DECIZIE   Nr. 70 din 27 februarie 2001

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 alin. 3 teza finala din Legea nr. 85/1992 privind vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, republicata

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 236 din 10 mai 2001

    Lucian Mihai       - presedinte
    Costica Bulai      - judecator
    Constantin Doldur  - judecator
    Kozsokar Gabor     - judecator
    Ioan Muraru        - judecator
    Nicolae Popa       - judecator
    Lucian Stangu      - judecator
    Romul Petru Vonica - judecator
    Gabriela Ghita     - procuror
    Mihai Paul Cotta   - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 alin. 3 teza finala din Legea nr. 85/1992 privind vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, republicata, exceptie ridicata de Nicoleta Acasandrei in Dosarul nr. 2.846/2000 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civila.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 6 februarie 2001 si au fost consemnate in incheierea din aceeasi data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la data de 20 februarie 2001 si apoi la 27 februarie 2001.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 21 septembrie 2000, pronuntata in Dosarul nr. 2.846/2000, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 alin. 3 teza finala din Legea nr. 85/1992 privind vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, republicata, exceptie ridicata de Nicoleta Acasandrei intr-o cauza civila avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare a unei locuinte, incheiat de autorul exceptiei cu Societatea Comerciala "Orizont" - S.A. din Bucuresti.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca prevederile art. 19 alin. 3 teza finala din Legea nr. 85/1992, republicata, contravin prevederilor art. 16 alin. (1) si (2), ale art. 41 alin. (1) si (2) si ale art. 135 alin. (1), (2) si (3) din Constitutie. In acest sens se arata ca dispozitia legala criticata "incalca flagrant dispozitiile constitutionale referitoare la egalitatea in drepturi in fata legii, protectia proprietatii private si dispozitiile referitoare la proprietate", intrucat pentru culpa civila a uneia dintre partile contractante prevede o sanctiune drastica si fata de cealalta parte, chiar daca aceasta nu are nici o culpa. Se sustine totodata ca orice sanctiune civila are la baza ideea de vinovatie a partilor raportului juridic, in sensul ca partea vinovata este pasibila de sanctiunea prevazuta de lege; nici o lege nu stabileste insa ca pentru culpa uneia dintre parti trebuie sa raspunda cealalta parte.
    Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civila, exprimandu-si opinia, apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este intemeiata.
    Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    Guvernul, in punctul sau de vedere, apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 19 alin. 3 teza finala din Legea nr. 85/1992, republicata, nu este intemeiata, intrucat dispozitia legala criticata nu incalca prevederile constitutionale invocate. In motivarea acestui punct de vedere se considera ca, "In temeiul principiului retroactivitatii efectelor nulitatii si al principiului restitutio in integrum, partile raportului juridic trebuie sa ajunga in situatia in care contractul nu s-ar fi incheiat, consacrandu-se regula de drept potrivit careia tot ce s-a executat in baza unui act anulat trebuie restituit". Se mai arata ca in cazul nulitatii "contractul nu este valabil din momentul incheierii lui", deci trebuie restabilita situatia din acel moment.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
    Critica de neconstitutionalitate are ca obiect prevederile art. 19 alin. 3 teza finala din Legea nr. 85/1992 privind vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998. Prin art. 19 din aceasta lege sunt sanctionate cu nulitate absoluta contractele de vanzare-cumparare de locuinte sau de spatii cu alta destinatie, incheiate cu incalcarea dispozitiilor Decretului-lege nr. 61/1990 privind vanzarea de locuinte construite din fondurile statului catre populatie si ale Legii nr. 85/1992. In alin. 3 al aceluiasi articol se reglementeaza sesizarea instantelor judecatoresti pentru constatarea nulitatii, precum si restabilirea situatiei anterioare prin restituirea pretului de vanzare, dar cu retinerea chiriei aferente perioadei de la contractare si pana la restituire. In sfarsit, teza finala a acestui alineat, considerata de autorul exceptiei ca fiind neconstitutionala, prevede ca "Sumele restituite nu sunt purtatoare de dobanzi si nici nu se actualizeaza".
    Dispozitiile constitutionale invocate de autorul exceptiei ca fiind incalcate prin textul de lege criticat sunt urmatoarele:
    Art. 16 alin. (1) si (2)
    "(1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.
    (2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
    Art. 41 alin. (1) si (2)
    "(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
    (2) Proprietatea privata este ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. Cetatenii straini si apatrizii nu pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor.";
    Art. 135 alin. (1), (2) si (3)
    "(1) Statul ocroteste proprietatea.
    (2) Proprietatea este publica sau privata.
    (3) Proprietatea publica apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale".
    Analizand sustinerea autorului exceptiei, potrivit careia dispozitiile legale criticate contravin principiului constitutional al egalitatii in fata legii si a autoritatilor publice, Curtea constata ca prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie nu pot fi aplicate in mod direct in prezenta cauza, intrucat ele statueaza egalitatea in fata legii si a autoritatilor publice a "cetatenilor", fara a se referi insa la relatiile dintre cetateni si persoane juridice, precum in speta.
    Nu sunt incidente in cauza nici prevederile alin. (2) si (3) ale art. 135 din Constitutie, care se refera la clasificarea proprietatii in "publica sau privata", precum si la categoriile de titulari ai proprietatii publice.
    Asa fiind, exceptia de neconstitutionalitate urmeaza sa fie examinata prin raportare la dispozitiile constitutionale ale art. 41 alin. (1) si (2), referitoare la garantarea dreptului de proprietate si la ocrotirea "in mod egal de lege" a proprietatii private "indiferent de titular".
    Sub acest aspect Curtea retine ca desfiintarea unui contract de vanzare-cumparare prin constatarea nulitatii absolute a acestuia impune restabilirea situatiei existente la data incheierii contractului si aplicarea principiului restitutio in integrum. Aceasta presupune ca fiecarei parti a contractului sa i se restituie integral si la valoarea reala tot ceea ce a prestat in temeiul contractului desfiintat. Alin. 3 al art. 19 din Legea nr. 85/1992, republicata, respecta acest principiu numai in privinta drepturilor societatii comerciale vanzatoare care reprimeste atat locuinta, cat si beneficiul nerealizat in perioada in care locuinta a fost folosita de cumparator, si anume sub forma chiriei; pe de alta parte, cumparatorul reprimeste numai suma de bani efectiv platita cu titlu de pret, din care se retine chiria aferenta (al carei cuantum, prin acumulare in timp, ar putea fi chiar mai mare decat pretul platit pentru locuinta), fara a avea dreptul la actualizarea pretului, in sensul de a se tine seama de deprecierea ca urmare a inflatiei a valorii reale a sumei de bani remise de el la incheierea contractului, si nici dreptul la acordarea, sub forma dobanzii, a beneficiului nerealizat in decursul perioadei in care nu a folosit acesti bani. Rezulta deci ca vanzatorul se bucura de protectia deplina a proprietatii sale, pe cand cumparatorul sufera o semnificativa pierdere patrimoniala.
    Curtea observa ca, prin ipoteza, calitatea de vanzator revine intotdeauna unei societati comerciale cu capital integral de stat, iar aceea de cumparator uneia sau mai multor persoane fizice. In aceste conditii Curtea constata ca teza finala a art. 19 alin. 3 din Legea nr. 85/1992, republicata, ii favorizeaza pe titularii proprietatii private de stat in raport cu titularii proprietatii private particulare si prin aceasta incalca prevederile art. 41 alin. (2) teza intai din Constitutie, conform carora "Proprietatea privata este ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular".
    Avand in vedere dispozitiile art. 20 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora "Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte", Curtea retine ca prevederile art. 41 alin. (1) si (2) din Constitutie trebuie interpretate si aplicate in concordanta cu prevederile art. 1 alin. 1 din primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale: "Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international."
    Intr-o asemenea interpretare Curtea constata ca principiul constitutional al ocrotirii in mod egal a proprietatii private trebuie respectat in privinta oricaror drepturi patrimoniale, a oricaror "bunuri".
    Sub acest aspect Curtea Europeana a Drepturilor Omului, prin jurisprudenta sa, a interpretat in mod extensiv notiunile de "bunuri" si "proprietate", conferindu-le acestora un sens specific dreptului international al drepturilor omului. Astfel Curtea Europeana a statuat ca "notiunea de <<bunuri>> (in limba engleza, <<possessions>>, in limba franceza, <<biens>>) din prima teza a art. 1 alin. 1 are un inteles autonom, independent de clasificarea existenta in dreptul national" (cazul "Ex-Regele si altii impotriva Greciei", 2000). Acest sens "nu este limitat la dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale. [...] anumite alte drepturi si interese patrimoniale pot, de asemenea, constitui <<drept de proprietate>> si deci <<bunuri>>, in sensul acestei dispozitii" (cazul "Beyeler impotriva Italiei", 2000). De asemenea, in speta "Gasus Dosier und Fordertechnik GmbH impotriva Olandei", 1996, pentru a se determina incidenta prevederilor art. 1, s-a decis ca "este deci indiferent daca dreptul societatii comerciale Gasus [...] este considerat ca fiind un drept de proprietate sau ca o garantie reala". Curtea Europeana a Drepturilor Omului a mai retinut, in cazul "Van Marle si altii impotriva Olandei", 1986, ca: "[...] Intr-adevar, clientela se analizeaza ca o valoare patrimoniala, deci ca un bun in sensul primei fraze a art. 1, text care devine aplicabil in speta". Totodata, in cazul "Iatridis impotriva Greciei", 1999, s-a aratat ca reclamantul "exploatase cinematograful timp de 11 ani, fara nici o imixtiune din partea autoritatilor, in baza unui contract de inchiriere, valabil din punct de vedere formal; ca rezultat al acestei exploatari, el si-a creat o clientela, care constituie un <<bun>> [...]. Desi reclamantul detine doar un drept de folosinta asupra localului, iar imixtiunea autoritatilor nu reprezinta nici expropriere si nici restrangere a exercitiului dreptului de proprietate, aceasta situatie intra totusi sub incidenta art. 1 alin. 1 teza intai". Mai mult, in cazul "Pressos Compania Naviera S.A. si altii impotriva Belgiei", 1995, s-a decis ca "dreptul la despagubiri se naste o data cu producerea prejudiciului. Un drept de creanta de aceasta natura constituie un <<bun>> si deci reprezinta un <<drept de proprietate>> in intelesul avut in vedere de art. 1 alin. 1 teza intai. In consecinta, aceasta dispozitie este aplicabila in cazul de fata".
    Pe baza considerentelor expuse Curtea Constitutionala constata ca dispozitiile art. 19 alin. 3 teza finala din Legea nr. 85/1992, referitoare la neacordarea dobanzilor, precum si la neactualizarea pretului restituit ca urmare a constatarii nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare a locuintei, sunt contrare prevederilor art. 41 alin. (2) teza intai din Constitutie ("Proprietatea privata este ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular"), iar exceptia de neconstitutionalitate ridicata este intemeiata, urmand sa fie admisa.

    Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, cu majoritate de voturi,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Admite exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 alin. 3 teza finala din Legea nr. 85/1992 privind vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, republicata, exceptie ridicata de Nicoleta Acasandrei in Dosarul nr. 2.846/2000 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civila, si constata ca dispozitia "Sumele restituite nu sunt purtatoare de dobanzi si nici nu se actualizeaza" este neconstitutionala.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 27 februarie 2001.

          PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                       LUCIAN MIHAI

                              Magistrat asistent,
                              Mihai Paul Cotta