DECIZIE   Nr. 34 din 17 februarie 1998

cu privire la constitutionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 88 din 25 februarie 1998

    Curtea Constitutionala a fost sesizata, la data de 4 februarie 1998, asupra neconstitutionalitatii Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, de catre 42 de senatori, si anume: Ion Predescu, Doru-Ioan Taracila, Oliviu Gherman, Mihai Matetovici, Virgil Popa, Emil Dima, Constantin Sava, Alexandru Radu Timofte, Nicolae Sersea, Marin Predila, Mihai Petrescu, Vasile Ion, Viorel Stefan, Ion Solcanu, Ghiorghi Prisacaru, Dan Mircea Popescu, Petre Ninosu, Virgil Popescu, Ilie Aurel Constantin, Liviu Maior, Octavian Opris, Doru Laurian Badulescu, Marcu Burtea, Ion Bold, Doru Gaita, Avram Gheorghe, Vasile Vacaru, Victor Apostolache, Dumitru Badea, Florea Preda, Gheorghe Bunduc, Ion Minzina, Haralambie Cotarcea, Nicolae Patru, Nelu Badea, Vasile Dobrescu, Ioan Ardelean, Victor Fuior, Gheorghe Dumitrascu, Dan Stelian Marin, Nicolae Vacaroiu si Octav Cozmanca.
    Legea ce face obiectul sesizarii a fost adoptata in cadrul procedurii de angajare a raspunderii Guvernului pentru un proiect de lege, prevazuta de art. 113 din Constitutie. Potrivit alin. (3) al acestui articol, legea este considerata adoptata, deoarece, dupa prezentarea, de catre primul-ministru, in fata Camerelor reunite in sedinta comuna, a declaratiei de angajare a raspunderii, nu a fost depusa o motiune de cenzura in termenul de 3 zile prevazut de alin. (2) al aceluiasi articol.
    Prin obiectia de neconstitutionalitate formulata se considera ca Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 este neconstitutionala in considerarea urmatoarelor motive:
    1. Inadmisibilitatea aprobarii unei ordonante de urgenta prin angajarea raspunderii Guvernului, din conditiile art. 113 din Constitutie.
    In argumentarea acestei sustineri se arata ca Ordonanta de urgenta este o masura extrema pentru rezolvarea unor situatii exceptionale, cu executare imediata", astfel incat nu intra in categoria actelor juridice ale Guvernului la care se refera art. 107 din Constitutie. "Ordonanta de urgenta este conditionata de existenta cazului exceptional si care nu poate consta in reglementari normale si obisnuite, ci in stari de fapt care impun maxima urgenta de adoptare a masurii si de executare a ei", iar conditionarea intrarii in vigoare a unei asemenea ordonante de depunerea sa prealabila la Parlament demonstreaza "caracterul obligatoriu al controlului de catre Parlament asupra unor astfel de masuri exceptionale" luate de Guvern. De asemenea, se arata "ca Guvernul si-a asumat deja raspunderea o data cu adoptarea ordonantei de urgenta", astfel incat nu mai este necesara "o alta asumare de raspundere", ci, dimpotriva, se impune dezbaterea ordonantei de catre Parlament "in procedura legislativa normala". In ceea ce priveste procedura de angajare a raspunderii Guvernului, prevazuta de art. 113 din Constitutie, se considera ca referirea la un "proiect de lege" din alin. (1) al acestui articol are in vedere initiativa legislativa guvernamentala care "nu creeaza nici drepturi si nici obligatii". In cadrul acestei proceduri, "Riscul caderii Guvernului compenseaza transformarea proiectului in lege". Ordonanta de urgenta este insa un "act juridic care produce efecte, are forta de lege potrivit naturii constitutionale a acesteia", efecte ce pot fi de indata sau pana la aprobarea ordonantei de catre Parlament. De aceea, in cazul proiectului de lege, actul de legiferare are efecte "constitutive", pe cand, in cazul ordonantei, el este numai "confirmativ sau de ratificare", distinctie ce se considera a fi "obligatorie si esentiala", deoarece, potrivit art. 72 si urmatoarele din Constitutie, Parlamentul "adopta legi", iar art. 114, cu referire atat la ordonantele emise pe temeiul unei legi de abilitare, cat si la ordonantele de urgenta, "foloseste termenul de aprobare, ceea ce nu inseamna adoptare sau constituire, ci ratificare a ceea ce era deja constituit". Ordonantele "sunt exceptii de la procesul de legiferare si, ca orice exceptie, ele au un regim special, limitativ". Angajarea raspunderii este, de asemenea, o exceptie. De aceea Guvernul, in respectul "limitelor competentei sale, nu recurge la exceptii de natura a eluda competenta exclusiva de legiferare a Parlamentului", prin asumarea competentei de legiferare a acestuia.
    2. Neconstitutionalitatea reglementarii din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997
    In acest sens se arata ca "Unificarea legislativa a reglementarii instituita prin cele trei legi organice privind privatizarea si a unei ordonante de urgenta aprobata prin lege nu se poate face printr-o ordonanta de urgenta, deoarece nu este o stare exceptionala de maxima urgenta si de fapte sau stari de fapt, de iminenta rezolvare, ci reprezinta o stare de drept, care nu este compatibila cu ordonanta de urgenta". De asemenea, se arata ca "Domeniul reglementarii apartine legilor organice, care nu pot fi nici modificate si nici unificate sau abrogate de catre Guvern". De aceea se considera ca "Dispozitiile art. 114 alin. (4) din Constitutie au fost incalcate, deoarece nu sunt indeplinite conditiile cerute de Constitutie pentru a se putea adopta ordonante de urgenta in aceasta materie".
    De asemenea, se apreciaza ca prevederile art. 1 din ordonanta, privind masuri referitoare la dreptul de dispozitie asupra proprietatii de stat, sunt contrare dispozitiilor art. 101 din Constitutie, potrivit caruia Guvernul este "competent cu administrarea avutiei nationale, fara a avea dreptul de a dispune de aceasta", Parlamentul fiind singura autoritate "competenta de a dispune prin lege organica asupra dreptului de proprietate a statului, distingand intre domeniul public al statului si domeniul privat", mai ales ca in cuprinsul ordonantei nu se face aceasta distinctie, desi "Domeniul public al statului este inalienabil".
    Totodata, se considera ca art. 4 al ordonantei, privind infiintarea Ministerului Privatizarii, nu respecta prevederile art. 115 alin. (1) din Constitutie, intrucat nu s-a precizat ca acest minister este in subordinea Guvernului, si nici prevederile art. 116 din Constitutie, conform caruia ministerele se infiinteaza, se organizeaza si functioneaza potrivit legii, deoarece alin. (4) al art. 4 prevede ca organizarea si functionarea Ministerului Privatizarii se stabilesc prin hotarare a Guvernului.
    Noua reglementare privind Fondul Proprietatii de Stat este caracterizata ca "total gresita", acest fond devenind un "fond de investitii inchis atipic, ceea ce este de neinteles", cat timp "nu poate avea fonduri pentru investitii". De asemenea, se sustine ca existenta unei comisii de cenzori la o institutie publica nu este conforma cu "practica dreptului romanesc".
    Intrucat, potrivit noii reglementari, nu se mai mentin competentele Camerelor Parlamentului si ale Presedintelui Romaniei in domeniul privatizarii, se apreciaza in sesizare ca "problema constitutionala este daca are Guvernul competenta materiala de a desfiinta competente speciale ale Camerei Deputatilor, ale Senatului, ale Parlamentului in totalitate si ale Presedintiei?". In concluzie, se considera ca "Ordonanta nr. 88 este un act uzurpativ de grava incalcare a ordinii constitutionale in stat, asumarea raspunderii trebuie anulata pentru incompetenta si inadmisibilitate, iar apoi de catre Parlament trebuie respinsa ordonanta in totalitatea ei".
    Prin faptul ca, potrivit art. 10 alin. (1) din ordonanta, Curtea de Conturi nu controleaza aplicarea procedurilor de privatizare, se sustine ca sunt incalcate prevederile art. 139 din Constitutie. Potrivit ordonantei, reorganizarea regiilor se face "de catre Ministerul Privatizarii si F.P.S.", ceea ce dovedeste "ca privatizarea se doreste de guvernare sa ajunga jaful economiei nationale", fara sa se tina seama de bunurile apartinand domeniului public care, potrivit art. 135 alin. (5) din Constitutie, nu pot fi instrainate.
    In legatura cu "posibilitatea instrainarii terenurilor, chiar daca nu au definitivat regimul juridic", se considera ca sunt nesocotite prevederile art. 41 alin. (2) din Constitutie, conform caruia strainii si apatrizii nu pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor in Romania. De asemenea, se apreciaza ca rezolvarile din ordonanta "in raport de situatii ulterioare ale terenurilor sunt confuze si conduc la solutii aberante privind proprietatea si drepturile reale, accesorii ce se pot constitui".
    Sanctiunile prevazute la cap. VI al ordonantei fiind numai "amenda", se apreciaza in sesizare ca aceasta "releva o incurajare indirecta la abuz si incorectitudine", cu atat mai mult cu cat "alte aspecte din activitatea de privatizare nu au fost retinute nici drept contraventii".
    In finalul sesizarii se arata ca exista "si alte numeroase aspecte de neconstitutionalitate" care vor putea fi amendate "in ipoteza in care Curtea Constitutionala nu va retine inadmisibilitatea Ordonantei nr. 88, in conformitate cu art. 114 alin. (4) din Constitutie, ci numai inadmisibilitatea raspunderii pe o ordonanta de urgenta, cat si aspectele de neconstitutionalitate ale reglementarii insesi din cuprinsul ordonantei".
    Curtea, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, a solicitat punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si al Guvernului.
    In punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor se considera ca obiectiile de neconstitutionalitate formulate in sesizare sunt neintemeiate. Astfel, in legatura cu teza inadmisibilitatii aprobarii unei ordonante de urgenta prin angajarea raspunderii Guvernului, in conditiile art. 113 din Constitutie, se arata ca "legile adoptate de Parlament pot urma fie calea prevazuta de art. 72 - 78 din Constitutia Romaniei, fie calea angajarii raspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege", iar in ambele cazuri "opera de legiferare apartine Parlamentului si poate privi orice domeniu al relatiilor sociale supuse reglementarii juridice". In cazul legii ce face obiectul sesizarii, "nedepunerea motiunii de cenzura este elementul fundamental care a determinat transformarea proiectului de lege in lege". De aceea, a se considera ca angajarea raspunderii Guvernului nu ar putea avea ca obiect un proiect de lege privitor la aprobarea unei ordonante constituie un "adaos la Constitutie" ce nu poate fi acceptat, "deoarece, acolo unde legiuitorul nu distinge, interpretul nu poate da un alt inteles textului". De asemenea, se arata ca este nejustificat motivul imposibilitatii Guvernului de a-si angaja raspunderea pentru aprobarea unei ordonante, deoarece el si-ar fi angajat-o cand a emis-o, cat timp prima ipoteza este aceea a unei "raspunderi politice directionate, care poate avea ca efect demiterea Guvernului", pe cand, in a doua ipoteza, "se poate materializa cel mult in respingerea proiectului de lege pentru aprobarea ordonantei de urgenta, fara alte consecinte". Se considera totodata fara "relevanta" distinctia dintre "un proiect de lege si un proiect de lege privind aprobarea unei ordonante", spre a se sustine ca "angajarea raspunderii Guvernului poate fi facuta numai in primul caz", deoarece in ambele situatii "proiectul de lege are aceeasi semnificatie", iar prin aprobarea lui "materia ce-i face obiectul dobandeste putere de lege, chiar daca in cazul ordonantelor ea a produs efecte juridice in temeiul unui act administrativ". In ceea ce priveste "situatia exceptionala care duce la necesitatea adoptarii unei ordonante de urgenta", se arata ca "necesitatea si urgenta reglementarii privatizarii decurg din necesitatea realizarii privatizarii de catre un guvern remaniat special in acest scop, care are in componenta un ministru al privatizarii", ceea ce impune reformarea cadrului juridic si organizatoric al acestei activitati, ca si "instituirea unor cai de eliminare a intarzierilor, de accelerare a acestui proces, reducerea pagubelor ce pot fi produse mediului inconjurator si stoparea descresterii economice".
    In ceea ce priveste interpretarea din sesizare, in sensul ca ordonanta in cauza ar fi un act de unificare a legislatiei privatizarii, ceea ce nu poate fi echivalat cu o situatie exceptionala, si ca, intrucat cuprinde reglementari de domeniul legii organice, ordonanta emisa este inadmisibila, se arata ca, in realitate, ordonanta instituie o noua reglementare, avand ca efect necesar abrogarea reglementarii anterioare, si ca prin ordonanta de urgenta se pot reglementa, "in situatii exceptionale, probleme care tin de domeniul legilor, indiferent daca acestea sunt ordinare sau organice". Interdictia constitutionala de a se reglementa prin ordonante domeniul legilor organice "priveste numai ordonantele emise pe baza unei legi de abilitare", iar subiectii acestei interdictii "sunt in egala masura Parlamentul si Guvernul". In afara delegarii legislative legale, art. 114 alin. (4) din Constitutie a instituit si o delegare legislativa "constitutionala", care "confera Guvernului dreptul de a emite, in situatii exceptionale, ordonante de urgenta, fara vreo interventie parlamentara si fara vreo limitare la domeniul legilor ordinare".
    In legatura cu critica art. 1 din ordonanta, in sensul ca ar afecta dreptul de proprietate al statului si caracterul inalienabil al proprietatii publice, se arata ca in sesizare s-a retinut "in mod gresit ca prin aceasta ordonanta de urgenta s-ar reglementa privatizarea regiilor autonome, urmand a fi instrainate bunuri din domeniul public", deoarece, "asa cum rezulta din art. 2, prevederile sale privesc in exclusivitate privatizarea societatilor comerciale", iar prevederile art. 38 cu privire la regii au in vedere numai "restructurarea lor", privatizarea urmand sa se faca pe baza noii reglementari.
    Referitor la afirmatia autorilor sesizarii, in sensul ca infiintarea Ministerului Privatizarii ar fi neconstitutionala intrucat nu s-a prevazut ca acest minister este in subordinea Guvernului, se arata ca "este inutil sa se reia in ordonanta o reglementare cuprinsa in Constitutie". De asemenea, se precizeaza ca prevederile art. 4 alin. (4) din ordonanta, care stabilesc ca organizarea si functionarea Ministerului Privatizarii se stabilesc prin hotarare a Guvernului, nu contravin dispozitiilor art. 116 din Constitutie, conform carora ministerele se infiinteaza, se organizeaza si functioneaza "potrivit legii".
    Cu privire la abrogarea unor competente prevazute de Legea nr. 58/1991 pentru Camerele Parlamentului si Presedintele Romaniei, se considera ca ele, fiind instituite prin lege, pot fi modificate prin ordonanta emisa, care are efecte juridice similare legii, si ca "transferul unor competente privind numirile sau eliberarile din functii administrative, de la Parlament sau de la alta autoritate publica la alte autoritati publice, este o masura constitutionala care se reazema pe principiul descentralizarii si al separatiei puterii in stat, permitandu-se astfel concentrarea atributiilor executive la nivelul Guvernului".
    In sesizare se considera ca, intrucat Curtea de Conturi nu controleaza procedurile de privatizare, sunt incalcate prevederile art. 139 din Constitutie. Referitor la aceasta obiectie, se arata, in punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor, ca "interventia Curtii de Conturi in controlul procedurilor de privatizare reprezinta o atributie care excede competentei sale constitutionale" care "se rezuma la controlul de legalitate si nu se extinde la cel de oportunitate", iar controlul procedurilor de privatizare "constituie o problema de oportunitate care, potrivit Constitutiei, nu intra in sfera de activitate a acestui organism de control".
    In legatura cu afirmatia ca, potrivit noii reglementari, reorganizarea regiilor se face de catre Ministerul Privatizarii cu Fondul Proprietatii de Stat, se arata ca aceste sustineri "sunt eronate, deoarece Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 se aplica in exclusivitate societatilor comerciale care urmeaza a fi privatizate si nu regiilor autonome care se vor restructura in virtutea prevederilor cuprinse in Legea nr. 207/1997".
    Referitor la critica legata de incalcarea prevederilor art. 41 alin. (2) din Constitutie, se mentioneaza ca vanzarea de active evident ca nu se poate face decat cu respectarea acestor prevederi constitutionale.
    De asemenea, se considera ca obiectia legata de contraventionalizarea unor fapte nu este intemeiata, "deoarece in art. 33 alin. (1) se precizeaza ca aceste fapte constituie contraventii daca, potrivit legii penale, nu sunt infractiuni".
    In ceea ce priveste referirea din sesizare la alte prevederi ale ordonantei, ce ar fi neconstitutionale, se arata ca aceasta contravine obligatiei prevazute la art. 12 din Legea nr. 47/1992, privind obligatia motivarii. Totodata se mentioneaza ca "in cuprinsul sesizarii, autorii se refera la o serie de considerente politice si ideologice care nu fac obiectul controlului de constitutionalitate a legii".
    In punctul de vedere al Senatului se considera ca sesizarea este neintemeiata, deoarece, pana la data angajarii raspunderii Guvernului, nu a inceput procedura de adoptare a legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta nr. 88/1997, de principiu fiind ca, o data inceputa aceasta procedura, un proiect de lege, oricare ar fi el, nu mai poate face obiectul procedurii prevazute de art. 113 din Constitutie, referitoare la angajarea raspunderii Guvernului. Este consecinta faptului ca, o data inceputa procedura constitutionala de adoptare a legii, prevazuta de art. 72 si urmatoarele din Constitutie, ea nu poate fi nici intrerupta, nici anulata, prin declansarea unei proceduri diferite, prevazute la art. 113 din Constitutie, prin natura lor procedurile parlamentare fiind de ordine publica si avand deci un caracter imperativ. Sub alt aspect, se considera ca, in conformitate cu art. 139 alin. (1) din Constitutie, Curtea de Conturi va controla fondurile rezultate din activitatea de privatizare, iar potrivit alin. (3) al aceluiasi articol, Parlamentul poate sa ceara "implicarea Curtii de Conturi in modul de gestionare a unor asemenea resurse financiare".
    Totodata, se evidentiaza unele deficiente ale Regulamentului sedintelor comune ale Camerelor Parlamentului, precizandu-se insa ca, prin natura lor, ele nu afecteaza constitutionalitatea legii ce face obiectul sesizarii.
    In punctul de vedere al Guvernului se considera ca obiectia de neconstitutionalitate formulata prin sesizare este "vadit nefondata" pentru urmatoarele motive:
    Adoptarea de catre Guvern a Ordonantei de urgenta nr. 88/1997 nu este contrara prevederilor art. 58, art. 107 si art. 114 alin. (1) - (3) din Constitutie, asa cum se sustine in sesizare. In temeiul art. 114 din Constitutie, exista doua categorii de ordonante. Pe de o parte, sunt ordonantele emise pe baza unei legi de abilitare prevazute de alin. (1) - (3) ale acestui articol, care pot fi date doar in domenii ce fac obiectul legii de abilitare, precum si numai in limitele si pana la data abilitarii si care se supun aprobarii Parlamentului, daca legea de abilitare o cere, pana la implinirea termenului privind delegarea acordata. Pe de alta parte, sunt ordonantele de urgenta, prevazute de alin. (4) al articolului respectiv, ce se pot adopta in cazuri exceptionale si intra in vigoare dupa depunerea lor la Parlament, care, daca nu este in sesiune, se convoaca in mod obligatoriu. Rezulta ca, in cazul ordonantei de urgenta, singura conditie prealabila este existenta cazului exceptional, iar in ceea ce priveste domeniul in care asemenea ordonante pot fi emise, "acesta este mai larg decat cel al ordonantelor adoptate in temeiul legii de abilitare, deoarece restrangerea numai la domeniile care nu fac obiectul legilor organice este expres prevazuta doar pentru ordonantele emise in temeiul legii de abilitare". In acest sens, se considera ca tocmai caracterul lor de urgenta, "determinat de existenta unor situatii exceptionale", justifica "emiterea ordonantelor de urgenta si in domeniul legilor organice".
    In ceea ce priveste cazul exceptional, se considera nejustificata caracterizarea facuta de autorii sesizarii, in sensul ca ordonanta ar constitui "o simpla unificare legislativa, formala, fapt insa contrazis de criticile pe care le aduc noilor solutii legislative". In acest sens, se arata ca "accelerarea procesului de privatizare, care, desi a inceput cu 7 ani in urma, a cunoscut un ritm foarte lent, datorita unor proceduri greoaie, cu multe disfunctionalitati si bariere", Legea nr. 58/1991 dovedindu-si "in timp caracterul incomplet si inadecvat realitatilor economico-sociale". Necesitatea inlaturarii de urgenta a situatiei existente a impus "abordarea acestui domeniu intr-o noua perspectiva", urmarindu-se in esenta:
    "- stabilirea clara a functiilor institutiilor publice in domeniul privatizarii, in scopul realizarii unei coerente la nivel decizional;
    - concentrarea functiei de privatizare efectiva a societatilor comerciale la nivelul unui singur organism si restructurarea unor institutii publice;
    - stabilirea principiilor dupa care se realizeaza privatizarea;
    - accelerarea transferului de proprietate a societatilor comerciale catre sectorul privat, pentru a diminua rolul statului in economie."
    In ceea ce priveste teza potrivit careia ar fi inadmisibila angajarea raspunderii in conditiile art. 113 din Constitutie pentru aprobarea unei ordonante de urgenta, se arata ca, intrucat alin. (1) al acestui articol "nu face nici o distinctie intre proiectul de lege pentru aprobarea unei ordonante si celelalte proiecte de legi", interpretarea restrictiva a notiunii "proiect de lege", sustinuta de autorii sesizarii, nu ar putea fi retinuta. Totodata, se arata ca, intrucat art. 114 alin. (4) din Constitutie nu distinge, referitor la obligativitatea convocarii Parlamentului pentru aprobarea ordonantei de urgenta depuse spre aprobare, dupa cum aceasta ordonanta a fost depusa sau nu in timpul sesiunii parlamentare, Guvernul, avand in vedere "ca procedura de legiferare nu s-a declansat", a fost justificat sa-si asume raspunderea "in scopul urgentarii aprobarii" ordonantei respective. Totodata, se arata ca intrarea in vigoare a ordonantei anterior aprobarii sale de catre legiuitor este nesemnificativa din punct de vedere al angajarii raspunderii Guvernului, precum si ca raspunderea politica a Guvernului fata de Parlament, pentru toate actele sale, inclusiv pentru emiterea unei ordonante de urgenta, nu exclude "posibilitatea angajarii raspunderii potrivit art. 113 din Constitutie", a carei particularitate consta in aceea ca el poate fi demis. De asemenea, se considera ca "aplicarea, prin analogie, a principiilor actelor juridice civile la un act normativ este fortata", cu atat mai mult cu cat legea de aprobare a unei ordonante poate cuprinde si reglementari noi.
    In concluzie, se apreciaza ca "sesizarea intruneste conditiile unei exercitari abuzive a dreptului de a sesiza Curtea Constitutionala", intrucat grupurile parlamentare din care fac parte autorii sesizarii aveau posibilitatea initierii unei motiuni de cenzura in care sa invoce criticile de neconstitutionalitate facute.
    In legatura cu obiectia de neconstitutionalitate formulata in legatura cu prevederile art. 1 din ordonanta, se arata ca teza din sesizare, potrivit careia Guvernul ar avea exclusiv competenta de a administra avutia nationala fara a avea dreptul de a dispune de aceasta, nu este conforma dispozitiilor art. 101 din Constitutie, in temeiul caruia Guvernul asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice, potrivit programului sau de guvernare acceptat de Parlament. De asemenea, se considera ca art. 1 se refera numai la activele din proprietatea privata a statului, cele din domeniul public urmand regimul prevazut de art. 135 alin. (5) din Constitutie.
    Referitor la critica legata de faptul ca la art. 4 din ordonanta nu s-a prevazut ca Ministerul Privatizarii este in subordinea Guvernului, se precizeaza ca aceasta rezulta din prevederile art. 115 alin. (1) din Constitutie, ca solutie de principiu, si ca prevederile art. 116 constituie temeiul constitutional al prevederii alin. (4) al art. 4 din ordonanta, conform caruia organizarea si functionarea Ministerului Privatizarii se stabilesc prin hotarare a Guvernului.
    De asemenea, se arata ca motivele din sesizare referitoare la "atributiile Fondului Proprietatii de Stat" vizeaza, in realitate, oportunitatea reglementarii. In ceea ce priveste abrogarea competentelor "speciale ale Camerei Deputatilor, ale Senatului si Parlamentului", se precizeaza ca acestea, fiind instituite prin lege, pot fi modificate tot prin lege, inclusiv prin ordonanta de urgenta "care are putere de lege".
    In ceea ce priveste faptul ca, potrivit noii reglementari, Curtea de Conturi nu controleaza "aplicarea procedurilor de privatizare, respectiv optiunea pentru una dintre metodele alternative de privatizare prevazute de art. 13", se mentioneaza ca este neintemeiata critica facuta in sensul ca, astfel, sunt incalcate prevederile art. 139 din Constitutie, mai ales ca, daca ar exercita un asemenea control, "s-ar ajunge la introducerea unor criterii administrative in mecanismele pietei si, in final, la blocarea procesului de privatizare".
    In legatura cu art. 38 din ordonanta, se arata ca prin aceasta reglementare "nu se incalca nici o dispozitie din Constitutie".
    Referitor la interdictia dobandirii de catre cetatenii straini si de catre apatrizi a dreptului de proprietate asupra terenurilor, potrivit art. 41 alin. (2) din Constitutie, se considera ca, per a contrario, acestia pot dobandi alte drepturi reale, iar persoanele juridice straine pot dobandi si dreptul de proprietate, intrucat notiunea de "cetatean strain" sau de "apatrid" evoca numai calitatea de persoana fizica, iar incapacitatile de folosinta "sunt de stricta interpretare si aplicare". In consecinta, se apreciaza ca in aplicarea art. 35 din ordonanta numai terenurile aflate in proprietatea privata a statului sau apartinand unitatilor administrativ-teritoriale vor fi utilizate pe baza unui drept de superficie, pot fi concesionate sau vandute, iar terenurile proprietate publica raman inalienabile. In cazul cumpararii de actiuni, proprietatea asupra terenului este a societatii comerciale, persoana juridica romana, iar in cazul in care un activ ar fi dobandit de un cetatean strain sau de un apatrid, acesta va putea obtine "doar un drept de superficie asupra terenurilor aferente".
    In ceea ce priveste critica formulata in legatura cu contraventiile prevazute la cap. VI "Sanctiuni" din ordonanta, se arata ca "in nici un caz nu este exclusa raspunderea penala", deoarece la alin. (1) al art. 33 se prevede ca faptele respective sunt contraventii, daca, potrivit legii penale, nu constituie infractiuni.

    CURTEA CONSTITUTIONALA,
avand in vedere obiectia de neconstitutionalitate cu care Curtea a fost sesizata, punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si al Guvernului, raportul judecatorului-raportor si legea ce face obiectul sesizarii, raportate la dispozitiile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, republicata, constata urmatoarele:
    Curtea Constitutionala este competenta sa solutioneze obiectia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizata in temeiul art. 144 lit. a) din Constitutie si al art. 17 si urmatoarele din Legea nr. 47/1992.
    Legea ce face obiectul sesizarii a fost adoptata in cadrul procedurii de angajare a raspunderii Guvernului, in temeiul art. 113 din Constitutie, ca urmare a faptului ca in termenul de 3 zile, prevazut de alin. (2) al acestui articol, nu s-a depus o motiune de cenzura, ceea ce are drept consecinta ca, intrucat Guvernul nu a fost demis, potrivit alin. (3) al aceluiasi articol, "proiectul de lege prezentat se considera adoptat".
    Ar fi fost util, pentru evitarea unor discutii ulterioare, ca indeplinirea acestei conditii sa fi fost constatata in mod formal si adusa la cunostinta parlamentarilor intruniti in sedinta comuna, intrucat angajarea raspunderii Guvernului nu se poate face decat in sedinta comuna a Camerelor. Aceasta priveste insa dispozitiile regulamentului sedintelor comune si nu afecteaza, in nici un fel, constitutionalitatea considerarii proiectului de lege prezentat ca fiind adoptat, cat timp, potrivit alin. (3) al art. 113 din Constitutie, aceasta consecinta este exclusiv urmarea faptului ca Guvernul nu a fost demis.
    A. Principala obiectie de neconstitutionalitate formulata in sesizare este aceea ca un proiect de lege pentru aprobarea unei ordonante de urgenta nu ar putea forma obiectul angajarii raspunderii Guvernului.
    Potrivit art. 113 alin. (1) din Constitutie, Guvernul isi poate angaja raspunderea politica pentru un proiect de lege ce se considera adoptat, daca Guvernul nu a fost demis. Angajarea raspunderii este o procedura mixta, de control parlamentar, intrucat permite initierea unei motiuni de cenzura, si de legiferare, deoarece proiectul de lege in legatura cu care Guvernul isi angajeaza raspunderea se considera adoptat, daca o asemenea motiune nu a fost depusa sau, fiind initiata, a fost respinsa. Prevederea constitutionala nu distinge cu privire la natura proiectului de lege respectiv. Rezulta ca el poate fi de natura legilor organice sau a legilor ordinare, cu excluderea legii constitutionale de revizuire a Constitutiei, pentru care exista o procedura speciala, prevazuta de art. 146 - 148 din Constitutie, in cadrul careia Guvernul nu poate avea calitatea de initiator. A adauga o alta restrictie - cum se propune in sesizare - referitoare la aprobarea unei ordonante de urgenta nu poate avea decat semnificatia modificarii textului constitutional al art. 113, ceea ce, de principiu, este inadmisibil. Cand legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge, iar o norma constitutionala nu poate fi modificata pe cale de interpretare. De aceea solicitarea adresata Curtii, in finalul sesizarii, de a se constata inadmisibilitatea angajarii raspunderii Guvernului pentru o lege de aprobare a unei ordonante de urgenta, nu poate fi retinuta.
    In sensul inadmisibilitatii aprobarii prin lege a unei ordonante de urgenta in cadrul procedurii prevazute de art. 113 din Constitutie, se sustine ca Guvernul si-a angajat raspunderea prin insasi emiterea ordonantei, ceea ce ar exclude angajarea din nou a raspunderii sale in cadrul acestei proceduri. Sunt insa doua planuri diferite: raspunderea Guvernului in cadrul procedurii prevazute de art. 113 si raspunderea acestuia ca autor al ordonantei. In prima ipoteza, angajarea raspunderii poate antrena demiterea Guvernului, pe cand, in a doua ipoteza, respingerea ordonantei nu antreneaza o asemenea consecinta.
    De asemenea, autorii sesizarii arata ca ordonanta de urgenta intrand in vigoare numai dupa depunerea sa la Parlament, rezulta ca, pentru aprobarea sa, controlul ordonantei de catre Parlament este obligatoriu, ceea ce exclude adoptarea legii de aprobare a ordonantei in cadrul procedurii prevazute de art. 113 din Constitutie, intrucat, astfel, se eludeaza controlul parlamentar.
    Potrivit alin. (5) al art. 114, aprobarea sau respingerea ordonantelor - fara a se distinge dupa cum au fost emise, pe baza unei legi de abilitare sau ca ordonante de urgenta, - se face prin lege. Cat priveste procedura de legiferare si de control parlamentar, acestea se realizeaza potrivit regulamentelor parlamentare. Procedura constitutionala a art. 113 permite exercitarea controlului parlamentar prin initierea unei motiuni de cenzura care sa priveasca nemijlocit ordonanta propusa de Guvern spre a fi aprobata prin proiectul de lege in legatura cu care si-a angajat raspunderea. Ceea ce exclude art. 113 din Constitutie este dezbaterea proiectului de lege ca atare. Aceasta insa nu este o consecinta neconstitutionala, cat timp art. 113 din Constitutie instituie o procedura specifica de adoptare a legii, diferita de aceea reglementata de sectiunea a 3-a "Legiferarea" din capitolul 1 al titlului III din Constitutie, justificata - asa cum arata insisi autorii sesizarii - prin aceea ca "Riscul caderii Guvernului compenseaza transformarea proiectului in lege, eludand procedura legislativa parlamentara".
    Nu este relevanta nici distinctia ce se face in sesizare intre un proiect de lege ce ar cuprinde numai intentiile initiatorului si un proiect de lege care, referindu-se la aprobarea unei ordonante, priveste un "act constituit". Este adevarat ca ordonanta produce efecte anterior aprobarii sau respingerii sale prin lege. Fiind insa un act guvernamental, numai daca a fost aprobat de catre legiuitor devine un act de legiferare. De aceea aprobarea unei ordonante nu are semnificatia ce i se da in sesizare, de simpla "ratificare", iar pentru legiuitor faptul ca efectele ordonantei se produc anterior aprobarii nu constituie o restrictie sau o conditionare ce ar afecta competenta sa legislativa si, implicit, aplicabilitatea procedurilor constitutionale instituite in vederea exercitarii acestei competente.
    Sub alt aspect, se sustine, in sesizare, ca Ordonanta nr. 88/1997 este neconstitutionala, intrucat, pe de o parte, prin continutul sau, priveste domeniul legilor organice, iar pe de alta parte, deoarece nu ar exista cazul exceptional si urgenta necesare, potrivit art. 114 alin. (4) din Constitutie, pentru emiterea unei ordonante de urgenta.
    Prin aprobarea unei ordonante Parlamentul nu poate acoperi eventualele vicii de neconstitutionalitate ale acesteia. In acest sens este si practica jurisdictionala a Curtii, asa cum rezulta din Decizia nr. 91/1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 272 din 23 noiembrie 1995, in care s-a statuat, in legatura cu legea de aprobare a unei ordonante, ca, daca ordonanta cuprinde o norma neconstitutionala, legiuitorul, prin legea de aprobare, nu poate inlatura caracterul neconstitutional al acestei norme, deoarece "Parlamentul nu este indreptatit sa confirme o norma neconstitutionala care isi pastreaza acest caracter cat timp legiuitorul nu a modificat-o". Altminteri, regimul constitutional al ordonantei ar fi incalcat, intrucat s-ar reduce exclusiv la sprijinul politic al Guvernului in Parlament, cu nesocotirea limitelor constitutionale ale delegarii legislative.
    Prima obiectie legata de constitutionalitatea ordonantei emise se refera la faptul ca, prin continutul sau, aceasta priveste domeniul legilor organice, sustinandu-se ca interdictia constitutionala prevazuta de alin. (1) al art. 114 din Constitutie, potrivit caruia legea de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante nu poate privi si domeniul legilor organice, se aplica si ordonantelor de urgenta prevazute de alin. (4) al acestui articol. Astfel cum se arata in avizul Consiliului Legislativ si in punctele de vedere comunicate, Ordonanta nr. 88/1997 contine unele reglementari din domeniul legilor organice.
    Ordonantele, asa cum rezulta din prevederile art. 114, sunt de doua feluri: ordonantele ce pot fi emise numai pe baza unei legi de abilitare, deci ca urmare a unei delegari legislative acordate de legiuitor, prevazute de alin. (1) al acestui articol, si ordonantele de urgenta, prevazute de alin. (4), in cazul carora delegarea legislativa este acordata de Constitutia insasi.
    Regimul acestor doua categorii de ordonante nu este acelasi:
    - ordonantele emise pe baza unei legi de abilitare se supun aprobarii Parlamentului, numai daca legea de abilitare prevede aceasta, pe cand ordonantele de urgenta nu intra in vigoare decat daca, in prealabil, au fost supuse Parlamentului spre aprobare, astfel incat acesta le-ar putea respinge chiar inainte de a-si fi produs efectele;
    - ordonantele pe temeiul unei legi de abilitare se pot emite pana la implinirea termenului de abilitare, pe cand cele de urgenta, numai in "cazuri exceptionale", cand imperativul salvgardarii unui interes public face necesara luarea de urgenta a unei asemenea masuri;
    - ordonantele din prima categorie se pot emite numai in domeniile prevazute in legea de abilitare, pe cand, pentru cele din a doua categorie, prevederile alin. (4) al art. 114 din Constitutie nu reglementeaza in nici un fel domeniile in care pot fi emise; asa cum s-a aratat insa, aceste domenii nu pot privi legea constitutionala;
    - interdictia abilitarii Guvernului pentru a emite ordonante in domeniul legilor organice priveste, in mod nemijlocit, pe legiuitor, intrucat alin. (1) al art. 114 dispune expres ca Parlamentul poate adopta o asemenea lege "in domenii care nu fac obiectul legilor organice"; pe cale de consecinta, aceasta interdictie priveste si Guvernul, asa cum in mod constant s-a statuat in practica jurisdictionala a Curtii; o asemenea interdictie nu este prevazuta insa de alin. (4) al art. 114, referitor la ordonantele de urgenta, deoarece cazul exceptional ce impune adoptarea unei masuri urgente pentru salvgardarea unui interes public ar putea reclama instituirea unei reglementari de domeniul legii organice, nu numai ordinare, care, daca nu ar putea fi adoptata, interesul public avut in vedere ar fi sacrificat, ceea ce este contrar finalitatii constitutionale a institutiei.
    Rezulta, din cele aratate, ca ordonanta de urgenta nu este o varietate a ordonantei pe baza unei legi de abilitare, ci o masura de ordin constitutional ce permite Guvernului, sub controlul strict al Parlamentului, sa faca fata unui caz exceptional si care se justifica - astfel cum s-a aratat in Decizia nr. 65/1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995 - "pe necesitatea si urgenta reglementarii unei situatii care, datorita circumstantelor sale exceptionale, impune adoptarea de solutii imediate in vederea evitarii unei grave atingeri aduse interesului public".
    In ceea ce priveste existenta cazului exceptional si interesul public a carui salvgardare a fost urmarita prin emiterea ordonantei, un prim aspect este de ordin politic, rezultand din remanierea Guvernului la finele anului 1997, cand, cu aprobarea Parlamentului reunit in sedinta comuna a Camerelor, in componenta acestuia a fost nominalizata o noua demnitate publica, si anume ministrul privatizarii, ceea ce presupunea, in mod necesar, infiintarea ministerului de resort. Aceasta insa a impus reforma intregului cadru institutional al privatizarii, spre a se realiza - astfel cum se arata in expunerea de motive la proiectul de lege - "concentrarea functiei de privatizare efectiva a societatilor comerciale la nivelul unui singur organism si restructurarea unor institutii publice".
    Un alt aspect - subliniat in aceeasi expunere de motive - este legat de "lacunele existente in legislatia in vigoare, care au creat distorsiuni si intarzieri in procesul de reforma structurala... ca urmare a viciilor de fond ale actelor normative emise in perioada 1991-1997", precum si de "evolutia relatiilor juridice in sistemul economic si al administratiei publice".
    Este incontestabil ca procesul privatizarii reprezinta un interes public, cu caracter national, de realizarea caruia depinde infaptuirea principiului constitutional al art. 134 alin. (1), potrivit caruia "Economia Romaniei este economie de piata". De aceea reforma cadrului juridic al privatizarii, in conditiile intarzierilor produse si pentru accelerarea acestui proces, cu scopul de "a reduce pagubele pricinuite mediului, a diminua riscul investitorului si a maximiza credibilitatea Guvernului in procesul de privatizare", asa cum se arata in aceeasi expunere de motive, justifica urgenta masurilor adoptate, situatie care nu este contestata de autorii sesizarii, care, asa cum s-a aratat, solicita, in final, ca ordonanta sa fie dezbatuta in Parlament, nu infirmata ca atare.
    Fara indoiala, modificarea ori unificarea legislatiei intr-un domeniu sau altul nu justifica, prin ea insasi, emiterea unei ordonante de urgenta, la fel ca si cererile investitorilor, romani sau straini, chiar in domeniul privatizarii. Dar aceste aspecte nu sunt de natura a inlatura realitatea unor situatii politice si economice, care, prin caracterul lor, au impus adoptarea de urgenta a noii reglementari, in conditiile in care, asa cum se arata in punctul de vedere al Guvernului, "fundamentul reformei economice in Romania este accelerarea procesului de privatizare", ceea ce a impus "urgenta abordarii acestui domeniu, intr-o noua perspectiva".
    B. In legatura cu continutul reglementarii instituite de ordonanta, prin sesizare se invoca neconstitutionalitatea art. 1, intrucat priveste domeniul legii organice - aspect analizat anterior - cat si pentru ca nu distinge intre domeniul public si cel privat al statului. Acest articol se refera insa la vanzarea actiunilor ce alcatuiesc capitalul social al societatilor comerciale, deci a unor bunuri proprietate privata a statului - astfel cum s-a statuat consecvent in jurisprudenta Curtii -, cat si a unor active care, daca vor incorpora si bunuri proprietate publica, sunt incidente dispozitiile art. 135 alin. (5) din Constitutie, ce permit ca bunurile proprietate publica sa fie concesionate sau inchiriate.
    De asemenea, se considera, in sesizare, ca art. 4 este neconstitutional, intrucat nu s-a prevazut in continutul acestui articol ca Ministerul Privatizarii este in subordinea Guvernului. Textul nu prevede insa ca acest minister ar fi o autoritate publica autonoma, iar, potrivit art. 115 alin. (1) din Constitutie, ministerele sunt in subordinea Guvernului, dispozitie constitutionala ce se aplica in mod direct, mai ales ca ministrul privatizarii face parte din Guvern.
    Sub alt aspect, se considera ca sunt incalcate prevederile art. 116 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora ministerele se infiinteaza, se organizeaza si functioneaza potrivit legii, deoarece alin. (4) al art. 4 din ordonanta prevede ca organizarea si functionarea Ministerului Privatizarii se aproba de Guvern. Pentru majoritatea ministerelor, atat in legislatura anterioara, cat si in actuala legislatura, atributiile, organizarea si functionarea lor s-au stabilit prin hotarari ale Guvernului, intrucat textul constitutional prevede in mod expres ca aceste aspecte se stabilesc "potrivit legii", nu "prin lege", deci cu respectarea reglementarilor legale din domeniul de activitate al fiecarui minister si cu respectarea componentei pe functii a Guvernului.
    In ceea ce priveste Ministerul Privatizarii, atributiile sale sunt reglementate la alin. (2) al art. 4, astfel incat, spre deosebire de alte ministere, numai aspectele organizatorice si functionale urmeaza sa fie stabilite prin hotarare a Guvernului.
    Referitor la reorganizarea Fondului Proprietatii de Stat, potrivit art. 5, in institutia de interes public organizata ca "fond inchis de investitii atipic", in subordinea Ministerului Privatizarii, criticile formulate in sesizare nu privesc aspectul de constitutionalitate, mai ales ca nu se invoca nici o dispozitie constitutionala ce ar fi fost incalcata, ci de oportunitate politica, inclusiv in ceea ce priveste justificarea juridica a noii reglementari. Aceste aspecte sunt deci de competenta exclusiva a legiuitorului, cum ar fi, spre exemplu, organizarea unei comisii de cenzori la institutii publice.
    Singura problema de constitutionalitate, semnalata ca atare in sesizare, este aceea ca, abrogandu-se Legea nr. 58/1991, prin Ordonanta nr. 88/1997, "Guvernul a desfiintat competentele Parlamentului si Presedintiei si le-a insusit pentru sine". Critica se refera la competentele acestor autoritati in domeniul privatizarii. Este incontestabil insa ca, nefiind competente constitutionale, ci legale, intrucat au fost instituite prin Legea nr. 58/1991, acestea pot fi modificate sau abrogate tot prin lege, inclusiv prin Ordonanta nr. 88/1997, ca act normativ guvernamental cu efecte echivalente legii in domeniul sau de reglementare.
    Conform art. 10 alin. (1) din ordonanta, aplicarea procedurilor de privatizare de catre Fondul Proprietatii de Stat nu este supusa controlului Curtii de Conturi, dispozitie considerata in sesizare ca fiind contrara prevederilor art. 139 alin. (1) din Constitutie, care reglementeaza competenta Curtii de Conturi de a controla modul de formare, de administrare si de intrebuintare a resurselor financiare ale statului si ale sectorului public.
    Controlul Curtii de Conturi asupra unor proceduri legale referitoare la infaptuirea privatizarii nu poate face parte din activitatile pe care le reglementeaza art. 139 alin. (1) din Constitutie in competenta acestei Curti. Astfel, nu se poate sustine, cu deplin temei, ca aplicarea uneia dintre procedurile de privatizare prevazute la art. 13 din ordonanta s-ar putea circumscrie textului constitutional mentionat, care are in vedere resursele financiare ale statului sau ale sectorului public. Aceasta nu inseamna insa ca resursele statului, individualizate potrivit celor de mai sus, sunt excluse de la controlul acestei Curti. In conformitate cu art. 10 alin. (2) din ordonanta, asupra resurselor financiare care se fac venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, precum si asupra resurselor din bugetul Fondului Proprietatii de Stat, Curtea de Conturi exercita controlul ulterior de legalitate, desigur, potrivit legii sale de organizare.
    Este de mentionat, pe de alta parte, faptul ca, dupa cum se arata in punctul de vedere al presedintelui Senatului, nu este cu nimic exclusa posibilitatea exercitarii unui control special al Curtii de Conturi si cu privire la desfasurarea operatiunilor (procedurilor) de privatizare, chiar daca legea sa de organizare si functionare nu o prevede. Intr-adevar, potrivit art. 139 alin. (3) din Constitutie, la cererea Camerei Deputatilor sau a Senatului, Curtea de Conturi controleaza modul de gestionare a resurselor publice, in speta al gestionarii actiunilor apartinand societatilor comerciale cu capital de stat, integral sau partial, raportand despre cele constatate.
    In aceste conditii, se retine ca, printr-un control de legalitate ulterior, in cadrul unui alt tip de control cu caracter special, operatiunile de privatizare nu sunt exceptate de la efectuarea unor verificari cu privire la regularitatea lor, daca se au in vedere dispozitiile art. 139 alin. (1) si (3) din Constitutie si competentele legale ale Curtii de Conturi.
    La Fondul Proprietatii de Stat, resursele financiare ale statului sunt cele prevazute la alin. (1) al art. 9 din ordonanta, pentru bugetul de stat, si la alin. (5) pentru bugetele locale, iar modul lor de administrare si intrebuintare este reglementat de alin. (2) - (6) ale acestui articol. De aceea critica formulata de autorii sesizarii nu este intemeiata.
    In sesizare se sustine ca "Din Ordonanta rezulta ca reorganizarea regiilor de orice fel, inclusiv a celor strategice si de monopol natural se va face de catre Ministerul Privatizarii cu F.P.S.", invocandu-se, in scopul criticarii acestei solutii, argumente de natura politica, legate exclusiv de politica de privatizare promovata de Guvern, care, prin natura lor, nu privesc aspecte de constitutionalitate, precum si ca sunt incalcate dispozitiile art. 135 alin. (5) din Constitutie, potrivit carora bunurile proprietate publica sunt inalienabile. Afirmatia din sesizare cu privire la existenta solutiei criticate este inexacta. Reorganizarea regiilor autonome este reglementata prin Legea nr. 207/1997 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 30/1997. Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, ce face obiectul criticii din sesizare, s-a abrogat numai art. 12 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 30/1997, in forma adoptata prin legea de aprobare, care se referea la regiile exceptate de la reorganizare; solutie justificata de considerente de tehnica legislativa, deoarece prin art. 38 alin. (2) din ordonanta aceasta materie a fost reglementata diferit.
    Potrivit art. 35 din ordonanta, societatile comerciale carora li s-a eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor se privatizeaza cu includerea valorii terenului in capitalul social, iar daca nu au un asemenea certificat, fara includerea valorii terenului in structura capitalului social. In aceasta din urma ipoteza, pana la clarificarea situatiei juridice a terenului, societatea beneficiaza de un drept de concesiune, iar dupa aceea, in functie de apartenenta la domeniul public sau la cel privat al statului, terenul va fi concesionat, vandut sau folosit pe baza unui drept de superficie. In sesizare se arata ca asemenea drepturi "accesorii se pot constitui", dar ca sunt incalcate dispozitiile art. 41 alin. (2) din Constitutie, potrivit carora strainii si apatrizii nu pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor.
    Intrucat, potrivit art. 3 lit. f), cumparator poate fi oricare persoana fizica sau juridica de drept privat, romana sau straina, iar noua reglementare, astfel cum rezulta din prevederile art. 1, se refera nu numai la vanzarea de actiuni, ci si de active, care deci pot fi cumparate si de apatrizi sau straini, prevederile art. 35 din ordonanta sunt constitutionale numai in masura in care prin aplicarea lor nu se incalca interdictia prevazuta de art. 41 alin. (2) din Constitutie, referitoare la dobandirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de catre straini sau apatrizi. In considerarea acestei motivari, fata de dispozitiile art. 145 alin. (2) din Constitutie si ale art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea apreciaza ca, la publicarea legii in Monitorul Oficial al Romaniei, la art. 35 sa se mentioneze prezenta decizie privind intelesul constitutional al acestui articol. In ceea ce priveste dobandirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de catre persoanele juridice straine, Curtea s-a pronuntat prin Decizia nr. 73/1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 75 din 29 aprilie 1997.
    O ultima critica a prevederilor Ordonantei nr. 88/1997 se refera la dispozitiile cap. VI - Sanctiuni, sustinandu-se ca, intrucat nu sunt reglementate decat contraventii, pentru fapte ce in realitate sunt infractiuni, si ca ar trebui contraventionalizate si alte fapte - care, insa, nu sunt indicate - nu se asigura rigoarea necesara procesului de privatizare. Critica nu este de neconstitutionalitate, autorii sesizarii neindicand un principiu sau o dispozitie constitutionala ce ar fi incalcate prin noua reglementare, iar argumentele invocate, privind probleme de oportunitate politica, sunt de competenta exclusiva a legiuitorului.
    De asemenea, se omite faptul ca, potrivit art. 33 alin. (1) din ordonanta, faptele sunt calificate ca fiind contraventii "daca potrivit legii penale nu constituie infractiuni", astfel incat noua reglementare nu are intelesul unei dezincriminari.

    Fata de cele aratate, in temeiul art. 72, art. 107, art. 113, art. 114 si al art. 144 lit. a) din Constitutie, precum si al art. 13, al art. 17 si urmatoarele din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    1. Constata ca adoptarea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale este constitutionala.
    2. Constata ca prevederile art. 35 din ordonanta aprobata prin aceasta lege sunt constitutionale in masura in care nu se incalca interdictia dobandirii, de catre cetatenii straini si de catre apatrizi, a dreptului de proprietate asupra terenurilor, potrivit art. 41 alin. (2) din Constitutie.
    3. Constata ca celelalte prevederi ale ordonantei, care au facut obiectul sesizarii, sunt constitutionale.
    Definitiva si obligatorie.
    La publicarea legii in Monitorul Oficial al Romaniei, la art. 35 din ordonanta de urgenta se va face trimitere la pct. 2 din prezenta decizie, cu privire la intelesul constitutional al acestei dispozitii.
    Decizia se comunica Presedintelui Romaniei.
    Deliberarea a avut loc la data de 17 februarie 1998 si la ea au participat: Ioan Muraru, presedinte, Costica Bulai, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu, Romul Petru Vonica si Victor Dan Zlatescu, judecatori.

             PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
             prof. univ. dr. IOAN MURARU

                             Magistrat asistent sef,
                             Claudia Miu