DECIZIE Nr. 95
din 5 februarie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 62 alin. (2), art. 267 si art. 268
din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 153 din 28 februarie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan
-judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu -
procuror
Mihai Paul Cotta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2), art. 267 şi 268 din
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Comaliment" - S.A. din Botoşani în Dosarul nr. 3.090/40/2007 al
Tribunalului Botoşani - Secţia civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstitutionalitate, ca neîntemeiată, considerând
că textele legale criticate nu încalcă niciunul dintre textele constituţionale
invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 17 octombrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 3.090/40/2007, Tribunalul Botoşani -
Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2), art. 267 şi 268 din
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Comaliment" - S.A. Botoşani în cauza ce are ca obiect
judecarea contestaţiei la decizia de desfacere a contractului de muncă.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 62 alin. (2), art.
267 şi 268 din Codul muncii contravin prevederilor art. 16 alin. (1)şi (2),
art. 24, 44, 45 şi 53 din Constituţie. Astfel, textele legale criticate, care
prevăd sancţionarea cu nulitate absolută a neîndeplinirii de către angajatori a
unor formalităţi prealabile aplicării sancţiunii disciplinare, afectează grav
funcţionarea normală a societăţilor comerciale, încalcă dreptul lor de
proprietate şi dreptul la o activitate economică şi la libera iniţiativă,
instaurând o dictatură a salariaţilor care se ştiu la adăpost de orice
sancţiuni, fiind liberi să nu îşi îndeplinească sarcinile de serviciu.
Totodată, aceste dispoziţii legale încalcă şi dreptul la apărare, precum şi
principiul constituţional al egalităţii în drepturi, întrucât măsurile dispuse
de angajator pot fi anulate pentru motive formale, fără a se mai cerceta fondul
litigiului.
Tribunalul Botoşani - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Se arată că dispoziţiile legale criticate sunt în concordanţă cu prevederile
constituţionale invocate de autorul excepţiei şi au drept scop asigurarea
egalităţii părţilor raportului juridic de muncă, precum şi exercitarea
dreptului la apărare de către ambele părţi, în cazul unor eventuale litigii.
Mai arată că dreptul la o activitate economică şi la libera iniţiativă trebuie
exercitat în limitele stabilite de lege.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textele legale
criticate instituie măsuri de protecţie a angajaţilor faţă de eventualele
măsuri abuzive ce ar putea fi dispuse de angajator, asigurând astfel
stabilitatea raporturilor juridice de muncă.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile art. 62 alin. (2), art. 267 şi 268 din Codul muncii sunt
constituţionale. Se arată că în cadrul raportului de muncă angajatorul se află
într-o situaţie diferită de cea a salariaţilor, iar protecţia lor diferită este
pe deplin justificată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 62 alin.
(2), art. 267 şi 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5
februarie 2003, dispoziţii care au următorul cuprins:
- Art.62 „[...](2) Decizia
se emite în scris şi, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să fie
motivată în fapt şi în drept şi să cuprindă precizări cu privire la termenul în
care poate fi contestată şi la instanţa judecătorească la care se
contestă.";
- Art. 267 „(1) Sub
sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la
art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei
cercetări disciplinare prealabile.
(2) In vederea desfăşurării cercetării disciplinare
prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de
către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi
locul întrevederii.
(3) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile prevăzute la alin.
(2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea,
fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
(4) In cursul cercetării disciplinare prealabile
salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea
sa şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi
motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la
cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru
este.";
- Art. 268 „(1) Angajatorul
dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă
scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă
despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data
săvârşirii faptei.
(2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se
cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere
disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă
aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările
formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele
pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată
cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea
disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;
f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi
contestată.
(3) Decizia de sancţionare se comunică salariatului
în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la
data comunicării.
(4) Comunicarea se predă personal salariatului,
cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare
recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta.
(5) Decizia de sancţionare poate fi contestată de
salariat la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile
calendaristice de la data comunicării."
In opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale
criticate contravin următoarelor prevederi constituţionale: art. 16 alin. (1)
şi (2) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor
publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 24 privind dreptul la
apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind
libertatea economică şi art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor
drepturi sau al unor libertăţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
Art. 62 din Codul muncii este inserat în cap. V - „Incetarea
contractului individual de muncă", secţiunea a 3-a - „Concedierea pentru motive care ţin de
persoana salariatului". Unul dintre motivele încetării contractului
individual de muncă este cel prevăzut de art. 61 lit. a) din acelaşi cod,
respectiv săvârşirea unei abateri grave ori a unor abateri repetate,
concedierea în acest caz apărând ca o sancţiune disciplinară.
Alin. (2) al art. 62, criticat pentru
neconstituţionalitate, prevede, la modul general şi în completarea
reglementărilor menţionate, că în toate cazurile concedierea se poate dispune
numai printr-o decizie emisă în scris, motivată în fapt şi în drept şi cu
arătarea termenului şi a instanţei judecătoreşti la care poate fi contestată.
Aceste cerinţe sunt, indiscutabil şi în mod firesc, necesare şi justificate
pentru orice act de dispoziţie privind aplicarea sancţiunii disciplinare.
Art. 267 impune, sub sancţiunea nulităţii absolute,
efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, fără de care nu poate fi
dispusă măsura sancţionării salariatului, şi reglementează procedura efectuării
acestei cercetări. Cercetarea prevăzută de acest text de lege este menită să
asigure stabilirea corectă a abaterii disciplinare, a împrejurărilor concrete
în care a fost săvârşită, a gravităţii sale şi a vinovăţiei, în raport cu care
se poate aprecia şi asupra sancţiunii aplicabile, dar, în acelaşi timp, şi a
exercitării dreptului de apărare al salariatului în cadrul acestei proceduri.
Art. 268 stabileşte termenul în care poate fi emisă în
formă scrisă decizia de sancţionare, precum şi elementele şi menţiunile pe care
trebuie să le cuprindă decizia, sub sancţiunea nulităţii. Menţiunile şi
precizările pe care trebuie să le cuprindă decizia sunt absolut necesare atât
salariatului sancţionat, ca acesta să îşi poată pregăti, organiza şi exercita
apărarea, dar şi instanţei judecătoreşti, chemată să hotărască în privinţa
legalităţii şi a temeiniciei măsurii contestate. Completarea deciziei cu toate
datele prevăzute de textul de lege nu produce nicio dificultate pentru
angajator, cerându-i doar atenţie şi responsabilitate.
Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că
raporturile juridice de muncă trebuie să se desfăşoare într-un cadru legal,
pentru a fi respectate drepturile şi îndatoririle, precum şi interesele
legitime ale ambelor părţi. In acest cadru, cercetarea disciplinară prealabilă aplicării sancţiunii contribuie
în mare măsură la prevenirea unor măsuri abuzive, nelegale sau netemeinice,
dispuse de angajator, profitând de situaţia sa dominantă.
Analizând criticile formulate în această cauză, Curtea
constată că principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, invocat în
susţinerea excepţiei, nu este aplicabil, având în vedere că angajatorul şi
salariatul se află în situaţii obiectiv diferite. Condiţionarea aplicării
sancţiunilor disciplinare de efectuarea unor cercetări prealabile nu diminuează
cu nimic răspunderea disciplinară a salariaţilor şi nu le creează niciun
privilegiu. In situaţia în care litigiul de muncă declanşat de aplicarea
sancţiunii disciplinare este supus soluţionării de instanţa judecătorească,
părţile beneficiază de principiul egalităţii armelor, fiecare având la
dispoziţie aceleaşi mijloace şi garanţii procedurale care condiţionează
exerciţiul deplin al dreptului la apărare şi al dreptului la un proces
echitabil.
Curtea constată că este
neîntemeiată şi susţinerea autorului excepţiei conform căreia prevederea
obligativităţii respectării unor reguli de procedură în legătură cu
sancţionarea disciplinară a salariaţilor şi chiar sancţionarea cu nulitate
absolută a măsurilor dispuse cu încălcarea acelor reguli ar aduce atingere de
orice fel dreptului de proprietate ori libertăţii economice. Accesul liber la o
activitate economică şi libera iniţiativă, consacrate de art. 45 din
Constituţie, nu conferă drepturi şi puteri discreţionare angajatorului în
raporturile sale cu salariaţii. Aceste drepturi pot fi exercitate numai în
condiţiile legii.
Totodată, Curtea reţine că cerinţele impuse prin
dispoziţiile legale criticate nu sunt de natură să restrângă în niciun fel
exerciţiul, într-un cadru legal, al drepturilor şi prerogativelor
angajatorului.
In legătură cu aceste critici, Curtea Constituţională,
prin Decizia nr. 608 din 19 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 577 din 22 august 2007, dar şi prin alte decizii, a
respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2),
art. 267 şi 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, constatând că nu sunt
încălcate dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Intrucât în cauza de faţă nu au fost aduse elemente
noi, de natură să reconsidere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie,
atât soluţia, cât şi considerentele acestei decizii îşi menţin valabilitatea şi
în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art.
1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 62 alin. (2), art. 267 şi art. 268 din Legea nr. 53/2003 -
Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Comaliment" -
S.A. în Dosarul nr. 3.090/40/2007 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 februarie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta