Decizia Nr.541 din 14.07.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 622 din 17 august 2015

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Patricia Marilena Ionea	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Radu Constantin Ţehanciuc şi Mihai Moscaliuc în Dosarul nr. 5.194/86/2014 al Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 974D/2015.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că ajutoarele sau indemnizaţiile care se acordă cu prilejul ieşirii la pensie nu constituie drepturi fundamentale. De asemenea, invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 170 din 19 martie 2015.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 13 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 5.194/86/2014, Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Radu Constantin Ţehanciuc şi Mihai Moscaliuc cu prilejul soluţionării recursurilor formulateîmpotriva Sentinţei civile nr. 7.087 din 4 decembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 5.194/86/2014, dosar în care au solicitat obligarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor la plata sumelor cuvenite în temeiul art. 20 alin. (1) şi (2) din secţiunea 3, anexa VII la Legea nr. 284/2010.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 44, coroborat cu art. 136 alin. (1) şi (5) din Constituţie. În acest sens, arată că textul de lege criticat a creat un climat de instabilitate juridică şi o stare de incertitudine în privinţa subiectelor de drept vizate. Consideră că este fără precedent ca două reglementări consecutive, respectiv art. 20 din secţiunea 3, anexa VII la Legea nr. 284/2010 şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 să fie diametral opuse. Astfel, dispoziţiile Legii nr. 284/2010 prevăd că la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept de pensie, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare beneficiază de ajutoare pecuniare în raport cu solda funcţiei de bază şi vechimea efectivă în muncă, precum şi de un ajutor egal cu două solde ale funcţiei de bază. Concomitent cu adoptarea Legii nr. 284/2010 a fost adoptată Legea nr. 285/2010, prin care, în art. 13 alin. (1), s-a prevăzut că în anul 2011 dispoziţiile Legii nr. 284/2010 nu se aplică. În acest mod, printr-o lege s-a acordat un drept patrimonial, iar prin alta, concomitentă, deşi nu este un act normativ de suspendare, nu s-a mai acordat acel drept. Amintesc că principiul securităţii juridice este consacrat în dreptul european şi dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României).6. Totodată, susţin că dispoziţiile de lege criticate încalcă dreptul de proprietate, întrucât ajutorul la trecerea în rezervă este un bun, iar dreptul asupra acestui bun s-a născut la data de 1 ianuarie 2011. Or, raporturile de muncă au încetat la data de 15 iulie 2011, cu prilejul pensionării. În plus, măsura suspendării nefiind limitată în timp este de natură să aducă atingere înseşi substanţei dreptului. În acest sens, invocă şi cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23.7. Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului de proprietate, întrucât autorii excepţiei nu pot pretinde un drept care nu era prevăzut de legislaţia în vigoare la data ieşirii la pensie. Consideră însă că reglementarea criticată este de natură să creeze incertitudini în procesul de aplicare a legii. Astfel, în unele situaţii s-a interpretat că textul de lege determină doar o suspendare a exerciţiului dreptului, în timp ce, în alte situaţii, s-a considerat că dreptul lipseşte, fiind înlăturat. Mai mult, având în vedere evoluţia reglementării, este relevantă şi conduita ulterioară a legiuitorului care, deşi nu înţelege să abroge art. 20 din anexa VII la Legea nr. 284/2010, prin legi succesive similare celei criticate i-a înlăturat până acum efectele, ceea ce ridică şi problema previzibilităţii, ţinând cont de încrederea legitimă care trebuie să o inspire edictarea unei norme a cărei finalitate este tocmai aplicarea sa raporturilor juridice concrete.8. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, dispoziţii potrivit cărora „(1) În anul 2011, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.“12. Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au avut o aplicare limitată în timp, care a încetat înainte de sesizarea sa cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Având în vedere însă cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora pot forma obiect al controlului de constituţionalitate şi dispoziţiile de lege ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează a analiza constituţionalitatea dispoziţiilor de lege cu care a fost sesizată.13. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 sunt contrare următoarelor prevederi constituţionale: art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la statul român, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 136 alin. (1) şi (5) referitor la proprietate.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorii acesteia critică dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 atât pentru că ar genera instabilitate juridică, cât şi pentru că ar aduce atingere dreptului de proprietate pe care susţin că îl au asupra sumelor reprezentând ajutor la trecerea în rezervă, drept acordat prin art. 20 alin. (1) şi (2) din secţiunea 3, anexa VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare.15. Faţă de critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, Curtea reţine că Legea-cadru nr. 284/2010 a instituit un nou sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar. Având în vedere condiţiile economice ale momentului, marcate de criză, legiuitorul a adoptat, concomitent, o reglementare cu caracter temporar, care să răspundă cerinţelor impuse de această conjunctură, reglementare care a făcut obiectul Legii nr. 285/2010. Astfel se justifică împrejurarea că, deşi prin Legea nr. 284/2010 au fost prevăzute o serie de drepturi băneşti pentru personalul din sectorul bugetar, prin Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut că, în anul 2011, aceste drepturi nu se acordă. Această situaţie a fost, de altfel, prelungită şi prin reglementările ce au privit salarizarea personalului din sectorul bugetar pentru următorii ani, aşa cum sunt dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, aprobată prin Legea nr. 36 din 7 aprilie 2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 8 aprilie 2014, ori Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 21 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare.16. Cu privire la această situaţie legislativă, Curtea, prin Decizia nr. 278 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 23 iunie 2015, a arătat că relevă într-adevăr o problemă de legiferare, dar a precizat că această problemă nu poate fi soluţionată decât de legiuitor, iar nu de Curtea Constituţională în cadrul competenţelor sale consacrate de Legea fundamentală.17. În plus, Curtea apreciază că această problemă de legiferare nu face ca efectele textului de lege criticat să fie lipsite de previzibilitate, întrucât, aşa cum a reţinut prin Decizia nr. 326 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iulie 2013, persoanele care se pensionează se supun dispoziţiilor legale în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, potrivit principiului tempus regit actum.18. În continuare, analizând criticile de neconstituţionalitate vizând încălcarea dreptului de proprietate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 170 din 19 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 22 mai 2015, a reţinut că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, aşa cum este Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, s-a statuat că statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Astfel, statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. În acelaşi sens este şi Decizia de inadmisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11 Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragrafele 15 şi 19, prin care Curtea de la Strasbourg aminteşte că, datorită unei cunoaşteri directe a propriei societăţi şi a necesităţilor acesteia, autorităţile naţionale se află, în principiu, într-o poziţie mai adecvată decât instanţa internaţională pentru a stabili ce anume este „de utilitate publică“. În consecinţă, în cadrul mecanismului de protecţie creat de Convenţie, este de competenţa acestora să se pronunţe primele cu privire la existenţa unei probleme de interes general. Considerând normal ca legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice şi sociale, Curtea respectă modul în care acesta percepe imperativele „utilităţii publice“, cu excepţia cazului în care raţionamentul său se dovedeşte în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil (paragraful 19).19. În plus, Curtea constată că ajutoarele ori indemnizaţiile la care se referă art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 nu fac parte din categoria drepturilor fundamentale, astfel că legiuitorul este liber să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală.20. În sensul celor arătate, Curtea s-a mai pronunţat şi prin Decizia nr. 170 din 19 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 22 mai 2015, paragrafele 21, 23, 25 şi 27.21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.22. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţie ridicată de Radu Constantin Ţehanciuc şi Mihai Moscaliuc în Dosarul nr. 5.194/86/2014 al Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 14 iulie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea