Decizia Nr.460 din 22.06.2017

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, excepţie ridicată de Andra-Roxana Trandafir în Dosarul nr. 47.685/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.213D/2016.2. Dezbaterile au avut loc la data de 13 iunie 2017, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 396 din Codul de procedură civilă, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 22 iunie 2017, când a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:3. Prin Încheierea din 20 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 47.685/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate. Excepţia a fost ridicată de Andra-Roxana Trandafir în cadrul unei acţiuni civile având ca obiect pretenţii.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată că dispoziţiile art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 prevăd că anumite categorii de asiguraţi, care desfăşoară activitatea la mai mulţi angajatori, primesc indemnizaţiile prevăzute în această ordonanţă de la fiecare dintre angajatori. Or, consideră că aceste dispoziţii de lege sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit unei persoane care are o profesie liberală şi este totodată salariat să beneficieze de indemnizaţie de maternitate într-un cuantum raportat la toate veniturile obţinute şi pentru care a plătit contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii.5. Autoarea excepţiei, cunoscând că, prin Decizia nr. 584 din 29 septembrie 2015, Curtea Constituţională a mai analizat dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, precizează că aspectele de neconstituţionalitate pe care le invocă sunt diferite faţă de cele analizate în decizia mai sus amintită şi privesc un articol diferit din actul normativ menţionat. Astfel, spre deosebire de autorul excepţiei de neconstituţionalitate soluţionate prin Decizia nr. 584 din 29 septembrie 2015, în prezenta cauză invocă diferenţa de tratament dintre persoanele care sunt salariaţi şi avocaţi, după modalitatea de exercitare a acestei din urmă profesii (avocat salarizat în interiorul profesiei sau avocat colaborator).6. În acest sens arată că, efect al dispoziţiilor art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2015, dacă o persoană este salariat şi în acelaşi timp judecător sau procuror, va primi o indemnizaţie de maternitate calculată în raport cu ambele venituri realizate, dar, dacă este salariat şi avocat, va primi indemnizaţie de maternitate doar pentru veniturile obţinute în calitate de salariat, chiar dacă, exact ca în prima situaţie, a contribuit pentru această indemnizaţie în ambele calităţi. De asemenea, dacă o persoană este salariat şi avocat salarizat în interiorul profesiei, va primi indemnizaţie de maternitate pentru ambele venituri. Dacă însă este salariat şi avocat colaborator, va primi indemnizaţie doar pentru veniturile realizate în calitate de salariat.7. Consideră că dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 nu fac decât să prevadă categoriile de persoane care sunt asigurate pentru concediul de maternitate şi alte concedii şi în niciun caz nu exclud de la acordarea indemnizaţiei persoanele care obţin venituri dintr-o sursă dublă.8. Prin urmare, apreciază că, în măsura în care art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 permite anumitor categorii de asiguraţi să beneficieze de indemnizaţia de maternitate corespondentă mai multor surse de venit şi exclude, în acelaşi timp, alte categorii de asiguraţi de la acest drept, sunt încălcate prevederile art. 4 şi art. 16 din Constituţie, întrucât se instituie un tratament juridic diferit între persoane aflate în situaţii analoage.9. Totodată, autoarea excepţiei arată că dispoziţiile de lege criticate aduc atingere art. 34 şi art. 47 din Constituţie, deoarece restrâng exerciţiul dreptului de a beneficia de concediu de maternitate.10. De asemenea, în opinia sa, este încălcat dreptul de proprietate, întrucât dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 i-au conferit un drept de creanţă împotriva statului, dând naştere la speranţa legitimă că indemnizaţia îi va fi plătită în momentul începerii concediului de maternitate. Speranţa legitimă derivă în mod esenţial şi din aceea că, la data de 8 mai 2015, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti a acceptat declaraţia sa pentru concedii şi indemnizaţii şi a încasat timp de 4 luni contribuţia de concedii şi indemnizaţii pentru veniturile realizate în calitate de avocat.11. Autoarea excepţiei susţine şi că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 nu sunt clare şi previzibile, întrucât din conţinutul acestora nu se înţelege că nu va primi indemnizaţia de maternitate şi pentru veniturile realizate în calitate de avocat.12. De asemenea arată că restrângerea exerciţiului drepturilor fundamentale mai sus amintite s-a făcut fără respectarea condiţiilor prevăzute de art. 53 din Constituţie.13. Totodată, susţine că sunt încălcate prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie, întrucât preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 se referă doar la pensii, nu şi la indemnizaţii de maternitate şi nu a existat nicio situaţie urgentă care să justifice reglementarea acestei materii pe calea unei ordonanţe de urgenţă.14. În sfârşit, susţine că sunt încălcate prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora ordonanţele de urgenţă nu pot afecta drepturi şi libertăţi fundamentale.15. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Astfel, arată că situaţia autoarei excepţiei, care a avut calitatea de salariat concomitent cu cea de persoană care a desfăşurat o activitate independentă, se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) lit. A din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005. Prevederile art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 se referă în mod expres numai la categoria persoanelor ce au calitatea de salariaţi la mai mulţi angajatori, din care reclamanta nu face parte, întrucât a fost salariată şi a desfăşurat o activitate independentă. Rezultă că dispoziţiile art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 nu îi sunt aplicabile.16. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.17. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Astfel, referindu-se la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă aduse dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.035 din 14 septembrie 2010 şi Decizia nr. 584 din 29 septembrie 2015. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă arată că sunt de asemenea aplicabile cele reţinute prin Decizia nr. 584 din 29 septembrie 2015, Decizia nr. 324 din 25 iunie 2013 şi Decizia nr. 57 din 16 februarie 2016. Referitor la prevederile art. 44 din Constituţie arată că acestea nu sunt incidente în cauză. De asemenea apreciază că prevederile art. 53 din Constituţie nu sunt aplicabile, întrucât textul de lege criticat nu vizează restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al unei libertăţi fundamentale.18. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale şi invocă în acest sens cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 584 din 29 septembrie 2015.19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 29 noiembrie 2005, dispoziţii potrivit cărora: „Pentru persoana asigurată care se află în două sau mai multe situaţii prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. A şi B şi care desfăşoară activitatea la mai mulţi angajatori, la fiecare fiind asigurată conform prezentei ordonanţe de urgenţă, indemnizaţiile se calculează şi se plătesc, după caz, de fiecare angajator." Dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. A şi B din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 prevăd că: „(1) Persoanele asigurate pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, denumite în continuare asiguraţi, au dreptul, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, pe perioada în care au domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României, la concedii medicale şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, dacă:A. desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă sau în baza raportului de serviciu, precum şi orice alte activităţi dependente;B. desfăşoară activităţi în funcţii elective sau sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la lit. A."22. Autoarea excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate aduc atingere următoarelor texte din Constituţie: art. 4 referitor la unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 referitor la nivelul de trai, art. 53 care se referă la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi şi art. 115 alin. (4) şi (6) privind limitele delegării legislative.23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autoarea acesteia critică art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 în principal pentru aspecte ce privesc conţinutul acestui text de lege, dar şi pentru aspecte referitoare la nerespectarea condiţiilor de constituţionalitate extrinsecă ale reglementării. Curtea apreciază că analizarea aspectelor de constituţionalitate extrinsecă se impune în mod prioritar, astfel că urmează să se pronunţe mai întâi asupra acestora. În acest sens observă că, prin Decizia nr. 371 din 2 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 1 noiembrie 2016, paragraful 20, având a se pronunţa asupra criticilor de neconstituţionalitate care priveau dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 în raport cu prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie, a reţinut că motivele pe care Guvernul le-a invocat pentru a justifica emiterea acestui act normativ au avut în vedere: „consolidarea financiară a sistemului public de pensii, prin externalizarea din bugetul asigurărilor sociale de stat a prestaţiilor care nu au legătură directă cu asigurarea socială care priveşte pensiile", „asigurarea cadrului legal necesar aplicării acestor măsuri care presupun modificări, pentru anul 2006, în structura bugetului asigurărilor sociale de stat şi în aceea a Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, fapt ce impune reflectarea în bugetele anului 2006 a sumelor necesare", precum şi „faptul că măsura de susţinere, din surse exterioare bugetului asigurărilor sociale de stat, a finanţării unor drepturi de asigurări sociale care nu au o legătură directă cu drepturile de pensie, a fost inclusă în aprilie 2004 în Planul de acţiune, ca una dintre acţiunile prevăzute pentru realizarea sarcinilor asumate prin «Împrumutul de ajustare programatică 2», corespunzător obiectivului specific «Îmbunătăţirea sustenabilităţii financiare a sistemului de pensii»". Prin urmare, Curtea a observat că măsurile legislative reglementate pe calea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 au urmărit, în principal, asigurarea fondurilor necesare plăţii pensiilor, în caz contrar fiind afectate interesele persoanelor vârstnice şi, în subsidiar, capacitatea de a respecta angajamentele privind politica de protecţie socială asumate în Programul de guvernare 2005-2008 şi în documentele de poziţie întocmite în urma negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, precum şi de a elabora procedurile de implementare a acestui act normativ.24. În prezenta cauză, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 se referă doar la pensii, nu şi la indemnizaţii de maternitate şi nu a existat nicio situaţie urgentă care să justifice reglementarea acestei din urmă materii pe calea unei ordonanţe de urgenţă. Or, aşa cum Curtea a reţinut prin Decizia nr. 371 din 2 iunie 2016, externalizarea din bugetul asigurărilor sociale de stat a unor prestaţii care nu au legătură directă cu asigurarea socială care priveşte pensiile - printre care se numără şi indemnizaţia de maternitate - a reprezentat una dintre raţiunile principale care au determinat adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, ca o măsură necesară asigurării fondurilor necesare plăţii pensiilor. Prin urmare, Curtea constată că, în contextul arătat, a existat o strânsă legătură între scopul principal urmărit prin emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 şi reglementarea privind dreptul la indemnizaţia de maternitate, astfel că dispoziţiile referitoare la acest drept nu depăşesc obiectivele propuse prin acest act normativ.25. În consecinţă, Curtea, constatând că aspectele de neconstituţionalitate extrinsecă invocate de autoarea excepţiei nu sunt întemeiate, urmează să examineze soluţia legislativă a art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 în raport cu criticile de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 4, art. 16, art. 44, art. 47, art. 53 şi art. 115 alin. (6) din Constituţie.26. Astfel, Curtea reţine că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate critică tratamentul juridic diferenţiat pe care art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 îl instituie între beneficiarii indemnizaţiei de maternitate, în funcţie de categoria de asiguraţi din care fac parte. Diferenţa de reglementare se referă la dreptul de a beneficia de o indemnizaţie de maternitate calculată în raport cu toate veniturile pentru care a fost plătită contribuţia de concedii şi indemnizaţii. Comparaţia pe care autoarea excepţiei o face are în vedere categoria persoanelor care se încadrează în ipoteza art. 1 alin. (1) lit. A şi B din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, pe de o parte, şi avocaţii care nu sunt salarizaţi, de cealaltă parte. Curtea apreciază însă că, în analiza de constituţionalitate pe care o va efectua, nu poate aprecia asupra unui eventual tratament discriminatoriu care priveşte categoria profesională a avocaţilor, fără a avea în vedere toate celelalte persoane aflate, în contextul analizat, în aceeaşi situaţie cu aceştia.27. În acest sens, Curtea reţine că, potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază persoanele care: „A. desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă sau în baza raportului de serviciu, precum şi orice alte activităţi dependente; B. desfăşoară activităţi în funcţii elective sau sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la lit. A; C. beneficiază de drepturi băneşti lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile legii". De asemenea, art. 1 alin. (2) din ordonanţă prevede că beneficiază de aceleaşi drepturi şi persoanele care sunt „a) asociaţi, comanditari sau acţionari; b) administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare ori de management; c) membri ai asociaţiei familiale; d) autorizate să desfăşoare activităţi independente; e) persoane care încheie un contract de asigurări sociale pentru concedii şi indemnizaţii pentru maternitate şi concedii şi indemnizaţii pentru îngrijirea copilului bolnav, în condiţiile în care au început stagiul de cotizare până la data de 1 ianuarie 2006; f) soţia/soţul titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate care, fără a fi înregistrată/înregistrat în registrul comerţului şi autorizată/autorizat să funcţioneze ea însăşi/el însuşi ca titular a/al întreprinderii individuale/persoană fizică autorizată sau fără a fi salariată/salariat, participă în mod obişnuit la activitatea întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate, îndeplinind fie aceleaşi sarcini, fie sarcini complementare". Curtea precizează că art. 1 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 a fost abrogat prin art. IX pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 30 decembrie 2010. Art.1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 prevede că în categoria beneficiarilor drepturilor prevăzute de acest act normativ sunt incluşi şi pensionarii de invaliditate gradul III şi pensionarii nevăzători, care se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (2) lit. c) şi d).28. Acordarea concediilor şi indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate este condiţionată de realizarea unui stagiu de cotizare prin plata contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii (art. 3 şi 3¹ din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005).29. Contribuţia se plăteşte, după caz, de către angajatori sau instituţia care administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj, în situaţia asiguraţilor prevăzuţi la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, ori de către asiguraţii înşişi în ipoteza art. 1 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă.30. Baza de calcul lunară a contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii este supusă unei plafonări. În acest sens, art. 6 alin. (8) şi (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 prevăd că „Baza lunară de calcul a contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii pentru persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) nu poate fi mai mare decât produsul dintre numărul asiguraţilor din luna pentru care se calculează contribuţia şi valoarea corespunzătoare a 12 salarii minime brute pe ţară", precum şi că „Baza de calcul a contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii pentru persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2) nu poate depăşi plafonul a 12 salarii minime brute pe ţară."31. Corespunzător, art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 prevede că „Baza de calcul a indemnizaţiilor prevăzute la art. 2 se determină ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute pe ţară lunar, pe baza cărora se calculează contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii."32. În ceea ce priveşte indemnizaţia de maternitate, la care se referă autoarea excepţiei, Curtea reţine că art. 47 alin. (2) din Constituţie consacră în mod expres, în rândul drepturilor fundamentale, dreptul la concediu de maternitate plătit, în timp ce dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 reglementează condiţiile de acordare a acestui drept. Astfel, potrivit art. 25 alin. (1) din acest act normativ, cuantumul brut lunar al indemnizaţiei de maternitate este de 85% din baza de calcul stabilită conform art. 10.33. Dispoziţiile art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, supuse analizei de constituţionalitate, stabilesc că o persoană asigurată, care se află în două sau mai multe situaţii prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. A şi B şi care desfăşoară activitatea la mai mulţi angajatori, la fiecare fiind asigurată conform acestei ordonanţe de urgenţă, va beneficia de indemnizaţiile reglementate în acest act normativ din partea fiecărui angajator.34. În practică, casele de asigurări sociale de sănătate au interpretat în mod constant aceste dispoziţii de lege în sensul că doar persoanele care cumulează calitatea de asigurat în mai multe dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. A sau B din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 beneficiază de dreptul de a li se calcula şi plăti indemnizaţiile prevăzute de această ordonanţă aferent tuturor veniturilor realizate pentru care s-a plătit contribuţia de concedii şi indemnizaţii. În acest sens, casele de asigurări sociale de sănătate au susţinut că, „în cazul în care legiuitorul ar fi dorit extinderea acestui dublu beneficiu la toate persoanele prevăzute de art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, individualizarea expresă din art. 1 alin. (1) lit. A şi B nu ar mai fi avut nicio raţiune". Cu alte cuvinte, din această interpretare s-a desprins concluzia că, dacă o persoană se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. A sau B din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 şi, în acelaşi timp, întruneşte calitatea de asigurat în celelalte situaţii prevăzute în art. 1 din acelaşi act normativ, va primi o indemnizaţie calculată doar în raport cu veniturile realizate din exercitarea activităţilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. A sau B. În concret, în temeiul acestei interpretări, o persoană care este salariată şi în acelaşi timp desfăşoară o activitate independentă, plătind contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii aferentă ambelor calităţi menţionate, va primi o indemnizaţie de asigurări calculată doar în raport cu veniturile realizate ca salariată.35. Curtea observă că interpretarea dată de casele de asigurări de sănătate dispoziţiilor art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 nu a fost confirmată întotdeauna de către instanţele de judecată. În acest sens este relevant de amintit că prin Sentinţa civilă nr. 4.162 din 20 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 47.685/3/2015, cât şi prin Decizia civilă nr. 1.124/2017 din 23 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, cu prilejul soluţionării apelului formulat împotriva sentinţei mai sus amintite, instanţele de judecată au dat câştig de cauză acţiunii formulate de autoarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, reţinând că: „indemnizaţia de maternitate primită în calitate de salariat nu exclude dreptul de a beneficia de indemnizaţie de maternitate şi în raport de calitatea de avocat, cât timp s-au achitat cotele de contribuţie aferente ambelor surse de venit."36. Cu toate acestea, Curtea apreciază că aspectele invocate de autoarea excepţiei nu pot fi restrânse la o simplă problemă de interpretare a legii de competenţa instanţelor de judecată. Astfel, Curtea observă că art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 face trimitere expresă doar la anumite categorii de asiguraţi, limitând astfel extinderea ipotezei legale cu privire la persoanele care nu se încadrează în situaţia prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. A şi B din acest act normativ. În plus, scopul textului de lege nu este evident. Astfel, dacă legiuitorul a intenţionat doar ca prin dispoziţiile art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 să clarifice modul în care se stabilesc şi se plătesc indemnizaţiile în cazul persoanelor care cumulează mai multe calităţi de asigurat decurgând din mai multe raporturi de muncă, de serviciu sau alte raporturi de tip angajator-salariat, se ridică întrebarea asupra caracterului consecvent al reglementării, de vreme ce, pentru alte situaţii de cumul decât cele prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. A şi B nu a făcut astfel de clarificări procedurale. Prin urmare, Curtea apreciază că textul de lege, prin modul de reglementare, justifică o interpretare în sensul celei formulate de casele de asigurări de sănătate, anume aceea de a stabili, cu caracter limitativ, situaţiile când indemnizaţia de maternitate poate fi acordată cumulat şi de a exclude, pe cale de consecinţă, de la acest beneficiu persoanele care nu sunt prevăzute în ipoteza normei.37. Aşa fiind, Curtea urmează să analizeze în continuare dacă soluţia legislativă cuprinsă în art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, care exclude posibilitatea acordării indemnizaţiei de maternitate calculate în raport cu toate veniturile pentru care asiguratul a plătit contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii, în alte situaţii decât cele prevăzute expres de art. 1 alin. (1) lit. A şi B, este în acord cu prevederile constituţionale ale art. 4, art. 16, art. 44, art. 47, art. 53 şi art. 115 alin. (6).38. Astfel, Curtea va examina dacă tratamentul juridic distinct pe care art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 îl instituie între diferitele categorii de asiguraţi pentru concedii medicale şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate este justificat de raţiuni obiective ori are un caracter arbitrar. În acest sens aminteşte că, prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, a statuat că „principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice." De asemenea, prin Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Curtea a arătat că „situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Această soluţie este în concordanţă şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferenţă de tratament, făcută de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, trebuie să îşi găsească o justificare obiectivă şi rezonabilă." Prin Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, Curtea a mai precizat că „nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului. În acest sens, Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei sale, discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept (Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, sau Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014). În schimb, privilegiul se defineşte ca un avantaj sau favoare nejustificată acordată unei persoane/categorii de persoane; în acest caz, neconstituţionalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat. Aşadar, Curtea reţine că sintagma «fără privilegii şi fără discriminări» din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituţie priveşte două ipoteze normative distincte, iar incidenţa uneia sau alteia dintre acestea implică, în mod necesar, sancţiuni de drept constituţional diferite astfel cum s-a arătat mai sus."39. Raportând cele reţinute în jurisprudenţa sa la problematica analizată în prezenta excepţie de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 prevăd contributivitatea ca o condiţie esenţială pentru accesul la drepturile prevăzute de acest act normativ. Astfel, asiguraţii trebuie să plătească o contribuţie de asigurări sociale de sănătate destinată suportării indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate. De asemenea, art. 31 din acelaşi act normativ precizează că, pentru a beneficia de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, persoanele prevăzute la art. 1 trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să îndeplinească stagiul minim de cotizare prevăzut în această ordonanţă de urgenţă şi să prezinte adeverinţa de la plătitorul de indemnizaţii din care să reiasă numărul de zile de concediu de incapacitate temporară de muncă avute în ultimele 12 luni, cu excepţia urgenţelor medico-chirurgicale sau a bolilor infectocontagioase din grupa A. Aceste dispoziţii de lege nu fac nicio diferenţă între diversele categorii de asiguraţi prevăzute în acest act normativ.40. Din contră, alte prevederi din acelaşi act normativ instituie un tratament diferit pentru persoanele aflate în ipoteza art. 1 alin. (1) lit. A şi B în raport cu ceilalţi asiguraţi. Astfel, dispoziţiile art. 6 prevăd reguli diferite după cum plata contribuţiei de concedii şi asigurări se face de angajatori pentru asiguraţii prevăzuţi la art. 1 alin. (1) lit. A şi B, instituţia care administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj pentru asiguraţii prevăzuţi la art. 1 alin. (1) lit. C, ori persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2). Aceste diferenţe de tratament sunt justificate şi chiar impuse de împrejurări obiective, precum faptul că în cazul persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (2) nu se poate vorbi despre existenţa unui angajator, astfel încât obligaţia de a se asigura şi de a plăti contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii revine asiguratului. De asemenea, pentru raţiuni asemănătoare, baza de calcul lunară a contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii va fi calculată diferit după cum este plătită de angajator ori de asigurat. 41. Curtea apreciază însă că aceste situaţii diferite, care impun anumite reguli procedurale specifice fiecărei categorii de asiguraţi avute în vedere, nu justifică însă şi un tratament diferit sub aspectul drepturilor substanţiale de asigurări sociale cuvenite. Astfel, Curtea consideră că determinantă pentru aprecierea raţiunilor care justifică sau nu un tratament juridic diferenţiat sub aspectul drepturilor la concedii şi indemnizaţii de asigurări de sănătate este condiţia care permite accesul asiguraţilor la aceste drepturi. Or, aşa cum s-a reţinut mai sus, această condiţie priveşte îndeplinirea unui stagiu de cotizare şi este aplicabilă, fără deosebiri, tuturor asiguraţilor. Prin urmare, Curtea apreciază că, în măsura în care persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 au îndeplinit această condiţie, au dreptul, în egală măsură, la o indemnizaţie de maternitate al cărei cuantum să reprezinte, aşa cum reiese din art. 10 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) din acelaşi act normativ, 85% din media tuturor veniturilor lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute pe ţară lunar, venituri pentru care a fost plătită contribuţia de concedii şi indemnizaţii în sistemul de asigurări sociale de sănătate.42. Prin urmare, Curtea consideră că soluţia legislativă cuprinsă în art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 este o consecinţă logică, ce decurge din principiul contributivităţii. În acelaşi timp însă, excluderea arbitrară a celorlalte categorii de asiguraţi de la acelaşi beneficiu dobândeşte valenţe discriminatorii, în sensul precizat prin Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, mai sus amintită, cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor.43. Curtea precizează că această concluzie nu contrazice cele reţinute în paragraful 15 al Deciziei nr. 584 din 29 septembrie 2015, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 de 24 noiembrie 2015, în care a arătat că „prin reglementarea categoriilor de persoane asigurate care pot beneficia de concediul medical şi de indemnizaţia de maternitate nu se instituie discriminări între persoane aflate în situaţii identice sau analoage", întrucât considerentele deciziei amintite se refereau la dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, al căror conţinut, aşa cum s-a menţionat şi mai sus, se rezumă doar la enumerarea categoriilor de persoane asigurate pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate. Or, în mod logic, o simplă enumerare a asiguraţilor nu creează prin ea însăşi o discriminare, în contextul avut în vedere, şi este diferită de ipoteza textului de lege supus analizei de constituţionalitate în prezenta cauză.44. În continuare, Curtea va analiza criticile de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 47 alin. (2) din Constituţie. În acest sens reţine că prevederile acestui text constituţional consacră în mod expres dreptul la concediu de maternitate plătit, lăsând însă legiuitorului ordinar atribuţia de a stabili condiţiile şi limitele acordării acestui drept. Cu toate acestea, libertatea legiferării nu justifică instituirea unor norme de lege cu caracter discriminator, arbitrar, care instituie o diferenţă de tratament în ceea ce priveşte exerciţiul dreptului la concediu de maternitate plătit. Un astfel de tratament discriminatoriu apare ca o restrângere nejustificată a exerciţiului acestui drept fundamental pentru asiguraţii care nu se încadrează în ipoteza art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, contrară nu doar prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituţie, dar şi celor ale art. 53 din acelaşi act normativ fundamental.45. În ceea ce priveşte critica raportată la prevederile art. 44 din Constituţie, Curtea reţine că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate invocă existenţa unei speranţe legitime de a obţine indemnizaţia de maternitate calculată în raport cu toate veniturile pentru care a plătit contribuţia de concedii şi indemnizaţii. Îndeplinirea obligaţiei de a contribui şi acceptarea acestei contribuţii de către casa de asigurări de sănătate reprezintă argumentele autoarei excepţiei care dovedesc temeiurile legale ale acestei speranţe.46. Faţă de aceste critici, Curtea reţine că, odată consacrată prin Hotărârea din 29 noiembrie 1991, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Pine Valley Developments Ltd. şi alţii contra Irlandei, noţiunea de „speranţă legitimă" a fost menţinută şi îmbogăţită în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg prin diverse speţe, aşa cum sunt Hotărârea din 24 iunie 2003, pronunţată în Cauza Stretch contra Regatului Unit, sau Hotărârea din 20 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza Pressos Compania Naviera S.A. şi alţii contra Belgiei. Din considerentele acestor hotărâri, dar şi din cele precizate în alte speţe ale instanţei de la Strasbourg, speranţa legitimă s-a conturat ca un element sau un corolar al dreptului de proprietate revendicat, ce cade sub incidenţa protecţiei art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale. Cu toate acestea, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a precizat că, oricât de întemeiată ar putea fi din punct de vedere moral, speranţa de a dobândi o valoare patrimonială nu dobândeşte caracter legitim decât dacă se întemeiază pe o dispoziţie legală sau pe o decizie judiciară (Decizia din 10 iulie 2002, pronunţată în Cauza Gratzinger şi Gratzingerova contra Republicii Cehe). De asemenea, în Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Kopecký contra Slovaciei, Curtea a arătat că nu se poate vorbi despre existenţa unei speranţe legitime atunci când există o dispută referitoare la corecta interpretare şi aplicare a legii, iar pretenţiile reclamantului sunt respinse de instanţele naţionale.47. Analizând dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate în prezenta cauză prin prisma principiilor statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, invocate mai sus, Curtea Constituţională aminteşte că art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 exclude posibilitatea acordării indemnizaţiei de maternitate calculate în raport cu toate veniturile pentru care asiguratul a plătit contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii, în alte situaţii decât cele prevăzute expres de art. 1 alin. (1) lit. A şi B. Prin urmare, s-ar putea susţine că pretenţiile autoarei excepţiei nu sunt susţinute de cadrul legal, neîncadrându-se în categoriile de persoane beneficiare, expres şi limitativ prevăzute de acest text legal şi astfel nu se poate vorbi despre existenţa unei speranţe legitime. În acelaşi timp însă, Curtea reţine că dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 prevăd contributivitatea ca o condiţie esenţială pentru accesul la drepturile prevăzute de acest act normativ, iar art. 3¹ din acelaşi act normativ precizează că, pentru a beneficia de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, persoanele prevăzute la art. 1 trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să îndeplinească stagiul minim de cotizare prevăzut în această ordonanţă de urgenţă şi să prezinte adeverinţa de la plătitorul de indemnizaţii din care să reiasă numărul de zile de concediu de incapacitate temporară de muncă avute în ultimele 12 luni, cu excepţia urgenţelor medico-chirurgicale sau a bolilor infectocontagioase din grupa A. Aceste dispoziţii de lege trebuie interpretate nu doar din perspectiva în care condiţionează dobândirea dreptului la concediile şi indemnizaţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, ci şi din aceea în care garantează dobândirea acestui drept pentru asiguraţii care îndeplinesc cerinţele legale. Altfel spus, Curtea apreciază că realizarea obligaţiei de a contribui pentru concedii şi indemnizaţii, în sistemul de asigurări sociale de sănătate reprezintă nu doar o condiţie, ci şi o garanţie a obţinerii dreptului la concedii şi indemnizaţii, în cuantumul specificat prin art. 10 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, respectiv 85% din media tuturor veniturilor lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute pe ţară lunar, venituri pentru care a fost plătită contribuţia de concedii şi indemnizaţii în sistemul de asigurări sociale de sănătate.48. Aşa fiind, Curtea constată că reţinerea contribuţiei autoarei excepţiei aferente veniturilor obţinute din desfăşurarea unei activităţi independente s-a realizat în temeiul şi cu respectarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005. Aceleaşi dispoziţii legale au dat naştere unei speranţe legitime că, odată îndeplinite condiţiile referitoare la realizarea stagiului de cotizare legal, asiguratul va dobândi drepturile stabilite prin acest act normativ.Instanţele de judecată, dând câştig de cauză autoarei excepţiei, prin Sentinţa civilă nr. 4.162 din 20 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 47.685/3/2015, cât şi prin Decizia civilă nr. 1.124/2017 din 23 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, au subliniat faptul că, exceptând dispoziţiile art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, ansamblul reglementării cuprinse în acest act normativ conduce şi îndreptăţeşte aşteptarea asiguratului că va dobândi o indemnizaţie calculată în raport cu toate veniturile pentru care a contribuit.49. Având în vedere toate aceste aspecte, precum şi întreaga reglementare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, Curtea apreciază că un asigurat aflat în situaţia autoarei excepţiei avea temeiuri legale suficiente pentru a susţine concluzia că va beneficia de o indemnizaţie calculată în raport cu toate veniturile pentru care a plătit contribuţia de concedii şi indemnizaţii, astfel că se poate vorbi de existenţa unei speranţe legitime de a dobândi un astfel de drept. Aşa cum Curtea a reţinut mai sus, realizarea stagiului de cotizare reprezenta o garanţie în acest sens, iar prevederile art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 reglementau cuantumul brut lunar al indemnizaţiei de maternitate fără a face nicio distincţie între asiguraţi. Prin urmare, dispoziţiile art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, care exclud acest drept pentru persoanele care nu sunt prevăzute în mod expres în ipoteza normei, apar, în consecinţă, ca o veritabilă atingere a prevederilor convenţionale şi constituţionale referitoare la dreptul de proprietate şi instituie o soluţie discriminatorie, lipsită de justificare raţională în contextul unei reglementări care conduce, prin tot restul dispoziţiilor sale, către o concluzie diferită.50. În sfârşit, având în vedere cele reţinute mai sus, referitor la caracterul discriminator al soluţiei legislative cuprinsă în art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, dar şi cu privire la restrângerea exerciţiului dreptului la concediu de maternitate plătit şi a dreptului de proprietate, Curtea apreciază că sunt susţinute şi criticile de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora drepturile fundamentale nu pot fi afectate pe calea ordonanţelor de urgenţă.51. În concluzie, Curtea apreciază că îndeplinirea obligaţiilor legale referitoare la stagiul de cotizare pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate publică trebuie să dea dreptul tuturor persoanelor care au contribuit, aflându-se în una sau mai multe situaţii prevăzute la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, la o indemnizaţie de maternitate calculată în raport cu toate veniturile pentru care a plătit contribuţia şi, întrucât soluţia legislativă cuprinsă în art. 33 din această ordonanţă exclude de la acest drept anumite categorii de asiguraţi, este neconstituţională, contravenind prevederilor art. 16, art. 44, art. 47 alin. (2) şi art. 115 alin. (6) din Constituţie.52. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Andra-Roxana Trandafir în Dosarul nr. 47.685/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, care exclude posibilitatea acordării indemnizaţiei de maternitate calculate în raport cu toate veniturile pe baza cărora s-a calculat şi plătit contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii, în alte situaţii decât cele prevăzute expres de acest text de lege, este neconstituţională.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 22 iunie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea