Decizia Nr.678 din 29.10.2019

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei „al exemplarelor cu potenţial agresiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 6 alin. (4) fraza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi, excepţie ridicată de procuror în Dosarul nr. 13.462/211/2016 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 639D/2017.2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 20 iunie 2019, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, în temeiul prevederilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunţarea pentru 11 iulie, 17 septembrie, 8 octombrie şi 29 octombrie 2019, când a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:3. Prin Încheierea din 13 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 13.462/211/2016, Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „al exemplarelor cu potenţial agresiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 6 alin. (4) fraza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi. Excepţia a fost ridicată de procuror cu ocazia soluţionării unei cauze penale privind trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de neluare de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, infracţiune prevăzută de dispoziţiile art. 12 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, procurorul, în calitate de autor al excepţiei, susţine, în esenţă, că sintagma „al exemplarelor cu potenţial agresiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 6 alin. (4) fraza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 încalcă principiul respectării legilor şi principiul legalităţii incriminării şi pedepsei, precum şi dreptul la un proces echitabil, întrucât nu satisface cerinţele de previzibilitate a legii. Arată că, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002, neluarea de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, prevăzute la art. 6, dacă atacul a avut loc, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Or, textul art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 - la care norma de incriminare mai sus menţionată face trimitere - se referă la câinii prevăzuţi la art. 1 lit. a) şi b), precum şi la „exemplarele cu potenţial agresiv", în condiţiile în care actul normativ nu explicitează această sintagmă şi nu indică rasele de câini vizate. Menţionează că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 defineşte numai noţiunile de „câini periculoşi" (art. 1) şi „câini agresivi" (art. 2). Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din ordonanţa de urgenţă, prin „câini agresivi" se înţelege orice câine care, fără să fie provocat, muşcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private. Arată că exigenţa previzibilităţii normelor juridice are ca scop asigurarea securităţii juridice. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, în mod constant, cu privire la cerinţa de respectare a previzibilităţii dispoziţiilor legale, că aceasta este întrunită în cazul în care persoana poate să prevadă, în mod rezonabil, având în vedere circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-un act determinat, respectiv dacă legea indică în mod suficient de clar în ce împrejurări şi condiţii autorităţile publice pot lua o anumită măsură (Hotărârea din 31 mai 2005, pronunţată în Cauza Vetter împotriva Franţei). Aşadar, legiuitorul, prin prisma principiului legalităţii, are obligaţia de a redacta textele normative în mod clar şi previzibil, astfel încât orice persoană să-şi poată da seama care este conduita sancţionată şi care sunt condiţiile în care aceasta se pedepseşte, precum şi măsurile care pot fi luate de către organele judiciare. Mai arată că tot în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg s-a stabilit că noţiunea de „previzibilitate" trebuie raportată la conţinutul textului, domeniul vizat şi destinatarii normei, fără ca acest principiu să se opună lămuririi persoanei în cauză de către specialişti (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35). De asemenea, invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, prin care aceasta a reţinut că cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în legătură cu principiul clarităţii şi previzibilităţii legii au fost înglobate de instanţa de contencios constituţional în propria jurisprudenţă. Prin urmare, consideră că sintagma „al exemplarelor cu potenţial agresiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 6 alin. (4) fraza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 nu întruneşte exigenţa previzibilităţii, având în vedere că aşa-zisa categorie de câini cu potenţial agresiv nu este definită în mod expres - cum este cazul „câinilor agresivi" (art. 2) - şi nici prin indicarea raselor de câini - cazul „câinilor periculoşi" (art. 1). Susţine, totodată, că potenţialul agresiv al unui câine poate fi stabilit numai în măsura în care acesta s-a manifestat deja în mod agresiv, astfel că sancţionarea penală a proprietarului sau a deţinătorului temporar al câinelui care s-a manifestat agresiv pentru prima dată apare ca fiind inechitabilă. Arată că acest raţionament survine în măsura în care dispoziţiile art. 6 alin. (4) fraza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 impun luarea măsurilor de prevenire a atacului canin numai cu privire la câinii cu potenţial agresiv, iar nu şi cu privire la cei agresivi, definiţi la art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002. 5. Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia penală apreciază că dispoziţiile de lege criticate pun destinatarul normei în situaţia de a nu şti în mod exact care este conduita socială pe care trebuie să o aibă raportat la animalele de companie.6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite cerinţe calitative, printre care şi previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi de clar pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o suficientă precizie a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat (deciziile Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011, nr. 1 din 11 ianuarie 2012 şi nr. 146 din 12 martie 2015). De asemenea, Curtea Constituţională a precizat în jurisprudenţa sa că dispoziţiile de lege criticate trebuie analizate în ansamblul normativ din care fac parte, pentru a decide asupra predictibilităţii acestora (Decizia nr. 92 din 3 martie 2015). Aşadar, previzibilitatea unei norme presupune ca destinatarul acesteia să aibă posibilitatea de a-şi reprezenta aspectele în funcţie de care este obligat să îşi modeleze conduita. Menţionează că în acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, şi Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Ciné Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). Referitor la dispoziţiile art. 6 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002, arată că acestea condiţionează accesul în locurile publice al câinilor periculoşi, aparţinând unor rase limitativ enumerate în cuprinsul art. 1 lit. b) din actul normativ menţionat, precum şi al altor câini cu potenţial agresiv de luarea unor măsuri de siguranţă de către proprietarii sau deţinătorii acestora. Textul are în vedere, în primul rând, protejarea dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică al persoanelor, valori care sunt ocrotite prin prevederile art. 22 din Constituţie şi care reprezintă drepturi fundamentale absolute, nesusceptibile de vreo îngrădire legală. Astfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 stabileşte obligaţii de diligenţă pentru proprietarii/deţinătorii anumitor categorii de câini care sunt prezumaţi de legiuitor a fi periculoşi/agresivi din cauza rasei sau a naturii activităţilor în care au fost antrenaţi ori a manifestărilor agresive anterioare ale acestora. Pentru toţi ceilalţi câini, potenţialul agresiv nu poate fi determinat de legiuitor prin intermediul unor parametri ficşi. Potenţiala agresivitate a unui câine poate fi însă cunoscută şi apreciată de proprietarul/deţinătorul animalului, pe baza comportamentului anterior al acestuia sau pe baza altor indicii. Proprietarul/deţinătorul câinelui are, astfel, obligaţia de a cunoaşte comportamentul animalului pe care îl deţine şi potenţialul agresiv al acestuia, precum şi de a lua toate măsurile necesare pentru a evita afectarea vieţii sau a integrităţii corporale a altor persoane. Apreciază că sintagma „al exemplarelor cu potenţial agresiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 6 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 nu este de natură a afecta previzibilitatea normei criticate, orice destinatar al acesteia putând să îi cunoască înţelesul şi să îşi adapteze conduita exigenţelor legii. 8. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Arată că sintagma „al exemplarelor cu potenţial agresiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 6 alin. (4) fraza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 întruneşte exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate, astfel că destinatarii normei juridice au posibilitatea să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea normei şi să îşi adapteze conduita potrivit acesteia. Principiul legalităţii, statuat prin prevederile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 alin. (5) din Constituţie, presupune existenţa unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise şi previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese şi din jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului [Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunţată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 109, şi Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunţată în Cauza Fener Rum Patrikliği (Patriarcat œcuménique) împotriva Turciei, paragraful 70]. Din această perspectivă, principiul legalităţii implică o obligaţie pozitivă a legiuitorului de a reglementa prin texte clare şi precise. Norma juridică trebuie să fie enunţată cu suficientă precizie pentru a permite destinatarului să îşi controleze conduita şi să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Dat fiind caracterul de generalitate al legilor, redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, astfel că cerinţa de previzibilitate a normei se poate complini printr-o interpretare judiciară coerentă şi previzibilă. Având în vedere prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora „respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie", normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte. Arată că, în acest context, analiza textului de incriminare din art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 conduce la concluzia clarităţii şi previzibilităţii normei, astfel încât proprietarul/deţinătorul temporar al câinelui trebuie să fie capabil să prevadă consecinţele care ar putea rezulta din neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin. Consideră că enunţurile juridice criticate sunt clare, precise şi previzibile, avertizându-l pe proprietar fără echivoc asupra gravităţii consecinţelor nerespectării lor, indiferent că acesta deţine un exemplar dintr-o rasă de câini periculoşi - în accepţiunea legii - sau un câine cu potenţial agresiv, adică orice exemplar canin care nu a fost inclus de legiuitor în categoriile prevăzute de dispoziţiile art. 1 lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie sintagma „al exemplarelor cu potenţial agresiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 6 alin. (4) fraza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 27 februarie 2014, dispoziţii care au următorul cuprins: „(4) Accesul câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. b), precum şi al exemplarelor cu potenţial agresiv în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, în locurile publice, precum şi în părţile comune ale imobilelor este permis numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în lesă de către o persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1)."12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, procurorul, autor al excepţiei, invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul respectării legilor, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei, precum şi ale art. 11 alin. (2) privind tratatele ratificate de Parlament raportate la prevederile art. 7 privind principiul legalităţii incriminării şi pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că frecvenţa atacurilor câinilor asupra persoanelor, soldate uneori chiar cu moartea victimelor, a impus reglementarea regimului de deţinere al exemplarelor canine, astfel că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 a fost concepută ca un act normativ menit să acopere asemenea situaţii, inclusiv din perspectiva legii penale. 14. Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 prevede trei infracţiuni: neluarea de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin care a avut loc asupra unei persoane (art. 12), introducerea în ţară sau comercializarea câinilor de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor (art. 13), şi, respectiv, organizarea luptelor între câini (art. 14). 15. Curtea observă că dispoziţiile art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 reglementează infracţiunea de neluare de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin care a avut loc asupra unei persoane, astfel: „(1) Neluarea de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, prevăzute la art. 6, dacă atacul a avut loc, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a produs urmări dintre cele prevăzute la art. 193 alin. (2), art. 194 sau 195 din Codul penal, maximul special al pedepselor prevăzute în aceste articole se majorează cu 2 ani.
(3) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este comisă din culpă, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 192 sau 196 din Codul penal.
(4) În cazul infracţiunii prevăzute la alin. (1), precum şi în cazul în care fapta a produs urmările prevăzute la art. 193 alin. (2) sau art. 196 din Codul penal, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate." 16. Referitor la infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002, Curtea reţine că obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale care asigură climatul de siguranţă şi securitate individuală, relaţii care implică prevenirea şi combaterea inacţiunilor prin care se lezează integritatea fizică sau psihică ori chiar viaţa persoanelor, iar obiectul material constă în corpul persoanei asupra căreia s-a produs atacul canin. Subiectul activ este calificat, şi anume proprietarul sau deţinătorul temporar al câinelui care se încadrează în una dintre categoriile vizate de prevederile art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002, în timp ce subiectul pasiv este orice persoană asupra căreia a avut loc atacul canin, alta decât proprietarul sau deţinătorul temporar al câinelui. 17. În ceea ce priveşte latura obiectivă a conţinutului constitutiv al acestei infracţiuni, Curtea constată că elementul material constă într-o inacţiune (omisiune), respectiv în neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin. Altfel spus, rămânând într-o atitudine pasivă, proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia nu execută ceea ce măsurile de prevenire prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 îi impun să facă. Pentru realizarea elementului material este necesară îndeplinirea cerinţei esenţiale ca atacul canin să aibă loc. Infracţiunea în forma simplă - prevăzută de dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 - nu implică producerea unui anumit rezultat, astfel că urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite. Producerea acestei stări de pericol trebuie stabilită în fiecare caz concret de către organul judiciar competent, ea nerezultând din simpla săvârşire a faptei. În formele atenuate şi în cele agravate, infracţiunea presupune producerea unui rezultat determinat, şi anume o vătămare adusă integrităţii corporale sau sănătăţii ori moartea victimei atacului canin. Atât pentru forma simplă, cât şi în cazul celorlalte modalităţi normative, legătura de cauzalitate între atitudinea omisivă a subiectului activ şi urmarea periculoasă trebuie constatată în fiecare caz concret. 18. Totodată, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002, nu constituie infracţiune faptele prevăzute de această ordonanţă de urgenţă dacă victima actelor incriminate a pătruns fără drept, în orice mod, într-o proprietate privată sau publică protejată de câine ori dacă intervenţia câinelui a fost determinată de apărarea proprietarului sau a deţinătorului temporar, victimă iminentă a unei infracţiuni de violenţă săvârşite împotriva sa. 19. Curtea constată că măsurile de prevenire a atacului canin asupra unei persoane - a căror neluare constituie obiectul material al laturii obiective a infracţiunii instituite de prevederile art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 - sunt cele stabilite de dispoziţiile art. 6 din acelaşi act normativ, şi anume: interzicerea accesului câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a) în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, precum şi în alte locuri publice, cu excepţia drumurilor publice şi a căilor de acces către acestea [art. 6 alin. (1)]; permiterea accesului câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a) în părţile comune ale imobilelor în care sunt deţinuţi, pe drumurile publice şi pe căile de acces către acestea numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în zgardă şi lesă sau ham de către proprietar ori de către deţinătorul temporar [art. 6 alin. (2)]; interzicerea staţionării câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a) în părţile comune ale imobilelor în care sunt deţinuţi [art. 6 alin. (3)]; permiterea accesului câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. b), precum şi „al exemplarelor cu potenţial agresiv" în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, în locurile publice, precum şi în părţile comune ale imobilelor numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în lesă de către o persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1), adică de către o persoană care are vârsta minimă de 18 ani, capacitate deplină de exerciţiu şi nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra persoanei [art. 6 alin. (4) fraza întâi]. Prin excepţie, în locurile special amenajate pentru câini, accesul câinilor prevăzuţi de dispoziţiile art. 6 alin. (4) fraza întâi este permis fără botniţă şi fără lesă [art. 6 alin. (4) fraza a doua]. De asemenea, proprietarul sau deţinătorul temporar al câinelui, dacă este însoţit de acesta când conduce animale izolate, în turmă sau în cirezi, pe drumurile publice pe care accesul le este permis, nu se supune obligaţiilor menţionate mai sus, ci are obligaţia de a supraveghea câinele şi de a împiedica atacul canin asupra unei persoane [art. 6 alin. (5)]. 20. Astfel, Curtea reţine că măsurile prevăzute de dispoziţiile art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 se subsumează obligaţiei proprietarului/deţinătorului temporar de a supraveghea câinele - dacă acesta se încadrează în anumite categorii indicate de către legiuitor - şi de a împiedica atacul canin asupra unei persoane, obligaţie a cărei nerespectare, dacă atacul a avut loc, atrage răspunderea penală a proprietarului/deţinătorului temporar al câinelui pentru săvârşirea infracţiunii reglementate de prevederile art. 12 din actul normativ menţionat. 21. De asemenea, Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002, constituie contravenţii, printre altele, atât neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul sau deţinătorul temporar al câinelui, dacă fapta s-a soldat cu rănirea sau cu uciderea unui animal domestic [lit. a)], cât şi simpla nerespectare a prevederilor art. 6 din acelaşi act normativ [lit. e)]. 22. În ceea ce priveşte categoriile de câini reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002, Curtea constată că, pornind de la criteriul rasei şi al caracterelor morfologice, prevederile art. 1 - lit. a) şi b) - din ordonanţa de urgenţă definesc noţiunea de „câini periculoşi", prin care se înţelege câinii aparţinând următoarelor rase, grupate în două categorii, după cum urmează: a) categoria I: câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor; b) categoria a II-a: câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor. 23. Referitor la exemplarele canine care nu se încadrează în prevederile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002, având în vedere comportamentul acestora, dispoziţiile art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ stabilesc că prin „câini agresivi" se înţelege: a) orice câine care, fără să fie provocat, muşcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private; b) orice câine care participă la lupte între câini sau care a fost antrenat în acest scop. Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002, nu intră în categoria „câinilor agresivi": a) orice câine care atacă sau muşcă o persoană care a pătruns fără drept, în orice mod, într-o proprietate privată sau publică protejată de acel câine; b) orice câine folosit de unităţile de poliţie, de jandarmerie, de alte unităţi militare, de unităţile vamale sau de serviciile publice de securitate, protecţie şi pază, care, aflându-se în misiune, a atacat sau a muşcat o persoană. 24. Curtea observă că, în ceea ce priveşte dispoziţiile cuprinse în alin. (1)-(3), precum şi în alin. (4) fraza întâi teza întâi ale art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002, legiuitorul este consecvent cu definiţiile stabilite prin acest act normativ, având în vedere faptul că instituie mai multe măsuri de prevenire a atacului canin (asupra persoanelor şi animalelor domestice) cu privire la categoriile de câini definite prin prevederile art. 1 - lit. a) şi b) - din respectiva ordonanţă de urgenţă. În schimb, în teza a doua a prevederilor art. 6 alin. (4) fraza întâi din actul normativ menţionat, legiuitorul renunţă la rigoarea în exprimare şi foloseşte o sintagmă neclară, făcând referire la „exemplare cu potenţial agresiv". 25. Curtea constată că sintagma criticată în prezenta cauză este folosită o singură dată în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 - fără a i se da o definiţie legală - în condiţiile în care sensul acestei sintagme în limbajul comun este unul foarte larg, prin „potenţial agresiv" sau agresivitate potenţială înţelegându-se, de fapt, agresivitate în general. 26. În acest sens, Curtea observă că agresivitatea câinilor nu depinde exclusiv de rasa din care aceştia fac parte, ci de o multitudine de factori, printre care se numără şi factorii de mediu. Astfel, starea de agresivitate la câini poate avea diverse cauze: agresivitate dominantă, agresivitate posesivă (include agresivitatea competitivă), agresivitate din frică (include agresivitatea generată de durere), agresivitate protectivă (include agresivitatea teritorială şi agresivitatea maternă), agresivitate între masculi, agresivitate din instinct de vânătoare, agresivitate învăţată, agresivitate idiopatică etc. Este ştiut că şi iritaţia poate declanşa agresiunea, de exemplu, atunci când un câine este victima unui comportament inadecvat sau când îi este foame sau sete fără să îşi poată satisface aceste nevoi, este posibil ca el să se manifeste prin agresivitate. În egală măsură, agresivitatea poate fi influenţată de statusul hormonal. De asemenea, o socializare greşită a câinelui în perioada în care acesta era pui poate induce un comportament agresiv prin instinctul de vânătoare ori prin producerea unor aversiuni faţă de animale sau faţă de tipuri umane diferite de cele cu care a fost obişnuit - faţă de copii, de exemplu. Totodată, câinele poate muşca pur şi simplu în joacă, deoarece percepe joaca în mod diferit faţă de oameni. Pe de altă parte, gesturile bruşte şi zgomotele puternice pot produce câinilor reacţii de panică şi atunci ei pot muşca din teamă, considerând gesturile sau reacţiile prea bruşte drept agresiuni împotriva lor. 27. Aşadar, agresivitatea este un comportament care poate fi manifestat de orice câine, indiferent de rasă sau vârstă, aşa cum se arată, de altfel, şi în expunerea de motive la proiectul de lege întocmit de Guvern în vederea aprobării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002. Or, nu este clar dacă, prin folosirea sintagmei „al exemplarelor cu potenţial agresiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 6 alin. (4) fraza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002, legiuitorul a urmărit impunerea măsurii purtării botniţei şi a ţinerii în lesă, în locurile publice, cu privire la toate exemplarele canine - care, evident, nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. a) din acelaşi act normativ -, indiferent de rasă sau vârstă, sau numai în ceea ce priveşte acei câini care, datorită puterii sau dimensiunii maxilarului, au capacitatea de a răni sau omorî oameni ori animale domestice. Curtea are în vedere faptul că o evaluare comportamentală obiectivă - efectuată de un specialist, de exemplu, medic veterinar, în vederea stabilirii nivelului de risc cu privire la agresivitatea unui câine - nu poate face abstracţie de faptul că există nişte riscuri inerente speciei canine, chiar dacă exemplarul în cauză nu prezintă un risc deosebit. Este însă dificil ca proprietarul/deţinătorul temporar să evalueze într-un mod obiectiv potenţialul agresiv al câinelui, în sensul conştientizării faptului că acesta prezintă un risc critic sau chiar ridicat pentru anumite persoane şi în anumite situaţii, întrucât - în absenţa unor indicii sau criterii clare stabilite de legiuitor - va aprecia în mod subiectiv, prin raportare la propriul mod de relaţionare cu acel exemplar canin, în special, şi cu câinii, în general. 28. În continuare, Curtea observă că înţelesul sintagmei „al exemplarelor cu potenţial agresiv" nu poate fi lămurit - cu titlu de certitudine - nici prin efectuarea unei analize a ansamblului normativ din care aceasta face parte. În acest sens, Curtea reţine că dispoziţiile art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002, care stabilesc un set complex de măsuri de prevenire a atacului canin, nu cuprind nicio menţiune expresă cu privire la categoria „câinilor agresivi" definiţi la art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, ceea ce conduce, în mod necesar, la includerea acestei categorii - care se bucură de o definiţie legală - în sfera de aplicare a sintagmei „exemplare cu potenţial agresiv". Astfel, Curtea apreciază că este de neconceput ca măsura impusă prin prevederile art. 6 alin. (4) fraza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 - cu privire la prevenirea atacului canin asupra persoanelor şi animalelor domestice prin condiţionarea accesului anumitor categorii de câini în locurile publice de purtarea botniţei şi de ţinerea în lesă - să nu vizeze „câinii agresivi", definiţi prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, adică tocmai acei câini care, fără să fie provocaţi, muşcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private, precum şi acei câini care participă la lupte între câini sau care au fost antrenaţi în acest scop, cu excepţia, evident, a câinilor care atacă sau muşcă o persoană care a pătruns fără drept, în orice mod, într-o proprietate privată sau publică protejată de acei câini şi, respectiv, a câinilor folosiţi de unităţile de poliţie, de jandarmerie, de alte unităţi militare, de unităţile vamale sau de serviciile publice de securitate, protecţie şi pază, care, aflându-se în misiune, au atacat sau au muşcat o persoană. Astfel, pe cale de interpretare logică şi sistematică a prevederilor art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002, rezultă că sintagma „al exemplarelor cu potenţial agresiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 6 alin. (4) fraza întâi include, în mod necesar, categoria „câinilor agresivi", categorie definită la art. 2 alin. (1) din acest act normativ, fără a se putea şti însă cu certitudine dacă se rezumă la aceasta sau nu. 29. Pe de altă parte, Curtea observă că prevederile art. 9 lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 interzic abandonarea „câinilor prevăzuţi la art. 1, art. 2 alin. (1) şi la art. 6 alin. (4)", sugerând, astfel, că sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) nu are nimic în comun cu cea a prevederilor art. 6 alin. (4) din această ordonanţă de urgenţă. O atare interpretare nu poate fi însă primită, ţinând cont de cele menţionate anterior. În realitate, textul art. 9 lit. d) din ordonanţa de urgenţă foloseşte o exprimare defectuoasă, neriguroasă din punctul de vedere al conţinutului juridic, prin utilizarea unor trimiteri care, parţial, se suprapun, având în vedere că în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 6 alin. (4) intră, în mod expres, câinii prevăzuţi la art. 1 lit. b) din actul normativ menţionat. 30. Având în vedere aceste dificultăţi de interpretare existente pe fondul absenţei unei definiţii legale a sintagmei criticate, respectiv a unor indicii sau criterii clare stabilite de legiuitor, Curtea constată că sintagma „al exemplarelor cu potenţial agresiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 6 alin. (4) fraza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 nu satisface cerinţele referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii penale. 31. Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că, în virtutea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul, în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării, este liber să decidă cu privire la politica penală a statului. Totodată, Curtea a reţinut că nu are competenţa de a se implica în domeniul politicii penale a statului, orice atitudine contrară constituind o imixtiune în competenţa autorităţii constituţionale menţionate (Decizia nr. 629 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 21 decembrie 2014). Astfel, Curtea a recunoscut că, în acest domeniu, legiuitorul se bucură de o marjă de apreciere destul de întinsă, având în vedere că acesta se află într-o poziţie care îi permite să aprecieze, în funcţie de o serie de criterii, necesitatea unei anumite politici penale. Cu toate acestea, Curtea a reţinut că, deşi, în principiu, Parlamentul se bucură de o competenţă exclusivă în reglementarea măsurilor ce ţin de politica penală a statului, această competenţă nu este absolută, în sensul excluderii exercitării controlului de constituţionalitate asupra măsurilor adoptate. Astfel, Curtea a constatat că incriminarea şi dezincriminarea unor fapte, precum şi reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracţiuni ţin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este însă absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile şi exigenţele constituţionale. În acest sens, Curtea a statuat că legiuitorul trebuie să dozeze folosirea mijloacelor penale în funcţie de valoarea socială ocrotită, Curtea putând cenzura opţiunea legiuitorului dacă aceasta contravine principiilor şi exigenţelor constituţionale (Decizia nr. 824 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 17 februarie 2016). De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, respectarea Constituţiei este obligatorie, de unde rezultă că Parlamentul nu îşi poate exercita competenţa de incriminare şi de dezincriminare a unor fapte antisociale decât cu respectarea normelor şi principiilor consacrate de Constituţie (Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014). 32. În exercitarea competenţei sale constituţionale de a legifera în domeniul politicii penale, legiuitorul are dreptul, dar şi obligaţia de a apăra anumite valori sociale - unele dintre acestea identificându-se cu valorile protejate de Constituţie (dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică - art. 22; dreptul la ocrotirea sănătăţii - art. 34 etc.) - prin incriminarea faptelor care aduc atingere acestora (Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007, şi Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, precitată). Totodată, în exercitarea competenţei de legiferare în materie penală, legiuitorul trebuie să ţină seama de principiul potrivit căruia incriminarea unei fapte ca infracţiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul „ultima ratio", în sensul că legea penală este singura în măsură să atingă scopul urmărit, alte măsuri de ordin civil, administrativ etc. fiind improprii în realizarea acestui deziderat. Curtea a apreciat că, în sens larg, scopul urmărit de legiuitor prin legislaţia penală este acela de a apăra ordinea de drept, iar, în sens restrâns, este acela de a apăra valori sociale. Măsurile adoptate de legiuitor pentru atingerea scopului urmărit trebuie să fie adecvate, necesare şi să respecte un just echilibru între interesul public şi cel individual. Astfel, din perspectiva principiului „ultima ratio", aplicat în materie penală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragrafele 68 şi 69). 33. Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii, una dintre cerinţele principiului respectării legilor, consacrat de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, se referă la calitatea actelor normative. În acest sens, Curtea a constatat că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se claritatea şi previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate fi dificil să se redacteze legi de o precizie totală, iar o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care să nu afecteze însă previzibilitatea legii (Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225, Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, paragraful 13, Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 46, şi Decizia nr. 802 din 6 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 20 martie 2019, paragraful 80). 34. Curtea reţine că, potrivit prevederilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 36 alin. (1) din aceeaşi lege, actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc. Astfel, în acord cu jurisprudenţa Curţii, în elaborarea actelor normative, organul legislativ trebuie să se asigure că folosirea termenilor se realizează într-un mod riguros, într-un limbaj juridic, care este prin excelenţă unul specializat. Precizia şi claritatea limbajului folosit în domeniul juridic se obţin prin analizarea şi utilizarea cât mai adecvată a termenilor şi expresiilor, ţinându-se seama şi de semnificaţia lor curentă, ceea ce înseamnă că, deşi legiuitorul în cadrul procedurii de legiferare poate opera cu termeni din limbajul comun, aceştia trebuie folosiţi adecvat domeniului respectiv, numai în acest mod putând fi asigurată unitatea terminologică a stilului juridic (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, paragraful 47, mai sus citată). 35. Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că o noţiune legală poate avea un conţinut şi înţeles autonom diferit de la o lege la alta, cu condiţia ca legea care utilizează termenul respectiv să îl şi definească. În caz contrar, destinatarul normei va stabili înţelesul acelei noţiuni, de la caz la caz, printr-o apreciere care nu poate fi decât una subiectivă (Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, paragraful 31). În mod corespunzător, riscă să fie discreţionară şi interpretarea organului judiciar chemat să aplice legea. În acest sens, Curtea a reţinut că ilicitul penal este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar consecinţele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave, astfel că stabilirea unor garanţii împotriva arbitrariului prin reglementarea de către legiuitor a unor norme clare şi predictibile este obligatorie (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, mai sus citată, paragrafele 49 şi 61). 36. În fine, Curtea a mai precizat că dispoziţiile de lege criticate trebuie analizate în ansamblul normativ din care fac parte, pentru a decide asupra previzibilităţii acestora (Decizia nr. 92 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 14, Decizia nr. 172 din 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 29 iulie 2018, paragraful 23, şi Decizia nr. 342 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 22 august 2018, paragraful 17). 37. Or, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 nu explicitează sintagma „al exemplarelor cu potenţial agresiv" din cuprinsul prevederilor art. 6 alin. (4) fraza întâi - text care instituie o măsură de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, a cărei neluare, dacă atacul a avut loc, constituie obiectul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 12 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă -, iar destinatarul normei penale nu poate obţine, printr-o analiză a ansamblului normativ din care face parte sintagma criticată, suficiente elemente de determinare a conţinutului acesteia din urmă. Întrucât sintagma „al exemplarelor cu potenţial agresiv" nu este clară şi previzibilă, aceasta nu permite proprietarului/ deţinătorului temporar al câinelui să îşi adapteze conduita în funcţie de cerinţele normei penale prevăzute de dispoziţiile art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002. Chiar dacă ar recurge la consiliere de specialitate în materie, proprietarul câinelui/deţinătorul temporar al acestuia nu poate să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta din fapta sa şi să îşi corecteze conduita. 38. Prin urmare, sintagma „al exemplarelor cu potenţial agresiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 6 alin. (4) fraza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 lipseşte de previzibilitate norma de incriminare prevăzută de dispoziţiile art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002, în condiţiile în care principiul respectării legilor şi cel al legalităţii incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare şi precise pentru a putea fi aplicate, inclusiv prin asigurarea posibilităţii persoanelor interesate de a se conforma prescripţiei legale prin care este incriminată o anumită faptă. 39. Aşa cum a reţinut Curtea, în jurisprudenţa sa, destinatarii normei penale de incriminare trebuie să aibă o reprezentare clară a elementelor constitutive de natură obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii, astfel încât să poată să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea normei şi să îşi adapteze conduita potrivit acesteia (Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, paragraful 25). 40. Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea constată că sintagma „cu potenţial agresiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 6 alin. (4) fraza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul respectării legilor şi ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei, precum şi prevederile art. 7 referitor la principiul legalităţii incriminării şi pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nu îndeplineşte cerinţele cu privire la claritatea şi previzibilitatea legii penale. 41. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dispoziţiile art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ce consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege) - pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care anterior nu constituiau infracţiuni -, instituie şi cerinţa potrivit căreia legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile. Această cerinţă este îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. De asemenea, Curtea de la Strasbourg a reţinut că noţiunea de „drept" folosită la art. 7 corespunde celei de „lege" care apare în alte articole din Convenţie şi înglobează atât prevederile legale, cât şi practica judiciară, presupunând cerinţe calitative, îndeosebi cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii [Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coëme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Achour împotriva Franţei, paragrafele 41 şi 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi - S.R.L. şi alţii împotriva Italiei, paragrafele 107 şi 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 şi 99, Hotărârea din 24 ianuarie 2012, pronunţată în Cauza Mihai Toma împotriva României, paragraful 26, şi Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 şi 91]. 42. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi (Cantoni împotriva Franţei, paragraful 35, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi - S.R.L. şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). Aşa fiind, prevederile art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu interzic clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93). 43. Cele statuate de Curtea de la Strasbourg cu privire la cerinţa previzibilităţii legii penale au fost încorporate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragrafele 30 şi 31, Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, mai sus citată, paragraful 14, Decizia nr. 154 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 16 iunie 2016, paragrafele 18 şi 19, Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, precitată, paragrafele 45 şi 46, Decizia nr. 138 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 10 iulie 2017, paragrafele 24 şi 25, Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie 2017, paragrafele 21 şi 22, Decizia nr. 172 din 29 martie 2018, paragrafele 31-33, şi Decizia nr. 342 din 22 mai 2018, paragraful 20, decizii citate anterior). 44. Pentru motivele arătate mai sus, Curtea apreciază că în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 6 alin. (4) fraza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 intră - în mod necesar, dar nu neapărat în mod suficient - categoria „câinilor agresivi", aşa cum este aceasta definită prin prevederile art. 2 alin. (1) din actul normativ menţionat. Astfel fiind, până la o eventuală intervenţie a legiuitorului, care are posibilitatea de a explicita sintagma „al exemplarelor cu potenţial agresiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 6 alin. (4) fraza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002, sintagma criticată nu poate viza decât categoria „câinilor agresivi", categorie definită prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ. 45. Revine, aşadar, legiuitorului rolul de a amenda regulile răspunderii penale în materia infracţiunii de neluare de către proprietarul câinelui/deţinătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, infracţiune prevăzută de dispoziţiile art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002, legiuitorul având posibilitatea de a explicita - într-un mod sau altul - sintagma criticată, astfel încât orice proprietar/deţinător temporar al unui câine să îşi poată adapta conduita prescripţiilor legii. 46. Prin urmare, Curtea constată că sintagma „al exemplarelor cu potenţial agresiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 6 alin. (4) fraza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 este constituţională în măsura în care vizează câinii prevăzuţi la art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ. 47. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de procuror în Dosarul nr. 13.462/211/2016 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia penală şi constată că sintagma „al exemplarelor cu potenţial agresiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 6 alin. (4) fraza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi este constituţională în măsura în care vizează câinii prevăzuţi la art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 29 octombrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică OPINIE SEPARATĂ În dezacord cu soluţia pronunţată de Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei „al exemplarelor cu potenţial agresiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 6 alin. (4) fraza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi, în sensul că sintagma menţionată este constituţională în măsura în care vizează câinii prevăzuţi la art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ (doar „câinii agresivi"), considerăm că se impunea ca excepţia de neconstituţionalitate să fie respinsă, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente: 1. Excepţia a fost ridicată cu ocazia soluţionării unei cauze penale privind trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de neluare de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, infracţiune prevăzută de dispoziţiile art. 12 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi. În esenţă s-a susţinut că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi nu explicitează sintagma „cu potenţial agresiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 6 alin. (4) fraza întâi din actul normativ mai sus menţionat şi nu indică rasele de câini vizate, ci defineşte numai noţiunile de „câini periculoşi" (la art. 1) şi „câini agresivi" (la art. 2). 2. Apreciem că nu poate fi reţinută critica autorului excepţiei, în sensul că sintagma „cu potenţial agresiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 6 alin. (4) fraza întâi din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 încalcă principiul legalităţii, consacrat de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, pe motiv că nu satisface cerinţa referitoare la previzibilitatea legii, întrucât destinatarul normei criticate are suficiente date pentru a înţelege ce înseamnă această sintagmă, având în vedere ansamblul normativ din care ea face parte. 3. Astfel, ţinând cont de criteriul rasei/caracterelor morfologice, prevederile art. 1 lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 definesc noţiunea de „câini periculoşi", prin care se înţelege câinii aparţinând următoarelor rase, grupate în două categorii, după cum urmează: a) categoria I: câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor; b) categoria a II-a: câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor. 4. În ceea ce priveşte criteriul antecedentelor/ comportamentului anterior, prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 stabilesc că prin „câini agresivi" se înţelege: a) orice câine care, fără să fie provocat, muşcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private; b) orice câine care participă la lupte între câini sau care a fost antrenat în acest scop. Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002, nu intră în categoria „câinilor agresivi": a) orice câine care atacă sau muşcă o persoană care a pătruns fără drept, în orice mod, într-o proprietate privată sau publică protejată de acel câine; b) orice câine folosit de unităţile de poliţie, de jandarmerie, de alte unităţi militare, de unităţile vamale sau de serviciile publice de securitate, protecţie şi pază, care, aflându-se în misiune, a atacat sau a muşcat o persoană. 5. Dispoziţiile art. 6 alin. (1)-(3) şi alin. (4) fraza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 stabilesc măsurile concrete de prevenire a atacului canin asupra unei persoane (sau animal domestic) - măsuri la care este obligat proprietarul/deţinătorul temporar al câinelui în locurile publice şi în părţile comune ale imobilelor - şi care vizează: interzicerea accesului câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a) în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, precum şi în alte locuri publice, cu excepţia drumurilor publice şi a căilor de acces către acestea [art. 6 alin. (1)]; permiterea accesului câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a) în părţile comune ale imobilelor în care sunt deţinuţi, pe drumurile publice şi pe căile de acces către acestea numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în zgardă şi lesă sau ham de către proprietar ori de către deţinătorul temporar [art. 6 alin. (2)]; interzicerea staţionării câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a) în părţile comune ale imobilelor în care sunt deţinuţi [art. 6 alin. (3)]; permiterea accesului câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. b) - respectiv a câinilor periculoşi din categoria a II-a - , precum şi al exemplarelor cu potenţial agresiv în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, în locurile publice, precum şi în părţile comune ale imobilelor numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în lesă de către o persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1), adică de către o persoană care are vârsta minimă de 18 ani, capacitate deplină de exerciţiu şi nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra persoanei [art. 6 alin. (4) fraza întâi]. 6. Prin excepţie, în locurile special amenajate pentru câini, accesul câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. b), precum şi al exemplarelor cu potenţial agresiv este permis fără botniţă şi fără lesă [art. 6 alin. (4) fraza a doua]. De asemenea, proprietarul/deţinătorul temporar al câinelui, dacă este însoţit de acesta când conduce animale izolate, în turmă sau în cirezi, pe drumurile publice pe care accesul le este permis, nu se supune obligaţiilor menţionate mai sus, ci are obligaţia de a supraveghea câinele şi de a împiedica atacul canin asupra unei persoane [art. 6 alin. (5)]. 7. Măsurile prevăzute de dispoziţiile art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 intră în conţinutul obligaţiei de a supraveghea câinele şi de a împiedica atacul canin asupra unei persoane, obligaţie a cărei nerespectare, dacă atacul a avut loc, atrage răspunderea penală - a proprietarului/deţinătorului temporar al câinelui care face parte din categoriile vizate de prevederile art. 6 mai sus menţionat - pentru săvârşirea infracţiunii de neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin care a avut loc asupra unei persoane, infracţiune reglementată de prevederile art. 12 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă. 8. Din coroborarea dispoziţiilor art. 6 şi 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 reiese că legiuitorul urmăreşte supravegherea câinelui şi prevenirea/ împiedicarea, prin măsuri concrete, a atacului canin asupra unei persoane, indiferent de rasa/caracterele morfologice ale câinelui atacator şi indiferent de antecedentele/ comportamentul anterior al acestuia. 9. Chiar dacă verbele „muşcă" şi „atacă" din cuprinsul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 sunt folosite la timpul prezent, înţelesul textului de lege menţionat este acela că se consideră a fi „câine agresiv" orice exemplar canin care, fără să fie provocat, a muşcat sau a atacat - cel puţin o dată - persoane ori animale domestice în locuri publice sau private. Faptul că aceasta este interpretarea corectă a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din ordonanţa de urgenţă menţionată este confirmat de conţinutul dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din acelaşi act normativ, care stabilesc că: „Proprietarii sau deţinătorii temporari ai câinilor prevăzuţi la art. 1 şi la art. 2 alin. (1) au obligaţia să înregistreze câinii la Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională, şi să inscripţioneze în mod vizibil, la intrarea în apartament sau în imobil ori pe împrejmuirea aferentă imobilului respectiv, avertismentul «Câine periculos» sau, după caz, «Câine agresiv», printr-o plăcuţă având dimensiunile de cel puţin 15 x 25 cm." 10. Or, prin utilizarea sintagmei „al exemplarelor cu potenţial agresiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 6 alin. (4) fraza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002, legiuitorul urmăreşte supravegherea câinelui şi împiedicarea atacului canin asupra unei persoane prin purtarea de către câine a botniţei şi ţinerea lui în lesă în locurile publice şi în părţile comune ale imobilelor, indiferent dacă a mai muşcat sau atacat anterior, fără să fie provocat, persoane ori animale domestice, lăsând, în acelaşi timp, o marjă de apreciere proprietarului/ deţinătorului temporar al câinelui cu privire la capacitatea reală a acestuia din urmă de a ataca, muşca, răni sau chiar de a ucide persoane ori animale domestice, în funcţie de vârstă, forţă, comportament, caractere morfologice etc. 11. În acest sens este cât se poate de elocventă situaţia de fapt din prezenta cauză. Observăm că, în speţă, persoana vătămată, o minoră, a fost atacată şi muşcată, pe stradă, de un câine de talie mare, rasa Doberman, care era ţinut în lesă de proprietară, dar nu purta botniţă. Din raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune Cluj (nr. 276/RE din 2 februarie 2017), reiese că proprietarii câinelui, soţ şi soţie, s-au ocupat în mod deosebit de creşterea şi dresarea acestuia, câinele având doi dresori şi obţinând rezultate excepţionale la concursurile de socializare. Referitor la purtarea botniţei de către exemplarul canin în cauză, atât proprietarii, cât şi dresorii acestuia afirmă că rasa Doberman nu intră în categoria raselor de câini care necesită botniţă la plimbare. Potrivit proprietarilor, câinele nu este unul cu potenţial agresiv, după cum afirmă şi cei doi dresori ai acestuia, care nu îşi explică însă de ce a sărit câinele pe persoana vătămată. 12. Deşi câinele din speţă este un exemplar canin model şi nu se încadrează în categoriile de „câini periculoşi" sau „agresivi" prevăzute de dispoziţiile art. 1 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002, totuşi acesta a atacat şi a muşcat un minor, într-un loc public, în condiţiile în care era ţinut în lesă, dar nu purta botniţă. 13. Raportul de evaluare mai sus menţionat subliniază, în mod repetat, responsabilitatea proprietarului câinelui, care trebuie să cunoască riscurile, să fie atent la posibilele reacţii ale animalului, să anticipeze comportamentul câinelui prin măsuri concrete pentru a preveni orice fel de incident în care să fie implicat câinele aflat în responsabilitatea sa şi să evite situaţiile cu potenţial de risc pentru persoanele aflate în zone publice. 14. Considerăm, aşadar, că obligaţia de a supraveghea câinele şi de a împiedica atacul canin asupra unei persoane incumbă tuturor proprietarilor/deţinătorilor temporari de câini, nu doar proprietarilor/deţinătorilor temporari de câini periculoşi" sau „agresivi", definiţi ca atare prin dispoziţiile art. 1 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002. 15. Dacă prin sintagma „al exemplarelor cu potenţial agresiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 6 alin. (4) fraza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 s-ar înţelege - astfel cum s-a pronunţat Curtea Constituţională - numai „câinii agresivi", definiţi prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) din acest act normativ, ar însemna că proprietarul/deţinătorul temporar al câinelui care nu se încadrează în prevederile art. 1 şi art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă nu ar avea obligaţia să pună botniţă câinelui şi să-l ţină în lesă în locurile publice şi în părţile comune ale imobilelor, iar în cazul în care câinele ar ataca o persoană într-un astfel de loc, proprietarul/deţinătorul temporar al acestuia nu ar răspunde penal şi deci victima atacului canin nu ar fi ocrotită penal, spre deosebire de următoarea potenţială victimă a aceluiaşi câine, care s-ar bucura de protecţie penală, beneficiind de prevederile art. 12 coroborate cu cele ale art. 6 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă. Avem în vedere faptul că, după un prim atac asupra unei persoane, respectivul exemplar canin s-ar încadra în definiţia „câinelui agresiv", prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002, iar proprietarul/deţinătorul temporar al câinelui ar fi ţinut de obligaţia impusă de prevederile art. 6 alin. (4) fraza întâi din această ordonanţă de urgenţă şi ar răspunde penal în cazul unui atac canin ulterior. 16. O astfel de diferenţă de tratament între victima primului atac canin şi victima celui de-al doilea atac canin, comis de acelaşi câine, nu ar avea însă nicio justificare obiectivă şi rezonabilă, fiind una discriminatorie, din perspectiva prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie cu privire la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, în condiţiile în care valorile sociale ocrotite prin norma de incriminare prevăzută de dispoziţiile art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 sunt viaţa şi integritatea fizică şi psihică ale persoanei, valori fundamentale consacrate de prevederile art. 22 din Legea fundamentală. 17. Restrângerea sferei sintagmei „cu potenţial agresiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 6 alin. (4) fraza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 la noţiunea de „câini agresivi", definită prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, ar însemna ca legea să permită proprietarului/deţinătorului temporar al câinelui să nu-l supravegheze şi să nu ia nicio măsură pentru a împiedica atacul canin asupra unei persoane într-un loc public. Abia după producerea unui prim atac canin asupra unei persoane, proprietarul/deţinătorul temporar al câinelui ar fi ţinut de obligaţia de a supraveghea câinele şi de a împiedica un al doilea atac canin asupra unei persoane, prin luarea măsurilor de prevenire impuse de dispoziţiile art. 6 alin. (4) fraza întâi din ordonanţa de urgenţă menţionată. 18. Considerăm, aşadar, că sintagma „al exemplarelor cu potenţial agresiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 6 alin. (4) fraza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 nu încalcă principiul legalităţii, consacrat de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, satisfăcând cerinţa referitoare la previzibilitatea legii. 19. Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenţa sa, că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat (Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). Totodată, Curtea a precizat, în jurisprudenţa sa, că dispoziţiile de lege criticate trebuie analizate în ansamblul normativ din care fac parte, pentru a decide asupra previzibilităţii acestora (Decizia nr. 92 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 14, Decizia nr. 172 din 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 29 iulie 2018, paragraful 23, şi Decizia nr. 342 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 22 august 2018, paragraful 17). 20. Apreciem că sintagma „al exemplarelor cu potenţial agresiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 6 alin. (4) fraza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 vizează atât „câinii agresivi", definiţi ca atare prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) din acest act normativ, cât şi orice câine care, deşi nu a muşcat sau atacat, fără să fie provocat, persoane ori animale domestice, nu participă la lupte între câini şi nu a fost antrenat în acest scop, totuşi prezintă un anumit risc de a ataca o persoană, risc care trebuie apreciat/evaluat, de la caz la caz, de către proprietarul/deţinătorul temporar al câinelui, în virtutea obligaţiei de a supraveghea câinele şi de a împiedica atacul canin asupra unei persoane sau animal domestic. 21. Aşadar, „câinii agresivi", definiţi prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002, sunt, de fapt, acei câini la care potenţialul agresiv s-a manifestat deja, în mod concret, prin atacarea sau muşcarea, fără provocare, a unei persoane ori animal domestic sau prin participarea la lupte între câini ori antrenarea în acest scop. 22. Aşa cum se arată în literatura de specialitate, agresivitatea câinilor este o deviere de comportament care trebuie depistată şi înţeleasă pentru a putea fi educată şi prevenită. În cazuri extreme, agresivitatea unui câine se manifestă prin atac direct, cu muşcături grave. Agresivitatea se poate manifesta ofensiv sau defensiv. Câinii pot alerga după o persoană sau un animal şi să muşte - agresivitate ofensivă - sau pot să fugă de o persoană sau de un animal şi, încolţiţi fiind, să muşte defensiv. Agresivitatea poate fi influenţată de mediul înconjurător şi de experienţele trăite anterior, implicând şi aspecte ce ţin de valorificarea potenţialului genetic pentru supravieţuire şi perpetuarea speciei, sau poate fi dobândită prin programe de dresaj. Totodată, manifestarea agresivităţii este legată de nivelul şi limita de stres şi de gradul de excitaţie nervoasă a câinelui. Proprietarul câinelui este cel care trebuie să observe că acesta începe să dea semne de comportament agresiv, să îl supravegheze şi să ia măsurile necesare, printr-o creştere care să respecte regulile elementare ale acestei activităţi şi să dea câinele la dresat, având în vedere faptul că dresajul corect şi competent nu doar că antrenează câinele, dar îl învaţă şi pe proprietarul acestuia cum trebuie să se poarte cu el. 23. De asemenea, menţionăm că, potrivit unei situaţii întocmite de Academia Americană a Medicilor de Familie, rasele cu cele mai ridicate rate ale atacurilor sunt: Bull Terrier, Cocker Spaniel, Chow Chow, Border Collie, Doberman Pinscher, Ciobănesc German, Marele Danez, Rottweiler şi Husky Siberian (Florin Cotoi, Infracţiunea prevăzută de articolul 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi, Dreptul nr. 10/2008, pag. 152). Or, după cum se poate observa, majoritatea acestor rase nu se regăsesc în enumerările din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002, deşi este stabilită statistic agresivitatea lor. 24. Având în vedere cele arătate mai sus, considerăm că proprietarul/deţinătorul temporar al câinelui este persoana cea mai în măsură, pe de o parte, să observe reacţiile, manifestările şi comportamentele câinelui, iar, pe de altă parte, să influenţeze într-un sens sau altul - prin dresaj, respectiv prin atitudine - reacţiile, manifestările şi comportamentele de tip agresiv. 25. Aceasta este raţiunea pentru care legiuitorul a stabilit în sarcina proprietarului/deţinătorului câinelui obligaţia de a-l supraveghea, de a recunoaşte reacţiile, manifestările, comportamentele de tip agresiv ale acestuia şi de a împiedica atacul asupra unei persoane (sau animal domestic) prin purtarea de către câine a botniţei şi ţinerea în lesă în locurile publice şi în părţile comune ale imobilelor. Totodată, prin folosirea sintagmei „al exemplarelor cu potenţial agresiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 6 alin. (4) fraza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002, legiuitorul a lăsat o marjă de apreciere proprietarului/deţinătorului temporar al câinelui cu privire la capacitatea reală a acestuia din urmă de a ataca, răni sau chiar de a ucide persoane (sau animale domestice). 26. Aceeaşi modalitate de reglementare o regăsim şi în legislaţiile din celelalte state europene, care prevăd obligaţia proprietarului/deţinătorului de a controla exemplarul canin şi instituie măsuri în vederea protejării persoanelor de potenţialul agresiv al câinilor. Chiar dacă terminologia folosită este variată, termenii şi formulările uzitate vizează, în realitate, aceleaşi aspecte ca şi sintagma „cu potenţial agresiv" - criticată în cauza de faţă - respectiv: „comportament agresiv", „reacţii anormale spontane", „pun în pericol/prezintă pericol", „risc", „niveluri de risc", „evaluare comportamentală", „comportament adecvat", „agresivitate imprevizibilă şi nejustificată", „potenţial agresiv", „potenţial periculos", „natură agresivă", „scăpat de sub control", „ţinut sub controlul deplin", „capacitatea de a răni sau omorî oameni sau alte animale" etc. 27. Astfel, în Bulgaria, legea protecţiei animalelor impune proprietarilor de câini obligaţia de a preveni orice comportament agresiv neprovocat al acestora în locurile publice, precum şi de a evita situaţiile care pun în pericol viaţa şi sănătatea oamenilor şi animalelor, iar încălcarea legii se sancţionează cu amendă contravenţională, cu excepţia situaţiilor în care fapta constituie infracţiune. De asemenea, legea veterinară stabileşte obligaţia proprietarilor de animale de a lua măsuri pentru a se asigura că animalele lor nu prezintă pericol pentru oameni sau pentru alte animale, fiind interzisă scoaterea câinilor la plimbare fără lesă, iar pentru câinii agresivi botniţa este obligatorie. Această lege defineşte „câinii agresivi" ca fiind aceia care manifestă reacţii anormale spontane faţă de oameni sau animale şi care, ţinând cont de forţa şi caracterul lor, pot răni sau ucide. 28. În Cipru, Codul penal reglementează ca delict fapta persoanei care, într-un mod nepăsător, imprudent sau neglijent, punând în pericol viaţa umană sau riscând să provoace o vătămare corporală unei alte persoane, nu ia măsuri de precauţie împotriva unui risc privind orice animal pe care îl are în posesie. Dacă această faptă se referă la un câine, se presupune că autorul avea cunoştinţă de posibilitatea ca respectivul câine să cauzeze vătămare corporală, indiferent de natura comportamentului anterior sau de obiceiurile câinelui. Legea specială califică drept infracţiune fapta persoanei care îşi lasă câinele să umble liber pe străzi sau în alte locuri publice, fără să fie ţinut în lesă, ori îi permite să pătrundă pe proprietatea altei persoane, fără consimţământul acesteia. 29. În Croaţia, legea protecţiei animalelor prevede că proprietarii animalelor de companie trebuie să se asigure că acestea nu prezintă pericol. 30. În Danemarca, legea stipulează că, în locurile urbane deschise circulaţiei obişnuite, câinii trebuie ţinuţi sub controlul deplin al deţinătorului. Dacă ei sunt ţinuţi în lesă, aceasta trebuie să fie suficient de scurtă pentru ca animalul să fie aproape de însoţitor. 31. În Finlanda, Codul penal stipulează că persoana care, cu intenţie sau din neglijenţă gravă, nu îşi îndeplineşte obligaţia de a păzi animalul, periculos pentru oameni, pentru care este responsabilă, va fi condamnată pentru nesupravegherea animalelor la pedeapsa cu amendă. Legea privind ordinea publică impune proprietarilor şi deţinătorilor de câini obligaţia să îi ţină pe aceştia în lesă în zonele de locuit, câinii putând fi lăsaţi fără lesă, dar supravegheaţi, numai în curţi închise, în zone de dresaj şi în zone închise special amenajate pentru ca aceştia să facă mişcare. 32. În Franţa, Codul penal incriminează atingerea involuntară adusă integrităţii unei persoane şi omuciderea involuntară care rezultă din agresiunea comisă de un câine. Răspunderea penală este agravată, între altele, în cazul în care proprietarul sau deţinătorul câinelui nu a luat măsurile stabilite de primar, conform prevederilor din Codul rural şi al pescuitului maritim, pentru prevenirea pericolului prezentat de animal. În acest sens, Codul rural şi al pescuitului maritim prevede că veterinarul responsabil cu evaluarea comportamentală a câinilor le atribuie acestora unul din cele patru niveluri de risc în ceea ce priveşte periculozitatea: nivelul 1 - câinele nu prezintă un risc deosebit, cu excepţia celor inerente speciei canine; nivelul 2 - câinele prezintă un risc scăzut, pentru anumite persoane şi în anumite situaţii; nivelul 3 - câinele prezintă un risc critic, pentru anumite persoane şi în anumite situaţii; nivelul 4 - câinele prezintă un risc ridicat, pentru anumite persoane şi în anumite situaţii. Dacă veterinarul atribuie câinelui nivelul 4 de risc, îi impune proprietarului să-l plaseze într-un loc adecvat sau să-l eutanasieze. 33. În Grecia, Codul penal pedepseşte fapta persoanei care lasă liber un animal periculos, nu ia măsurile preventive necesare pentru evitarea vătămării cauzate de astfel de animale sau măsurile care au fost dispuse de autoritatea competentă. Legea protecţiei animalelor defineşte animalul de companie periculos ca fiind acela care manifestă o agresivitate imprevizibilă şi nejustificată faţă de oameni sau faţă de alte animale. Pentru a se evita accidentele, proprietarii şi deţinătorii de câini trebuie să-i plimbe într-o lesă scurtă, fiind exceptaţi câinii ghizi, câinii ciobăneşti, câinii de vânătoare, precum şi câinii de căutare şi salvare, în timp ce lucrează. 34. În Irlanda, legea privind controlul câinilor prevede că proprietarii şi deţinătorii de câini trebuie să se asigure că exemplarele canine sunt întotdeauna sub controlul şi supravegherea lor când ies din locuinţe. Proprietarul/deţinătorul câinelui trebuie să repare prejudiciul cauzat de acesta prin atacul asupra oamenilor sau animalelor, fără a fi necesar să se demonstreze că acel câine avusese un comportament turbulent în trecut sau că proprietarul cunoştea aceste tendinţe ale câinelui ori că fusese neglijent în stăpânirea lui. 35. În Italia, Codul penal sancţionează persoana care lasă liber sau nu păzeşte cu grija datorată animalul periculos pe care îl deţine ori îl încredinţează spre pază unei persoane nepricepute. Legea cu privire la protejarea siguranţei publice de agresiunea câinilor statuează că proprietarul câinelui răspunde întotdeauna, fie civil, fie penal, pentru daunele sau rănile pe care animalul le provoacă persoanelor sau altor animale, iar obligaţia de a ţine câinele sub control se aplică şi deţinătorului temporar al acestuia. Regulile care trebuie respectate pentru evitarea cauzării de răni sau daune sunt: a) câinele trebuie ţinut într-o lesă de cel mult 1,5 metri atunci când este scos în zonele urbane şi în locurile deschise publicului, cu excepţia spaţiilor special amenajate pentru câini; b) persoana care plimbă câinele trebuie să aibă la ea o botniţă, pe care trebuie s-o pună câinelui în caz de risc la adresa integrităţii oamenilor sau animalelor ori la cererea autorităţii competente; c) câinele trebuie încredinţat numai unei persoane capabile să-l controleze în mod corespunzător; d) înainte de achiziţionarea unui câine, viitorul proprietar trebuie să se informeze cu privire la caracteristicile rasei, precum şi referitor la legislaţia în vigoare; e) proprietarul sau deţinătorul câinelui trebuie să se asigure că acesta are un comportament adecvat în ce priveşte normele de convieţuire cu oamenii şi cu alte animale. 36. În Letonia, Codul penal incriminează încălcarea reglementărilor privind deţinerea animalelor, dacă prin aceasta a fost cauzată vătămarea corporală sau decesul unei persoane. Legea protecţiei animalelor stipulează că un câine va fi calificat ca fiind periculos de către o comisie de evaluare a comportamentului canin. Din momentul începerii procesului de evaluare, proprietarul sau deţinătorul câinelui trebuie să se conformeze cerinţelor stabilite prin legi şi regulamente în ce priveşte deţinerea câinilor periculoşi. 37. În Luxemburg, legea referitoare la câini stipulează că toţi câinii trebuie ţinuţi în lesă în locurile aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în părţile comune ale imobilelor, în parcările publice, în benzinării, în timpul manifestaţiilor publice sau sportive, pe terenurile de sport şi pe pistele pentru biciclişti. În toate celelalte locuri, deţinătorii câinilor au obligaţia de a-i ţine pe aceştia sub control şi de a le pune lesa dacă este necesar. Fiecare localitate poate stabili zone în care câinii sunt scutiţi de lesă, precum şi zone în care câinii trebuie să fie ţinuţi în lesă, deşi, conform regulilor generale, ei ar fi putut fi lăsaţi liberi. 38. În Malta, legea cu privire la câini incriminează eşecul de a ţine sub control un câine care prezintă pericol pentru oameni. Câinele poate fi eutanasiat dacă instanţa îl consideră periculos, chiar dacă inculpatul a fost achitat şi fără să fie necesar ca procurorul să demonstreze că acesta ştia că animalul său este periculos. Regulamentul referitor la ţinerea câinilor sub control interzice lăsarea câinilor să vagabondeze şi impune ţinerea acestora în lesă atunci când sunt scoşi în orice loc accesibil publicului, cu excepţia câinilor de vânătoare. Dacă o persoană ştie sau suspectează că un câine aflat sub controlul său este agresiv sau periculos ori că poate vătăma vreo persoană, are obligaţia de a pune botniţă câinelui oricând se găseşte într-un loc public. 39. În Marea Britanie, legea privind câinii periculoşi incriminează fapta proprietarului sau deţinătorului unui câine dacă acesta din urmă este scăpat de sub control într-un loc public sau privat. Răspunderea penală este agravată dacă animalul scăpat de sub control răneşte sau ucide o persoană. Legea precizează că botniţa trebuie să fie suficientă pentru a preveni muşcarea unei persoane, iar lesa trebuie ţinută de o persoană în vârstă de cel puţin 16 ani. Legea explicitează că sintagma „scăpat de sub control" se aplică în situaţia în care există un temei rezonabil să se creadă că un câine va răni o persoană, indiferent dacă acest lucru se întâmplă sau nu. Dispoziţiile care cuprind această expresie nu se aplică în cazurile în care câinele este folosit în scopuri legale de către un poliţist sau de către alt angajat al statului. 40. În Olanda, Codul penal prevede ca infracţiune fapta persoanei care întărâtă un animal împotriva unei fiinţe umane sau nu reuşeşte să stăpânească un animal aflat sub supravegherea sa atunci când acesta atacă o persoană ori nu ia suficiente măsuri pentru a împiedica răul produs de un animal periculos aflat sub supravegherea sa. 41. În Portugalia, legea instituie obligaţia deţinătorilor de câini de a-şi duce animalele în lesă sau ham atunci când circulă pe stradă sau în alte locuri publice. Câinii periculoşi şi cei potenţial periculoşi pot fi supuşi unor restricţii suplimentare prin reglementări speciale. Potrivit legii, „animalul potenţial periculos" este orice animal care, datorită caracteristicilor speciei, comportamentului agresiv, puterii sau dimensiunii maxilarului, poate răni sau omorî oameni sau alte animale, în special câinii aparţinând raselor definite ca potenţial periculoase prin ordin al ministrului agriculturii, precum şi metişii acestora, dacă prezintă aceleaşi caracteristici. Legea impune deţinătorilor de animale periculoase şi potenţial periculoase obligaţia de a le supraveghea pe acestea, pentru a preveni punerea în pericol a vieţii sau integrităţii fizice a oamenilor sau animalelor şi reglementează folosirea unor mijloace de control adecvate speciei şi rasei atunci când animalul este scos în public - cutii, cuşti ori, în cazul câinilor, o botniţă care să-i împiedice să muşte şi o lesă de cel mult un metru. Legea incriminează fapta proprietarului/deţinătorului unui animal care a rănit grav o altă persoană din cauza neglijenţei respectivului deţinător, care nu şi-a respectat îndatorirea de supraveghere a animalului, precum şi fapta persoanei care circulă în stare de ebrietate sau sub influenţa drogurilor pe drumurile publice, în locurile publice sau în părţile comune ale imobilelor, împreună cu un animal periculos sau potenţial periculos. 42. În Spania, conform legii privind regimul juridic al deţinerii animalelor cu potenţial periculos, este calificat drept „potenţial periculos" un exemplar aparţinând speciei canine care, datorită naturii lui agresive, puterii sau dimensiunii maxilarului, are capacitatea de a răni sau omorî oameni sau alte animale. Legea împarte câinii cu potenţial periculos în următoarele categorii: a) câinii care aparţin raselor enumerate, precum şi metişii acestora; b) câinii care prezintă toate sau majoritatea caracteristicilor prevăzute expres, cu excepţia câinilor ghizi şi a câinilor de asistenţă acreditaţi sau în curs de acreditare. Chiar dacă nu se încadrează în aceste categorii, vor fi consideraţi câini cu potenţial periculos aceia care au un comportament evident agresiv sau care au atacat oameni sau alte animale. În locurile şi spaţiile publice, câinii cu potenţial periculos trebuie să poarte o botniţă adecvată fiziologiei rasei din care fac parte şi să fie ţinuţi sub control cu un lanţ sau o lesă care să nu se întindă pe mai mult de 2 metri. O persoană poate plimba un singur câine cu potenţial periculos. 43. În Suedia, legea privind bunăstarea animalelor interzice deţinerea sau reproducerea câinilor care sunt extrem de agresivi, sunt iritabili şi muşcă, sunt dificil de imobilizat odată ce au pornit un atac şi au tendinţa de a-şi direcţiona agresivitatea către oameni sau către alţi câini. 44. În Ungaria, Codul penal incriminează încălcarea cerinţelor de securitate prevăzute de legislaţia ce reglementează deţinerea câinilor periculoşi. Prin „câine periculos" se înţelege orice câine considerat periculos prin decizia autorităţii competente, de la caz la caz. Câinii trebuie ţinuţi în lesă, dar există în oraşe parcuri special amenajate pentru câini, unde aceştia pot alerga liberi. Accesul câinilor este interzis în restaurante şi pe plajele lacului Balaton, cu excepţia câinilor ghizi, care au voie peste tot. 45. Ţinând cont de toate cele arătate anterior, apreciem că este, în mod evident, imposibilă o enumerare exhaustivă - în cuprinsul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 - a tuturor reacţiilor, manifestărilor şi comportamentelor de natură a sugera posibilitatea ca un câine să muşte sau să atace o persoană, fără să fie provocat. Revine, astfel, doctrinei şi practicii judiciare rolul de a clarifica, în mod gradual, regulile răspunderii penale în materia infracţiunii de neluare de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, infracţiune prevăzută de dispoziţiile art. 12 din ordonanţa de urgenţă menţionată, cu condiţia ca rezultatul interpretării să fie în mod rezonabil, previzibil. 46. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, a statuat că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Deşi certitudinea în redactarea unei legi este un lucru dorit, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei, ca izvor de drept, fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, Curtea de la Strasbourg a reţinut că prevederile art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu pot fi interpretate ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie, în mod rezonabil, previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36). Cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în legătură cu principiul clarităţii şi previzibilităţii legii au fost înglobate de instanţa de contencios constituţional în propria jurisprudenţă (Decizia Curţii Constituţionale nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016). 47. Având în vedere cele expuse mai sus, apreciem că sintagma „al exemplarelor cu potenţial agresiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 6 alin. (4) fraza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 nu încalcă prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 23 alin. (12) din Constituţie şi nici dispoziţiile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nu este neclară, imprecisă sau imprevizibilă pentru un cetăţean care nu dispune de pregătire juridică, ci, dimpotrivă, îndeplineşte cerinţele cu privire la claritatea şi previzibilitatea legii. 48. În ceea ce priveşte critica autorului excepţiei raportată la prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, care consacră dreptul la un proces echitabil, prevederile invocate nu sunt aplicabile în cauza de faţă, întrucât obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu vizează o normă de procedură, de natură a avea incidenţă în materia garanţiilor procesului echitabil. 49. Pentru considerentele expuse, considerăm că se impunea respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei „al exemplarelor cu potenţial agresiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 6 alin. (4) fraza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002. Judecători, dr. Livia Stanciu prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu