Decizia Nr.46 din 07.07.2021

1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 3.464/1/2020 a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 36 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Laura-Mihaela Ivanovici, preşedintele Secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.3. La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament.4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă în Dosarul nr. 99/86/2020, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar s-au depus raportul şi suplimentul de raport întocmite de judecătorul-raportor, ce au fost comunicate părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; după comunicarea raportului, părţile au depus, în termen legal, prin avocat, respectiv consilier juridic, puncte de vedere asupra chestiunii de drept.6. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul şi obiectul sesizării7. Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 16 decembrie 2020, în Dosarul nr. 99/86/2020, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 165/2013), astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 219/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (Legea nr. 219/2020), în sensul de a lămuri dacă aceste prevederi se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, în calea de atac a apelului, în raport cu considerentele Deciziei nr. 80 din 12 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1080 din 20 decembrie 2018 (Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018).II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile8. Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, forma în vigoare la data de 27 mai 2016 Articolul 21(...) (6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. (...) 9. Legea nr. 165/2013, în varianta modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în vigoare de la data de 29 mai 2017 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016), în vigoare de la data de 21 decembrie 2016. Articolul 21(...) (6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia, şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. (...) 10. Legea nr. 22/2020 pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi pentru completarea articolului 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România (Legea nr. 22/2020), în vigoare de la data de 21 martie 2020 Articolul I pct2 - „2. La articolul 21, alineatul (6) va avea următorul cuprins: «(6) Evaluarea imobilului care face obiectul deciziei se face prin utilizarea grilei notariale valabile la data emiterii deciziei de către Comisia Naţională şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.»" 11. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020)¹, aplicabilă în perioada 19 mai 2020 - 2 noiembrie 2020 Articolul 1Aplicarea prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă până la data de 1 martie 2021. Articolul 2Pe perioada suspendării prevăzute la art. 1, evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia, şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. 12. Legea nr. 219/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în vigoare de la data de 2 noiembrie 2020 Articolul ILegea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 21, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia. Prin excepţie, în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, iar dreptul de proprietate nu a fost tranzacţionat după preluarea abuzivă de stat a imobilului, evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin utilizarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Naţională. Evaluarea se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.» (...) Articolul IILa data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 19 mai 2020. 13. Prin Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, în forma anterioară modificării acesteia prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016, a stabilit că: Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei de compensare se realizează prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi categoriei de folosinţă la data preluării acestuia, prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nefiind aplicabile. Totodată, a constatat că dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016, se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate. III. Expunerea succintă a procesului 14. Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - Secţia I civilă la data de 14 ianuarie 2020, reclamantele A, B, C şi D au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, anularea Deciziei de validare parţială nr. x din 29 noiembrie 2019, obligarea pârâtei să emită o decizie de validare a Deciziei nr. x din 18 mai 2006, emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului pentru imobilul teren în suprafaţă de 5.903 mp, situat în municipiul C, judeţul Suceava, şi emiterea deciziei de compensare prin puncte într-un număr echivalent valorii de 8 euro/mp x 5.903 mp. 15. Prin întâmpinare, pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată. 16. Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantele au arătat că, în cauză, trebuie stabilită forma dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 aplicabilă în acest proces, întrucât, la 18 martie 2020, a fost adoptată Legea nr. 22/2020, iar potrivit Deciziei nr. 80 din 12 noiembrie 2018, norma de drept substanţial referitoare la modalitatea de evaluare a imobilului este aplicabilă situaţiei juridice în curs de desfăşurare, fiind impusă de principiul aplicării imediate a legii civile noi, pe care, de altfel, Legea nr. 165/2013 îl consacră prin art. 4, fiind aplicabilă aşadar legea în forma în vigoare de la data judecării litigiului, şi nu cea de la data introducerii acţiunii. 17. Prin Sentinţa civilă nr. 600 din 31 iulie 2020, Tribunalul Suceava - Secţia I civilă a admis în parte contestaţia, a anulat Decizia de validare parţială nr. x din 29 noiembrie 2019, emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, şi a obligat pârâta să emită în favoarea reclamantelor o nouă decizie de validare a Deciziei nr. x din 18 mai 2006, emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului pentru imobilul teren în suprafaţă de 4.202,25 mp (reprezentând cota de ¾ din 5.603 mp, în loc de 3.571,75 mp) şi prin compensare cu 61,297 puncte (în loc de 33,95 puncte). ¹ Prin Decizia nr. 725 din 7 octombrie 2020 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 19 octombrie 2020, Curtea Constituţională a admis sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României şi a constatat că legea este neconstituţională în ansamblul său. 18. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 10/2001), respectiv dispoziţiile pct. 4.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare (Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001). 19. Faţă de prevederile acestor norme, cererea formulată de unul dintre coproprietari, în nume propriu, nu profită celorlalţi coproprietari. 20. În ceea ce priveşte critica referitoare la suprafaţa imobilului teren pentru care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor urmează a valida Decizia Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului nr. x din 18 mai 2006, tribunalul a apreciat că suprafaţa ce trebuie restituită reclamantelor este de 5.603 mp (7.303 mp –1.700 mp). 21. Tribunalul a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 15¹ alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora se prezumă că, în lipsă de informaţii, în cazul terenurilor situate, la data preluării abuzive, în intravilanul localităţilor de tip urban şi pe care existau construcţii, o suprafaţă de până la 1.000 mp avea categoria de folosinţă curţi şi construcţii. 22. Aplicând grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, instanţa de fond a calculat valoarea terenului de 4.603 mp prin raportare la o valoare de 2 euro/mp, iar pentru diferenţa de 1.000 mp, la o valoare de 8 euro/mp, rezultând suma de 17.206 euro, respectiv 81,729 puncte, în favoarea reclamantelor fiind stabilit un număr de 61,297 puncte reprezentând cota de ¾. 23. Prin apelul promovat, reclamantele au solicitat schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul admiterii în tot a acţiunii, respectiv menţinerea soluţiei privind anularea Deciziei de validare parţială nr. x din 29 noiembrie 2019, emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, şi schimbarea în parte a hotărârii, în sensul obligării pârâtei la emiterea unei decizii de validare a Deciziei nr. x din 18 mai 2006, emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului pentru imobilul teren în suprafaţă de 5.903 mp situat în municipiul C, judeţul Suceava, şi emiterea deciziei de compensare prin puncte într-un număr echivalent valorii de 8 euro/mp x 5.903 mp. 24. În motivare au arătat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi pct. 4.1 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 cu privire la cota de 1/4 din imobilul obiect al notificării şi că terenul acordat la schimb a fost în suprafaţă de 1.700 mp, acesta fiind de 1.512 mp. 25. Totodată, au învederat că în mod eronat prima instanţă a apreciat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 21 alin. (6¹) din Legea nr. 165/2013, în sensul că, în cazul în care, prin documentele existente în dosarul de despăgubire, nu se pot stabili amplasamentul sau caracteristicile tehnice ale imobilului pentru care se stabilesc despăgubiri, evaluarea se face prin aplicarea valorii minime pentru zona sau categoria de imobil prevăzută de grila notarială pentru localitatea respectivă, potrivit prevederilor alin. (6) din acelaşi articol. 26. Au menţionat că, prin acţiune, au solicitat emiterea deciziei de compensare prin puncte într-un număr echivalent valorii de 8 euro/mp x 5.903 mp, deoarece, potrivit grilei notariale din anul 2013, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 imobilul în discuţie se regăsea în „Anexe Străzi" la poziţia 44, precizată ca fiind zona C. Aceeaşi grilă notarială, valabilă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, stabileşte, pentru un teren intravilan curţi-construcţii în suprafaţă mai mare de 700 mp, o valoare de 8 euro/mp. 27. Prin apelul declarat, pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a criticat soluţia primei instanţe, prin care s-a reţinut dreptul la măsuri compensatorii pentru suprafaţa de 4.202,25 mp, reprezentând cota de ¾ din suprafaţa de 5.603 mp, atât în legătură cu dovada dreptului de proprietate (care, în opinia acesteia, priveşte doar suprafaţa de 5.409 mp), cât şi cu referire la incidenţa art. 15¹ din Legea nr. 165/2013. 28. La termenul de judecată din 10 noiembrie 2020, pârâta a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 din Legea nr. 219/2020, în raport cu prevederile art. 16, 21, 44 şi art. 53 alin. (2) din Constituţie. 29. La acelaşi termen, instanţa, din oficiu, a pus în discuţie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în procedura prevăzută de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept constând în aceea dacă, în prezentul dosar, se aplică sau nu dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, în vigoare începând cu data de 2 noiembrie 2020, în raport cu considerentele Deciziei nr. 80 din 12 noiembrie 2018, respectiv dacă art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2020, se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, până la soluţionarea lor definitivă. 30. Prin Încheierea din 16 decembrie 2020, instanţa a considerat sesizarea admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a dispus suspendarea judecăţii. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea procedurii 31. Instanţa de trimitere, procedând la analiza condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru declanşarea procedurii pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a apreciat că acestea sunt întrunite cumulativ. 32. Astfel, a reţinut că Dosarul nr. 99/86/2020 al Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă este în curs de judecată, fiind în faza apelului; instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă prezentul litigiu în ultimă instanţă, cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestite să soluţioneze pricina, iar soluţionarea pe fond a apelului depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere. 33. La soluţionarea cauzei, prima instanţă a avut în vedere, pentru calculul punctelor ce trebuie acordate în compensare, dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, forma în vigoare la data pronunţării, care stabileau că evaluarea imobilului ce face obiectul deciziilor se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia, şi se exprimă în puncte. 34. Ulterior pronunţării sentinţei apelate, la data de 31 iulie 2019, aceste dispoziţii legale au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, în vigoare din data de 2 noiembrie 2020, fiind introdusă o excepţie, respectiv în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, iar dreptul de proprietate nu a fost tranzacţionat după preluarea abuzivă de stat a imobilului, evaluarea ce face obiectul deciziei se face prin utilizarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. 35. În temeiul art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 astfel modificat, evaluarea în prezenta cauză ar urma să se realizeze conform grilelor notariale din anul 2018, iar nu din anul 2013, astfel cum s-a calculat de către prima instanţă. 36. Prin apelul reclamantelor s-a contestat modul de evaluare, de către prima instanţă, a imobilelor preluate de către stat, ce au aparţinut autorilor lor, fără a se face vreo referire la modificările intervenite prin Legea nr. 219/2020, deoarece apelul a fost declarat anterior adoptării acestui act normativ, însă la termenul de judecată din 10 noiembrie 2020, având în vedere şi faptul că pârâta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. I pct. 1 din Legea nr. 219/2020, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor această chestiune, respectiv dacă în apel trebuie reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, modificată. Prin punctele de vedere depuse, ambele părţi au susţinut că, în raport cu considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 80 din 12 noiembrie 2018, acestea trebuie aplicate direct în apel. 37. S-a mai arătat că problema de drept este nouă, vizând o modificare legislativă recentă a unei dispoziţii legale existente, intervenită după pronunţarea sentinţei primei instanţe. 38. Într-adevăr, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016, s-a pronunţat Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 80 din 12 noiembrie 2018, însă chestiunea de drept ce se cere a fi soluţionată prin prezenta sesizare este diferită. 39. În primul rând, modificarea legislativă a intervenit în prezenta cauză în apel, fiind pronunţată o sentinţă ce a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantelor în raport cu grilele notariale aferente anului 2013, conform dispoziţiilor legale în vigoare la data soluţionării litigiului, situaţie care nu se regăseşte în speţa în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu chestiunea de drept soluţionată prin Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, unde modificarea a intervenit după sesizarea primei instanţe. 40. Trebuie avut în vedere faptul că, potrivit art. 479 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanţa de apel verifică modul de aplicare a legii de către prima instanţă, obiectul apelului fiind verificarea legalităţii şi temeiniciei sentinţei primei instanţe; or, aceasta a aplicat dispoziţiile legale în vigoare la data pronunţării. 41. Mai mult, prin considerentul 66 din Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018 nu se dă un răspuns acestei probleme de drept. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut: „Dată fiind situaţia juridică aflată în curs de constituire, norma de drept substanţial referitoare la modalitatea de evaluare a imobilului, prevăzută în textul normativ modificat, este aplicabilă situaţiei juridice aflate în curs de desfăşurare, fiind impusă de principiul aplicării imediate a legii civile noi, pe care, de altfel, Legea nr. 165/2013 îl consacră prin dispoziţiile art. 4, fiind, în consecinţă, aplicabilă legea în forma în vigoare de la data judecării litigiului, şi nu cea de la data introducerii acţiunii." 42. Nefiind incidentă situaţia din prezenta cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a avut de stabilit dacă în apel se aplică art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, forma în vigoare la data judecării litigiului de către instanţa de apel, diferită substanţial de cea în vigoare la data judecării litigiului de către prima instanţă. 43. O altă diferenţă importantă este că, spre deosebire de modificarea adusă art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016, textul legal modificat prin Legea nr. 219/2020 stabileşte un calcul diferenţiat al despăgubirilor, în funcţie de persoana care solicită emiterea deciziei de compensare. 44. Astfel, prin considerentele Deciziei nr. 80 din 12 noiembrie 2018 s-a reţinut că: „58. În privinţa celei de-a doua chestiuni de drept care se solicită a fi clarificată de către instanţa de trimitere, răspunsul la aceasta se regăseşte deja în examinarea conţinutului art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, în varianta anterioară modificării acesteia prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016. 59. Din moment ce prin această modificare a Legii nr. 165/2013 legiuitorul nu a adus nimic novator textului iniţial al art. 21 alin. (6), în raport cu scopul reparator al legii, ci s-a prevăzut în mod expres un aspect pe care norma îl reglementa iniţial, de la data intrării sale în vigoare, este evident că nu se ridică un aspect care să vizeze retroactivitatea legii civile, din moment ce continuitatea reglementării este aceeaşi, context ce determină ca textul modificat să se aplice şi deciziilor anterioare, emise însă după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013." 45. Or, prin Legea nr. 219/2020 nu se lămureşte o dispoziţie existentă, ci se introduce o veritabilă modificare a modului de calcul al despăgubirilor, şi anume: pentru persoanele care au tranzacţionat dreptul de proprietate după preluarea abuzivă a imobilului, evaluarea acestuia se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în timp ce pentru titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se face prin utilizarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, preţurile imobilelor din grilele notariale fiind diferite de la un an la altul. V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 46. Prin notele scrise depuse la dosar, apelantele-reclamante au arătat că, în opinia lor, nu sunt întrunite cumulativ cerinţele impuse de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, în condiţiile în care aceeaşi chestiune de drept a primit deja o dezlegare din partea instanţei supreme, prin Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, cerinţa noutăţii nefiind îndeplinită. 47. Având în vedere, pe de o parte, dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013, iar, pe de altă parte, faptul că, prin Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a analizat aceeaşi problemă de drept, în acelaşi context, respectiv aplicabilitatea în cauzele aflate pe rol a aceleiaşi norme legale, astfel cum a fost modificată ulterior emiterii deciziei de compensare, decizia de interpretare rămâne aplicabilă. 48. Apelanta-pârâtă a formulat un punct de vedere prin care a susţinut că, în speţă, în aplicarea principiului neretroactivităţii, normele juridice nu pot şi nu trebuie să producă efecte juridice pentru trecut, ci numai pentru viitor, aşadar, de la data intrării în vigoare a actului normativ. 49. A apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate referitoare la noutatea chestiunii de drept şi cea care impune ca asupra problemei de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat - chestiunea de drept semnalată vizează aplicarea în timp a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013. 50. După comunicarea raportului, în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. 51. Astfel, apelantele-reclamante au susţinut că în cauză nu poate fi vorba despre retroactivitatea Legii nr. 165/2013, din moment ce situaţia juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit în concret cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii, în concordanţă cu principiul tempus regit actum şi al aplicării imediate a legii noi. Stabilirea grilei notariale aplicabile reprezintă o chestiune implicită, cuprinsă în cererea dedusă judecăţii în fond, nicidecum pretenţii subsecvente judecăţii în primă instanţă. 52. Apelanta-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a arătat că, prin raportare la considerentele Deciziei nr. 80 din 12 noiembrie 2018, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020. 53. După comunicarea suplimentului de raport, întocmit ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 189 din 18 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021, referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, părţile nu au mai depus puncte de vedere. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 54. Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelurilor în Dosarul nr. 99/86/2020 a apreciat că Legea nr. 219/2020 modifică substanţial modul de calcul al despăgubirilor cuvenite persoanelor ale căror imobile au fost preluate abuziv de stat, ce nu pot fi restituite în natură şi pentru care se acordă măsuri compensatorii sub formă de puncte, calcul care nu mai este unitar; legiuitorul introduce o diferenţiere între persoanele care au tranzacţionat dreptul de proprietate după preluarea abuzivă a imobilului şi titularii dreptului de proprietate, foşti proprietari sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestora, care nu au încheiat o astfel de tranzacţie. Primele categorii de persoane vor primi o despăgubire calculată în raport cu preţurile din grilele notariale aferente anului 2013, în timp ce a doua categorie va primi despăgubirea calculată în funcţie de preţurile din grila notarială aferentă anului anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. 55. În expunerea de motive ce a stat la baza adoptării actului normativ se menţionează doar faptul că se urmăreşte a se asigura pentru foştii proprietari sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestora, ale căror proprietăţi au fost preluate abuziv de stat în perioada comunistă, despăgubirea la o valoare corectă, bazată pe grile notariale de actualitate, fără a se explica de ce se impune a se introduce distincţia menţionată. Chiar în avizul Consiliului Legislativ la proiectul de lege, ulterior adoptat, se arată că aceste modificări sunt de natură a ridica dificultăţi de interpretare, sunt lipsite de precizie, claritate şi predictibilitate. 56. Având în vedere momentul în care a intervenit această modificare, trebuie stabilit dacă aceste dispoziţii legale se aplică şi litigiilor aflate în curs de judecată, în etapa căii de atac a apelului, în condiţiile în care o instanţă a stabilit deja care este valoarea despăgubirilor, hotărârea acesteia având autoritate de lucru judecat provizorie, conform art. 430 alin. (4) din Codul de procedură civilă. 57. Pe de o parte, se poate aprecia că atât timp cât nu s-a pronunţat o hotărâre definitivă, iar apelul este o cale de atac devolutivă, ce provoacă o nouă judecată asupra fondului, situaţia juridică se află în curs de constituire, deoarece nu s-a stabilit definitiv, în faza jurisdicţională, valoarea concretă a despăgubirilor sub forma acordării de puncte; prin urmare, norma de drept substanţial referitoare la modalitatea de evaluare a imobilului, prevăzută în textul normativ modificat, este aplicabilă situaţiei juridice aflate în curs de desfăşurare, fiind impusă de principiul aplicării imediate a legii civile noi. 58. Pe de altă parte, se poate considera că în speţă nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, modificate prin Legea nr. 219/2020, întrucât acest act normativ nu era în vigoare la data pronunţării hotărârii de către prima instanţă şi nici la data declarării apelurilor în cauză. Astfel, trebuie avut în vedere faptul că în apel se verifică doar modul în care prima instanţă a aplicat dispoziţiile legale incidente în cauză şi că instanţa de apel procedează la o nouă judecată asupra fondului numai în limitele criticilor formulate de apelant, conform art. 477 alin. (1) din Codul de procedură civilă; prin urmare, modul de aplicare a legii de către prima instanţă nu poate fi verificat în raport cu dispoziţii legale care nu erau în vigoare la data la care instanţa s-a pronunţat. 59. Întrucât există argumente ce susţin ambele variante de interpretare, pentru a evita crearea unei practici neunitare în aplicarea acestor dispoziţii legale se impune ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să lămurească chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată. 60. Totodată, trebuie avut în vedere şi faptul că s-a admis şi cererea pârâtei de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale a căror interpretare se solicită prin prezenta sesizare. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 61. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat un număr redus de hotărâri judecătoreşti pronunţate în materia ce face obiectul sesizării, precum şi puncte de vedere teoretice exprimate de magistraţi. 62. Opinia majoritară conturată a fost aceea că dispoziţiile legii noi se aplică inclusiv în calea de atac a apelului, justificat de considerentele Deciziei nr. 80 din 12 noiembrie 2018 (paragrafele 60-66). Până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în contestarea deciziei de compensare, persoanei îndreptăţite nu i s-a stabilit exact întinderea dreptului la despăgubiri, decizia prin care se determină valoarea bunului rămânând definitivă ca efect al pronunţării instanţei judecătoreşti. Or, instanţa de judecată este singura îndreptăţită să se pronunţe definitiv asupra întinderii dreptului. Incidenţa Legii nr. 219/2020 în procesul pendinte nu înseamnă că se încalcă principiul neretroactivităţii legii civile, deoarece, pe de o parte, instanţa este cea care stabileşte cuantumul final al despăgubirilor şi în acest scop trebuie să aibă în vedere dispoziţiile legale care asigură egalitatea persoanelor aflate în situaţii similare, iar, pe de altă parte, modificarea art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 sub aspectul modului de cuantificare a despăgubirilor s-a făcut iniţial prin Legea nr. 22/2020, ca urmare a pronunţării deciziei în Cauza Ana Ionescu şi alţii împotriva României. Prin Decizia nr. 714 din 9 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 5 februarie 2015, cu referire la prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, Curtea Constituţională a reţinut (paragraful 22) că modificarea criteriilor de evaluare a imobilelor reprezintă modalitatea prin care legiuitorul a înţeles să transpună în legislaţia naţională obligaţiile impuse statului român prin Hotărârea-pilot a Curţii Europene a Drepturilor Omului din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, şi că „este aplicabil principiul tempus regit actum, fiind firesc ca modalitatea de calcul a despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data acordării lor prin decizie a autorităţii învestite". 63. S-a opinat şi că prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, nu sunt aplicabile şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, în calea de atac a apelului, întrucât actul normativ nu era în vigoare la data pronunţării hotărârii de către prima instanţă şi nici la data declarării apelului. Instanţa de apel are căderea de a verifica doar modul în care prima instanţă a aplicat dispoziţiile legale incidente în cauză; în caz contrar ar exista o încălcare a principiului tempus regit actum, legea nouă neputând fi aplicată retroactiv. 64. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 65. Curtea Constituţională s-a pronunţat prin numeroase decizii asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 (spre exemplu, Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014; Decizia nr. 210 din 8 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 5 iunie 2014; Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014), dar şi cu referire la dispoziţiile art. 21 alin. (6) din aceeaşi lege, edificatoare fiind deciziile nr. 568 din 9 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.125 din 23 noiembrie 2020; nr. 645 din 17 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 27 februarie 2020; nr. 794 din 3 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 2 martie 2020; nr. 725 din 7 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 19 octombrie 2020; nr. 164 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 2 iulie 2018 etc. 66. La data de 18 martie 2021, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 189, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021 (Decizia nr. 189 din 18 martie 2021), prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, sunt neconstituţionale. 67. Instanţa de contencios constituţional a reţinut că: „28. Ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 725 din 7 octombrie 2020, a intrat în vigoare Legea nr. 219/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.011 din 30 octombrie 2020, care, prin art. I pct. 1, a menţinut, de principiu, soluţia legislativă a cărei neconstituţionalitate a fost constatată de Curtea Constituţională, consacrând o modalitate de reglementare similară celei cuprinse în Legea privind adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 - în sensul că a instituit acelaşi dublu standard în privinţa modalităţii de evaluare a bunului imobil, în funcţie de calitatea persoanei căreia i se acordă măsuri compensatorii -, soluţie legislativă asupra căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin decizia mai sus menţionată. 29. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, astfel că, în situaţia în care instanţa de control constituţional a constatat neconstituţionalitatea unei anumite soluţii legislative în controlul a priori de constituţionalitate, nu este permis ca aceasta să devină parte a dreptului pozitiv prin intermediul unui alt act normativ, diferit de cel cu privire la care Curtea Constituţională s-a pronunţat. Or, în cazul de faţă, ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 725 din 20 octombrie 2020, Legea nr. 219/2020 a intrat în vigoare şi a transpus în dreptul pozitiv o soluţie legislativă care conservă viciul de neconstituţionalitate al art. I pct. 1 din Legea privind adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020. O asemenea reglementare este contrară Deciziei nr. 725 din 7 octombrie 2020 şi, prin urmare, nesocoteşte art. 147 alin. (4) din Constituţie." IX. Raportul asupra chestiunii de drept 68. Prin suplimentul la raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorul-raportor, constatând îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, a apreciat că, drept urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 189 din 18 martie 2021, dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate, nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial al României, Partea I. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 69. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: X.1. Asupra admisibilităţii sesizării 70. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată". 71. Rezultă din prevederile legale citate că, pentru declanşarea acestei proceduri, legiuitorul a instituit următoarele condiţii de admisibilitate, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; c) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze pricina; d) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; e) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi aceasta să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 72. Verificând admisibilitatea sesizării supuse analizei, se constată îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legiuitor pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, după cum se va arăta în continuare. 73. Astfel, litigiul în cadrul căruia s-a pus problema sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile (având ca obiect o acţiune întemeiată pe dispoziţii din Legea nr. 165/2013) se află în curs de judecată în apel, pe rolul curţii de apel, care este ultima instanţă în materie, potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013. Curtea de apel învestită cu soluţionarea apelului urmează să soluţioneze pricina prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestite să soluţioneze litigiul, fiind îndeplinite primele trei condiţii arătate. 74. În situaţia de faţă, chestiunea de drept cu privire la care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizează interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, în sensul de a se lămuri dacă aceste prevederi se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, în calea de atac a apelului, în raport cu considerentele Deciziei nr. 80 din 12 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prevederi constatate ca fiind neconstituţionale prin Decizia nr. 189 din 18 martie 2021, pronunţată de Curtea Constituţională. 75. Or, de lămurirea acestei probleme de drept depinde soluţionarea prezentului litigiu. 76. În doctrină s-a arătat că declanşarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenţei neunitare presupune existenţa unei chestiuni de drept reale, iar nu aparente, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte, nu orice problemă de drept putând face obiectul unei astfel de sesizări. 77. Se constată că, prin Legea nr. 219/2020, în vigoare începând cu data de 2 noiembrie 2020, a fost reglementată diferit modalitatea de evaluare a imobilului ce face obiectul deciziei contestate în procedura Legii nr. 165/2013, prin raportare la un element variabil, după cum dreptul de proprietate a fost sau nu tranzacţionat, după preluarea abuzivă de către stat, de titularul dreptului, fost proprietar sau moştenitor legal ori testamentar al acestuia. Actul normativ în cauză a menţinut, de principiu, soluţia legislativă a cărei neconstituţionalitate a fost constatată de Curtea Constituţională anterior, prin Decizia nr. 725 din 7 octombrie 2020, în sensul că a instituit acelaşi dublu standard în privinţa modalităţii de evaluare a bunului imobil, în funcţie de calitatea persoanei căreia i se acordă măsuri compensatorii, soluţie legislativă asupra căreia instanţa de control constituţional s-a pronunţat prin decizia mai sus menţionată. 78. În acest context, prin prisma considerentelor din Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018 (paragrafele 60-66), raportat la principiul aplicării imediate a dispoziţiilor legii noi, există posibilitatea de a interpreta diferit textul de lege în discuţie, obiect al sesizării, pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. 79. Ca atare, este îndeplinită cerinţa de a fi o veritabilă, reală chestiune de drept. 80. În principiu, pentru soluţionarea apelului trebuie stabilit dacă dispoziţiile textului art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, şi-au încetat sau nu efectele şi mai pot sau nu constitui temei juridic pentru cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate, nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial al României, Partea I. 81. Referitor la condiţia noutăţii chestiunii de drept s-a subliniat în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept că noutatea poate fi generată atât de o reglementare nou-intrată în vigoare, căreia instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial, cât şi de una veche, cu condiţia însă ca instanţa să fie chemată să se pronunţe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate. 82. Or, situaţia anterior prezentată justifică interesul în formularea unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în scopul prevenirii apariţiei unei practici neunitare. 83. Aşa fiind, condiţia noutăţii este îndeplinită în cauză. 84. În legătură cu chestiunea de drept adusă în dezbatere se reţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a dezlegat cu efecte general obligatorii problema de drept care constituie obiectul sesizării şi nici nu există un recurs în interesul legii în curs de soluţionare având acest obiect. X.2. Asupra fondului sesizării 85. Problema de drept cu privire la care instanţa de trimitere a solicitat, în temeiul art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, o rezolvare de principiu pe calea hotărârii prealabile are în vedere interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, în sensul de a lămuri dacă aceste prevederi se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, în calea de atac a apelului, în raport cu considerentele Deciziei nr. 80 din 12 noiembrie 2018. 86. Prealabil interpretării textului de lege supus examinării, se constată că, anterior, prin Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, s-a reţinut, referitor la cea de-a doua problemă cu care a fost sesizată instanţa pentru pronunţarea unei soluţii în procedura hotărârii prealabile, respectiv dacă dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016, se aplică şi deciziilor de compensare emise anterior acestor modificări şi aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti, că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 - 20 mai 2013, dosarul administrativ nu era soluţionat, decizia de compensare prin puncte contestată în cauză fiind emisă ulterior acestei date, context în care modalitatea de evaluare a imobilului - în privinţa căruia a fost stabilită această nouă formă de reparaţie în echivalent - este supusă noilor dispoziţii. 87. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai constatat că, prin art. 4, legiuitorul a înţeles să reglementeze conflictul de drept intertemporal generat de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, în sensul ca dispoziţiile legii noi să fie aplicabile cererilor formulate şi depuse, în termenul legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a acesteia (paragraful 62 din decizie). 88. De asemenea a reţinut că Legea nr. 165/2013 cuprinde nu numai prevederi cu caracter procedural (cum ar fi, de pildă, cele care instituie anumite termene), ci şi prevederi cu caracter substanţial, referitoare la cuantumul şi modalitatea de acordare a măsurilor compensatorii instituite, astfel că, în privinţa acestora din urmă, raporturile juridice derulate între persoana îndreptăţită la restituire, pe de o parte, şi autorităţile administrative cu atribuţii în procesul de stabilire a măsurilor reparatorii, pe de altă parte, nu pot fi considerate ca fiind raporturi juridice finalizate până la rămânerea definitivă a deciziei administrative (paragraful 63 din decizie). 89. Cum decizia autorităţii administrative implicate în procesul de acordare a măsurii reparatorii reglementate de Legea nr. 165/2013 a fost supusă controlului jurisdicţional, dreptul de creanţă, de care beneficiază persoana îndreptăţită la măsura reparatorie, nu este un drept cert şi exigibil şi, de aceea, situaţia juridică se află în curs de constituire, deoarece urmează a se stabili, în faza jurisdicţională, valoarea concretă a despăgubirilor sub forma acordării de puncte în raport cu evaluarea imobilului care face obiectul deciziei de compensare, instanţa de judecată fiind singura în măsură a stabili, în concret şi definitiv, întinderea despăgubirii cuvenite (paragraful 64 din decizie). 90. În consecinţă, a apreciat că, dată fiind situaţia juridică aflată în curs de constituire, norma de drept substanţial referitoare la modalitatea de evaluare a imobilului, prevăzută în textul normativ modificat, este aplicabilă situaţiei juridice aflate în curs de desfăşurare, fiind impusă de principiul aplicării imediate a legii civile noi, pe care, de altfel, Legea nr. 165/2013 îl consacră prin dispoziţiile art. 4, fiind, în consecinţă, aplicabilă legea în forma în vigoare de la data judecării litigiului, şi nu cea de la data introducerii acţiunii (paragraful 66 din decizie). 91. În concluzie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016, se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate. 92. Ulterior, prin Legea nr. 219/2020, dispoziţiile care reglementează modul de calcul al despăgubirilor, respectiv art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, au fost modificate, fiind introdusă o excepţie, şi anume pentru persoanele care au tranzacţionat dreptul de proprietate după preluarea abuzivă a imobilului, evaluarea acestuia se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în timp ce pentru titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se face prin utilizarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, preţurile imobilelor din grilele notariale fiind diferite de la un an la altul. 93. În temeiul art. 21 alin. (6) astfel modificat, evaluarea în prezenta cauză ar urma să se raporteze la grilele notariale din anul 2018, iar nu din anul 2013, astfel cum s-a calculat de către prima instanţă, având în vedere că persoanele îndreptăţite aparţin categoriei titularului dreptului de proprietate - fost proprietar sau moştenitori legali ori testamentari ai acestuia - al cărui drept de proprietate nu a fost tranzacţionat după preluarea abuzivă de către stat a imobilului. 94. Conform datelor din dosar, modificarea legislativă a intervenit în litigiul de faţă în apel, după stabilirea limitelor devoluţiei prin criticile formulate prin memoriile de apel şi fiind deja pronunţată o sentinţă ce a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantelor în raport cu grilele notariale aferente anului 2013, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare la data soluţionării cauzei în primă instanţă. 95. Se reţine că pentru dezlegarea chestiunii de drept în prezenta cauză prezintă relevanţă soluţia dată în Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018 privind exclusiv statuarea asupra existenţei unei situaţii juridice în curs de constituire, această calificare fiind regăsită şi în deciziile ulterioare ale Curţii Constituţionale din perspectiva compatibilităţii ei cu principiile legii fundamentale. 96. Trebuie astfel precizat că raporturile juridice derulate între persoana îndreptăţită la restituire şi autorităţile administrative cu atribuţii în procesul de stabilire a măsurilor reparatorii nu pot fi considerate ca fiind raporturi juridice finalizate până la rămânerea definitivă a deciziei administrative. Astfel, dreptul de creanţă de care beneficiază persoana îndreptăţită la măsura reparatorie nu este un drept cert şi exigibil, instanţa de judecată fiind singura în măsură a stabili, în concret şi definitiv, întinderea despăgubirii cuvenite, atunci când este contestată decizia autorităţii administrative. 97. Instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 568 din 9 iulie 2020, s-a raportat la aceeaşi hotărâre (Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, paragrafele 64-66), în contextul examinării principiului neretroactivităţii legii civile, analizând modificările legislative intervenite asupra Legii nr. 165/2013, statuând în sensul că „nu poate fi vorba de retroactivitatea Legii nr. 165/2013, din moment ce situaţia juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit în concret cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii, în concordanţă cu principiul tempus regit actum şi al aplicării imediate a legii noi". 98. O consecvenţă de interpretare impune, sub acest aspect, aceeaşi soluţie pentru problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări, în sensul că, de principiu, se poate considera că, în cauză, până la soluţionarea definitivă de către instanţa de judecată a contestaţiei formulate împotriva deciziei de compensare/validare parţială, raportului juridic ce face obiectul litigiului i se va aplica legea nouă, fără a putea fi considerată retroactivă. 99. Evaluând în continuare efectele publicării Deciziei nr. 189 din 18 martie 2021, se constată că dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd că deciziile instanţei de contencios constituţional prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi aflate în vigoare sunt definitive şi obligatorii, iar alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că dispoziţiile din legile în vigoare constatate neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval de timp Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile declarate neconstituţionale sunt suspendate de drept. 100. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, „dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept", iar conform alin. (4) al aceluiaşi articol, „deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor". 101. În raport cu consecinţele generate de această reglementare - legală şi constituţională, rezultă că deciziile Curţii Constituţionale pot fi asimilate unui act jurisdicţional, de vreme ce pot paraliza şi chiar înlătura aplicarea unei dispoziţii legale, puterea lor de lucru judecat acoperind nu numai dispozitivul, ci şi considerentele pe care se sprijină (în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009; Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010). 102. Se reţine că, potrivit art. 58 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenţei acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea. 103. Art. 64 alin. (3) teza întâi din acelaşi act normativ prevede că „Abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv". 104. Altfel spus, abrogarea presupune că norma respectivă nu mai există şi nu poate fi aplicată pentru viitor atunci când sar invoca existenţa unor situaţii juridice în desfăşurare, ca în litigiul în care s-a formulat cererea de sesizare potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă. 105. În situaţia de faţă, deşi nu se poate considera că a intervenit o abrogare propriu-zisă a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, întrucât cel care a acţionat a fost reprezentantul contenciosului constituţional, sesizat cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a normei de drept ce face obiectul analizei prezentei proceduri, iar nu legiuitorul, se constată că efectele ivite după pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 189 din 18 martie 2021 sunt asemănătoare celor determinate de abrogare, şi anume dispoziţia legală declarată neconstituţională nu mai poate constitui temei juridic pentru pretenţiile deduse judecăţii. 106. Prin urmare, această decizie este producătoare de consecinţe juridice pentru toate situaţiile ulterioare intervenirii instanţei de contencios constituţional, respectiv producătoare de efecte exclusiv ex nunc, susţinerea principiului efectelor ex nunc îndeplinind cerinţa de stabilitate a raporturilor juridice. 107. Împrejurarea că decizia menţionată produce efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite. 108. Ca atare, ori de câte ori analizăm efectele unei decizii a Curţii Constituţionale asupra unui raport juridic concret, va trebui să stabilim, prioritar, dacă acel raport juridic este sau nu epuizat, apelând la teoria facta praeterita, facta pendentia, facta futura (a se vedea în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012; nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016; nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019). 109. În cazul de faţă, fiind vorba de o situaţie juridică în curs de constituire în temeiul Legii nr. 165/2013 (facta pendentia) - având în vedere că dreptul la acţiune pentru a obţine reparaţia prevăzută de lege este supus evaluării jurisdicţionale - rezultă că litigiul se află sub incidenţa efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 189 din 18 martie 2021, care este de imediată şi generală aplicare. 110. Aşadar, după publicarea acestei decizii, respectiv la momentul la care instanţa de apel va fi chemată să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate, norma juridică nu mai există şi nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absenţa unei dispoziţii legale exprese. 111. De aceea, din punctul de vedere al dreptului intern se va concluziona în sensul că judecata nu se poate întemeia pe o dispoziţie legală inexistentă din punct de vedere juridic, ca urmare a declarării ei ca fiind neconstituţională (în acest sens, Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 7 noiembrie 2011). 112. În legătură cu obligativitatea efectelor deciziilor Curţii Constituţionale pentru instanţele de judecată s-a pronunţat şi instanţa supremă - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 mai 2011, prin care s-a statuat că „deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce priveşte dispozitivul deciziei, dar şi considerentele care îl explicitează. (...) Dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre intrarea sa în vigoare şi declararea neconstituţionalităţii îşi găseşte raţiunea în prezumţia de constituţionalitate, această raţiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituţional, iar prezumţia de constituţionalitate a fost răsturnată" şi, prin urmare, „instanţele (...) erau obligate să se conformeze deciziilor Curţii Constituţionale şi să nu dea eficienţă actelor normative declarate neconstituţionale". 113. În consecinţă, acest raţionament justifică adoptarea soluţiei pentru problema de drept ce face obiectul prezentei, în sensul că, drept urmare a deciziei Curţii Constituţionale nr. 189 din 18 martie 2021, dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate, nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial al României, Partea I. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă în Dosarul nr. 99/86/2020, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: Ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 189 din 18 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021, dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate, nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 iunie 2021. PREŞEDINTELE SECŢIEI I CIVILE LAURA-MIHAELA IVANOVICI Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu