DECIZIE Nr. 57
din 24 septembrie 2007
in legatura cu problema daca
este admisibila plangerea formulata impotriva altor masuri si acte ale
procurorului decat cele de netrimitere in judecata.
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 283 din 11 aprilie 2008
Dosar nr. 25/2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae
Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25
lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a
întrunit în vederea examinării recursului în interesul legii, declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, in legatura cu problema daca este admisibila
plangerea formulata impotriva altor masuri si acte ale procurorului decat cele
de netrimitere in judecata.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 93 de
judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul
legii, cerând să fie admis în sensul de a se stabili că plângerea îndreptată
împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza
dispoziţiilor date de acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele
procurorului de netrimitere în judecată reglementate în art. 2781 alin. 1 din Codul de procedură
penală, este inadmisibilă.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii,
constată următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti s-a ivit
diversitate de soluţii în legătură cu rezolvarea problemei admisibilităţii
plângerilor îndreptate împotriva măsurilor luate sau a actelor îndeplinite de
procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor sale dacă aceste acte nu constau
în rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată la care
se referă art. 2781 alin.
1 din Codul de procedură penală.
Astfel, unele instanţe au considerat că plângerea
împotriva altor măsuri sau acte decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului
de netrimitere în judecată este admisibilă, apreciind că o astfel de soluţie
este impusă atât de conţinutul de ansamblu al dispoziţiilor art. 275-278 din
Codul de procedură penală, cât şi de prevederile art. 21 din Constituţia
României referitor la accesul liber la justiţie, precum şi de cele ale art. 6
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, care consacră dreptul oricărei persoane la un proces echitabil.
Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că,
în afară de rezoluţiile sau ordonanţele de netrimitere în judecată, la care se
face referire prin art. 2781 din Codul de procedură penală, nicio altă
măsură luată de procuror şi niciun act efectuat de acesta sau din dispoziţia sa
nu poate face obiectul plângerii la judecător.
S-a relevat, în această privinţă, că legiuitorul a
stabilit în mod limitativ actele procurorului ce pot fi
contestate pe calea plângerii reglementate în art. 2781 din Codul de procedură penală.
S-a considerat că în astfel de situaţii obiectul
plângerii nu poate privi decât rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale sau
în ordonanţa ori rezoluţia de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau
de încetare a urmăririi penale.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat
corect dispoziţiile legii.
Prin art. 278 alin. 1 din Codul de procedură penală,
astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 167 din Legea nr. 281/2003, se prevede că „plângerea împotriva măsurilor
luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor
date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de
procurorul general al parchetului de la lângă curtea de apel ori de procurorul
şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie", iar
în conformitate cu alineatul 2 al aceluiaşi articol „în cazul când măsurile şi
actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului
de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului şef de secţie al Parchetului de
pe lângă Curtea Supremă de Justiţie ori au fost luate sau efectuate pe baza
dispoziţiilor date de către aceştia, plângerea se rezolvă de procurorul
ierarhic superior".
Pe de altă parte, în art. 2781 alin. 1, introdus în Codul de
procedură penală prin art. I pct.
168 din Legea nr. 281/2003 şi modificat prin art. I pct. 139 din Legea nr. 356/2006, se mai prevede că „după
respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de
neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de
clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale,
date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror
interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de
la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277
şi 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii,
competenţa să judece cauza în primă instanţă", precizându-se, în
continuare, că „plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de
netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu".
Aceste reglementări, prin conţinutul lor neechivoc,
asigură exercitarea efectivă de către toate persoanele interesate a dreptului
lor de acces la justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 din Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului şi cu dreptul oricărei persoane la un proces
echitabil în sensul prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Nu se poate considera că accesului liber la justiţie,
garantat prin art. 21 din Constituţie, în sensul că „orice persoană se poate
adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor
sale legitime" fără care vreo lege să poată îngrădi exercitarea acestui
drept, i s-ar aduce limitări în cazul riguroasei aplicări a dispoziţiilor
cuprinse în art. 2781 din Codul de procedură penală, câtă vreme în interpretarea dată de
Plenul Curţii Constituţionale, prin decizia nr. I/1994, un astfel de drept
constă în posibilitatea de a accede la structurile judecătoreşti uzând de
mijloacele prin care justiţia se înfăptuieşte, potrivit legii, adică inclusiv
cu respectarea cadrului reglementat pentru exercitarea dreptului de a face
plângere în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor
procurorului de netrimitere în judecată.
In aceste condiţii, din moment ce prin dispoziţiile
art. 2781 din Codul
de procedură penală este instituit, limitativ, controlul judiciar numai asupra
temeiniciei soluţiilor de netrimitere în judecată, în raport cu cercetările
efectuate în cadrul actelor premergătoare
sau al urmăririi penale, este evident că în cazul celorlalte acte sau măsuri
ale procurorului sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de el, un asemenea
control din partea judecătorului nu mai poate avea loc.
Un atare mod de a se proceda se impune deoarece, pe
lângă că nu este prevăzut controlul judiciar decât asupra rezoluţiei de
neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de
clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale,
date de procuror, precum şi cu privire la dispoziţia de netrimitere în judecată
cuprinsă în rechizitoriu, pentru toate celelalte acte sau măsuri ale
procurorului ori efectuate din dispoziţia sa, cum sunt măsurile preventive şi
cele asigurătorii, au fost reglementate proceduri specifice de verificare
imediată de către instanţă (art. 1402 şi art. 168 din Codul de procedură penală) ori există
posibilitatea de a fi cenzurate indirect de instanţă, fie în cadrul procedurii
prevăzute de art. 300 din Codul de procedură penală, referitoare la verificarea
regularităţii actului de sesizare, fie cu ocazia cercetării judecătoreşti.
Aşa fiind, în măsura în care nu sunt vizate de
prevederile art. 2781 din Codul de procedură penală, orice alte acte sau măsuri ale
procurorului ori efectuate în baza dispoziţiei sale nu sunt supuse plângerii ce
se poate adresa judecătorului în temeiul acestui text
de lege.
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a)
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi
ale art. 4142 din
Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a
se stabili că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor
efectuate de procuror ori în baza dispoziţiilor date de acesta, altele decât
rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată,
reglementate în art. 2781 alin. 1 din Codul de procedură penală, este inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
Stabilesc că plângerea îndreptată împotriva măsurilor
luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispoziţiilor date de
acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în
judecată, reglementate de art. 2781 alin. 1 din Codul de procedură penală,
este inadmisibilă.
Obligatorie pentru instanţe, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură
penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie
2007.
PREŞEDINTELE INALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei