Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.891 din 19.08.2021

privind aprobarea unor modificări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi trecerea unor părţi de imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, constituite din construcţii şi amenajări la terenuri, situate în judeţele Suceava, Braşov, Ilfov, Sibiu, Tulcea, Dolj, Cluj, Mureş, Giurgiu, Călăraşi, Brăila, Buzău, Ialomiţa şi municipiul Bucureşti, din domeniul public în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acestora
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 825 din 27 august 2021

SmartCity1

În conformitate cu prevederile art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, şi având în vedere prevederile art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 361 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, ca urmare a reevaluării acestora în condiţiile legii. Articolul 2Se aprobă modificarea valorilor de inventar ale unor imobile, aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, ca urmare a recepţionării şi punerii în funcţiune a unor obiective de investiţii. Articolul 3Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor părţi de imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, constituite din construcţii şi amenajări la terenuri, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acestora. Articolul 4Se aprobă modificarea adreselor poştale ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 4, ca urmare a înscrierii acestora în cartea funciară. Articolul 5Ministerul Apărării Naţionale îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor, va opera modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 6 Anexele nr. 1, 2, 3 şi 4*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre. *) Anexele nr. 1, 2 şi 4 nu se publică, fiind clasificate potrivit legii.PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎŢUContrasemnează:Ministrul apărării naţionale,Nicolae-Ionel CiucăMinistrul finanţelor,Dan VîlceanuANEXA Nr. 3DATELE DE IDENTIFICARE ale unor construcţii şi amenajări la terenuri din cadrul unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, care trec în domeniul privat al statului în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acestora

Nr. crt. Nr. M.F. Codul de clasificare Denumirea imobilului din domeniul public al statului Adresa poştală a bunului imobil Elemente-cadru de descriere tehnică ale construcţiilor şi amenajărilor la terenuri propuse pentru trecere în domeniul privat al statului şi valoarea contabilă totală a acestora propusă pentru diminuare din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, nr. CF/nr. cadastral Persoana juridică - administrator al imobilului/CUI
1. 106856 - parţial 8.19.01 Imobil 2750 parţial Judeţul Suceava; municipiul Vatra Dornei; satul Roşu; strada Calea Transilvaniei nr. 70 A Construcţii: Pavilionul K: - suprafaţă construită = 224,00 mp; - valoarea contabilă = 75.103,84 lei; Pavilionul L: - suprafaţă construită = 162,00 mp; - valoarea contabilă = 33.090,55 lei; Pavilionul L1: - suprafaţă construită = 162,00 mp; - valoarea contabilă = 4.693,99 lei; Pavilionul L2: - suprafaţă construită = 158,00 mp; - valoarea contabilă = 6.570,57 lei; Pavilionul M: - suprafaţă construită = 508,00 mp; - valoarea contabilă = 184.239,11 lei; Pavilionul N: - suprafaţă construită = 508,00 mp; - valoarea contabilă = 221.073,02 lei; Pavilionul F2: - suprafaţă construită = 81,00 mp; - valoarea contabilă = 3.517.673,54 lei Total valoare contabilă: Imobil 2750 - parţial = 4.042.444,62 lei CF nr. 33508 Vatra Dornei, nr. cadastral 33508 Ministerul Apărării Naţionale 4183229
2. 103979 - parţial 8.19.01 Imobil 646 parţial Judeţul Braşov; municipiul Braşov; Strada Pieţii nr. 9 Construcţii: Pavilionul D/construcţia C8: - suprafaţă construită = 423,00 mp; - valoarea contabilă = 962.658,38 lei; Pavilionul I/construcţia C6: - suprafaţă construită = 285,00 mp; - valoarea contabilă = 687.288,02 lei; Pavilionul H/construcţia C7: - suprafaţă construită = 77,00 mp; - valoarea contabilă = 89.561,45 lei Total valoare contabilă: Imobil 646 - parţial = 1.739.507,85 lei CF nr. 112818 Braşov, nr. cadastral 112818 Ministerul Apărării Naţionale 4183229
3. 107184 - parţial 8.19.01 Imobil 2519 parţial Judeţul Tulcea; comuna Jurilovca comuna Sarichioi Construcţii: Pavilionul D1: - suprafaţă construită = 541,00 mp; - valoarea contabilă = 164.618,88 lei; Pavilionul D2: - suprafaţă construită = 538,00 mp; - valoarea contabilă = 178.530,48 lei Total valoare contabilă: Imobil 2519 - parţial = 343.149,36 lei CF nr. 35490 Sarichioi, nr. cadastral 35490 CF nr. 38348 Jurilovca, nr. cadastral 38348 CF nr. 34869 Sarichioi, nr. cadastral 34869 CF nr. 35487 Sarichioi, nr. cadastral 35487 CF nr. 30775 Jurilovca, nr. cadastral 30775 Ministerul Apărării Naţionale 4183229
4. 103900 - parţial 8.19.01 Imobil 1232 parţial Judeţul Dolj; comuna Pleniţa Construcţii: Pavilionul D: - suprafaţă construită = 404,00 mp; - valoarea contabilă = 282.178,41 lei Total valoare contabilă: Imobil 1232 - parţial = 282.178,41 lei CF nr. 31046 Pleniţa, nr. cadastral 31046 Ministerul Apărării Naţionale 4183229
5. 103620 - parţial 8.19.01 Imobil 3073 parţial Judeţul Ilfov; comuna Tunari; Şoseaua de centură nr. 44; tarlaua 39, parcela 126 Construcţii: Pavilionul S: - suprafaţă construită = 33,10 mp; - valoarea contabilă = 39.895,88 lei; Pavilionul X: - suprafaţă construită = 22,55 mp - valoarea contabilă = 151.313,40 lei Total valoare contabilă: Imobil 3073 - parţial = 191.209,28 lei CF nr. 59728 Tunari, nr. cadastral 59728 Ministerul Apărării Naţionale 4183229
6. 106667 - parţial 8.19.01 Imobil 775 parţial Judeţul Cluj; municipiul Cluj-Napoca; strada Traian Moşoiu nr. 22; strada Piaţa Ştefan cel Mare nr. 1-3 Amenajări: Împrejmuire beton şi cărămidă: - lungime = 60,00 m; - valoarea contabilă = 3,00 lei Total valoare contabilă: Imobil 775 - parţial = 3,00 lei CF nr. 275171 Cluj-Napoca, nr. cadastral 275171 CF nr. 325592 Cluj-Napoca, nr. cadastral 325592 Ministerul Apărării Naţionale 4183229
7. 104072 - parţial 8.19.01 Imobil 380 parţial Judeţul Sibiu; municipiul Sibiu; Strada Revoluţiei nr. 3-5 Amenajări: Împrejmuire beton prefabricate: - lungime = 1.197,00 m; - valoarea contabilă = 6.538,61 lei; Împrejmuire cărămidă: - lungime = 59,00 m; - valoarea contabilă = 1.641,00 lei Total valoare contabilă: Imobil 380 - parţial = 8.179,61 lei CF nr. 127245 Sibiu, nr. cadastral 127245 CF nr. 114228 Sibiu, nr. cadastral 114228 Ministerul Apărării Naţionale 4183229
Nr. crt. Nr. M.F. Codul de clasificare Denumirea imobilului din domeniul public al statului Adresa poştală a bunului imobil Elemente-cadru de descriere tehnică ale construcţiilor şi amenajărilor la terenuri propuse pentru trecere în domeniul privat al statului şi valoarea contabilă totală a acestora propusă pentru diminuare din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, nr. CF/nr. cadastral Persoana juridică - administrator al imobilului/CUI
8. 103648 - parţial 8.19.01 Imobil 3078 parţial Municipiul Bucureşti; sectorul 6; Şoseaua de centură Amenajări: Împrejmuire beton: - lungime = 100,00 m; - valoarea contabilă = 2.401,00 lei Total valoare contabilă: Imobil 3078 - parţial = 2.401,00 lei CF nr. 224516 Bucureşti, sectorul 6, nr. cadastral 224516 Ministerul Apărării Naţionale 4183229
9. 103700 - parţial 8.19.01 Imobil 3433 parţial Municipiul Bucureşti; sectorul 6; bulevardul Ghencea nr. 43 Construcţii: Pavilionul F1: - suprafaţă construită = 53,97 mp; - valoarea contabilă = 3.529,40 lei; Pavilionul Y11: - suprafaţă construită = 208,00 mp; - valoarea contabilă = 2.699,41 lei Total valoare contabilă: Imobil 3433 - parţial = 6.228,81 lei CF nr. 214399 Bucureşti, sectorul 6, nr. cadastral 214399 Ministerul Apărării Naţionale 4183229
10. 106676 - parţial 8.19.01 Imobil 3192 parţial Judeţul Cluj; comuna Floreşti Construcţii: Pavilionul E: - suprafaţă construită = 18,00 mp; - valoarea contabilă = 3.149,33 lei; Pavilionul F1: - suprafaţă construită = 33,00 mp; - valoarea contabilă = 0,59 lei; Pavilionul F2: - suprafaţă construită = 14,00 mp; - valoarea contabilă = 0,25 lei; Pavilionul F3: - suprafaţă construită = 14,00 mp; - valoarea contabilă = 0,25 lei Total valoare contabilă: Imobil 3192 - parţial = 3.150,42 lei CF nr. 294211 Cluj-Napoca, nr. cadastral 294211 CF nr. 58175 Floreşti, nr. cadastral 58175 Ministerul Apărării Naţionale 4183229
11. 103572 - parţial 8.19.01 Imobil 914 parţial Municipiul Bucureşti; sectorul 6; bulevardul Iuliu Maniu nr. 13. Construcţii: Pavilionul O: - suprafaţă construită = 59,40 mp; - valoarea contabilă = 4.036,26 lei; Pavilionul P: - suprafaţă construită = 165,50 mp; - valoarea contabilă = 6.971,29 lei; Pavilionul V: - suprafaţă construită = 63,80 mp; - valoarea contabilă = 6.846,83 lei; Pavilionul X: - suprafaţă construită = 111,56 mp; - valoarea contabilă = 1.966,54 lei; Pavilionul Y: - suprafaţă construită = 36,50 mp; - valoarea contabilă = 947,91 lei; Pavilionul W: - suprafaţă construită = 125,40 mp; - valoarea contabilă = 9.938,09 lei Total valoare contabilă: Imobil 914 - parţial = 30.706,92 lei CF nr. 214957 Bucureşti, sectorul 6, nr. cadastral 214957 Ministerul Apărării Naţionale 4183229
12. 165603 - parţial 8.19.01 Imobil 3598 parţial Judeţul Mureş; municipiul Târgu Mureş; Bulevardul Cetăţii nr. 43/A Amenajări: Împrejmuire prefabricate beton: - lungime = 15,00 m; - valoarea contabilă = 0,15 lei Total valoare contabilă: Imobil 3598 - parţial = 0,15 lei CF nr. 138987 Târgu Mureş, nr. cadastral 138987 Ministerul Apărării Naţionale 4183229
13. 104015 - parţial 8.19.01 Imobil 374 parţial Judeţul Braşov; oraşul Ghimbav Construcţii: Pavilionul G3: - suprafaţă construită = 185,00 mp; - valoarea contabilă = 23.651,30 lei Total valoare contabilă: Imobil 374 - parţial = 23.651,30 lei CF nr. 101832 Ghimbav, nr. cadastral 101832 Ministerul Apărării Naţionale 4183229
14. 106777 - parţial 8.19.01 Imobil 379 parţial Judeţul Cluj; comuna Mihai Viteazu; Strada Armatei nr. 62- 64 Construcţii: Pavilionul G1: - suprafaţă construită = 687,53 mp; - valoarea contabilă = 16,10 lei; Pavilionul F10: - suprafaţă construită = 9,61 mp; - valoarea contabilă = 0,30 lei; Pavilionul B4: - suprafaţă construită = 1.056,70 mp; - valoarea contabilă = 280,20 lei Total valoare contabilă: Imobil 379 - parţial = 296,60 lei CF nr. 52418 Mihai Viteazu, nr. cadastral 52418 Ministerul Apărării Naţionale 4183229
15. 106834 - parţial 8.19.01 Imobil 2349 parţial Judeţul Giurgiu; comuna Hotarele; judeţul Călăraşi; comuna Căscioarele Construcţii: Pavilionul L: - suprafaţă construită = 72,08 mp; - valoarea contabilă = 9.786,33 lei Total valoare contabilă: Imobil 2349 - parţial = 9.786,33 lei CF nr. 30388 Hotarele, nr. cadastral 30388 CF nr. 30383 Hotarele, nr. cadastral 30383 CF nr. 20170 Căscioarele, nr. cadastral 20170 Ministerul Apărării Naţionale 4183229
16. 107054 - parţial 8.19.01 Imobil 3448 parţial Judeţul Brăila; comuna Mircea Vodă; satul Deduleşti Construcţii: Pavilionul N2: - suprafaţă construită = 137,00 mp; - valoarea contabilă = 135.357,20 lei Total valoare contabilă: Imobil 3448 - parţial = 135.357,20 lei CF nr. 71622 Mircea Vodă, nr. cadastral 71622 CF nr. 71623 Mircea Vodă, nr. cadastral 2320 Ministerul Apărării Naţionale 4183229
Nr. crt. Nr. M.F. Codul de clasificare Denumirea imobilului din domeniul public al statului Adresa poştală a bunului imobil Elemente-cadru de descriere tehnică ale construcţiilor şi amenajărilor la terenuri propuse pentru trecere în domeniul privat al statului şi valoarea contabilă totală a acestora propusă pentru diminuare din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, nr. CF/nr. cadastral Persoana juridică - administrator al imobilului/CUI
17. 106975 - parţial 8.19.01 Imobil 329 parţial Judeţul Buzău; comuna Cochirleanca; satul Gara Bobocu; comuna Vadu Paşii Construcţii: Pavilionul nr. 9: - suprafaţă construită = 30,00 mp; - valoarea contabilă = 2.458,00 lei; Pavilionul nr. 54: - suprafaţă construită = 57,00 mp; - valoarea contabilă = 180.263,70 lei Total valoare contabilă: Imobil 329 - parţial = 182.721,70 lei CF nr. 20391 Cochirleanca, nr. cadastral 20391 CF nr. 20392 Cochirleanca, nr. cadastral 20392 CF nr. 20393 Cochirleanca, nr. cadastral 423 CF nr. 21819 Vadu Paşii, nr. cadastral 992 Ministerul Apărării Naţionale 4183229
18. 103576 - parţial 8.19.01 Imobil 982 parţial Municipiul Bucureşti; sectorul 6; bulevardul Iuliu Maniu nr. 9 Construcţii: Pavilionul X: - suprafaţă construită = 85,81 mp; - valoarea contabilă = 28.249,30 lei; Amenajări: Platou betonat: - suprafaţă construită = 1.127,00 mp; - valoarea contabilă = 124.549,8415 lei Total valoare contabilă: Imobil 982 - parţial = 152.799,1415 lei CF nr. 220808 Bucureşti, sectorul 6, nr. cadastral 220808 Ministerul Apărării Naţionale 4183229
19. 103689 - parţial 8.19.01 Imobil 727 parţial Judeţul Călăraşi; comuna Borcea; judeţul Ialomiţa; comuna Movila Amenajări la terenuri: Drumuri şi alei interioare betonate: - suprafaţă construită = 13.503,00 mp; - valoarea contabilă = 19.694,12 lei; Platforme betonate asfaltate: - suprafaţă construită = 19.809,00 mp; - valoarea contabilă = 1.444,08 lei Total valoare contabilă: Imobil 727 - parţial = 21.138,20 lei CF nr. 21624 Borcea, nr. cadastral 21624 CF nr. 21673 Borcea, nr. cadastral 21673 CF nr. 20275 Movila, nr. cadastral 20275 Ministerul Apărării Naţionale 4183229
20. 107175 - parţial 8.19.01 Imobil 910 parţial Judeţul Brăila; municipiul Brăila; strada Calea Călăraşilor nr. 273 Construcţii: Pavilionul F/Construcţia C12: - suprafaţă construită = 34,24 mp; - valoarea contabilă = 467,00 lei Total valoare contabilă: Imobil 910 - parţial = 467,00 lei CF nr. 88983 Brăila, nr. cadastral 9942 Ministerul Apărării Naţionale 4183229
TOTAL GENERAL 7.175.376,9015 lei

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 891/2021

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 891 din 2021
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 891/2021
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu