Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.1011 din 11.11.2014

privind constituirea Comitetului naţional de organizare a activităţilor dedicate comemorării şi sărbătoririi a 25 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989 şi suplimentarea bugetului Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2014
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 827 din 12 noiembrie 2014

SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă constituirea Comitetului naţional de organizare a activităţilor dedicate comemorării şi sărbătoririi a 25 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989, denumit în continuare Comitetul Naţional, format din reprezentanţi ai ministerelor şi ai altor instituţii ale administraţiei publice aflate în subordinea Guvernului, nominalizaţi prin decizie a prim-ministrului, şi din reprezentanţi, personalităţi marcante ale vieţii socioculturale din România, care acceptă invitaţia prim-ministrului şi a secretarului de stat al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989. Articolul 2Comitetul Naţional constituit conform art. 1 nu are personalitate juridică şi se întruneşte pentru aprobarea desfăşurării programului de activităţi ce urmează a se derula în vederea comemorării şi sărbătoririi a 25 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989 şi corelarea acestuia cu manifestările similare ce vor avea loc în această perioadă. Articolul 3Programul de activităţi însuşit de Comitetul Naţional va fi pus în aplicare de Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989. Articolul 4Se aprobă suplimentarea bugetului Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2014, cu suma de 600 mii lei, la capitolul 68.01 „Asigurări şi asistenţă socială“, titlul „Bunuri şi servicii“, pentru organizarea şi desfăşurarea la nivel naţional, în perioada 14-23 decembrie 2014, a activităţilor dedicate comemorării şi sărbătoririi a 25 de ani de la izbucnirea şi desfăşurarea Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Articolul 5Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, a sumelor alocate potrivit prezentei hotărâri. Articolul 6Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, pentru anul 2014. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 Adrian Sanda, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Ioana-Maria Petrescu Ministrul delegat pentru buget, Darius-Bogdan Vâlcov Secretarul general al Guvernului, Ion Moraru

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 1011/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 1011 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 1011/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu