Decizia Nr.39 din 05.02.2013

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Societatea Comercială Labormed Pharma - S.A., cu sediul în Bucureşti, în Dosarul nr. 5.121/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.492D/2012.La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, avocaţii Valeriu Stoica şi Bogdan Dragoş, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, şi, pentru partea Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, consilierul juridic Anca Raiciu, cu delegaţie depusă la dosar.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentanţilor părţilor. Reprezentantul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate arată că modul de calcul al taxei de clawback, astfel cum este reglementat de art. 3¹ alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile sănătăţii şi protecţiei sociale, constituie un „impozit la impozit“, întrucât se calculează şi asupra taxei pe valoarea adăugată, şi încalcă prevederile constituţionale ale art. 44 şi art. 56 alin. (2).Totodată, arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, respectiv asupra formulei de calcul al taxei clawback, într-o altă speţă, în acest sens fiind Decizia nr. 1.007 din 27 noiembrie 2012, însă nu şi asupra prevederilor art. 3¹ din acest act normativ. Or, în cauza de faţă sunt incidente prevederile art. 3¹ ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, în temeiul cărora a fost calculată taxa de clawback şi au fost comunicate notificările.Arată că fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, echitabilă şi rezonabilă, astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa. Or, art. 3¹ din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 încalcă aceste principii, întrucât reglementează o „impozitare a unui impozit“.De asemenea, susţine că determinarea sferei subiecţilor obligaţi la plata taxei de clawback, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, introduce o discriminare între deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă şi ceilalţi agenţi economici care contribuie şi ei la producerea deficitului la bugetul de compensare al medicamentelor, dar, spre deosebire de deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă, aceştia nu sunt obligaţi să plătească taxa de clawback pentru a acoperi acest deficit, ceea ce încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie.În ceea ce priveşte principiul egalităţii cetăţenilor, se apreciază că acesta se aplică şi persoanelor juridice, în măsura în care, prin intermediul acestora, cetăţenii îşi exercită un drept constituţional, sens în care este atât jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care în numeroase cazuri a analizat dacă diferenţele de tratament între persoane juridice constituiau sau nu discriminări în privinţa intereselor patrimoniale.Consideră ca taxa clawback nu ar trebui suportată doar de deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă, ci şi de farmacii şi de lanţurile de distribuţie, adică de deţinătorii de simple autorizaţii de distribuţie sau fabricaţie, întrucât şi aceştia obţin, la rândul lor, profit din vânzarea medicamentelor respective.Astfel, adoptarea şi aplicarea unui act normativ care instituie un tratament identic pentru toţi destinatarii săi, în pofida faptului că aceştia se află în situaţii sensibil diferite, reprezintă o formă de discriminare contrară dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României, cât şi celor ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În final, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, şi depune note scrise.Reprezentantul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că modalitatea de stabilire a contribuţiei clawback a mai făcut obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 548 din 24 mai 2012 şi Decizia nr. 1.007 din 27 noiembrie 2012.De asemenea, susţine că prevederile art. 3 şi 3¹ din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 cuprinde anumite valori, respectiv valori individuale pentru cei care nu participă la programele naţionale de sănătate, precum şi valori individuale variabile, adaptabile la fiecare plătitor de contribuţie sau participant la programele naţionale de sănătate.În continuare, arată că intervenţia legislativă pe calea ordonanţei de urgenţă a fost determinată de un interes public general, pentru asigurarea accesului neîntrerupt al populaţiei la medicamente, având în vedere consideraţii de ordin financiar şi nevoia de a determina anumite surse de finanţare.De asemenea, menţionează faptul că prin Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetar s-a eliminat din formula de calcul taxa pe valoarea adăugată.Reprezentantul Ministerului Public arată următoarele:În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, acestea au fost examinate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.007 din 27 noiembrie 2012 în soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate invocate de aceeaşi autoare într-o altă cauză aflată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, cu aceeaşi motivare. Cu acel prilej, instanţa de contencios constituţional a reţinut, în esenţă, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 a fost adoptată în considerarea unor elemente care vizau interesul public general şi constituiau, totodată, situaţii extraordinare a căror reglementare nu putea fi amânată, cu impact direct asupra asigurării asistenţei medicale a populaţiei, prin suplimentarea surselor de finanţare a sistemului public de sănătate.Apreciază că cele constatate prin Decizia nr. 1.007 din 27 noiembrie 2012 îşi menţin valabilitatea mutatis mutandis şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi pentru reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă:a)Sub aspectul pretinsei încălcări a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, criticile formulate de autoarea excepţiei vizează faptul că, în temeiul art. 1 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, taxa se impune în mod nediferenţiat tuturor contribuabililor, deţinători ai autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, fiind plătită în accepţiunea sa doar de producători şi importatori, iar nu de către farmacii sau distribuitori care obţin profit din vânzarea medicamentelor.Aceste critici au fost examinate prin Decizia nr. 1.007 din 27 noiembrie 2012, prin care s-a observat că, din conţinutul art. 1 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, obligaţia de plată a taxei revine deţinătorilor autorizaţiilor de punere în piaţă a medicamentelor sau reprezentanţilor lor legali, astfel cum această din urmă categorie este definită de art. 2 din actul normativ criticat. Pe de altă parte, din analiza art. 700-709 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, art. 8 alin. 3 din Directiva nr. 2001/83/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman, titular al autorizaţiei de punere pe piaţă nu este exclusiv producătorul medicamentului, ci poate fi şi importatorul sau distribuitorul acestuia, în măsura în care desfăşoară activităţi care necesită o atare autorizare. S-ar putea considera că determinarea sferei subiecţilor supuşi impunerii este o chestiune care aparţine aprecierii legiuitorului, însă taxa a fost instituită în considerarea suportării unei părţi din costul medicamentelor de la Fondul naţional unic de asigurări de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii. Ca atare, întrucât în lanţul de distribuţie nu doar titularii autorizaţiilor de punere pe piaţă beneficiază de decontări ale costului medicamentelor de la Fondul naţional unic de asigurări de sănătate şi din bugetul Ministerul Sănătăţii, ci şi alţi participanţi din piaţă, rezultă că art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, distribuind sarcina fiscală exclusiv asupra unor participanţi la acest circuit, ridică o problemă de constituţionalitate din perspectiva art. 16 din Legea fundamentală prin omisiunea de a tratata în mod egal situaţii juridice care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. b)Sub aspectul respectării principiului egalităţii în faţa legii din perspectiva bazei de impunere, se susţine că taxa de clawback se aplică în mod nediferenţiat tuturor contribuabililor - deţinătorilor de autorizaţie de punere în piaţă, reprezentanţi legali, indiferent de volumul de vânzări, iar în formula de calcul al taxei, unul dintre factorii înmulţirii este invariabil, pentru toţi contribuabilii, deşi aceştia se regăsesc în situaţii juridice diferite.Aceste susţineri sunt neîntemeiate, întrucât astfel cum rezultă din formula de calcul al taxei, instituită prin art. 3¹ din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, introdus prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2011, contribuţia trimestrială, adică valoarea nominală a taxei datorate de fiecare plătitor, se raportează conform algoritmului de calcul şi la indicatorii constând în valoarea vânzărilor individuale trimestriale de medicamente ale fiecărui plătitor de contribuţie, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, precum şi la valoarea vânzărilor totale trimestriale de medicamente suportate din Fondul naţional unic de asigurări de sănătate şi din bugetul sănătăţii, care constituie elemente variabile ale ecuaţiei, adaptate situaţiei de fapt a fiecărui subiect impozabil. c)Sub aspectul pretinsei încălcări a dispoziţiilor art. 56 din Constituţie, referitor la principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale, se observă că soluţia legislativă criticată se regăseşte în art. 3¹ alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, în care se arată că prin valoarea vânzărilor în sensul alin. (1) şi (3) se înţelege valoarea medicamentelor suportate potrivit legii din Fondul naţional unic de asigurări de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, care include şi taxa pe valoarea adăugată.În cauza în care a invocat excepţia, autoarea acesteia a contestat notificarea privind plata contribuţiei aferente trimestrului I al anului 2012. Din evoluţia reglementării se constată că, în forma sa iniţială, art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 prevedea determinarea taxei prin aplicarea unui procent „p“ asupra valorii consumului de medicamente suportate din Fondul naţional unic de asigurări de sănătate şi bugetul Ministerului Sănătăţii aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2011 s-a prevăzut că valoarea vânzărilor include şi taxa pe valoarea adăugată, iar prin art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 sa prevăzut că, începând cu trimestrul IV al anului 2012, calculul contribuţiei trimestriale se realizează potrivit formulei prevăzute la art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, cu completările ulterioare, unde CTt şi BAt nu includ taxa pe valoarea adăugată, iar BAt este de 1.515 milioane lei. Formula de la art. 3 este dedicată determinării procentului „p“, iar indicatorii la care se referă nu vizează situaţia obiectivă a fiecărui contribuabil, ci consumul total trimestrial de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii. Departe de a fi o chestiune de aplicare a legii, conform principiului tempus regit actum, autoarea justifică interes, întrucât notificarea contestată este aferentă trimestrului I al anului 2012, iar nu trimestrului IV al anului 2012, iar pe de altă parte, formula de calcul a taxei prevăzută de art. 3¹ din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 rămâne neschimbată, indicatorii care aparţin situaţiei obiective a fiecărui contribuabil vor include şi taxa pe valoarea adăugată, ceea ce în ultimă instanţă rezidă la o suprataxare. Or, taxa analizată este o taxă parafiscală, astfel cum tipologia este definită prin Decizia nr. 892 din 25 octombrie 2012, asemenea taxe fiind instituite în temeiul unor norme juridice adoptate special în acest scop, sunt acele sume de bani care se colectează fie de organele fiscale, fie direct de beneficiarii respectivelor venituri şi se varsă în conturile anumitor instituţii publice sau ale altor entităţi colective, publice sau private, altele decât colectivităţile publice locale sau stabilimentele administrative. Întrucât, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a stabilit că fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă (Decizia nr. 176 din 6 mai 2003 sau Decizia nr. 3 din 6 ianuarie 1994), legiuitorul trebuie să manifeste o grijă deosebită atunci când determină categoria de venit asupra căreia poartă sarcina fiscală, suma concretă asupra căreia se datorează şi modul concret de calcul al sarcinii fiscale. În cauză, se constată că fiscalitatea nu a fost aşezată pe baze rezonabile, conducând la o supraimpozitare a aceluiaşi tip de venit, o dată prin reţinerea şi virarea taxei pe valoarea adăugată încasată, iar a doua oară, prin raportarea sumelor încasate, inclusiv taxa pe valoare adăugată ce constituie un impozit pe circulaţia mărfii, la un coeficient prestabilit, în vederea calculării unei taxe parafiscale. În această modalitate de reglementare se încalcă şi principiul proporţionalităţii care trebuie să însoţească orice ingerinţă a statului în proprietatea privată, ca atare sunt întemeiate şi criticile raportate de la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Criticile în legătură cu art. 34 din Constituţie nu sunt întemeiate, întrucât prin instituirea acestei taxe, destinată finanţării sistemului naţional de sănătate, se dă expresie obligaţiei pozitive a statului instituite la nivel de principiu prin dispoziţiile constituţionale. Pentru aceste motive, solicită admiterea în parte a excepţiei de neconstituţionalitate şi constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 în ceea ce priveşte excluderea de la plata contribuţiei a distribuitorilor de medicamente care decontează o parte din costul medicamentelor de la Fondul naţional unic de asigurări de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, precum şi constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 3¹ alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 în ceea ce priveşte includerea taxei pe valoarea adăugată în valoarea coeficienţilor prevăzuţi de alin. (1)-(3) al aceluiaşi articol. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 22 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 5.121/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Labormed Pharma“ - S.A. cu sediul în Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de anulare a unor notificări comunicate în temeiul art. 3¹ din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, următoarele: 1. Dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 impun în mod nediferenţiat tuturor contribuabililor vizaţi de acest act normativ obligaţia de a plăti o taxă calculată asupra unei valori - consumul total de medicamente - care include între altele şi consumul de medicamente din cadrul unor programe naţionale la care respectivii contribuabili nu participă în nicio modalitate, ceea ce contravine art. 16 alin. (1) din Constituţie, precum şi principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale. Din prevederile criticate rezultă că taxa de clawback se datorează pentru consumul total de medicamente, generat atât de consumul de medicamente cuprinse în programele naţionale de sănătate, cât şi de consumul de medicamente care nu formează obiectul unor astfel de programe. 2. Astfel cum rezultă din cuprinsul art. 3¹ din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, baza de calcul al contribuţiei datorate în temeiul acestui act normativ cuprinde şi valoarea consumului de medicamente comercializate de un anumit contribuabil, suportată din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii. Or, această valoare este egală cu valoarea decontată, în funcţie de categoria din care face parte medicamentul, iar preţul de referinţă, precum şi preţul de decontare se stabilesc prin raportare la preţul de vânzare cu amănuntul, în structura căruia nu intră doar preţul de producător. Taxa de clawback se constituie într-o taxă aplicabilă, între altele, asupra unei alte taxe, respectiv taxa pe valoarea adăugată. Astfel, prin intermediul taxei instituite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 se ajunge la suprataxarea unei valori care are „statut de sumă colectată“ cu titlu de taxă pe valoare adăugată - mai exact la suprataxarea acelei părţi a nivelului consumului avut în vedere de art. 1 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, care este reprezentată de sumele înregistrate cu titlu de taxă pe valoare adăugată. Or, această împrejurare este contrară principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale instituit de art. 56 alin. (2) din Constituţie, care trebuie interpretat în sensul că un contribuabil poate fi obligat să suporte numai sarcini fiscale aferente propriei activităţi ori unor beneficii proprii. 3. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 este contrară art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, deoarece, în cazul de faţă, situaţia extraordinară şi urgenţa sunt doar proclamate în preambulul ordonanţei de urgenţă, fără a fi motivate şi fără a fi precizat vreun element cuantificabil, obiectiv, prin care să se demonstreze felul în care ar fi perturbată funcţionarea sistemului de sănătate prin neemiterea acestei ordonanţe, neprecizându-se nici de ce o asemenea reglementare este urgentă şi nu poate fi amânată. Totodată, se arată că, prin obiectul de reglementare, ordonanţa de urgenţă criticată afectează „regimul juridic al îndatoririlor constituţionale“, respectiv al aşezării juste a sarcinilor fiscale. 4. Se mai susţine că sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 34 şi art. 44 alin. (1) şi (2), sens în care arată că obligaţia de plată a contribuţiei stabilite prin art. 3¹ din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 este o ingerinţă în dreptul la respectarea bunurilor în sensul art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cadrul legislativ a avut carenţe încă de la începutul instituirii acestei taxe, respectiv incoerenţa autorităţilor sau comunicarea defectuoasă a informaţiilor referitoare la cuantumul acestei taxe de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate către plătitorii taxei de clawback. Modul în care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a interpretat legislaţia este total imprevizibil, iar notificările atacate prin cererea introductivă conţin elemente eronate, a căror posibilitate de verificare concretă nu se află la dispoziţia contribuabililor. Or, prin reglementarea care impune o sarcină disproporţionată, statul provoacă sau impune retragerea medicamentelor din listele de compensare sau retragerea unor producători de pe piaţă, ceea ce încalcă şi dreptul la ocrotirea sănătăţii. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, arată următoarele:

– în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6), consideră că aceasta este neîntemeiată, întrucât intervenţia legislativă sub forma adoptării unei ordonanţe de urgenţă este justificată, fiind determinată de necesitatea satisfacerii unui interes public, constând în asigurarea accesului neîntrerupt al populaţiei la medicamente, neadoptarea unor măsuri în procedură de urgenţă fiind de natură să conducă la imposibilitatea desfăşurării corespunzătoare a activităţilor din domeniul sanitar;

– în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 alin. (1) din Constituţie, aceasta este întemeiată, având în vedere că, aşa cum reiese din mecanismul de calcul al contribuţiei instituite de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, procentul de contribuţie datorat este identic pentru toţi contribuabilii, deşi aceştia se regăsesc în situaţii diferite, în sensul că nu toţi producătorii de medicamente participă la programele naţionale de sănătate;

– referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 56 alin. (2) din Constituţie, apreciază că se susţine argumentul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul că taxa de clawback se constituie într-o taxă aplicabilă, printre altele, asupra unei alte taxe, şi anume celei pe valoarea adăugată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 este neîntemeiată. Din perspectiva criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă, referitoare la pretinsa încălcare a prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, arată că, potrivit celor statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun, aspect întărit şi prin adăugarea sintagmei „a căror reglementare nu poate fi amânată“, iar pentru îndeplinirea cerinţelor prevăzute în aceste dispoziţii constituţionale este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Or, raportând aceste criterii la situaţia de faţă, se apreciază că Guvernul şi-a justificat în mod corespunzător intervenţia sa legislativă în cuprinsul preambulului acestui act normativ. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, arată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, nu se referă la exercitarea unui drept fundamental, ci instituie obligaţia plăţii unei contribuţii trimestriale, asimilată obligaţiei fiscale, în sarcina persoanelor juridice, astfel că prevederile art. 16 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză. De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 44 şi 56 alin. (2). Măsurile instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 dau expresie dispoziţiilor constituţionale potrivit cărora „Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice“. Menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, prin care aceasta a statuat că regula generală în materia impozitelor şi taxelor este cuprinsă în art. 139 alin. (1) din Constituţie, neputându-se reţine, de principiu, că prin stabilirea pe cale legală a unui impozit sau majorarea acestuia s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane, sens în care invocă Decizia nr. 68 din 2 februarie 2012. Or, prin contribuţia trimestrială calculată şi datorată în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 se asigură suplimentarea surselor de finanţare a sistemului public de sănătate, care este guvernat de principiul solidarităţii, tocmai în vederea îndeplinirii obligaţiei constituţionale a statului de a asigura condiţiile pentru exercitarea dreptului la ocrotirea sănătăţii. În ceea ce priveşte critica susţinută prin prisma criteriilor de claritate, previzibilitate şi predictibilitate, se susţine că, astfel cum a reţinut Curtea Constituţională şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, „din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută“, iar „previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naştere unei rigidităţi excesive a reglementării“. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 26 septembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, însă din criticile autoarei excepţiei reiese că, în realitate, acestea vizează în mod concret dispoziţiile art. 3¹ alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, astfel cum a fost completată prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile sănătăţii şi protecţiei sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 7 decembrie 2011. Textul art. 3¹ alin. (5) are următorul cuprins: „(5) Prin valoarea vânzărilor, în sensul alin. (1)-(3), se înţelege valoarea medicamentelor suportate, potrivit legii, din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, care include şi taxa pe valoarea adăugată.“ În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) care dispun că „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări“, ale art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, ale art. 44 alin. (1) şi (2) referitoare la ocrotirea şi garantarea dreptului de proprietate, ale art. 56 alin. (2) potrivit cărora „Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale“ şi ale art. 115 alin. (4) şi (6) privind regimul ordonanţelor de urgenţă. De asemenea, sunt menţionate dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea discriminării, precum şi ale art. 1 paragraful 2 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie, referitor la protecţia proprietăţii. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: I. Dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, raportat la critici şi prevederi constituţionale şi convenţionale similare, sens în care este Decizia nr. 1.007 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 21 decembrie 2012. II. Distinct de cele reţinute în decizia menţionată mai sus, în ceea ce priveşte critica autoarei prezentei excepţii de neconstituţionalitate referitoare la faptul că formula de calcul privind taxa de clawback include şi taxa pe valoarea adăugată, Curtea reţine că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, şi în mod special cele referitoare la modul de calcul al contribuţiei respective, au fost modificate şi completate astfel: – prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile sănătăţii şi protecţiei sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 7 decembrie 2011, s-a introdus art. 3¹, care prevede, printre altele, la alin. (5) că „prin valoarea vânzărilor (...) se înţelege valoarea medicamentelor suportate, potrivit legii, din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, care include şi taxa pe valoarea adăugată“; – Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 24 august 2012, care la art. 7, din secţiunea a 2-a - Reglementări privind contribuţia trimestrială prevăzută de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, prevede în mod explicit că formula de calcul nu include şi taxa pe valoarea adăugată, revenind la soluţia legislativă anterioară modificării aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2011.Având în vedere cele statuate anterior, precum şi modificările legislative intervenite în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, Curtea reţine următoarele: În speţa dedusă judecăţii, pe lângă argumentele prezentate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate şi reţinute în Decizia nr. 1.007 din 27 noiembrie 2012, ale cărei considerente sunt valabile şi în prezenta cauză, pe de o parte, sunt criticate, în mod expres, dispoziţiile art. 3¹ alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, astfel cum au fost introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2011, iar, pe de altă parte, notificările au ca temei legal tocmai dispoziţiile art. 3¹ din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, astfel cum a fost completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2011. Curtea observă că dispoziţiile alin. (5) al art. 3¹ stabilesc, în mod expres, că prin valoarea vânzărilor, în sensul celor reglementate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, se înţelege valoarea medicamentelor suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, care include şi taxa pe valoarea adăugată. Contribuţia trimestrială reprezintă, aşadar, un procent aplicat nu numai asupra preţului în sine al medicamentelor, ci şi asupra taxei pe valoare adăugată aplicată preţului medicamentelor, ceea ce echivalează cu un impozit la impozit. Curtea constată că, în virtutea principiului general valabil în materie fiscală, impozitele şi taxele se aplică asupra materiei impozabile - venituri sau bunuri, nu şi asupra celorlalte impozite, or aplicarea taxei de clawback la o altă taxă este contrară prevederilor constituţionale referitoare la aşezarea justă a sarcinilor fiscale, motiv pentru care includerea taxei pe valoarea adăugată în valoarea totală a vânzărilor de medicamente în raport cu care se calculează taxa de clawback este neconstituţională, urmând ca excepţia de neconstituţionalitate să fie admisă sub acest aspect. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de Societatea Comercială „Labormed Pharma“ - S.A., cu sediul în Bucureşti, în Dosarul nr. 5.121/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi constată că sintagma „care include şi taxa pe valoarea adăugată“ din cuprinsul art. 3¹ alin. (5) al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, astfel cum a fost completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile sănătăţii şi protecţiei sociale, este neconstituţională. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 februarie 2013. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu