Decizia Nr.498 din 10.05.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, excepţie ridicată de Societatea Comercială Biseuro Impex - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 13.584/211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.248D/2011.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 27 martie 2012, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, lipsind părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei şi pentru obţinerea de informaţii suplimentare, a amânat pronunţarea pentru data de 10 aprilie 2012 şi, respectiv, 10 mai 2012, dată la care a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 24 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 13.584/211/2010, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, excepţie ridicată de Societatea Comercială Biseuro Impex - S.R.L. din Cluj-Napoca într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute de art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul legal criticat încalcă principiul liberei circulaţii a mărfurilor prin aceea că interzice revânzarea mărfurilor cumpărate de la unităţi de desfacere care vând atât cu amănuntul, cât şi cu ridicata, atât pentru uzul personal al consumatorilor, cât şi pentru uz general. De asemenea, este încălcat şi principiul nediscriminării prin aceea că se face o discriminare clară între comercianţii care vând produse în regim cu amănuntul şi cu ridicata şi cei care vând numai cu amănuntul, prin aceea că legiuitorul, în economia Legii nr. 12/1990, ar permite revânzarea doar a produselor achiziţionate de la unităţi de desfacere cu ridicata. Totodată, este încălcat şi principiul libertăţii comerţului atâta vreme cât toate normele de protecţie a consumatorului şi de sănătate publică sunt respectate, cât nu se încalcă nicio prevedere legală privind condiţiile de comercializare, fiind vorba de produse alimentare, sursa de aprovizionare cu marfă a unui comerciant ar trebui să fie liber aleasă, şi nu limitată sau dirijată de un text de lege desuet.Judecătoria Cluj-Napoca consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât raţiunea textului de lege este aceea de a proteja în continuare populaţia împotriva unor activităţi comerciale ilicite, fiind pe deplin acord cu preocuparea statului de a asigura libertatea comerţului şi de a proteja concurenţa loială, pentru salvgardarea intereselor generale ale populaţiei.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului consideră că textul legal criticat este constituţional şi apreciază că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate raportată la art. 45 şi 135 din Constituţie, întrucât dispoziţiile legale criticate sunt în deplină concordanţă cu principiul liberei exercitări a comerţului în condiţiile legii. În contextul asigurării libertăţii economice, statul are obligaţia să impună reguli de disciplină economică, pe care operatorii economici trebuie să le respecte. Mai arată că libertatea comerţului nu poate fi asigurată decât prin impunerea unui climat de disciplină economică, pe care operatorii economici trebuie să îl respecte, şi, în consecinţă, legiuitorul trebuie şi are competenţa de a stabili sancţiunile corespunzătoare pentru respectarea regulilor stabilite.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Potrivit dispoziţiilor art. 76 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională, prin Încheierea pronunţată la data de 10 aprilie 2012, a solicitat Consiliului Legislativ fişa legislativă a Legii nr. 12/1990, precum şi fişele actelor normative prin care aceasta a fost modificată şi completată; prin aceeaşi încheiere s-a solicitat o informare de la Consiliul Concurenţei cu privire la efectele Legii nr. 12/1990 şi, în special, ale art. 1 lit. g), asupra libertăţii comerţului şi a mediului concurenţial, iar Gărzii Financiare i-a fost solicitată o estimare cu privire la frecvenţa săvârşirii faptelor prevăzute de art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990, precum şi cu privire la sancţiunile aplicate în cazul constatării săvârşirii acestora.Consiliul Legislativ, prin Adresa înregistrată cu nr. 3.056 din 2 mai 2012, a comunicat documentele solicitate şi a făcut precizarea că Legea nr. 12/1990 a suferit, de la adoptare, 8 intervenţii legislative exprese şi două republicări.Consiliul Concurenţei, prin Adresa înregistrată cu nr. 3.196 din 7 mai 2012, a comunicat Curţii Constituţionale la data de 7 mai 2012 punctul său de vedere. Acesta apreciază că legea supusă controlului „ridică probleme de concurenţă“, iar dispoziţiile ei pot fi considerate contrare, deopotrivă, art. 45 şi 135 din Constituţia României. De asemenea, consideră că, în ceea ce priveşte prevederile art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990, acestea pot afecta libertatea comercială şi mediul concurenţial în general, în măsura în care conduc la limitarea accesului unor comercianţi la surse de aprovizionare considerate viabile economic de către aceştia, limitând, în cele din urmă, opţiunile şi alternativele disponibile consumatorilor finali, şi nu sunt justificate de respectarea unor interese publice majore, cum ar fi asigurarea sănătăţii publice.Garda Financiară, până la data pronunţării deciziei, nu a comunicat informaţiile solicitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, informaţiile comunicate de Consiliul Legislativ şi Consiliul Concurenţei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 5 mai 2009, text de lege care are următorul cuprins: „Constituie activităţi comerciale ilicite şi atrag răspunderea contravenţională sau penală, după caz, faţă de cei care le-au săvârşit, următoarele fapte: [...]g)cumpărarea de mărfuri sau produse în scop de revânzare, de la unităţile de desfacere cu amănuntul, de alimentaţie publică, cantine, unităţi de turism şi alte unităţi similare;“.Se apreciază că prevederile de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 45 privind libertatea economică, art. 135 privind economia şi art. 148 alin. (2) privind prioritatea prevederilor tratatelor Uniunii Europene faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele: 1. Legea nr. 12/1990, act normativ preconstituţional, a fost adoptată la data de 6 august 1990 şi a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 8 august 1990. Soluţia legislativă criticată a fost iniţial prevăzută de dispoziţiile art. 1 lit. b) şi c) din Legea nr. 12/1990. Prin Legea nr. 42/1991 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 17 iunie 1991, de asemenea act normativ preconstituţional, dispoziţiile art. 1 lit. b) şi c) sunt reunite în cadrul art. 1 lit. d) din lege, dobândind, sub aspectul soluţiei legislative, configurarea normativă în vigoare la data pronunţării prezentei decizii. În urma republicărilor succesive ale actului normativ în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 20 iunie 1991 şi, respectiv, nr. 291 din 5 mai 2009, în prezent soluţia legislativă se regăseşte la art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990. 2. Întrucât dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale sunt anterioare Constituţiei, se ridică problema abrogării acestora, în temeiul art. 154 alin. (1) din Constituţie, dar această funcţie abrogativă a Constituţiei nu se impune prin ea însăşi. Ea presupune confruntarea dintre Constituţie şi dispoziţia legală anterioară, pentru a face aplicarea principiului lex posterior derogat priori şi a asigura supremaţia Constituţiei asupra actelor inferioare. Iar această confruntare nu reprezintă altceva decât o formă a controlului de constituţionalitate. Desigur, fiind vorba şi de o problemă a aplicării legii în timp, această formă a controlului de constituţionalitate, şi numai ea, este şi la îndemâna organelor care aplică legea, respectiv a instanţelor judecătoreşti. În acest sens, a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 38 din 7 iulie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 26 iulie 1993. Curtea reţine că întregul act normativ a fost receptat în noua ordine constituţională instaurată ca urmare a intrării în vigoare a Constituţiei din 1991. O atare concluzie se bazează pe activitatea legislativă ce a privit Legea nr. 12/1990 după data de 8 decembrie 1991, respectiv intervenţiile legislative aduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 23/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 28 august 1992, Ordonanţa Guvernului nr. 55/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 29 august 1994, Legea nr. 105/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 30 iunie 1997, Ordonanţa Guvernului nr. 126/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 29 august 1998, Legea nr. 177/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 13 octombrie 1998, Legea nr. 210/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 19 iulie 2007, şi Legea nr. 363/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007, precum şi din aplicarea continuă a actului normativ de către autorităţile publice. În privinţa art. 1 lit. d) din Legea nr. 12/1990, Curtea reţine că receptarea soluţiei legislative criticate este întărită de modificarea art. 2 adusă prin Ordonanţa Guvernului nr. 55/1994, care a prevăzut ca în continuare fapta prevăzută la acel moment la art. 1 lit. d) din Legea nr. 12/1990 să fie calificată drept contravenţie şi, în consecinţă, a modificat limitele sancţiunilor contravenţionale principale aplicabile. Această modificare dovedeşte atât intenţia legiuitorului de a menţine în vigoare reglementarea respectivă, cât şi voinţa sa de a o face aplicabilă tuturor situaţiilor rezultând din săvârşirea unor astfel de fapte. Exemplificativă în acest sens este Decizia Curţii Constituţionale nr. 39 din 5 aprilie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 17 iulie 1995. În acest context, receptarea actului normativ în noua ordine constituţională îl califică ca fiind un act de reglementare primară, o lege, iar prin prisma modificărilor ulterioare ca o lege ordinară (a se vedea în acest sens Decizia nr. 545 din 5 iulie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 25 iulie 2006, şi Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009). Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că nu se mai ridică o problemă de aplicare a legii în timp, lex posterior derogat priori, ceea ce din această perspectivă nu mai angajează competenţa instanţei judecătoreşti din perspectiva art. 154 din Constituţie. Mai mult, nici Curtea Constituţională nu se află în ipoteza aplicării art. 154 din Legea fundamentală. 3. Legea nr. 12/1990 a fost adoptată în perioada de tranziţie pe care a străbătut-o România începând cu anul 1990. Raţiunea care a stat la baza adoptării acesteia, aşa cum reiese chiar din titlul ei, precum şi din expunerea de motive care a însoţit proiectul de lege, a fost cea a protejării populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. O astfel de activitate comercială ilicită, sancţionată contravenţional, este şi cea prevăzută în art. 1 lit. g) - cumpărarea de mărfuri sau produse în scop de revânzare, de la unităţile de desfacere cu amănuntul, de alimentaţie publică, cantine, unităţi de turism şi alte unităţi similare. Având în vedere, însă, faptul că, de la data adoptării Legii nr. 12/1990 şi până în prezent, societatea românească a suferit un amplu proces de trecere la economia liberă de piaţă, pentru desfăşurarea unui comerţ modern, în măsură să satisfacă exigenţele standardelor naţionale şi europene actuale, Curtea apreciază că - în prezent - textul de lege criticat nu mai corespunde realităţilor economice actuale, practicile comerciale devenind mult mai flexibile, în armonie cu cerinţele economiei de piaţă. 4. În perioada de tranziţie către o economie liberă de piaţă, chiar înainte de consacrarea la nivel constituţional a principiului libertăţii economice potrivit căruia „economia României este o economie de piaţă“, au fost adoptate legi care priveau primele forme de organizare a activităţii economice pe baza liberei iniţiative. Prin Decretul-lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 6 februarie 1990, în scopul satisfacerii în condiţii mai bune a cerinţelor de bunuri şi servicii ale populaţiei, folosirii eficiente a resurselor de materii prime şi materiale, îndeosebi locale, precum şi creşterii gradului de utilizare a forţei de muncă, se puteau organiza, prin libera iniţiativă: întreprinderi mici cu un număr de cel mult 20 salariaţi; asociaţii cu scop lucrativ; asociaţii familiale; activităţi prestate de persoane fizice în mod independent. În aplicarea acestui decret-lege a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 201/1990, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33-34 din 8 martie 1990, care, în anexa nr. 1, prevedea, în prima parte, activităţile pentru care nu se pot organiza prin libera iniţiativă structurile de desfăşurare a comerţului, iar, în cea de-a doua parte a anexei, categorii orientative de activităţi pentru care aceste structuri se pot organiza. Având în vedere cele de mai sus, apare ca fiind neîntemeiată concluzia autorului excepţiei de neconstituţionalitate potrivit căruia fapta reţinută nu există întrucât Legea nr. 12/1990, care stă la baza sancţiunii aplicate, a fost adoptată în anul 1990, anterior Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, iar toţi comercianţii existenţi pe piaţă la acel moment erau numai persoane fizice, întrucât noţiunea şi instituţia societăţii comerciale nu fusese reglementată încă. În aplicarea prevederilor art. 150 din Constituţie, devenit art. 154 după revizuire, au fost eliminate din legislaţie acte normative care priveau organizarea sistemului de aprovizionare de la intern a operatorilor economici ce îşi desfăşurau activitatea în baza Decretului-lege nr. 54/1990, deoarece fie contraveneau Constituţiei, fie au fost considerate contrare noii ordini de drept. Un astfel de act normativ a fost Hotărârea Guvernului nr. 976/1990, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 25 august 1990. La data de 16 noiembrie 1990 a fost adoptată Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126-127 din 17 noiembrie 1990. Prin acest act normativ au fost abrogate prevederile referitoare la întreprinderile mici şi la asociaţiile cu scop lucrativ, cu personalitate juridică, din Decretul-lege nr. 54/1990, şi a fost creată o nouă structură comercială cu personalitate juridică, societăţile comerciale. De altfel, noile reglementări legislative care priveau liberalizarea preţurilor şi a tarifelor au urmărit instaurarea principiului cererii şi ofertei, esenţial pentru existenţa comerţului, concurenţa fiind mecanismul care determină preţul şi stabileşte raportul dintre cerere şi ofertă. Cumpărarea de bunuri, pentru a putea fi calificată o faptă de comerţ, trebuie să fie făcută în scop de revânzare, intenţie care trebuie să existe la momentul cumpărării, scopul urmărit fiind acela de obţinere a câştigului. Preţurile se determină în mod liber şi independent pe piaţă, ca urmare a interacţiunii dintre cerere şi ofertă, iar cadrul legal de asigurare a unui mediu concurenţial normal este reprezentat de către Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 16 august 2005, cu modificările şi completările ulterioare. 5. În scopul creării unui mediu concurenţial şi a unei pieţe interne competitive, principii de altfel prevăzute şi de Constituţia din 1991, şi având în vedere evoluţiile climatului economic din România, în anul 2003, odată cu revizuirea Constituţiei, s-a simţit nevoia garantării la nivel constituţional a principiului libertăţii economice care, împreună cu libera iniţiativă, constituie fundamentul economiei de piaţă. Acest drept fundamental este reglementat de art. 45 din Constituţie, care coroborat cu art. 135 din Legea fundamentală statuează că economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă. De asemenea, statul este obligat să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. Curtea constată că, în considerarea specificului economiei de piaţă, statul nu mai este deţinătorul exclusiv al tuturor pârghiilor economice, rolul său fiind limitat la crearea cadrului general, economic, social şi politic, necesar pentru derularea activităţii operatorilor economici, ceea ce implică adoptarea unor reglementări restrictive, dar în limitele impuse de asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor, reglementări care nu pot afecta substanţa drepturilor. În acest sens, a se vedea Decizia nr. 15 din 22 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 10 februarie 2004. Conceptul economiei de piaţă este un concept viu, evolutiv, astfel încât Curtea nu îl poate interpreta ca pe unul cu conţinut fix, imuabil, ci având în vedere situaţia socioeconomică a statului. Statul, în virtutea obligaţiei sale constituţionale prevăzută de art. 135 din Legea fundamentală, trebuie să manifeste o atitudine flexibilă în stimularea operatorilor economici în promovarea progresului, în libertatea de a întreprinde şi de a creşte eficienţa şi de a acorda posibilitatea cumpărătorilor de a alege într-o piaţă liberă, care să exprime modalităţile de orientare a acţiunii umane spre satisfacerea sistemului de nevoi, iar, pe de altă parte, operatorii economici trebuie să întreprindă fapte de comerţ pentru care au fost autorizaţi, cu respectarea normelor legale privind comercializarea, igiena, păstrarea calităţii şi concurenţei loiale. 6. Curtea constată că noţiunea de „comerţ cu amănuntul“, prevăzut de textul criticat, este definită, în prezent, prin mai multe acte normative în vigoare. Astfel, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 31 august 2007, cu modificările şi completările ulterioare, care stabileşte principiile generale ce ghidează desfăşurarea activităţii comerciale şi urmăreşte dezvoltarea reţelei de distribuţie a produselor şi serviciilor de piaţă, cu respectarea principiilor liberei concurenţe, protecţiei vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor, precum şi a mediului, noţiunea de „comerţ cu amănuntul“ este definită la art. 4 lit. d) ca fiind acea activitate desfăşurată de comercianţii care vând produse, de regulă, direct consumatorilor pentru uzul personal al acestora. Aceeaşi definiţie a comerţului cu amănuntul se regăseşte şi în Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 24 martie 2008, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, actele normative amintite definesc şi noţiunile de „consumator“ şi „comerciant“. Prin „comerciant“ se înţelege orice persoană fizică sau juridică ce acţionează în scopuri care se încadrează în activitatea sa comercială, industrială, artizanală ori liberală şi orice persoană care acţionează în numele sau în beneficiul unui comerciant. Pe de altă parte, consumatorul, având în vedere oportunitatea, modalităţile şi condiţiile de achiziţionare a produsului, modalitatea de plată - integrală sau parţială -, păstrarea ori renunţarea la produs sau exercitarea unui drept contractual, poate acţiona ori se poate abţine de la încheierea unei tranzacţii comerciale. De altfel, decizia de tranzacţionare este definită de Directiva 2005/29/CE a Paramentului European şi a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piaţa internă faţă de consumatori şi de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE şi 2002/65/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, şi a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului, directivă care a fost transpusă în legislaţia naţională prin Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007, care la art. 2 lit. k) preia această definiţie. Având în vedere cele de mai sus, Curtea reţine că exprimarea permisivă a textului legal îngăduie oricărui comerciant să cumpere de oriunde mărfuri pe care, apoi, să le revândă, ştiut fiind faptul că preţurile se determină în mod liber şi independent pe piaţă, ca urmare a interacţiunii dintre cerere şi ofertă. Mai mult, o atare concepţie este de natură a proteja în final interesele consumatorilor. 7. Curtea reţine că principiul libertăţii economice de a întreprinde, de a vinde şi cumpăra bunuri, este un principiu fundamental al economiei de piaţă, care nu poate fi conceput fără existenţa acesteia. Operatorii economici sunt liberi să întreprindă orice activitate corelativă obiectului de activitate declarat, pentru care au fost autorizaţi, cu excepţia comercializării bunurilor care nu s-ar afla în circuitul civil sau a căror vânzare ar fi limitată prin prevederi legale exprese, în considerarea caracteristicilor acestora. Or, în condiţiile în care operatorii economici au întrunit condiţiile cumulative cerute de lege în vederea autorizării desfăşurării activităţilor comerciale şi respectă cerinţele privind comercializarea, inclusiv cele privind igiena şi păstrarea calităţii, astfel de activităţi nu pot fi considerate ca fiind ilicite. Astfel, Curtea constată că prevederile art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990 sunt de natură să încalce principiile concurenţei loiale şi să aducă atingere libertăţii comerţului şi stabilirii libere a preţurilor, împiedicând realizarea scopului final de creare şi menţinere a condiţiilor economiei de piaţă, singura în măsură să asigure creşterea calităţii vieţii, şi, în egală măsură, sunt de natură a denatura concurenţa între comercianţii cu amănuntul şi comercianţii cu amănuntul şi ridicata, în sensul că de la primii nu pot cumpăra alţi comercianţi în vederea întreprinderii faptelor de comerţ. 8. Distinct de cele arătate, Curtea constată că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate raportată la art. 148 alin. (2) din Constituţie. Chiar dacă autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu indică prevederea încălcată din legislaţia europeană cu privire la libera circulaţie a mărfurilor, în mod rezonabil se poate determina că acesta face referire la prevederile titlului II din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Însă, Curtea reţine că nu este de competenţa sa să analizeze conformitatea unei dispoziţii de drept naţional cu textul Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene prin prisma art. 148 din Constituţie. 9. Curtea constată că, în precedent, a respins ca neîntemeiată o excepţie de neconstituţionalitate având un obiect similar, prin Decizia nr. 92 din 20 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 25 februarie 2009, însă, în cauza de faţă, Curtea şi-a reconsiderat jurisprudenţa, tocmai datorită aplicării unei noi viziuni evolutive asupra modului de interpretare a principiilor statuate de art. 135 din Constituţie, ceea ce determină în prezent un conţinut complex al dreptului la libertate economică şi, pe cale de consecinţă, un nivel de protecţie constituţional superior în privinţa acestuia. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială Biseuro Impex - S.R.L., din Cluj-Napoca, în Dosarul nr. 13.584/211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca şi constată că dispoziţiile art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 mai 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Andreea Costin