DECIZIE Nr.
818 din 3 iulie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) si art. 27 din
Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor
formelor de discriminare
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 537 din 16 iulie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă -
procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. e) şi art. 27 din
Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor
formelor de discriminare, excepţie ridicată de Ministerul Justiţiei în Dosarul
nr. 393/105/2008 al Tribunalului Prahova - Secţia civilă, în Dosarul nr.
7.247/99/2007 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilă şi în Dosarul nr.
4.610/103/2007 al Curţii de Apel Bacău - Secţia civilă, minori şi familie,
conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Dezbaterile au avut loc în
şedinţa publică din data de 12 iunie 2008, în prezenţa reprezentantului
Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a reprezentantului
Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru
data de 24 iunie 2008 şi apoi pentru data de 3 iulie 2008.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 3 martie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 393/105/2008, Tribunalul
Prahova - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) lit. e) şi art. 27 din
Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor
formelor de discriminare. Excepţia a fost ridicată de Ministerul Justiţiei într-o cauză
civilă având ca obiect acţiunea intentată de judecătoarea Luiza Maria Padiu
împotriva pârâţilor Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Justiţiei şi
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin care a solicitat
înlăturarea discriminării rezultate din acordarea unor drepturi salariale
inferioare celor acordate procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, potrivit anexei nr. II
la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006. Reclamanta şi-a întemeiat
acţiunea, între altele, pe dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000
privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
Prin Incheierea din 5 martie
2008, pronunţată în Dosarul nr. 7.247/99/2007, Tribunalul
Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1
alin. (2) lit. e) şi art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind
prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Excepţia a fost ridicată de Ministerul Justiţiei într-o cauză
civilă având ca obiect acţiunea intentată de judecătoarea Rica Vasiliu Cravelos
şi de alţi magistraţi împotriva pârâţilor Tribunalul Iaşi, Curtea de Apel Iaşi, Ministerul
Economiei şi Finanţelor, Ministerul Justiţiei şi Consiliul Naţional pentru
Combaterea Discriminării, prin care a solicitat acordarea creşterilor salariale
prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 pentru alte categorii de personal
bugetar decât magistraţii. Şi în acest caz acţiunea a fost întemeiată, între
altele, pe dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea
şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
Prin Incheierea din 12 martie
2008, pronunţată în Dosarul nr. 4.610/103/2007, Curtea de Apel Bacău -
Secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 1 alin. (2) lit. e) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa
Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de
discriminare. Excepţia a fost ridicată de Ministerul Justiţiei într-o cauză
civilă având ca obiect recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva
Sentinţei civile nr. 967 C din 23 noiembrie 2007 a Tribunalului Neamţ, prin
care a fost admisă acţiunea intentată de Baciu Valentina şi alţi judecători la
Tribunalul Neamţ împotriva pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel
Bacău, Tribunalul Neamţ şi Ministerul Economiei şi Finanţelor şi au fost
obligaţi pârâţii să le plătească reclamanţilor despăgubiri echivalente cu
sumele reprezentând indexările salariale acordate prin Ordonanţa Guvernului nr.
10/2007 altor categorii de personal bugetar decât magistraţii. Hotărârea primei
instanţe s-a întemeiat, între altele, pe dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.
137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturorformelor de discriminare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt
neconstituţionale, în măsura în care permit instanţelor de judecată să
cenzureze soluţia aleasă de legiuitor în stabilirea retribuţiei unor categorii
profesionale şi să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de
lege, instituindu-se astfel, pe cale judiciară, sisteme de salarizare paralele
cu cele prevăzute prin actele normative. Se încalcă astfel rolul Parlamentului
de unică autoritatea legiuitoare a tării si principiul separaţiei puterilor în
stat.
Tribunalul Prahova - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Tribunalul Iaşi -
Secţia civilă consideră că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, pe de-o parte, modificarea
Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 este urmare a îndeplinirii obligaţiei de
armonizare a dreptului intern cu acquis-ul comunitar, iar, pe de altă parte,
prin Decizia nr. 1.011/2007, Curtea Constituţională a constatat
constituţionalitatea acestei ordonanţe.
Curtea de Apel Bacău
- Secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată,
deoarece prin reglementările criticate s-a urmărit respectarea principiului
egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării
referitoare la drepturile salariale şi al accesului liber la justiţie al persoanei
care se consideră discriminată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul susţine că
posibilitatea acordării, de către instanţele judecătoreşti, a unor drepturi
neprevăzute în legislaţia specifică unei categorii profesionale, reprezintă o
ingerinţă a puterii judecătoreşti în atribuţiile puterii legiuitoare şi ale
puterii executive.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 sunt
constituţionale, necontravenind principiului separaţiei si echilibrului
puterilor în stat.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele
întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. e) şi art. 27 din Ordonanţa
Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de
discriminare , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99
din 8 februarie 2007, cu următorul conţinut:
- Art. 1 alin. (2) lit. e): „Principiul
egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării sunt
garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: [...] e) drepturile
economice, sociale şi culturale, în special:
(i) dreptul la muncă, la libera alegere a ocupaţiei,
la condiţii de muncă echitabile şi satisfăcătoare, la protecţia împotriva
şomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remuneraţie echitabilă
şi satisfăcătoare;
(ii) dreptul de a înfiinţa sindicate şi de a se
afilia unor sindicate;
(iii) dreptul la locuinţă;
(iv) dreptul la sănătate, la îngrijire medicală, la
securitate socială şi la servicii sociale;
(v) dreptul la educaţie şi la pregătire
profesională;
(vi) dreptul de a lua parte, în condiţii de
egalitate, la activităţi culturale şi sportive;
- Art. 27: „(1) Persoana
care se consideră discriminată poate formula, în faţa instanţei de judecată, o
cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare
discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului
comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru şi nu este condiţionată
de sesizarea Consiliului.
(2)Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani şi curge de la data săvârşirii faptei sau
de la data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei.
(3)Judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a
Consiliului.
(4)Persoana interesată are obligaţia de a dovedi
existenţa unor fapte care permit a se presupune existenţa unei discriminări
directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi
revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare. In faţa
instanţei se poate invoca orice mijloc de probă, inclusiv înregistrări audio şi
video sau date statistice.
(5) La cerere, instanţa poate dispune retragerea sau
suspendarea de către autorităţile emitente a autorizaţiei de funcţionare a
persoanelor juridice care, printr-o acţiune
discriminatorie, cauzează un prejudiciu
semnificativ sau care, deşi cauzează un prejudiciu redus, încalcă în mod
repetat prevederile prezentei ordonanţe.
(6) Hotărârea pronunţată de instanţa de judecată se
comunică Consiliului."
Excepţia de neconstituţionalitate se raportează la
prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4), care consacră principiul
separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, şi ale art. 61 alin. (1),
potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.
Examinând excepţia de
neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
Dosarele în care s-a ridicat excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor menţionate din Ordonanţa Guvernului nr.
137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare au
ca obiect acordarea unor drepturi salariale prevăzute pentru anumite categorii
profesionale şi solicitate de unii judecători - reclamanţi în aceste cauze -,
în temeiul actului normativ menţionat, cu motivarea că omisiunea legiuitorului
de a le acorda şi lor beneficiul acestor drepturi constituie o discriminare
contrară legii şi normelor comunitare.
Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 a mai fost examinată
de Curtea Constituţională care, prin Decizia nr. 1.011 din 8 noiembrie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 27 noiembrie
2007, a respins excepţia de neconstituţionalitate a ordonanţei, invocată şi
susţinută prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin.
(4) şi art. 51 din Constituţie. In considerentele deciziei, Curtea a reţinut,
între altele:
„Prin actul normativ menţionat se asigură o
interpretare unitară a principiilor generale de egalitate şi nediscriminare
stabilite de către Constituţia României, precum şi de către documentele
internaţionale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de
România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se
consideră discriminate având la dispoziţie prevederi legale concrete în baza
cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii şi repararea
prejudiciului cauzat.
Actul normativ criticat sancţionează contravenţional
orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă care are ca scop ori
efect restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării,
în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
în domeniul politic, economic, social şi cultural ori în orice alte domenii ale
vieţii publice, dacă deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa se
datorează apartenenţei la o rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie
socială, respectiv convingerilor, sexului sau orientării sexuale ori
apartenenţei la o categorie defavorizată.
Actul normativ criticat nu contravine principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii,
prevăzut de art. 16 din Constituţie, şi nici principiului accesului liber la
justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, întrucât, pe de o parte, se
aplică tuturor persoanelor prevăzute de ipoteza normei legale, fără privilegii
sau discriminări, iar pe de altă parte, nu îngrădeşte dreptul persoanelor
interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor
şi a intereselor lor legitime.
De altfel, actul normativ criticat stabileşte în cap. I «Principii şi definiţii», în art. 1 alin. (3), că «Exercitarea
drepturilor enunţate în cuprinsul prezentului articol priveşte persoanele aflate
în situaţii comparabile», iar în art. 3, că «Dispoziţiile prezentei ordonanţe
se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum
şi instituţiilor publice [...]».
Actul normativ criticat nu instituie privilegii sau
discriminări între cetăţeni şi nu încalcă principiul constituţional al
egalităţii în drepturi a cetăţenilor, tratamentul egal impunându-se doar pentru
cetăţenii aflaţi în situaţii identice.
Pe de altă parte, actul normativ criticat nu
îngrădeşte în vreun fel accesul liber la justiţie, ci, dimpotrivă, favorizează accesul la justiţie prin
posibilitatea «persoanei care se consideră discriminată» de a formula, «în faţa
instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea
situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin
discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară
de timbru şi nu este condiţionată de sesizarea Consiliului.» (cap. III
«Dispoziţii procedurale si sancţiuni», art. 27).
Actul normativ criticat nu contravine nici dreptului
la petiţionare consacrat de art. 51 din Constituţie, atât timp cât stabileşte
în mod expres faptul că «persoana care se consideră discriminată poate sesiza
Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la
care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei», [cap. II «Dispoziţii speciale», secţiunea
a VI-a: «Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării», art. 20 alin.
(1)]. In sesizarea adresată Consiliului Naţional pentru Combaterea
Discriminării, «persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite
înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei
anterioare discriminării», în temeiul art. 20 alin. (3), iar potrivit art. 20
alin. (9), «hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanţa de
contencios administrativ, potrivit legii.»"
Soluţia Curţii îşi păstrează în
întregime valabilitatea, în raport cu textele constituţionale menţionate.
Totodată, Curtea Constituţională constată că unele
dispoziţii ale Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000, şi anume prevederile art. 1,
art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1), lasă posibilitatea desprinderii unui
înţeles neconstituţional, în virtutea căruia, aşa cum s-a şi întâmplat în cauzele
în care au fost ridicate excepţiile, instanţele judecătoreşti au posibilitatea
să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii şi să le
înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor
sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecăţii.
Astfel, după ce în art. 1 al ordonanţei se enunţă
principiile constituţionale pe care se întemeiază egalitatea în drepturi între
cetăţeni şi se enumera principalele drepturi cu privire la care sunt excluse
privilegiile şi discriminările, în art. 2 alin. (3) se prevăd următoarele:
„Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent
neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la
alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi,
criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar
metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate şi necesare."
Prin art. 27 alin. (1) al ordonanţei, reprodus mai sus,
se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere
instanţei de judecată, între altele, restabilirea situaţiei anterioare şi anularea
situaţiei create prin discriminare.
Aşa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din
ordonanţă caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care
dezavantajează anumite persoane, faţă de alte
persoane, fără să facă vreo distincţie cu privire
la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înţeles că se referă
şi la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament şi
ordonanţele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de
art. 115 din Constituţie.
Luând în considerare şi dispoziţiile art. 27 alin. (1)
din ordonanţă, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră
discriminată de a cere instanţei de judecată, între altele, restabilirea
situaţiei anterioare şi anularea situaţiei create prin discriminare, deci şi
a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanţa de judecată poate să
înţeleagă - ceea ce s-a şi petrecut în una din cauzele analizate - că are
competenţa să anuleze o dispoziţie legală pe care o consideră discriminatorie
şi, pentru a restabili situaţia de echilibru între subiectele de drept, să instituie
ea însăşi o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziţii prevăzute
în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care
persoana care s-a adresat instanţei se consideră discriminată.
Un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin
care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme
juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de
a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident
neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat
în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1),
în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.
In virtutea textelor constituţionale menţionate,
Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din
Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme
juridice de aplicare generală. Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea
competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia -
art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală-, adică de a soluţiona, aplicând
legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea
şi exercitarea drepturilor lor subiective.
In consecinţă, Curtea Constituţională urmează să admită
excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Justiţiei şi să se
constate că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din
Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor
formelor de discriminare sunt neconstituţionale în măsura în care din ele se
desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să
refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii,
şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi
cuprinse în acte normative neavute în vedere de
legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Controlul constituţionalităţii art. 1, în întregime, şi
art. 2 alin. (3) din ordonanţă, neprevăzute în încheierile de sesizare a
Curţii, se efectuează în baza art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 29 şi al art. 31 alin. (2) din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de
Ministerul Justiţiei în Dosarul nr. 393/105/2008 al Tribunalului Prahova -
Secţia civilă, în Dosarul nr. 7.247/99/2007 al
Tribunalului Iaşi - Secţia civilă şi în Dosarul nr.
4.610/103/2007 al Curţii de Apel Bacău - Secţia civilă, minori şi familie,
conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că prevederile art. 1, art.
2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind
prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt
neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că
instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de
lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create
pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 27 alin. (2)-(6) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000
privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare,
republicată, excepţie ridicată de aceIaşi autor, în aceleaşi dosare.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iulie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean