Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.612 din 28.07.2015

privind modificarea datelor de identificare a unui imobil înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi transmiterea acestuia din domeniul public al statului şi din administrarea Tribunalului Suceava în domeniul public al municipiului Fălticeni, judeţul Suceava
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 617 din 13 august 2015

SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin. (1) şi art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 867 alin. (1) şi art. 868 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările ulterioare,având în vedere prevederile art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă modificarea datelor de identificare a imobilului înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aflat în administrarea Tribunalului Suceava, înregistrat cu numărul M.F. 34815, potrivit anexei nr. 1. Articolul 2Se aprobă transmiterea imobilului prevăzut la art. 1 din domeniul public al statului şi din administrarea Tribunalului Suceava în domeniul public al municipiului Fălticeni, judeţul Suceava, potrivit anexei nr. 2, în vederea utilizării acestuia ca sediu al Primăriei Municipiului Fălticeni. Articolul 3Predarea-preluarea imobilului se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 4Ministerul Justiţiei îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 5Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: p. Ministrul justiţiei, Liviu Stancu, secretar de stat Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Sevil Shhaideh Ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici
ANEXA Nr. 1DATELE DE IDENTIFICARE a imobilului înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aflat în administrarea Tribunalului Suceava

1. Ordonator principal de credite 4265841 Ministerul Justiţiei
2. Ordonator secundar de credite 17043928 Curtea de Apel Suceava
3. Ordonator terţiar de credite 4244415 Tribunalul Suceava
Nr. M.F. Tip bun Codul de clasificare Denumire imobil Datele de identificare a imobilului Anul dobândirii/ dării în folosinţă Valoarea de inventar a bunului înscris în Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului (lei) Valoarea de inventar actualizată (lei) Situaţia juridică
Descriere tehnică Vecinătăţi Adresă Baza legală În administrare/ concesiune
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
34815 Imobil 8.29.09 Judecătoria Fălticeni şi construcţii anexe P + 1E Sc = 437 mp Sd = 764 mp S teren = 748 mp C.F. nr. 31331 N - Primăria Municipiului Fălticeni S - societate comercială E - serele Primăriei V - str. Nicu Gane România, judeţul Suceava, municipiul Fălticeni, str. Nicu Gane nr. 13 1992 1.217.580,00 1.045.364,00 Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Fălticeni nr. 140/ 23.12.2014 În administrarea Tribunalului Suceava

ANEXA Nr. 2DATELE DE IDENTIFICARE a imobilului care se transmite din domeniul public al statului şi din administrarea Tribunalului Suceava în domeniul public al municipiului Fălticeni, judeţul Suceava

Locul unde este situat imobilul Persoana juridică de la care se transmite imobilul Persoana juridică la care se transmite imobilul Descrierea tehnică a imobilului Numărul de identificare atribuit de Ministerul Finanţelor Publice
România, judeţul Suceava, municipiul Fălticeni, str. Nicu Gane nr. 13 Ministerul Justiţiei - CUI 4265841 Tribunalul Suceava - CUI 4244415 Municipiul Fălticeni - C.U.I. - 5432522 P + 1E Sc = 437 mp Sd = 764 mp S teren = 748 mp C.F. nr. 31331 34815

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 612/2015

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 612 din 2015
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu