Decizia Nr.520 din 15.05.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, excepţie ridicată de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 5.138/108/2010 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.424D/2011.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.425D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1), art. 24 şi art. 28 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, excepţie ridicată tot de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 7.778/108/2010 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia I penală.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, nu se opune conexării dosarelor.Curtea, având în vedere identitatea parţială de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.425D/2011 la Dosarul nr. 1.424D/2011, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece autorul acesteia nu a motivat-o.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 23 noiembrie 2011, pronunţate în dosarele nr. 5.138/108/2010 şi nr. 7.778/108/2010, Curtea de Apel Timişoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor şi, respectiv, art. 21 alin. (1), art. 24 şi art. 28 din aceeaşi lege.Excepţia a fost ridicată de Faur Nistor Isai în dosarele de mai sus având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe civile potrivit căreia a fost respinsă cererea formulată de petent care a solicitat despăgubiri financiare din partea statului român, cu motivarea că se consideră victimă a abuzului de încredere comis de executorul judecătoresc care nu a pus în executare un titlu executoriu şi, respectiv, soluţionarea unei cereri prin care s-a solicitat acordarea de compensaţii financiare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 - Statul român, art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie şi art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană, precum şi dispoziţiile art. 1 - Obligaţia de a respecta drepturile omului, art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, art. 8 - Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv şi art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 - Protecţia proprietăţii din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.Curtea de Apel Timişoara - Secţia I civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 21, art. 24 şi art. 28 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 4 iunie 2004, aşa cum a fost modificat prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 26 octombrie 2007, aprobată la rândul său prin Legea nr. 45/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 25 martie 2008, care au următorul conţinut:– Art. 21: „(1) Compensaţia financiară se acordă, la cerere, în condiţiile prezentului capitol, următoarelor categorii de victime:a)persoanele asupra cărora a fost săvârşită o tentativă la infracţiunile de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, prevăzute la art. 174-176 din Codul penal, o infracţiune de vătămare corporală gravă, prevăzută la art. 182 din Codul penal, o infracţiune intenţionată care a avut ca urmare vătămarea corporală gravă a victimei, o infracţiune de viol, act sexual cu un minor şi perversiune sexuală, prevăzute la art. 197, 198 şi art. 201 alin. 2-5 din Codul penal, o infracţiune privind traficul de persoane, o infracţiune de terorism, precum şi orice altă infracţiune intenţionată comisă cu violenţă;b)soţul, copiii şi persoanele aflate în întreţinerea persoanelor decedate prin săvârşirea infracţiunilor prevăzute la alin. (1).(2) Compensaţia financiară se acordă victimelor prevăzute la alin. (1) dacă infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul României şi victima este:a)cetăţean român; b)cetăţean străin ori apatrid care locuieşte legal în România; c)cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, aflat legal pe teritoriul României la data comiterii infracţiunii; sau d)cetăţean străin sau apatrid cu reşedinţa pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, aflat legal pe teritoriul României la data comiterii infracţiunii. (3) În cazul victimelor care nu se încadrează în categoriile de persoane prevăzute la alin. (1) şi (2), compensaţia financiară se acordă în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte.“;

– Art. 24: „(1) În cazul în care făptuitorul este cunoscut, compensaţia financiară poate fi acordată victimei dacă sunt întrunite următoarele condiţii: a)victima a formulat cererea de compensaţie financiară în termen de un an, după caz:1. de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care instanţa penală a pronunţat condamnarea sau achitarea în cazurile prevăzute la art. 10 alin. 1 lit. d) şi e) din Codul de procedură penală şi a acordat despăgubiri civile ori a pronunţat achitarea în cazul prevăzut la art. 10 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală sau încetarea procesului penal în cazurile prevăzute la art. 10 alin. 1 lit. g) şi i¹) din Codul de procedură penală; 2. de la data la care procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală în cazurile prevăzute la art. 10 alin. 1 lit. c), d) şi e) din Codul de procedură penală sau a dispus încetarea urmăririi penale în cazul prevăzut la art. 10 alin. 1 lit. g) din Codul de procedură penală; 3. de la data la care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cazurile prevăzute la art. 10 alin. 1 lit. c), d), e) şi g) din Codul de procedură penală; b)victima s-a constituit ca parte civilă în cadrul procesului penal, cu excepţia cazului prevăzut la lit. a) pct. 3; c)făptuitorul este insolvabil sau dispărut; d)victima nu a obţinut repararea integrală a prejudiciului suferit de la o societate de asigurare. (2) Dacă victima s-a aflat în imposibilitate de a formula cererea de compensaţie financiară, termenul de un an prevăzut la alin. (1) lit. a) se calculează de la data la care a încetat starea de imposibilitate.(3) În cazul în care instanţa a dispus disjungerea acţiunii civile de acţiunea penală, termenul de un an prevăzut la alin. (1) lit. a) curge de la data rămânerii irevocabile a hotărârii prin care a fost admisă acţiunea civilă.(4) Victimele care nu au împlinit vârsta de 18 ani şi cele puse sub interdicţie nu au obligaţia prevăzută la alin. (1) lit. b).“;

– Art. 28: „(1) Cererea de compensaţie financiară se depune la tribunalul în a cărui circumscripţie domiciliază victima şi se soluţionează de doi judecători din cadrul Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor, constituite în fiecare tribunal. (2) Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor este alcătuită din cel puţin doi judecători, desemnaţi pentru o perioadă de 3 ani de adunarea generală a judecătorilor tribunalului.(3) Adunarea generală a judecătorilor tribunalului desemnează, pentru o perioadă de 3 ani, şi un număr egal de judecători supleanţi ai judecătorilor care alcătuiesc Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor.(4) Judecătorii supleanţi prevăzuţi la alin. (3) participă la soluţionarea cererilor de compensaţii financiare în cazul imposibilităţii de participare a unuia sau a ambilor judecători care alcătuiesc Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor.(5) Secretariatul Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor este asigurat de unul sau mai mulţi grefieri, desemnaţi de preşedintele tribunalului.“Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 - Statul român, art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie şi art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană, precum şi dispoziţiile art. 1 - Obligaţia de a respecta drepturile omului, art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, art. 8 - Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv şi art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 - Protecţia proprietăţii din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei invocă neconstituţionalitate dispoziţiilor legale criticate prin raportare la o serie de dispoziţii din Constituţie, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, fără să formuleze o motivare din care să rezulte în ce constă contrarietatea faţă de prevederile astfel invocate. Cu privire la aceste aspecte, Curtea a conturat în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012) o anumită structură inerentă şi intrinsecă oricărei excepţii de neconstituţionalitate. Aceasta cuprinde 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. Indiscutabil primul element al excepţiei se circumscrie fie simplei indicări a textului pretins neconstituţional, fie menţionării conţinutului său normativ, iar cel de-al doilea indicării textului sau principiului constituţional pretins încălcat. Chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate este în mod formal motivată, deci cuprinde cele 3 elemente, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referinţă este unul general, Curtea va respinge excepţia ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea în acest sens Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, sau, în cadrul controlului a priori, Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011). Aceeaşi soluţie va fi urmată şi în cazul în care excepţia de neconstituţionalitate nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituţional invocat nu se poate desluşi în mod rezonabil vreo critică de neconstituţionalitate, fie datorită generalităţii sale, fie datorită lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat. În acest sens, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, a stabilit că „simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că «sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi»“ (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, precitată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008). Prin urmare, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate şi, ca atare, prezenta excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca, inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21, art. 24 şi art. 28 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, excepţie ridicată de Faur Nistor Isai în dosarele nr. 5.138/108/2010 şi nr. 7.778/108/2010 ale Curţii de Apel Timişoara - Secţia I penală. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 mai 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru