1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (11)-(14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 6.415/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.677D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, arătând, în esenţă, că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. (3) şi (4), art. 16, art. 124 şi art. 126 din Constituţie. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, susţine că aceasta este inadmisibilă, întrucât nu are legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 28 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 6.415/2/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (11)-(14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, astfel cum a fost completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016. Excepţia a fost ridicată de reclamanta Curtea de Apel Bucureşti, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de obligare a pârâtului Ministerul Justiţiei să emită ordinele de încadrare pentru fiecare dintre cei 965 de judecători aflaţi în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, care să includă majorările de 2, 5 şi 11%, acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive, şi aflate în plată încă din anul 2015, în baza ordinelor de salarizare nr. 1.561, 1.562 şi 1.563 din data de 7 mai 2015, emise de ministrul justiţiei.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că, în fapt, judecătorii sunt salarizaţi în baza Legii-cadru nr. 284/2010. Reglementarea succesivă şi necorelată din domeniul salarizării a condus în timp la diferenţe salariale ce au determinat legiuitorul să intervină pentru înlăturarea inechităţilor. În acest scop, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prin care s-a urmărit evitarea discriminărilor salariale între titularii funcţiilor publice salarizate potrivit Legii-cadru nr. 284/2010, cu consecinţa egalizării, la nivelul cel mai înalt în plată, a drepturilor salariale ale persoanelor aflate în situaţii similare în cadrul aceluiaşi ordonator de credite. Astfel, prin art. 31 alin. (1) din această ordonanţă de urgenţă, s-a stabilit că „Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii." 6. Autoarea excepţiei susţine că intenţia de înlăturare a inechităţilor (deci şi recunoaşterea lor) rezultă din Nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin care se reţine că „în sectorul public sunt o serie de disfuncţionalităţi, cum ar fi: niveluri diferite de salarizare pentru persoane exercitând aceeaşi funcţie şi aceleaşi atribuţii, în cadrul aceleiaşi instituţii ori în instituţii de acelaşi fel din cadrul unui sector; salarii egale pentru persoane exercitând aceeaşi funcţie şi aceleaşi atribuţii, dar cu vechime în muncă diferită". Drept urmare, activitatea de egalizare a veniturilor la nivelul fiecărui ordonator principal de credite ar fi trebuit să presupună stabilirea celei mai ridicate indemnizaţii, în funcţie de gradul profesional - judecătorie, tribunal, curte de apel, cu luarea în considerare a hotărârilor judecătoreşti prin care a fost stabilit cuantumul indemnizaţiilor, şi aducerea tuturor la nivelul cel mai mare. Însă, procedând la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, Guvernul a hotărât să menţină inechităţile, deoarece persoanele care au obţinut anterior recunoaşterea unor indemnizaţii mărite prin hotărâre judecătorească definitivă beneficiază, în continuare, de venituri mai mari decât colegii lor aflaţi în situaţii similare, dar care nu au apelat la justiţie, contrar scopului legislaţiei de a egaliza veniturile la muncă egală, scop care a fost, astfel, intenţionat deturnat. Drept urmare, în rândul judecătorilor din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti se regăsesc următoarele situaţii faptice, generatoare de inechităţi, respectiv sunt judecători încadraţi cu o indemnizaţie majorată cu 18%, stabilită prin hotărâri judecătoreşti în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2007, pentru care Ministerul Justiţiei a emis ordine de salarizare corespunzătoare, precum şi o majoritate care beneficiază de o încadrare diferită, lipsiţi de indemnizaţia majorată cu 18%, în condiţiile în care desfăşoară aceeaşi activitate.7. Cu privire la încălcarea art. 16 din Constituţie, autoarea excepţiei susţine că, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, Guvernul a consacrat legislativ discriminarea şi a supus, asumat, unui tratament juridic diferit, judecători aflaţi în situaţii profesionale identice, respectiv i-a pus în situaţie de inferioritate pe judecătorii care nu obţinuseră, înainte de adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, o hotărâre judecătorească prin care Ministerul Justiţiei să fie obligat să includă în indemnizaţia lor indexările prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007, faţă de cei care au recunoscute astfel de drepturi, generând o diferenţă salarială de 18%. Invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la principiul egalităţii în faţa legii, şi anume Decizia nr. 192 din 31 martie 2005.8. Referitor la încălcarea art. 1 alin. (3) şi (4), art. 124 şi art. 126 din Constituţie, autoarea excepţiei susţine că jurisprudenţa Curţii Constituţionale este constantă în a recunoaşte importanţa hotărârilor judecătoreşti în activitatea de înfăptuire a actului de justiţie, implicit din perspectiva luării deciziei asupra incidenţei unor texte de lege. În acest sens, invocă Decizia nr. 1.017 din 7 iulie 2009 şi Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013. Hotărârile judecătoreşti excluse de executiv, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, au interpretat şi aplicat acte normative cu caracter general din domeniul salarizării. Excluderea expresă, din sfera legalităţii, a hotărârilor judecătoreşti, a căror autoritate de lucru judecat determină prezumţia că dezlegarea problemei de drept izvorăşte din normele legale, şi a căror forţă executorie derivă tot din lege, este de natură a afecta un principiu fundamental al statului de drept, respectiv principiul separaţiei puterilor în stat. Interpretarea restrictivă a noţiunii de „drepturi salariale prevăzute în acte normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice" cu excluderea drepturilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, conduce la ignorarea din ordinea juridică a situaţiilor în care legea, cu aplicabilitate generală, a fost aplicată în favoarea unor persoane, prin hotărâri judecătoreşti, cu atât mai mult cu cât acestea au fost date în aplicarea unor legi cu aplicabilitate generală. Aceste hotărâri se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, cum ar fi sporul de doctorat, fără aplicabilitate generală. Eliminarea inechităţilor rezultate din acte normative nu se poate realiza printr-o restrângere precum cea operată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, respectiv prin excluderea din ordinea juridică a situaţiilor în care aceleaşi acte normative au fost interpretate şi aplicate prin hotărâri judecătoreşti ce continuă să producă efecte asupra indemnizaţiilor „aflate în plată".9. Prin urmare, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIIIa contencios administrativ şi fiscal apreciază, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, dispoziţiile de lege criticate contravenind art. 1 alin. (3) şi (4), art. 16, art. 124 şi art. 126 din Constituţie.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.12. Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (la data de 5 decembrie 2016), inspectori judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare (la data de 9 decembrie 2016) şi Consiliul Superior al Magistraturii (la data de 14 decembrie 2016) au depus la dosar puncte de vedere „Amicus curiae", în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, documentele „Amicus curiae" transmise la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 3 alin. (11)-(14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 31 august 2016. În realitate, aşa cum reiese din notele autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, obiect al excepţiei îl constituie art. 31 alin. (11)-(14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins:(11) Sintagma «fiecare funcţie» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. (12) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. (13) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate. (14) Pentru personalul didactic de predare din învăţământul superior/universitar nivelul salariului de bază similar în plată sau al salariului de bază maxim corespunzător funcţiei didactice ocupate se stabileşte cu respectarea criteriilor care s-au avut în vedere la acordarea salariului de încadrare între minim şi maxim, cu toate elementele care fac parte din salariul de bază, fără compensaţii tranzitorii, cu excepţia celei pentru titlul ştiinţific de doctor obţinut în domeniul pentru care îşi desfăşoară activitatea. 15. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (4) privind statul de drept şi principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 126 privind instanţele judecătoreşti.16. Analizând cadrul legislativ al sistemului de salarizare al personalului plătit din fonduri publice, Curtea reţine că, în prezent, există diferenţe de salarizare între magistraţii din cadrul aceleiaşi instanţe de judecată/parchet, cu acelaşi grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, diferenţe provenite şi din faptul că o parte dintre magistraţi obţinuseră hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul Codului de procedură civilă din 1865) sau definitive (în temeiul Codului de procedură civilă) prin care se includeau majorările de 2%, 5% şi 11% în indemnizaţia de încadrare, iar alţi magistraţi nu obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti. Potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 80 din 1 februarie 2007, salariile de bază se majorau după cum urmează: a) cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, faţă de nivelul din luna decembrie 2006; b) cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, faţă de nivelul din luna martie 2007; c) cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, faţă de nivelul din luna septembrie 2007. În condiţiile în care aceste drepturi nu s-au acordat şi magistraţilor, aceste majorări (indexări) ale indemnizaţiilor, precum şi alte majorări (indexări) prevăzute de alte acte normative (cum ar fi Ordonanţa Guvernului nr. 3/2006 ) au fost recunoscute de instanţele judecătoreşti şi magistraţilor şi personalului asimilat, în baza Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.17. Aşadar, Curtea reţine că, la momentul pronunţării prezentei decizii, există magistraţi şi personal asimilat care beneficiază de hotărâri judecătoreşti prin care li s-a stabilit dreptul de a avea inclus în indemnizaţie cei 18% stabiliţi prin Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007, iar ordonatorul de credite a emis ordine de salarizare corespunzătoare în acest sens, magistraţi şi personal asimilat care beneficiază de hotărâri judecătoreşti prin care li s-a stabilit dreptul de a avea inclus în indemnizaţie cei 18% stabiliţi prin Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007, iar ordonatorul de credite nu a emis ordine de salarizare corespunzătoare în acest sens şi magistraţi şi personal asimilat care nu beneficiază de hotărâri judecătoreşti prin care li s-a stabilit dreptul de a avea inclus în indemnizaţie cei 18%, stabiliţi prin Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007.18. Ţinând cont de toate inechităţile constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 9 iunie 2016, care modifică şi completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, ce stabileşte salarizarea în anul 2016 a personalului plătit din fonduri publice, legiuitorul a dorit înlăturarea inechităţilor din sistemul de salarizare al personalului bugetar. Aşa cum rezultă din nota de fundamentare şi din preambulul acestui act normativ, raţiunea principală a adoptării sale, a fost eliminarea „inechităţilor în materie de salarizare în raport cu nivelul studiilor şi al activităţii profesionale prestate" şi a „discrepanţelor rezultate din neaplicarea în integralitate a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010". Astfel, prin art. 31 alin. (1), introdus în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, s-a prevăzut că „[...] începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".19. Curtea constată, însă, că, ulterior adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 31 august 2016, prin care a modificat art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, acesta dobândind următorul conţinut: „[...] începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii." De asemenea, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 a completat art. 31, cu patru noi alineate, alineatele (11)-(14), care formează obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate. În preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, se precizează că aceasta a fost emisă „ţinând seama că, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, la determinarea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective se iau în considerare doar drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, întrucât personalul plătit din fonduri publice beneficiază de drepturile salariale prevăzute de actele normative privind salarizarea, fără a putea pretinde, în lipsa unor dispoziţii legale, alte drepturi, hotărârile judecătoreşti pronunţate în soluţionarea unor litigii şi care produc doar efecte relative neputând fi avute în vedere la stabilirea nivelului de salarizare (maxim) pentru funcţii similare; în lipsa unui temei legal expres, hotărârile judecătoreşti nu pot fi aplicate în mod generalizat, iar drepturile salariale recunoscute prin acestea profită exclusiv persoanelor care au avut calitatea de parte în proces, dându-se astfel eficienţă autorităţii de lucru judecat şi obligativităţii hotărârilor judecătoreşti" şi, de asemenea, „având în vedere faptul că la determinarea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective se iau în considerare doar drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, fără a putea pretinde, în lipsa unor dispoziţii legale, alte drepturi, hotărârile judecătoreşti pronunţate în soluţionarea unor litigii şi care produc doar efecte relative (inter partes) nu pot fi avute în vedere la stabilirea nivelului de salarizare (maxim) pentru funcţii similare".20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, Curtea constată că acestea se referă la salarizarea personalului didactic de predare din învăţământul superior/universitar. Or, cauza în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect soluţionarea acţiunii de contencios administrativ, prin care reclamanta Curtea de Apel Bucureşti a chemat în judecată pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând obligarea acestuia să emită ordinele de încadrare pentru fiecare dintre cei 965 de judecători aflaţi în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate. Astfel, ţinând cont de prevederile art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 nu are legătură cu soluţionarea cauzei în cadrul căreia a fost invocată, urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reţine că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor), s-au eliminat şi diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii şi personalul asimilat, încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul Codului de procedură civilă din 1865) sau definitive (în temeiul Codului de procedură civilă), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim.22. Aşadar, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, salariul de bază sau indemnizaţia de încadrare urma să fie acelaşi, respectiv aceeaşi, stabilită la nivel maxim, nefiind permis ca, spre exemplu, doi judecători de acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii, să aibă indemnizaţii de încadrare diferite. Însă, prin dispoziţiile de lege criticate, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, legiuitorul a stabilit că, la calculul nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.23. În acest context, prin raportare la art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 126 privind instanţele judecătoreşti, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că hotărârile judecătoreşti excluse de executiv, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, au interpretat şi aplicat acte normative cu caracter general din domeniul salarizării. Excluderea expresă, din sfera legalităţii, a hotărârilor judecătoreşti - a căror autoritate de lucru judecat determină prezumţia că dezlegarea problemei de drept izvorăşte din normele legale, şi a căror forţă executorie derivă tot din lege - este de natură a afecta un principiu fundamental al statului de drept, respectiv principul separaţiei puterilor în stat.24. Cu privire la aceste susţineri, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa referitoare la art. 124 şi art. 126 din Constituţie şi la efectele hotărârilor judecătoreşti, a stabilit, că „înfăptuirea justiţiei, în numele legii, are semnificaţia că actul de justiţie izvorăşte din normele legale, iar forţa lui executorie derivă tot din lege. Altfel spus, hotărârea judecătorească reprezintă un act de aplicare a legii pentru soluţionarea unui conflict de drepturi sau interese, constituind un mijloc eficient de restabilire a ordinii de drept democratice şi de eficientizare a normelor de drept substanţial. Datorită acestui fapt, hotărârea judecătorească - desemnând tocmai rezultatul activităţii judiciare - reprezintă, fără îndoială, cel mai important act al justiţiei. Hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părţile având obligaţia să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicţional, fără posibilitatea de a mai pune în discuţie ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecăţii. Prin urmare, hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficienţă specifică de către ordinea normativă constituţională. Pe de altă parte, un efect intrinsec al hotărârii judecătoreşti îl constituie forţa executorie a acesteia, care trebuie respectată şi executată atât de către cetăţeni, cât şi de autorităţile publice. Or, a lipsi o hotărâre definitivă şi irevocabilă de caracterul ei executoriu reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept şi o obstrucţionare a bunei funcţionări a justiţiei" (a se vedea în acest sens Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, paragraful 20, Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2012, şi Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 decembrie 2013). De asemenea, prin Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, precitată, Curtea a stabilit că „sensul art. 124 alin. (1) din Constituţie este acela că organele care înfăptuiesc justiţia şi care, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, sunt instanţe judecătoreşti trebuie să respecte legea, de drept material sau procesual, aceasta fiind cea care determină comportamentul persoanelor fizice şi juridice în sfera publică şi în circuitul civil. Dispoziţia constituţională consacră principiul legalităţii actului de justiţie" şi trebuie corelată cu prevederea art. 16 alin. (2) din Constituţie, potrivit căreia „Nimeni nu este mai presus de lege", şi cu cea a art. 124 alin. (3) din Constituţie, care prevede alte două principii constituţionale: independenţa judecătorului şi supunerea lui numai legii.25. Curtea constată că, potrivit art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, norma criticată stabileşte, în mod indirect, că nu sunt recunoscute hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Astfel, chiar dacă o parte dintre magistraţii care beneficiază de aceste hotărâri judecătoreşti au deja în plată majorarea indemnizaţiei de încadrare, faptul că textul criticat prevede că, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti conduce la concluzia că, deşi o parte dintre magistraţi şi din personalul asimilat au obţinut majorarea indemnizaţiei de încadrare, aceasta nu este recunoscută la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare.26. Curtea reţine că hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situaţiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, şi în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica şi a limpezi sensul exact al normei, şi pentru a defini, cu toată precizia, voinţa legiuitorului. Or, Curtea constată că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi respectiv 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilat, au aplicabilitate generală şi se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, fără aplicabilitate generală (cum ar fi, spre exemplu, ipoteza în care o persoană a avut recunoscut sporul de doctorat).27. Întrucât hotărârile judecătoreşti invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate se referă la majorarea indemnizaţiilor de încadrare, vizând, de fapt, şi întreaga Familie ocupaţională a „Justiţiei", aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcţii, grad, treaptă, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate. Însă, dispoziţiile de lege criticate exclud recunoaşterea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, fără a le lua în calcul la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul autorităţii publice. Or, aplicând considerentele de principiu rezultate din jurisprudenţa constituţională precitată, Curtea constată că excluderea majorărilor salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, de la calculul nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul autorităţii publice, afectează art. 124 şi art. 126 din Constituţie.28. De asemenea, dispoziţiile art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, afectează principiul fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, deoarece, printr-un act normativ emis de Guvern, ca legiuitor delegat potrivit art. 115 alin. (4)-(6) din Constituţie, se consacră, pe cale legislativă, nerecunoaşterea hotărârilor judecătoreşti definitive, respectiv definitive şi irevocabile, emise de puterea judecătorească.29. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 din Constituţie, Curtea reţine că, aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul constituţional al egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, din moment ce situaţia juridică a personalului bugetar de acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii este identică, atunci şi tratamentul juridic aplicabil - salariul de bază/indemnizaţia de încadrare - trebuie să fie acelaşi, nefiind permis, spre exemplu, ca magistraţi de acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii, să aibă indemnizaţii de încadrare diferite.30. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizaţii de încadrare diferite (mai mici) faţă de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare. Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă. De altfel, dispoziţiile de lege criticate lipsesc de sens şi, practic, anulează voinţa legiuitorului şi raţiunea esenţială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în Preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, anume acelea de a egaliza veniturile personalului bugetar cu aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, prin raportate la nivelul maxim, şi de a elimina inechităţile existente. Aşadar, dispoziţiile art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, generează inegalităţi în ceea ce priveşte calculul indemnizaţiei/salariului de bază al magistraţilor, respectiv personalului asimilat, cu acelaşi grad, gradaţie, condiţii de vechime şi de studii, şi, prin urmare, contravin art. 16 din Constituţie.31. Astfel, Curtea constată că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.32. În consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.33. Cât priveşte dispoziţiile art. 31 alin. (11) şi (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reţine că acestea nici nu au fost criticate în mod special şi nu contravin dispoziţiilor invocate din Constituţie, ci doar stabilesc definiţia sintagmei „fiecare funcţie" ca fiind „funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare" şi definiţia „instituţiei sau autorităţii publice" ca fiind „acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite". Totodată, se precizează că, în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate.34. Prin urmare, Curtea constată că, în vederea egalizării prevăzute de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.35. În final, Curtea constată că, potrivit Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, Curtea reţine că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept.36. În consecinţă, aşa cum a statuat Curtea şi în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, sau Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010), atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituţională în considerentele şi dispozitivul prezentei decizii.37. Pornind de la obligativitatea legiuitorului de a pune de acord dispoziţiile de lege constatate ca fiind neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, ca o consecinţă a prezentei decizii de admitere, Curtea constată că, până la adoptarea soluţiei legislative corespunzătoare, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituţie, din momentul publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, instituţiile şi autorităţile publice urmează să aplice în mod direct prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4), art. 16, art. 124 şi art. 126, în privinţa stabilirii „nivelului maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz" al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, astfel cum a fost constatat prin prezenta decizie.38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 6.415/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.2. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar şi constată că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar şi constată că dispoziţiile art. 31 alin. (11) şi (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2016.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. Valer DorneanuMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean