Decizia Nr.50 din 22.06.2020

1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 3.199/1/2019 a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă raportat la art. XIX din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare (Legea nr. 2/2013), şi ale art. 36 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat (Regulamentul).2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Laura-Mihaela Ivanovici, preşedintele Secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.3. La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament.4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Timiş - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 24.956/325/2019, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar s-au depus raportul, precum şi suplimentul la raport întocmite de judecătorul-raportor, ce au fost comunicate părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.6. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul şi obiectul sesizării7. Tribunalul Timiş - Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 22 noiembrie 2019, în Dosarul nr. 24.956/325/2019, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: 1. Dacă dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 217/2003), se interpretează în sensul că, pentru a se dispune revocarea unui ordin de protecţie, în toate cazurile, trebuie îndeplinite cumulativ cele trei condiţii prevăzute de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003? 2. În situaţia în care evaluarea riscului de recidivă prevăzută de art. 34 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 217/2003 nu trebuie efectuată decât atunci când agresorul este fie inculpat, fie în supravegherea serviciului de probaţiune, care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească agresorii care nu sunt nici inculpaţi şi nici în supravegherea serviciului de probaţiune, în vederea revocării ordinului de protecţie emis împotriva lor, în contextul modificării legislative intervenite prin Legea nr. 174/2018 privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie (Legea nr. 174/2018)?8. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 4 decembrie 2019 cu nr. 3.199/1/2019.II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile9. Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - forma de la data intrării în vigoare a Legii nr. 174/2018 privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie Articolul 34
(1) Persoana împotriva căreia s-a dispus o măsură prin ordinul de protecţie pe durata maximă poate solicita revocarea ordinului sau înlocuirea măsurii dispuse.
(2) Revocarea se poate dispune dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:a)agresorul a respectat interdicţiile sau obligaţiile impuse; b)agresorul a urmat consiliere psihologică, psihoterapie, tratament de dezintoxicare ori orice altă formă de consiliere sau terapie care a fost stabilită în sarcina sa ori care i-a fost recomandată sau a respectat măsurile de siguranţă, dacă asemenea măsuri s-au luat, potrivit legii; c)dacă există o evaluare a riscului de recidivă realizată potrivit competenţelor de către un serviciu de probaţiune, care indică un grad de risc suficient de scăzut şi faptul că agresorul nu mai prezintă un real pericol pentru victima violenţei domestice sau pentru familia acesteia, astfel cum este definită potrivit prevederilor art. 5. (...) 10. Legea nr. 217/2003, în forma republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012 Articolul 34
(1) Persoana împotriva căreia s-a dispus o măsură prin ordinul de protecţie pe durata maximă poate solicita revocarea ordinului sau înlocuirea măsurii dispuse.
(2) Revocarea se poate dispune dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:a)agresorul a respectat interdicţiile sau obligaţiile impuse; b)agresorul a urmat consiliere psihologică, psihoterapie, tratament de dezintoxicare ori orice altă formă de consiliere sau terapie care a fost stabilită în sarcina sa ori care i-a fost recomandată sau a respectat măsurile de siguranţă, dacă asemenea măsuri s-au luat, potrivit legii; c)dacă există indicii temeinice că agresorul nu mai prezintă un real pericol pentru victima violenţei sau pentru familia acesteia. (...) 11. Alte norme de drept incidente Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea serviciului de probaţiune, cu modificările şi completările ulterioare Articolul 32
(1) În desfăşurarea activităţii de probaţiune, consilierii de probaţiune:a)realizează evaluarea inculpaţilor, a minorilor aflaţi în executarea unei măsuri educative, respectiv a persoanelor supravegheate, din oficiu sau la solicitarea organelor judiciare, potrivit legii; b)sprijină instanţa de judecată în procesul de individualizare a pedepselor şi măsurilor educative; c)coordonează procesul de supraveghere a respectării măsurilor şi executării obligaţiilor stabilite în sarcina persoanelor supravegheate faţă de care instanţa a dispus: amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, liberarea condiţionată; d)coordonează procesul de supraveghere a respectării uneia dintre următoarele măsuri educative neprivative de libertate: stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârşit de săptămână, asistarea zilnică; e)coordonează executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii; f)derulează activităţi specifice în legătură cu persoanele private de libertate; g)îndeplinesc alte atribuţii, conform legii. (...) III. Expunerea succintă a procesului 12. Prin Cererea formulată la data de 9 septembrie 2019 reclamantul a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 217/2003, revocarea ordinului de protecţie emis împotriva sa prin Sentinţa civilă nr. 7.096 din 24 mai 2019, pronunţată de Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 53/CC din 30 iulie 2017, pronunţată de Tribunalul Timiş - Secţia I civilă. 13. Prin Sentinţa civilă nr. 11.972 din 8 noiembrie 2019, pronunţată de Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă, a fost respinsă cererea de revocare a ordinului de protecţie, cu motivarea că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003, pentru a se dispune revocarea ordinului de protecţie emis împotriva reclamantului. 14. Reclamantul a depus în probaţiune înscrisuri emanând de la diverse cabinete de terapie psihologică, cu scopul de a face dovada îndeplinirii benevole a condiţiei prevăzute în textul legii la lit. b), arătând concluziile favorabile ale psihoterapeuţilor. 15. În ceea ce priveşte evaluarea riscului de recidivă, dat fiind răspunsul Serviciului de Probaţiune Timiş, care a apreciat că, faţă de dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 coroborat cu art. 32 alin. (1) din Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 252/2013), nu are competenţa de a întocmi referatul de evaluare în prezenta cauză, s-a reţinut că nu a fost îndeplinită condiţia prevăzută la lit. c) a textului citat. 16. Instanţa a constatat că reclamantul nu a depus la dosar o evaluare a riscului de recidivă realizată de un serviciu de probaţiune, astfel cum prevede art. 34 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 217/2003, iar, conform art. 249 din Codul de procedură civilă, reclamantului îi revenea sarcina probei în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor pentru revocarea ordinului de protecţie. 17. Instanţa a dispus audierea minorilor Z şi W în camera de consiliu, declaraţiile acestora fiind ataşate în dosar. În urma audierii minorilor, instanţa a desprins concluzia că ambii copii se tem de tată, de reacţiile acestuia când sunt singuri cu el, retrăiesc activ starea de temere din perioada în care locuiau împreună, când tatăl lor îi lovea, ca măsură educativă sau ca refulare a stării sale de nervozitate ori ca reacţie la năzbâtiile lor, astfel că minorii resimt ca pe o traumă aceste amintiri, dorinţa lor expresă fiind de a nu se întâlni curând cu reclamantul. 18. Instanţa este obligată, înainte de orice evaluare a condiţiilor de analiză a temeiniciei cererii reclamantului, să se aplece asupra interesului copiilor şi asupra siguranţei stării lor fizice şi psihice. 19. Această condiţie a lipsei stării de pericol pentru victimă şi a temerii acesteia faţă de agresor trebuie îndeplinită cumulativ cu restul condiţiilor pentru a se putea dispune revocarea ordinului de protecţie. 20. Astfel, instanţa a constatat că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 34 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 217/2003, respingând ca neîntemeiată cererea formulată de reclamant având ca obiect revocarea ordinului de protecţie. 21. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate şi revocarea ordinului de protecţie, apreciind că sunt îndeplinite toate condiţiile legale. 22. La termenul de judecată din data de 20 noiembrie 2019, instanţa a pus în discuţie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea dispoziţiilor art. 34 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 217/2003. 23. Prin Încheierea pronunţată la 22 noiembrie 2019, Tribunalul Timiş - Secţia I civilă a dispus sesizarea instanţei supreme şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, suspendarea judecăţii. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea procedurii 24. Prin Încheierea pronunţată la 22 noiembrie 2019, Tribunalul Timiş - Secţia I civilă a constatat îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. 25. Astfel, tribunalul este învestit cu soluţionarea unei cauze în ultimă instanţă, respectiv cu calea de atac a apelului într-o cauză având ca obiect revocarea unui ordin de protecţie. 26. De lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 depinde soluţionarea pe fond a cauzei. Fiind solicitată de către instanţa de fond efectuarea evaluării riscului de recidivă, Serviciul de Probaţiune Timiş a trimis la dosarul cauzei Adresa cu nr. xxxxx/SPTM din 2 octombrie 2019, prin care a arătat că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 252/2013, nu este de competenţa sa efectuarea evaluării riscului de recidivă decât în condiţiile în care agresorul este fie inculpat, fie în supravegherea serviciului de probaţiune, ca urmare a aplicării unei sancţiuni penale, fie liberat condiţionat. Or, în cazul reclamantului nu există un referat de evaluare întocmit de către Serviciul de Probaţiune Timiş. 27. În aceste condiţii, problema de drept care se ridică este dacă, pentru a se dispune revocarea ordinului de protecţie, este necesar să fie îndeplinite cumulativ toate cele trei condiţii prevăzute de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003. 28. În cazul în care evaluarea riscului de recidivă nu este necesară decât pentru agresorii care sunt fie inculpaţi, fie în supravegherea serviciului de probaţiune, ca urmare a aplicării unei sancţiuni penale, fie liberaţi condiţionat, se ridică întrebarea, pentru ceilalţi agresori, împotriva cărora s-a emis ordin de protecţie şi care nu fac obiectul evaluării riscului de recidivă, ce condiţii trebuie verificate pentru revocarea ordinului de protecţie? 29. Se impune a se interpreta dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003, în condiţiile în care, anterior modificării acestei dispoziţii legale prin Legea nr. 174/2018, dispoziţiile art. 34 alin. (2) lit. c) aveau următorul conţinut: „c) dacă există indicii temeinice că agresorul nu mai prezintă un real pericol pentru victima violenţei sau pentru familia acesteia", instanţa de judecată având astfel posibilitatea efectuării propriei evaluări pe baza probelor de la dosar. 30. Problema de drept este nouă în sensul că nu a făcut obiectul niciunui recurs în interesul legii şi nici nu s-a mai statuat asupra acesteia anterior de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 31. Apelantul-reclamant a apreciat că nu este obligatorie îndeplinirea cumulativă a celor trei condiţii, atât timp cât dispoziţiile art. 34 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 217/2003 prevăd că acest raport se realizează potrivit competenţelor. De aceea, obligativitatea depunerii raportului există doar în cazul în care serviciul de probaţiune este competent. 32. Intimată-pârâtă apreciază că, în interpretarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 217/2003, aceste condiţii trebuie îndeplinite cumulativ, iar raportul întocmit de serviciul de probaţiune este o condiţie pentru revocarea ordinului de protecţie. 33. După comunicarea raportului şi a suplimentului de raport întocmite de judecătorul-raportor, în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu şi-au exprimat punctul de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 34. Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 24.956/325/2019 a apreciat ca fiind necesară sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, redând dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003, care prevăd că revocarea unui ordin de protecţie se poate dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ o serie de condiţii şi a constatat că Serviciul de Probaţiune Timiş refuză efectuarea evaluării riscului de recidivă întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 252/2013, nu este de competenţa sa efectuarea acestei evaluări în afara cadrului procesual penal sau de executare a sancţiunilor penale. 35. De asemenea, a redat dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 252/2013 şi a reţinut că dispoziţiile art. 34 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 217/2003 au fost modificate prin Legea nr. 174/2018, anterior acestei modificări nefiind prevăzută necesitatea efectuării unei evaluări de către serviciul de probaţiune, ci doar îndeplinirea condiţiei de a exista indicii temeinice că agresorul nu mai prezintă un real pericol pentru victima violenţei sau pentru familia acesteia. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 36. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat hotărâri judecătoreşti relevante, precum şi puncte de vedere teoretice ale magistraţilor, care relevă existenţa a două orientări jurisprudenţiale. 37. Astfel, unele instanţe au exprimat opinia că toate cele trei condiţii prevăzute la alin. (2) al art. 34 din Legea nr. 217/2003 trebuie îndeplinite, iar în lipsa unui raport de evaluare emis de serviciul de probaţiune nu se poate dispune revocarea ordinului de protecţie, iar alte instanţe au exprimat opinia că nu este necesar să fie îndeplinită a treia condiţie, fiind suficient să fie îndeplinite primele două cerinţe ale art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003. S-a arătat că, în situaţia reclamanţilor care nu sunt implicaţi într-un proces penal, trebuie dovedită situaţia de pericol în care se află minorul sau un alt membru al familiei, prin orice mijloc de probă, nu neapărat prin raportul întocmit de serviciul de probaţiune. 38. Instanţele naţionale au comunicat şi practică judiciară care ilustrează cele două orientări jurisprudenţiale, după cum urmează: pentru prima orientare - Sentinţa civilă nr. 1.525 din 20 martie 2019, pronunţată de Judecătoria Sibiu - Secţia civilă; sentinţele civile nr. 307 din 10 aprilie 2019 şi nr. 1.150 din 13 decembrie 2019, pronunţate de Judecătoria Vaslui; Sentinţa civilă nr. 1.020 din 23 iulie 2019, pronunţată de Judecătoria Beiuş; Decizia civilă nr. 252 din 16 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Buzău - Secţia I civilă, definitivă. 39. În acest sens sunt şi opiniile teoretice exprimate de magistraţii Judecătoriei Moineşti, Tribunalului Neamţ - Secţia I civilă, Judecătoriei Roman, Tribunalului Giurgiu, judecătoriilor Giurgiu, Alexandria, Roşiori de Vede, Videle, Turnu Măgurele, Zimnicea, Dej, Baia Mare, Drobeta-Turnu Severin, Paşcani, Tribunalului Vaslui, judecătoriilor Buzău, Braşov, Galaţi, Brăila, Paşcani, Târgu Mureş, Timişoara, Tribunalului Buzău. 40. Cea de-a doua orientare este ilustrată de sentinţele civile nr. 479 din 25 iulie 2018, respectiv nr. 885/C din 23 septembrie 2019, pronunţate de Judecătoria Vaslui, sentinţele civile nr. 1.302 din 23 decembrie 2019, nr. 990 din 21 octombrie 2019, nr. 1.159 din 25 noiembrie 2019, nr. 1.242 din 11 decembrie 2019, pronunţate de Judecătoria Botoşani - Secţia civilă, Decizia civilă nr. 33/A din 7 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov. 41. În acelaşi sens sunt şi opiniile exprimate de magistraţii de pe raza Curţii de Apel Craiova, Curţii de Apel Constanţa, Judecătoriei Piatra-Neamţ, opinia majoritară în cadrul secţiilor a III-a - a V-a civile ale Tribunalului Bucureşti şi judecătoriilor din circumscripţia acestuia, Tribunalului Ialomiţa, Judecătoriei Cornetu, Judecătoriei Bolintin-Vale, Tribunalului Teleorman, judecătoriilor Turnu Măgurele, Sighetu Marmaţiei, Zalău, Drobeta-Turnu Severin, Târgu Jiu, Botoşani, Tulcea. 42. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciului judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului 43. Problema de drept ce face obiectul întrebării prealabile este de natură să afecteze dreptul la viaţă privată şi familială a persoanei care solicită ridicarea ordinului de protecţie, în sensul că art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia) include, printre altele, legătura dintre tatăl biologic şi copiii săi. 44. Or, acest aspect trebuie raportat la protejarea interesului superior al copilului în ceea ce priveşte ocrotirea integrităţii fizice şi psihologice împotriva actelor de violenţă de natură fizică sau psihologică, ce poate fi subsumat dispoziţiilor art. 8 coroborate însă cu dispoziţiile art. 2 şi 3 din Convenţie. 45. În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că există o abordare consacrată în dreptul internaţional care susţine ideea potrivit căreia, în toate deciziile referitoare la copii, trebuie să primeze interesul superior al acestora (Cauza Neulinger şi Shuruk împotriva Elveţiei - Cererea nr. 41.615/07, Hotărârea din 6 iulie 2010, paragraful 135; Cauza X contra Letoniei - Cererea nr. 27.853/09, Hotărârea din 26 noiembrie 2013, paragraful 96 etc.). Totuşi, trebuie avut în vedere că interesele părinţilor, în special cel de a avea o relaţie constantă cu copilul lor, rămân de o importanţă deosebită în contextul protejării vieţii de familie şi că acestea pot fi limitate numai în cazurile când atmosfera de familie s-a dovedit deosebit de inadecvată, deci în circumstanţe excepţionale, astfel încât autorităţile naţionale trebuie, în practică, să depună toate eforturile pentru păstrarea relaţiilor personale (Cauza Gnahore împotriva Franţei - Cererea nr. 40.031/98, Hotărârea din 17 ianuarie 2001, paragraful 59, şi Cauza Jansen împotriva Norvegiei - Cererea nr. 2.822/16, Hotărârea din 6 decembrie 2018, paragrafele 88-93). 46. În ceea ce priveşte protejarea integrităţii fizice şi psihologice a unei persoane împotriva actelor săvârşite de alte persoane, Curtea a statuat că există obligaţia pozitivă în sarcina autorităţilor din statele membre de a menţine şi a aplica în practică un cadru juridic adecvat care să ofere protecţie împotriva actelor de violenţă săvârşite de persoanele fizice (Cauza Soderman împotriva Suediei - Cererea nr. 5.786/08, Hotărârea din 12 noiembrie 2013, paragraful 80, Cauza Wetjen şi alţii împotriva Germaniei - cererile nr. 68.125/14 şi nr. 72.204/14, paragraful 74, Cauza Tlapak şi alţii împotriva Germaniei - cererile nr. 11.308/16 şi nr. 11.344/16, Hotărârea din 22 martie 2018, paragraful 89). 47. În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut, ca principiu general, că, atunci când trebuie să asigure respectarea adecvată a intereselor unei persoane, garantate de art. 8 din Convenţie, instanţele au obligaţia: „să efectueze o analiză detaliată a întregii situaţii de familie şi a unei întregi serii de factori, în special de natură factuală, emoţională şi psihologică, materială şi medicală şi să realizeze o evaluare echilibrată şi rezonabilă a respectivelor interese ale fiecărei persoane, cu preocuparea constantă de a găsi cea mai bună soluţie pentru copil" (Cauza Petrov şi X împotriva Rusiei - Cererea nr. 23.608/16, Hotărârea din 4 februarie 2019, paragrafele 98-102, Cauza Neulinger şi Shuruk împotriva Elveţiei - Cererea nr. 41.615/07, Hotărârea din 6 iulie 2010, paragraful 139). IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 48. Din verificările efectuate rezultă că instanţa de contencios constituţional nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003. X. Raportul asupra chestiunii de drept 49. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorul-raportor, referitor la fondul sesizării, a apreciat că, în situaţia în care instanţa trebuie să verifice îndeplinirea cerinţelor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 în vederea revocării unui ordin de protecţie, iar reclamantul nu este implicat într-un proces penal, nu se impune ca serviciul de probaţiune să emită un raport de evaluare asupra riscului de recidivă. În consecinţă, deşi serviciul de probaţiune nu va emite un raport asupra riscului de recidivă, instanţei de judecată îi revine obligaţia de a efectua evaluarea riscului real pentru victima violenţei domestice din partea persoanei împotriva căreia s-a emis ordinul de protecţie, evaluare întemeiată pe probele dosarului, pentru a asigura un echilibru între protecţia interesului superior al copilului sau, după caz, dreptul la viaţă, integritate corporală fizică şi psihică al celorlalţi membri ai familiei şi dreptul la respectarea vieţii private şi de familie al reclamantului. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 50. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilităţii sesizării 51. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată." 52. Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite cumulativ, respectiv: existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului; soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 53. Primele trei condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată şi se află în competenţa legală a unui complet de judecată al tribunalului învestit să soluţioneze cauza. Tribunalul învestit cu soluţionarea apelului judecă în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 2, art. 483 alin. (2) şi art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă. 54. Este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, întrucât între problemele de drept care fac obiectul sesizării şi soluţionarea cauzei există un raport de dependenţă. Astfel, elementul central al litigiului vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003, referitoare la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a revoca un ordin de protecţie, acest aspect constituind una dintre criticile formulate în apel. 55. În ceea ce priveşte noutatea chestiunii de drept, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se arată că, în absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „noutate", verificarea acestei condiţii ţine de exercitarea atributului de apreciere a completului învestit cu soluţionarea unei astfel de sesizări (a se vedea în acest sens deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015; nr. 4 din 14 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 19 februarie 2019; nr. 46 din 14 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 900 din 7 noiembrie 2019, etc.). 56. S-a statuat deja că cerinţa noutăţii este îndeplinită atunci când problema de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele încă nu au dat acesteia o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial, de o anumită întindere sau consistenţă. Totodată, cerinţa noutăţii ar putea fi reţinută ca îndeplinită în cazul în care s-ar impune anumite clarificări, într-un context legislativ nou, ale unei norme mai vechi (ipoteza aşa-zisei reevaluări a interpretării normei). 57. În egală măsură, noutatea se poate raporta şi la o normă mai veche, dar a cărei aplicare frecventă a devenit actuală mult ulterior intrării ei în vigoare (a se vedea Decizia Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 10 din 20 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014). 58. În sesizarea de faţă, problema de drept a cărei dezlegare se solicită este generată de modificările aduse art. 34 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 217/2003 prin Legea nr. 174/2018, lege intrată în vigoare la data de 21 iulie 2018. Din verificarea jurisprudenţei instanţelor a rezultat existenţa unui număr mic de hotărâri judecătoreşti pronunţate de la această dată, soluţiile pronunţate nefiind însă unitare. 59. Pentru aceste argumente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că, în cauză, este îndeplinită condiţia noutăţii. Asupra fondului sesizării 60. Problema de drept pe care o are de rezolvat instanţa de judecată rezultă din modificarea dispoziţiilor legale incidente în cauză şi necorelarea lor cu alte acte normative, astfel încât interpretarea dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 relevă potenţialul de a genera practică neunitară, chestiune care transpare din hotărârile trimise de instanţele din ţară, dar şi din opiniile divergente exprimate de acestea. 61. Litigiul ce face obiectul judecăţii în faţa instanţei de fond vizează revocarea unui ordin de protecţie emis împotriva reclamantului, care apreciază că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru revocarea măsurii luate împotriva sa. Dispoziţiile de drept incidente în cauză sunt cele ale art. 34 din Legea nr. 217/2003, iar instanţa trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de actul normativ arătat pentru a revoca ordinul de protecţie. 62. Problema de drept ce face obiectul sesizării îşi are originea, pe de o parte, în faptul că una dintre cele trei condiţii prevăzute de lege, în forma sa actuală, nu mai poate fi îndeplinită, iar pe de altă parte, instanţa trebuie să aprecieze dacă se impune evaluarea riscului de recidivă şi pentru reclamantul care nu este implicat într-un proces penal. 63. Pentru a lămuri chestiunea de drept este necesar a se prezenta configuraţia succesivă a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 217/2003, atât în forma sa iniţială, cât şi după modificarea intervenită prin Legea nr. 174/2018, corelarea textului menţionat cu dispoziţiile Legii nr. 252/2013, principiile de drept aplicabile în cauză, aşa cum rezultă acestea din dreptul intern, dar şi din legislaţia internaţională şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. 64. Potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 217/2003, în forma sa republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012: „c) dacă există indicii temeinice că agresorul nu mai prezintă un real pericol pentru victima violenţei sau pentru familia acesteia." 65. După apariţia Legii nr. 174/2018, care a modificat Legea nr. 217/2003, textul prevede următoarele: „c) dacă există o evaluare a riscului de recidivă realizată potrivit competenţelor de către un serviciu de probaţiune, care indică un grad de risc suficient de scăzut şi faptul că agresorul nu mai prezintă un real pericol pentru victima violenţei domestice sau pentru familia acesteia, astfel cum este definită potrivit prevederilor art. 5." 66. Această modificare a textului este necorelată cu dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 252/2013, în sensul că serviciul de probaţiune poate efectua o evaluare a riscului de recidivă numai dacă persoana în cauză are calitatea de inculpat într-o cauză penală sau se află în executarea unei condamnări sau a unei alte măsuri prevăzute de lege. Cu alte cuvinte, serviciul de probaţiune nu are competenţa legală de a efectua o evaluare a riscului dacă persoana împotriva căreia s-a emis un ordin de protecţie nu este implicată într-o cauză penală sau nu se află în executarea unei sancţiuni penale. 67. Aşa fiind, instanţele s-au confruntat cu problema de a stabili care sunt condiţiile ce trebuie verificate în temeiul dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 217/2003 pentru revocarea unui ordin de protecţie, de vreme ce este evident că serviciul de probaţiune nu va efectua o evaluare a riscului în afara existenţei unui proces penal. 68. Statul român funcţionează cu respectarea principiilor legalităţii şi al separaţiei puterilor în stat, pentru fiecare funcţiune a sa existând instituţii şi organisme înfiinţate potrivit legii. Acestea pun în aplicare, în virtutea normelor ce le guvernează activitatea şi scopului prevăzut de lege, mecanismele necesare funcţionării societăţii în ansamblul său, conform principiilor statuate în Constituţie [art. 1 alin. (5)]. 69. Respectarea ordinii de drept, a dispoziţiilor de drept constituţional şi a legilor de funcţionare a instituţiilor publice presupune, printre altele, ca fiecare instituţie a statului să fie înfiinţată prin lege, să funcţioneze conform actului normativ de înfiinţare şi să îşi exercite competenţele prevăzute de normele de drept. 70. Aşa fiind, nu se poate pretinde serviciului de probaţiune să efectueze o procedură sau să întocmească un act juridic ce excedează competenţei sale prevăzute de lege - un asemenea act ar încălca principiul legalităţii, iar actul în sine ar fi lovit de nulitate pentru lipsa temeiului juridic al emiterii sale de către instituţia în cauză. 71. Aceasta înseamnă că în situaţia în care instanţa trebuie să verifice îndeplinirea cerinţelor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 în vederea revocării unui ordin de protecţie, iar reclamantul nu este implicat într-un proces penal, nu se impune ca serviciul de probaţiune să emită un raport de evaluare asupra riscului de recidivă. 72. Trebuie subliniat că, deşi serviciul de probaţiune nu va emite un raport asupra riscului de recidivă, instanţa nu este scutită de a efectua evaluarea riscului real pentru victima violenţei domestice din partea persoanei împotriva căreia s-a emis ordinul de protecţie, evaluare întemeiată pe probele dosarului, pentru a asigura protecţia interesului superior al copilului sau, după caz, dreptul la viaţă, integritate corporală fizică şi psihică al celorlalţi membri ai familiei, precum şi dreptul la respectarea vieţii private şi de familie al reclamantului. 73. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 217/2003, protecţia şi promovarea drepturilor victimelor violenţei domestice se realizează, printre altele, în conformitate cu principiul legalităţii şi principiul respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Emiterea unui ordin de protecţie impune menţinerea unui echilibru între drepturile persoanei căreia îi sunt imputate actele de violenţă (emiterea ordinului de protecţie vizând restrângerea dreptului la viaţă privată şi a libertăţii de mişcare) şi drepturile persoanei asupra căreia au fost exercitate actele de violenţă. 74. Din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, aşa cum a fost menţionată anterior, rezultă în mod neîndoielnic că instanţele, în aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Convenţie, au obligaţia „să efectueze o analiză detaliată a întregii situaţii de familie şi a unei întregi serii de factori, în special de natură factuală, emoţională şi psihologică, materială şi medicală, şi să realizeze o evaluare echilibrată şi rezonabilă a respectivelor interese ale fiecărei persoane, cu preocupare constantă de a găsi cea mai bună soluţie pentru copil" (Cauza Petrov şi X împotriva Rusiei, paragraful 98, Cauza Neulinger şi Shuruk împotriva Elveţiei, paragraful 139 etc.) 75. Aşadar, într-un proces care are ca obiect revocarea unui ordin de protecţie, instanţa poate verifica îndeplinirea tuturor cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 217/2003, numai dacă persoana împotriva căreia s-a emis ordinul este implicată într-un proces penal sau se află în executarea unei sancţiuni penale. 76. În situaţia în care persoana împotriva căreia s-a emis un ordin de protecţie nu este implicată într-un proces penal, principiul legalităţii se opune aplicării dispoziţiilor art. 34 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 217/2003, astfel încât instanţa nu va solicita un referat de evaluare a riscului de recidivă serviciului de probaţiune. 77. Ocrotirea drepturilor membrilor familiei impune instanţei să evalueze dacă există un pericol real pentru victimele violenţei domestice, în sensul că protecţia la care acestea sunt îndreptăţite include obligaţia autorităţilor de a analiza detaliat situaţia pentru a lua o măsură care să corespundă standardului de protecţie impus atât de normele de drept intern, cât şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. 78. Lipsa efectuării unei evaluări proprii a instanţei asupra situaţiei de risc la care este expusă victima violenţei domestice ar constitui o încălcare a obligaţiei pozitive a statului de ocrotire a dreptului prevăzut de art. 8 în conjuncţie cu protejarea art. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 79. Interpretarea sistematică şi teleologică a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 217/2003 şi ale art. 32 din Legea nr. 252/2013, coroborate cu aplicarea principiilor generale de drept, dar şi a prevalenţei dispoziţiilor din tratatele internaţionale relative la protecţia drepturilor omului, permite următoarea concluzie: 80. În situaţia în care instanţa trebuie să verifice îndeplinirea cerinţelor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 în vederea revocării unui ordin de protecţie, iar reclamantul nu este implicat într-un proces penal, nu se impune ca serviciul de probaţiune să emită un raport de evaluare asupra riscului de recidivă. 81. În consecinţă, deşi serviciul de probaţiune nu va emite un raport asupra riscului de recidivă, instanţei de judecată îi revine obligaţia de a efectua evaluarea riscului real pentru victima violenţei domestice sau pentru familia acesteia din partea persoanei împotriva căreia s-a emis ordinul de protecţie, evaluare întemeiată pe probele dosarului, pentru a asigura un echilibru între protecţia interesului superior al copilului sau, după caz, dreptul la viaţă, integritate corporală fizică şi psihică al celorlalţi membri ai familiei şi dreptul la respectarea vieţii private şi de familie al reclamantului. 82. Pentru toate aceste considerente, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Tribunalul Timiş - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 24.956/325/2019, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că: În situaţia în care persoana împotriva căreia s-a emis ordinul de protecţie nu este implicată într-un dosar penal, pentru a se dispune revocarea ordinului nu trebuie întocmită de către serviciul de probaţiune o evaluare a riscului de recidivă, conform art. 34 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 217/2003. În acest caz, instanţa va efectua o evaluare proprie a existenţei unui risc real pentru victima violenţei domestice sau pentru familia acesteia din partea persoanei împotriva căreia s-a emis ordinul de protecţie. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iunie 2020. PREŞEDINTELE SECŢIEI I CIVILE LAURA-MIHAELA IVANOVICI Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu