DECIZIE Nr.
783 din 12 mai 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 185 din Legea nr. 356/2006
pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, precum si pentru
modificarea altor legi
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 404 din 15 iunie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 185 din Legea nr. 356/2006
pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru
modificarea altor legi, excepţie ridicată de Societatea Comercială Asigurarea
Românească - Asirom Vienna Insurance Group - S.A. - Sucursala Braşov în Dosarul
nr. 9.315/197/2006 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu
minori.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 5 mai
2009, în prezenţa consilierului juridic al autorului excepţiei şi a
reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea din
aceeaşi dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat
pronunţarea pentru data de 12 mai 2009.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 2 octombrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 9.315/197/2006, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru
cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 185 din Legea nr. 356/2006
pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru
modificarea altor legi. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială
Asigurarea Românească - Asirom Vienna Insurance Group - S.A. - Sucursala Braşov
cu ocazia soluţionării recursului formulat împotriva unei decizii penale pronunţate
de Tribunalul Braşov.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. I pct. 185
din Legea nr. 356/2006 încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la un proces
echitabil, condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau
al unor libertăţi, precum şi dreptul la un recurs efectiv şi dreptul la
protecţia proprietăţii, întrucât abrogarea dispoziţiilor art. 3859
alin. 1 pct. 171 din Codul de procedură penală duce la
imposibilitatea exercitării controlului judiciar în situaţia greşitei aplicări
a legii în alte cazuri decât cele strict prevăzute de art. 3859 din
Codul de procedură penală şi, pe cale de consecinţă, la menţinerea unor soluţii
greşite ce nu mai pot fi remediate în niciun fel, mai ales după abrogarea
instituţiei recursului în anulare.
Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru
cauze cu minori apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu
încalcă dispoziţiile din Legea fundamentală şi din actele normative
internaţionale invocate. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii
Constituţionale nr. 1.073/2007 şi nr. 379/2008.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile art. I pct. 185 din Legea nr. 356/2006 sunt constituţionale,
invocând în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.073/2007 şi nr.
947/2008. Mai arată că prevederile art. 1 din primul Protocol adiţional la
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu
au incidenţă în cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. I pct. 185 din Legea nr. 356/2006 pentru
modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru
modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 677 din 7 august 2006, având următorul cuprins: „Codul de procedură
penală, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30
aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se
completează după cum urmează: [...] 185. La articolul 3859, punctul
171 al alineatului 1 se abrogă."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi
legale, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale
art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil
şi ale art. 53 privind condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor
drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 20 referitoare la tratatele
internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 13
referitoare la dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 privind
protecţia proprietăţii din primul Protocol adiţional la Convenţie.
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Referitor la competenţa sa, Curtea reţine că art. 146
lit. d) din Constituţie nu exceptează de la controlul de constituţionalitate
dispoziţiile legale de abrogare şi că, în cazul constatării
neconstituţionalităţii lor, acestea îşi încetează efectele juridice în
condiţiile prevăzute de art. 147 alin. (1) din Legea fundamentală, iar
prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă
efecte. In acelaşi sens, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr.
20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 72 din 18 februarie 2000, şi prin Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie
2007.
Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate
este întemeiată şi urmează să fie admisă pentru considerentele expuse în
continuare.
Pct. 171 al art. 3859 alin. 1 din
Codul de procedură penală, abrogat prin dispoziţiile art. I pct. 185 din Legea
nr. 356/2006, prevede unul dintre cazurile în care hotărârile recurate sunt
supuse casării, şi anume: „când hotărârea este contrară legii sau când prin
hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii". Gândit de legiuitor
drept caz de casare cu caracter general privind încălcarea legii materiale,
acesta a fost introdus în Codul de procedură penală prin Legea nr. 141/1996
pentru modificarea şi completarea acestui cod, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996, în condiţiile existenţei
şi în procesul civil a unui atare motiv de casare, consacrat de prevederile
art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă: „când hotărârea pronunţată
este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită
a legii", realizându-se astfel o abordare unitară a acestei
problematici în dreptul procesual român.
Curtea constată că abrogarea pct. 171 al
art. 3859 alin. 1 din Codul de procedură penală, prin eliminarea
posibilităţii criticării pe calea recursului a unei hotărâri judecătoreşti pe
motiv că este contrară legii sau că s-a făcut o greşită aplicare a legii,
închide părţii interesate calea valorificării efective a dreptului încălcat.
Intr-adevăr, ori de câte ori legea penală sau civilă a
fost încălcată, trebuie să se asigure părţii interesate posibilitatea de a cere
şi de a obţine restabilirea legalităţii prin casarea hotărârii nelegale. Or,
prin abrogarea pct. 171 al art. 3859 alin. 1 din Codul de
procedură penală, se asigură existenţa remediului numai pentru unele dintre
cazurile de încălcare a legii materiale penale, formulate la pct. 12-17, 19 şi
20 ale aceluiaşi articol, iar pe de altă parte, se creează un vid de
reglementare în ceea ce priveşte desfiinţarea hotărârii nelegale în situaţia
încălcării legii civile. Aşadar, recursul reclamantului în procesul civil de
daune produse printr-o infracţiune se poate întemeia pe aplicarea greşită a
legii civile, în timp ce pentru recursul părţii civile sau al părţii
responsabile civilmente din procesul penal nu există temei de casare în cazul
greşitei aplicări a legii civile în soluţionarea acţiunii civile de către
instanţa penală. Prin urmare, partea civilă şi partea responsabilă civilmente
sunt lipsite de posibilitatea apărării intereselor lor legitime specifice în
cadrul procesului penal, spre deosebire de părţile procesului civil.
Curtea constată că abrogarea art. 3859 alin.
1 pct. 171 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile
constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, precum şi ale
art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului
raportate la prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil
şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod
constant în jurisprudenţa sa, de exemplu în cauzele Aydin contra Turciei (1997),
Rotaru împotriva României (2000) şi Conka contra Belgiei (2002),
că efectul esenţial al dispoziţiei cuprinse în art. 13 din Convenţie constă în
a impune existenţa unui recurs intern ce abilitează instanţa naţională să ofere
o „reparaţie adecvată", recursul trebuind să fie „efectiv" din
punctul de vedere atât al reglementării, cât şi al rezultatului practic.
In sfârşit, Curtea constată că motive de casare
similare cu cel prevăzut de textul de lege abrogat prin dispoziţiile supuse
controlului de constituţionalitate se regăsesc şi în legislaţiile procesual
penale ale altor ţări europene, precum Italia, Franţa şi Spania.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 146 lit. d)
şi al art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art.
11 alin. (1) lit. A.d), al art. 29 şi al art. 31 din Legea nr. 47/1992, cu
unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALA
In numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. I pct. 185 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi
completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor
legi, excepţie ridicată de Societatea Comercială Asigurarea Românească -Asirom
Vienna Insurance Group - S.A. - Sucursala Braşov în Dosarul nr. 9.315/197/2006
al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului
şi Guvernului.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 mai 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică