Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.53 din 30.01.2014

privind adoptarea Regulamentului intern al Comisiei de disciplină a Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile
ACT EMIS DE: Consiliul Pentru Supravegherea In Interes Public A Profesiei Contabile
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 106 din 12 februarie 2014



SmartCity1

În temeiul prevederilor:

art. 56 şi art. 73 alin. (8) teza I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi supravegherea în interes public a profesiei contabile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora punerea în practică a procedurilor disciplinare şi de sancţionare referitoare la abaterile de la legislaţia şi practica auditului statutar se realizează prin Comisia de disciplină, iar procedurile Comisiei de disciplină şi modalităţile de administrare a acestora sunt cuprinse în regulamentul intern al acesteia;

art. 73 alin. (8) teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora Regulamentul intern al Comisiei de disciplină este aprobat printr-o majoritate de 66% din numărul total al membrilor Comisiei de disciplină;

art. 69 lit. g) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora Consiliul superior al Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile aprobă Regulamentul intern al Comisiei de disciplină;

pct. 2.3 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar, adoptat prin Decizia Consiliului superior al Consiliului pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar nr. 7 din 30 noiembrie 2009*), *) Decizia Consiliului superior al Consiliului pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar nr. 7 din 30 noiembrie 2009 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. Consiliul superior al Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile, întrunit în şedinţa din 30 ianuarie 2014, d e c i d e: Articolul 1Se adoptă Regulamentul intern al Comisiei de disciplină a Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie. Articolul 2Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Consiliului superior al Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile, Lazăr Balaj
ANEXĂREGULAMENTUL INTERN al Comisiei de disciplină a Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile Capitolul IDispoziţii generale Articolul 1Prezentul regulament reglementează modul de organizare şi de funcţionare, componenţa, atribuţiile, modul de sesizare şi procedura de lucru a Comisiei de disciplină a Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile (CSIPPC). Articolul 2Potrivit
art. 55 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi supravegherea în interes public a profesiei contabile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008, cu modificările şi completările ulterioare (OUG nr. 90/2008), în cadrul CSIPPC se constituie şi funcţionează Comisia de disciplină. Articolul 3Consiliul superior al CSIPPC aprobă Regulamentul intern al Comisiei de disciplină, potrivit art. 56 şi art. 69 lit. g) din OUG nr. 90/2008. Articolul 4Comisia de disciplină este o structură deliberativă, fără personalitate juridică, independentă în exercitarea atribuţiilor ce îi revin. Articolul 5Potrivit art. 73 alin. (4) din OUG nr. 90/2008, Comisia de disciplină este compusă din 5 membri, cu pregătire juridică sau economică, astfel: a)un reprezentant desemnat de Ministerul Justiţiei; b)un reprezentant desemnat de Ministerul Finanţelor Publice; c)un reprezentant desemnat de Autoritatea de Supraveghere Financiară; d)un reprezentant al Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR), desemnat de Consiliul CAFR; e)un reprezentant al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), desemnat de Consiliul superior al CECCAR. Articolul 6 (1) Potrivit art. 73 alin. (6) din OUG nr. 90/2008, mandatul membrilor Comisiei de disciplină este de 3 ani, cu drept de reînnoire a acestuia o singură dată.(2) Potrivit art. 73 alin. (7) şi (9) din OUG nr. 90/2008, Comisia de disciplină este condusă de un preşedinte ales dintre reprezentanţii instituţiilor în Comisia de disciplină, cu o majoritate simplă din numărul membrilor acesteia.(3) Potrivit art. 69 lit. f) din OUG nr. 90/2008, la propunerea membrilor Comisiei de disciplină, Consiliul superior al CSIPPC numeşte, prin act administrativ individual, preşedintele Comisiei de disciplină, ales dintre membrii acesteia în condiţiile prevăzute la alin. (2). Articolul 7 (1) Cheltuielile necesare desfăşurării activităţii Comisiei de disciplină, inclusiv cheltuielile de deplasare a membrilor comisiei cu domiciliul în afara municipiului Bucureşti, se suportă de către CSIPPC.(2) Secretariatul Comisiei de disciplină se asigură de către Compartimentul servicii interne şi financiar contabil din cadrul CSIPPC şi este coordonat de un secretar cu pregătire juridică.(3) Programarea şedinţelor şi organizarea evidenţelor şi a activităţilor cu caracter administrativ ale Comisiei de disciplină sunt în sarcina preşedintelui, prin secretariatul prevăzut la alin. (2).(4) Şedinţele Comisiei de disciplină nu sunt publice, iar lucrările şedinţei se consemnează într-un proces-verbal de şedinţă, prin grija secretariatului comisiei.(5) Procesele-verbale şi deciziile emise de Comisia de disciplină se semnează de membrii prezenţi la dezbateri, respectiv la vot, precum şi de secretarul comisiei. Toate celelalte acte emise de Comisia de disciplină sunt semnate de preşedintele comisiei. Capitolul IIActivitatea şi atribuţiile Comisiei de disciplină Articolul 8 (1) Potrivit art. 32 alin. (1) teza I din OUG nr. 90/2008, CAFR, sub supravegherea CSIPPC, este autoritatea competentă care instituie sisteme eficiente de investigaţii şi sancţiuni pentru a detecta, a corecta şi a preveni efectuarea necorespunzătoare a auditului statutar de către membrii acesteia.(2) Potrivit art. 32 alin. (1) teza a II-a din OUG nr. 90/2008, CSIPPC este autoritatea competentă care instituie sisteme eficiente de investigaţii şi sancţiuni pentru a detecta, a corecta şi a preveni efectuarea necorespunzătoare a auditului statutar de către membri ai Consiliului CAFR sau alţi membri aleşi în structurile de conducere ale CAFR.(3) Potrivit art. 56 din OUG nr. 90/2008, punerea în practică a procedurilor disciplinare şi de sancţionare referitoare la abaterile de la legislaţia şi practica auditului statutar se realizează prin Comisia de disciplină.(4) Potrivit art. 73 alin. (1) din OUG nr. 90/2008, Comisia de disciplină este structura de investigaţie şi disciplină pentru auditorii statutari şi firmele de audit din România.(5) Potrivit art. 73 alin. (2) din OUG nr. 90/2008, Comisia de disciplină emite decizii şi impune sancţiuni în conformitate cu prevederile prezentului regulament.(6) Potrivit art. 73 alin. (3) din OUG nr. 90/2008, Comisia de disciplină este responsabilă cu administrarea şi derularea procedurilor de reclamaţie şi disciplină în domeniul activităţii de audit statutar.(7) Potrivit art. 73 alin. (15) din OUG nr. 90/2008, Comisia de disciplină investighează abaterile săvârşite de membrii Consiliului CAFR sau de alţi membri aleşi în structurile de conducere ale CAFR.(8) Potrivit art. 811 alin. (5) din OUG nr. 90/2008, Comisia de disciplină investighează abaterile săvârşite de membrii organelor de conducere ale CECCAR, ale filialelor acestuia, precum şi de membrii Comisiei superioare de disciplină a CECCAR.(9) Încadrarea unei fapte ca fiind abatere disciplinară, precum şi individualizarea sancţiunii disciplinare sunt de competenţa exclusivă a Comisiei de disciplină. Articolul 9 (1) Procedura disciplinară are la bază următoarele principii:a)prezumţia de nevinovăţie, conform căruia persoana reclamată este considerată nevinovată pentru fapta sesizată ca abatere disciplinară Comisiei de disciplină, atât timp cât vinovăţia sa nu a fost dovedită; b)garantarea dreptului la apărare, conform căruia persoana în cauză are dreptul de a fi audiată, de a prezenta dovezi în apărarea sa şi de a fi asistată sau reprezentată de un apărător ales în condiţiile legii, pe parcursul procedurii de cercetare disciplinară; c)proporţionalitatea, conform căruia trebuie respectat un raport corect între gravitatea abaterii disciplinare, circumstanţele săvârşirii acesteia şi sancţiunea disciplinară propusă să fie aplicată; d)legalitatea sancţiunii, conform căruia Comisia de disciplină nu poate aplica decât sancţiunile disciplinare prevăzute de lege şi cu respectarea condiţiilor/termenelor prevăzute de lege; e)unicitatea sancţiunii, conform căruia pentru o abatere disciplinară nu se poate aplica decât o singură sancţiune disciplinară; f)celeritatea procedurii, care presupune obligaţia Comisiei de disciplină de a proceda fără întârziere la soluţionarea cauzei, cu respectarea drepturilor persoanelor implicate şi procedurilor prevăzute de lege şi de prezentul regulament; g)contradictorialitatea, care presupune asigurarea posibilităţii persoanelor aflate pe poziţii divergente, de a se exprima cu privire la orice act sau fapt care are legătură cu abaterea disciplinară pentru care a fost sesizată Comisia de disciplină. (2) Procedura disciplinară se declanşează în momentul în care se înregistrează o sesizare, o plângere, o reclamaţie (denumite, în continuare, sesizare) şi se desfăşoară în limitele şi raportat la obiectul sesizării.(3) Competenţele Comisiei de disciplină se realizează prin exercitarea de către membrii comisiei a atribuţiilor care le revin, cu respectarea principiilor enumerate la alin. (1). Articolul 10 (1) Atribuţiile Comisiei de disciplină sunt:a)administrative; b)funcţionale. (2) Comisia de disciplină are următoarele atribuţii administrative:a)alege preşedintele Comisiei de disciplină, în condiţiile OUG nr. 90/2008; b)primeşte sesizările şi înscrisurile care îi sunt adresate, după ce au fost înregistrate de secretariatul Comisiei de disciplină; c)aprobă Regulamentul intern al Comisiei de disciplină, printr-o majoritate de 66% din numărul total al membrilor comisiei, potrivit art. 73 alin. (8) din OUG nr. 90/2008. (3) Comisia de disciplină are următoarele atribuţii funcţionale:a)efectuează procedura disciplinară prevăzută la cap. III; b)decide, după caz, aplicarea unei sancţiuni disciplinare, respingerea sesizării sau clasarea cauzei, în conformitate cu prevederile OUG nr. 90/2008 şi ale prezentului regulament; c)pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, ori de câte ori este necesar, comisia colaborează cu CAFR, potrivit art. 73 alin. (14) din OUG nr. 90/2008; d)pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, comisia solicită informaţii CECCAR, ori de câte ori este necesar, potrivit art. 811 alin. (7) din OUG nr. 90/2008. Articolul 11Potrivit art. 73 alin. (9) din OUG nr. 90/2008, hotărârile Comisiei de disciplină se iau cu o majoritate simplă a membrilor prezenţi, cu condiţia ca minimum 3 membri să fie prezenţi. În cazul egalităţii voturilor, preşedintele are votul hotărâtor. Articolul 12Potrivit art. 73 alin. (10) din OUG nr. 90/2008, membrii Comisiei de disciplină nu pot fi reprezentaţi prin înlocuitori. Articolul 13Preşedintele Comisiei de disciplină are următoarele atribuţii principale: a)stabileşte locul, data şi ora când au loc şedinţele Comisiei de disciplină; b)conduce şedinţele Comisiei de disciplină; c)supraveghează activitatea secretarului Comisiei de disciplină; d)are votul hotărâtor, potrivit art. 11. Articolul 14Potrivit art. 79 alin. (2) din OUG nr. 90/2008, preşedintele şi membrii Comisiei de disciplină au dreptul la o indemnizaţie lunară de participare la şedinţe, al cărei nivel nu poate depăşi 20% din salariul de bază al directorului executiv al CSIPPC. Cuantumul indemnizaţiei se stabileşte de Consiliul superior al CSIPPC şi se revizuieşte periodic. Articolul 15Secretariatul Comisiei de disciplină are următoarele atribuţii principale: a)primeşte de la secretariatul CSIPPC sesizările şi înscrisurile adresate Comisiei de disciplină şi le înregistrează în ordinea cronologică a sosirii în registrul de evidenţă a cauzelor aflate pe rolul Comisiei de disciplină; b)convoacă membrii comisiei, la cererea preşedintelui Comisiei de disciplină; c)asigură distribuirea înscrisurilor către membrii Comisiei de disciplină; d)redactează procesele-verbale ale şedinţelor Comisiei de disciplină şi ţine evidenţa acestora; e)redactează şi comunică citaţiile, procesele-verbale privind ascultarea părţilor şi a martorilor şi celelalte acte procedurale, potrivit cap. III, şi ţine evidenţa acestora; f)tehnoredactează deciziile Comisiei de disciplină şi ţine evidenţa acestora; g)ţine evidenţa celorlalte înscrisuri primite şi emise de comisie şi efectuează alte lucrări necesare în vederea desfăşurării activităţii Comisiei de disciplină; h)asigură întocmirea şi transmiterea corespondenţei Comisiei de disciplină; i)întreprinde diligenţele necesare în vederea asigurării înregistrării audio a şedinţelor Comisiei de disciplină cu ajutorul mijloacelor tehnice specifice; j)asigură arhivarea dosarelor soluţionate potrivit art. 27 alin. (2) şi a înregistrărilor audio, pe o perioadă de 5 ani; k)asigură arhivarea deciziilor Comisiei de disciplină pe perioada existenţei CSIPPC; l)asigură arhivarea proceselor-verbale şi a celorlalte înscrisuri primite şi emise de comisie, pe o perioadă de 5 ani. Capitolul IIIProcedura disciplinară Secţiunea 1Sesizarea Comisiei de disciplină Articolul 16 (1) Sesizarea Comisiei de disciplină poate fi făcută de orice persoană interesată, inclusiv de autorităţi publice, şi poate fi îndreptată împotriva auditorilor statutari şi firmelor de audit din România, a membrilor organelor de conducere ale CECCAR, ale filialelor acestuia sau ai Comisiei superioare de disciplină a CECCAR, precum şi împotriva membrilor Consiliului CAFR ori a altor membri aleşi în structurile de conducere ale CAFR, după caz.(2) Sesizările se depun şi se înregistrează la secretariatul CSIPPC, care le va transmite în termen de 48 de ore secretariatului Comisiei de disciplină, unde se înregistrează potrivit art. 15 alin. (1) lit. a). Articolul 17 (1) Orice sesizare se formulează în scris şi/sau în format electronic şi trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:a)numele, prenumele, domiciliul, ocupaţia sau profesia persoanei care a formulat sesizarea sau denumirea şi sediul persoanei juridice, precum şi numele şi funcţia reprezentantului legal; b)numele şi prenumele auditorului statutar sau denumirea şi sediul firmei de audit, a cărui/cărei faptă este sesizată ca abatere disciplinară, precum şi sediul profesional al auditorului statutar; c)numele şi prenumele membrilor organelor de conducere ale CECCAR, ale filialelor acestuia, precum şi ale membrilor Comisiei superioare de disciplină a CECCAR, a căror faptă este sesizată ca abatere disciplinară, precum şi sediul profesional al acestora; d)numele şi prenumele membrilor Consiliului CAFR sau a altor membri aleşi în structurile de conducere ale CAFR, a căror faptă este sesizată ca abatere disciplinară, precum şi sediul profesional al acestora; e)descrierea faptei care constituie obiectul sesizării şi a urmărilor acesteia, cu indicarea datei săvârşirii faptei, expunerea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază sesizarea; f)prezentarea dovezilor pe care se sprijină sesizarea; g)adresa de corespondenţă, dacă este alta decât cea prevăzută la lit. a); h)semnătura autorului sesizării şi data întocmirii acesteia. (2) Sesizarea se depune în termen de maximum 2 ani de la data săvârşirii faptei sesizate ca abatere disciplinară.(3) Atunci când nu se poate determina data săvârşirii faptei sesizate, termenul de 2 ani începe să curgă de la data la care partea interesată în formularea sesizării a cunoscut sau trebuia să cunoască fapta şi autorul faptei sesizate.(4) În cazurile în care dovada/probele constau în înscrisuri, conforme cu originalul, acestea vor fi menţionate în sesizare şi anexate la aceasta, iar pentru proba cu martori, aceştia vor fi nominalizaţi, cu precizarea datelor de identificare menţionate la alin. (1) lit. a). (5) Sesizarea îndreptată împotriva mai multor persoane va forma obiectul unui singur dosar, dacă obiectul sesizării îl constituie o obligaţie comună sau dacă obligaţiile au aceeaşi cauză, urmând ca, în funcţie de gradul culpei fiecăruia, să se aplice fiecărei persoane sancţiunea corespunzătoare.(6) Sesizările nesemnate sau anonime nu se vor lua în considerare şi se vor clasa. Articolul 18 (1) În prima şedinţă a Comisiei de disciplină, ca urmare a sesizării acesteia, secretarul comisiei prezintă referatul cauzei, care va cuprinde:a)verificarea respectării termenului de depunere a sesizării; b)verificarea îndeplinirii condiţiilor de formă prevăzute de art. 17; c)identificarea obiectului sesizării. (2) În cazul în care sunt constatate neconformităţi în ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţelor de formă, Comisia de disciplină solicită autorului sesizării remedierea acestora în termen de 30 de zile, termen ce curge de la data comunicării cererii de remediere. (3) Termenul de soluţionare a sesizării de 1 an, prevăzut de art. 30, se suspendă până la remedierea acestor neconformităţi.(4) Nerespectarea termenului prevăzut la alin. (2) atrage clasarea sesizării. Articolul 19 (1) În situaţia în care se constată că obiectul sesizării nu se circumscrie sferei legale de competenţă a Comisiei de disciplină, aceasta va comunica autorului sesizării această constatare.(2) Dacă sesizarea priveşte fapte care sunt de competenţa Comisiei de disciplină, dar şi fapte care sunt de competenţa altor autorităţi, comisia se învesteşte cu cercetarea faptelor care intră în competenţa sa de soluţionare.(3) În cazul în care faptele sau unele dintre faptele care fac obiectul sesizării sunt de competenţa unui departament de specialitate din cadrul CSIPPC, Comisia de disciplină va transmite sesizarea către organismul de supraveghere, comunicându-i acest aspect autorului sesizării. (4) În situaţia în care la Comisia de disciplină a fost înregistrată o sesizare cu privire la fapte pentru care are competenţă de soluţionare, însă constată că aceeaşi sesizare a fost depusă anterior la CAFR, Comisia de disciplină se va dezînvesti şi va trimite plângerea către autoritatea mai întâi sesizată, respectiv către CAFR.(5) În aplicarea dispoziţiilor alin. (4), Comisia de disciplină colaborează cu CAFR, în temeiul art. 10 alin. (3) lit. c), pentru a se verifica dacă sesizarea a fost depusă anterior la CAFR.(6) În situaţia în care nu se poate determina care este autoritatea mai întâi sesizată, competenţa de soluţionare a sesizării revine Comisiei de disciplină.(7) În cazul în care sesizarea satisface condiţiile de formă prevăzute de art. 17, Comisia de disciplină trece la cercetarea faptelor, în limita probelor administrate şi raportat la obiectul sesizării. Secţiunea a 2-aCercetarea disciplinară Articolul 20 (1) Comisia de disciplină este abilitată să solicite informaţii, să analizeze înscrisuri, să administreze probele, să convoace şi să audieze pe autorul sesizării şi pe cel reclamat, procedând cu bună-credinţă în clarificarea aspectelor referitoare la faptele sesizate şi urmărind justa soluţionare a cauzei.(2) După prezentarea cazului de către secretarul Comisiei de disciplină, preşedintele comisiei fixează data şedinţei comisiei în care vor fi ascultate părţile şi martorii, după caz, şi dispune citarea acestora.(3) Convocarea persoanelor care urmează să fie ascultate în calitate de parte sau de martor, precum şi convocarea firmelor de audit se fac de către secretariatul Comisiei de disciplină.(4) Citaţia va cuprinde:a)numărul de înregistrare şi data emiterii; b)numele, prenumele, domiciliul sau sediul entităţii unde îşi desfăşoară activitatea cel citat şi calitatea şi funcţia acestuia; c)numele, prenumele şi domiciliul auditorului statutar sau denumirea şi sediul firmei de audit; d)numele şi prenumele membrilor organelor de conducere ale CECCAR, ale filialelor acestuia, precum şi ale membrilor Comisiei superioare de disciplină a CECCAR, a căror faptă este sesizată ca abatere disciplinară, precum şi sediul profesional al acestora; e)numele şi prenumele membrilor Consiliului CAFR sau ale altor membri aleşi în structurile de conducere ale CAFR, a căror faptă este sesizată ca abatere disciplinară, precum şi sediul profesional al acestora; f)numărul şi data înregistrării sesizării în registrul de evidenţă a cauzelor aflate pe rolul Comisiei de disciplină; g)locul, data şi ora desfăşurării şedinţei; h)numele, prenumele şi semnătura preşedintelui Comisiei de disciplină, precum şi ştampila comisiei. Articolul 21 (1) Comunicarea citaţiei şi a tuturor actelor de procedură se face prin grija secretariatului Comisiei de disciplină, personal sub semnătură de primire sau prin scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de primire. Totodată, citaţia, precum şi actele procedurale sunt legal comunicate prin orice alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Dovezile de comunicare se depun la dosar.(2) Comunicarea citaţiei şi a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reşedinţa celui citat ori la adresa de corespondenţă. Schimbarea domiciliului părţii sau a adresei de corespondenţă (în cazul în care a fost indicată) în timpul cercetării disciplinare trebuie, sub sancţiunea neluării ei în seamă, să fie adusă, în scris, la cunoştinţa Comisiei de disciplină.(3) Firma de audit va fi citată prin reprezentant legal, la sediul principal sau cel al sucursalei, filialei ori reprezentanţei sau la adresa de corespondenţă, după caz. Schimbarea sediului principal sau secundar al firmei de audit în timpul cercetării disciplinare trebuie, sub sancţiunea neluării ei în seamă, să fie adusă, în scris, la cunoştinţa Comisiei de disciplină.(4) Membrii Consiliului CAFR, precum şi alţi membri aleşi în structurile de conducere ale CAFR vor fi citaţi la sediul profesional al acestora sau la adresa de corespondenţă, după caz.(5) Membrii organelor de conducere ale CECCAR, ale filialelor acestuia, precum şi membrii Comisiei superioare de disciplină a CECCAR vor fi citaţi la sediul profesional al acestora sau la adresa de corespondenţă, după caz.(6) Dacă comunicarea citaţiei, precum şi a actelor de procedură se face personal, prin secretariatul Comisiei de disciplină, iar persoana citată sau persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, în cazul firmei de audit, refuză să primească citaţia ori să semneze dovada de primire, se încheie un proces-verbal.(7) Citaţia se consideră comunicată părţilor şi în cazul în care destinatarul a refuzat primirea sau nu s-a prezentat la oficiul poştal pentru a o ridica, deşi există dovada avizării sale.(8) Citaţia va fi comunicată părţii cu cel puţin 15 zile înaintea termenului stabilit pentru ascultare.(9) Prezenţa părţii în faţa Comisiei de disciplină, personal sau prin reprezentant, acoperă orice neregularităţi referitoare la procedura de citare. Articolul 22 (1) Citaţia pentru ascultarea persoanei a cărei faptă face obiectul sesizării, respectiv citaţia cu privire la convocarea firmei de audit, se comunică împreună cu o copie a sesizării, însoţită de copii ale înscrisurilor depuse de către autorul sesizării, dacă este cazul.(2) După primirea citaţiei, a sesizării îndreptate împotriva sa şi a înscrisurilor depuse de autorul sesizării, persoana a cărei faptă face obiectul sesizării sau firma de audit poate să formuleze o întâmpinare, în termen de 10 zile de la comunicarea sesizării. (3) Întâmpinarea va cuprinde apărări la toate aspectele de fapt şi de drept invocate în sesizare.(4) Persoana împotriva căreia a fost formulată sesizarea are dreptul să ia cunoştinţă de toate actele cercetării disciplinare şi poate solicita în apărare administrarea de probe.(5) Se consideră mijloace de probă, în înţelesul prezentului regulament, ascultarea părţilor, depoziţiile martorilor, mărturisirea/declaraţia uneia dintre părţi, făcută din proprie iniţiativă sau obţinută la audiere, expertiza şi înscrisurile.(6) Prin ascultarea părţilor se înţelege ascultarea autorului sesizării şi a persoanei împotriva căreia a fost formulată sesizarea sau, după caz, ascultarea unui reprezentant al firmei de audit, în situaţia în care fapta firmei de audit face obiectul sesizării. (7) Şedinţa Comisiei de disciplină la care sunt convocate părţile nu este publică şi se desfăşoară după cum urmează:a)secretarul comisiei prezintă cazul, în sensul că face o succintă referire la părţile şi obiectul cauzei, precum şi la actele depuse de părţi; b)autorul sesizării, dacă este prezent, susţine faptele sesizate, având dreptul de a renunţa, parţial sau total, la sesizare şi, respectiv, la depoziţiile martorilor, precum şi la orice alte probe; c)persoana împotriva căreia a fost formulată sesizarea îşi susţine apărările, personal sau prin reprezentant; d)după ascultarea părţilor sunt audiaţi martorii propuşi de acestea, în ordinea stabilită de preşedintele comisiei. Articolul 23(1) În cazul în care persoana împotriva căreia a fost formulată sesizarea recunoaşte faptele, va da o declaraţie în scris în acest sens.(2) Comisia de disciplină ia act de această declaraţie şi nu mai procedează la cercetare, urmând a aplica sancţiunea corespunzătoare, ţinând cont la stabilirea acesteia şi de atitudinea de recunoaştere a faptelor persoanei cercetate.(3) În cazul în care persoana împotriva căreia a fost formulată sesizarea recunoaşte în parte acuzaţiile care i se aduc, cercetarea continuă numai asupra aspectelor rămase în divergenţă, Comisia de disciplină urmând să emită un singur act de sancţionare cu privire la toate aspectele care au făcut obiectul sesizării. Articolul 24 (1) Persoana împotriva căreia a fost formulată sesizarea are dreptul să fie asistată/reprezentată, în condiţiile legii, pe tot parcursul procedurii disciplinare şi are acces la dosarul de cercetare, personal sau prin reprezentantul ales. (2) În situaţia în care persoana împotriva căreia a fost formulată sesizarea înţelege să uzeze de prevederile art. (1), se va depune la dosarul constituit pe rolul Comisiei de disciplină o împuternicire expresă în acest sens, cuprinzând datele de identificare şi calitatea reprezentantului ales, precum şi limitele mandatului acordat acestuia. Articolul 25 (1) Autorul sesizării este ascultat separat de persoana împotriva căreia a fost formulată sesizarea, însă la solicitarea oricăreia dintre părţi şi cu acordul celeilalte, ascultarea unei părţi se poate realiza în prezenţa celeilalte.(2) Pentru ascultarea părţilor, secretarul Comisiei de disciplină întocmeşte un proces-verbal distinct, în care se consemnează declaraţiile părţilor şi intervenţiile membrilor comisiei.(3) Pentru depoziţiile martorilor, secretarul Comisiei de disciplină întocmeşte un proces-verbal distinct, în care se consemnează declaraţiile martorilor şi intervenţiile membrilor comisiei.(4) Procesele-verbale privind ascultarea părţilor şi procesele-verbale privind depoziţiile martorilor se semnează pe fiecare pagină de persoana audiată. Adăugirile, ştersăturile sau schimbările aduse se semnează de persoana audiată în dreptul acestor modificări, sub sancţiunea de a nu fi luate în considerare.(5) În timpul ascultării, autorul sesizării şi persoana împotriva căreia a fost formulată sesizarea sau reprezentantul firmei de audit au dreptul de a propune mijloacele de probă pe care le consideră necesare în susţinerea declaraţiilor date. (6) Dacă persoana ascultată nu poate sau refuză să semneze procesul-verbal încheiat, secretarul Comisiei de disciplină va menţiona acest lucru în cuprinsul procesului-verbal, precizând motivele absenţei semnăturii.(7) Absenţa sau refuzul persoanelor legal citate de a se prezenta la Comisia de disciplină pentru a fi ascultate se menţionează în procesul-verbal şi nu împiedică continuarea cercetării disciplinare.(8) Mijloacele de probă care nu au fost solicitate prin sesizare sau întâmpinare vor putea fi propuse cel mai târziu la momentul ascultării părţilor.(9) Propunerea de probe după momentul ascultării părţilor atrage decăderea părţilor din dreptul de a mai propune probe.(10) Decăderea nu operează când nevoia dovezii ar reieşi din dezbateri şi partea nu a putut să o prevadă.(11) Comisia de disciplină, în virtutea rolului său activ, are dreptul şi, în acelaşi timp, obligaţia de a dispune, din oficiu, administrarea probelor necesare soluţionării juste şi complete a cauzei. Secţiunea a 3-aDezbaterea cazului Articolul 26 (1) Dezbaterea cazului se face de către Comisia de disciplină pe baza:a)sesizării adresate acesteia; b)întâmpinării depuse de persoana împotriva căreia a fost formulată sesizarea; c)proceselor-verbale de şedinţă; d)proceselor-verbale privind ascultarea părţilor şi a martorilor; e)raportului de inspecţie întocmit de Departamentul de monitorizare şi investigaţii al CSIPPC, dacă va fi cazul; f)oricăror altor probe administrate. (2) Comisia de disciplină poate solicita Departamentului de monitorizare şi investigaţii al CSIPPC întocmirea unui raport de inspecţie cu privire la cazul aflat în dezbatere.(3) Raportul de inspecţie urmează a fi predat Comisiei de disciplină în termen de 45 de zile de la primirea solicitării prevăzute la alin. (2). Articolul 27 (1) Dezbaterea cazului se finalizează printr-o decizie luată de Comisia de disciplină.(2) Comisia de disciplină, în urma dezbaterii cazului, poate să dispună următoarele soluţii:a)admiterea în tot sau în parte a sesizării şi aplicarea uneia dintre sancţiunile disciplinare prevăzute de art. 32 alin. (1) sau de art. 33 alin. (1), după caz; b)respingerea sesizării atunci când nu se confirmă săvârşirea unei abateri disciplinare; c)clasarea sesizării în cazurile prevăzute de prezentul regulament. (3) La individualizarea sancţiunii disciplinare aplicabile, Comisia de disciplină ţine seama de:a)cauzele care au determinat săvârşirea abaterii disciplinare; b)împrejurările în care aceasta a fost săvârşită; c)săvârşirea cu vinovăţie a abaterii disciplinare; d)gravitatea şi consecinţele abaterii disciplinare; e)conduita persoanei/firmei de audit. (4) În situaţia în care, prin aceeaşi sesizare, se semnalează mai multe fapte ca abateri disciplinare săvârşite de aceeaşi persoană/firmă de audit, Comisia de disciplină, după efectuarea procedurii disciplinare şi constatarea abaterilor disciplinare, aplică sancţiunea disciplinară conform prevederilor art. 32 alin. (3) sau ale art. 33 alin. (3), după caz. Articolul 28(1) Decizia de sancţionare disciplinară va cuprinde:a)numele, prenumele şi domiciliul sau/şi denumirea şi sediul părţilor, după caz; b)descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; c)motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de persoana împotriva căreia a fost formulată sesizarea; d)sancţiunea aplicată şi temeiul legal în baza căruia se aplică sancţiunea disciplinară; e)termenul de contestare a deciziei, potrivit prevederilor art. 35 alin. (1); f)instanţa competentă la care sancţiunea disciplinară poate fi contestată, conform dispoziţiilor art. 73 alin. (16) şi ale art. 811 alin. (6) din OUG nr. 90/2008; g)semnătura preşedintelui şi a membrilor Comisiei de disciplină, precum şi cea a secretarului comisiei. (2) Decizia de respingere a sesizării sau decizia de clasare a sesizării, după caz, va cuprinde:a)numele, prenumele şi domiciliul sau/şi denumirea şi sediul părţilor, după caz; b)motivele pentru care a fost respinsă sau clasată sesizarea, după caz; c)termenul de contestare a deciziei, conform prevederilor art. 35 alin. (1); d)instanţa competentă la care decizia poate fi contestată, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1); e)semnătura preşedintelui şi a membrilor Comisiei de disciplină, precum şi cea a secretarului comisiei. Secţiunea a 4-aAbaterile disciplinare, aplicarea sancţiunii disciplinare şi contestarea acesteia Articolul 29 (1) Constituie abatere disciplinară săvârşirea de către un auditor statutar sau de către o firmă de audit din România, precum şi săvârşirea de către un membru al Consiliului CAFR sau de către un alt membru ales în structurile de conducere ale CAFR a oricăreia dintre următoarele fapte:a)nerespectarea prevederilor Codului etic al profesioniştilor contabili, elaborat de Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Etică pentru Contabili (IESBA) al Federaţiei Internaţionale a Contabililor şi aprobat prin hotărâre a Consiliului CAFR; b)desfăşurarea activităţii de auditor statutar în condiţii care au avut ca efect prejudicierea gravă a reputaţiei profesionale; c)nerespectarea standardelor de audit; d)nerespectarea sistemului de control intern al calităţii; e)încălcarea prevederilor legale referitoare la independenţă şi obiectivitate; f)orice alte încălcări ale normelor şi reglementărilor din domeniul auditului statutar, ce pot atrage răspunderea disciplinară. (2) Potrivit pct. 121 paragraful 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, aprobat prin Hotărârea Conferinţei naţionale a experţilor contabili şi contabililor autorizaţi nr. 1/1995, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare ROF-ul CECCAR, constituie abatere disciplinară săvârşirea, de către un membru al organelor de conducere ale CECCAR şi ale filialelor acestuia, precum şi de către un membru al Comisiei superioare de disciplină a CECCAR, a oricăreia dintre următoarele fapte:a)comportament necuviincios faţă de membrii CECCAR, reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice sau faţă de alţi participanţi la reuniunile de lucru ale organelor de conducere şi control ale CECCAR; b)absenţa nemotivată de la întrunirea adunării generale a filialei sau de la conferinţa naţională; c)nerespectarea dispoziţiilor Codului etic naţional al profesioniştilor contabili şi a normelor CECCAR referitoare la publicitate; d)absenţa nejustificată de la acţiunile de pregătire şi dezvoltare profesională reglementate prin normele emise de CECCAR; e)prestarea de servicii profesionale fără viza anuală de exercitare a profesiei sau fără contract scris încheiat cu clientul ori pe baza unui contract în care nu a fost înscrisă calitatea profesională a celui care îl încheie: expert contabil sau contabil autorizat; f)nerespectarea obligaţiei de păstrare a secretului profesional; g)nedeclararea sau declararea parţială a veniturilor, în scopul sustragerii de la plata cotizaţiei prevăzute în ROF-ul CECCAR ori a impozitelor; h)fapta membrului CECCAR de a nu depune, în termenele stabilite, la filiala de care aparţine, declaraţiile anuale; pentru persoanele juridice răspunderea incumbă preşedintelui consiliului de administraţie sau administratorului unic, după caz; i)încălcarea dispoziţiilor cu privire la incompatibilităţi sau conflicte de interese; j)refuzul de a pune la dispoziţia organelor de control şi auditorilor de calitate ai CECCAR documentele privind activitatea profesională; k)nedepunerea declaraţiilor sau depunerea declaraţiilor neconforme cu realitatea, în relaţiile cu CECCAR ori cu terţii; l)înscrierea în rapoartele de expertiză contabilă sau în alte lucrări efectuate pentru terţi de aprecieri la adresa altor membri ai CECCAR, fără consimţământul acestora sau fără să fi fost consultaţi; m)nerespectarea normelor şi standardelor profesionale emise de CECCAR cu ocazia efectuării lucrărilor pentru terţi; n)neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute în Regulamentul privind auditul calităţii serviciilor profesionale; o)orice alte încălcări ale normelor şi hotărârilor luate de organele de conducere ale CECCAR. Articolul 30Sancţiunea disciplinară se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării Comisiei de disciplină. Articolul 31 (1) Încetarea provizorie a exercitării profesiei de auditor statutar, de expert contabil sau de contabil autorizat, după caz, nu exonerează de răspunderea disciplinară persoana în cauză pentru abaterile săvârşite anterior.(2) Răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea civilă, penală sau administrativă a persoanei pentru fapta săvârşită. Articolul 32 (1) Potrivit art. 73 alin. (11) din OUG nr. 90/2008, Comisia de disciplină poate aplica următoarele sancţiuni auditorilor statutari şi firmelor de audit din România, precum şi membrilor Consiliului CAFR sau altor membri aleşi în structurile de conducere ale CAFR:a)mustrare; b)restricţionare (retragerea sau suspendarea parţială) a dreptului de practică; c)penalizare conform deciziei Comisiei de disciplină; d)retragerea aprobării. (2) În temeiul prevederilor art. 73 alin. (12) din OUG nr. 90/2008, cuantumul penalizărilor este cuprins între 1.000 de lei şi 5.000 de lei.(3) În caz de concurs de abateri disciplinare, se stabileşte sancţiunea pentru fiecare abatere în parte, iar, dintre aceste sancţiuni, se aplică o singură disciplinară, respectiv sancţiunea cea mai grea. Articolul 33 (1) Potrivit art. 811 alin. (5) din OUG nr. 90/2008, Comisia de disciplină poate aplica membrilor organelor de conducere ale CECCAR şi ale filialelor acestuia, precum şi membrilor Comisiei superioare de disciplină a CECCAR sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 17 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv:a)mustrare; b)avertisment scris; c)suspendarea dreptului de a exercita profesia de expert contabil sau de contabil autorizat pe o perioadă de timp de la 3 luni la 1 an; d)interzicerea dreptului de a exercita profesia de expert contabil sau de contabil autorizat.(2) Potrivit prevederilor pct. 122 din ROF-ul CECCAR, următoarele abateri disciplinare săvârşite de către un membru al organelor de conducere ale CECCAR şi ale filialelor acestuia, precum şi de către un membru al Comisiei superioare de disciplină a CECCAR se sancţionează astfel:a)pentru neplata cotizaţiei profesionale sau/şi a celorlalte obligaţii băneşti, la termenele stabilite, în cursul unui an calendaristic se aplică sancţiunea suspendării dreptului de exercitare a profesiei până la plata efectivă, dar nu mai puţin de 3 luni şi nici mai mult de un an; b)în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni care, potrivit legii, interzice dreptul de gestiune şi de administrare a societăţilor se aplică sancţiunea interdicţiei dreptului de exercitare a profesiei; c)pentru încălcarea cu intenţie, prin acţiune sau omisiune, a normelor de lucru elaborate de CECCAR privind exercitarea profesiei, dacă fapta a avut ca urmare producerea unui prejudiciu moral ori material, se aplică sancţiunea interdicţiei dreptului de exercitare a profesiei; d)în cazul practicării profesiei de expert contabil sau contabil autorizat fără viza anuală pentru exercitarea profesiei, legal acordată, se aplică sancţiunea interdicţiei dreptului de exercitare a profesiei; e)pentru nerespectarea standardelor profesionale şi a normelor emise de CECCAR cu privire la efectuarea expertizelor contabile, se aplică sancţiunea suspendării dreptului de a mai efectua expertize contabile pe 6-12 luni; f)în cazul repetării abaterii disciplinare prevăzute la lit. e) se aplică sancţiunea interdicţiei dreptului de exercitare a profesiei. (3) În caz de concurs de abateri disciplinare, se stabileşte sancţiunea pentru fiecare abatere în parte, iar dintre aceste sancţiuni se aplică o singură disciplinară, respectiv sancţiunea cea mai grea. Articolul 34 (1) Decizia de soluţionare a procedurii disciplinare se emite în termen de cel mult 1 an de la data sesizării Comisiei de disciplină, se comunică părţilor în termen de 30 de zile de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării.(2) Comunicarea se face prin grija secretariatului Comisiei de disciplină, personal sub semnătură de primire sau prin scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de primire, la domiciliul ori reşedinţa comunicată de părţi. În caz de refuz al primirii sau de returnare a scrisorii, decizia este legal comunicată prin orice alt mijloc ce permite confirmarea transmiterii. Dovezile de comunicare se depun la dosar. Articolul 35(1) În temeiul prevederilor art. 73 alin. (13) şi (16) din OUG nr. 90/2008, deciziile emise de Comisia de disciplină se pot contesta la Secţia de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În temeiul prevederilor art. 34 alin. (1), sancţiunile disciplinare aplicate sunt executorii de la momentul comunicării către părţi.(3) Partea interesată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării sancţiunii disciplinare aplicate de Comisia de disciplină până la pronunţarea instanţei de fond, conform art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Sancţiunile disciplinare aplicate de Comisia de disciplină se comunică către CAFR sau CECCAR, pentru a fi puse în executare.(5) Deciziile Comisiei de disciplină vor fi publicate pe site-urile CSIPPC, CAFR sau CECCAR, după caz. Secţiunea a 5-aIncompatibilităţi; cazuri de abţinere/recuzare Articolul 36(1) Preşedintele şi membrii Comisiei de disciplină nu trebuie să se afle într-o situaţie de incompatibilitate. În ceea ce priveşte situaţiile de incompatibilitate, dispoziţiile
art. 41 şi 42 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.
(2) În acest sens, preşedintele şi membrii Comisiei de disciplină vor da o declaraţie pe propria răspundere pentru fiecare cauză disciplinară în parte, din care să reiasă că nu se află într-o situaţie de incompatibilitate. Modelul declaraţiei este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul regulament.(3) În cazul în care preşedintele sau vreunul dintre membrii Comisiei de disciplină ştie că există un motiv de incompatibilitate în privinţa sa, are obligaţia de a se abţine de la soluţionarea cauzei disciplinare. (4) Declaraţia de abţinere se face în scris, de îndată ce preşedintele sau vreunul dintre membrii Comisiei de disciplină a cunoscut existenţa cazului de incompatibilitate ori verbal în şedinţă, fiind consemnată în procesul-verbal de şedinţă. Capitolul IVDispoziţii tranzitorii şi finale Articolul 37Orice persoană implicată în cercetarea unei fapte de natură să atragă răspunderea disciplinară a unei persoane/firme de audit este obligată să respecte confidenţialitatea informaţiilor referitoare la cauza respectivă şi să nu divulge astfel de date unor terţi. Aceeaşi obligaţie îi revine şi oricărei persoane care ia cunoştinţă despre asemenea informaţii prin natura atribuţiilor care îi revin în cadrul CSIPPC. Articolul 38Prezentul regulament intră în vigoare în termen de 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. ANEXĂla regulament DECLARAŢIE Subsemnatul, ........ ................ ........ ........, preşedinte/membru al Comisiei de disciplină a Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile, în legătură cu cauza care face obiectul Dosarului nr. ............/........ ........... al ........ ................ ................ ........ .........., declar următoarele: a)nu mă aflu în niciuna dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute de
art. 41 şi 42 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau într-un conflict de interese; b)faţă de prevederile reglementărilor sus-menţionate mă aflu în următoarele situaţii:........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ............ Prezenta declaraţie este dată pe propria răspundere, fiind conformă cu realitatea, având în vedere prevederile legii privind falsul în declaraţii. Data ........ ............ Semnătura ........ .............


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 53/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 53 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 53/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu