Decizia Nr.716 din 31.05.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Bartha Emeric în Dosarul nr. 38.366/299/2010 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 164D/2011.La apelul nominal răspunde avocatul Vasile Pantea pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. În acest sens arată că termenul-limită prevăzut de textul de lege criticat până la care poate fi acoperit prejudiciul este unul restrictiv, care determină încălcarea dreptului la un proces echitabil. În continuare, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 573/2011, precum şi la situaţia de fapt din cauză.Reprezentantului Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. În continuare, arată că autorul excepţiei solicită de fapt modificarea textului de lege criticat, ceea ce excedează controlului de constituţionalitate efectuat de instanţa de contencios constituţional.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 26 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 38.366/299/2010, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Bartha Emeric într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile criticate nu permit acuzatului formularea apărărilor în faţa unei instanţe independente şi imparţiale. A impune persoanei ce doreşte să beneficieze de dispoziţiile criticate achitarea unui prejudiciu înainte de a-şi putea formula apărările în faţa unui magistrat independent reprezintă o gravă încălcare a dreptului la un proces echitabil. Necesitatea achitării prejudiciului până la primul termen de judecată îl lipseşte pe cel acuzat de posibilitatea pledării nevinovăţiei sale în faţa instanţei judecătoreşti.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti arată că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Termenul-limită prevăzut de textul de lege criticat până la care poate fi acoperit prejudiciul este în opinia instanţei în discordanţă cu dreptul acuzatului de a-şi formula apărările în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, constituite potrivit legii.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, cu următorul conţinut: „În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 21 - Accesul liber la justiţie şi ale art. 23 alin. (11) - Libertatea individuală. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia solicită în realitate adoptarea unei noi soluţii legislative. Astfel, autorul excepţiei solicită modificarea textului de lege criticat, în sensul modificării momentului până la care învinuitul ori inculpatul poate acoperi integral prejudiciul cauzat ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală, prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005. Or, aşa cum Curtea Constituţională a reţinut în mod constant, acceptarea acestei critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, lucru care ar contraveni art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării“. De asemenea, este de observat că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. În consecinţă, Curtea Constituţională constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale este inadmisibilă.De altfel, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 318 din 18 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 mai 2006, Decizia nr. 417 din 25 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 13 iunie 2006, Decizia nr. 544 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 14 august 2007, şi prin Decizia nr. 791 din 19 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 28 iulie 2009, statuând că acestea sunt conforme cu Legea fundamentală.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Bartha Emeric în Dosarul nr. 38.366/299/2010 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 mai 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu