DECIZIE Nr.
209 din 10 martie 2010
privind revocarea masurii de
retragere a autorizatiei de functionare a Societatii Comerciale „Group
Insurance Broker" - S.R.L.
ACT EMIS DE:
COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURARILOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 185 din 23 martie 2010
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu sediul
în municipiul Bucureşti, str. Amiral Constantin Bălescu nr. 18,
sectorul 1, cod de înregistrare fiscală nr. 14045240 din 1 iulie 2001,
reprezentată legal prin preşedinte, în temeiul art. 4 alin. (19) din
Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea
asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza Hotărârii Consiliului Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor, adoptată în şedinţa din data
de 23 februarie 2010, conform prevederilor art. 4 alin. (22)-(241)
din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările
ulterioare, în cadrul căreia a fost analizată documentaţia aferentă
Notei nr. XII.418 din 16 februarie 2010, privind cererea de revocare a
măsurii dispuse de retragere a autorizaţiei de funcţionare a
Societăţii Comerciale „Group Insurance Broker" - S.R.L., cu
sediul în municipiul Bucureşti, str. Drumul Murgului nr. 4, bl. C4, sc. 1,
et. 1, ap. 6, sectorul 3, J40/14074/1.09.2004, CUI 16724018,
RBK-238/20.10.2004, reprezentată legal de domnul Sorin Adam, persoană
semnificativă, s-a hotărât revocarea măsurii dispuse prin
Decizia nr. 55 din 18 ianuarie 2010,
avându-se în vedere următoarele motive de fapt
şi de drept:
Autoritatea de supraveghere a dispus prin Decizia nr.
55 din 18 ianuarie 2010 retragerea autorizaţiei de funcţionare a
Societăţii Comerciale „Group Insurance Broker" - S.R.L., conform
prevederilor art. 39 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 32/2000, cu
modificările şi completările ulterioare, deoarece nu a fost
încheiat şi transmis, în copie, la Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor contractul de asigurare de răspundere civilă profesională
şi nu au fost comunicate numele, funcţia şi
responsabilităţile stabilite pentru persoana din cadrul personalului
propriu care să aibă responsabilităţi în aplicarea şi
respectarea prevederilor legale în vigoare privind combaterea spălării
banilor şi a finanţării actelor de terorism.
Prin Adresa nr. 12 din 1 februarie 2010,
completată cu Adresa nr. 14 din 1 februarie 2010, înregistrate la Comisia
de Supraveghere a Asigurărilor sub nr. 3.409 din 1 februarie 2010 şi
nr. 4.208 din 5 februarie 2010, Societatea Comercială „Group Insurance
Broker" - S.R.L. a comunicat copia poliţei de asigurare de
răspundere civilă profesională cu seria Ml nr. 000310 cu
valabilitate de la 10 august 2008 până la 9 august 2009 şi copia
poliţei de asigurare de răspundere civilă profesională cu
seria PG nr. 090092148 cu valabilitate de la 10 august 2009 până la 9
august 2010, precum şi copia Deciziei nr. 1 din 17 ianuarie 2010 prin care
a fost desemnată persoana cu responsabilităţi în aplicarea
şi respectarea prevederilor privind combaterea spălării banilor
şi a finanţării actelor de terorism, conform Normelor privind
prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a
finanţării actelor de terorism prin intermediul pieţei
asigurărilor, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor nr. 24/2008.
Având în vedere aceste noi elemente intervenite, de
natură să ducă la reconsiderarea măsurii dispuse, în
temeiul art. 41 din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi
completările ulterioare, Consiliul Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor a hotărât revocarea măsurii de retragere a
autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Comerciale „Group
Insurance Broker" - S.R.L., dispuse prin Decizia nr. 55 din 18 ianuarie
2010,
drept care decide:
Art. 1. -In temeiul art. 41 din Legea nr. 32/2000
privind activitatea de asigurare şi supraveghere a asigurărilor, cu
modificările şi completările ulterioare, se revocă
măsura retragerii autorizaţiei Societăţii Comerciale „Group
Insurance Broker" - S.R.L., cu sediul în municipiul Bucureşti, str.
Drumul Murgului nr. 4, bl. C4, sc. 1, et. 1, ap. 6, sectorul 3,
J40/14074/1.09.2004, CUI 16724018, RBK-238/20.10.2004, reprezentată legal
de domnul Sorin Adam, persoană semnificativă, dispusă prin
Decizia nr. 55 din 18 ianuarie 2010.
Art. 2. - Prezenta decizie se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I, conform prevederilor art. 9 alin. (2) din Legea
nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Preşedintele Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor,
Angela Toncescu