Decizia Nr.528 din 17.07.2018

1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei şi a Legii pentru modificarea art. 16 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, obiecţie formulată de Preşedintele României. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.374 din 6 iunie 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 854A/2018.3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se arată că cele trei legi criticate, deşi au fost dezbătute şi adoptate de către prima Cameră sesizată la date diferite, în şedinţe distincte, Senatul, în calitate de Cameră decizională, le-a dezbătut şi adoptat în cadrul aceleiaşi şedinţe, respectiv cea din data de 7 mai 2018, şi au fost trimise spre promulgare la aceeaşi dată, şi anume 19 mai 2018. Procedând în acest fel, se apreciază că Parlamentul a adoptat trei legi distincte, cu acelaşi obiect, fără a asigura corelarea acestora, după regulile şi cerinţele de ordin tehnic-legislativ pentru elaborarea actelor normative. Se arată că, în considerarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, art. 68 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi art. 74 din Regulamentul Senatului, comisia sesizată în fond de la Senat trebuia să adopte un singur raport de admitere în privinţa celor trei proiecte de legi, care au un obiect de reglementare similar, astfel încât plenul Camerei respective să adopte un singur act normativ. Intrarea în vigoare în aceeaşi zi sau la intervale scurte de timp a trei legi care au ca obiect modificarea şi completarea aceluiaşi act normativ, respectiv Legea nr. 1/2011, este de natură să creeze confuzie pentru beneficiarii normei, cu potenţiale repercusiuni asupra calităţii procesului educaţional. Prin chiar titlurile celor trei legi se creează confuzie în aplicarea normei pentru destinatarii săi, întrucât aceştia se află în imposibilitatea de a identifica normele în vigoare la care să se raporteze şi care au legătură cu domeniul educaţiei. În aceste condiţii se apreciază că cele trei legi au fost adoptate de către Parlament după o procedură care nu asigură sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, ceea ce contravine principiului securităţii raporturilor juridice, inclusiv exigenţelor de claritate şi previzibilitate ale legii, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie.4. În ceea ce priveşte Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 se arată că articolul unic pct. 2 [cu referire la art. 253 alin. (1)] al acesteia încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie. În acest sens se apreciază că textul analizat continuă să perpetueze o modalitate „paralelă" de accedere la calitatea de titular în învăţământul preuniversitar, contrară derulării în condiţii optime a procesului de învăţământ. Se denaturează regimul juridic al instituţiei titularizării şi se generează discriminări în interiorul sistemului. În acest sens, este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 106 din 27 februarie 2014, prin care s-a arătat că o reglementare „paralelă" de accedere la calitatea de titular în învăţământul preuniversitar configurează o instituţie cu un regim juridic confuz, care permite dobândirea calităţii antereferite în alte condiţii decât prin promovarea unui concurs. Se mai susţine că, în cuprinsul aceluiaşi text legal, nu se stabilesc nici durata pentru care cadrele didactice urmează să ocupe posturile vacante prin repartizarea realizată, nici categoria din care va face parte cadrul didactic respectiv ulterior repartizării (personal didactic angajat cu contract de muncă pe perioadă determinată sau nedeterminată) şi nici eventuala titularizare a respectivului cadru didactic pe post. Or, o asemenea procedură poate duce la o titularizare pe post în absenţa vreunui concurs, contrar celor stabilite prin Decizia nr. 106 din 27 februarie 2014. Astfel de neclarităţi creează dificultăţi în aplicarea legii, fiind contrare art. 1 alin. (5) din Constituţie. Se mai arată, în privinţa aceluiaşi text legal, că acesta nu a fost corelat cu art. 254 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, potrivit căruia titularizarea se realizează prin promovarea unui concurs.5. În privinţa articolului unic pct. 3 [cu referire la art. 254 alin. (2¹)] din lege se susţine că instituie o nouă condiţie necesară a fi întrunită pentru dispunerea detaşării, contrară, însă, art. 254 alin. (2) din Legea nr. 1/2011. Prin urmare, se arată că textul legal criticat creează neclarităţi şi dificultăţi în aplicarea legii, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie.6. În privinţa Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei se arată că art. I pct. 1 [cu referire la art. 19 alin. (3)] din lege nu se corelează cu art. 45 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, creându-se o dublă reglementare a condiţiilor necesare înfiinţării unor grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar autorizate sau acreditate cu personalitate juridică cu predare în limbile minorităţilor naţionale. Or, o asemenea reglementare este contrară art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 şi, implicit, art. 1 alin. (5) din Constituţie. Se mai arată că, faţă de prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, care reglementează cerinţele minime pentru ca o unitate de învăţământ din sistemul naţional de învăţământ să dobândească personalitate juridică, şi ale art. 45 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, noile prevederi sunt neclare şi de natură să genereze un regim juridic diferenţiat între instituţii de acelaşi tip, prin faptul că introduc un criteriu suplimentar pentru unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate la solicitarea părinţilor/tutorilor legali, şi anume obţinerea avizului ministrului educaţiei. În legătură cu acest aviz se arată că avizul trebuie să fie al Ministerului Educaţiei şi că legea este neclară, pentru că nu prevede dacă acest aviz este conform. Având în vedere cele de mai sus, se arată că dispoziţiile criticate încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la calitatea legii.7. Cu privire la art. II din aceeaşi lege se arată că, prin completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005, s-a realizat o extindere a obiectului de reglementare a legii, care nu a fost avută în vedere în varianta iniţiatorului şi nu este nici indispensabilă scopului urmărit, respectiv asigurarea formării continue în limbile minorităţilor naţionale. Totodată, se susţine că noua reglementare este neclară şi insuficientă, de natură să creeze impredictibilitate, putând genera abuzuri în ceea ce priveşte autorizaţiile de funcţionare/acreditare care urmează a fi transferate către unităţile/unitatea cu personalitate juridică rezultate/ă, cu repercusiuni asupra calităţii procesului educaţional. În condiţiile în care astfel de autorizaţii au caracter individual, prin efectul fuziunii/divizării a entităţii juridice deţinătoare se poate ajunge la crearea cadrului propice pentru eludarea criteriilor stabilite de legiuitor în vederea garantării calităţii în educaţie. În această situaţie există riscul ca unităţile cu personalitate juridică astfel create, prin divizare sau fuziune, să nu mai îndeplinească criteriile necesare în vederea funcţionării, criterii care au fost îndeplinite anterior de către entitatea juridică existentă iniţial. Prin urmare, şi din această perspectivă sunt încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie.8. În privinţa Legii pentru modificarea art. 16 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 se arată că, aceasta cuprinde neclarităţi, indicându-se, în acest sens, faptul că, pe de o parte, potrivit acesteia, învăţământul general obligatoriu cuprinde ultimii doi ani din învăţământul preşcolar şi primii doi ani ai învăţământului secundar superior, în condiţiile în care acestea devin obligatorii nu la momentul intrării în vigoare a legii, ci în anii 2020 sau 2023, după caz, iar, pe de altă parte, faptul că noul text legal nu este corelat cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, fiind, astfel, neclară întinderea învăţământului general obligatoriu. Se mai indică faptul că există o lipsă de consecvenţă la nivelul legii în privinţa termenilor prin care sunt desemnate etapele educaţionale obligatorii din cadrul învăţământului preşcolar, respectiv „ani" şi „grupe". Toate acestea demonstrează că au fost încălcate, în privinţa legii antereferite, dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa de calitate a legilor.9. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.10. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.11. Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 a fost adoptată în scopul clarificării unor aspecte privind titularizarea cadrelor didactice, detaşarea la cerere a personalului didactic titular în învăţământul preuniversitar, detaşarea pentru ocuparea unor posturi didactice din unităţi/instituţii de învăţământ şi unităţi conexe. De asemenea, Legea vizează modificarea unor neclarităţi legate de titularizare prin eliminarea sintagmei „în ultimii şase ani" din textul literei c) a alineatului (7) al articolului 252, respectiv alineatul (1) al articolului 253 din Legea nr. 1/2011, oferind posibilitatea cadrelor didactice să se titularizeze şi după 6 ani de la concursul de titularizare. Astfel, actul normativ vizează clarificarea regimului juridic privind titularizarea, fiind vizate cadrele didactice cărora le erau aplicabile prevederile art. 253 din Legea nr. 1/2011 şi care au participat la concursuri naţionale de titularizare, obţinând minimum nota/media 7, însă nu au putut ocupa catedra/postul respectivă/respectiv la momentul susţinerii respectivului examen, deoarece, la acel moment, nu existau posturi/catedre libere.12. O altă măsură legislativă vizată de acest act normativ constă în eliminarea sintagmei „şi are viabilitate" din art. 253 în scopul evitării unor dificultăţi de interpretare şi aplicare conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 106 din 27 februarie 2014. Se susţine că legea ce face obiectul prezentei sesizări are ca scop modificarea şi completarea Legii nr. 1/2011, în sensul evitării unor situaţii confuze, discriminatorii în ceea ce priveşte dobândirea calităţii de titular, în acord cu cadrul juridic existent şi cu jurisprudenţa constituţională. De asemenea, criticile din prezenta sesizare vizează şi aspecte privind dispoziţiile cuprinse la art. 254¹ alin. (2¹) din lege, apreciindu-se că acestea reglementează un mecanism eficient care să instituie un model de stabilitate prin prezenţa obligatorie la catedra titulară a unui ciclu de 4 ani dintr-un total de 10 ani, pentru a evita situaţiile în care s-ar putea reţine o inechitate şi o permanentizare a detaşării care ar dezavantaja în mod vădit comunitatea unde a ocupat persoana respectivă postul de profesor titular. 13. Legea pentru modificarea art. 16 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 stabileşte o nouă durată şi o nouă componentă a învăţământului general obligatoriu. Contrar opiniei conţinute în sesizare, potrivit căreia aceste prevederi ar prezenta neclarităţi, se arată că normele juridice instituite vizează extinderea învăţământului general obligatoriu, cu respectarea condiţiilor de claritate şi previzibilitate pe care trebuie să le îndeplinească orice act normativ.14. Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei reglementează posibilitatea ca, în funcţie de necesităţile locale, să se organizeze, la cererea părinţilor sau a tutorilor legali, cu avizul ministrului educaţiei naţionale şi în condiţiile legii, grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar autorizate sau acreditate cu personalitate juridică. De asemenea se modică art. 99 din Legea nr. 1/2011, în sensul organizării, în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale, a centrelor atestate de formare continuă în limbile minorităţilor naţionale, cu personalitate juridică. Atribuţiile, structura, organizarea şi funcţionarea acestora, conform acestui act normativ, vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului. Legea criticată modifică, de asemenea, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005, în sensul introducerii unor dispoziţii referitoare la transferul obligaţiilor, drepturilor şi autorizaţiilor de funcţionare provizorie/acreditare către unităţile de învăţământ, care au luat fiinţă în urma divizării sau fuziunii.15. În privinţa criticilor privind nerespectarea normelor de tehnică legislativă se apreciază că legea răspunde acestor cerinţe, este clară, întrucât în conţinutul acesteia nu se regăsesc pasaje obscure sau soluţii normative contradictorii şi, de asemenea, este precisă, fiind redactată într-un stil specific normativ dispozitiv, care prezintă norma instituită fără explicaţii sau justificări, prin folosirea cuvintelor în înţelesul lor curent din limba română. Conceptele şi noţiunile utilizate sunt configurate în concordanţă cu dreptul pozitiv, iar stabilirea soluţiilor normative este departe de a fi ambiguă, acestea fiind redate previzibil şi univoc, cu respectarea întocmai a prevederilor Legii nr. 24/2000.16. Se concluzionează în sensul că toate cele trei legi criticate au fost adoptate cu respectarea deplină a normelor constituţionale, a legislaţiei în vigoare, fiind îndeplinite, totodată, şi cerinţele obligatorii cuprinse în Legea nr. 24/2000, aceste legi având obiect distinct de reglementare.17. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.18. La termenul de judecată fixat pentru data de 4 iulie 2018, Curtea a amânat dezbaterile pentru data de 17 iulie 2018, dată la care a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:19. Cu privire la legalitatea sesizării sale, Curtea reţine că Preşedintele României, în mod atipic, a sesizat Curtea Constituţională cu o singură obiecţie de neconstituţionalitate vizând trei legi. De principiu, sesizarea trebuie să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau a unor dispoziţii din lege, nicidecum mai multe legi sau dispoziţii din mai multe legi. Totuşi, Curtea, în jurisprudenţa sa [a se vedea Decizia nr. 767 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 21 februarie 2017, paragrafele 11 şi 12], a validat şi acest mecanism de sesizare în măsura în care există atât o conexiune logică între legile supuse controlului de constituţionalitate sub aspectul actului normativ de bază supus modificării şi completării, şi anume, în cazul de faţă, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi, în corelare cu aceasta, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, cât şi o identitate între textele constituţionale invocate, respectiv între motivările criticilor de neconstituţionalitate, şi anume, în cazul de faţă, întreaga problematică a obiecţiei de neconstituţionalitate vizează, în principal, problema lipsei de claritate, precizie şi previzibilitate a legilor.20. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că, în ipoteza particulară a cauzei, a fost legal sesizată şi, în consecinţă, poate judeca obiecţia de neconstituţionalitate în mod unitar, prin pronunţarea unei singure decizii.21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.22. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei şi a Legii pentru modificarea art. 16 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. În realitate, criticile punctuale vizează articolul unic pct. 2 [cu referire la art. 253 alin. (1)] şi 3 [cu referire la art. 254¹ alin. (2¹)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, art. I pct. 1 [cu referire la art. 19 alin. (3) din Legea nr. 1/2011] şi art. II [cu referire la art. 32¹ din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005] din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei şi articolul unic [cu referire la art. 16 alin. (1)] din Legea pentru modificarea art. 16 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi cele trei legi în ansamblul lor, dispoziţii asupra cărora Curtea urmează a se pronunţa prin prezenta decizie. Prin urmare, textele legale criticate în mod punctual au următorul cuprins:– Articolul unic pct. 2 [cu referire la art. 253 alin. (1)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011: „(1) Cadrele didactice calificate, care au obţinut nota şi media de cel puţin 7 la un concurs naţional unic de titularizare în învăţământul preuniversitar în ultimii 10 ani şi care sunt angajate cu contract de muncă pe perioadă determinată, pot fi repartizate, în şedinţă publică organizată de inspectoratul şcolar, în unităţile de învăţământ în care sunt angajate, dacă postul didactic/catedra este vacant(ă).";

– Articolul unic pct. 3 [cu referire la art. 254¹ alin. (2¹)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011: „(2¹) Detaşarea la cerere a personalului didactic titular în învăţământul preuniversitar se realizează prin concurs sau concurs specific, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale. Detaşarea la cerere a personalului didactic titular în învăţământul preuniversitar se realizează pe o perioadă de 4 ani într-un interval de 10 ani, cu păstrarea calităţii de titular în învăţământul preuniversitar.";

– Art. I pct. 1 [cu referire la art. 19 alin. (3) din Legea nr. 1/2011] din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei: „(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în funcţie de necesităţile locale, se organizează, la cererea părinţilor sau tutorilor legali, cu avizul ministrului educaţiei naţionale şi în condiţiile legii, grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar autorizate sau acreditate cu personalitate juridică.";

– Art. II [cu referire la art. 32¹ din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005] din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei: „Pentru unităţile de învăţământ cu personalitate juridică care au luat fiinţă în urma divizării sau fuziunii, drepturile şi obligaţiile, inclusiv cele referitoare la autorizaţiile de funcţionare provizorie/ acreditare se transferă către unităţile/unitatea cu personalitate juridică rezultată.";

– Articolul unic [cu referire la art. 16 alin. (1)] din Legea pentru modificarea art. 16 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011: „(1) Învăţământul general obligatoriu cuprinde ultimii 2 ani ai învăţământului preşcolar, învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii 2 ani ai învăţământului secundar superior. Învăţământul liceal şi grupa mare din învăţământul preşcolar devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mică până în anul 2030."23. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii şi art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi. De asemenea, în critica de neconstituţionalitate formulată se fac referiri la dispoziţiile: – Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010: „(1) Reglementările de acelaşi nivel şi având acelaşi obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ.";

– Art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000: „În procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere.";

– Art. 68 alin. (1) şi (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor: „(1) În cazul în care o comisie are spre examinare în fond mai multe iniţiative legislative care au acelaşi obiect de reglementare, se întocmeşte un singur raport.
(2) În situaţia în care pentru o iniţiativă legislativă se face propunere de aprobare, pentru celelalte iniţiative legislative se face propunere de respingere, urmând ca prevederile pe care acestea le conţin să poată fi preluate ca amendamente la iniţiativa propusă spre aprobare.";

– Art. 74 alin. (4) din Regulamentul Senatului: „(4) În cazul în care o comisie examinează în fond mai multe proiecte de lege şi propuneri legislative care au acelaşi obiect de reglementare, aceasta va întocmi un singur raport de admitere, cu respectarea prevederilor alin. (1)-(3)."
(1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate24. Curtea constată că sesizarea formulată îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de Preşedintele României, cât şi sub aspectul obiectului, fiind vorba de o lege adoptată, dar nepromulgată încă. Cu privire la termenul în care a fost sesizată, Curtea constată că cele trei legi au fost trimise Preşedintelui României spre promulgare în data de 19 mai 2018, iar obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată şi înregistrată la Curtea Constituţională în data de 6 iunie 2018. Aşadar, Curtea, sub acest aspect, a fost legal sesizată, şi anume în interiorul termenului de promulgare de 20 de zile, în conformitate cu art. 77 alin. (1) din Constituţie.
(2) Parcursul legislativ al legii analizate25. Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 a fost iniţiată de 41 de deputaţi şi senatori şi înregistrată la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor la 6 decembrie 2017. La data de 13 martie 2018, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a adoptat un raport de admitere cu amendamente. La data de 20 martie 2018, legea a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor [pentru = 201, împotrivă = 57, abţineri = 33]. La data de 20 martie 2018, propunerea legislativă a fost transmisă Senatului. La data de 17 aprilie 2018, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a adoptat un raport de admitere cu amendamente. La data de 7 mai 2018, legea a fost adoptată de plenul Senatului [pentru = 98, împotrivă = 3, abţineri = 1]. 26. Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei a fost iniţiată de 4 deputaţi şi înregistrată la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor la 26 februarie 2018. La data de 11 aprilie 2018, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a adoptat un raport de admitere cu amendamente. La data de 18 aprilie 2018, legea a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor [pentru = 201, împotrivă = 44, abţineri = 5]. La data de 18 aprilie 2018, propunerea legislativă a fost transmisă Senatului. La data de 24 aprilie 2018, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a adoptat un raport de admitere cu un amendament. La data de 7 mai 2018, legea a fost adoptată de plenul Senatului [pentru = 106, împotrivă = 0, abţineri = 0]. 27. Legea pentru modificarea art. 16 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 a fost iniţiată de 26 de deputaţi şi senatori şi înregistrată la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor la 7 noiembrie 2017. La data de 27 februarie 2018, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a adoptat un raport de admitere cu amendamente. La data de 28 martie 2018, legea a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor [pentru = 178, împotrivă = 26, abţineri = 56]. La data de 28 martie 2018, propunerea legislativă a fost transmisă Senatului. La data de 17 aprilie 2018, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport adoptă un raport de admitere cu amendamente. La data de 7 mai 2018, legea a fost adoptată de plenul Senatului [pentru = 76, împotrivă = 27, abţineri = 1]. 28. La data de 6 iunie 2018, Curtea Constituţională a fost sesizată cu prezenta obiecţie de neconstituţionalitate.
(3) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate29. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la faptul că cele trei propuneri legislative nu au fost adoptate sub forma unei singure legi de modificare şi completare a Legii nr. 1/2011, respectiv a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005, Curtea constată că, într-adevăr, exista obligaţia regulamentară a comisiei sesizate în fond din cadrul Senatului să realizeze o necesară reunire a cel puţin două dintre propunerile legislative într-o singură lege, având în vedere că acestea au fost dezbătute în cadrul aceleiaşi şedinţe a comisiei [art. 74 alin. (4) din Regulamentul Senatului]. Totuşi o asemenea conduită pe care ar fi trebuit să o adopte comisia sesizată în fond din cadrul Senatului sau chiar plenul Senatului, care avea posibilitatea să retrimită toate cele trei propuneri legislative spre comisie [în condiţiile în care legile au fost adoptate în aceeaşi şedinţă a plenului Senatului] pentru redactarea unui singur raport de admitere, cu preluarea sub formă de amendamente a prevederilor din celelalte iniţiative legislative, care urmau a primi raport de respingere, reprezintă chestiuni de procedură şi practică parlamentară, fără relevanţă constituţională. Faptul că cele trei legi au fost adoptate în aceeaşi zi şi că, eventual, vor fi publicate chiar în acelaşi număr al Monitorului Oficial al României înseamnă că acestea urmează să intre în vigoare potrivit art. 78 din Constituţie, respectiv că actul de bază va avea noua configuraţie normativă de la data antereferită. Prin urmare, o asemenea tehnică legislativă nu este, de principiu, contrară art. 1 alin. (5) din Constituţie. 30. Strict tehnic, chiar dacă ar exista elemente antitetice între aceste legi, Curtea observă că legile primesc un număr, iar relaţia dintre legea cu numărul mai mic şi cea cu numărul mai mare este reglată prin prisma aplicării în timp a legilor, cu referire la principiul lex posterior derogat priori. Desigur, această ultimă situaţie nu este de dorit şi chiar dacă, tehnic, este realizabilă aplicarea în timp a legilor, s-ar pune o problemă de constituţionalitate cu privire la calitatea actului legislativ. Însă această ipoteză nu este aplicabilă în cazul de speţă. 31. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate privind articolul unic pct. 2 [cu referire la art. 253 alin. (1)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, Curtea, prin Decizia nr. 106 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 3 aprilie 2014, a constatat că dispoziţiile art. 253 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, potrivit cărora „cadrele didactice netitulare calificate care au participat în ultimii 6 ani la concursul naţional unic de titularizare, care au obţinut cel puţin nota/media 7 şi au ocupat un post/o catedră, devin titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar; dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii generale: a) se certifică viabilitatea postului/catedrei; b) consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ respective este de acord" sunt neconstituţionale. 32. Cu privire la această soluţie legislativă, Curtea a reţinut că aceasta „instituie condiţiile generale care trebuie îndeplinite cumulativ de cadrele didactice netitulare calificate pentru a deveni titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar. O asemenea reglementare instituie, în realitate, o modalitate de dobândire a calităţii de titular în învăţământul preuniversitar contrară principiilor pe care legea le instituie pentru titularizare, precum şi regimului juridic pe care legea îl circumscrie noţiunii de «titular» în învăţământ. Astfel, în contradicţie cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, se creează o discriminare în ceea ce priveşte ocuparea posturilor în învăţământul preuniversitar, în sensul că, pentru o anumită categorie de persoane - cadrele didactice netitulare calificate care au participat în ultimii 6 ani la concursul naţional unic de titularizare, care au obţinut cel puţin nota/media 7 şi au ocupat un post/o catedră aceasta se realizează doar pe baza certificării viabilităţii postului şi acordului consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ respective". 33. Curtea a mai reţinut că „statutul de titular în învăţământul preuniversitar are un regim juridic distinct, această categorie de personal didactic beneficiind de drepturi specifice (...). În considerarea acestui regim juridic specific, statutul de titular în învăţământ se dobândeşte prin concurs, acesta fiind principiul care se desprinde din interpretarea sistematică a Legii nr. 1/2011. Astfel, potrivit art. 89 din Legea nr. 1/2011, «În învăţământul preuniversitar de stat şi particular, posturile didactice vacante şi rezervate se ocupă prin concurs organizat la nivelul unităţii de învăţământ cu personalitate juridică, conform unei metodologii-cadru elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului», iar, potrivit art. 254 alin. (3) din aceeaşi lege, «(3) În învăţământul preuniversitar de stat şi particular, posturile didactice se ocupă prin concurs organizat la nivelul unităţii de învăţământ cu personalitate juridică, conform unei metodologii-cadru elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului». În plus, potrivit art. 2 alin. (1) din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2013-2014, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6.239/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 şi 64 bis din 30 ianuarie 2013, «Prin cadre didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar, în sensul prezentei Metodologii, numite în continuare cadre didactice titulare, se au în vedere cadrele didactice care au contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată». Or, chiar dacă dobândirea calităţii de titular în condiţiile art. 253 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 1/2011 are caracter de excepţie, instituirea acestei excepţii trebuie să respecte normele şi principiile constituţionale. Insuficienţa numărului de cadre didactice nu justifică denaturarea regimului juridic al unei instituţii care are o configuraţie bine definită prin lege şi crearea unei modalităţi «paralele» de accedere la calitatea de titular în învăţământul preuniversitar, contrară derulării în condiţii optime a procesului de învăţământ în cadrul unui sistem naţional de învăţământ predictibil şi funcţionabil". 34. Curtea a constatat că „normele criticate, în ansamblul reglementării din care fac parte, configurează o instituţie cu un regim juridic confuz, care permite dobândirea calităţii de cadru didactic titular în alte condiţii decât prin promovarea unui concurs. O asemenea instituţie este de natură să încalce exigenţele de claritate şi precizie a reglementării impuse de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Chiar dacă textele constituţionale indicate nu stabilesc în mod expres exigenţe privitoare la calitatea legislaţiei, realizând interpretarea lor în concordanţă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituţională a stabilit o serie de criterii care trebuie respectate în activitatea de legiferare: «precizie, previzibilitate şi predictibilitate pentru ca subiectul de drept vizat să îşi poată conforma conduita, astfel încât să evite consecinţele nerespectării lor». (...) Respectarea acestor criterii impune ca noţiunea de «titular» în învăţământ reglementată de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 să aibă un regim unic în ceea ce priveşte accederea la statutul pe care îl desemnează". 35. De aceea, Curtea a statuat că „normele de lege criticate în prezenta cauză sunt discriminatorii, întrucât permit recunoaşterea calităţii de titular în învăţământul preuniversitar într-o altă modalitate decât concursul, la care sunt obligate să se supună toate celelalte persoane care vor să acceadă la posturile didactice ca titulari. De asemenea, noţiunea de «viabilitate a postului/catedrei», utilizată în textul de lege criticat, are un caracter vădit imprecis, în timp ce instituirea condiţiei acordului consiliului de administraţie al şcolii deschide calea arbitrarului şi subiectivismului în domeniu. În consecinţă, prin reglementarea confuză, se creează dificultăţi în planul interpretării şi aplicării. Faţă de cele expuse, Curtea constată că dispoziţiile art. 253 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 1/2011 sunt neconstituţionale, încălcând prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie". 36. Ulterior deciziei Curţii Constituţionale, legiuitorul delegat, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 10 aprilie 2014, a adoptat o soluţie legislativă similară celei constatate ca fiind neconstituţională, în conformitate cu care „Cadrele didactice calificate, care au obţinut nota/media de cel puţin 7 la un concurs naţional unic de titularizare în învăţământul preuniversitar în ultimii 6 ani şi care sunt angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, pot fi repartizate, în şedinţă publică organizată de inspectoratul şcolar, pe perioadă nedeterminată în unităţile de învăţământ în care sunt angajate, dacă postul didactic/catedra este vacant(ă) şi are viabilitate". 37. Legea supusă controlului de constituţionalitate preconizează următoarea soluţie legislativă: „(1) Cadrele didactice calificate, care au obţinut nota şi media de cel puţin 7 la un concurs naţional unic de titularizare în învăţământul preuniversitar în ultimii 10 ani şi care sunt angajate cu contract de muncă pe perioadă determinată, pot fi repartizate, în şedinţă publică organizată de inspectoratul şcolar, în unităţile de învăţământ în care sunt angajate, dacă postul didactic/catedra este vacant(ă)." 38. Având în vedere variantele redacţionale anterior redate, Curtea constată că toate acestea reiau soluţia legislativă constatată ca fiind neconstituţională într-o altă formulare. Astfel, într-o formă sau alta, toate aceste prevederi legale reglementează titularizarea unor cadre didactice care nu au promovat concursul naţional unic de titularizare, creând o modalitate paralelă de acces la funcţia de cadru didactic titular. 39. Or, în jurisprudenţa sa [a se vedea Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2015, paragraful 26], Curtea a reţinut că legiuitorul, încălcând autoritatea de lucru judecat şi efectele erga omnes ale deciziei de constatare a neconstituţionalităţii, a procedat într-un mod contrar comportamentului constituţional loial de care acesta trebuie să dea dovadă faţă de instanţa constituţională şi faţă de jurisprudenţa acesteia. Întrucât respectarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale constituie una dintre valorile care caracterizează statul de drept, Curtea a constatat că obligaţiile constituţionale care rezultă din jurisprudenţa sa circumscriu cadrul activităţii legislative viitoare; de aceea, Curtea a reţinut că, prin adoptarea unei soluţii legislative similare cu cea constatată, în precedent, ca fiind contrară dispoziţiilor Constituţiei, legiuitorul a acţionat ultra vires, încălcându-şi obligaţia constituţională rezultată din art. 147 alin. (4). 40. În aceste condiţii, având în vedere similitudinea de situaţii, respectiv reluarea într-o altă variantă redacţională a unei soluţii legislative neconstituţionale, Curtea constată că sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 147 alin. (1) şi (4), prin raportare la art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (1). Prin urmare, legiuitorul are obligaţia de a elimina din dreptul pozitiv soluţia legislativă constatată ca fiind neconstituţională, precum cea care se regăseşte în actualul art. 253 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 [a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 136 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 4 mai 2018, paragraful 94]. 41. Cu privire la articolul unic pct. 3 [cu referire la art. 254¹ alin. (2¹)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, Curtea constată că acesta contrazice art. 254¹ alin. (2) din Legea nr. 1/2011, care prevede că „detaşarea la cerere a personalului didactic titular în învăţământul preuniversitar se realizează prin concurs sau concurs specific, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Detaşarea la cerere a personalului didactic titular în învăţământul preuniversitar se realizează pe o perioadă de cel mult 5 ani şcolari consecutivi, cu păstrarea calităţii de titular în învăţământul preuniversitar". Soluţia legislativă preconizată prevede că: „(2¹) Detaşarea la cerere a personalului didactic titular în învăţământul preuniversitar se realizează prin concurs sau concurs specific, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale. Detaşarea la cerere a personalului didactic titular în învăţământul preuniversitar se realizează pe o perioadă de 4 ani într-un interval de 10 ani, cu păstrarea calităţii de titular în învăţământul preuniversitar". 42. Or, este cu neputinţă ca două alineate succesive ale aceluiaşi articol, pe de o parte, să repete teza întâi corespunzătoare acestora, iar în teza a doua să prevadă pentru una şi aceeaşi situaţie două soluţii care se exclud reciproc, şi anume o detaşare la cerere pe o perioadă de cel mult 5 ani şcolari consecutivi, respectiv pe o perioadă de 4 ani într-un interval de 10 ani. 43. Prin urmare, o asemenea soluţie legislativă este neconstituţională, fiind contrară art. 1 alin. (5) din Constituţie. 44. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. I pct. 1 [cu referire la art. 19 alin. (3) din Legea nr. 1/2011] din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, textul legal asupra căruia poartă modificarea operată este cuprins în capitolul I - Dispoziţii generale din cadrul titlului II - Învăţământul preuniversitar al Legii nr. 1/2011, iar art. 45 alin. (2), text în raport cu care se apreciază că se creează o dublă reglementare, este cuprins în secţiunea a 12-a - Învăţământul pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale a capitolului II - Structura sistemului naţional de învăţământ preuniversitar din cadrul titlului II - Învăţământul preuniversitar al Legii nr. 1/2011. Dacă, iniţial, art. 19 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 prevedea, prin excepţie de la modalitatea generală de înfiinţare a grupelor, claselor sau unităţilor de învăţământ preuniversitar, că, „în funcţie de necesităţile locale, se organizează, la cererea părinţilor sau tutorilor legali şi în condiţiile legii, grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, cu predare în limba română", în prezent stabileşte că, „în funcţie de necesităţile locale, se organizează, la cererea părinţilor, tutorilor legali sau a cultelor recunoscute de stat, în condiţiile legii, cu respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare, grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, cu predare în limba română sau în limbile minorităţilor naţionale" [modificare operată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 18 iunie 2018, adoptată (8 iunie 2018) şi publicată aşadar după adoptarea prezentei legi supuse controlului de constituţionalitate]. Noua soluţie legislativă preconizată prevede că: „(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în funcţie de necesităţile locale, se organizează, la cererea părinţilor sau tutorilor legali, cu avizul ministrului educaţiei naţionale şi în condiţiile legii, grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar autorizate sau acreditate cu personalitate juridică", în timp ce art. 45 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, în vigoare, stabileşte că „În funcţie de necesităţile locale se organizează, la cererea părinţilor sau tutorilor legali şi în condiţiile legii, grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar cu predare în limbile minorităţilor naţionale". 45. În consecinţă, Curtea reţine că, în realitate, textul în cauză se aplică atât grupelor, claselor sau unităţilor de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, cu predare în limba română, cât şi celor cu predare în limbile minorităţilor naţionale, ceea ce duce la concluzia potrivit căreia sfera de aplicare a textului a fost extinsă. Faptul că tuturor liniilor de predare li s-a impus avizul ministrului educaţiei naţionale prin textul cuprins în capitolul I - Dispoziţii generale din cadrul titlului II - Învăţământul preuniversitar al Legii nr. 1/2011 nu înseamnă că este lipsit de eficienţă art. 45 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 sau că acesta ar contrazice textul de principiu, ci, din contră, se coroborează cu acesta. Dacă intenţia legiuitorului ar fi fost alta, respectiv ca pentru liniile de predare în limbile minorităţilor naţionale să nu fie necesar avizul antereferit, fie nu ar fi modificat textul general în sensul extinderii conţinutului său normativ de la linia de predare în limba română la toate liniile de predare, fie ar fi folosit sintagma „prin derogare de la (...)" în corpul art. 45 alin. (2) din lege [a se vedea în acest sens art. 63 din Legea nr. 24/2000]. Desigur, se poate susţine că textul art. 45 alin. (2) din lege putea fi pur şi simplu eliminat, din moment ce se aplica art. 19 alin. (3) în varianta sa extinsă, însă legiuitorul a dorit să menţină în continuare această garanţie expresă în cadrul secţiunii referitoare la predarea în limbile minorităţilor naţionale din raţiuni ce ţin de afirmarea protecţiei pe care statul o asigură acestora. Prin urmare, art. 45 alin. (2) din lege nu are o existenţă normativă izolată, ci coroborată cu art. 19 alin. (3) din lege. 46. Cu privire la criticile referitoare la faptul că avizul trebuia dat de Ministerul Educaţiei Naţionale, şi nu de ministrul educaţiei, sau că nu se precizează natura acestuia, consultativ sau conform, Curtea constată, pe de o parte, că acestea vizează acurateţea exprimării, fără ca textul legal să devină neclar, imprecis sau lipsit de previzibilitate, iar, pe de altă parte, în genere, avizul ca natură juridică este unul consultativ, cu excepţia cazului în care se prevede expres caracterul său conform. Rezultă că, sub aceste aspecte, Curtea nu poate reţine încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie. 47. Cu privire la introducerea art. II [cu referire la art. 32¹ din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005] din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei, Curtea constată că, deşi acest text nu figura în propunerea legislativă iniţială, astfel cum a fost formulată, legiuitorul este îndreptăţit ca, atât în Camera de reflecţie, cât şi în cea decizională, să opereze şi alte modificări în privinţa cadrului legislativ existent, dacă au legătură cu domeniul reglementat. Altfel ar însemna ca propunerea legislativă, astfel cum a fost iniţiată, să nu mai poată fi modificată sau completată, ceea ce este absurd. Faptul că această propunere legislativă vizează, iniţial, o singură lege nu înseamnă că nu poate cuprinde şi modificări/completări în privinţa altor legi care reglementează tot în legătură cu domeniul vizat. Aşadar, o asemenea manieră de legiferare este acceptată în măsura în care există o conexiune între legile modificate/completate, în sensul că acestea reglementează tot în domeniul vizat iniţial prin propunerea legislativă. Însă invocarea art. 1 alin. (5) din Constituţie în raport cu o asemenea critică formulată nu poate fi realizată, întrucât acest text constituţional nu se referă la faptul că prima sau a doua Cameră puteau sau nu să adopte propunerea legislativă iniţiată cu amendamente care să vizeze modificări şi completări şi la o altă lege faţă de cea iniţial avută în vedere prin propunerea/proiectul de lege. Prin urmare, nu poate fi reţinută incidenţa art. 1 alin. (5) din Constituţie în ipoteza antereferită. 48. Cu privire la critica de neconstituţionalitate care vizează art. II din perspectiva faptului că unităţile/unitatea de învăţământ cu personalitate juridică care au/a luat fiinţă în urma divizării sau fuziunii dobândesc/dobândeşte drepturile şi obligaţiile, inclusiv cele referitoare la autorizaţiile de funcţionare provizorie/ acreditare, se constată că un element specific necesar funcţionării entităţii juridice supuse reorganizării este autorizaţia de funcţionare provizorie/acreditarea, fără ca aceasta să constituie un element component al patrimoniului acesteia. Autorizaţia/Acreditarea se acordă furnizorului de educaţie în mod individual de către ARACIP [Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar] în considerarea îndeplinirii unor cerinţe prevăzute de lege. Nu poate fi transmisă/cedată de către furnizorul de educaţie unui alt asemenea furnizor şi nu poate fi, evident, fragmentată. Autorizaţia de funcţionare temporară/Acreditarea atestă că furnizorul de educaţie îndeplineşte anumite cerinţe calitative pentru a putea presta serviciul public de învăţământ. 49. Conform art. 22 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 1/2011, pentru înfiinţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar trebuie respectate standarde de calitate în educaţie prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005. O asemenea cerinţă rezultă, în mod implicit, din art. 32 alin. (1) din Constituţie, care prevede că dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional. Astfel, legiuitorul constituant a prevăzut modul în care se asigură dreptul la învăţătură, ceea ce înseamnă că revine legiuitorului organic competenţa de a stabili condiţiile în care acesta se desfăşoară. Legiuitorul constituant a stabilit că dreptul la învăţătură se realizează în cadrul unui sistem - educaţional - în mod ordonat şi organizat, astfel încât acesta se desfăşoară în unităţi de învăţământ care trebuie să respecte cerinţele necesare desfăşurării procesului instructiv-educativ. Astfel, pentru a se putea exercita dreptul la învăţătură este necesară nu numai existenţa unor furnizori de educaţie, ci şi a unor condiţii de calitate pe care aceştia trebuie să le îndeplinească. În caz contrar, însuşi dreptul la învăţătură, ca drept fundamental al omului, ar fi afectat, din moment ce subiectul de drept nu are un sistem de referinţă la care să se raporteze. Iar sistemul de referinţă, sub aspectul organizării, ţine de standardul educaţional pe care trebuie să îl îndeplinească unităţile de învăţământ în care se desfăşoară învăţământul general obligatoriu, învăţământul liceal şi cel profesional. Cu alte cuvinte, statul are obligaţia de a se asigura că dreptul la învăţătură se realizează cu respectarea unor condiţii de calitate, sens în care furnizorii de educaţie sunt autorizaţi. Rezultă că art. 32 din Constituţie reglementează, în mod implicit, o obligaţie pozitivă a legiuitorului organic de a reglementa, asigura şi proteja calitatea actului educaţional furnizat cetăţenilor. Este o obligaţie de ordine publică ce caracterizează dreptul la învăţătură, fiind indisolubil legată de acesta, în sensul că dreptul la învăţătură se realizează numai în condiţiile prestării unui serviciu public ale cărui condiţii calitative sunt stabilite de legiuitor. Astfel, desfăşurarea activităţii instructiv-educative în unităţi de învăţământ autorizate/acreditate este un corolar al dreptului la învăţătură. De aceea, legiuitorul este obligat să stabilească standarde de calitate, însă modul concret de configurare a acestora ţine de marja sa de apreciere. Se mai reţine că urmarea altor cursuri/forme de educaţie nu ţine de art. 32 din Constituţie, ci de art. 26, art. 31 sau art. 33 din Constituţie. 50. Procedural, pentru ca un furnizor de educaţie să fie autorizat provizoriu sau acreditat, acesta trebuie să parcurgă o procedură bine stabilită, conform art. 30 sau art. 31 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005, după caz. Tocmai pentru a da substanţă dreptului la învăţătură, autorizaţia/acreditarea se acordă individual persoanei juridice solicitante, în considerarea condiţiilor specifice pe care furnizorul de educaţie le îndeplineşte la un anumit moment dat, atestându-se/confirmându-se standardul de calitate a actului educaţional oferit. Este o atestare oferită intuitu personae. Numai într-o astfel de unitate de învăţământ preuniversitar se poate asigura dreptul la învăţătură al persoanei. 51. În ipoteza reorganizării persoanei juridice, prin fuziune, menţinerea autorizaţiei de funcţionare provizorie/acreditării de către persoana juridică absorbantă sau dobândirea autorizaţiei de funcţionare provizorie/acreditării de către noua persoană juridică rezultată prin contopire este o aplicare firească a dispoziţiilor art. 235 din Codul civil, în măsura în care ambele unităţi deţin autorizaţii de funcţionare provizorie sau sunt acreditate. Textul antereferit al Codului civil prevede că: „(1) În cazul absorbţiei, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice absorbite se transferă în patrimoniul persoanei juridice care o absoarbe.
(2) În cazul contopirii persoanelor juridice, drepturile şi obligaţiile acestora se transferă în patrimoniul persoanei juridice nou-înfiinţate."52. Este adevărat că, strict tehnic, autoritatea competentă trebuie să elibereze/acorde o nouă autorizaţie de funcţionare provizorie/acreditare pentru noua persoană juridică creată [în cazul contopirii], respectiv pentru persoana juridică absorbantă [în cazul absorbţiei], în condiţiile încetării autorizaţiei/acreditării persoanei juridice absorbite, însă aceasta se va realiza pe baza autorizaţiilor de funcţionare provizorie/acreditărilor deja existente. Reglementarea acestei ipoteze strict tehnice poate fi realizată prin intermediul actelor de reglementare secundară. 53. Per absurdum, un înţeles contrar, în sensul că o unitate cu autorizaţie de funcţionare provizorie ar fuziona cu o alta fără o asemenea autorizaţie şi ar da naştere unei noi persoane juridice cu autorizaţie de funcţionare provizorie [în cazul contopirii] sau ar aduce în patrimoniul persoanei juridice autorizaţia de funcţionare provizorie, care şi-ar extinde astfel efectele şi asupra unităţii neautorizate [în cazul absorbţiei], nu poate fi acceptat nici prin prisma art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât ar crea cadrul normativ necesar eludării legii, şi nici prin prisma art. 32 alin. (1) din Constituţie, întrucât ar distruge standardele de calitate care caracterizează activitatea furnizorului de educaţie. Astfel, prin intermediul fuziunii - fie ea prin absorbţie sau contopire - s-ar ajunge la o autorizare sibilinică a unor unităţi de învăţământ preuniversitar, iar autoritatea emitentă a autorizaţiei, prin acest procedeu, ar fi eliminată şi înlocuită în cadrul mecanismului de autorizare. 54. Prin urmare, atât timp cât din norma juridică supusă controlului de constituţionalitate rezultă un sens constituţional al acesteia, Curtea este datoare să îi dea eficienţă acestuia. Astfel, textul criticat este constituţional din moment ce vizează ipoteza unităţilor care fuzionează şi care deţin autorizaţia provizorie de funcţionare/acreditarea, ambele fiind autorizate să presteze serviciul educaţional în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005. De altfel, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2018 reglementează doar situaţia fuziunii unităţilor de învăţământ acreditate, toate unităţile de învăţământ implicate în procedură [unitate absorbantă/ absorbită/contopită] fiind acreditate, iar o atare soluţie este mai bine articulată decât cea cuprinsă în legea analizată. 55. Cu privire la divizarea persoanei juridice, Curtea constată că aceasta poate fi totală sau parţială. În cazul divizării totale, aceasta se realizează în favoarea unor persoane juridice care există deja sau care se creează prin divizare. O astfel de divizare, în lipsa unor reglementări legale clare şi stricte raportate la specificul domeniului analizat, poate elimina/elimină posibilitatea menţinerii aceloraşi condiţii în considerarea cărora a fost dată autorizaţia de funcţionare provizorie/acreditarea. Prin urmare, dacă se doreşte autorizarea provizorie sau acreditarea persoanelor juridice în favoarea cărora s-a realizat divizarea, acestea trebuie să parcurgă o nouă procedură în faţa autorităţii competente. De asemenea, în cazul divizării parţiale, în lipsa unor reglementări legale clare şi stricte raportate la specificul domeniului analizat, nu mai este cert nici dacă persoana juridică din care s-a desprins o parte din patrimoniu îndeplineşte în continuare condiţiile în considerarea cărora a fost dată autorizaţia de funcţionare provizorie/acreditarea. Prin urmare, şi aceasta trebuie să parcurgă o nouă procedură în faţa autorităţii competente. 56. Curtea nu neagă faptul că, în urma divizării totale, persoanele juridice care au preluat elementele persoanei juridice divizate ar putea îndeplini condiţiile de autorizare provizorie/acreditare şi nici faptul că, în privinţa divizării parţiale, partea desprinsă sau rămasă ar putea îndeplini aceste condiţii, însă, pentru a se ajunge la o asemenea concluzie, legiuitorul trebuie să reglementeze în detaliu această procedură [a se vedea, în acest sens, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2018, care prevede condiţiile realizării divizării], nu să stabilească o modalitate total aleatorie şi imprevizibilă de „obţinere" a autorizaţiei de funcţionare provizorii/acreditării. Un asemenea text legal subminează întregul ansamblu de cerinţe de calitate a învăţământului asigurat de furnizorii de educaţie. 57. Rezultă că divizarea, ca formă de reorganizare a persoanei juridice, nu poate fi conciliată cu dispoziţiile specifice din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 cu privire la standardele de calitate ce trebuie asigurate în învăţământul preuniversitar sau universitar. Divizarea furnizorului de educaţie nu garantează că părţile rezultate/preluate mai respectă standardele de calitate atestate prin autorizaţie/acreditare. Din contră, poate fi un indicator solid că aceste standarde nu mai sunt respectate. Astfel, este neclar cum s-ar putea aplica norma legală criticată fără a se afecta standardele de calitate din învăţământul preuniversitar, condiţie sine qua non a dreptului la învăţătură. Prin urmare, nu se poate accepta o soluţie similară fuziunii, situaţia de drept incidentă fiind diferită. 58. În consecinţă, art. II din lege este neconstituţional în ceea ce priveşte referirea la divizare, fiind contrar art. 1 alin. (5) şi art. 32 alin. (1) din Constituţie. 59. Obiter dictum, ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2018, art. II din lege a devenit şi inutil, ordonanţa de urgenţă antemenţionată stabilind condiţiile în care are loc reorganizarea persoanei juridice deţinătoare a unei acreditări, precum şi a unităţilor de învăţământ

particular/confesional autorizate să funcţioneze provizoriu. Prin urmare, în momentul de faţă există un cadru juridic al reorganizării furnizorului de educaţie, care este, în acelaşi timp, mai bine articulat şi mai complet decât întregul art. II din legea supusă controlului de constituţionalitate. 60. Cu privire la dispoziţiile articolului unic [cu referire la art. 16 alin. (1)] din Legea pentru modificarea art. 16 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, se constată că, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, „(1) Sistemul naţional de învăţământ preuniversitar cuprinde următoarele niveluri: a)educaţia timpurie (0-6 ani), formată din nivelul antepreşcolar (0-3 ani) şi învăţământul preşcolar (3-6 ani), care cuprinde grupa mică, grupa mijlocie şi grupa mare; b)învăţământul primar, care cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I-IV; c)învăţământul secundar, care cuprinde:

– învăţământ liceal, care cuprinde clasele de liceu IX-XII/XIII, cu următoarele filiere: teoretică, vocaţională şi tehnologică;

– învăţământ liceal, care cuprinde clasele de liceu IX-XII/XIII, cu următoarele filiere: teoretică, vocaţională şi tehnologică;

– învăţământ profesional cu durata de minimum 3 ani; d)învăţământul terţiar nonuniversitar, care cuprinde învăţământul postliceal.
(2) Învăţământul liceal este organizat în două cicluri care se succedă: ciclul inferior al liceului, format din clasele a IX-a-a X-a, şi ciclul superior al liceului, format din clasele a XI-a-a XII-a/a XIII-a."61. Art. 16 alin. (1) în vigoare prevede că: „învăţământul general obligatoriu este de 11 clase şi cuprinde învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii 2 ani ai învăţământului secundar superior. Învăţământul liceal devine obligatoriu până cel mai târziu în anul 2020". 62. Astfel, dacă în prezent învăţământul obligatoriu este de 11 ani, noua formulă legală preconizată pentru data intrării în vigoare a legii propune 13 ani de învăţământ obligatoriu, în condiţiile în care cei 2 ani de învăţământ preşcolar, care reprezintă diferenţa specifică între cele două ipoteze normative, nu vor deveni obligatorii de la data intrării în vigoare a legii analizate, ci din 2020, respectiv 2023. Rezultă că forma preconizată cuprinde o necorelare vădită în privinţa ultimilor doi ani ai învăţământului preşcolar (grupa mijlocie şi grupa mare), care, în accepţiunea textului, deşi obligatorii la data adoptării/intrării în vigoare a legii analizate, vor deveni obligatorii în 2020, respectiv 2023. Prin urmare, există o necorelare între art. 16 alin. (1) teza întâi şi teza a doua sub aspectul obligativităţii ultimilor 2 ani din învăţământul preşcolar. Dacă în prima teză pare că de la data intrării în vigoare a legii sunt obligatorii cei doi ani din învăţământul preşcolar, teza a doua prevede alte repere temporale, în sensul că ar deveni obligatorii în 2020/2023, după caz, ceea ce este contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie. În consecinţă, revine legiuitorului obligaţia de a realiza necesarele corelaţii de tehnică legislativă în funcţie de opţiunea sa legislativă referitoare la durata învăţământului obligatoriu. 63. Referitor la celălalt aspect criticat, respectiv că diviziunile învăţământului preşcolar sunt denumite „grupe", iar în contextul obligativităţii din punct de vedere temporal a învăţământului preşcolar se face referire la ani, Curtea constată că nu există nicio dificultate în a corela grupa mică, mijlocie şi mare cu cei trei ani aferenţi învăţământului preşcolar (3-6 ani), conform art. 23 alin. (1) lit. a) din lege. 64. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că dispoziţiile articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 253 alin. (1)] şi pct. 3 [cu referire la art. 254¹ alin. (2¹)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, art. II [cu referire la art. 32¹ din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 în partea privitoare la divizare] din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei şi articolului unic [cu referire la art. 16 alin. (1)] din Legea pentru modificarea art. 16 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 sunt neconstituţionale. 2. Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că dispoziţiile art. I pct. 1 [cu referire la art. 19 alin. (3) din Legea nr. 1/2011] din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei şi art. II [cu referire la art. 32¹ din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 în partea privitoare la fuziune] din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei, precum şi Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei şi Legea pentru modificarea art. 16 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 iulie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly