Decizia Nr.65 din 26.10.2020

1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 1.433/1/2020 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat.2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.3. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat.4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:Dacă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 8 şi art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 şi art. IV alin. (1) şi (6) din Legea nr. 79/2018 rezultă că, pentru aceeaşi muncă prestată, se poate cumula majorarea de 75% din baza de calcul, acordată pentru activitatea desfăşurată de funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, cu drepturile aferente muncii suplimentare prestate de aceiaşi funcţionari peste programul normal de lucrul. 5. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:I. Titularul sesizării6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin încheierea din 29 mai 2020, pronunţată în Dosarul nr. 31.418/3/2018, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menţionată.II. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile7. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările şi completările ulterioare, denumită, în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017:Art. 8 „Prin derogare de la prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017, în anul 2018, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.[...]"Art. 10 [...] (3) „Prin excepţie de la prevederile art. 8, în anul 2018, pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislaţia în vigoare în luna iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcţie/salariul de funcţie cuvenit(ă)".8. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, forma în vigoare anterioară Legii-cadru nr. 153/2017, denumită, în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013:Art. 13 [...] (5) „Prin excepţie de la prevederile art. 9 alin. (1), pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă o majorare de 75% din baza de calcul prevăzută la alin. (4)".9. Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, denumită, în continuare, Legea nr. 79/2018:Art. IV (1) „Prin derogare de la prevederile art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, munca suplimentară prestată începând cu 1 aprilie 2018 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuţii pentru desfăşurarea activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situaţii de urgenţă, în personalizarea, emiterea şi evidenţa generală a documentelor de identitate şi a paşapoartelor simple, în emiterea şi evidenţa permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum şi de către funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plăteşte cu o majorare de 75% din solda de funcţie/salariul de funcţie, proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare. [...]
(6) În anul 2018, dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere prevederilor art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, care se aplică în mod corespunzător."10. Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită, în continuare, Codul muncii: Art. 111 „Timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziţia angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare."
Art. 112 alin. (1) „Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână."Art. 113 (1) „Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus.
(2) În funcţie de specificul unităţii sau al muncii prestate, se poate opta şi pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână."Art. 114 (1) „Durata maxima legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.
(2) Prin excepţie, durata timpului de muncă, ce include şi orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referinţă de 4 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână."Art. 120 (1) „Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă suplimentară." Art. 121 (1) „La solicitarea angajatorului salariaţii pot efectua muncă suplimentară, cu respectarea prevederilor art. 114 sau 115, după caz.
(2) Efectuarea muncii suplimentare peste limita stabilită potrivit prevederilor art. 114 sau 115, după caz, este interzisă, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident."Art. 123 (1) „În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.
(2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condiţiile prevăzute la alin. (1), se stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază."Art. 137 (1) „Repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica.
(2) În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă şi duminică ar prejudicia interesul public sau desfăşurarea normală a activităţii, repausul săptămânal poate fi acordat şi în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
(3) În situaţia prevăzută la alin. (2) salariaţii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă."III. Expunerea succintă a procesului 11. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia contencios administrativ şi fiscal la 19 septembrie 2018 cu nr. 31.418/3/2018, reclamanta A în contradictoriu cu B a solicitat anularea Ordinului ministrului justiţiei nr. 2.721/C/2018 privind condiţiile de acordare a majorării de 75% din salariul de funcţie pentru munca suplimentară prestată începând cu 1 aprilie 2018 peste programul normal de lucru de către funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare (denumit, în continuare, Ordinul nr. 2.721/C/2018) în limita art. 13 alin. (2) din conţinutul acestui act administrativ unilateral. 12. Prin Sentinţa civilă nr. 1.341 din 26 februarie 2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea, anulând în parte Ordinul nr. 2.721/C/2018, respectiv prevederile art. 13 alin. (2). 13. În motivarea sentinţei, plecând de la prevederile legale incidente, s-a constatat că pentru categoriile de funcţionari publici menţionate în ordin s-au stabilit două tipuri de majorări salariale: o majorare pentru munca efectuată peste programul normal de lucru şi care nu poate fi compensată prin timp liber corespunzător şi o majorare pentru activitatea desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează. 14. Aceste tipuri de majorări nu se exclud reciproc, întrucât vizează ipoteze de acordare complet diferite şi nu privesc aceeaşi muncă remunerată prin două beneficii, deoarece nu există nicio dispoziţie legală care să majoreze durata timpului de muncă în timpul zilelor de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, altfel s-ar ajunge la situaţia în care un funcţionar chemat să presteze muncă în astfel de zile nu mai beneficiază de nicio normare a muncii sale. 15. Cele două categorii de majorări vizează situaţii şi finalităţi diferite; astfel, în măsura în care un funcţionar este chemat să presteze muncă în timpul zilelor de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează şi depăşeşte durata normată a timpului de lucru, atunci va avea dreptul la ambele categorii de beneficii. 16. Altfel spus, dacă un funcţionar chemat să presteze muncă în zilele de repaus sau sărbători legale primeşte un beneficiu pentru aceasta, în cazul în care este obligat la a presta muncă pe o durată de timp nedeterminată în ziua respectivă nu poate fi privat de remuneraţia prevăzută de art. IV alin. (1) din Legea nr. 79/2018. 17. S-a reţinut şi faptul că prevederile art. 13 alin. (2) din Ordinul nr. 2.721/C/2018 înlătură de la aplicare prevederile art. IV alin. (6) din Legea nr. 79/2018, fiind încălcat principiul legalităţii şi ierarhiei actelor normative prevăzut de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform căruia actele normative se elaborează în funcţie de ierarhia lor, de categoria acestora şi de autoritatea publică competentă să le adopte. 18. Împotriva acestei sentinţe, pârâtul B a declarat recurs, iar în cadrul soluţionării acestuia, din oficiu, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi s-a suspendat judecata cauzei, în conformitate cu prevederile art. 520 din Codul de procedură civilă. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 19. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ce derivă din interpretarea prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, după cum urmează: a)sesizarea este formulată în cursul unei cauze aflate în stare de judecată, respectiv Dosarul nr. 31.418/3/2018 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; b)instanţa care formulează sesizarea - Curtea de Apel Bucureşti - este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (2) prima teză coroborat cu art. 10 alin. (1) şi art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ca instanţă de recurs; c)instanţa care formulează sesizarea - Curtea de Apel Bucureşti - este competentă, faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (2) prima teză coroborat cu art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, să soluţioneze recursul declarat împotriva unei sentinţe pronunţate în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti -Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal într-un proces având ca obiect un act administrativ unilateral emis de o autoritate publică, fără ca problema competenţei materiale de judecată a primei instanţe să facă obiectul recursului; d)soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată în recurs depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, respectiv interpretarea coroborată a art. 8 şi art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 şi art. IV alin. (1) şi (6) din Legea nr. 79/2018, aceste norme juridice având caracter supraordonat actului administrativ unilateral atacat în anulare, anume Ordinul nr. 2.721/C/2018 în limita art. 13 alin. (2) din conţinutul său, text potrivit căruia „drepturile acordate pentru munca prestată în zilele prevăzute la alin. (1) [în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează] şi drepturile reglementate pentru munca suplimentară în condiţiile prezentului ordin nu se pot cumula pentru aceeaşi muncă prestată"; e)chestiunea de drept a cărei lămurire se cere este nouă şi nu rezultă a face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare sau pronunţat ori al unei alte hotărâri obligatorii pronunţate de instanţa supremă; f)problema de drept pusă în discuţie este una veritabilă, influenţând legalitatea unei norme juridice subsidiare dintr-un act administrativ unilateral cu caracter normativ în baza căreia se calculează efectiv drepturile salariale cuvenite unei ample categorii de funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, fiind susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite pornind de la argumente coerente pentru fiecare dintre abordările potenţiale.V. Punctul de vedere al completului de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 20. Interpretarea coroborată a art. 8 şi a art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, în accepţiunea instanţei de sesizare, permite două abordări: – pe de o parte, se poate aprecia că art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 are în vedere, faţă de art. 8 din acelaşi act normativ, doar „munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru", noţiunea din art. 10 alin. (3) de „activitate" corespunzând celei din art. 8 de „muncă" (desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează), întrucât se acordă relevanţă atributelor care caracterizează momentul prestării activităţii, iar nu duratei muncii zilnice; – pe de altă parte, se poate aprecia că art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 are în vedere ambele categorii de munci vizate de art. 8 din acelaşi act normativ, substantivul „activitate" având un înţeles cuprinzător, atât pentru „munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru", cât şi pentru „munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru". 21. Aşadar, dacă în interpretarea art. 8 şi art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 se are în vedere prima abordare, atunci majorarea de 75% din baza de calcul se acordă pentru „munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru", în acest sens restrictiv fiind înţeleasă noţiunea de „activitate". 22. În cazul în care, în interpretarea art. 8 şi art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 se are în vedere cea de-a doua abordare, atunci noţiunea de activitate include orice muncă prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, deci atât munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru, cât şi munca prestată în cadrul schimbului normal de lucru. 23. Este de menţionat că art. IV alin. (1) din Legea nr. 79/2018 introduce o nouă derogare de la art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, la fel cum art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 dispusese o excepţie distinctă de la norma juridică amintită; derogarea stabilită de articolul anterior menţionat are în vedere posibilitatea achitării în beneficiul anumitor categorii de personal plătit din fonduri publice a unei majorări salariale pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, atunci când nu este posibilă compensarea prin timp liber corespunzător într-un anumit interval. 24. În acest context, instanţa de sesizare a constatat că prin art. IV alin. (6) din Legea nr. 79/2018 legiuitorul a stabilit că dreptul acordat la art. IV alin. (1) nu aduce atingere prevederilor art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, acest din urmă text legal aplicându-se corespunzător. 25. Astfel, art. IV alin. (1) şi (6) din Legea nr. 79/2018 este susceptibil de abordări multiple în interpretarea sa, dat fiind şi contextul normativ al art. 8 şi art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017; pe de o parte, în sensul că pentru orice muncă suplimentară prestată peste programul normal de lucru se instituie dreptul la acordarea majorării salariate subsidiare, atunci când nu intervine compensarea cu timp liber corespunzător, indiferent că muncă suplimentară este prestată într-o zi lucrătoare sau în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, iar, pe de altă parte, dreptul în discuţie se acordă doar pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru şi prestată în alte zile decât cele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează. VI. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 26. Reclamanta A a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile art. 519 din Codul de procedură civilă privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 27. Pârâta B a considerat îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, anume existenţa unei cauze în ultimă instanţă, soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii puse în discuţie şi noutatea chestiunii de drept, precizând însă că art. IV alin. (6) din Legea nr. 79/2018 constituie singura dispoziţie legală ce ar trebui supusă interpretării. A menţionat, totodată, că există litigiu similar pe aceeaşi chestiune şi pentru intervalul 2019-2021, dosarul respectiv fiind suspendat până la soluţionarea procesului de faţă. Relativ la fond s-a arătat că cele două dispoziţii în discuţie constituie o derogare faţă de situaţia celorlalte categorii din sistemul bugetar plătit din fonduri publice, iar aspectul litigios în proces rezidă în modalitatea de interpretare şi aplicare a sintagmei „în mod corespunzător", care în opinia pârâtei reprezintă compensarea cu timp liber în timpul aceleiaşi luni, iar nu recompensarea de două ori a aceleiaşi munci. Sub acest aspect se impune a se stabili natura juridică a modalităţii de compensare, scopul fiind, în principal, de refacere şi protecţie a lucrătorului, iar, în subsidiar, de recompensare bănească în măsura în care nu este posibilă refacerea prin timp liber corespunzător, în acest sens fiind şi Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (Directiva 2003/88), îndeosebi dispoziţiile art. 17 alin. (3) din acest act. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 28. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel au transmis punctele de vedere ale judecătorilor, conturându-se două interpretări diferite ale normelor ce formează obiectul sesizării. 29. Într-o primă orientare s-a apreciat că pentru aceeaşi muncă prestată de un funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare se poate acorda o singură majorare de 75% din baza de calcul, fără cumularea cu alte drepturi aferente muncii suplimentare prestate de acelaşi funcţionar peste programul normal de lucru, întrucât şi munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru se încadrează în noţiunea mai amplă de activitate desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, la fel ca munca prestată în cadrul schimbului normal de lucru, în acest sens pronunţându-se Tribunalul Ilfov, Tribunalul Ialomiţa, Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care a înaintat şi hotărâri judecătoreşti în acest sens, Tribunalul Vrancea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Iaşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Suceava. 30. Într-o a doua orientare s-a considerat că pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează funcţionarul public va beneficia de majorarea salarială de 75% din baza de calcul, potrivit art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, precum şi de drepturile acordate de art. IV alin. (1) din Legea nr. 79/2018, anume compensare cu timp liber corespunzător sau, în lipsă, o nouă majorare salarială cu 75%, proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii, aşa cum rezultă din punctele de vedere exprimate de Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Vaslui şi Curtea de Apel Târgu Mureş. 31. Curţile de apel Braşov, Bacău, Cluj, Craiova, Oradea, Piteşti, Ploieşti şi Timişoara au comunicat că nu au identificat practică judiciară. 32. Ministerul Public, prin Adresa nr. 1.132/C/1.977/III-5/2020 din 29 iunie 2020, a arătat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept 33. Prin raportul întocmit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă au fost propuse două variante de dezlegare a chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. Într-o opinie (majoritară) s-a apreciat că, în interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 8 şi art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 şi art. IV alin. (1) şi (6) din Legea nr. 79/2018, majorarea de 75% din baza de calcul, acordată pentru activitatea desfăşurată de funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, nu se cumulează cu drepturile aferente muncii suplimentare prestate de aceiaşi funcţionari peste programul normal de lucru. 34. Într-o altă opinie s-a considerat că, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 8 şi art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 şi art. IV alin. (1) şi (6) din Legea nr. 79/2018, este permisă cumularea majorării de 75% din baza de calcul, acordată pentru activitatea desfăşurată de funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, cu drepturile aferente muncii suplimentare prestate de aceiaşi funcţionari peste programul normal de lucru, doar pentru orele efectiv lucrate ce depăşesc durata normală a timpului de lucru potrivit art. 112 din Codul muncii. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie IX.1. Asupra admisibilităţii sesizării 35. Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, rezultă următoarele condiţii de admisibilitate a sesizării, care trebuie îndeplinite cumulativ: a)chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecăţii în faţa unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; b)chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei; noţiunea de „soluţionare pe fond" trebuie înţeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci şi pe cele de drept procesual, cu condiţia ca de rezolvarea acestora să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; c)chestiunea de drept să fie nouă; d)chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat deja asupra problemei de drept.36. Concret, se observă că acţiunea ce face obiectul dosarului în care s-a dispus sesizarea este în curs de judecată, în ultimă instanţă, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. 37. Totodată, Curtea de Apel Bucureşti este competentă, în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (2) prima teză coroborat cu art. 10 alin. (1) şi art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, să soluţioneze recursul declarat împotriva unei sentinţe pronunţate, în primă instanţă, de Tribunalul Municipiului Bucureşti într-o cauză având ca obiect anularea Ordinului ministrului justiţiei nr. 2.721/C/2018, în limita art. 13 alin. (2) din conţinutul acestui act administrativ unilateral. 38. Soluţionarea cauzei în curs de judecată în recurs depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, respectiv interpretarea coroborată a art. 8 şi art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 şi art. IV alin. (1) şi (6) din Legea nr. 79/2018, aceste norme juridice având caracter supraordonat actului administrativ unilateral atacat prin acţiunea în anulare, anume Ordinul nr. 2.721/C/2018 în limita art. 13 alin. (2) din conţinutul său, text potrivit căruia „drepturile acordate pentru munca prestată în zilele prevăzute la alin. (1) [în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează] şi drepturile reglementate pentru munca suplimentară în condiţiile prezentului ordin nu se pot cumula pentru aceeaşi muncă prestată". 39. Nu în ultimul rând, chestiunea de drept a cărei lămurire se cere este nouă, având în vedere că dispoziţiile legale a căror interpretare coroborată se solicită au fost supuse unor modificări legislative recente. Totodată, nu rezultă că instanţa supremă a statuat asupra problemei de drept ori că aceasta formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 40. Prin urmare, sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate privind declanşarea procedurii hotărârii prealabile. IX.2. Asupra fondului sesizării 41. Din conţinutul art. 8 şi 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 şi art. IV alin. (1) şi (6) din Legea nr. 79/2018 rezultă că legiuitorul a stabilit, pentru categoriile enumerate de funcţionari publici, două tipuri de majorări salariale: a)o majorare pentru munca efectuată peste programul normal de lucru şi care nu poate fi compensată prin timp liber corespunzător; b)o majorare pentru activitatea desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.42. Ceea ce se doreşte a fi dezlegat prin prezenta este dacă pentru aceeaşi muncă prestată pot fi cumulate cele două categorii de beneficii. Cu alte cuvinte, dacă activitatea prestată în timpul zilelor de repaus săptămânal şi sărbători legale poate fi remunerată cu majorarea specifică prevăzută de art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 coroborat cu art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, dar în acelaşi timp poate fi considerată şi muncă suplimentară prestată peste durata normală a timpului de lucru şi adăugată, în consecinţă, şi majorarea de la art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 coroborat cu art. IV alin. (1) şi (6) din Legea nr. 79/2018. 43. Aşadar, în discuţie se pune aspectul dublei compensări a unei singure prestaţii, dacă dispoziţiile legale de mai sus permit o atare interpretare. 44. Din interpretarea literală a normelor care definesc termenii folosiţi de legiuitor (art. 111, 112, 113, 114, 120, 121, 123 şi 137 din Codul muncii) se observă că legislaţia muncii face o distincţie clară între munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru şi munca prestată în timpul repausului săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează. 45. Că este aşa, o dovedesc pe deplin prevederile art. 114 alin. (1) coroborat cu art. 121 din Codul muncii, potrivit cărora munca suplimentară nu poate fi efectuată decât în limita unui număr maxim de 48 de ore săptămânal. 46. Astfel, munca suplimentară este definită ca fiind acea activitate prestată peste durata normală a timpului de lucru de 8 ore pe zi timp de 5 zile, iar munca prestată în timpul repausului săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează este o noţiune distinctă şi nu poate fi confundată cu munca suplimentară. 47. Dispoziţiile legale incidente converg către concluzia de mai sus, şi anume aceea că cele două noţiuni sunt distincte şi nu pot avea în vedere aceeaşi prestaţie a angajatului. 48. Aşadar, recurgând la interpretarea sistematică a textelor de lege, prin raportarea lor la principiile generale ale legislaţiei muncii, este evident că cele două tipuri de activităţi ce nu se încadrează în durata normală a timpului de lucru, respectiv munca suplimentară şi munca prestată în timpul repausului săptămânal, sunt reglementate distinct, astfel că nu se pot suprapune şi nu pot fi cumulate cele două tipuri distincte de beneficii pe care le generează. 49. Concluzionând, este cert că activitatea prestată în timpul zilelor de repaus săptămânal nu poate fi considerată în acelaşi timp şi muncă suplimentară desfăşurată în afara duratei normale de lucru de 8 ore pe zi timp de 5 zile, aceasta având un regim juridic şi o reglementare distincte. 50. Totuşi, o abordare diferită ar putea fi generată de situaţia în care munca desfăşurată în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale depăşeşte durata normală a timpului de lucru, respectiv aceea de 8 ore, aşa cum este reglementată de art. 112 din Codul muncii. 51. Pornind analiza de la succesiunea în timp a modificărilor legislative, se observă că, iniţial, art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 statua că munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora. 52. O primă derogare de la această dispoziţie legală a fost introdusă prin art. 10 alin. (3) din acelaşi act normativ, în sensul că: „...pentru activitatea desfăşurată de personalul militar... în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislaţia în vigoare în luna iunie 2017 (o majorare de 75% din baza de calcul)". 53. Aşadar, în urma acestor reglementări, pentru munca suplimentară, personalului vizat i se acorda timp liber corespunzător, iar pentru activitatea din zilele de repaus, majorarea de 75%. 54. Ulterior, a intervenit o nouă derogare de la art. 8 redat mai sus, şi anume cea prevăzută de art. IV alin. (1) din Legea nr. 79/2018, potrivit căreia: „munca suplimentară prestată începând cu 1 aprilie 2018 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special... care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător se plăteşte cu o majorare de 75% din solda de funcţie/salariul de funcţie, proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii." 55. Se observă că textul legal al art. IV alin. (1) din Legea nr. 79/2018 nu distinge momentul când este prestată munca suplimentară ce constituie premisa aplicării sale, iar raportarea la art. 8 şi la derogarea din art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 poate sublinia împrejurarea că funcţionarul public respectiv păstrează dreptul de a beneficia de ambele majorări de 75%, aşa cum au fost descrise mai sus. 56. Altfel spus, în discuţie sunt două excepţii de la art. 8 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, anume cea din art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 şi cea din art. IV alin. (1) din Legea nr. 79/2018, fiecare instituind un drept distinct, iar ambele susceptibile de cumulare atunci când funcţionarul public vizat de texte a prestat concomitent activitate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, dar şi muncă suplimentară peste programul normal de lucru. 57. Această abordare interpretativă nu vine în contradicţie cu prevederile generale din legislaţia primară a muncii, în condiţiile în care Codul muncii prevede o compensare suplimentară cuvenită pentru munca suplimentară şi pentru cea prestată în zilele de repaus. 58. Concret, este vorba de art. 137 alin. (4) şi (5) din Codul muncii: „În situaţii de excepţie zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăşi 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă şi cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor. Salariaţii al căror repaus săptămânal se acordă în condiţiile alin. (4) au dreptul la dublul compensaţiilor cuvenite potrivit art. 123 alin. (2)." 59. Totodată, poate fi exemplificat şi art. 142 din acelaşi act normativ: „Salariaţilor care lucrează în unităţile prevăzute la art. 140, precum şi la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru." 60. Aşadar, în situaţia în care interpretarea coroborată a textelor de lege ce fac obiectul prezentei cauze ar conduce către concluzia că cele două beneficii nu se pot cumula pentru munca suplimentară efectuată în zilele de repaus, ar însemna că funcţionarii publici vizaţi de legislaţia specifică încasează drepturi salariale inferioare celor din Codul muncii, ce constituie un reper minim garantat al drepturilor aplicabile tuturor salariaţilor. 61. În plus, nu poate fi primit nici argumentul potrivit căruia art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 foloseşte în exprimare noţiunea de „activitatea desfăşurată", iar nu de muncă prestată, ceea ce ar putea conduce la concluzia că în această noţiune legiuitorul a inclus atât munca în schimb normal de lucru, cât şi munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru. 62. Această abordare ar nesocoti principiul de bază al normării muncii, fiind inadmisibil a se aprecia că durata timpului de muncă în timpul zilelor de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, este nelimitată şi nu beneficiază de nicio normare legală. 63. De altfel, Directiva 2003/88 privind armonizarea la nivelul Uniunii Europene în domeniul organizării timpului de lucru urmăreşte să garanteze o mai bună protecţie a securităţii şi a sănătăţii lucrătorilor, punând la dispoziţia acestora perioade minime de repaus - în special zilnic şi săptămânal -, precum şi pauze adecvate şi prevăzând o limită maximă a timpului de lucru săptămânal (a se vedea în special Hotărârea din 5 octombrie 2004, Pfeiffer şi alţii, C-397/01-C-403/01, EU:C:2004:584, punctul 76, Hotărârea din 25 noiembrie 2010, Fuß, C-429/09, EU:C:2010:717, punctul 43, precum şi Hotărârea din 10 septembrie 2015, Federación de Servicios Privados del sindicato Comisiones obreras, C-266/14, EU:C:2015:578, punctul 23). 64. Trebuie reţinut că, în Cauza C-55/18 Federación de Servicios de Comisiones Obreras (C.C.O.O.) împotriva Deutsche Bank SAE, C.J.U.E. a statuat: „... Deşi este adevărat că răspunderea angajatorului cu privire la respectarea drepturilor conferite de Directiva 2003/88 nu poate fi nelimitată, nu este mai puţin adevărat că o reglementare naţională a unui stat membru care, potrivit interpretării acesteia de către jurisprudenţa naţională, nu impune angajatorului să măsoare durata timpului de lucru efectuat poate goli de substanţa lor drepturile consacrate la articolele 3 şi 5, precum şi la articolul 6 litera (b) din această directivă, neasigurând lucrătorilor respectarea efectivă a dreptului la o limitare a timpului maxim de lucru şi la perioade minime de repaus, şi nu este, aşadar, conformă obiectivului urmărit de respectiva directivă, care consideră aceste prescripţii minime indispensabile protecţiei securităţii şi sănătăţii lucrătorilor (a se vedea prin analogie, Hotărârea din 7 septembrie 2006, Comisia/Regatul Unit, C-484/04, EU:C:2006:526, punctele 43 şi 44)." 65. Pe cale de consecinţă, interpretarea potrivit căreia în timpul zilelor de repaus angajatul desfăşoară o activitate nenormată şi este remunerat pentru această activitate în ansamblul ei, fără a fi evidenţiate orele suplimentare, nu poate fi primită, întrucât încalcă legislaţia şi jurisprudenţa europeană. 66. Un argument în plus în sensul teoriei de mai sus este şi interpretarea teleologică a prevederilor art. IV alin. (6) din Legea nr. 79/2018 potrivit cărora s-a statuat că dreptul acordat la art. IV alin. (1) nu aduce atingere prevederilor art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, acest din urmă text legal aplicându-se corespunzător. 67. Or, raţiunea pentru care legiuitorul a simţit nevoia să facă o astfel de precizare nu poate fi decât în sprijinul teoriei cumulului celor două beneficii, evident dacă cerinţele legale, aşa cum au fost expuse mai sus, sunt îndeplinite. 68. Ca atare, este cert că cele două categorii de majorări vizează situaţii şi finalităţi diferite astfel, în măsura în care un funcţionar este chemat să presteze muncă în timpul zilelor de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează şi depăşeşte durata normată a timpului de lucru, atunci va avea dreptul la ambele categorii de beneficii. 69. Cum legiuitorul nu face nicio distincţie referitoare la momentul în care este prestată munca suplimentară, abordarea firească este cea potrivit căreia şi cea prestată peste programul normal de lucru în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează să beneficieze de majorarea salarială de 75% proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii, concomitent cu majorarea de 75% prevăzută de art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 31.418/3/2018, şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 8 şi art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 şi art. IV alin. (1) şi (6) din Legea nr. 79/2018 este permisă cumularea majorării de 75% din baza de calcul, acordată pentru activitatea desfăşurată de funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, cu drepturile aferente muncii suplimentare prestate de aceiaşi funcţionari peste programul normal de lucru, doar pentru orele efectiv lucrate ce depăşesc durata normală a timpului de lucru potrivit art. 112 din Codul muncii. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 octombrie 2020. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE GABRIELA ELENA BOGASIU Magistrat-asistent, Ileana Peligrad