Decizia Nr.31 din 17.10.2016

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT Dosar nr. 2.054/1/2016

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 2.054/1/2016 a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27⁵ alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.La şedinţa de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27⁶ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă în Dosarul nr. 4.006/101/2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 18¹ alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, în corelare cu dispoziţiile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările ulterioare, şi ale articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, respectiv dacă termenul de prescripţie prevăzut de dispoziţiile art. 18¹ alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, este afectat de o cauză specială de suspendare a prescripţiei extinctive, în reglementarea dată de dispoziţiile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, cu modificările ulterioare, şi ale articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012.Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosarul cauzei a fost depus raportul întocmit de judecătorii- raportori, care a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, şi că intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus punct de vedere formulat în scris privind chestiunea de drept supusă judecăţii. Doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele completului de judecată, a constatat că nu există chestiuni prealabile sau excepţii, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării1. Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din data de 14 aprilie 2016, în Dosarul nr. 4.006/101/2015, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menţionată. II. Expunerea succintă a procesului2. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la data de 4 mai 2015 cu nr. 4.006/101/2015, reclamantul A.P. a chemat în judecată Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 5.952,22 lei, reprezentând despăgubirile pentru imobilele preluate în mod abuziv.3. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 25 aprilie 2010, a primit Decizia nr. xxxx/29.01.2010, pronunţată în dosarul de despăgubiri. Constatând că nu primeşte suma cuvenită, s-a deplasat la sediul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, unde i s-a comunicat că a fost întrerupt sistemul de plată, începând cu data de 15 mai 2010, urmând să revină atunci când acesta va fi reluat. Reclamantul a arătat că, ulterior, i s-a returnat întreaga documentaţie, cu motivarea că nu a valorificat titlul de despăgubire în termenul legal de 3 ani de la data comunicării acestuia.4. A susţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu există niciun termen de prescripţie, iar în cei 3 ani au fost sistate plăţile, în perioada 15 mai 2010-15 mai 2013, el neavând nicio culpă.5. Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare, invocând excepţia tardivităţii introducerii cererii de chemare în judecată cu privire la emiterea titlului de plată aferent Deciziei nr. xxxx/2010 .6. În susţinerea excepţiei tardivităţii, pârâta a arătat că, în conformitate cu art. 18¹ din titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat prin titlul I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2010, titlurile de despăgubire puteau fi valorificate de către deţinătorul acestora, în sensul manifestării exprese a opţiunii sale pentru emiterea unui titlu de plată ori de conversie, cu respectarea termenelor şi limitărilor prevăzute de art. 3 lit. h) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.7. S-a susţinut că nevalorificarea titlului de despăgubire în termenul de prescripţie de 3 ani şi neconstituirea dosarului de opţiune are drept consecinţă prescrierea dreptului de a solicita instanţei suma prevăzută în titlul de despăgubire.8. Pârâta a invocat dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, cu modificările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, susţinând că procedura privind constituirea dosarului de opţiune nu a fost suspendată, termenul prevăzut de art. 18¹ alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, operând în exercitarea dreptului de opţiune pentru emiterea unui titlu de plată ori de conversie, respectiv pentru valorificarea titlului de despăgubire.9. Pârâta a concluzionat că, în situaţia în care reclamantul ar fi constituit în termen legal un dosar de opţiune, în temeiul deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ar fi putut beneficia de un titlu de plată emis şi plătit în mod efectiv de Ministerul Finanţelor Publice.10. Prin Sentinţa civilă nr. 53 din 29 septembrie 2015, Tribunalul Mehedinţi - Secţia I civilă a respins cererea formulată de reclamantul A.P., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.11. Prima instanţă a reţinut că demersul juridic urmărit de reclamant prin introducerea cererii de chemare în judecată are ca scop emiterea titlului de plată, urmare a Deciziei nr. xxxx/29.01.2010 privind acordarea de despăgubiri în cuantum de 5.952,22 lei, decizie comunicată la 25 aprilie 2010.12. În art. 4 din Decizia nr. xxxx/29.01.2010 se stipulează că, pentru valorificarea acestei decizii, se va urma procedura prevăzută la capitolul V¹ din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.13. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2010, a fost modificat şi completat titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.14. Deşi în art. 4 din Decizia nr. xxxx/29.01.2010, prin care a fost emis titlul de despăgubire în cuantum de 5.952,22 lei, s-a stipulat în mod expres că, pentru valorificarea deciziei, se va urma procedura prevăzută la capitolul V¹ din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare (capitol introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2010), reclamantul nu a urmat procedura administrativă pentru valorificarea titlului său de despăgubire, în sensul că nu şi-a manifestat opţiunea prin care urma să fie făcută efectiv plata.15. Cum posibilitatea valorificării titlurilor de despăgubire, în sensul manifestării opţiunii de către deţinător, este limitată în timp prin lege [dispoziţiile art. 18¹ alin. (4), introdus în Legea nr. 247/2005 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2010], la un termen de 3 ani de la data emiterii, instanţa a constatat prescris dreptul de valorificare a titlului de despăgubire.16. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, a fost suspendată până la data de 15 mai 2013 emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri prevăzute în titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.17. Prin Legea nr. 117/2012 a fost modificat art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, în sensul că a fost suspendată emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 15 mai 2013, iar conform alin. (2), persoanele care, până la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise, puteau opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni emise de Fondul „Proprietatea", în timp ce persoanele care nu fac o asemenea opţiune vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare.18. Suspendarea prevăzută de aceste acte normative nu a fost de natură să întrerupă cursul prescripţiei extinctive pentru persoanele care erau beneficiare ale titlurilor de despăgubire şi care, în 3 ani de la emiterea acestora, puteau să le valorifice în sensul constituirii dosarului de opţiune.19. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, motivând că termenul de prescripţie nu este stipulat în Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi că a mers la Fondul „Proprietatea" de mai multe ori pentru a depune decizia pentru continuarea procedurilor prevăzute de lege, însă, de fiecare dată, a fost îndrumat să revină atunci când plăţile se vor relua, deoarece în perioada 15 mai 2010-1 ianuarie 2014 plăţile au fost sistate.20. Învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamant, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.III. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării21. Prin Încheierea de sesizare din data de 14 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.006/101/2015, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă, verificând admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, a reţinut următoarele aspecte:22. De lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 18¹ alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în corelare cu dispoziţiile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, cu modificările ulterioare, şi ale articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, respectiv trebuie stabilit dacă acţiunii pendinte i se aplică termenul de prescripţie prevăzut de dispoziţiile art. 18¹ alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, iar, în caz afirmativ, dacă acel termen este afectat de o cauză specială de suspendare a prescripţiei extinctive, în reglementarea dată de dispoziţiile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, cu modificările ulterioare, şi ale articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012.23. S-a menţionat că modificările succesive şi repetate ale legilor de retrocedare au lăsat necorelate o serie de prevederi legale, în concurs cu condamnările repetitive ale României în ceea ce priveşte nerespectarea dreptului la proprietate, consacrat de prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ceea ce a condus la pronunţarea unei hotărâri-pilot în materie.24. Problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre.25. Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la momentul formulării sesizării.IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept26. După comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus punct de vedere formulat în scris privind chestiunea de drept supusă judecăţii.27. A apreciat că legiuitorul a stabilit un termen imperativ (peremptoriu) şi absolut de 3 ani, a cărui nerespectare atrage decăderea persoanei îndreptăţite de a solicita valorificarea titlului de despăgubire.28. Prin urmare, aşa cum s-a menţionat şi în raportul întocmit în cauză, pentru a nu pierde dreptul de a obţine valorificarea titlurilor de despăgubire, creditorul trebuia să îşi manifeste opţiunea, în sensul art. 18 alin. (1) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, înăuntrul termenului de 3 ani de la data emiterii acestor titluri, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul „Proprietatea".29. Împrejurarea că, ulterior exprimării opţiunii creditorului, a fost suspendată emiterea titlurilor de plată sau a titlurilor de conversie nu a avut niciun efect asupra termenului în care trebuia să fi fost făcută valorificarea titlurilor de despăgubire.30. În concluzie, intimata-pârâtă a apreciat că termenul de prescripţie prevăzut de dispoziţiile art. 18¹ alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu a fost afectat de o cauză specială de suspendare a prescripţiei extinctive, în reglementarea dată de dispoziţiile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, cu modificările ulterioare, şi ale articolului unic al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012.V. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept31. Completul de judecată al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă a considerat ca fiind extrem de relevantă, pentru a descrie starea de fapt şi de drept existentă la acel moment, expunerea de motive care a stat la baza adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012.32. Totodată, chiar dacă legea impune expunerea unui punct de vedere şi din partea instanţei, completul de judecată a apreciat că opinia sa nu poate fi tranşantă de o parte sau alta a interpretărilor aplicabile speţei, pentru că o eventuală antepronunţare poate fi sancţionată de către părţile litigante prin formularea unei cereri de recuzare.33. Cu toate acestea, instanţa de trimitere a considerat că poate formula unele întrebări pe care instanţa supremă le poate supune aprecierii sale în pronunţarea unei soluţii.34. Astfel, de vreme ce legiuitorul, prin expunerea de motive consemnată la începutul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, recunoaşte, printre altele, că: „ulterior momentului epuizării Fondului Proprietatea, prin emiterea de titluri de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în lipsa unei participaţii a statului la Fondul Proprietatea, nu mai pot fi parcurse toate etapele procesului de acordare a despăgubirilor reglementate de către titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că persoanele îndreptăţite se află în imposibilitatea exercitării după această dată a dreptului de opţiune privind dreptul la despăgubire sub formă de acţiuni la Fondul Proprietatea", se ridică întrebarea firească dacă o persoană diligentă, care ar fi lecturat textul respectiv, ar mai putea fi sancţionată cu aplicarea termenului de prescripţie de 3 ani pentru neexercitarea dreptului său la opţiune.35. În aceeaşi expunere de motive, legiuitorul confirmă şi faptul că „în acest moment nu mai există un mecanism instituţional şi legal prin care să se concretizeze dreptul persoanelor îndreptăţite la acordarea despăgubirilor şi prin urmare se impune acordarea unui interval de timp în vederea identificării de către statul român a unor soluţii financiare privind continuarea procesului de acordare a despăgubirilor".36. Având în vedere şi existenţa Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a ales să sancţioneze sistemul de despăgubire creat prin Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, se ridică o nouă întrebare, şi anume dacă mai poate fi aplicată sancţiunea prevăzută de legea respectivă, în contextul apariţiei unei noi legi, Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, prin care statul încearcă tocmai a pune în acord legislaţia internă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.37. Pe de altă parte, la fel de relevantă este şi întrebarea dacă pasivitatea unei persoane, în exprimarea unei opţiuni, astfel cum se impune şi prin titlul de despăgubire, nu ar putea fi sancţionată prin aplicarea termenului de prescripţie şi, respectiv, dacă se poate considera că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, cu modificările ulterioare, sau Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, ar fi de natură a reglementa o cauză specială de suspendare a prescripţiei extinctive.VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie38. În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat că nu s-au identificat hotărâri judecătoreşti care să vizeze problema de drept în discuţie, cu excepţia Tribunalului Argeş, care a arătat că termenul de prescripţie prevăzut de dispoziţiile legale invocate este afectat de o cauză specială de suspendare a prescripţiei extinctive, practica judiciară a acestei instanţe fiind unitară în sensul suspendării emiterii titlurilor de plată prevăzute în titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada indicată în actul normativ.39. Cu toate acestea, din hotărârile ataşate sesizării rezultă că la nivelul Curţii de Apel Mureş, Curţii de Apel Timişoara, Curţii de Apel Iaşi şi Curţii de Apel Constanţa au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti în această materie, existând o practică judiciară neunitară, în sensul că unele instanţe au apreciat că termenul de 3 ani prevăzut de art. 18¹ alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu este afectat de prevederile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, cu modificările ulterioare, şi ale articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, în timp ce într-o altă opinie s-a considerat că acest termen de 3 ani este afectat de o cauză specială de suspendare a prescripţiei extinctive în reglementarea dată de dispoziţiile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, cu modificările ulterioare, şi ale articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012.40. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 619/C/2.171/III-5/2016 din 7 iulie 2016, a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale41. Dispoziţiile art. 18¹ alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu au făcut obiectul controlului de constituţionalitate.42. Prin Decizia nr. 183 din 2 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 19 iulie 2013, Decizia nr. 802 din 27 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 24 octombrie 2012, Decizia nr. 760 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 24 octombrie 2012, Decizia nr. 979 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 30 ianuarie 2013, şi Decizia nr. 723 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 6 august 2012, au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor articolului unic alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.43. Cu ocazia analizării criticilor de neconstituţionalitate formulate în aceste cauze, Curtea Constituţională a reţinut că: „În ceea ce priveşte dreptul de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă şi executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; neexecutarea plăţii într-un termen rezonabil constituie, deci, o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca şi faptul că lipsa de lichidităţi nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, Burdov împotriva Rusiei, 2002).Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă însă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară şi de dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar.De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite, relevă atenţia pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătoreşti ce cad sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012.Soluţia legislativă criticată reprezintă o normă temporară (fiind luată până la data de 15 mai 2013), care nu aduce atingere înseşi substanţei dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligaţia statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată, astfel cum susţin autorii excepţiei.În concluzie, măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la ocrotirea proprietăţii, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - şi sunt proporţionale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice şi sociale, precum şi echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective."44. Totodată, Curtea Constituţională a mai reţinut că: „Faptul că, potrivit ordonanţei de urgenţă criticate, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăţilor, cât şi valoarea titlurilor executorii în această materie care este foarte mare.De pildă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluţionând Cererea nr. 60.858/00 şi pronunţând Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unităţii militare debitoare. Totodată, în Cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidităţi pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare.Or, în cauza de faţă, Guvernul român nu refuză executarea hotărârilor judecătoreşti, ci suspendă, pentru o perioadă de timp, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri.În concluzie, o atare măsură, având caracter temporar, nu este contrară dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţie, regula în această materie fiind executarea hotărârilor judecătoreşti în conformitate cu dreptul comun în materie, adoptarea de către Guvern a Ordonanţei de urgenţă nr. 4/2012 fiind motivată şi de dificultăţile întâmpinate cu privire la executarea hotărârilor judecătoreşti, în această materie, datorită inexistenţei, în prezent, a unui mecanism instituţional şi legal prin care să se concretizeze dreptul persoanelor îndreptăţite la acordarea despăgubirilor.Acordarea unui interval de timp în vederea identificării de către statul român a unor soluţii financiare privind continuarea procesului de acordare a despăgubirilor justifică adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, fără ca prin aceasta să se aducă atingere art. 21 alin. (3) din Constituţie.Curtea observă că ordonanţa de urgenţă criticată a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunţate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa, pe lângă măsurile privind reformarea legislaţiei în domeniu, şi modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor, de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparaţie. Se are în vedere, astfel, adoptarea unor măsuri cu caracter general de natură a înlătura, pe viitor, disfuncţionalităţi ale mecanismului de restituire sau de despăgubire şi care să poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză. De altfel, instanţa europeană a reţinut în motivarea hotărârii-pilot pronunţate în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din ţară şi pentru punerea lor în aplicare."45. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 371 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 5 august 2014, prin care Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, precum şi ale articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012.46. Prin Decizia nr. 512 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 12 februarie 2014, Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, precum şi ale articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările ulterioare.47. În considerentele acestei decizii s-a reţinut că: „Prin art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 s-au suspendat pe o perioadă de 2 ani, de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, respectiv de la data de 1 iulie 2010, emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII al Legii nr. 247/2005. Pe perioada de suspendare valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a făcut prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul «Proprietatea», corespunzător sumei pentru care s-a formulat opţiunea.Persoanele care au optat pentru emiterea titlurilor de plată, dar care nu au fost emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor până la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, puteau opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni emise de Fondul «Proprietatea».Cei care nu au optat pentru această conversie erau îndreptăţiţi să primească titlul de plată după expirarea perioadei de suspendare.Prin alin. (1) al articolului unic al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 117/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 6 iulie 2012, s-a prevăzut că pe o perioadă de 6 luni de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, respectiv de la data de 15 martie 2012, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri prevăzute de titlul VII al Legii nr. 247/2005.Prin art. I din Legea nr. 117/2012 a fost aprobată, cu modificări, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012. Astfel s-a prevăzut că suspendarea stabilită iniţial prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 operează până la data de 15 mai 2013.Prin art. II al Legii nr. 117/2012 a fost modificat art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010.Astfel, emiterea titlurilor de plată a fost suspendată până la 15 mai 2013.La fel ca şi în reglementarea iniţială, persoanele care au optat pentru acordarea titlurilor de plată, care nu au fost emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, puteau opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni emise de Fondul «Proprietatea».Cei care nu au optat pentru această conversie primeau titlul de plată după expirarea perioadei de suspendare.Ulterior, a fost adoptată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţie, republicată, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din data de 17 aprilie 2013. Legea nr. 165/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013.Prin această lege se reglementează sistemul de compensare prin puncte, aplicabil atât în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv nu mai este posibilă, nici pe acelaşi amplasament şi nici pe un altul, cât şi în situaţia în care fostul proprietar sau moştenitorii acestuia a/au înstrăinat drepturile care i/li se cuvin.Totodată, prin Legea nr. 165/2013 se abrogă dispoziţiile referitoare la măsurile instituţionale, la procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, precum şi la valorificarea titlurilor de despăgubire şi stabilirea algoritmului de atribuire a acţiunilor emise de Fondul «Proprietatea», cuprinse în titlul VII Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005.Astfel, dată fiind intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, procedura de soluţionare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres de art. 4 din lege.În concluzie, Legea nr. 165/2013 a fost adoptată în vederea remedierii sistemului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, în contextul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, a acordat statului român un termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a acesteia, termen prelungit succesiv până la data de 12 mai 2013 în vederea «adoptării de către autorităţile române a unor măsuri capabile să ofere un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparaţie»." 48. Prin Decizia nr. 1.602 din 15 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 6 februarie 2012, Decizia nr. 1.242 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, Decizia nr. 1.633 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 25 ianuarie 2012, Decizia nr. 742 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 805 din 29 noiembrie 2012, Decizia nr. 168 din 28 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, şi Decizia nr. 1.365 din 18 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2012, Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010.49. Curtea a statuat că „dispoziţiile art. III alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, prevăzând suspendarea emiterii titlurilor de plată cuprinse în titlul VII «Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005, nu aduc atingere existenţei dreptului de proprietate, dat fiind faptul că în art. III alin. (2) se prevede o modalitate temporară de exercitare a acestui drept, respectiv valorificarea, pentru o perioadă de 2 ani, a titlurilor de plată emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin conversia acestora în acţiuni emise de Fondul «Proprietatea» corespunzător sumei pentru care a fost formulată opţiunea.Or, suspendarea prevăzută de textul de lege criticat nu echivalează cu imposibilitatea valorificării dreptului de creanţă asupra statului, fapt ce ar contraveni dispoziţiilor constituţionale ale art. 44, ci cu reglementarea unei modalităţi de valorificare determinată de contextul economic actual, caracterizat prin restrângeri de natură bugetară şi de dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar".50. De asemenea, Curtea Constituţională a constatat că „nu poate reţine nici critica referitoare la pretinsa nesocotire a principiului egalităţii în drepturi, întrucât prevederile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 nu conduc la o situaţie discriminatorie. Textul de lege criticat instituie, într-adevăr, două categorii distincte de persoane, şi anume cele cărora li s-au emis titlurile de plată anterior intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă menţionate şi cele cărora nu li s-au emis încă titluri de plată şi care pot opta fie pentru conversia acestora în acţiuni emise de Fondul «Proprietatea», fie pentru primirea titlurilor de plată după expirarea perioadei de suspendare. Dar diferenţierea celor două categorii constă doar în introducerea unui decalaj temporal între momentele la care valorificarea titlurilor de plată pentru imobilele preluate în mod abuziv devine efectivă. Prin urmare, textul de lege criticat nu instituie o discriminare neconstituţională, ci reprezintă o reglementare care îşi găseşte o justificare obiectivă şi rezonabilă prin prisma motivaţiilor economice care au stat la baza edictării actului normativ din care acesta face parte".VIII. Raportul asupra chestiunii de drept51. Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă. 52. Asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate, opinia judecătorilor-raportori a fost în sensul că termenul de 3 ani prevăzut de art. 18¹ alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu este afectat de prevederile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, cu modificările ulterioare, şi ale articolului unic al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012.IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie53. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere formulate de părţi şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:54. Condiţiile de admisibilitate ale mecanismului juridic privind pronunţarea unei hotărâri prealabile reglementate de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă sunt îndeplinite.55. Potrivit dispoziţiilor menţionate, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".56. Aşadar, în privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:– existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

– cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă;

– cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

– ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

– chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.57. Primele trei condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, curtea de apel învestită cu soluţionarea apelului urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care este definitivă, iar cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestit să soluţioneze pricina. 58. De asemenea, se constată că, în jurisprudenţa sa¹, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut în mod constant că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât şi una de drept procedural, dacă, prin consecinţele pe care le produc, interpretarea şi aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluţionarea pe fond a cauzei, rezolvarea raportului de drept dedus judecăţii. 59. În speţă, această condiţie este îndeplinită, deoarece modul în care ar urma să fie interpretat şi aplicat textul de lege cu privire la care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile influenţează şi soluţia pe fond a cererii deduse judecăţii. 60. Este, de asemenea, îndeplinită şi condiţia caracterului de noutate a chestiunii de drept conţinute într-un act normativ şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat în niciunul dintre modurile prevăzute de lege. 61. Cerinţa noutăţii este în mod evident îndeplinită atunci când chestiunea de drept a cărei rezolvare de principiu se solicită îşi are izvorul în reglementările nou-intrate în vigoare, mecanismul pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei asemenea chestiuni răspunzând intenţiei legiuitorului de a preveni practica neunitară a instanţelor de judecată în materie. 62. Noutatea, în sensul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, se referă însă şi la o normă juridică intrată în vigoare cu mult timp în urmă sau chiar abrogată, dar a cărei aplicare a devenit actuală ulterior, prin prisma efectelor produse, instanţa de judecată fiind chemată să se pronunţe în prezent asupra anumitor aspecte derivate dintr-un asemenea act normativ, devenind astfel actuală şi cerinţa interpretării şi aplicării normei de drept respective. 63. De asemenea, în stabilirea elementului de noutate a chestiunii de drept a cărei interpretare se solicită trebuie să se urmărească asigurarea funcţiei mecanismului hotărârii prealabile, de prevenire a practicii judiciare neunitare, astfel încât să se evite paralelismul şi suprapunerea cu mecanismul recursului în interesul legii. Din consultarea jurisprudenţei a rezultat că nu există soluţii pronunţate la nivelul instanţelor de fond care să genereze practică neunitară, pentru activarea recursului în interesul legii, iar instanţa supremă nu a statuat în niciun dosar asupra unei asemenea probleme de drept. ¹ Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 20 ianuarie 2014, Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014, Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015 etc. 64. Astfel, aşa cum se va dezvolta în analiza pe fond a sesizării, ceea ce se solicită, în esenţă, este lămurirea regimului juridic al termenului de 3 ani prevăzut de art. 18¹ alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la acţiunea dedusă judecăţii, prin care se solicită valorificarea unui titlu de despăgubire de către un deţinător care nu a urmat procedura administrativă, în sensul manifestării opţiunii prin care urma să se facă efectiv plata, astfel cum este prevăzută în art. 18² din acelaşi act normativ. 65. Prin urmare, prezenta sesizare este admisibilă, chestiunea de drept a cărei lămurire se cere putând genera o dificultate reală de interpretare, care necesită o rezolvare de principiu pe calea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. 66. Chestiunea de drept pe care Curtea de Apel Craiova a supus-o dezlegării instanţei supreme este următoarea: „dacă termenul de prescripţie prevăzut de dispoziţiile art. 18¹ alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, este afectat de o cauză specială de suspendare a prescripţiei extinctive, în reglementarea dată de dispoziţiile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, cu modificările ulterioare, şi ale articolului unic al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012". 67. Conform art. 18¹ alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare - abrogat prin art. 50 lit. c) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul „Proprietatea". 68. La rândul său, art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, cu modificările ulterioare, prevede că se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 15 mai 2013 [alin. (1)]. Persoanele care, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni emise de Fondul „Proprietatea". Persoanele care nu optează pentru conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni emise de Fondul „Proprietatea" vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin. (1), potrivit procedurii stabilite prin titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare [alin. (2)]. 69. Iar conform articolului unic al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, în forma iniţială, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare [alin. (1)]. În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite [alin. (2)]. Alin. (1) al articolului unic al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 a fost modificat prin Legea nr. 117/2012, începând cu data de 9 iulie 2012, în sensul că, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare. 70. Pentru a putea da o dezlegare problemei de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă este necesar să se lămurească prioritar problema naturii juridice a termenului de 3 ani prevăzut de art. 18¹ alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv dacă acesta este un termen de prescripţie sau de decădere. 71. Astfel, termenul de 3 ani prevăzut de norma legală nu poate fi considerat un termen de prescripţie, indiferent după cum ne-am raporta la prevederile anterioare noului Cod civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009, ori la prevederile Codului civil actual, pentru bunul motiv că valorificarea titlurilor de despăgubire nu se poate face prin intermediul unei acţiuni în justiţie. 72. În condiţiile art. 18 alin. (1) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare - abrogat prin art. 50 lit. c) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare -, după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite, pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat depozitarului central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acţiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcţiei pentru acordarea despăgubirilor în numerar în vederea efectuării operaţiunilor de plată. 73. Iar, conform art. 18¹ alin. (1), titlurile de despăgubire pot fi valorificate de deţinătorii acestora în una din modalităţile prevăzute în prezenta secţiune. 74. Aşadar, valorificarea titlurilor de despăgubire se poate face numai prin opţiunea creditorului între un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată, în sensul textelor precitate, iar nu pe calea unei acţiuni în justiţie a cărei neexercitare în termenul prescris de lege să atragă stingerea dreptului material la acţiune. 75. Or, conform art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. 76. La rândul său, art. 2.500 alin. (2) din Codul civil prevede că prin drept la acţiune se înţelege dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forţei publice, să execute o anumită prestaţie, să respecte o anumită situaţie juridică sau să suporte orice altă sancţiune civilă, după caz. 77. Dacă în sistemul anterior Codului civil actual nu exista o reglementare a termenelor de decădere - astfel încât nu poate fi indicat un text de principiu în temeiul căruia ar putea fi făcută calificarea termenului de 3 ani prevăzut de art. 18¹ alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, atunci când valorificarea titlurilor de despăgubire trebuia făcută înainte de intrarea în vigoare a actualului Cod civil -, în cazul titlurilor de despăgubire emise după data de 1 octombrie 2011, când a intrat în vigoare noul Cod civil, sunt incidente prevederile art. 2.545 alin. (1) din Codul civil, conform cărora, prin lege sau prin voinţa părţilor, se pot stabili termene de decădere pentru exercitarea unui drept sau săvârşirea unor acte unilaterale. 78. Faptul că legiuitorul nu trebuie să prevadă în mod expres că un anumit termen este de decădere, natura juridică a termenului putând fi stabilită şi pe cale de interpretare, se desprinde din art. 2.547 din Codul civil, care arată că, dacă din lege sau din convenţia părţilor nu rezultă în mod neîndoielnic că un anumit termen este de decădere, sunt aplicabile regulile de la prescripţie. 79. Însă, cum valorificarea titlurilor de despăgubire se face numai în cele două modalităţi prevăzute de art. 18 alin. (1) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, iar nu pe calea unei acţiuni în instanţă, rezultă în mod neîndoielnic că termenul de 3 ani este de decădere, iar nu de prescripţie şi, pe cale de consecinţă, nu este susceptibil de întrerupere sau de suspendare. 80. Prin urmare, pentru a nu pierde dreptul subiectiv de a obţine valorificarea titlurilor de despăgubire, în condiţiile art. 2.545 alin. (2) din Codul civil, creditorul trebuie să îşi manifeste opţiunea, în sensul art. 18 alin. (1) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, înăuntrul termenului de 3 ani de la data emiterii acestor titluri, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul „Proprietatea". 81. Împrejurarea că, ulterior exprimării opţiunii creditorului, se suspendă emiterea titlurilor de plată sau a titlurilor de conversie nu are niciun efect asupra termenului în care trebuia să fi fost făcută valorificarea titlurilor de despăgubire. Astfel, trebuie realizată o distincţie clară între etapa valorificării titlurilor de despăgubire, subordonată exclusiv comportamentului beneficiarului deciziilor deja emise şi supuse termenului legal de 3 ani, şi etapa emiterii titlurilor de plată sau a titlurilor de conversie reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012. 82. Referitor la aparentul paradox că într-o lege de reparaţie au fost instituite anumite termene pe care persoanele îndreptăţite trebuie să le respecte, această opţiune a legiuitorului nu contravine jurisprudenţei instanţei de contencios european a drepturilor omului, care împreună cu dispoziţiile convenţionale şi ale protocoalelor adiţionale formează un „bloc de convenţionalitate", obligatoriu pentru instanţele naţionale. 83. În acest sens trebuie reamintit că prin însăşi Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, s-a impus necesitatea implementării unor măsuri de natură să urgenteze soluţionarea cererilor vizând măsurile reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de către stat. 84. Or, existenţa unor termene legale în care părţile implicate în procesul de restituire trebuie să îndeplinească anumite acte sau fapte juridice constituie garanţii ale celerităţii procedurii, iar nu obstacole ale finalizării sale. 85. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a validat, în jurisprudenţa care a urmat adoptării Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile la care s-a oprit legiuitorul român, arătând că acesta a fixat termene precise pentru fiecare etapă administrativă şi a prevăzut posibilitatea unui control jurisdicţional care permite instanţelor să verifice nu numai legalitatea deciziilor administrative, ci şi să se subroge autorităţilor administrative prin pronunţarea, dacă este cazul, a unei decizii de restituire a bunului sau de acordare a unor compensaţii². 86. Totodată, având în vedere marja de apreciere a statului şi garanţiile aferente prin instituirea unor reguli clare şi previzibile, însoţite de termene imperative şi de un control judiciar efectiv, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, oferă, în principiu, un cadru accesibil şi efectiv pentru soluţionarea cererilor³ şi, cu toate că termenele fixate pentru procedura administrativă, la care se pot adăuga şi eventuale proceduri judiciare, pot prelungi durata de soluţionare definitivă a pretenţiilor, o atare situaţie excepţională este inerentă complexităţii factuale şi juridice vizând restituirea proprietăţilor preluate abuziv, aşa încât aceste termene nu pot fi considerate, în sine, ca ridicând o problemă de eficacitate a reformei şi nici contrare drepturilor garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în special dreptului garantat de art. 6 paragraful 1, în ceea ce priveşte durata rezonabilă a procedurii⁴. 87. În consecinţă, pentru raţiuni ce se circumscriu interpretării prin analogie, nu s-ar putea susţine că instituirea termenului de 3 ani de la data emiterii titlurilor de despăgubire, în care acestea trebuie valorificate, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul „Proprietatea", ar putea afecta celeritatea, văzută ca o garanţie procesuală, impusă şi protejată de dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aplicabil şi procedurilor de executare a unei hotărâri pronunţate de un organ cu atribuţii jurisdicţionale sau de o instanţă judecătorească, sau dreptul de acces la un tribunal, în măsura în care un asemenea termen ar fi instituit într-o procedură administrativă obligatorie ale cărei rezultate ar putea fi contestate ulterior într-o procedură judiciară. 88. Pe acest aspect s-a pronunţat şi Curtea Constituţională în numeroase decizii, verificând conformitatea cu Legea fundamentală a dispoziţiilor Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, statuând în sensul că termenele introduse au ca scop eficientizarea procedurilor administrative şi, în final, respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, urmărind în acelaşi timp un scop legitim şi existând un raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia⁵. 89. De asemenea, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei sale, a unui drept - subiectiv ori procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă⁶. 90. În ceea ce priveşte soluţia legislativă a suspendării, până la data de 15 mai 2013, emiterii titlurilor de despăgubire şi a celor de conversie, precum şi a procedurilor privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, a cărei inaplicabilitate decurge din stabilirea naturii juridice a termenului de 3 ani instituit de art. 18¹ alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, aceasta a fost, de asemenea, examinată de Curtea Constituţională, care a statuat că, fiind o măsură temporară, este în acord cu dispoziţiile convenţionale şi constituţionale referitoare la ocrotirea proprietăţii şi nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti⁷. ² A se vedea în acest sens Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Preda şi alţii împotriva României, paragraful 119. ³ Ibidem, paragraful 121. ⁴ Ibidem, paragrafele 129 şi 131. ⁵ Decizia Curţii Constituţionale nr. 95 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 5 mai 2014; Decizia Curţii Constituţionale nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014; Decizia Curţii Constituţionale nr. 234 din 15 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 10 iulie 2014; Decizia Curţii Constituţionale nr. 396 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 1 august 2014. ⁶ Decizia Curţii Constituţionale nr. 201 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012; Decizia Curţii Constituţionale nr. 754 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 23 octombrie 2012. ⁷Decizia nr. 1.602 din 15 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 6 februarie 2012, Decizia nr. 1.242 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, Decizia nr. 1.633 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 25 ianuarie 2012, Decizia nr. 742 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 805 din 29 noiembrie 2012, Decizia nr. 168 din 28 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, şi Decizia nr. 1.365 din 18 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2012, prin care Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă în Dosarul nr. 4.006/101/2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: Termenul de 3 ani prevăzut de art. 18¹ alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, nu este afectat de prevederile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările ulterioare, şi ale articolului unic al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 octombrie 2016. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE IULIA CRISTINA TARCEA Magistrat-asistent, Mihaela Lorena Mitroi