituite integral şi din perioadele în care persoanele s-au aflat în una sau mai multe dintre următoarele situaţii:

a)   şi-au însoţit soţul/soţia trimis/trimisă în misiune permanentă în străinătate;

b)   au beneficiat de indemnizaţie de şomaj, stabilită conform legii;

c)  au beneficiat de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii;

d)  au realizat perioade asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii în condiţiile prevăzute la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare;

e)  au realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii în condiţiile prevăzute de actele normative cu caracter special care reglementează concedierile colective;

f)  au realizat în sistemul public de pensii, anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, perioade de stagiu de cotizare pe bază de contract de asigurare socială;

g)  au beneficiat de indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 ani, respectiv până la vârsta de 3 ani în cazul copilului cu handicap;

h) au beneficiat de pensii de invaliditate;

i) au beneficiat de concediu fără plată pentru a participa la cursuri de formare şi perfecţionare profesională din iniţiativa angajatorului sau la care acesta şi-a dat acordul, organizate în condiţiile legii;

j) au lucrat cu contract individual de muncă în străinătate, pe baza acordurilor guvernamentale bilaterale încheiate de România cu alte state;

k) se află în perioada de întrerupere temporară a activităţii, din iniţiativa angajatorului, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, potrivit legii;

l) se află în perioada de 60 de zile de la absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, cu examen de licenţă sau de diplomă, în vederea angajării ori, după caz, trecerii în şomaj, potrivit legii."

2. Articolul 3 va avea următorul cuprins:

„Art. 3. - (1) Persoanele care sunt îndreptăţite să beneficieze de indemnizaţie pentru creşterea copilului, reglementată de prezenta ordonanţă de urgenţă, şi realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de un stimulent în cuantum lunar de 300 lei (RON).

(2) Stimulentul prevăzut la alin. (1) se acordă şi persoanelor care au fost îndreptăţite să beneficieze de indemnizaţia pentru creşterea copilului, reglementată de dispoziţiile aplicabile până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă cuprinse în Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 452/2001, precum şi de alte acte normative referitoare la stabilirea şi  acordarea acestui drept,  denumite în continuare acte normative speciale.

(3)    In cazul persoanelor care beneficiază de indemnizaţia pentru creşterea copilului şi solicită dreptul la stimulent, plata acestei indemnizaţii se suspendă.

(4)   Incepând cu data de 1 ianuarie 2007, cuantumul stimulentului lunar prevăzut la alin. (1) este de 100 lei (RON)."

3.    Alineatele (2) şi (3) ale articolului 5 vor avea următorul cuprins:

„(2) Beneficiază de aceleaşi drepturi şi una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, cu excepţia asistentului maternal profesionist, precum şi persoana care a fost numită tutore.

(3) In situaţia persoanelor prevăzute la alin. (2), acordarea drepturilor prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, se face ţinându-se seama de perioada de 12 luni anterioare datei la care, după caz, s-a aprobat adopţia, a fost făcută încredinţarea, s-a instituit plasamentul sau tutela."

4.    Alineatele (1) şi (2) ale articolului 6 vor avea următorul cuprins:

„Art. 6. - (1) Concediul şi indemnizaţia lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, precum şi stimulentul prevăzut la art. 3 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2), după data de 1 ianuarie 2006.

(2) Se ia în calcul la stabilirea celor 3 naşteri şi naşterea survenită până la data de 31 decembrie 2005 inclusiv, în situaţia în care solicitanţii drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă îndeplinesc condiţiile de acordare a acestora după data de 1 ianuarie 2006."

5.  După articolul 6 se introduce un nou articol, articolul 61, cu următorul cuprins:

„Art. 61. - (1) Persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 1 au dreptul la concediu fără plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului după primele 3 naşteri sau, după caz, după primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2).

(2)   Durata concediului prevăzut la alin. (1) este de 3 luni şi se acordă integral, o singură dată, fiecăruia dintre părinţii fireşti ai copilului sau, după caz, persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (2), în perioada până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv a vârstei de 3 ani în cazul copilului cu handicap.

(3)   Cererea pentru acordarea concediului fără plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului se depune şi se înregistrează la angajator, pe baza livretului de familie sau a certificatului de naştere al copilului.

(4)   Perioada în care o persoană beneficiază de concediu fără plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în vederea stabilirii drepturilor prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, a drepturilor stabilite de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în vederea stabilirii indemnizaţiilor de asigurări de sănătate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările ulterioare."

6.  La articolul 8 alineatul (1), după litera k) se introduce o nouă literă, litera k1), cu următorul cuprins:

,,k1) dovada eliberată de autorităţile competente pentru realizarea veniturilor din activităţi independente sau, după caz, din activităţi agricole şi a plăţii impozitului pentru acestea;".

7.    La articolul 10 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins:

„a) începând cu ziua următoare celei în care încetează, conform legii, concediul de maternitate, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată;".

8.  Articolul 12 va avea următorul cuprins:

„Art. 12. - (1) Plata drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se suspendă începând cu luna următoare celei în care:

a)  beneficiarul este decăzut din drepturile părinteşti;

b)   beneficiarul este îndepărtat, conform legii, de la exercitarea tutelei;

c)   beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea încredinţării copilului spre adopţie;

d)   beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea menţinerii măsurii de plasament;

e)  beneficiarul execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile;

f)  copilul este abandonat ori este internat într-o instituţie de ocrotire publică sau privată;

g)  beneficiarul a decedat;

h) se constată că, timp de 3 luni consecutiv, se înregistrează mandate poştale returnate.

(2)   Plata indemnizaţiei prevăzute la art. 1 alin. (1), respectiv la art. 2, se suspendă începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

(3)   Plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu se suspendă în situaţia în care beneficiarii acestei indemnizaţii primesc sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor, în baza legii, a contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creşterea copilului, altele decât drepturile salariale rezultate din desfăşurarea efectivă a unei activităţi profesionale.

(4)   Plata indemnizaţiei se suspendă în situaţia în care persoanele pentru care se asigură continuitatea plăţii acesteia, în condiţiile prevăzute la art. 24 alin. (1) lit. a), nu depun cererea în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

(5)   Plata stimulentului prevăzut la art. 3 se suspendă începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul nu mai realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

(6)  In situaţia în care beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 7, plata drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se suspendă începând cu ziua următoare celei în care condiţiile respective nu mai sunt îndeplinite.

(7)   Reluarea plăţii drepturilor suspendate în situaţiile prevăzute la alin. (1) se face la cerere, începând cu luna următoare celei în care se depune cererea.

(8)   Reluarea plăţii drepturilor suspendate în situaţiile prevăzute la alin. (2) şi (4) -(6) se face începând cu data depunerii cererii."

9.   Alineatul (1) al articolului 14 va avea următorul cuprins:

„Art. 14. - (1) Beneficiarul drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă este obligat să comunice în scris primăriei orice modificare intervenită în situaţia sa, de natură să determine încetarea sau suspendarea plăţii drepturilor, în termen de 15 zile lucrătoare de la apariţia acesteia."

10.  După alineatul (4) al articolului 18 se introduc două noi alineate, alineatele (5) şi (6), cu următorul cuprins:

„(5) Perioada în care o persoană beneficiază de drepturile prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în vederea stabilirii indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, cu modificările ulterioare.

(6) In situaţia prevăzută la alin. (5), la stabilirea cuantumului indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate se ia în calcul salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată din perioada respectivă."

11.   Alineatul (2) al articolului 20 va avea următorul cuprins:

„(2) Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se achită lunar beneficiarului, reprezentantului legal ori mandatarului acestora, împuternicit prin procură, pe bază de mandat poştal sau, după caz, în cont curent personal ori în cont de card."

12.   După alineatul (4) al articolului 20 se introduc trei noi alineate, alineatele (5), (6) şi (7), cu următorul cuprins:

„(5) In cazul achitării drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă în cont curent personal sau în cont de card, direcţiile teritoriale efectuează plata prin unităţile bancare pe bază de borderou, cu plata unui comision bancar.

(6)   Comisionul bancar prevăzut la alin. (5) nu poate fi mai mare de 0,1% din drepturile achitate şi va fi stabilit, prin negociere, la nivel teritorial între direcţiile teritoriale şi unităţile bancare.

(7)   Fondurile necesare achitării comisionului bancar pentru plata drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se suportă din bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei din aceleaşi fonduri din care se suportă plata drepturilor."

13.  Articolul 24 va avea următorul cuprins:

„Art. 24. - (1) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică şi persoanelor care la data de 31 decembrie 2005 se aflau în una dintre următoarele situaţii:

a)   în plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului, reglementată de dispoziţiile cuprinse în actele normative speciale prevăzute la art. 3 alin. (2);

b)  în concediu de maternitate şi în plata indemnizaţiei aferente şi care, după încheierea acestei perioade, ar fi fost îndreptăţite să beneficieze de indemnizaţia pentru creşterea copilului reglementată de dispoziţiile cuprinse în actele normative speciale prevăzute la art. 3 alin. (2);

c)   ar fi fost îndreptăţite să beneficieze de indemnizaţia pentru creşterea copilului reglementată de dispoziţiile cuprinse în actele normative speciale prevăzute la art. 3 alin. (2) şi nu au solicitat acest drept;

d)   cererile privind acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, reglementată de dispoziţiile cuprinse în actele normative speciale prevăzute la art. 3 alin. (2), nu au fost soluţionate până la data de 31 decembrie 2005 inclusiv.

(2)   Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se acordă şi persoanelor care, până la data de 31 octombrie 2006, realizează în sistemul public de pensii perioade de stagiu de cotizare de cel puţin 10 luni în ultimele 12 luni anterioare datei naşterii copilului.

(3)  Condiţia prevăzută la art. 1 alin. (1) se consideră a fi îndeplinită de persoanele prevăzute la alin. (1) şi (2).

(4)   Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a), drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se cuvin şi se acordă de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în baza dosarelor transmise la direcţiile teritoriale de către plătitorii acestui drept.

(5)   Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b), drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se cuvin şi se acordă începând cu ziua următoare celei în care încetează, conform legii, concediul de maternitate, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, respectiv de la data depunerii cererii, dacă cererea a fost depusă după acest termen.

(6)   Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d) şi la alin. (2), drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se cuvin şi se acordă în condiţiile prevăzute de art. 10 alin. (1)."

14.  Articolul 25 va avea următorul cuprins:

„Art. 25. - De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă încetează plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului, efectuată în condiţiile prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de actele normative speciale prevăzute la art. 3 alin. (2)."

Art. II. - Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 8 februarie 1999, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.  Articolul 1 va avea următorul cuprins:

„Art. 1. - (1) Se instituie alocaţia de stat pentru copii ca formă de ocrotire a statului acordată tuturor copiilor, fără discriminare.

(2)  Beneficiază de alocaţie de stat pentru copii toţi copiii în vârstă de până la 18 ani.

(3)  In situaţia tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani şi care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, alocaţia de stat pentru copii se acordă până la terminarea acestora.

(4)  Tinerii prevăzuţi la alin. (3) care repetă anul şcolar nu beneficiază de alocaţie de stat, cu excepţia celor care repetă din motive de sănătate, dovedite cu certificat medical."

2.  Articolul 4 va avea următorul cuprins:

„Art. 4. - (1) Alocaţia de stat pentru copii se plăteşte unuia dintre părinţi pe baza acordului acestora sau, în caz de neînţelegere, pe baza deciziei autorităţii tutelare ori a hotărârii judecătoreşti, părintelui căruia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare.

(2)  Alocaţia de stat pentru copii se plăteşte şi tutorelui, curatorului, persoanei căreia i-a fost dat în plasament familial copilul, inclusiv asistentului maternal sau persoanei căreia i-a fost încredinţat copilul în vederea adopţiei, în condiţiile legii.

(3)  După împlinirea vârstei de 14 ani, plata alocaţiei de stat pentru copii se poate face direct titularului, cu încuviinţarea reprezentantului său legal."

3.  Articolul 5 va avea următorul cuprins:

„Art. 5. - (1) Alocaţia de stat pentru copii nu se plăteşte în lunile în care copiii titulari ai dreptului se află mai mult de 15 zile în instituţii de ocrotire ori asistenţă socială sau în instituţii de învăţământ, care le asigură întreţinerea completă din partea statului.

(2) Lunar, serviciile de stare civilă ale consiliilor locale comunale, orăşeneşti, municipale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti au obligaţia de a comunica direcţiilor de muncă, solidaritate socială şi familie judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, situaţia privind copiii care au decedat."

4.  Articolul 10 va avea următorul cuprins:

„Art. 10. - (1) Pentru copiii preşcolari, precum şi pentru cei de vârstă şcolară care nu urmează o formă de învăţământ organizată în condiţiile legii, plata alocaţiei de stat se efectuează de către Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, prin direcţiile de muncă, solidaritate socială şi familie judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

(2)   Plata alocaţiei de stat pentru copiii în vârstă de peste 7 ani, care urmează o formă de învăţământ organizată în condiţiile legii, se efectuează de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin unităţile şcolare.

(3)   Pentru copiii cu handicap plata alocaţiei de stat se efectuează de către direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, din fondurile cu această destinaţie alocate de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap.

(4)  Copiii de vârstă şcolară care sunt înscrişi în unităţi şcolare din subordinea altor organe ale administraţiei publice, inclusiv militare, beneficiază de alocaţie de stat prin ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate care au în subordine/coordonare aceste unităţi şcolare.

(5)   Fondurile pentru plata alocaţiei de stat pentru copii, precum şi pentru cheltuielile cu transmiterea drepturilor se asigură de la bugetul de stat, prin bugetele instituţiilor prevăzute la alin. (1) -(4)."

5. După articolul 10 se introduce un nou articol, articolul 101, cu următorul cuprins:

„Art. 101. - (1) Plata alocaţiei de stat pentru copii prevăzută la art. 10 alin. (1) se realizează prin mandat poştal, cont curent personal sau cont de card.

(2)  In cazul achitării drepturilor de alocaţie de stat în cont curent personal sau în cont de card, direcţiile de muncă, solidaritate socială şi familie judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, efectuează plata prin unităţile bancare pe bază de borderou, cu plata unui comision bancar.

(3)   Comisionul bancar prevăzut la alin. (2) nu poate fi mai mare de 0,1% din drepturile achitate şi va fi stabilit, prin negociere, la nivel teritorial între direcţiile de muncă, solidaritate socială şi familie judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi unităţile bancare."

Art. III. - In termen de 60 de zile de la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei va supune aprobării prin hotărâre a Guvernului modificarea şi completarea corespunzătoare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.825/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. IV. - In termen de 15 zile de la publicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei va supune aprobării prin hotărâre a Guvernului modificarea corespunzătoare a Hotărârii Guvernului nr. 591/1993 privind măsurile pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 61/1993 referitoare la gestionarea fondurilor, stabilirea şi plata alocaţiei de stat pentru copii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 februarie 2000.

Art. V. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările ulterioare şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia din urmă prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.

(2) Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările şi completările aduse prin prezenta  ordonanţă  de   urgenţă,   se  va   republica  în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea prin lege a prezentei ordonanţe de urgenţă, dându-se textelor o nouă numerotare.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

p. Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,

Mihai Constantin Şeitan,

secretar de stat

Ministrul administraţiei şi internelor,

Vasile Blaga

p. Ministrul educaţiei şi cercetării,

Dumitru Miron,

secretar de stat

Ministrul finanţelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu


SmartCity5

COMENTARII la OUG 44/2006

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 44 din 2006
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu