Decizia Nr.432 din 21.06.2018

1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, obiecţie formulată de un număr de 80 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România.2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, al art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.619 din 15 mai 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 720A/2018.3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine încălcarea art. 1 alin. (5), referitor la principiul legalităţii, şi a art. 147 alin. (4) din Constituţie, cu privire la efectul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale.4. Autorii sesizării prezintă situaţia de fapt, potrivit căreia legea criticată a fost iniţiată în 2016, a fost adoptată de cele două Camere (în septembrie, respectiv octombrie 2017) şi apoi a fost supusă procedurii de reexaminare, ca urmare a Deciziei nr. 718 din 8 noiembrie 2017, prin care Curtea Constituţională a declarat neconstituţionalitatea legii, în ansamblul său. În cadrul procedurii de reexaminare a legii desfăşurate la Senat (Camera de reflecţie), a fost primit raportul de respingere al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, împreună cu Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului şi Comisia pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi monitorizare a executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului. În data de 19 martie 2018, legea a fost respinsă în Plenul Senatului cu 101 voturi pentru, niciun vot împotrivă şi nicio abţinere. La Camera Deputaţilor, procedura reexaminării legii a debutat la data de 26 martie 2018. La data de 11 aprilie a fost primit raportul de adoptare emis de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, prin care a fost admis un amendament, iar, la data de 9 mai 2018, legea a fost adoptată cu 165 de voturi pentru, 90 împotrivă şi 5 abţineri.5. Încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie este susţinută prin invocarea Deciziei nr. 718 din 8 noiembrie 2017, prin care Curtea a constatat că legea, în forma sa iniţială supusă controlului de constituţionalitate, „contravine principiului bicameralismului". Într-o atare situaţie, în care legea a fost declarată neconstituţională în ansamblu, obligaţia de punere în acord cu decizia Curţii Constituţionale nu subzistă, ci, potrivit jurisprudenţei Curţii, consecinţa constă în încetarea procesului legislativ în privinţa respectivei reglementări. Opţiunea de legiferare în aceeaşi materie presupune parcurgerea tuturor fazelor procesului legislativ prevăzut de Constituţie şi de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului.6. Or, legea supusă controlului a fost adoptată cu încălcarea considerentelor Deciziei nr. 718 din 8 noiembrie 2017, fapt ce echivalează cu nerespectarea art. 147 alin. (4) din Constituţie, referitor la efectul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale.7. Încălcarea principiului supremaţiei Constituţiei şi respectării legii, consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, se datorează, potrivit autorilor sesizării, caracterului extrem de sumar şi fără nicio legătură a expunerii de motive a legii criticate cu obiectul său de reglementare. Conform expunerii de motive, propunerea legislativă iniţială nu a vizat decât abrogarea alin. (2) al art. 59 din Legea nr. 334/2006, pentru motivul că reglementările sale s-ar fi regăsit şi în dispoziţiile art. 50 alin. (4) din aceeaşi lege. Însă, art. 50 alin. (4) are în vedere limitele controlului Autorităţii Electorale Permanente cu privire la finanţarea organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri, statuând că acest control, care vizează, în fapt, încasările şi plăţile, se poate exercita numai în ceea ce priveşte perioada electorală şi numai în legătură cu aceasta, în timp ce art. 59 alin. (2) prevede o excepţie de la alin. (1) al aceluiaşi articol, statuând că organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au obţinut câte un singur mandat de deputat, în condiţiile legii electorale, respectiv câte un singur mandat de consilier într-o circumscripţie electorală li se aplică numai prevederile legale privind finanţarea campaniei electorale. Necorelarea dintre expunerea de motive şi obiectul de reglementare real al propunerii legislative, nefiind remediată până la data adoptării legii, reprezintă o gravă încălcare a art. 6 şi a art. 32 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.8. Totodată, abrogarea unui mare număr de alineate care prevedeau separat sancţiunea aplicabilă în anumite situaţii, corelată cu modificarea art. 52 alin. (1)-(3) referitor la sancţiunile contravenţionale în sensul renunţării la trimiterile către alte texte din lege în favoarea reluării în scris a descrierii faptelor respective, încalcă art. 16 alin. (1) şi art. 50 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.9. Autorii sesizării susţin încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie şi din perspectiva principiului calităţii legii, astfel cum acesta este recunoscut şi consacrat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 473 din 21 noiembrie 2013 sau Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016). Având în vedere exigenţele de calitate a normei juridice, subliniate prin jurisprudenţa în materie a instanţei constituţionale, dar şi prevederile art. 8 alin. (4) şi ale art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, autorii învederează că prin legea ce face obiectul prezentei sesizări au fost introduse în corpul Legii nr. 334/2006 mai multe texte cu exprimări interpretabile, cum ar fi art. 52 alin. (1) pct. 36, art. 52 alin. (2) pct. 1, 2, 4, 8, 11, 14 şi 18, acestea fiind afectate sub aspectul clarităţii şi al previzibilităţii specifice normei juridice.10. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a transmite punctul lor de vedere.11. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis, cu Adresa nr. 2/5.534 din 4 iunie 2018, punctul său de vedere, prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a sesizării de neconstituţionalitate.12. Se arată, în esenţă, faptul că, în urma revizuirii Constituţiei din anul 2003, procedura de adoptare a legilor a fost modificată substanţial, în sensul în care fiecare Cameră a Parlamentului a fost înzestrată cu o anumită competenţă, iar sesizarea Camerelor a fost supusă unui regim constituţional strict, reglementat de art. 75 din Constituţie, astfel încât fiecare dintre cele două Camere are un rol şi competenţe determinate.13. Referitor la criticile de neconstituţionalitate formulate, se arată că legea examinată a fost supusă spre dezbatere şi adoptare în Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. Jurisprudenţa în materie a Curţii cuprinde considerente ce susţin constituţionalitatea legii examinate, în sensul că fiecare Cameră trebuie să dispună de un drept propriu de decizie cu privire la aceeaşi iniţiativă legislativă, potrivit competenţelor sale şi cu respectarea regulamentelor parlamentare. În caz contrar, ar fi eliminat rolul de Cameră de reflecţie al Senatului, în sensul că acesta ar stabili definitiv conţinutul normativ al proiectului de lege, cu rezultatul că cea de-a doua Cameră, Camera Deputaţilor, în calitatea sa de Cameră decizională în materie, nu ar putea avea posibilitatea să modifice sau să completeze legea în speţa dedusă controlului de constituţionalitate, ci doar să o respingă ori să o aprobe într-o formă deja determinată (sens în care este indicată Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008). Prin urmare, „dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstracţie de evaluarea acesteia în plenul celor două Camere ale Parlamentului nostru bicameral" (Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008).14. Or, din analiza comparată a documentelor privind iniţierea şi derularea procedurii legislative, a formei adoptate de Senat, ca primă Cameră sesizată, şi a celei adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, rezultă că această exigenţă a fost respectată, la fel ca şi procedura parlamentară consacrată de Regulamentul Camerei Deputaţilor pentru situaţia în care o lege a fost declarată neconstituţională în cadrul controlului de constituţionalitate exercitat în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie.15. Prin urmare, faptul că, în calitate de Cameră decizională, Camera Deputaţilor a operat unele modificări sau completări asupra legii supuse dezbaterii şi aprobării sale nu poate fi calificat drept o încălcare a normelor constituţionale invocate, ci, dimpotrivă, reprezintă o concretizare a rolului de unică autoritate legiuitoare a ţării al Parlamentului şi a respectării interdicţiei prevăzute la art. 69 din Actul fundamental, care stabileşte că orice mandat imperativ care ar putea fi stabilit în sarcina deputaţilor şi al senatorilor este nul.16. Totodată, se susţine că legea supusă controlului de constituţionalitate răspunde cerinţelor privind claritatea, precizia şi previzibilitatea normelor juridice, de vreme ce aceasta nu conţine pasaje obscure sau soluţii normative contradictorii, fiind redactată într-un stil specific normativ dispozitiv, fără echivoc, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Deşi „principiul calităţii legii" nu cunoaşte o consacrare constituţională, se arată că nici aceste critici nu pot fi reţinute. Cu titlu exemplificativ, se precizează că intervenţia legislativă asupra art. 52 din actul criticat are tocmai rolul de a îndrepta echivocul din definirea naturii contravenţionale a încălcării regulilor de conduită instituite. În redactarea în vigoare, articolul în cauză cuprinde trimiteri la norme juridice imperative ale legii, prevederi care însă nu stabilesc clar faptele care reprezintă contravenţii şi, sub forma sancţiunilor contravenţionale complementare, care dintre sumele menţionate pot fi confiscate, ca rezultat al activităţii contrare valorilor sociale apărate. Sub forma amendamentelor admise, textele rezultate au totodată scopul de a îmbunătăţi cadrul normativ al finanţării partidelor politice, cu sublinierea rolului Autorităţii Electorale Permanente, în calitatea acesteia de instituţie abilitată cu rolul de control şi îndrumare în domeniu.17. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.19. Obiectul controlului de constituţionalitate îl reprezintă Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.20. Textele constituţionale invocate în motivarea sesizării sunt cele ale art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalităţii, sub aspectul exigenţelor de calitate a legii, şi ale art. 147 alin. (4) privind efectul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, cu referire la Decizia nr. 718 din 8 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 998 din 15 decembrie 2017.
(1) Parcursul legislativ21. Propunerea legislativă cu titlul „Lege pentru modificarea Legii nr. 334/2006 republicată în Monitorul Oficial al României nr. 446/23.06.2015" a fost iniţiată de 8 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale şi a fost înregistrată la Senat, în calitate de Cameră de reflecţie, la data de 2 februarie 2016. 22. În forma sa iniţială, propunerea legislativă cuprindea un articol unic cu următorul conţinut: „La art. 59 alin. (2) se elimină." Legea are caracter organic. 23. Procedura legislativă de adoptare a legii a demarat la Senat, în calitate de Cameră de reflecţie, unde s-a votat respingerea acesteia (96 de voturi pentru, 1 vot împotrivă şi 3 abţineri) şi a continuat cu sesizarea Camerei Deputaţilor, în data de 20 septembrie 2016, în calitate de Cameră decizională. În cursul acestei proceduri au fost introduse 101 amendamente, legea fiind adoptată în şedinţa din 4 octombrie 2017 (176 voturi pentru, 96 împotrivă şi 7 abţineri). 24. În data de 18 octombrie 2017, Curtea Constituţională a fost învestită cu exercitarea controlului de constituţionalitate anterior promulgării, prin sesizarea formulată de 50 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Uniunii Salvaţi România, Partidului Mişcarea Populară şi Partidului Naţional Liberal. Curtea, prin Decizia nr. 718 din 8 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 998 din 15 decembrie 2017, a admis obiecţia formulată şi a constatat neconstituţionalitatea legii, în ansamblul său, deoarece aceasta a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, consacrat de art. 61 alin. (2) din Constituţie. 25. În continuare, potrivit fişei legislative a actului normativ examinat, s-a declanşat procedura de reexaminare a legii, iar Senatul, în data de 14 decembrie 2017, a trimis legea pentru raport la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, Comisia pentru administraţia publică şi organizarea teritoriului şi Comisia pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi monitorizare a executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului. Acestea au elaborat un raport comun prin care, învederând efectul Deciziei nr. 718 din 8 noiembrie 2017 în raport cu art. 147 alin. (4) din Constituţie, au propus respingerea legii. Senatul, în şedinţa din 14, respectiv 19 martie 2018, a dezbătut, respectiv a votat în sensul respingerii legii. 26. Procedura reexaminării a continuat la Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, care a trimis legea pentru raport la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, aceasta din urmă elaborând un raport de adoptare, cu un amendament admis. Ulterior dezbaterilor, legea a fost adoptată la data de 9 mai 2018. Prezenta sesizare de neconstituţionalitate a fost adresată Curţii la data de 15 mai 2018.
(2) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate27. Cu titlul prealabil analizei obiecţiei de constituţionalitate, Curtea va proceda la analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a unei sesizări pentru declanşarea controlului de constituţionalitate a priori, care are în vedere respectarea dispoziţiilor constituţionale şi legale care circumstanţiază cele 3 aspecte specifice oricărei sesizări, şi anume: calitatea autorului de titular al dreptului de sezină, obiectul sesizării şi termenul în care aceasta a fost formulată. 28. Sub aspectul titularului dreptului de sezină, Curtea reţine că prezenta sesizare a fost formulată de un număr de 80 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România, în conformitate deci cu art. 146 lit. a) din Constituţie şi cu art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori." 29. Cu privire la obiectul sesizării, Curtea reţine că acesta este reprezentat de o lege adoptată de Parlament şi nepromulgată, ceea ce corespunde cerinţelor prevăzute de textele mai sus indicate. 30. În ce priveşte cadrul legal al termenelor în care poate fi sesizată Curtea Constituţională, se observă că, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie, instanţa constituţională „se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor; înainte de promulgarea acestora [...]". Potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, „În vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică [...]. În cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de două zile". Cu privire la termenul de promulgare a legii, art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie stabileşte că „Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire", iar, în ipotezele în care „Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei", potrivit alin. (3) al art. 77, „promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea". 31. Raportat la aceste texte, Curtea Constituţională a dezvoltat în jurisprudenţa sa o serie de considerente, prin care a statuat că termenul de două, respectiv 5 zile pentru formularea obiecţiei de neconstituţionalitate este un termen de protecţie al titularilor acestui drept, depăşirea sa nefiind sancţionată în mod legal, de vreme ce termenul-limită este cel de promulgare a legii. Sub acest aspect, Constituţia prevede termenul de 20 de zile de la primirea legii pentru promulgare şi, respectiv, de 10 zile de la primirea legii dacă aceasta a fost supusă procedurii reexaminării. Indiferent dacă, în acest interval, este formulată o nouă sesizare, care determină, în fapt, întreruperea termenului de promulgare, aceasta nu poate avea ca efect posibilitatea formulării unei alte sesizări peste termenul ipotetic de promulgare de 20, respectiv 10 zile prevăzut de art. 77 din Constituţie (a se vedea paragraful 70 din Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018). 32. În prezenta speţă, Curtea constată că obiect al sesizării este o lege reexaminată ca urmare a unei decizii de admitere a Curţii. Având în vedere faptul că legea adoptată a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor la data de 14 mai 2018, că prezenta sesizare a fost formulată la data de 15 mai 2018 şi că legea a fost trimisă la promulgare la data de 19 mai, Curtea reţine, faţă de considerentele de principiu reţinute în jurisprudenţa sa în materie, că sesizarea este admisibilă.
(3) Analiza criticilor de neconstituţionalitate33. În opinia autorului obiecţiei, legea supusă controlului Curţii contravine art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, apreciindu-se, în esenţă, că aceasta a fost adoptată, în procedura reexaminării, cu ignorarea considerentelor reţinute prin Decizia nr. 718 din 8 noiembrie 2017. În plus, se invocă încălcarea exigenţelor de calitate a legii, impuse de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, referitor la principiul legalităţii. 34. Examinând aceste critici, Curtea reţine că, la nivel constituţional, efectul deciziilor Curţii pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate a priori este consacrat în art. 147 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale". 35. Interpretând acest text la situaţia în care Curtea constată neconstituţionalitatea unei legi în ansamblul său, şi nu doar a unor dispoziţii din aceasta, Curtea a stabilit, pe cale jurisprudenţială, faptul că „pronunţarea unei astfel de decizii are un efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecinţa fiind încetarea procesului legislativ în privinţa respectivei reglementări". Totodată, în considerarea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, care stabilesc că „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării", Curtea a reţinut că „competenţa de legiferare a acestuia cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitată dacă legea astfel adoptată respectă exigenţele Legii fundamentale. Prin urmare, opţiunea legiuitorului de a legifera în materia în care Curtea Constituţională a admis o sesizare de neconstituţionalitate cu privire la o lege în ansamblul său presupune parcurgerea tuturor fazelor procesului legislativ prevăzut de Constituţie şi de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului." (a se vedea, cu titlu ilustrativ, Decizia nr. 308 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, sau Decizia 619 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2017). 36. În consecinţă, Curtea a stabilit, analizând o situaţie similară celei din prezenta cauză, faptul că art. 147 alin. (2) din Constituţie nu este incident: „Întrucât prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 820 din 7 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 23 iunie 2010, a fost constatată neconstituţionalitatea legii în ansamblul său, iar nu doar a unor dispoziţii din cuprinsul acesteia, nu pot fi incidente prevederile art. 147 alin. (2) din Constituţie," (Decizia nr. 581 din 20 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 22 septembrie 2016, paragraful 47). 37. Aşadar, efectul juridic al unei decizii prin care Curtea Constituţională constată neconstituţionalitatea unei legi în integralitatea sa, în cadrul controlului de constituţionalitate ex ante, se subsumează art. 147 alin. (2) şi (4) din Legea fundamentală. De aceea, prin interpretarea coroborată a acestor norme constituţionale, Curtea a configurat, pe cale jurisprudenţială, soluţia de urmat în cazul în care un întreg act normativ, şi nu doar dispoziţii din acesta, este neconstituţional. Ilustrative sunt, în acest sens, Decizia nr. 308 din 28 martie 2012, Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, Decizia 619 din 11 octombrie 2016, precitate, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, prin care Curtea a statuat că „situaţia determinată de constatarea neconstituţionalităţii legii în ansamblul său [...] are un efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecinţa fiind încetarea procesului legislativ în privinţa respectivei reglementări". 38. Reexaminarea, aşa cum este menţionată în cuprinsul art. 147 alin. (2) din Constituţie, vizează exclusiv punerea de acord cu decizia Curţii a acelor dispoziţii constatate neconstituţionale, dintr-o lege nepromulgată încă. Aşadar, procedura reexaminării nu poate fi aplicată când în discuţie este un act normativ declarat neconstituţional în ansamblul său. Aşa cum a arătat Curtea în jurisprudenţa sa, în acest caz legiuitorul nu poate acoperi viciul de constituţionalitate constatat prin respectiva decizie de admitere prin procedura reexaminării, urmând a constata încetarea procesului legislativ, la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, fără a fi necesară declanşarea unei proceduri parlamentare distincte în acest sens. Aceasta deoarece însăşi Decizia Curţii reprezintă, prin raportare la art. 147 alin. (4) din Constituţie, temeiul pentru încetarea de drept a respectivului demers legislativ, la fel cum procedura reexaminării legii este deschisă de drept odată cu publicarea unei decizii prin care Curtea constată neconstituţionalitatea unor dispoziţii dintr-o lege, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori. Mai departe, este opţiunea legiuitorului dacă decide să mai legifereze în respectiva materie sau nu, iar dacă îşi menţine voinţa de reglementare, atunci trebuie să o facă ab initio, în cadrul unui nou proces legislativ, cu parcurgerea tuturor etapelor sale specifice: înregistrarea unei iniţiative legislative, însoţită de expunerea de motive, solicitarea şi obţinerea avizelor necesare, procedura întocmirii rapoartelor în comisiile de specialitate ale fiecărei Camere, dezbaterile şi votul din fiecare Cameră, potrivit competenţei stabilite de art. 75 din Constituţie. 39. Evident, cu prilejul iniţierii acestui nou proces legislativ, trebuie să fie respectate indicaţiile cuprinse în decizia de admitere a Curţii Constituţionale: dacă au fost constatate vicii de constituţionalitate intrinsecă, atunci propunerea legislativă trebuie să cuprindă texte/soluţii juridice adaptate/modificate în considerarea deciziei Curţii, iar dacă la baza declarării legii iniţiale ca neconstituţională au stat motive de neconstituţionalitate extrinsecă, formale, acestea trebuie, de asemenea, respectate în procedura adoptării noii legi. Reluarea aceloraşi soluţii legislative/texte constatate anterior ca neconstituţionale în cuprinsul propunerii legislative sau comiterea aceloraşi abateri procedurale, care au fost calificate ca vicii de constituţionalitate extrinsecă prin respectiva decizie de admitere, echivalează cu încălcarea art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, referitoare la efectul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale. 40. Această concluzie se impune prin prisma considerentelor de principiu reţinute constant în jurisprudenţa Curţii, potrivit cărora forţa obligatorie care însoţeşte actele jurisdicţionale ale Curţii - deci şi deciziile - se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină aceasta (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012, Decizia nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013). Curtea a reţinut, totodată, că nicio altă autoritate publică nu poate contesta considerentele de principiu rezultate din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, aceasta fiind obligată să le aplice în mod corespunzător, respectarea deciziilor Curţii Constituţionale fiind o componentă esenţială a statului de drept. 41. Aşa fiind, rezultă că, pentru a analiza pretinsa încălcare a prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, Curtea urmează ca, prin prisma efectului general obligatoriu al deciziei sale anterioare, respectiv Decizia nr. 718 din 8 noiembrie 2017, să verifice dacă legiuitorul s-a conformat celor constatate prin aceasta, cu prilejul adoptării Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, în forma sa reexaminată. 42. Examinând parcursul legislativ al legii supuse controlului de constituţionalitate, Curtea reţine că a fost declanşată procedura reexaminării legii, adică, practic, reluarea acesteia prin trimiterea legii direct la comisiile sesizate iniţial în fond ale fiecărei Camere, pentru întocmirea rapoartelor, fără ca procesul legislativ să fi încetat în mod definitiv. Legea supusă controlului de constituţionalitate nu este, în realitate, un alt act normativ, adoptat în urma parcurgerii propriului proces legislativ, distinct de cel anterior, ci reprezintă aceeaşi lege examinată cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 718 din 8 noiembrie 2017, singura diferenţă de fond fiind adusă cu prilejul reexaminării acesteia, prin votarea unui amendament propus în Raportul comun întocmit în procedura Camerei Deputaţilor, referitor la eliminarea unor modificări asupra art. 18 alin. (2) din Legea nr. 334/2006. 43. Or, în Decizia nr. 718 din 8 noiembrie 2017, Curtea a ajuns la concluzia încălcării principiului bicameralismului datorită aportului semnificativ al Camerei decizionale, în sensul că, prin numărul mare de amendamente adoptate de Camera Deputaţilor, au fost deturnate forma şi viziunea iniţială, precum şi scopul originar al propunerii legislative, astfel cum acesta rezulta din expunerea de motive. De aceea, Curtea a arătat, la paragraful 59 din decizie, că, în condiţiile în care legiuitorul optează pentru atari soluţii juridice, nou-introduse în Camera decizională, deci cu caracter de noutate faţă de forma iniţială a legii şi cea dezbătută în prima Cameră, atunci „aceasta ar fi trebuit să constituie obiectul de reglementare al unei propuneri legislative sau al unui proiect de lege distinct, însoţite de propria expunere de motive şi cu propriul său proces legislativ, în acord cu prevederile constituţionale şi regulamentare în materie." 44. Contrar acestor considerente, dar şi jurisprudenţei în materie a Curţii (indicate la paragraful 38), Parlamentul a procedat la reexaminarea legii, fără a constata încetarea efectivă a procesului legislativ propriu legii examinate prin Decizia nr. 718 din 8 noiembrie 2017, cu opţiunea de a iniţia ulterior o nouă procedură de legiferare, dar cu respectarea indicaţiilor din decizie. Astfel, în cadrul procedurii de reexaminare a legii, Senatul a respins legea, iar Camera Deputaţilor a adoptat-o. În acord cu cele reţinute în precedent, Curtea subliniază că, în cazul legii supuse controlului în prezentul dosar, ca, de altfel, în cazul oricărei legi constatate ca fiind neconstituţionale în ansamblul său, nepromulgate încă, este necesară iniţierea unui nou proces legislativ, şi nu declanşarea procedurii de reexaminare. În situaţia legii examinate în cauza de faţă, legiuitorul, cu prilejul declanşării unei noi proceduri parlamentare de legiferare, trebuie să ataşeze noii propuneri legislative o expunere de motive concordantă cu obiectul său de reglementare, precum şi cu obiectivele principale şi finalitatea urmărite de autorul iniţiativei legislative, şi, evident, să respecte exigenţele principiului bicameralismului, pentru a corecta viciile de constituţionalitate extrinsecă constatate prin Decizia nr. 718 din 8 noiembrie 2017. 45. Curtea reţine că împrejurarea potrivit căreia, la adoptarea legii ce constituie obiectul controlului de constituţionalitate, legiuitorul nu s-a conformat considerentelor reţinute în paragraful 59 al Deciziei nr. 718 din 8 noiembrie 2017, în sensul că nu a iniţiat un nou demers legislativ, ci a procedat la continuarea aceluiaşi proces legislativ, prin derularea procedurii de reexaminare a acestei legi, reprezintă un viciu de constituţionalitate extrinsecă a legii, prin raportare la art. 147 alin. (4) din Constituţie, care face inutilă analiza pe fond a criticilor de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 46. În acest context, Curtea reaminteşte că adoptarea de către legiuitor a unor norme contrare celor hotărâte într-o decizie a Curţii Constituţionale, prin care se tinde la păstrarea soluţiilor legislative afectate de vicii de constituţionalitate, încalcă Legea fundamentală. Prin încălcarea efectelor erga omnes ale deciziei de constatare a neconstituţionalităţii, legiuitorul procedează într-un mod contrar comportamentului constituţional loial de care acesta trebuie să dea dovadă faţă de instanţa constituţională şi faţă de jurisprudenţa acesteia. Întrucât respectarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale constituie una dintre valorile care caracterizează statul de drept, obligaţiile constituţionale care rezultă din jurisprudenţa instanţei constituţionale circumscriu cadrul activităţii legislative viitoare; or, prin adoptarea unei soluţii legislative similare cu cea constatată, în precedent, ca fiind contrară dispoziţiilor Constituţiei, legiuitorul acţionează ultra vires, încălcându-şi obligaţia constituţională rezultată din art. 147 alin. (4) (a se vedea Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, paragraful 26, sau Decizia nr. 581 din 20 iulie 2016, precitată, paragrafele 49 şi 50). 47. Având în vedere toate aceste argumente, Curtea constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale este neconstituţională, în ansamblul său, fiind contrară prevederilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, cu referire la Decizia nr. 718 din 8 noiembrie 2017. Efectul juridic al prezentei decizii este circumscris art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală şi jurisprudenţei Curţii în materie, astfel că Parlamentului îi revine în continuare obligaţia de a constata încetarea de drept a procesului legislativ, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii legii, în integralitatea sa, iar, în ipoteza iniţierii unui nou demers legislativ cu privire la acelaşi domeniu de reglementare, să se conformeze celor statuate atât prin decizia de faţă, cât şi prin paragraful 59 al Deciziei nr. 718 din 8 noiembrie 2017. 48. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 80 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale este neconstituţională, în ansamblul său. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 iunie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi