DECIZIE   Nr. 989 din 1 octombrie 2008

privind constitutionalitatea dispozitiilor art. 155 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputatilor, republicat

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 716 din 22 octombrie 2008

Cu Adresa nr. 51/2.182 din 7 iulie 2008, secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată de 52 de deputaţi, în temeiul dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în legătură cu neconstituţionalitatea art. 155 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat.

Autorii sesizării sunt următorii: Cristian I. Rădulescu, Anca-Daniela C. Boagiu, Graţiela Denisa M. Iordache, Corneliu V. Momanu, Marcel Adrian O. Piteiu, Cornel Ştefan C. Bardan, Gheorghe G. Sârb, Alexandru A. Ciocâlteu, Constantin M. Petrea, Dumitru M. Pardău, Mircea Teodor M. S. Iustian, Corneliu L. Popescu, Marian V. Hoinaru, Constantin V. Tudor, Anca M. Constantinescu, Cristian B. Ilie, Daniel I. Buda, Costică N. Canacheu, Petru I. Călian, Cosmin Gabriel C. Popp, Petru O Lificiu, Stelian G. Fuia, Iulian-Gabriel P. Bîrsan, Ion I. Gonţea, Marius I. Rogin, Ion I. Stoica, Diana Maria C. Buşoi, Liviu D. Codîrlă, Valeriu I. Tabără, Ioan C. Oltean, Daniel I. Ionescu, Romică C. Andreica, Ionela I. Bruchental-Pop, Gheorghe G. Barbu, Radu V. D. Lambrino, Petre Străchinaru, Liviu Alexandru H. Miroşeanu, Bogdan C. Cantaragiu, Claudius Mihail Gh. Zaharia, Marian Sorin C. Paveliu, Dumitru Gheorghe Mircea O. Coşea, Traian Constantin A. Igaş, Petre I. Ungureanu, Gheorghe I. Albu, Raluca D. Turcan, Alexandru E. Mocanu, Constantin C. Amarie, Viorel N. Oancea, Gabriel L. Sandu, Marcel Laurenţiu M. Romanescu, Cornel H. Ştirbeţşi Laurenţiu O Mironescu.

Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 7,809 din 7 iulie 2008 si formează obiectul Dosarului nr. 1.633C/2008.

Obiectul sesizării îl constituie dispoziţiile art. 155 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8 din 24 februarie 1994, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2006, care au următorul cuprins: „(3) Cererea se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor."

In motivarea sesizării se arată că art. 155 alin. (3) din regulament, care prevede că cererea privind punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor, contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 76 alin. (2), potrivit cărora „(2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră", şi ale art. 16 alin. (1), care stabilesc că „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări". Aşadar, conform prevederilor constituţionale menţionate, cererea de urmărire penală a membrilor Guvernului se adoptă prin „hotărârea şi nicidecum legea, regulamentul în sine sau moţiunea, acte juridice care au alte domenii de reglementare", iar această hotărâre „trebuia să fie adoptată tot cu majoritatea membrilor prezenţi din fiecare Cameră, în cazul nostru din Camera Deputaţilor, şi nu cu majoritatea de două treimi din numărul deputaţilor, aşa cum prevede textul regulamentar criticat". In continuare, se consideră că această majoritate „trebuia să fie reglementată şi de art. 155 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, ceea ce nu s-a întâmplat", astfel că textul criticat din regulament este neconstituţional, întrucât încalcă art. 76 alin. (2) din Constituţie. Se arată că susţinerea nu este contrazisă de argumente constituţionale, legale sau doctrinare, şi că, de altfel, art. 149 alin. (3) din Regulamentul Senatului prevede că hotărârea de punere sub urmărire penală a membrilor Guvernului, care sunt senatori, se adoptă cu votul majorităţii senatorilor, iar nu cu majoritatea de două treimi din numărul acestora.

Cât priveşte încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, se susţine că „pentru situaţii mult mai importante, faţă de cea reglementată de textul criticat, în care se adoptă hotărâri, majoritatea utilizată, prevăzută de Constituţie sau de regulamente, este mai mică, şi anume majoritatea deputaţilor şi a senatorilor". Se exemplifică cu situaţiile referitoare la suspendarea Preşedintelui României, la acordarea încrederii Guvernului, la adoptarea sau respingerea unei moţiuni de cenzură. De asemenea, pentru situaţii mult mai grave decât cea reglementată de art. 155 alin. (3) din Regulament, „potrivit Constituţiei, este necesară majoritatea de două treimi din numărul parlamentarilor, şi anume atunci când Preşedintele României este pus sub acuzare penală pentru înaltă trădare". Or, această din urmă situaţie „nu se poate compara, ca gravitate, cu cea de punere sub urmărire penală a membrilor Guvernului şi, cu toate acestea, majoritatea este aceeaşi".

In conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost trimisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, pentru a comunica punctul de vedere al Biroului permanent.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a comunicat, cu Adresa nr. 51/2753 din 10 septembrie 2008, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 10.071 din 11 septembrie 2008, punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, prin care se consideră că sesizarea de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată. In acest sens, se arată următoarele:

1.  Motivarea potrivit căreia hotărârea Camerei Deputaţilor referitoare la cererea de punere sub urmărire penală a membrilor Guvernului ar trebui să fie adoptată cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi la şedinţa Camerei nu are la bază nicio dispoziţie constituţională sau regulamentară. Solicitarea urmăririi penale a unui membru al Guvernului de către o Cameră legislativă reprezintă o acţiune politică de o foarte mare importanţă şi care presupune o motivare bine întemeiată. Or, „Camera Deputaţilor nu este o autoritate judiciară care să administreze şi să interpreteze probe de natură diversă, se impune de la sine alegerea unei proceduri care să prevină arbitrariul şi să suplinească lipsa unei specializări judiciare a membrilor acesteia", şi, „de aceea, decizia Camerei Deputaţilor de a solicita o asemenea procedură impune întrunirea acordului majorităţii calificate a membrilor săi, care să împiedice subiectivismul şi interesul partizan ale unui număr mic de parlamentari, inerent şi explicabil pe scena oricărei confruntări politice". Aşa fiind, se consideră că „cererea de urmărire formulată de Camera Deputaţilor poate fi socotită, pe bună dreptate, un act politic mai degrabă decât unul juridic". Se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.133 din 27 noiembrie 2007 prin care s-a statuat „că cele două Camere ale Parlamentului, cât şi Preşedintele României au libertatea de a stabili modul de exercitare" a dreptului de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului, fără o altă reglementare exterioară şi aplicând direct Legea fundamentală.

Prevederile alin. (3) al art. 155 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit cărora „Cererea se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor", au fost adoptate fără nicio obiecţie chiar în textul iniţial al regulamentului, majoritatea calificată de voturi cerută în acest caz fiind deplin justificată. Se mai apreciază că, „dacă în dreptul parlamentar este statuată interzicerea oricăror imixtiuni, ingerinţe în activitatea parlamentarilor, precum şi intimidarea sau şicanarea acestora de către puterea executivă sau de cea judecătorească, tot astfel se impune a fi protejată şi activitatea membrilor Guvernului împotriva unor astfel de ingerinţe, indiferent dacă aceştia au sau nu şi calitatea de parlamentari". „Dacă această procedură ar fi lăsată la latitudinea unei majorităţi simple din numărul membrilor unei Camere, s-ar deschide calea unor şicanări judiciare sistematice a membrilor Guvernului, ceea ce ar avea consecinţe extrem de grave pentru stabilitatea politică a ţării" şi, „într-o asemenea ipoteză, Guvernul ar fi nevoit să apeleze sistematic la procedura remanierii, în loc să se dedice rolului său constituţional prevăzut în art. 102 din Constituţie".

2.  Se apreciază că „trebuie făcută o distincţie clară între imunitatea de percheziţie, de reţinere şi arestare, care poate fi ridicată de Camera Deputaţilor cu votul majorităţii membrilor săi prezenţi la şedinţa acesteia, şi solicitarea urmăririi penale a unui membru al Guvernului, care poate fi aprobată numai cu majoritatea calificată de două treimi din numărul membrilor Camerei Deputaţilor". Sub aspect procedural, cererea de urmărire penală corespunde cu o plângere prealabilă în vederea urmăririi penale a unei persoane, care produce efecte extrem de grave asupra libertăţii acesteia, şi este firesc ca ea să exprime o voinţă politică cât mai largă, „atunci când este convertită într-un act adoptat de o Adunare legiuitoare." Niciun temei constituţional sau regulamentar nu justifică extinderea aplicării unei proceduri regulamentare la o altă instituţie juridică, „în condiţiile în care între cele două proceduri regulamentare nu există nicio legătură". Se mai consideră că „stabilirea unei anumite majorităţi pentru adoptarea de către o Cameră legislativă a unei decizii presupune o evaluare politică a problemei care a făcut obiectul deciziei respective", astfel că importanţa problemei asupra căreia Camera trebuie să hotărască impune şi stabilirea majorităţii pentru luarea deciziei. Aşa fiind, „hotărârea prin care Camera Deputaţilor decide ridicarea imunităţii parlamentare de percheziţie, reţinere sau arestare a unui deputat nu implică evaluarea de către aceasta a vinovăţiei persoanei în cauză - probată de organisme judiciare autorizate -, pe când cererea de urmărire penală a unui membru al Guvernului presupune o motivare de fapt, acceptată de o majoritate calificată a membrilor Camerei Deputaţilor, privind vinovăţia celui în cauză, desigur urmând ca instanţa să constate definitiv şi irevocabil această vinovăţie."

3. Aprobarea cererii de urmărire penală a membrilor Guvernului cu majoritatea de două treimi din numărul deputaţilor a fost prevăzută de Comisia specială pentru elaborarea propunerilor de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, constituită în baza Hotărârii nr. 56 din 29 octombrie 1992. Se consideră că „o asemenea majoritate de voturi corespunde importanţei sociale a funcţiei de membru al Guvernului, ceea ce justifică un regim juridic special pentru începerea actelor de urmărire penală din iniţiativa Camerei Deputaţilor şi nicidecum un privilegiu, chiar şi procedural".

4. Constituţia statuează asupra principiului autonomiei organizatorice şi funcţionale a Camerelor legislative , adică „fiecare Cameră se organizează şi îşi stabileşte procedurile parlamentare aşa cum doreşte", aşa încât „faptul că în Regulamentul Senatului se prevede o altă majoritate de voturi necesară punerii sub urmărire penală a membrilor Guvernului, nu are o relevanţă semnificativă".

5. Cu prilejul soluţionării unei sesizări formulate de preşedintele Camerei Deputaţilor referitoare la Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea nr. 8 din 24 februarie 1994, Curtea Constituţională „nu a apreciat" că art. 139 alin. (3) - în prezent art. 155 alin. (3) - din regulament „ar fi neconstituţional".

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile criticate din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, prin raportare la prevederile Constituţiei României şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit.c) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor criticate din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie prevederile art. 155 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8 din 24 februarie 1994, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2006, prevederi potrivit cărora „(3) Cererea se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor."

In opinia autorilor sesizării, aceste prevederi regulamentare sunt contrare dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 76 alin. (2), potrivit cărora „(2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră", şi ale art. 16 alin. (1), care stabilesc că „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări."

Examinând sesizarea de neconstituţionalitate formulată, Curtea Constituţională constată că aceasta este întemeiată şi urmează a fi admisă pentru următoarele considerente:

Intr-adevăr, art. 76 din Constituţie -„Adoptarea legilor şi hotărârilor" stabileşte reguli esenţiale ale procedurii legislative. Astfel, potrivit alin. (1) al art. 76, legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii parlamentarilor fiecărei Camere. Sub acest aspect, prin Decizia nr. 45 din 17 mai 1994 privind constituţionalitatea Regulamentului Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, Curtea Constituţională a statuat, cu valoare de principiu, că „majoritatea absolută impusă de Constituţie pentru adoptarea unei asemenea hotărâri urmăreşte să asigure o exprimare cât mai largă a voinţei deputaţilor în prevederile regulamentare, lucru firesc într-un sistem parlamentar care implică, prin definiţie, o majoritate şi o opoziţie parlamentară". De asemenea, potrivit alin. (2) al art. 76, adoptarea legilor ordinare şi a hotărârilor celor două camere se face cu votul majorităţii membrilor prezenţi în fiecare Cameră, în condiţiile în care numărul acestora se ridică la cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor fiecărei Camere, în condiţiile respectării cvorumului legal de adoptare prevăzut de art. 67 din Constituţie.

In privinţa naturii juridice a actului prin care se cere urmărirea penală a membrilor Guvernului, Curtea constată că această cerere se aprobă printr-o hotărâre a Camerei Deputaţilor, astfel cum prevede art. 76 alin. (1) şi (2) din Constituţie, precum şi art. 85 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Art. 85 din Regulament, care face parte din capitolul II -„Desfăşurarea lucrărilor Camerei Deputaţilor", secţiunea 1 - „Sesiunea şi actele Camerei Deputaţilor" stabileşte: „Camera Deputaţilor adoptă legi, hotărâri, moţiuni simple, mesaje, declaraţii, rezoluţii şi alte acte politice în prezenţa majorităţii deputaţilor, conform prevederilor prezentului regulament." Toi astfel, şi art. 121 din Regulamentul criticat prevede că „Legile, hotărârile şi moţiunile simple se adoptă de Camera Deputaţilor prin vot. Legile adoptate de Camera Deputaţilor pot fi legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare."

Curtea mai constată, de asemenea, că, de altfel, în sensul prevederilor constituţionale ale art. 76 alin. (2) sunt şi dispoziţiile art. 129 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, în conformitate cu care „Legile ordinare şi hotărârile luate în procesul legiferării se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, în condiţiile existenţei cvorumului legal."

Aşa fiind, Curtea constată că art. 155 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit căruia cererea privind urmărirea penală a membrilor Guvernului „[...] se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor", contravine art. 76 alin. (2) din Constituţie şi, în consecinţă, este neconstituţional.

Faţă de argumentele înfăţişate, din care rezultă neconstituţionalitatea art. 155 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, analizarea susţinerilor privind încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sunt irelevante.

Având in vedere considerentele expuse, in temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. c) şi art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, precum şi al prevederilor art. 11 alin. (1) lit. A.c), art. 27 şi art. 28 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Constată că prevederile art. 155 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8 din 24 februarie 1994, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2006, sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică preşedintelui Camerei Deputaţilor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 1 octombrie 2008 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan şi Augustin Zegrean, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-şef,

Gabriela Dragomirescu