DECIZIE   Nr. 261 din 24 septembrie 2002

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. 3, art. 362 alin. 1 lit. d) si ale art. 385^2 din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 827 din 18 noiembrie 2002

    Nicolae Popa          - presedinte
    Costica Bulai         - judecator
    Nicolae Cochinescu    - judecator
    Constantin Doldur     - judecator
    Kozsokar Gabor        - judecator
    Petre Ninosu          - judecator
    Serban Viorel Stanoiu - judecator
    Lucian Stangu         - judecator
    Ioan Vida             - judecator
    Gabriela Ghita        - procuror
    Florentina Geangu     - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. 3, art. 362 alin. 1 lit. d) si ale art. 385^2 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "ASIROM" - S.A. - Sucursala judeteana Caras-Severin din Resita in Dosarul nr. 1.636/P/2002 al Curtii de Apel Timisoara - Sectia penala.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 12 septembrie 2002 si au fost consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la 24 septembrie 2002.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 9 iunie 2002, pronuntata in Dosarul nr. 1.636/P/2002, Curtea de Apel Timisoara - Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. 3, art. 362 alin. 1 lit. d) si ale art. 385^2 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "ASIROM" - S.A. - Sucursala judeteana Caras-Severin din Resita.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca textele de lege criticate incalca prevederile constitutionale din art. 21, referitoare la accesul liber la justitie, din art. 49 alin. (1), privind restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, si din art. 128, referitoare la folosirea cailor de atac.
    Autorul exceptiei precizeaza ca prezenta sa in procesul penal este consecinta aplicarii art. 54 alin. (4) din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania si ca, potrivit art. 57 din aceasta lege, raspunderea asiguratorului poate fi implicata doar in limitele obligatiei acestuia. Cu toate acestea, in speta, s-a decis ca asiguratorul are calitatea de parte responsabila civilmente, cu o raspundere nelimitata pentru o reparatiune integrala.
    In fapt, arata autorul exceptiei, prin Sentinta penala nr. 77 din 6 mai 2001 a Judecatoriei Moldova Noua, inculpatul Szocs Vasile a fost condamnat pentru infractiunea de distrugere din culpa. Prin aceeasi sentinta Societatea Comerciala "ASIROM" - S.A. - Sucursala judeteana Caras-Severin din Resita, parte responsabila civilmente, a fost obligata la plata unei sume de bani cu titlu de daune. Impotriva acestei sentinte inculpatul nu a declarat apel. Au declarat apel Societatea Comerciala "ASIROM" - S.A. - Sucursala judeteana Caras-Severin din Resita si Parchetul de pe langa Judecatoria Moldova Noua, iar prin Decizia penala nr. 445 din 29 octombrie 2001, apelurile au fost respinse de Tribunalul Caras-Severin. Aceasta decizie a fost atacata cu recurs atat de Parchetul de pe langa Tribunalul Caras-Severin, cat si de Societatea Comerciala "ASIROM" - S.A. - Sucursala judeteana Caras-Severin din Resita, iar in fata Curtii de Apel Timisoara, aceasta din urma a ridicat exceptia de neconstitutionalitate, subliniind ca, si de aceasta data, inculpatul a ramas in pasivitate fata de Societatea Comerciala "ASIROM" - S.A. - Sucursala judeteana Caras-Severin din Resita, singura obligata la plata despagubirilor.
    Autorul exceptiei mai precizeaza ca recursul declarat vizeaza, prin motivele sale, si latura penala, deoarece inculpatul, prin atitudinea sa pasiva si asumarea unei culpe fictive, poate crea prejudicii Societatii Comerciale "ASIROM" - S.A. - Sucursala judeteana Caras-Severin din Resita. De aceea, aceasta parte intelege sa dovedeasca, ea insasi, ca fapta imputata inculpatului a fost produsa in imprejurari si conditii care exclud raspunderea sa si implicit a prepusului sau. Dispozitiile legale criticate impiedica insa partea responsabila civilmente sa dovedeasca inexistenta raspunderii penale a inculpatului, constituind o nejustificata discriminare, prin limitarea dreptului la recurs pe latura penala, ceea ce reprezinta o incalcare a prevederilor art. 21 si 49 din Constitutie. Constitutia nu face distinctie in raport cu calitatea procesuala, atunci cand consacra dreptul de acces liber la justitie. Or, partii civilmente responsabile ii sunt limitate drepturile si posibilitatile de a dovedi eventualele erori referitoare la aprecierea vinovatiei inculpatului, chiar daca probele invocate de aceasta parte sunt esentiale pentru solutionarea cauzei. Egalitatea dintre inculpat si partea responsabila civilmente nu se reduce la solidaritatea pasiva in privinta platii unei despagubiri - consecinta unei infractiuni -, ci include si dreptul de a actiona deplin, fara restrictia prevazuta in art. 16 alin. 3 din Codul de procedura penala, care limiteaza egalitatea acestor parti numai in ceea ce priveste actiunea civila. In conditiile in care, din cauza de nestiinta sau indiferenta ori rea-credinta, inculpatul nu-si exercita dreptul de a ataca o hotarare, acceptand incriminarea constient fiind ca raspunderea sa civila, ca urmare a unei fapte penale amnistiate, este preluata de partea responsabila civilmente, iar reprezentantul Ministerului Public sustine acuzatiile care au justificat punerea in miscare a actiunii penale, partea responsabila civilmente este privata de un drept de atac prin care poate inlatura erorile cuprinse in hotararile instantelor inferioare, cu consecinta mentinerii erorii judiciare si prejudicierii intereselor sale. Ca si in privinta limitarii drepturilor persoanei responsabile civilmente de exercitare a cailor ordinare de atac, si aceasta restrictionare de ordin general reprezinta tot o limitare a dreptului de acces liber la justitie, nefiind indeplinite conditiile restrictive prevazute in art. 49 alin. (1) din Constitutie, care enumera cazurile in care poate fi restrans exercitiul unor drepturi sau al unor libertati.
    Curtea de Apel Timisoara - Sectia penala, exprimandu-si opinia cu privire la exceptia de neconstitutionalitate, apreciaza ca "dispozitiile legale criticate sunt contrare art. 21 din Constitutie, privitor la accesul liber la justitie, deoarece toate partile din procesul penal trebuie sa aiba drepturi egale in apararea intereselor lor, avand in vedere ca orice restrangere a drepturilor constitutionale nu se poate face decat in conditiile art. 49 din Constitutie. Dispozitiile criticate limiteaza drepturile partii responsabile civilmente de a declara recurs, numai pe latura civila, inlaturandu-i posibilitatea de a dovedi eventuala eroare comisa de prima instanta sau de cea de apel cu privire la corecta stabilire a vinovatiei sau nevinovatiei inculpatului".
    Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    Presedintele Camerei Deputatilor considera ca exceptia de neconstitutionalitate este nefondata. In acest sens se arata ca posibilitatea folosirii cailor de atac atat de catre partea civila, cat si de partea civilmente responsabila nu este nici restransa, nici eliminata prin dispozitiile legale criticate, ci se circumscrie in limitele drepturilor procesuale pe care le au aceste parti in proces. Partea civila si partea civilmente responsabila pot declara apel sau recurs, insa numai in ceea ce priveste latura civila a cauzei. Se invoca Decizia nr. 45 din 14 martie 2000, prin care Curtea Constitutionala a statuat ca instanta de control judiciar, sesizata de partea civila, nu este impiedicata sa constate, atunci cand este cazul, ca inculpatul a fost gresit achitat pentru motivul ca fapta imputata nu exista sau ca aceasta nu a fost savarsita de el, constatare care produce efecte numai asupra actiunii civile care va fi admisa, cea penala ramanand definitiva prin achitarea inculpatului. O eventuala contrarietate de hotarari va putea fi inlaturata insa prin exercitarea cailor extraordinare de atac.
    Esential este insa ca, dispunand de capacitate procesuala deplina cu privire la actiunea civila, partea civila va putea discuta in apel sau in recurs, dupa caz, si aspectele penale ale hotararii atacate, in conditiile in care de modul cum au fost solutionate acestea depinde rezolvarea actiunii civile, iar in caz de achitare, instanta va avea obligatia de a se pronunta asupra laturii civile. Dispozitiile art. 362 din Codul de procedura penala se coroboreaza cu prevederile art. 128 din Constitutie care stabilesc ca, impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii. Art. 21 din Constitutie nu opereaza o diferentiere in raport cu calitatea persoanelor din procesul penal, acestea avand sanse egale in exercitarea drepturilor lor. Faptul ca persoana civilmente responsabila nu poate declara apel sau recurs si cu privire la latura penala a cauzei nu-i aduce acesteia prejudicii, avand in vedere ca sarcina apararii intereselor sale revine Ministerului Public, ca titular al actiunii penale. In baza principiilor oficialitatii si legalitatii procesului penal consacrate in art. 2 din Codul de procedura penala, Ministerul Public, in temeiul art. 130 din Constitutie, este titularul actiunii publice, fiind singurul competent sa dispuna, in conditiile legii, cu privire la folosirea cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti in ce priveste latura penala.
    Guvernul considera ca exceptia este neintemeiata. Se apreciaza ca este firesc ca partea civilmente responsabila sa aiba aceleasi drepturi ca si inculpatul numai in ceea ce priveste latura civila, nu si latura penala a cauzei, deoarece pe planul actiunii penale cele doua parti au pozitii diferite, stiut fiind ca numai invinuitul sau inculpatul poate fi tras la raspundere penala. In aceste conditii, nu se poate sustine ca dispozitiile art. 16 alin. 3 din Codul de procedura penala contravin vreunuia dintre textele constitutionale invocate de autorul exceptiei. Interdictia partii responsabile civilmente de a ataca o hotarare judecatoreasca si cu privire la latura penala nu constituie o limitare a accesului acesteia la justitie si nici a exercitiului dreptului la folosirea cailor de atac. Instanta de control judiciar sesizata de partea responsabila civilmente nu poate fi impiedicata sa constate, atunci cand este cazul, ca inculpatul a fost in mod gresit condamnat. In acest caz, actiunea civila va putea fi respinsa, cea penala ramanand definitiva, iar contrarietatea de hotarari poate fi inlaturata prin exercitarea cailor extraordinare de atac. Totodata, partea responsabila civilmente poate discuta, in apelul sau recursul sau, si aspectele penale ale hotararii atacate, daca de modul cum au fost solutionate acestea depinde rezolvarea actiunii civile. In aceste conditii, nu se poate sustine ca aceste texte legale contravin prevederilor art. 21 si 49 din Constitutie.
    Dispozitiile art. 362 alin. 1 lit. d) si cele ale art. 385^2 din Codul de procedura penala nu numai ca nu constituie o incalcare a dispozitiilor art. 128 din Constitutie, ci sunt chiar o reflectare a acestora, partile avand posibilitatea de a exercita caile de atac potrivit legii.
    Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul judecatorului-raportor, sustinerile partilor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
    Obiectul exceptiei il constituie urmatoarele dispozitii din Codul de procedura penala:
    - Art. 16 alin. 3: "Partea responsabila civilmente are, in ce priveste actiunea civila, toate drepturile pe care legea le prevede pentru invinuit sau inculpat.";
    - Art. 362: "Pot face apel: [...]
    d) partea civila si partea responsabila civilmente, in ce priveste latura civila;";
    - Art. 385^2: "Pot face recurs persoanele aratate in art. 362, care se aplica in mod corespunzator."
    Aceste dispozitii sunt considerate de autorul exceptiei ca fiind contrare prevederilor constitutionale ale art. 21, 49 si 128, cu motivarea ca prevederile legale criticate, restrangand dreptul persoanei civilmente responsabile de a declara apel sau recurs numai cu privire la latura civila a cauzei penale, o lipsesc de posibilitatea de a dovedi inexistenta raspunderii penale a inculpatului, existenta eventualelor erori in aprecierea vinovatiei inculpatului, cuprinse in hotararile instantelor inferioare, cu consecinta mentinerii erorii judiciare si prejudicierea intereselor partii civilmente responsabile. Autorul exceptiei invoca situatia din speta, in care inculpatul a dovedit pasivitate in dovedirea nevinovatiei sale, stiind ca prejudiciul considerabil provocat prin fapta sa va fi reparat de societatea de asigurare.
    Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca aceasta este neintemeiata, deoarece nici una dintre dispozitiile legale criticate nu aduce atingere prevederilor constitutionale invocate de autorul exceptiei. Dispozitiile art. 362, precum si cele din art. 385^2 din Codul de procedura penala privitoare la persoanele care pot face apel si, respectiv, recurs sunt elaborate in conformitate cu prevederile art. 128 din Constitutie, referitoare la folosirea cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti in conditiile legii, adica asa cum sunt acestea reglementate prin lege organica adoptata de Parlament, ca unica autoritate legiuitoare a tarii [art. 58 alin. (1) din Constitutie]. In conformitate cu prevederile art. 130 din Constitutie, in sistemul procesului penal roman, cu exceptiile prevazute de lege, procurorul este titularul actiunii publice, iar nu persoana vatamata. Fiind singurul in drept, in conformitate cu interesele generale ale societatii, sa puna in miscare actiunea, procurorul este singurul in drept sa dinamizeze procesul penal prin folosirea cailor de atac.
    Faptul ca partea civila si partea responsabila civilmente nu pot folosi caile de atac decat pe latura civila a cauzei corespunde intru totul intereselor acestora, solutionarea actiunii penale nefiind lasata in nici un sistem de drept penal la vointa persoanei vatamate (cu exceptia infractiunilor zise de invinuire privat-publica), ignorandu-se interesele generale ale societatii.
    Totodata, Curtea constata ca ratiunile pe care se intemeiaza interdictia partii civile de a ataca latura penala in cadrul procesului penal se regasesc si in legislatia straina. Astfel, in dreptul belgian partea civila nu poate urmari anularea unei achitari decat relativ la interesele sale civile (art. 412 din Codul de instructie penala belgiana). In dreptul german, chiar si atunci cand procurorul nu intelege sa actioneze, interesul legitim al partii civile poate forta si interventia, alaturata, a procurorului (Legea pentru protectia victimei din 1987). In Italia actiunea civila poate privi numai interesele civile (art. 74 din Codul de procedura penala italian).
    De asemenea, este unanim admis, in doctrina si in jurisprudenta, ca nimic nu impiedica instanta care solutioneaza o cale de atac folosita de partea civila si de partea civilmente responsabila sa examineze si latura penala a cauzei, daca modul cum a fost solutionata aceasta determina solutionarea laturii civile a cauzei.
    Asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor care fac obiectul exceptiei de fata Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin Decizia nr. 45 din 14 martie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 370 din 9 august 2000; Decizia nr. 139 din 13 iulie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 513 din 19 octombrie 2000, si Decizia nr. 14 din 18 ianuarie 2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 78 din 15 februarie 2001. Prin toate aceste decizii exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor legale mentionate a fost respinsa, iar solutia, ca si considerentele care au fundamentat-o, in toate aceste cazuri, isi mentin valabilitatea si in cauza de fata, neexistand elemente noi care sa determine o schimbare a jurisprudentei Curtii Constitutionale in aceasta materie.

    Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, cu majoritate de voturi,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. 3, art. 362 alin. 1 lit. d) si ale art. 385^2 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "ASIROM" - S.A. - Sucursala judeteana Caras-Severin din Resita in Dosarul nr. 1.636/P/2002 al Curtii de Apel Timisoara - Sectia penala.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 24 septembrie 2002.

          PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
              prof. univ. dr. NICOLAE POPA

                              Magistrat-asistent,
                              Florentina Geangu

                              OPINIE SEPARATA

    Consideram - spre deosebire de majoritatea membrilor Curtii - ca exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 16 alin. 3, art. 362 alin. 1 lit. d) si art. 385^2 din Codul de procedura penala este intemeiata.
    In conditiile in care solutia adoptata in penal poate influenta esential solutionarea laturii civile (potrivit art. 22 alin. 1 din Codul de procedura penala, "hotararea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat in fata instantei civile care judeca actiunea civila, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia"), a refuza partii civile si partii responsabile civilmente dreptul de a antama fondul cauzei pe latura penala si de a exercita caile legale de atac impotriva solutiei acolo adoptate constituie o ingradire a liberului acces la justitie, consacrat de art. 21 din Constitutie.
    Altfel spus, daca este de necontestat ca partea civila si partea civilmente responsabila sunt titulare ale unor interese legitime in solutionarea laturii civile, daca este adevarat ca solutia pe latura civila este subsecventa, in masura mai mare sau mai mica, celei adoptate pe latura penala, se poate afirma, cu suficienta indreptatire, ca cele doua parti sunt legitim interesate si de aceasta din urma si, drept urmare, nerecunoasterea, in ceea ce le priveste, a posibilitatii de a-si sustine punctul de vedere cu privire la latura penala, in fond si prin exercitarea cailor legale de atac, constituie o incalcare evidenta a accesului liber la justitie, care presupune ca "orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime".
    Intrucat, potrivit art. 21 alin. (2) din Constitutie, "nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept", orice argument prin care se tinde la legitimarea constitutionala a unei reglementari cu caracter restrictiv in materie - de felul celor la care se apeleaza in considerentele deciziei - are o valoare discutabila.
    Dincolo si independent de aceasta obiectie, argumentele aduse in sprijinul solutiei cu care ne exprimam dezacordul, examinate in sine, sunt susceptibile de serioase rezerve.
    Astfel, recunoasterea, si in favoarea partii civile si a partii responsabile civilmente, a dreptului de a participa la solutionarea laturii penale, in considerarea interesului legitim incontestabil pe care il pot avea in solutionarea intr-un anumit mod a acesteia, nu inseamna, asa cum se sustine in considerentele deciziei, lasarea solutionarii actiunii penale la vointa persoanei vatamate, cu ignorarea intereselor generale ale societatii, cata vreme partile in cauza ar urma sa beneficieze de respectivul drept, nu in exclusivitate, ci alaturi de inculpat si de procuror.
    Nici faptul ca, potrivit acelorasi considerente, "nimic nu impiedica instanta care solutioneaza o cale de atac folosita de partea civila si de partea civilmente responsabila sa examineze si latura penala a cauzei, daca modul cum a fost solutionata aceasta determina solutionarea laturii civile a cauzei", nu este de natura sa confere legitimitate constitutionala textelor legale deduse controlului.
    Intr-adevar, este de neconceput sa refuzi titularului unui interes legitim mijloacele legale de natura sa-i permita sa asigure apararea acestuia, intrucat respectivul interes beneficiaza, oricum, de protectie, pe alte cai.
    In sfarsit, solutia cu care ne exprimam dezacordul pune sub semnul unei nejustificate egalitati situatia partii vatamate care intelege sa-si valorifice pretentiile civile, in cadrul procesului penal, cu aceea a aceleiasi parti care isi valorifica aceste pretentii, printr-un proces de sine statator.
    Diligenta de care a dat dovada partea vatamata, in primul caz, nu-i este de nici un folos, de vreme ce, sub imperiul actualei reglementari, nu are posibilitatea de a pune concluzii si a formula aparari, pe latura penala, solutia acolo adoptata impunandu-i-se ca si in situatia in care ar fi inteles sa-si valorifice pretentiile civile, printr-un proces de sine statator, dupa solutionarea definitiva a procesului penal.
    Pentru ratiunile infatisate, consideram ca exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 16 alin. 3, art. 362 alin. 1 lit. d) si art. 385^2 din Codul de procedura penala era intemeiata.

                                Judecator,
                           Serban Viorel Stanoiu