DECIZIE Nr. 61 din 11 februarie 2003
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 392 din
Codul de procedura civila
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 203 din 28 martie 2003
Nicolae Popa - presedinte
Costica Bulai - judecator
Nicolae Cochinescu - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Petre Ninosu - judecator
Serban Viorel Stanoiu - judecator
Lucian Stangu - judecator
Ioan Vida - judecator
Florentina Balta - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 392 din Codul de procedura civila, exceptie ridicata de
Mircea Todericiu in Dosarul nr. 6.822/2002 al Tribunalului Cluj - Sectia
civila.
La apelul nominal se constata lipsa partilor, fata de care procedura de
citare este legal indeplinita.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei
de neconstitutionalitate ca fiind neintemeiata, intrucat art. 392 din Codul de
procedura civila nu incalca, in nici un fel, dispozitiile constitutionale
referitoare la accesul liber la justitie. Se arata, totodata, ca, referitor la
prevederile legale criticate, Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat prin
Decizia nr. 126/2000 si prin Decizia nr. 297/2001. Prin aceste decizii s-a
statuat, in principiu, ca stabilirea unor conditii privind exercitarea unor
drepturi, de natura sa impiedice abuzul de drept, nu constituie o ingradire a
liberului acces la justitie.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 26 iunie 2002, pronuntata in Dosarul nr. 6.822/2002,
Tribunalul Cluj - Sectia civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 392 din Codul de procedura civila,
exceptie ridicata de Mircea Todericiu.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine,
in esenta, ca textul de lege criticat incalca dispozitiile art. 21 din
Constitutie care consacra accesul liber la justitie.
In argumentarea sustinerii, autorul exceptiei considera ca suma de
1.000.000.000 lei, stabilita cu titlu de cautiune prin incheierea pe care a
atacat-o cu apel, impiedica accesul sau liber la instanta judecatoreasca,
intrucat are calitatea de pensionar. Se invoca, in sustinerea exceptiei,
hotararea din 9 octombrie 1979 si cea din 13 mai 1990 ale Curtii Europene a
Dreptului Omului, care s-a pronuntat "in sensul ca articolul 6 paragraf 1
din Conventia Europeana a Drepturilor Omului este incalcat daca cheltuielile de
judecata impiedica accesul liber la justitie" (Cazul Artico versus
Italia).
Tribunalul Cluj - Sectia civila considera ca exceptia de
neconstitutionalitate este neintemeiata. S-a retinut ca "acest cuantum
stabilit pentru cautiune este in conformitate cu dispozitiile legale, si anume
cu art. 392 Cod procedura civila si proportional cu debitul datorat de catre
contestator care consta in 111.419 USD si 62.117.000 lei".
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,
incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale
Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra
exceptiei de neconstitutionalitate ridicate. De asemenea, in conformitate cu
dispozitiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificarile ulterioare, s-a
solicitat punctul de vedere al institutiei Avocatul Poporului.
Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata.
In acest sens, invoca dispozitiile art. 125 alin. (3) din Constitutie,
potrivit carora reglementarea competentei si a procedurii de judecata se face
"prin lege". Totodata, apreciaza ca "normele continute de
articolul 392 din Codul de procedura civila, concepute de legiuitor ca o masura
de evitare a abuzului procesual, constituie, asadar, in ansamblul lor, expresia
aplicarii dispozitiilor constitutionale invocate mai sus".
Guvernul sustine, de asemenea, ca "autorul exceptiei isi exprima
nemultumirea numai cu privire la cuantumul cautiunii stabilite in speta, ceea
ce, evident, nu reprezinta o problema de neconstitutionalitate, ci de aplicare
a textului procedural criticat in functie de datele concrete ale cauzei".
Pe de alta parte, Guvernul arata ca "textul art. 392 din Codul de
procedura civila nu se refera si la cuantumul cautiunii, acesta ramanand de la
caz la caz la aprecierea instantei de judecata".
Avocatul Poporului apreciaza ca dispozitiile legale criticate se refera, de
fapt, la "aplicarea dispozitiilor art. 392 din Codul de procedura civila,
fapt ce intra in competenta de solutionare a instantei de judecata".
Totodata, precizeaza, in concluzie, ca dispozitiile legale invocate de autorul
exceptiei "sunt constitutionale". In punctul de vedere al Avocatului
Poporului se face referire si la jurisprudenta Curtii Constitutionale, care a stabilit
ca "este de competenta exclusiva a legiuitorului de a institui regulile de
desfasurare a procesului in fata instantelor judecatoresti" si ca
"judecatorul spune dreptul pentru solutionarea unui litigiu, dar numai in
formele si in conditiile procedurale instituite de lege" (Decizia Plenului
Curtii Constitutionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, se
precizeaza ca, in legatura cu constitutionalitatea masurii obligarii la plata
unei cautiuni, Curtea s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie
2000, si prin Decizia nr. 297 din 6 noiembrie 2001, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 24 din 17 ianuarie 2002. Prin aceste decizii
s-a statuat ca stabilirea unor conditii privind exercitarea unor drepturi, de
natura sa impiedice abuzul de drept, nu constituie o ingradire a liberului
acces la justitie.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si
Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile
procurorului, dispozitiile legale criticate raportate la prevederile
Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit
dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si celor ale art. 1
alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa
solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.
392 din Codul de procedura civila, care au urmatorul cuprins:
- Art. 392: "Hotararea care obliga pe o parte ca sa dea o cautiune sau
un garant va arata si termenul cand sa se aduca acea cautiune sau sa se
infatiseze acel garant."
Critica de neconstitutionalitate se bazeaza pe sustinerea incalcarii
accesului liber la justitie, prevazut de art. 21 din Constitutie, text care are
urmatorul cuprins:
- Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru
apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept."
Din examinarea actelor din dosarul cauzei, Curtea retine ca autorul
exceptiei, invocand neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 392 din Codul de
procedura civila, se refera, in motivarea apelului sau adresat instantei de
judecata, atat la instituirea cautiunii, cat si la cuantumul acesteia, stabilit
de instanta, iar nu prin lege. Autorul exceptiei are in vedere, in mod evident,
modul in care instanta a aplicat legea, fixand cautiunea la suma de
1.000.000.000, pe care o considera exagerata, desi, in punctul sau de vedere,
Tribunalul Cluj apreciaza ca aceasta este proportionala cu debitul datorat de
contestator (111.419 USD si 62.117.000 lei). Acest ultim aspect excede insa
controlului de constitutionalitate.
Analizand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca aceasta
este neintemeiata. Din examinarea comparativa a textului de lege criticat si a
textului constitutional invocat in motivarea exceptiei, nu rezulta existenta
unor elemente de incompatibilitate. Textul de lege criticat nu incalca
dispozitiile constitutionale invocate de autorul exceptiei.
Curtea Constitutionala a mai examinat constitutionalitatea unor dispozitii
legale (altele decat textul criticat in prezenta cauza), care reglementau
cautiunea, stabilind, de principiu, ca obligarea la plata unei cautiuni nu este
neconstitutionala (in acest sens sunt deciziile Curtii Constitutionale: nr. 126
din 4 iulie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 447
din 11 septembrie 2000; nr. 297 din 6 noiembrie 2001, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 24 din 17 ianuarie 2002; nr. 235 din 5 iulie
2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 709 din 7
noiembrie 2001; nr. 236 din 5 iulie 2001, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 739 din 20 noiembrie 2001; nr. 231 din 10 septembrie
2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 847 din 25
noiembrie 2002). In aceste cazuri au fost respinse exceptiile de
neconstitutionalitate intemeiate pe invocarea incalcarii dreptului de acces la
justitie prevazut de art. 21 din Constitutie.
Prin aceste decizii s-a retinut, pe de o parte, ca instituirea cautiunii,
ca o conditie a sesizarii instantei judecatoresti, reprezinta o garantie a
exercitarii cu buna-credinta a drepturilor subiective, iar pe de alta parte, ca
specificul cautiunii il constituie restituirea ei reclamantului
(contestatorului), cu exceptia cazului cand cererea a fost respinsa.
In ceea ce priveste hotararile Curtii Europene a Drepturilor Omului,
invocate de autorul exceptiei (Cazul Artico contra Italiei, 1980, si Cazul
Airey contra Irlandei, 1979), Curtea retine ca aceasta jurisprudenta nu este de
natura sa conduca la reconsiderarea solutiilor pronuntate de Curtea
Constitutionala cu privire la problema de principiu a instituirii unei
cautiuni. Hotararile Curtii Europene a Drepturilor Omului se refera la cu totul
alte situatii, care nu au legatura cu aceasta cauza. Astfel, in cazul Artico
contra Italiei, 1980 (cauza penala), Curtea Europeana a Drepturilor Omului a
retinut, pe fondul cauzei, ca prevederile art. 6 paragraful 3.c) din Conventia
pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale au fost
incalcate, intrucat, potrivit acestui text, care garanteaza o aparare efectiva,
"aceasta nu este asigurata prin simpla desemnare a unui avocat din oficiu,
deoarece acesta poate sa moara, sa se imbolnaveasca grav, poate sa fie
impiedicat o lunga perioada sa exerseze sau se poate sustrage de la
indatoririle sale. Daca sunt avertizate, autoritatile trebuie sa-l inlocuiasca
sau sa-l faca sa se achite de sarcina. In speta, dl. Artico nu s-a bucurat de
asistenta efectiva in fata Curtii de Casatie". Curtea Europeana a
Drepturilor Omului a mai retinut, totodata, ca "art. 6 paragraful 3.c) nu
face obligatorie acordarea asistentei judiciare decat atunci cand interesele
justitiei o reclama", cerinta indeplinita in cazul dat. In acelasi timp, in
hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului se subliniaza ca "nu s-ar
putea imputa unui stat orice deficienta a unui avocat din oficiu; in speta,
Conventia nu cerea mai putine masuri pozitive din partea autoritatilor italiene
care ar fi trebuit sa inlocuiasca avocatul desemnat sau sa-l aduca in situatia
de a-si indeplini sarcina". In baza acestor considerente, Curtea Europeana
a Drepturilor Omului a constatat in cazul respectiv "existenta unei
incalcari a art. 6 paragraful 3.c)" din Conventie.
In cauza Airey contra Irlandei, 1979 (in materie civila), Curtea Europeana
a Drepturilor Omului a stabilit ca "Doamna Airey nu a beneficiat de un
drept de acces efectiv la Inalta Curte pentru a cere o hotarare de separare de
corp", ceea ce constituie o incalcare a articolului 6 paragraful 1 al
Conventiei. Curtea a mai retinut, in esenta, ca, desi Conventia nu cuprinde
nici o clauza cu privire la ajutorul judiciar pentru contestatiile cu caracter
civil, prevazut de art. 6 paragraful 3.c) numai in materie penala, totusi "articolul
6 paragraful 1 poate uneori sa oblige statul sa asigure asistenta unui membru
al baroului cand ea este indispensabila pentru un acces efectiv in justitie fie
pentru ca legea prescrie reprezentarea de catre un avocat, cum legislatia
nationala a unor state contractante o face pentru diverse categorii de litigii,
fie datorita complexitatii procedurii sau a cauzei".
In concluzie, in primul caz s-a retinut nu incalcarea liberului acces la
justitie, ci a dreptului efectiv la aparare in materie penala [a prevederilor
art. 6 paragraful 3.c) din Conventie]. In cel de al doilea caz, Curtea
Europeana a Drepturilor Omului a retinut incalcarea liberului acces la justitie
(a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Conventie) doar datorita neasigurarii
posibilitatii de a se recurge la un avocat pentru ca reclamanta sa ceara, in
conditiile specifice prevazute de legislatia irlandeza, separarea de corp.
In consecinta, Curtea retine ca nici una dintre cele doua hotarari ale
Curtii Europene a Drepturilor Omului, invocate de autorul exceptiei, nu are
relevanta in cauza de fata.
Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin.
(2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 392 din
Codul de procedura civila, exceptie ridicata de Mircea Todericiu in Dosarul nr.
6.822/2002 al Tribunalului Cluj - Sectia civila.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 11 februarie 2003.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat asistent,
Mihai Paul Cotta